Anulare act. Decizia nr. 1043/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1043/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 14561/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1043 R
Ședința publică de la 11.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – MARIA DALINA OANCEA
JUDECĂTOR – I. R. D.
JUDECĂTOR – M. S.
GREFIER – F. V.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.37 din 17.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. J. DAVIDSON, având ca obiect Legea nr.10/2001 - contestație.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant prin avocat I. Nevo cu împuternicire avocațială la fila 150 din dosarul de fond, lipsind recurentul-pârât M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost depusă la dosarul cauzei la data de 05.06.2014 de către intimatul-reclamant întâmpinare în 2 exemplare.
Avocata intimatului-reclamant învederează instanței că nu mai are probe de solicitat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită să se aibă în vedere incidenta deciziei Curții Constituționale nr.88/2014, față de solicitarea recurentului pârât de a respinge ca prematur formulată cererea în conformitate cu prevederile Legii nr.165/2013. Din solicitarea din recurs consideră că recurentul pârât ar fi dorit să facă referire la art.4 teza a doua coroborat cu art.33 din Legea nr.165/2013, însă cauza se află pe rolul instanței de fond de a 22.04.2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Face referire la caracterul obligatoriu al considerentelor și al deciziei Curții Constituționale, având în vedere că s-ar încălca, prin respingerea ca prematură a cererii, principiul referitor la un proces echitabil și principiul unui acces liber la justiție. Principiul neretroactivității ar fi incident în această situație. Arată că este o excepție peremptorie, este o excepție cu caracter general obligatoriu, de forță publică și se impune .respingerea excepției. Solicită cheltuieli de judecată, arătând că nu a depus chitanța la prima instanță pentru că există în contractul de asistență juridică mențiunea că plata onorariului se face numai după soluționarea căii de atac. Depune la dosar chitanța. Susține că are o copie de pe contract și o va depune, iar onorariul consemnat acoperă și reprezentarea în fața instanței de fond.
Curtea reține cauza în pronunțare.
După reținerea cauzei în pronunțare, înainte de sfârșitul ședinței de judecată, se depun de către apărătorul intimatului reclamant note scrise referitoare la cheltuielile de judecată și copie de pe contractul de asistență juridică.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a civilă la data de 25.04.2012 sub nr._, reclamanții H. D. Davidson și P. J. Davidson au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Municipiului București, prin Primarul General, contestație împotriva Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr._/01.03.2012, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtei la pronunțarea unei decizii referitoare la restituirea în natură a terenului suprafață de 375 m.p. situat în București, ., sector 1 și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată aferentă imobilului, în suprafață de 325 m.p., solicitate prin notificarea nr. 73/30.05.2001.
Reclamanții au arătat că, deși au depus la dosarul administrativ acte doveditoare ale calității de persoane îndreptățite la restituire, titluri de proprietate și dovada preluării abuzive a imobilului prin Decretul nr. 224/1951 și Decizia nr. 1110/1953, cu toate acestea cererea de restituire a imobilului a fost respinsă ca nedovedită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 și art. 26 și urm. din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea depusă la termenul din data de 09.11.2012 reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată, arătând că înțeleg să formuleze cererea în contradictoriu cu M. București, prin Primar General, și nu cu Consiliul Municipiului București.
Prin încheierea de ședință din 08.11.2013 Tribunalul a constatat că, urmare a decesului reclamantei H. D. Davidson pe parcursul judecării cauzei, păstrează calitatea de reclamant numai P. J. Davidson, în nume propriu și în calitate de moștenitor al reclamantei decedate.
Prinsentința civilă nr. 37/17.01.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilăa admis cererea, a anulat Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr._/01.03.2012, a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafață de 356 m.p. situat în București, Calea Griviței nr. 82, sector 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de d-nul expert D. B., a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii stabilite în condițiile Cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru construcția demolată de pe terenul situat în București, Calea Griviței nr. 82, cu un regim de înălțime S parțial+parter+etaj+mansardă parțială, cu o suprafață construită desfășurată de 653, 97 m.p., suprafață utilă desfășurată de 502, 43 m.p., suprafața utilă a pivniței de 104, 91 m.p., astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de d-nul expert A. N. și a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr._/01.03.2012 a fost respinsă ca nedovedită notificarea nr.73/2001 formulată de Michel (M.) Davidson, prin care acesta a solicitat restituirea în natură/acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 82, sector 1, trecut abuziv în proprietatea statului român de la mama sa, R. S. - P..
Potrivit contractelor de închiriere depuse la filele depuse la filele 82-91 și 104 din dosar, în perioada 1945-1951 R. S. P. (fostă Davidson), în calitate de proprietar, a închiriat către mai multe persoane părți din imobilul proprietatea sa situat în București, Calea Griviței nr. 82.
De asemenea, potrivit declarației de impunere depusă la filele 102 și 103 și istoricului de rol fiscal depus la fila 105, în perioada 1942-1950 R. Davidson P. a figurat cu rol fiscal pentru imobilul compus din prăvălii și locuințe, situat în Calea Griviței nr. 82, iar în anul 1952 aceeași persoană a figurat cu rol fiscal pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 700 m.p. situat în Calea Griviței nr. 82.
Prin Decizia nr. 1110/14.09.1953, imobilul din Calea Griviței nr. 82 a fost trecut în proprietatea Statului conform Decretului nr.224/1951 de la proprietara R. Davidson P..
În acest context, Tribunalul a constatat că, deși, într-adevăr, la dosar nu a fost depus titlul de proprietate al persoanei de la care a fost preluat imobilul, toate aceste înscrisuri, coroborate cu prezumția legală instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 (potrivit căreia persoana menționată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar) fac dovada că la momentul preluării de către Stat a imobilului din București, Calea Griviței nr.82, acesta era proprietatea Rebecăi Davidson P..
Cum preluarea a fost dispusă în temeiul Decretului nr. 224/1953, aceasta a avut un caracter abuziv, fiind incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr.10/2001.
Cât privește calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului, Tribunalul a reținut că, potrivit certificatului de moștenitor nr.221/20.03.1963 eliberat de notariatul de Stat al Raionului T. V., R. S. P. a avut ca moștenitori pe M. Davidson, în calitate de fiu și Wolf Francine J. și Wolf Jacqueline Danielle, în calitate de nepoate de fiică predecedată.
Ca urmare a dobândirii cetățeniei franceze, M. Davidson a fost autorizat a se numi legal Michel Davidson, fiind singurul moștenitor care a înțeles să formuleze notificare pentru restituirea imobilului din Calea Griviței nr. 82.
Prin urmare, în temeiul art.4 alin.4 din Legea nr. 10/2001, acesta a beneficiat de cotele celorlalți doi moștenitori legali, care nu au urmat procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, având vocație la restituirea întregului imobil.
A reținut tribunalul și că potrivit certificatului de moștenitor nr. 1/10.01.2013 eliberat de BNP C. I. A., de pe urma defunctului Davidson Michel (născut cu prenumele M.), decedat la data de 14.09.2011, așadar anterior formulării prezentei acțiuni, au rămas ca moștenitori reclamanții Davidson P. J., în calitate de fiu și Cohen – Tanugi H. D. (căsătorită Davidson), în calitate de soție. Ca urmare a decesului acesteia din urmă la data de 26.01.2013, pe parcursul judecării prezentei cauze, a rămas ca unic moștenitor reclamantul Davidson P. J., în calitate de fiu, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 47/07.11.2013 eliberat de BNP C. I. A..
În raport de toate aceste înscrisuri, Tribunalul a constatat că reclamantul Davidson P. J. are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului situat în Calea Griviței nr. 82, în temeiul art.4 alin.2 din Legea nr. 10/2001, cererea de restituire formulată de autorul său fiind în mod nejustificat respinsă ca nedovedită prin decizia contestată.
Pentru aceste motive, Tribunalul a dispus anularea acestei decizii.
În ceea ce privește modalitatea de restituire a imobilului, prin raportul de expertiză în specialitatea topografie s-a realizat reconstituirea fostului amplasament al terenului ce a aparținut Rebecăi Davidson P., concluzionându-se că acesta are o suprafață de 356 m.p. delimitată prin punctele de contur 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10 în planul de delimitare anexat expertizei, că este liber de construcții și că nu se cunosc eventuale impedimente la restituirea în natură. Fiind citată cu un exemplar al acestui raport de expertiză, P.M.B. nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, confirmând că în prezent terenul este liber de construcții; deși prin aceeași adresă s-a menționat faptul că la nivelul anului 1986 imobilul făcea parte din suprafața mai mare de 4309 m.p destinată grupului de șantiere construcții metrou Calea Victoriei – Gara de Nord, din verificările dispuse nu s-a făcut dovada ca în prezent terenul în cauză să fie cuprins într-un plan de sistematizare care să împiedice restituirea în natură.
Prin urmare, în temeiul art.1, art.9 și art.21 din Legea nr. 10/2001 care consacră prevalența măsurii de restituire în natură, Tribunalul a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 356 m.p. situat în București, Calea Griviței nr. 82, identificat prin raportul de expertiză efectuat de d-nul expert D. B..
În ceea ce privește construcția edificată de fostul proprietar pe acest teren, în prezent demolată potrivit înscrisului aflat la fila 107 din dosar și raportului de expertiză în specialitatea construcții efectuat de d-nul expert A. N., aceasta a fost construită în 1925, cu un regim de înălțime S parțial +parter+etaj+mansardă parțială, cu o suprafață construită desfășurată de 653, 97 m.p., suprafață utilă desfășurată de 502, 43 m.p., suprafața utilă a pivniței de 104, 91 m.p., având destinația de locuință, magazine, depozite, prăvălii etc.
Prin urmare, având imposibilitatea de restituire în natură a construcției, în temeiul art.10 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, Tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii stabilite în condițiile Cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru construcția demolată de pe terenul situat în București, Calea Griviței nr. 82, cu un regim de înălțime S parțial+parter+etaj+mansardă parțială, cu o suprafață construită desfășurată de 653, 97 m.p suprafață utilă desfășurată de 502, 43 m.p., suprafața utilă a pivniței de 104, 91 m.p., astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de d-nul expert A. N..
Împotriva sentinței tribunalului a declaratrecurspârâtul M. București prin Primarul General, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă la data de 07.04.2014 sub nr._ .
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se arată că, potrivit actelor depuse la dosar, notificatorul nu a dovedit pretențiile solicitate, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr.10/2001 cu modificările ulterioare și, în consecință, potrivit notei interne, referatul comisiei, s-a emis dispoziția contestată, în sensul respingerii notificării ca nedovedită.
A susținut recurentul că legiuitorul a stabilit prin art.22 din legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată sa se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire in natura sau de acordare de masuri reparatorii, astfel că aceasta este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Recurentul-pârât a invocat excepția de prematuritate a cererii față de . Legii nr. 165/2013, arătând că prin dispozițiile art.33 alin.1 din acest act normativ, entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2011 republicata cu modificările si completările ulterioare, înregistrate si nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi si de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de pana la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins intre 2.500 si 5000 de cereri; c) în termen de 36 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri, iar termenele prevăzute la alin.1 curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Recurentul-pârât a menționat că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr. 10/2001; mai mult prin art. 32.1 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
În consecință, a susținut recurentul-pârât, analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile reparatorii pentru analizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv Legea nr.165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult prin dispoziția art.4 din Legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplica cererilor formulate si depuse in termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate pana la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțata în cauza M. A. împotriva României, la data intrării in vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, în opinia recurentului, dreptul persoanelor care se considera îndreptățite la masuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor ele judecată, se menționează că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției, reclamantul având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării.
Se solicită de către recurent, ca în cazul în care i se va respinge recursul, să se facă aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod proc.civ.
În final, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca prematură.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant P. J. Davidson a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în Decizia Curții Constituționale nr.88/2014 s-a statuat că prevederile art.4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Cu privire la celelalte critici, s-a arătat că susținerea în sensul netemeiniciei notificării nu este argumentată, că invocarea art.22 din lege este nefondată în raport cu decizia nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, precum și că este nejustificată solicitarea de a se constata inexistența culpei pârâtului pentru declanșarea litigiului, în condițiile art.274 Cod proc.civ.
Examinând sentința atacată prin raportare la motivele de critică formulate și în acord cu prevederile art.304 pct.9 și ale art.3041 Cod proc.civ., curtea constată că recursul este nefondat.
Într-o primă critică, recurentul-pârât afirmă că notificatorul nu și-a dovedit pretențiile, însă această susținere nu este însoțită de nici un argument de fapt sau de drept, caz în care nu poate fi evaluată de instanța de recurs.
În acest context se impune sublinierea că faza recursului este destinată controlului judiciar al hotărârii atacate, astfel încât cenzura instanței învestite cu calea de atac este rezervată chestiunilor deduse judecății prin cererea de recurs.
Chiar dacă prevederile art.3041 Cod proc.civ., aplicabile speței, permit devoluarea aspectelor de fapt ce privesc judecata în primă instanță, o asemenea cenzură nu este permisă în lipsa criticilor concrete.
De aceea, curtea reține că, în lipsa unor argumente efective pentru care recurentul consideră că notificatorul nu și-a dovedit pretențiile și având în vedere că prima instanță a realizat un examen complet și argumentat în fapt și în drept al temeiniciei cererii introductive, curtea va înlătura această critică.
Cu privire la prematuritatea invocată, curtea constată că excepția în discuție este una peremptorie, care presupune că, la data sesizării instanței, dreptul dedus judecății era supus unui termen, nefiind actual.
Or, prin definiție, dacă la data introducerii acțiunii (25.04.2012) dreptul pretins de reclamant era actual, fiind născut, el nu putea deveni prematur pe parcursul judecății cauzei, la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.
Soluția a fost conformată prin decizia Curții Constituționale nr.88/2014, care a conchis în sensul că prevederile art.4 teza a doua din Legea nr.165/2013 sunt constituționale numai în măsura în care sunt interpretate în sensul că nu sunt aplicabile cauzelor aflate pe rolul instanței la data intrării în vigoare a legii.
În consecință, și această critică este nefondată.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, curtea reține că aplicarea prevederilor art.274 Cod proc.civ. se impune atunci când nu este incident cazul de excepție prevăzut de art.275 Cod proc.civ., iar în speță pretențiile reclamantului au fost considerate fondate, în sensul emiterii de către pârât a deciziei atacate cu încălcarea legii.
Se reține, deci că în mod corect a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor efectuate de reclamantul intimat cu procesul.
În aplicarea prevederilor art.274 Cod proc.civ. în faza recursului, curtea va reține că în fața primei instanțe cheltuielile au constat în cuantumul onorariului de expert, iar în recurs s-a depus la dosar dovada achitării onorariului avocatului în cuantum de 2000 euro (8700 lei), precum și contractul de asistență juridică ce cuprinde convenția părților ca plata onorariului (unic pentru toate fazele litigiului) să se realizeze după declararea unei eventuale căi de atac.
În consecință, va obliga recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant a sumei de 8700 lei cu acest titlu și va înlătura solicitarea recurentului de aplicare . alin.3 Cod proc.civ., constatând că nu se identifică în cauză criteriile prevăzute de acest text.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sectorul 6, împotriva sentinței civile nr.37 din 17.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant P. J. DAVIDSON, cu domiciliul ales la Cabinetul individual de avocat I. M. Nevo, în București, ..7-9, ..
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 8700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. D. O. I. R. D. M. S.
GREFIER,
F. V.
Red.IRD
Tehnored. GC, IRD
2 ex /30.03.2015
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă - judecător A. I. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 164/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Uzucapiune. Decizia nr. 1430/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
