Pretenţii. Decizia nr. 1168/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1168/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 22694/3/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1168R
Ședința publică de la 27 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - PAVEL FILIP
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - A. M. M.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror B. A..
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant S. G. D. împotriva sentinței civile nr.433/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că recurentul-reclamant a depus note scrise, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.433 din 06.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ 2011* al Tribunalului București Secția a V a Civilă s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului S. G. D. de obligare la plata sumei de 5000 euro de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru prejudiciul moral și material suferit pentru deportarea tatălui S. I. în URSS.
Pentru a dispune în acest sens analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut următoarele:
Numitul S. I., tatăl reclamantului, așa cum rezultă din adeverința din data de 21.10.1945 – a Prefecturii județului Bihor emisă de Ministerul de Muncii a fost repatriat la data de 21.10.1945 prin punctul de frontieră Episcopia Bihor.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009 - constituie măsura administrativă cu caracter politic orice măsura luata de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unități si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 si Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotararea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 326/1951, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 282 din 5 martie 1958 si Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1.108 din 2 august 1960; c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Directiunii Generale a Securitatii Poporului;d)Ordinul nr.5/Cabinet/1948,Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr.490/Cabinet/1952 si Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 si nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne; f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
Potrivit art. 4 al. 2 din același act normativ, persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) – (Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronunțata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penala, daca prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat in România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările si completările ulterioare), se aplica in mod corespunzător.
Din situația de fapt prezentată rezultă că împotriva tatălui reclamantului nu au fost luate măsuri administrative, pe care Legea nr. 221/2009, prin art. 3 le stabilește ca fiind de drept cu caracter politic, nefiind întemeiate pe nici unul dintre actele normative enumerate de la lit. a-f.
Așadar, analiza de față se circumscrie dispozițiilor art. 4 al. 2 din Legea nr. 221/2009, în sensul de a se aprecia dacă autorul reclamantului a făcut obiectul unor măsuri administrative care să aibă caracter politic.
Tribunalul a constatat că dispozițiile Legii nr. 221/2009 sunt fără echivoc, în sensul că beneficiari ai acestui act normativ sunt persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 pentru fapte care au fost săvârșite înainte de data de 06.03.1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945.
Or, așa cum rezultă din actele dosarului, tatăl reclamantului a fost deportat în URSS în ianuarie1945, deci anterior perioadei de referință stabilită de dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Chiar dacă această deportare ar fi fost efectuată după data de referință, Tribunalul apreciază că măsura deportării s-a datorat calității acestuia de etnic german și nu ca urmare a săvârșirii unor acte îndreptate împotriva regimului comunist, regim care nici nu era instaurat, pentru a se reține săvârșirea vreunei fapte în scopul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 221/2009.
Nici chiar reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, nu invoca faptul că tatăl său ar fi săvârșit vreo faptă de împotrivire a regimului comunist.
Potrivit art. 4 al. 2 din același act normativ, persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) – (Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronunțata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penala, daca prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat in România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările si completările ulterioare), se aplica in mod corespunzător.
Potrivit art. 2 al. 1 din OUG nr. 214/1999 - constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum si abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației si a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale pana la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;c1) acțiunea de împotrivire cu arma si răsturnare prin forța a regimului comunist; d)respectarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea si respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale; e) înlăturarea masurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnica, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine sociala.
Potrivit art. 3 din același act normativ - prin masuri administrative abuzive se înțelege orice masuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus: a) privarea de libertate in locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;b)internarea în spitale de psihiatrie;c)stabilirea de domiciliu obligatoriu;d)strămutarea într-o alta localitate; e) deportarea in străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; f) exmatricularea din scoli, licee si facultăți.
Din interpretarea acestor dispoziții legale și față de situația de fapt reținut, Tribunalul a apreciat că deportarea tatălui reclamantului nu a fost dispusă din motive politice, aceasta nesăvârșind niciuna din faptele în scopurile menționate de textul legal, deportarea fiind efectuată din motive etnice.
Desigur, tot contextul politic de la acea vreme este real, dar beneficiari ai Legii nr. 221/2009 sunt persoanele care au suferit condamnări (măsuri administrative) cu caracter politic, ci nu din motive etnice.
De altfel, în privința persoanelor persecutate din motive etnice există o reglementare specială și anume OG nr.105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la data de 06.09.1940 până la data de 06.03.1945, din motive etnice.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul S. G. D..
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, s-au susținut că toți cetățenii care au fost trimiși forțat la muncă obligatorie au fost recunoscuți de statul român ca fiind condamnați politici și că S. român a fost acela care a ales oameni ce au fost trimiși la muncă obligatorie.
S-a mai arătat că într-o ședință a Guvernului României s-a decis că toți oamenii trimiși la munca forțată în URSS urmează să fie despăgubiți.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Potrivit deciziei nr.15 din 12.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs, în interesul legii, deportările în URSS nu sunt considerate măsuri cu caracter politic.
Cum Legea nr.221/2009 privește numai condamnările și măsurile administrative cu caracter politic, în mod legal instanța de fond a respins acțiunea pentru lipsa caracterului politic al măsurii de deportare în URSS a tatălui recurentei – reclamante.
Nefiind deci incidente dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant S. G. D. împotriva sentinței civile nr.433/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V. A. M. M.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
3.07.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 308/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 311/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
