Pretenţii. Decizia nr. 164/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 23821/3/2012
Dosar nr._
(2131/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.164
Ședința publică de la 10.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - Doinița M.
JUDECĂTOR - D. – A. B.
GREFIER - I. N. - C.
*********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. D..
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs promovată de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr.1761 din 04.10.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației ce o depune la dosar, lipsind intimata-reclamantă S. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, motivele cererii de recurs au fost comunicate intimatei potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii excepției lipsei de interes a primului capăt de cerere, motivat de faptul că măsura invocată de către reclamant este prevăzută de drept ca având un caracter politic.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, de respingere a acțiunii ca lipsită de interes. Condamnarea suferită de autoarea reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art.6 din Decretul nr.199/1950, prevăzută de art.2 lit.i din Legea nr.221/2009 ca având de drept caracter politic.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, la 22.06.2012, sub nr._, reclamanta S. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pronunțarea unei sentințe prin care să se constate caracterul politic al condamnării mamei sale, S. M., la 10 ani muncă silnică, dispusă prin sentința penală nr. 23/19.01.1954 a Tribunalului M. Teritorial al orașului Stalin, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 20.000 Euro despăgubiri pentru daunele morale și materiale provocate prin condamnare.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, dar au fost invocate, suplimentar, și alte temeiuri juridice, respectiv dreptul comun decurgând din art. 998-999 C.civil, art. 504-507 C.pr.pen. și art. 6 și 14 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.
La dosar a fost depusă sentința penală nr. 23/19.01.1954 a Tribunalului M. Teritorial al orașului Stalin, decizia 587/1954 a Tribunalului M. pentru unitățile MAI, bilete de liberare, acte de stare civilă, bilete de liberare și Hotărâri ale Comisiei pentru aplicarea Decretului-lege 118/1990 care privesc pe reclamantă (nu și pe mama acesteia).
La termenul de judecată din 27.09.2011, instanța a pus în discuția părților excepția prescripției acțiunii, iar prin sentința civilă nr.1761/4.10.2013, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, cu privire la capătul din cerere având ca obiect despăgubiri întemeiate pe dispoziții legale ce exced Legii 221/2009; a respins acest capăt din cerere, ca prescris; a admis în parte cererea formulată de reclamantă, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.221/2009; a constatat caracterul politic al condamnării mamei reclamantei, S. M., la 10 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică pentru favorizarea infractorilor urmăriți pentru trădare de patrie, conform Decretului 199/1950, dispusă prin sentința penală nr. 23/19.01.1954 a Tribunalului M. Teritorial al orașului Stalin și a respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit actelor aflate la dosar, mama reclamantei a fost arestată și condamnată, prin sentința penală nr. 23/19.01.1954 a Tribunalului M. Teritorial al orașului Stalin, la 10 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică pentru favorizarea infractorilor urmăriți pentru trădare de patrie, conform Decretului 199/1950, condamnare care constituie de drept condamnare politică, conform dispozițiilor art. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Instanța a apreciat că, deși această măsură a fost declarată prin lege măsură cu caracter politic, prezintă interes și constatarea judecătorească a acestui aspect, pentru a confirma explicit, în mod particular, pentru cazul reclamantului, natura politică a măsurii, spre deosebire de recunoașterea doar generică legii.
În ceea ce privește cererea în despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin abuzurile regimului totalitar existent între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, fundamentată pe dreptul comun (art.3, art. 998 - 999 C.civ.), instanța a constatat că o astfel de acțiune este o acțiune personală patrimonială supusă prescripției extinctive, conform art. 1 din Decretul 167/1958, într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță, fapta ilicită și persoana răspunzătoare au fost cunoscute de la bun început de către reclamantă, iar forța majoră cu care se asimilează împrejurarea că regimul totalitar nu permitea recunoașterea și repararea abuzului pretins de reclamant și care a dus la amânarea (suspendarea) curgerii termenului de prescripție, conform art. 13 lit. a din Decretul 167/1958 a încetat la 22 decembrie 1989.
Mai mult de atât, și în măsura în care s-ar considera că o astfel de condamnare, dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu poate fi considerată a fi un fapt ilicit, iar caracterul ilegitim al acesteia a fost declarat (și recunoscut explicit de stat) abia la 18.12.2006, prin Declarația Președintelui României de condamnare a regimului comunist, în baza Raportul Comisiei prezidențiale pentru analizarea crimelor comunismului, situație în care s-ar putea considera că abia de la această dată s-a născut dreptul la acțiune, prescripția s-a împlinit și în raport cu această dată.
Tribunalul a precizat că recunoașterea de către statul român a abuzurilor și crimelor regimului comunist, făcută prin Legea 221/2009, atrage posibilitatea reparării prejudiciului doar în condițiile acestei legi; de altfel, recunoașterea făcută după împlinirea termenului de prescripție nu mai are efect întreruptiv de prescripție, cât timp prescripția a operat deja de drept; împrejurarea că nelegitimitatea condamnării a mai fost recunoscută încă o dată, prin însăși Legea 221/2009, nu întrerupe și nu naște un nou termen de prescripție pentru acțiunea de drept comun, deoarece respectiva recunoaștere nu poate fi văzută decât în legătură cu acțiunea pe care însăși legea o recunoaște, nu și cu acțiunea de drept comun.
În consecință, s-a apreciat că orice pretenții decurgând din presupuse prejudicii cauzate mamei reclamantei de către regimul totalitar, fondate pe dreptul comun, altele decât cele recunoscute de stat prin legi speciale de reparație, sunt prescrise și nu se mai permite cercetarea fondului.
Tribunalul a reținut că, acțiunea este introdusă și în afara termenului de 18 luni prevăzut de art. 504 și urm. C.p.p., calculat de la data apariției împrejurării pe care reclamanta o asimilează unei confirmări a erorii judiciare (a modului nedrept în care a fost dispusă condamnarea), adică de la recunoașterea caracterului politic al condamnării prin Legea 221/2009.
În ceea ce privește chestiunea despăgubirilor solicitate în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 pentru prejudiciul moral suferit în urma măsurilor ce fac obiectul legii, tribunalul a apreciat că, în prezent, nu mai există un temei legal care să permită acordarea lor, art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009 fiind declarat neconstituțional pe parcursul judecării acțiunii, prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
În motivarea deciziei, Curtea a reținut că există deja o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice (prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001)
Curtea a mai constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Tribunalul a reținut că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor (art. 147 alin. final din Constituție). Oricât de criticabilă ar putea părea decizia aici discutată, tribunalul este dator să aplice legea; or, art. 147 alin.1 din Constituție dispune imperativ că dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Având în vedere Decizia Curții Constituționale, la pronunțarea prezentei hotărâri nu mai poate fi aplicată norma juridică declarată neconstituțională pe care se întemeiază capătul de cerere al reclamantului având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru daune morale, de unde urmează că acest capăt de cerere va fi respins, ca neîntemeiat.
Hotărând astfel, tribunalul a subliniat că nu statuează asupra inexistenței unui prejudiciu moral, cauzat de arestarea, condamnarea mamei reclamantului, măsuri vădit ilegale și contrare drepturilor omului, fiind un abuz specific al regimului totalitar comunist din România, ci doar că nu mai există temeiul legal care să permită instanței repararea pecuniară a respectivelor prejudicii morale; or, o situație de fapt produce consecințe juridice în măsura în care se încadrează în ipoteza unei norme de drept, care ordonă ori permite respectiva consecință juridică.
Norma declarată neconstituțională nu mai poate fi aplicată, nefiind admisă prelungirea efectelor sale după data publicării în Monitorul Oficial al deciziei prin care s-a declarat neconstituționalitatea.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate, în ceea ce privește soluția dispusă asupra capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării autoarei reclamantei.
Prin motivele de recurs s-a susținut că nu există interes pentru formularea de către reclamantă a unui astfel de capăt de cerere, în condițiile în care, Legea nr.221/2009 recunoaște expres caracterul politic al unei condamnări de natura celei invocate de reclamantă în acțiune.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., ale Legii nr.221/2009 și de critica formulată de recurent prin motivele de recurs, Curtea va reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin capătul 1 de cerere din acțiune, reclamanta a solicitat instanței de fond să constate caracterul politic al măsurilor luate de autoritățile comuniste române împotriva mamei sale, S. M..
Din probele administrate în cauză a rezultat că autoarea reclamantei a fost arestată și condamnată, în baza sentinței penale nr.23/19.01.1954 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial al Orașului Stalin, la 10 ani muncă silnică și 5 ani degradarea civică pentru favorizarea infractorilor urmăriți pentru trădare de patrie, în baza Decretului nr.199/1950.
Conform dispozițiilor art.1 alin.2 lit.i din Legea nr.221/2009, constituie de drept condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă pentru o faptă incriminată de Decretul nr.199/1950 pentru modificarea Legii nr.16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea statului și propășirea economiei naționale, situație în care este evidentă lipsa interesului (folosului practic) reclamantului pentru constatarea pe cale judecătorească a aceluiași caracter.
În consecință, în baza dispozițiilor art.312 C.proc.civ., Curtea va admite recursul formulat de pârât, va modifica în parte sentința instanței de fond, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării autoarei reclamantului, ca lipsit de interes.
Vor fi menținute ca fiind legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1761/4.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. E..
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului politic, ca lipsit de interes.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. I. M. DOINIȚA D. A. B.
GREFIER
N. - C. I.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/12.02.2014
----------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – L.I.F.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1210/2014. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 1043/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
