Anulare act. Decizia nr. 1099/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1099/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 2160/300/2008

Dosar nr._

(198/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civilă nr.1099

Ședința publică de la 25.06.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - R. M. G.

JUDECĂTOR - T. A. D.

JUDECĂTOR - H.-P. I.-A.

GREFIER - I. N. - C.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenții reclamanți pârâți M. I. G. și M. M., împotriva deciziei civile nr.1043 A din 01.11.2013 și a încheierii din 21.02.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, precum și a recursului declarat de recurenții pârâți reclamanți G. C. și P. P. – împotriva deciziei amintite, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București, prin Primarul General și S.C. P. București S.R.L.

Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru anulare act și ieșire din indiviziune.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 18.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera Curtea a amânat pronunțarea la data de 25 iunie 2014 când a decis următoarele:

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 2 București la data de 22.02.2008, sub nr._, reclamanții M. I. G. și M. M., în contradictoriu cu G. C. și P. P., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire terenul în suprafață de 209 mp situat în București, sector 2, . atribuirea în natură, cu cheltuieli de judecată.

La data de 02.04.2008, reclamanții și-au modificat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și a S.C. P. BUCUREȘTI S.R.L., în calitate de pârâți, precum și constatarea nulității absolute a procesului verbal nr._/25.I0.1990 și radierea dreptului de proprietate transcris sub nr.6917/13.12.1990, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr.2/30.01.2006, constatarea nulității absolute parțiale a contractului de donație încheiat în favoarea pârâtei P. P. și radierea intabulărilor din cartea funciară.

Prin sentința civilă nr._/06.12.2011, Judecătoria S. 2 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive,a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții-pârâți M. I. G. și M. M. în contradictoriu cu pârâții-reclamanți P. P. și G. C. și cu pârâții M. București prin Primar General și S.C P. București S.A., Primăria S. 2 - Comisia Locală de Aplicare a Legii Funciare, P. M. București, a constatat nulitatea absolută parțiala a procesului-verbal nr._/28.10.1990, în ceea ce privește suprafața de teren de 106,5 mp., a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 2/30.01.2006 emis de către BNP A. G. în dosarul succesoral nr. 2/2006 în ceea ce privește includerea în masa succesorală a cotei indivize de 1/2 din imobilul teren-intravilan situat în B. V. nr. 80, București sector 2, în suprafață de 213 mp., a respins în rest cererea principală modificată ca neîntemeiată, a disjuns capătul cererii reconvenționale modificate având ca obiect nulitatea Dispoziției nr. 3253/27.08.2004 și acordă termen la data de 29.03.2012, cu formare unui nou dosar, pentru când a dispus citarea în calitate de reclamanți a numiților G. C. și Plesca P. cu mențiunea de indica dacă își mai mențin cererea, iar în caz afirmativ să o motiveze în fapt și drept și în calitate de pârâți M. I. G. și M. M. și M. București prin Primar General, a respins în rest cererea reconvențională ca neîntemeiată, a obligat pe pârâți-reclamanți la plata către reclamanți a sumei de 638,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A reținut prima instanță că prin contratul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7043/864/09.12.1958 (filele 7-8) soții G. C. și G. I. precum și M. G. și C. A. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 366 mp situat în București .. 80, în indiviziune și în cote egale.

Prețul vânzării a fost de 18.000 lei, în act fiind inserat faptul că, la data autentificării, cumpărătorii au primit suma de 9.300 lei, soții G. plătind suma de 4.650 lei, M. G. suma de 2.325 lei iar C. A. suma de 2325 lei, urmând ca suma de 8.700 lei să fie achitată în rate lunare în cuantum de 100 lei până la data de 6 septembrie 1959.

Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță (fila 49) întocmit la data de 09.02.1959, M. G. și C. A. recunosc că datorează soților G. suma de 20.392 lei, pe care urmează să o achite astfel: 9.942 lei la vinderea apartamentului din . lei se vor achita către T. I. fostul proprietar al terenului din .. 80, suma de 1.750 lei se vor plăti drept cheltuieli diferite pentru obținerea autorizației de construcție. Se mai arată că suma de 20.392 lei reprezintă jumătate din valoare ternului din .. 80, ce le revine conform contractului de vânzare-cumpărare.

La data de 17 decembrie 1959 C. A. se căsătorește cu M. G. (fila 140).

M. A. a decedat la data de 09.06.1967, lăsând ca moștenitor testamentar pe soțul său M. G. și moștenitor legal pe fiul său O. C. Ș. M..

În urma ieșirii din indiviziune, terenul din București sector 2 .. 80 revine fostului soț M. G., după cum rezultă din sentința civilă nr. 6322/14.12.1965 (filele 12-13). În cuprinsul sentinței de expedient s-a reținut conform tranzacției încheiate între părți că pentru terenul din B. V. mai sunt de plătit rate de 4.000 de lei, pe care urmează a le achita M. G..

Pârâții-reclamanți au mai depus la dosar și chitanțe din care a rezultat plata către T. I., vânzătorul terenului a sumelor de 3.000 lei la data de 27.11.1958, 3000 lei la data de 05.12.1958, (filele 64-65).

Reclamanții au depus la rândul său chitanțe din care a rezultat că M. G. a plătit către G. C. și G. I. sumele de 1.535 lei la data de 27.03.1961, 534 lei și 366 lei la data de 24.07.1961, 1.600 lei la data de 28.09.1961, 600 lei la data de 29.05.1962, 630 lei la data de 23.12.1963, 100 lei la data de 16.10.1963, 600 lei la data de 2.10.1964, 500 lei la data de 20.03.1966, 500 lei la data de 22.04.1966, 500 lei la data de 30.05.1966, 500 lei la data de 28.06.1966, 500 lei la data de 27 iulie 1966 și la data de 23.08.1966 suma de 540 lei, reprezentând ultima rată datorată (filele 91-96).

Prin procesul-verbal de intrare în drepturi (fila 54, 157, 158), încheiat între Direcția Domeniului public și Institutul P. București pe de o parte și G. C. și G. I. în calitate de proprietari, s-au predat ultimilor suprafața de teren 213 mp conform HG 556/1990.

M. G. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 167/1997 după cum a rezultat din adresa de la fila 145 a dosarului, cererea fiind înregistrată în registrul special la nr. 191.

Primăria S. 2 București a răspuns numitului M. G. prin adresa nr._/08.11.2001 că în urma procesului-verbal nr. din data de 28.10.1990 terenul de 213 mp a fost obținut de G. C. și P. I., fiind exclus din procesul-verbal M. G. proprietar al unei cote indivize de 2/3 din teren, astfel încât solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului nu poate fi soluționată favorabil pe cale administrativă urmând a se adresa instanțelor competente.

În temeiul Legii nr. 10/2001 au depus notificări atât M. G. cât și G. C. după cum a rezultat din adresa Primăriei M. București (fila 148, 151). La interogatoriu G. C. a indicat faptul că notificare sa a fost respinsă și nu a formulat contestație (fila 268).

Prin dispoziția nr. 3252/27.08.2004 a Primarului M. București s-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 157 mp situat în București sector 2, .. 80, pentru motivul că terenul este afectat de elemente de sistematizare și s-au stabilit despăgubiri în echivalent de 20.823 USD pentru M. G. (filele 55-56). S-a mai reținut în cuprinsul dispoziției faptul că terenul a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr.92/1950

M. G. a decedat la data de 12.01.2006 lăsând ca moștenitori pe M. M. și M. I.-G. în calitate de moștenitori testamentari (fila 14).

Soții G. C. și G. I. au divorțat, iar în urma partajului, ½ din terenul în suprafață de 213 mp situat în București sector 2 .. 80 a revenit pârâtului G. C., după cum rezultă din sentința civilă nr._/10.12.1996 (filele 15-17). În cuprinsul sentinței s-a reținut că terenul în suprafață de 213 mp a fost redobândit de părți conform HG. 556/1990.

Conform certificatului de moștenitor nr. 2/30.01.2006 de pe urma defunctei P. I. decedată la data de 02.12.2005, cota indiviză de ½ din imobilul teren situat în București sector 2, . suprafață de 213 mp a revenit fiicei sale P. P. (filele 58-59).

Prin contractul de donație autentificat sub nr. 193/30.01.2006 de către notar public G. A., G. C. donează către P. P. cota indiviză de ½ din imobilul teren intravilan situat în B. V., restul cotei aparținând donatarului conform certificatului de moștenitor nr. 2/2006. S-a mai arătat în act faptul că prin sentința civilă nr. 2714/1996 s-a dispus atribuirea către foștii soți a ½ din acest imobil (filele 52-53).

Pe teren pârâta P. P. a fost autorizată să ridice un imobil conform autorizației de construire nr. 1243/65V/03.10.2007 (filele 60-62).

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active invocate de către pârâți-reclamanți s-a reținut:

Orice cerere de chemare în judecată, trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru ca instanța să poată cerceta pretenția pe fond, respectiv afirmarea unui drept, existența unui interes, capacitate procesuală și calitatea procesuală.

Această condiție a calității procesuale active înseamnă în materia în care a fost formulată acțiunea ca cel care a formulat acțiunea să poată pretinde un drept de proprietate pentru ieșirea din diviziune și să poată pretinde un interes în ceea ce privește nulitatea actelor indicate în cererea introductivă modificată, în ceea ce privește cel de-al doilea aspect calitatea și interesul fiind strâns legate.

Se mai reține faptul că excepția lipsei calității procesuale active a fost invocată de către pârâți prin raportare la modalitate de plată a prețului terenului pentru care se cere ieșirea din indiviziune și nu prin raportare la un eventual drept ce s-ar putea pretinde asupra terenului și inexistența interesului pentru cererea de nulitatea a actelor.

Apreciind faptul că excepția invocată nu este întemeiată prin raportare la cele invocate în susținere, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta . s-a reținut:

Calitatea procesuală pasivă presupune în ceea ce privește solicitarea de anulare a unui act că persoana chemată în fața instanței în calitate de pârât este cea care a emis, a semnat un act ce încalcă drepturile pretinse de către reclamanți. Trebuie să existe o identitate între cel care tulbură pe reclamant în drepturile sale și persoana chemată în fața instanței pentru a fi obligată să-i respecte drepturile.

Sarcina dovedirii calității procesuale active și pasive aparține reclamantului conform art. 1169 C.civ. Prin indicarea pretenției sale precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât. Instanța trebuie să verifice, în baza probelor propuse și administrate dacă pârâtul este cel ce poate fi obligat în cazul raportului juridic supus judecății, pentru a da hotărâre legală și temeinică.

În cea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., s-a reținut că acesta este semnatar al actului contestat în calitate de proiectant care a avut sarcina de a identifica terenurile supuse predării conform HG nr. 556/1990 (filele 54), semnând actul. S-a mai observat faptul că nu s-a contestat de nici una dintre părțile litigiului calitatea de succesor în drepturi și obligații a . Institutul P. București, motiv pentru care excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește uzucapiunea de scurtă durată invocată de pârâți pe cale de excepție și solicitarea de a se consta pe cale de consecință faptul că a sunt proprietari asupra cotei de ½ pe care o reclamă reclamanții, această cerere nu a putut fi primită pentru următoarele considerente:

Pentru admiterea unei cereri ce are ca obiect uzucapiunea de scurtă durată, trebuie îndeplinite, pe lângă termenul de 10 ani, în speță, având în vedere faptul că reclamanții locuiesc în aceeași localitate, potrivit art. 1895 C. civ. și următoarele condiții cumulative: posesia să se întemeieze pe un just titlu, (conform art. 1859 C.civ., orice titlu translativ de proprietate provenit de la altcineva decât proprietarul) și posesia să fie de bună-credință (potrivit art. 1898 alin. 1 C.civ., respectiv credința greșită a posesorului că a dobândit de la adevăratul proprietar). Buna-credință trebuie să existe la momentul dobândirii imobilului, aceasta fiind prezumată.

Termenul de 10 ani curge începând cu momentul dobândirii imobilului, respectiv data întocmirii procesului-verbal de intrare în drepturi, respectiv data de 28.10.1990, termen care, la data introducerii prezentei cereri, respectiv 13.12.2007, era împlinit.

În speță, trebuie observat faptul că pârâții au cunoscut în mod exact situația terenului, respectiv faptul că anterior acesta a fost deținut în coproprietate, relevat atât din susținerile acestora, dar și din sentința judecătorească de partaj între foștii soți G. unde aceștia solicită ieșirea din indiviziune a unei cote pe ½ din teren, aspect pe care de altfel instanța l-a tranșat în modalitatea solicitată. Nu s-a putut accepta teza pârâților-reclamanți în sensul unei erori materiale a sentinței judecătorești sub aspectul cotei, sentința civilă nr._/10.12.1996 (filele 15-17) se bucură de autoritate de lucru judecat, nu a fost atacată și nici aceștia nu au prezentat o îndreptare de eroare materială. În plus, chiar pârâții-reclamanți au indicat faptul că în Anexa la HG nr. 556/1990 erau trecuți ca coproprietari și reclamanții prin autor, arătând la interogatoriu faptul că au cunoscut situația de fapt la momentul emiterii procesului verbal, dar nu au cunoscut la punerea în posesie locuința acestora (fila 268).

În aceste condiții nu s-a putut aprecia faptul că a exista bună-credință.

În plus, nu s-a putut reține nici condiția justului titlu cât timp bunul a fost dobândit de Stat în urma Decretului nr. 92/1950 iar pârâții-reclamanți au fost puși în posesie de Primărie în calitate de reprezentant al statului în executarea unui act de putere publică, deci de la proprietarul bunului.

În ceea ce privește susținerea pârâților-reclamanți de a se constata că sunt proprietarii pentru suprafața de 183 mp motivat de faptul că sunt procuratori de fonduri în proporție de 79%, urmează ca această cerere să fie respinsă.

Astfel în cuprinsul contratului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7043/864/09.12.1958 (filele 7-8) se indică dobândirea dreptului de proprietate, în indiviziune și în cote egale. Faptul că între părți au intervenit înțelegeri cu privire la modul de avansare al prețului dădea cel mult dreptul la restituirea acestor sume, ca drept de creanță și nu la constatării unui drept de proprietate peste cuprinsul actului autentificat.

De altfel s-a putut observa că în ceea ce privește suma împrumutată, chitanța aflată la fila 96 atestă că la data de 23.08.1966 a fost achitată suma de 540 lei, reprezentând ultima rată datorată, chitanța fiind ulterioară sentinței nr. 6322/14.12.1965 (filele 12-13) care indica că pentru teren mai sunt de plătit rate de 4.000 de lei, înscris de care au înțeles să se prevaleze pârâții-reclamanți. Se mai observă faptul că de altfel că după depunere și comunicarea înscrisurilor sub semnătură privată (chitanțelor de primire a ratelor), acestea nu au fost contestate de către pârâți.

Pe cale de consecință, prin raportare la cele menționate anterior s-a respins și solicitarea de a se constata că reclamanții-pârâți au achitat în proporție de 21% obligațiile financiare ce le reveneau.

În ceea ce privește cererea de anulare a procesului-verbal nr._/28.10.1990 s-a reținut că în prin acesta pârâții-reclamanți au dobândit mai mult decât puteau pretinde prin raportare la cuprinsul contratul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7043/864/09.12.1958 și reținând și suprafața afectată de sistematizare de 157 mp.

Art. 1 din HG nr. 556/1990 prevedea că imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuirile aferente, situate în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov, demolate înainte de data Revoluției, pentru realizarea unor obiective de investiții, se consideră trecute în proprietatea statului, iar art. 4 că dispunea că foștii proprietari își pot reface gospodăriile, pe terenurile deținute anterior, în cazul în care acestea sunt libere, cu respectarea încadrării în concepția de urbanism și amenajare teritorială a zonei și cu avizul primăriilor pe a căror rază teritorială se vor realiza construcțiile.

În aceste condiții, instanța a apreciat că prin raportare la dispozițiile art. 948 c.civ. se impune a se reține o fraudare a legii, în speță a HG nr.556/1990 prin emiterea actului, caz de nulitate absolută. În ceea ce privește întinderea efectelor nulității nu se apreciază că aceasta este o nulitate totală care să afecteze întreg actul prin raportare tot la titlurile anterioare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7043/864/09.12.1958, care prevede cote egale și indivize și reținând și suprafața afectată de sistematizare de 157 mp.

Pentru aceste motive pe acest aspect cererea principală a fost admisă în parte și a fost constatată nulitatea absolută parțiala a procesului-verbal nr._/28.10.1990, în ceea ce privește suprafața de teren de 106,6 mp.

Prin raportare la cele menționate anterior și concluziile instanței privind nulitatea procesului verbal și privind partajul nu a fost admisă nici solicitarea pârâților-reclamanți de lăsare în deplină proprietate și posesie a terenului cu plata sutei către reclamanți.

În ceea ce privește certificatul de moștenitor nr. 2/30.01.2006 s-a reținut că în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei P. I., este inclusă și cota indiviză de ½ din imobilul teren-intravilan situat în B. V. nr. 80 în suprafață de 213 mp, deși prin sentința de partaj nr._/10.12.1996 pronunțată în dosarul nr. 2714/1996, această cotă îi fusese atribuită fostului soț, instanța reținând, la solicitarea foștilor soți, că din masa partajabilă făcea parte doar cota de ½ din terenul predat prin procesul-verbal. Ca urmare a anulării procesului-verbal prin raportare la dispozițiile art. 97 din Legea nr. 36/1995 acest capăt al cererii principal a fost admis. Astfel certificatul de moștenitor nr. 2/30.01.2006 include în masa succesorală un bun care nu s-a aflat în patrimoniul defunctei.

Instanța a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 2/30.01.2006 emis de către BNP A. G. în dosarul succesoral nr. 2/2006 în ceea ce privește includerea în masa succesorală a cotei indivize de ½ din imobilul teren-intravilan situat în B. V. nr. 80, București sector 2, în suprafață de 213 mp.

Menținerea donației autentificate sub nr. 193/30.01.2006 de către notar public G. A. prin raportare la modul de plată al prețului nu este o apărare ce poate fi primită pentru considerentele arătate anterior. Însă nulitatea donației nu a putut fi constată cât timp donatorul a transmis cota indiviză de ½ din terenul de 213 mp, pe care de altfel îl dobândise în urma emiterii procesului-verbal_/28.10.1990 și prin sentința de partaj nr._/10.12.1996 pronunțată în dosarul nr. 2714/1996. În aceste condiții capătul cererii principale având ca obiect constatare nulității absolute parțiale a contractului de donație a fost respins ca neîntemeiat. Mențiunea existentă în cuprinsul contractului de donației în sensul că restul cotei de ½ din teren aparține donatarei, nu este o mențiune care să vatăme drepturile reclamanților, în lipsa unui titlu care să ateste proprietate, sens în care nici pentru acest aspect nu se impune anularea actului. În acest condiții s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității actului de donației autentificat sub nr. 193/30.01.2006 de către notar public G. A..

În ceea ce privește solicitarea de ieșire din indiviziune soluția nu poate fi dată cu ignorarea efectelor nulității procesului-verbal nr._/28.10.1990, în ceea ce privește suprafața de teren de 106,6 mp.

Astfel ca urmare a constatării nulității parțiale a unui act juridic, efectele nulității se produc din momentul încheierii actului juridic și pune părțile actului juridic în situația anterioară încheierii sale.

S-a mai observat faptul că drepturile pretinse de către reclamanți izvorăsc din contratul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7043/864/09.12.1958, iar terenul a fost preluat de către stat conform Decretului nr. 92/1950, după cum atestă Dispoziția nr. 3252/27.08.2004. În aceste condiții anularea parțială a actului duce la redobândirea de către stat a suprafeței de teren și nu la nașterea în patrimoniul reclamanților a unui drept de proprietate în indiviziune conform contractului din anul 1958.

Dreptul reclamanților s-a stins la momentul preluării bunului de către stat și în lipsa unui act de restituire în ceea ce privește cota indiviză nu poate fi reținută existența în patrimoniul acestora a unui drept de coproprietate în temeiul căruia să se poată cere ieșirea din indiviziune.

Partajul unui bun comun presupune existența unui drept actual de coproprietate și nu a unui drept stins sau asupra unui drept eventual care depinde de viitoarele soluții date de autoritățile Statului în ceea ce privește restituirea bunului.

Constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal dă reclamanților posibilitate de a se adresa autorităților competente pentru a soluționa pretențiile referitoare la teren și nu de a cere la acest moment ieșirea din indiviziune cu pârâții-reclamanți, cât timp, actual nu există o stare de indiviziune între părțile dosarului.

Pentru aceste motive și acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

În ceea ce privește radierea mențiunilor dispuse în cartea funciară s-a observat faptul că în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile orice persoană interesată poate cere radierea mențiunilor care nu corespund situației actuale a imobilul, iar în cazul în care cererea este respinsă instanța poate fi sesizată cu o plângere de carte funciară. În acest condiții aceste solicitări au fost respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce privește capătul cererii reconvenționale modificate privind nulitatea dispoziției nr. 3253/27.08.2004 apreciind că pentru soluționarea acestei sunt necesare și alte probe s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere

S-a mai observat faptul că apărările pârâților-reclamanți privind despăgubirile primite de către reclamanți conform legii speciale și faptul că aceștia au primit mai mult decât puteau pretinde, este un aspect care nu poate duce la o altă soluție în ceea ce privește anularea actelor, răspunsul primit la demersurile efectuate conform Legii nr.10/2001 și cuantumul despăgubirilor trebuie contestate conform dispozițiilor legii antemenționate. În plus cât timp s-a solicitat și anularea actului, aceste aspecte urmează să fie analizate în noul dosar cât timp capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției nr. 3253/27.08.2004 a fost disjuns.

Reținând soluția dată litigiului, prin raportare la dispozițiile art. 274 cp, pârâții-reclamanți au fost obligați la plata în parte a cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 638,6 lei conform, respectiv 600 de lei onorariu de avocat, 38 lei taxă judiciară pentru capetele de cerere admise având ca obiect anulare act și 0,6 lei taxă judiciară de timbru pentru aceleași capete de cerere.

Nu s-au reținut cheltuielile de judecată efectuate pentru realizarea rapoartelor de expertiză prin raportare la soluția instanței.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termen legal atât pârâții-reclamanți G. C. si P. P., cât și reclamanții-pârâți M. I. G. si M. M., apelurile fiind înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 16.03.2012, sub nr. de dosar_ .

Reclamanții-pârâți M. I. G. si M. M. au invocat următoarele motive de apel:

1 - Consideră că în mod temeinic și legal instanța de fond a constatat nulitatea absolută parțială pentru frauda la lege a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 încheiat între Direcția Domeniului public din cadrul Primăriei M. București, dar în mod netemeinic și nelegal nu a dispus și repunerea părților în situația anterioară, urmând ca terenul să reintre în patrimoniul apelanților în cota de 1/2 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul de Stat București Raionul 1 Mai, prin procesul verbal nr.7043/864 din 09.12.1958 și transcris sub nr. 822/09.12.1958, si nu a dispus radierea dreptului de proprietate transcris sub nr.6917/13.12.1990 de fostul Notariat de Stat al S. 2 București;

Instanța a reținut că imobilul ar fi fost trecut în patrimoniul statului în baza Decretului nr.92/1950, preluând o eroare materială care apare în Dispoziția Primăriei nr.3252/27.08.2004. Eroarea materială este evidentă, deoarece contractul de vânzare-cumpărare prin care autorul acestora a dobândit imobilul este încheiat în anul 1958, imobilul fiind la acea data proprietatea persoanei care l-a înstrăinat. Dacă imobilul ar fi fost trecut în patrimoniul statului în baza Decretului nr.92/1950 nu ar fi putut să fie înstrăinat de o persoană fizică.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că terenul a fost afectat parțial de detalii de sistematizare, construcția existentă pe teren a fost demolată, dar nu a fost identificat un decret de expropriere, deci imobilul nu a trecut în mod legal în patrimoniul Statului, primăria având calitatea de detentor.

HG nr. 556/1990 nu este un act normativ de expropriere, ci în art.4 se dispune repunerea proprietarilor în posesie asupra terenurilor.

Prin procesul verbal din 16 august 1990 al Consiliului local al M. București s-a dispus la punctul 16 "retrocedarea terenurilor cetățenilor care au avut proprietăți pe ..56-82, prin retrasarea loturilor de către Direcția domeniului public împreuna cu Primăria S. 2, cu proces verbal celor în drept legal".

Prin "Nota" trimisă de Primăria M. București, Direcția de Urbanism, Arhitectura și Organizarea Teritoriului nr.388/II.C/30 iulie 1990 se propune Direcției Domeniului Public să retraseze vechile incinte și să predea terenul celor în drept legal. Direcția Domeniului Public pune viza "De acord cu Primăria S. 2 să traseze loturile și să vină cu acte legale de proprietate și după aceea se predă terenul cu proces verbal".

In loc să se respecte dispozițiile legale care prevăd că "foștii proprietari" vor fi repuși în drepturi, ceea ce presupunea verificarea actelor de proprietate, se încheie procesul verbal de intrare în drepturi nr._/28.10.1990 prin care sunt puși în posesie asupra întregului teren doar G. C. și G. I. care aveau cota de 1/2 din teren.

Ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a procesului verbal de punere în posesie, cota de 1/2 din teren nu intră în patrimoniul Statului, care nu a putut prezenta un act legal, respectiv decret de naționalizare sau de expropriere, așa cum a decis instanța, ci în patrimoniul reclamanților care vor fi in indiviziune cu intimații-pârâți, urmând ca instanța să dispună ieșirea din indiviziune.

In ceea ce privește refuzul instanței de a dispune radierea dreptului de proprietate transcris sub nr.6917/13.12.1990 de fostul Notariat de Stat al S. 2 București, ca efect al constatării nulității absolute a procesului verbal, consideră că acest refuz este nelegal, deoarece instanța le recomandă să depună o cerere separată după soluționarea dosarului, fără să existe nici un impediment pentru ca instanța sesizată cu cererea privind constatarea nulității să dispună ea însăși radierea.

In acest fel instanța încalcă dreptul de acces la justiție, refuzând să dea curs unei cereri legale care se întemeiază pe art.34 din Legea nr.7/1996. Nu este justificata soluția instanței de a-i trimite să formuleze o nouă acțiune de radiere după terminarea prezentului proces, deoarece înseamnă să petreacă ani de zile în instanță.

2.- In mod netemeinic si nelegal instanța de fond nu a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de donație autentificat sub nr.193/30.01.2006 de către BNP A. G. și nu a dispus repunerea părților în situația anterioară și radierea intabulărilor din cartea funciara, făcute în favoarea lui Plesca P. în baza respectivului contract de donație, conform încheierii cu nr.2144/14.02.2006, deoarece urmează ca o consecința a repunerii părților în situația anterioară, să se restabilească starea de indiviziune în cota de 1/2 a apelanților cu Plesca P., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat București Raionul 1 Mai, prin procesul verbal nr.7043/864 din 09.12.1958 si transcris sub nr.822/09.12.1958,

Motivarea instanței că mențiunea din actul de donație în sensul că restul cotei de teren aparține donatoarei nu afectează drepturile apelanților este netemeinică și nelegală. Prin contractul de donație, G. C. transmite: "ca urmare a prezentei donate, proprietatea asupra întregului imobil-teren" iar la fila a doua a contractului, aliniatul 2, se menționează "Donatara intra în stăpânirea de drept și de fapt a imobilului teren descris mai sus, astăzi, data autentificării prezentului înscris, când proprietatea se va întregi în persoana sa, fără nici o altă formalitate.

G. C. putea să înstrăineze doar o cota ideală indiviză și abstractă de 1/2 din terenul în litigiu, care i-a fost atribuită prin sentința de partaj. Acesta însă, deși cunoștea conținutul sentinței de partaj, deoarece a fost parte in proces, a declarat în mod mincinos că prin respectiva sentință s-ar fi atribuit fiecăruia dintre soți o cota de 1/2 din teren.

In realitate, cota de 1/2 a fost atribuită lui G. C., iar lui P. I. i s-a atribuit apartamentul și a fost obligată la o sultă pentru egalizarea loturilor. G. C. nu a înstrăinat doar cota sa ideală și abstractă de 1/2 din teren ci declară expres că transmite donatarei stăpânirea de drept și de fapt a întregului teren, pentru ca donatara să-și întregească proprietatea. Este evident că este vorba de un contract de donație care are o cauză ilicită; s-a urmărit ca donatara să dobândească un drept de proprietate asupra întregului teren, deși cunoștea că acest teren este în indiviziune și că donatorul are doar cota de 1/2 în indiviziune din teren, cealaltă cotă de 1/2 fiind proprietatea apelanților.

In acest fel G. C. și fiica sa, Plesca P., prin declarații false, cu complicitatea aceleiași notărițe care a întocmit certificatul de moștenitor, au urmărit să eludeze legea și să constituie un drept de proprietate în favoarea lui Plesca P., fără ca acest drept de proprietate să se transmită din patrimoniul proprietarului legal. Dovada că s-a urmărit obținerea în mod ilicit a dreptului de proprietate asupra întregului teren de către Plesca P., este faptul că a depus acest contract de donație în procesul privind ordonanța președințială, pretinzând ca a dobândit dreptul de proprietate în mod legal și că este proprietara întregului teren.

Consideră că dreptul de proprietate le este afectat cât timp într-un act autentic transcris în cartea funciară se menționează ca Plesca P. este proprietara întregului teren, deși apelanții au o cota indiviza de 1/2.

In lipsa unei sentințe prin care sa se constate nulitatea absoluta parțiala a actului de donație nu putem solicita radierea lui Plesca P. care apare ca proprietar exclusiv asupra terenului.

Deci instanța a considerat în mod neîntemeiat că nu le sunt vătămate drepturile de proprietate și în mod neîntemeiat și nelegal a respins solicitarea constatării nulității absolute a contractului de donație, repunerea părților în situația anterioară și radierea drepturilor lui Plesca P., încălcând art.480 din Codul civil din 1864.

In ceea ce privește radierea, ca urmare a repunerii părților în situația anterioară, consideră, pentru aceleași motive invocate anterior (în motivul 1 de apel), că instanța se poate pronunța și asupra acestei cereri care trebuie admisă și nu trebuie să fie trimiși să formuleze alte acțiuni ulterioare.

3 - In mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune și a reținut că statul este proprietar, deoarece statul nu deține un act normativ de trecere a imobilului in patrimoniul statului.

Primăria a avut calitatea de detentor precar si nu s-a identificat nici un decret de expropriere. Ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a procesului verbal nr._/28.10.1990, imobilul revine în patrimoniul reclamanților și se găsește în stare de indiviziune cu intimații pârâți. Consideră apelanții reclamanți că nu au un drept stins, ci chiar un drept de proprietate în indiviziune, astfel că instanța de fond ar fi trebuit să admită acțiunea principală în totalitate, respectiv să admită toate capetele de cerere, sens în care solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței instanței de fond.

Apelanții Plesca P. și G. C., în calitate de pârâți-reclamanți în conformitate cu prevederile art. 296 Cod pr.civ. solicită: admiterea apelului; modificarea în parte a hotărârii apelate, cu menținerea hotărârii instanței de fond pe capetele din cererea principală ce vizau nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 193/30.01.2006, ieșirea din indiviziune și radierea mențiunilor din cartea funciară si reținând cauza spre competentă soluționare să se dispună: pe cererea principală - respingerea în tot a cererii reclamanților-pârâți astfel cum a fost modificată, completată și precizată; pe cererea reconvențională – să se ia act de renunțarea la capătul de cerere ce viza anularea Dispoziția nr. 3252/2004 a PMB, cu cheltuieli de judecata.

Se invocă sub un prim aspect excepția lipsei de interes a reclamanților-pârâți față de cererea de constatare a nulității absolute a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, precum și a constatării nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr. 2/30.01.2006 și a contractului de donație autentificat sub nr.193/30.01.2006.

Astfel, printre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, se cere și condiția existenței interesului, reprezentând folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, fiind necesar ca interesul să îndeplinească cumulativ cerințele de a fi legitim, juridic, personal și direct, născut și actual.

Astfel, se cere ca interesul să fie în legătură cu dreptul subiectiv civil afirmat sau cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea judecații este obligatorie, folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la acțiune și să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune.

Or, prin anularea fie și parțială a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 și a actelor subsecvente, aplicând principiul "restitutio in integrum" terenul nu ar intra în proprietatea reclamanților-pârâți, ci în proprietatea Statului Român care a procedat la expropriere și ulterior a dispus punerea în posesie a foștilor proprietari pe terenurile care nu au fost afectate de lucrări de sistematizare.

Actul de vânzare cumpărare nr._ a devenit ineficient juridic odată cu exproprierea și niciuna din părțile semnatare (moștenitorii lor) nu se mai pot folosi de actul respectiv în exercitarea dreptului de proprietate/coproprietate.

Chiar în condițiile în care reclamanții-pârâții au pe rolul Curții de Apel București un dosar (dosar nr._ ) ce vizează soluționarea celei de-a doua notificări ce are ca obiect restituirea în natură a terenului de 213mp (și nu 106 mp cât ar fi fost legal, respectiv cota parte de 1/2), nu reprezintă o justificare a interesului în promovarea acțiunii, atâta timp cât terenul de 213 mp este ocupat de construcție, având o amprentă la sol de 162,80 mp, o construcție ce a fost construită legal (la dosar aflându-se autorizația de construire filele 60-62), iar conform dispozițiilor Legii 10/2001 (art. 10, alin 2) terenurile ocupate de construcții noi, autorizate, nu se mai pot restitui în natură, persoanelor în drept acordându-li-se despăgubiri.

De altfel, reclamanții-pârâți au solicitat prin susținerile formulate în cadrul dosarului nr._ această posibilitate de acordare de despăgubiri pentru terenul ce face obiectul prezentei cereri, (în încheierea recursului din 2008- depus și în prezentul dosar), reclamanții menționau: ...privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 209 mp, teren, deși acesta notificare este formulată expres și separat, iar pârâta (PMB) fiind în culpă trebuia să ne ofere măcar despăgubiri bănești.

Mai mult reclamanții-pârâți au obținut prin Dispoziția nr. 3252/2004 (filele 55-56) a PMB și despăgubiri pentru suprafața de 157 mp care a fost afectată de lucrări de sistematizare, precum și despăgubiri pentru o cota de 2/3 și nu 1/2 cum ar fi fost legal din magazia ce a existat pe teren, faptul că încă nu le-au încasat nu înseamnă că nu ar fi un drept câștigat irevocabil, dosarul nu s-a finalizat întrucât este în discuție soluționarea de către Primăria București a notificării ce are ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a terenului de 213mp (si nu 1/2 din 213 mp cum ar fi legal), ceea ce nu înseamnă că Primăria București trebuie să dea o soluție favorabilă reclamanților-pârâți, astfel încât reclamanții-pârâți să justifice un interes în constatarea nulității absolute.

Reclamanții nu pot justifica "un interes actual" raportat la o soluție viitoare din partea autorităților, soluție care ar putea sau nu să le fie favorabilă.

Având în vedere faptul că prin Dispoziția nr. 3252/2004 a PMB, oricum li s-a dat mai mult decât erau în drept, respectiv despăgubiri pentru întreaga suprafață afectată de lucrări, că legal ar fi fost doar 1/2, însă consideră că motivarea a avut în vedere o compensare cu faptul că apelanții stăpâneau terenul ce nu a fost afectat de lucrări.

Desființarea, la acest moment, a unor acte fără ca în patrimoniul reclamanților pârâți să se nască un drept actual și chiar și cel viitor fiind incert, nu justifică interesul în constatarea nulității absolute a actelor invocate.

Mai mult nu se justifică interesul actual în promovarea acțiunii atâta timp cât în 1990 și nici în perioada imediat următoare autorul reclamanților-pârâți nu a manifestat interes cu privire la punerea în posesie sau ulterior la o solicitare de rectificare a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990.

Pentru aceste considerente solicită admiterea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii și respingerea acțiunii ca lipsită de interes

II. In cazul în care nu se admite excepția invocata, pe fondul apelului formulat solicită: admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate, cu menținerea hotărârii instanței de fond pe capetele din cererea principală ce vizau nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr.193/30.01.2006, ieșirea din indiviziune și radierea mențiunilor din cartea funciară și reținând cauza spre competentă soluționare să se dispună respingerea în totalitate a cererii principale ca neîntemeiate, iar pe cererea reconvențională să se ia act de renunțarea la capătul de cerere ce viza anularea Dispoziției nr. 3252/2004 a PMB;

1. Pe cererea principală:

a. Față de solicitarea de constatare a nulității absolute, pentru frauda la lege, a Procesului verbal de intrare in drepturi nr._/25.10.1990, instanța de fond apreciază, în mod eronat, ca aplicarea HG 556/17 mai 1990 s-a făcut prin fraudarea legii.

Instanța de fond în aplicarea principiului efectelor nulității, respectiv principiul restitutio in integrum, nu a avut in vedere si excepția de la acest principiu (nemo auditur propriam turpitudinem allegans), si au în vedere apelantii greșeala autorului reclamanților-pârâți care nu s-a prezentat la punerea in posesie și nici nu a solicitat după acest moment rectificarea actului, la dosar nu exista o astfel de dovada.

De asemenea, s-a realizat o interpretare stricto sensu a noțiunii de "fraudă la lege", neținându-se cont de scopul urmărit de către legiuitorul si anume sancționarea persoanelor care încearcă să eludeze cu buna știința prin orice mijloace dispozițiile imperative ale legii, ceea ce nu se poate retine in cazul subsemnaților: că s-au folosit la momentul emiterii actului de mijloace frauduloase pentru a încalcă legea, instanța de fond nereținând astfel de mijloace. Dimpotrivă instanța de fond reține că în anexa Ia HG 556/1990, apar și soții M., urmare a declarației soților G..

Instanța de fond nu a avut în vedere și apărările apelanților pe acest capăt de cerere, din considerentele hotărârii nu reiese că le-ar fi avut în vedere și nici, daca le-a avut în vedere, de ce le-a respins.

In aprecierea nulității absolute pentru frauda la lege trebuie avut în vedere că nu există o altă cale de a reintra în posesia și proprietatea terenului - având în vedere calitatea soților G. de coproprietari - astfel că se poate deduce că nu a existat un motiv de a alege această cale - frauduloasă în viziunea instanței de fond - față de altă cale legală.

Soții G. nu au făcut decât să-și exercite propriul drept de proprietate/coproprietate, semnând în numele lor procesul verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, astfel cp nu au nesocotit legea nici în litera sa și nici in spiritul său, au semnat un act juridic în calitatea lor de coproprietari și în folosul coproprietății.

Solicită să se aibă în vedere faptul că H.G. 556/1990, este un act normativ emis de Guvernul României și a fost publicat în Monitorul Oficial spre aducere la cunoștința pentru toți cei interesați, inclusiv lui M. G., or, moștenitorii săi nu se pot prevala acum greșeala/pasivitatea autorului lor pentru anularea actului.

Acțiunea soților G. apare ca un act de administrare făcut în interesul coproprietății și nu o intenție rău voitoare care să justifice acțiunea frauduloasă.

Din moment ce un coproprietar poate să-și vândă cotele părți fără acordul celorlalți coproprietari, nu există nici un motiv de a i se interzice să revendice întregul bun indiviz rămas după expropriere, pentru a-și apăra dreptul de proprietate asupra cotelor părți pe care le deține, reîntoarcerea bunului în patrimoniul coproprietarilor fiind în avantajul tuturor.

Ceea ce nu a făcut M. G., autorul reclamanților-pârâți de astăzi, de a invoca propria turpitudine în anularea acestui act o fac acum moștenitorii, pentru a "justifica" pasivitatea în care au stat autorii lor în exercitarea dreptului de coproprietate. Terenul era în indiviziune: pe ce cota puteau fi puși în posesie efectiv soții G.?! și cum s-ar fi putut proceda la acel moment care survenea după evenimentele din decembrie 1989, să fi fost lipsiți și soții G. de propriul drept de proprietate până la un eventual partaj cu statul?!

Demersul de la momentul punerii în posesie a fost un act în folosul coproprietății, dublat eventual de o eroare . și care nu a avut drept scop lipsirea soților M. de dreptul lor de coproprietate.

Principiul că "eroarea . găsește aplicare practică și în recunoașterea in favoarea reclamanților-pârâți prin Dispoziția nr. 3252/2004 a PMB a dreptului la despăgubiri pentru suprafața de 157 mp care a fost afectata de lucrările de sistematizare - și nu pentru 1/2 din 157 mp cum ar fi fost "legal" - dacă se avea în vedere starea de coproprietate coroborat cu faptul că și G. formulase notificare (chiar dacă era făcută cu intenția de a-l sprijinii pe M. G.), precum și raportat la acordarea de despăgubiri pentru o cota de 2/3? - și nu 1/2 cum ar fi fost legal - din magazia ce a existat pe teren; ce ar însemnă că după ani subsemnații să invoce frauda la lege pentru obținerea de către reclamanții parați, cu rea credința, de drepturi la despăgubiri fără respectarea cotelor ce rezultau din actul din 1958.

In aceste condiții în care soții G. nu au ascuns starea de coproprietate existentă înainte de expropriere, au înfățișat actul de vânzarea cumpărare nr. 7043/864/08.12.1958, la solicitarea lor a fost menționat în anexa soții M., nu au semnat în fals în numele soților M. ci doar în numele lor personal, nu se poate discuta despre frauda la lege.

Între M. G. și G. C. a intervenit abia în cursul anului 2001 o înțelegere în sensul că G. C. rămâne cu terenul pe care îl stăpânea deja de 213 mp, M. G. urmând să obțină despăgubiri, în acest sens s-au înregistrat concomitent notificări (3382/19.10.2001 - M., 3516/29.10.201 - G., 3513/29.10.2001 - M., 3515/29.10.2001 - G.) cu privire Ia terenul din B. Vacarescu nr. 80, notificări de care s-a ocupat în fapt avocatul lui M. G..

Notificările apelantului au fost pur formale de a-l sprijini pe M. G. în obținerea de despăgubiri, ceea ce s-a și întâmplat prin Dispoziția 3252/2004 a PMB.

Înțelegerea dintre cei doi a fost motivul pentru care nici nu a contestat decizia de respingere a notificărilor făcute în numele său, din considerente de echitate, considerente care azi se întorc împotriva sa.

Reclamanții-pârâți nu au dovedit cu probe frauda la lege, simpla invocare nu constituie si o proba a fraudei la lege.

In cauza de față, prin interpretarea restrictivă a noțiunii de fraudă la lege, s-ar ajunge la soluția de a-l sancționa pe coproprietarul care a dat curs dispozițiilor legale cuprinse în HG 556/1990, care nu a avut intenția de a frauda, ci care a urmărit un scop licit la formularea cererii de restituire a terenului ce nu a fost ocupat de lucrările de sistematizare, (nu avea de unde sa cunoască daca M. G. se prezintă sau nu) respectiv de a-și valorifica propriul drept de proprietate/coproprietate, și de a-l congratula (fie și sub condiție suspensivă că va obține o rezolvare favorabilă a notificării) pe coproprietarul/moștenitorii acestuia, reclamanții-pârâți din prezenta cauză, care au stat în pasivitate, neprezentându-se la momentul punerii în posesie și ulterior nesolicitând o rectificare a actului.

Interpretarea unei noțiuni juridice trebuie să se realizeze în scopul obținerii efectelor juridice pentru care a fost instituită, adică în scopul de a sancționa persoana care a fraudat legea, iar nu de a beneficia de dispozițiile legale tocmai persoana care a ignorat norma juridice și care deturnează scopul sancționării fraudei la lege.

In final, dacă s-ar da curs solicitării reclamanților-pârâți aceștia s-ar îmbogăți fără justă cauză; li s-a recunoscut irevocabil dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 157 mp, despăgubiri pentru 2/3 din magazia ce exista pe teren și mai doresc și restituirea în natură a suprafeței de 213 mp: în final cei care invocă frauda la lege sunt în fapt cei care încearcă să fraudeze legea.

Pentru aceste motive consideră că hotărârea instanței de judecată de a admite, fie și în parte, solicitarea reclamanților pârâți de a se constata nulitatea absolută parțială, pentru frauda la lege, a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, este neîntemeiată.

b. Pe capătul de cerere ce vizează nulitatea absolută pentru frauda la legea a certificatului de moștenitor nr. 2/30.01.2006 instanța își motivează soluția pe luarea în considerare nu a faptului că ar fi un act subsecvent procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 ci raportat la sentința civilă nr._/10.12.1996, pronunțată de Judecătoria Sector 1, București în dosarul nr. 2714/1996, prin care a fost soluționată cererea de partaj dintre G. C. și G. I., sentință care nu le este opozabila reclamanților pârâți, aceștia nefiind parte în procesul respectiv iar soluția pronunțată de instanță având efecte doar între părțile din dosar.

Hotărârea aceasta conține numeroase erori materiale, având în vedere faptul că în masa partajabilă nu se putea include doar 1/2 din suprafața de 213 mp, ci întreaga suprafața de 213 mp, întrucât partajul nu avea la baza actul de vânzare cumpărare nr.7043/864/08.12.1958, devenit caduc între timp, ci procesul verbal nr._/25.10.1990.

Actul de vânzare cumpărare nr. 7043/864/08.12.1958 menționat și în sentința civila de partaj_/10.12.1996, în care în mod eronat se menționează ca si coproprietari soții T. loan și T. E., a constituit proba dreptului de proprietate și de reconstituire formulata de către soții G. pentru terenul rămas liber în urma exproprierii, dovada dreptului de proprietate la data pronunțării hotărârii de partaj, neputându-se efectua decât prin actul administrativ eliberat ulterior cererii de restituire, în speța procesul verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 și în niciun caz pe actul de vânzare cumpărare nr. 7043/864//08.12.1958, rămas fără efecte juridice la data exproprierii.

Instanța care a soluționat partajul nu era investită legal și nu avea competența să decidă cu privire la valabilitatea procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 și nici cu stabilirea vreunui drept de coproprietate fata de terțe persoane, in mod cert depășindu-și atribuțiile.

Chiar dacă s-ar admite cererea de nulitate absolută a certificatului de moștenitor nr. 2/30.01.2006, raportat la actul principal procesul verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, motivarea ar trebui să o constituie caracterul de act subsecvent și nicidecum sentința civilă nr._/10.12.1996,

Având în vedere cele menționate consideră că și pe acest aspect soluția instanței de fond este neîntemeiată.

2. Pe cererea reconvențională:

Instanța în analizarea cererii reconvenționale nu a avut în vedere faptul că, la solicitarea instanței de judecată, cererea reconvențională a fost precizată și restrânsă prin cerere precizatoare depusă la data de 16.11.2010, ulterior la solicitarea instanței s-a formulat cerere de completare a cererii precizatoare la data de 13.01.2011 (încheierea de ședință din 21.01.2011 - f. 671 dosar).

Cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată se rezumă la constatarea pe cale de excepție a uzucapiunii de scurtă durata față de cererea reclamaților de a li se recunoaște un drept de proprietate și pe ieșirea din indiviziune, în subsidiar, în cazul în care li s-ar recunoaște un drept de proprietate și s-ar dispune ieșirea din indiviziune să se constate că li se cuvine doar o suprafața de 30 mp, suprafață pe care solicită să le fie atribuită în natură cu obligarea pârâților la plata unei sulte corespunzătoare către reclamanți.

Celelalte capete de cerere din cererea reconvențională, astfel cum a fost modificată, instanța le-a considerat apărări de fond.

La capătul de cerere ce viza constatarea nulității absolute a Dispoziția nr. 3252/2004 a PMB s-a renunțat, astfel cum rezultă din completarea Ia cererea precizatoare la reconvențională din 13.01.2011.

Instanța de fond nu a avut în vedere aceasta renunțare, mai mult a disjuns acest capăt de cerere formând un nou dosar, în mod nelegal față de renunțarea subsemnaților, motiv pentru care soluția instanței de fond pe acest aspect este netemeinică și nelegală.

Solicită ca în urma admiterii apelului să se ia act de renunțarea la judecarea capătului de cerere din cererea reconvențională ce viza constatarea nulității absolute a Dispoziția nr. 3252/2004 a PMB.

In drept: dispozițiile art. 282 - 289, C.pr.civ, 137, alin. 1;

S.C. P. București S.R.L. (fostă S.A.) a formulat în temeiul art.293 alin.l C.proc.civ., cerere de aderare la apelul formulat de apelanții reclamanți-pârâți M. I. G. și M. M. prin care solicită instanței să admită apelul formulat de S.C. P. București S.R.L., și să caseze sentința civilă nr._/06.12.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 2, sub aspectul soluției instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a societății, în sensul admiterii excepției si scoaterii societății S.C. P. București S.R.L. din prezenta cauză, motivat de cele ce succed.

Arată că la data de 27.06.2008 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive (fila 198), motivat de faptul că, deși Institutul P. București a, participat în calitate de proiectant al măsurătorilor la semnarea procesului-verbal, acest înscris nu poate conferi calitate procesuală pasivă, solicitând admiterea excepției. Față de aceste apărări, instanța de fond a dispus unirea excepției cu fondul pricinii.

În sentința apelată, instanța a reținut în mod greșit că prin procesul verbal a cărui anulare s-a solicitat, pârâta Institutul P. București, și ulterior S.C. P. București S.R.L. i-a tulburat pe reclamanți și a încălcat drepturile acestora. Totodată, la fila 17 din sentință, instanța de fond a reținut în persoana societății că aceasta are calitatea de pârâtă, autoarea acesteia fiind cea care a semnat actul contestat de reclamanți, deși a stabilit în mod corect că subscrisa a avut doar calitatea de proiectant care a identificat terenurile supuse predării conform HG nr.556/1990.

In cazul de față, după cum corect a reținut instanța de fond, autoarea apelantei a participat la semnarea procesului verbal nr._/25.10.1990 în calitate de proiectant, în scopul identificării și măsurării terenurilor ce urmau a fi predate, conform HG nr.556/1990.

Față de cuprinsul procesului verbal contestat, precum și față de drepturile și obligațiile născute din acesta, societatea, continuatoare a Institutului P. București, nu a dobândit și nu a transmis niciun drept și nicio obligație, nu a obținut niciun beneficiu și nu și-a asumat nicio sarcină în legătură cu bunurile ce au făcut obiectul procesului verbal, cu reclamanții sau cu oricare alte părți citate în prezenta cauză.

Ceea ce instanța de fond a ignorat, pronunțând o soluție netemeinică în raport de excepția invocată de apelantă, este aspectul că Institutul P. București, precum și continuatoarea acestuia, societatea P. București S.R.L., sunt străine de obiectul prezentei cauze și de raporturile juridice existente între reclamanții-pârâți și pârâții-reclamanți. S.C. P. București S.R.L. nu poate fi obligată să recunoască, față de niciuna din părțile prezente cauze, drepturi pe care niciodată nu le-a tulburat și a căror existență nu a contestat-o.

Totodată, societatea nu a emis și nu poate pretinde nicio pretenție relativă la imobilul din București, ..80 sector 2, acest imobil nefiind niciodată în posesia, proprietatea, ori administrarea sa.

Actul despre care se face referire în acțiunea introductivă, respectiv procesul verbal nr._/25.10.1990 nu este un act ce emană de la Institutul P. București, ci de la Direcția Domeniului Public. Procesul verbal nr._/25.10.1990 nu a fost încheiat între această direcție și Institutul P. București, pe de o parte, și soții G., pe de altă parte, Institutul neavând calitatea să înstrăineze, să restituie ori să dispună de un bun imobil ce nu era în patrimoniul său și asupra căruia nu avea niciun drept, ci exclusiv între Direcția Domeniului Public și G. C. și G. I., autoarea societății noastre semnând actul contestat numai în calitatea sa de proiectant.

Față de aceste aspecte, soluția instanței de fond prin care aceasta a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S.C. P. București S.R.L. este netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 1043A din 01.11.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelurile formulate de apelanții P. P., G. C., M. I. și M. M., a respins ca nefondat apelul incident formulat de apelantul . și a schimbat în parte sentința civilă apelată.

A admis excepția lipsei de interes și a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității procesului verbal de punere în posesie nr._/1990 ca lipsit de interes.

A admis capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 209 mp situat în București, .. 80 sector 2.

A dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului, a atribuit în deplină proprietate terenul în suprafață de 209 mp pârâtei P. P. și a obligat-o pe acesta la plata către reclamanți a sumei de 39.006,5 EUR în echivalent lei la data plății, cu titlu de sultă în termen de 6 luni de la pronunțarea deciziei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate și au fost compensate în întregime cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții M. I. G. și M. M. în calitate de moștenitori ai lui M. G., au solicitat primei instanțe să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la terenul situat în București, .. 60, sector 2, în suprafață de 206 mp, prin atribuirea în natură conform cotelor rezultate din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7043/864 din 09.12.1958.

În ceea ce privește dobândirea de câtre părți a dreptului de proprietate, tribunalul a reținut că a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7043/864/09.12.1958 (filele 7-8) prin care soții G. C. și G. I. precum și M. G. și C. A. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 366 mp situat în București .. 80, în indiviziune și în cote egale.

La data de 17 decembrie 1959 C. A. se căsătorește cu M. G. (fila 140).

M. A. a decedat la data de 09.06.1967, lăsând ca moștenitor testamentar pe soțul său M. G. și moștenitor legal pe fiul său O. C. Ș. M..

În urma ieșirii din indiviziune, terenul din București sector 2 .. 80 revine fostului soț M. G., după cum rezultă din sentința civilă nr. 6322/14.12.1965 (filele 12-13). În cuprinsul sentinței de expedient se reține conform tranzacției încheiate între părți că pentru terenul din B. V. mai sunt de plătit rate de 4000 de lei, pe care urmează a le achita M. G..

M. G. a decedat la data de 12.01.2006 lăsând ca moștenitori pe M. M. și M. I.-G. în calitate de moștenitori testamentari (fila 14).

Soții G. C. și G. I. au divorțat, iar în urma partajului, ½ din terenul în suprafață de 213 mp situat în București sector 2 .. 80 a revenit pârâtului G. C., după cum rezultă din sentința civilă nr._/10.12.1996 (filele 15-17). În cuprinsul sentinței s-a reținut că terenul în suprafață de 213 mp a fost redobândit de părți conform HG. 556/1990.

Conform certificatului de moștenitor nr. 2/30.01.2006 de pe urma defunctei P. I. decedată la data de 02.12.2005, cota indiviză de ½ din imobilul teren situat în București sector 2, . suprafață de 213 mp a revenit fiicei sale P. P. (filele 58-59).

Prin contractul de donație autentificat sub nr. 193/30.01.2006 de către notar public G. A., G. C. donează către P. P. cota indiviză de ½ din imobilul teren intravilan situat în B. V., restul cotei aparținând donatarului conform certificatului de moștenitor nr. 2/2006. S-a mai arătat în act faptul că prin sentința civilă nr. 2714/1996 s-a dispus atribuirea către foștii soți a ½ din acest imobil (filele 52-53).

Pe teren pârâta P. P. a fost autorizată să ridice un imobil conform Autorizație de construire nr. 1243/65V/03.10.2007 (filele 60-62).

A mai reținut tribunalul că, urmare a sistematizării zonei în care se afla situat terenul, în anul 1986 s-a expropriat suprafața de 157 mp din totalul de 366 mp, în vederea modernizării arterei de circulație B. V. (f. 191 -adresă Primăria Sector 2, Serviciul Cadastru, Fond Funciar nr._/08.11.2000).

Pentru restul suprafeței rămasă neafectată de sistematizare, autoritățile au decis reintrarea în posesia autorităților a terenurilor ce au rămas în proprietatea lor (adresa 2086/1990 a P.M.B. – Direcția administrație locală de stat – fila 157).

Prin HG 556/17 mai 1990 anexa nr. 30, poziția 28-39 sunt menționați cetățenii care au avut proprietățile în . vederea despăgubirii în urma demolării imobilelor și preluării unei părți din terenurile participante la modernizarea străzii.

Restul terenurilor aparținând de drept proprietarilor s-a decis a fi predate cu proces verbal celor în drept legal de a-și menține dreptul de proprietate (nota Direcției de Urbanism, Arhitectură și Organizarea Teritoriului din cadrul PMB – fila 158).

A apreciat instanța de apel că prezintă relevanță pentru soluționarea speței natura juridică a procesului verbal de intrare în drepturi încheiat la data de 28.10.1990 prin care s-a predat către G. C. și G. I. suprafața de 213mp.

Reclamanții au solicitat constatarea nulității acestuia, pentru frauda la lege, întrucât li s-a încălcat dreptul lor de proprietate. Prima instanță a decis admiterea acestui capăt de cerere reținând că în prin acest act pârâții-reclamanți au dobândit mai mult decât puteau pretinde prin raportare la cuprinsul contratul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7043/864/09.12.1958 și reținând și suprafața afectată de sistematizare de 157 mp.

Prima instanță a arătat faptul că prin raportare la dispozițiile art. 948 c. civ. se impune a se reține o fraudare a legii, în speță a HG nr.556/1990 prin emiterea actului, caz de nulitate absolută. În ceea ce privește întinderea efectelor nulității nu se apreciază că aceasta este o nulitate totală care să afecteze întreg actul prin raportare tot la titlurile anterioare respectiv contratul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7043/864/09.12.1958, care prevede cote egale și indivize și reținând și suprafața afectată de sistematizare de 157 mp.

Contrar primei instanțe, însă, tribunalul a apreciat că acest proces verbal nu este constitutiv de drepturi și nu poate constitui un titlu de proprietate. Așa cum s-a arătat anterior, din adresele emise la acel moment de instituțiile implicate în exproprierea terenurilor necesară modernizării, doar o parte din terenuri a fost expropriată.

Pentru a reglementa situația juridică a terenurilor expropriate, s-a adoptat HG 556/90 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile, situate în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov

Potrivit art. 1 - Imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuirile aferente, situate în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov, demolate înainte de data Revoluției, pentru realizarea unor obiective de investiții, se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foștii proprietari prevăzuți în tabelele anexă nr. 1-34 la prezenta hotărâre, să primească despăgubirile cuvenite potrivit legii.

Pentru restul terenurilor, s-a decis predarea acestora proprietarilor de drept, pe baza unor procese verbale. Este ceea ce s-a întâmplat în speță, întrucât numai 156 mp au fost afectați de modernizare, restul suprafeței de 213 mp fiind predată proprietarilor de drept.

Așadar HG 556/1990 reglementează situația juridică a terenurilor expropriate, iar pentru restul terenurilor procesele verbale de intrare în drepturi nu sunt acte prin care se naște un drept de proprietate, ci formalități de punere în posesie. Din acest motiv, întrucât terenul a fost dobândit în 1958 de cei 4 coproprietari, ei continuă să aibă calitatea de coproprietari, deși punerea lor în posesie s-a realizat doar pentru doi dintre aceștia, respectiv G. C. și I.. Chiar și apelanții pârâți reclamanți au arătat în motivele de apel că acțiunea soților G. apare ca un act de administrare făcut în interesul coproprietății.

Față de această calificare a procesului verbal de intrare în drepturi, tribunalul a considerat că nu poate fi acceptată teza conform căreia prin acest înscris s-a născut un nou drept în patrimoniul pârâților reclamanți.

În ce privește apelul declarat de apelanții pârâți reclamanți Plesca și G., s-a reținut că în calea de atac s-a invocat lipsa de interes a reclamanților-pârâți față de cererea de constatare a nulității absolute a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990.

S-a mai arătat că prin anularea fie și parțială a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 și a actelor subsecvente, aplicând principiul "restitutio in integrum" terenul nu ar intra în proprietatea reclamanților-pârâți ci în proprietatea Statului Român care a procedat la expropriere și ulterior a dispus punerea în posesie a foștilor proprietari pe terenurile care nu au fost afectate de lucrări de sistematizare.

Așa cum s-a arătat, procesul verbal de intrare în drepturi nu este un act juridic constitutiv de drepturi, ci doar un înscris în care se probează . regimul juridic al unui titlu de proprietate, cererea de constatare a nulității este lipsită de folos practic câtă vreme nu poate aduce modificări în patrimoniul părților. Faptul că s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei reclamante P., nu schimbă situația, întrucât intabularea are efecte de opozabilitate și nu constitutive.

Ca atare, tribunalul a admis excepția lipsei de interes invocată de apelanții P. P. și G. C., însă pentru considerente diferite de cele arătate prin motivele de apel.

Astfel, s-a apreciat că atât reclamanții pârâți, cât și pârâții reclamanți sunt coproprietari ai imobilului, pentru că . procesul verbal din 1990 nu afectează cu nimic dreptul de proprietate al acestora, rezultă că părțile sunt în indiviziune și este necesar a se da eficiență dispozițiilor art. 728 C.civil.

În ceea ce privește susținerile apelanților pârâții reclamanți legate de o înțelegere intervenită între M. G. și G. C. în anul 2001, s-a considerat că aceasta nu poate fi reținută întrucât nu s-a probat.

Tribunalul a constatat că pentru suprafața de 156 mp s-au formulat într-adevăr notificări în baza Legii nr. 10/2001 (nr.3382/19.10.2001, 3516/29.10.2001, 3513/29.10.2001, 3515/29.10.2001) de către M. G. și G. C., primul obținând despăgubiri pentru întreaga suprafață.

Prin concluziile scrise s-a arătat că notificările lui G. C. au fost formale, în scopul de a-l susține pe M., astfel că a obținut despăgubiri pentru întreaga suprafață, ceea ce echivalează cu o îmbogățire fără just temei. S-a arătat prin motivele de apel că înțelegerea dintre cei doi a fost motivul pentru care acesta nici nu a contestat decizia de respingere a notificărilor făcute în numele sau, din considerente de echitate, considerente care azi se întorc împotriva sa.

Tribunalul nu a putut accepta acest punct de vedere și a apreciat că părțile sunt cele chemate să reglementeze în mod clar și neechivoc situația juridică a terenului și raporturile dintre ele.

Din probele administrate nu a rezultat că părțile au înțeles să reglementeze situația terenului în sensul că M. urmează procedura Legii nr. 10/2001, iar G. rămâne proprietarul terenului în suprafață de 213 mp, căci o astfel de tranzacție ar fi trebuit să îmbrace o formă juridică. Este adevărat că cele susținute de pârâții reclamanți sunt reale în sensul că decizia de respingere a notificărilor nu a fost atacată, însă aceasta nu este suficient pentru a concluziona asupra existenței unei înțelegeri între părți.

Reclamantul M. I. a răspuns la interogatoriu că nu a solicitat ieșirea din indiviziune imediat după 2006, întrucât a așteptat ca Primăria să rezolve situația (întrebarea nr. 9), însă pe aspectul pretinsei înțelegeri, pârâții reclamanți aveau sarcina probei.

În opinia tribunalului, pretențiile părților întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și modul de soluționare a notificărilor nu au putut constitui argumente pentru a concluziona în sensul pretins de pârâții reclamanți. Aceștia aveau la rândul lor posibilitatea de a obține despăgubiri potrivit legii speciale de reparație, iar dacă au înțeles să reglementeze raporturile cu ceilalți proprietari, aceasta trebuia să rezulte în mod expres din probele dosarului.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis apelul declarat de apelanții pârâți reclamanți doar în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind constatarea nulității procesului verbal de intrare în drepturi.

Tribunalul nu a primit criticile privind cererea reconvențională în sensul de a se lua act de renunțarea la capătul de cerere ce viza anularea Dispoziției nr. 3252/2004 a PMB;

În ceea ce privește capătul cererii reconvenționale modificate privind nulitatea dispoziției nr. 3253/27.08.2004, arătând că pentru soluționarea acesteia sunt necesare și alte probe, judecătoria a apreciat ca acesta să fie disjuns. Tribunalul a constatat că atât prin concluziile orale cât și prin concluziile scrise pârâții reclamanți au solicitat admiterea reconvenționalei fără a face alte precizări. Tribunalul a apreciat că măsura disjungerii este corectă, părțile având posibilitatea de a invoca renunțarea la judecată în dosarul nou format.

Cât privește apelul declarat de apelanții reclamanți pârâți M., tribunalul a constatat că titlul de proprietate al pârâților este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1958. Tribunalul a mai reținut că prin HG 556/1990 terenul în suprafață de 156 mp a intrat în patrimoniul statului prin expropriere, iar prin procesul verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 coproprietarii au fost puși în posesie pentru suprafața de 213 mp.

Cum acest proces verbal, așa cum s-a arătat, nu constituie un titlu nou de proprietate, el nu îndeplinește condițiile unui just titlu pentru a putea fi reținută uzucapiunea invocată de pârâții reclamanți.

Prin urmare, întrucât tribunalul a apreciat că dreptul de proprietate a existat în patrimoniul coproprietarilor în mod continuu și nu a fost afectat de punerea în posesie, care s-a realizat în folosul tuturor și cum nu a rezultat din probele administrate faptul că între părți a intervenit o tranzacție cu semnificația ieșirii din patrimoniul reclamanților pârâți a dreptului lor de coproprietate, rezultă că cererea de ieșire din indiviziune este întemeiată.

Având în vedere că valoarea imobilului a fost determinată la fond prin expertiza efectuată, tribunalul a reținut valoarea masei partajabile de 78.013 euro, echivalent lei 663.876 ron, reținând totodată că, prin cererea introductivă s-a solicitat partajarea terenului în suprafață de 209 mp (366-147).

În ceea ce privește modalitatea de atribuire, tribunalul a reținut că pârâta reclamanta P. a construit pe acest teren un imobil, obținând autorizație de construire, astfel că se impune atribuirea întregului teren către aceasta, cu obligarea la plata sultei către reclamanții pârâți.

Celelalte critici formulate de apelanții reclamanți pârâți au fost considerate nefondate.

Astfel, prima instanță a apreciat ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 2/2006 și a contractului de donație. În ceea ce privește certificatul de moștenitor nr. 2/2006, tribunalul a apreciat soluția de respingere corectă, însă parțial pentru alte considerente.

Astfel, tribunalul a reținut că în 1996 a avut loc partajul între soții G., cota de ½ care revenea lui G. I., fiind atribuită lui G. C.. Astfel G. I. nu mai era coproprietară a imobilului, cota sa fiind preluată de G. C., motiv pentru care în certificatul de moștenitor atacat nu mai putea fi inclusă în cota de ½ din imobilul în litigiu, aceasta nemaiexistând în patrimoniul defunctei, așa cum în mod corect a arătat prima instanță.

Referitor la contractul de donație nr. 193*/2006, tribunalul a apreciat criticile nefondate, întrucât obiectul donației l-a constituit cota de ½ din teren, așa cum a fost dobândită de G. C. prin hotărârea de partaj. Așa cum în mod corect a arătat prima instanță, nulitatea donației nu poate fi constată cât timp donatorul a transmis cota indiviză de ½ din terenul de 213 mp, pe care a dobândit-o prin sentința de partaj nr._/10.12.1996 pronunțată în dosarul nr. 2714/1996. Mențiunea existentă în cuprinsul contractului de donației în sensul că restul cotei de ½ din teren aparține donatarei, nu este o mențiune care să vatăme drepturile reclamanților, în lipsa unui titlu care să ateste proprietate, sens în care nici pentru acest aspect nu se impune anulare actului, hotărârea instanței fiind corectă.

În ceea ce privește radierea înscrierilor în Cartea Funciară în baza contractului de donație, cererea s-a impus a fi respinsă întrucât contractul de donație este valabil, iar prin partaj bunul revine pârâtei reclamante.

A constatat tribunalul că și apelul declarat de . este nefondat. Astfel, s-a arătat prin motivele de apel faptul ca prima instanță a reținut în mod greșit că prin procesul verbal a cărui anulare s-a solicitat, pârâta Institutul P. București, și ulterior S.C. P. București S.R.L. i-a tulburat pe reclamanți și a încălcat drepturile acestora.

Totodată, la fila 17 din sentință, instanța de fond a reținut în persoana apelantei că aceasta are calitatea de pârâtă, autoarea acesteia fiind cea care a semnat actul contestat de reclamanți, deși a stabilit în mod corect că apelanta a avut doar calitatea de proiectant care a identificat terenurile supuse predării conform HG nr.556/1990.

În cazul de față, după cum corect a reținut instanța de fond, autoarea apelantei a participat la semnarea procesului verbal nr._/25.10.1990 în calitate de proiectant, în scopul identificării și măsurării terenurilor ce urmau a fi predate, conform HG nr.556/1990.

Calitatea procesuală pasivă a acestui pârât, a reținut tribunalul, este determinată de aspectul că este semnatar al actului a cărui nulitate s-a solicitat, astfel cum în mod corect a decis prima instanță, motiv pentru care apelul a fost respins ca nefundat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții pârâți M. I. G., M. M. și pârâții reclamanți G. C. și P. P., ce au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 27.01.2014.

Prin motivele de recurs formulate la data de 20.01.2014 de reclamanți pârâți M. I. G., M. M., împotriva deciziei civile nr. 1043 A/01.11.2013, solicită să dispună admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul de a dispune obligarea pârâților apelanți la plata unei sulte în cuantum de 91.766,50 euro corespunzătoare cotei indivize de ½ din terenul în suprafața de 209 m.p., cota care li se cuvine conform contractului de vânzare-cumpărare nr.7043/864/08.12.1958 și cheltuieli de judecată.

Consideră că există motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ, decizia este nelegală, fiind dată cu încălcarea art.480 cod civil, art.673 ind. 5, art.673 ind. 6 și art. 673 ind. 9 și 673 ind. 10 cod procedură civilă, deoarece deși instanța a reținut în mod corect că recurenții au o cotă indiviză de ½ din terenul în suprafața de 209 m.p., stabilește sulta care li se cuvine în mod eronat.

Instanța de apel a obligat apelanții pârâți la plata către reclamanți a unei sulte în cuantum de 39.006.5 Euro luând în considerare expertiza tehnică imobiliară efectuata de A. V., dar nu a observat că după obiecțiunile făcute de aceștia Ia raportul de expertiză, valoarea de circulație a terenului, stabilită în expertiza inițială a fost modificată deoarece expertiza conținea grave erori de calcul.

Ca urmare a admiterii obiecțiunilor formulate de reclamanții, valoarea de circulație a terenului în suprafață de 209 m.p. a fost stabilită la suma de 183.533 euro. Suma care le revenea drept sultă este de ½ din 183.533 Euro, care reprezintă: 91,766,50 Euro. Or, instanța i-a obligat pe apelanții pârâți la suma de 39.006,5 Euro, stabilind o sultă cu 52.760 euro mai mică decât sulta care li se cuvine, încălcând astfel dreptul reclamanților la cota de 1/2din terenul în suprafață de 209 m.p.

Arată recurenții reclamanți - pârâți că expertiza inițială conține erori de calcul, Ia pagina 7, expertul a greșit la înmulțire:

- 209 m.p.teren x 3.736,44 RON/m.p = 780.916 RON = 183.533 euro

Expertul a calculat greșit: = 663.876 RON = 78.013 euro

Ca urmare a obiecțiunilor făcute de reclamanți, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a corectat valoarea de circulație a terenului, astfel cum a rezultat din răspunsul la obiecțiuni pe care îl anexează în copie.

Prin recursul formulat la data de 20.01.2014 de către pârâți reclamanți G. C. și P. P. împotriva deciziei nr. 1043 A din 01.11.2013 a Tribunalului București și a sentinței civile nr._/06.12.2011 a Judecătoriei S. 2 București, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii din apel, menținerea în parte a hotărârii instanței de fond pe capetele din cererea principala ce vizau nulitatea absolută a contractului de donație nr. 193/30.01.2006, ieșirea din indiviziune și radierea mențiunilor din cartea funciară și reținând cauza spre competență soluționare să se dispună respingerea acțiunii formulate de intimații-reclamanți.

În motivare, arată recurenții că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.pr.civ.

Primul motiv de recurs îl reprezintă omisiunea instanței de apel de a se pronunța pe excepția lipsei calității procesuale active a intimațiIor-reclamanți pe capătul de cerere ce viza ieșirea din indiviziune. Această excepție a fost invocată prin întâmpinarea la apelul promovat de către intimații-reclamanți. Indiferent de calificarea juridică dată procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, instanța avea obligația să se pronunțe pe această excepție.

Dispozițiile art. 137 alin. 1 și 2 C.pr.civ au fost încălcate de instanța de apel care, învestită prin întâmpinare cu excepția lipsei calității procesuale active, opusă de pârâții - reclamanți ca mijloc de apărare pentru capătul de cerere ce viza ieșirea din indiviziune, a omis să o dezlege, nepronunțându-se în vreun fel asupra ei.

Lipsa calității procesuale active constituie o excepție de fond absolută care obligă instanța, în cazul admiterii, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte, iar omisiunea de a pune o excepție în dezbaterea contradictorie a părților și apoi de a o soluționa motivat, echivalează cu încălcarea de către instanță a dreptului părților la apărare, fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susține și, respectiv de a o combate, pe de alta parte.

În egală măsură, nepronunțarea asupra excepției pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței căci semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluția dată. Această neregularitate procedurală constând în nesocotirea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil atrage sancțiunea nulității hotărârii, conform cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ.

Al doilea motiv de recurs vizează calificarea dată de instanța de apel procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, în opinia pârâților - reclamanți tribunalul interpretând greșit actul juridic (art.304 pct. 8 și 9 C.pr.civ.)

În analiza motivelor de apel instanța a plecat de la considerentele ca procesul verbal intrare în drepturi nr._/25.10.1990 nu este constitutiv de drepturi, iar această calificare a actului juridic a stat Ia baza deciziei pronunțate.

Arată recurenții că procesul verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 este un act constitutiv de drepturi ce nu doar că poate să constituie un titlu de proprietate, chiar a constituit dovada dreptului de proprietate, stând la baza înscrierilor în cartea funciară (chiar dacă înscrierea în sine nu este constitutivă de drepturi, ci are caracter de opozabilitate, înscrierile în cartea funciară se fac în baza actului de proprietate și a documentației cadastrale), a făcut dovada dreptului de proprietate pentru obținerea autorizației de construire.

Arată recurenții pârâți - reclamanți că instanța de apel a reținut eronat faptul că "în 1986 s-a expropriat suprafața de 157 mp din totalul de 366 mp" (fila 20, pct. 2, primul alineat) or, urmează să se aibă în vedere faptul că întreaga suprafață de 366 mp a fost expropriată, din 1986 și până în 1990 proprietarii au fost lipsiți de atributele dreptului de proprietate cu privire la întreaga suprafață de 366 mp și nu doar pentru suprafața de 157 mp, cum lasă să se înțeleagă instanța de apel.

Acest fapt nu poate fi contestat de către niciuna dintre părți. Faptul că doar suprafața de 157 mp a folosit efectiv pentru lucrările de sistematizare pentru care s-a procedat la expropriere, este cu totul altceva (asemănător se întâmplă și în prezent cu legea exproprierilor, terenul care nu a fost folosit poate fi răscumpărat de proprietarul care a fost despăgubit).

Odată lipsiți de atributele dreptului de proprietate pe perioada 1986 - 1990, terenul respectiv de 366 mp a trecut la stat - deci un alt proprietar (aparent sau nu). Tocmai de aceea a fost nevoie de o hotărâre de guvern care să decidă "retrocedarea" terenurilor neafectate de lucrări. H.G. 566/1990 constituie un act normativ de punere în aplicare a unei dispoziții legale, în speță art. 998 din C.civ, cum se menționează chiar în hotărâre.

Că retrocedarea/reintrarea în drepturi s-a făcut cu respectarea sau nu a dispozițiilor legale urmează ca instanța să decidă, însă un lucru consideră recurenții că e cert: autoritățile nu aveau ce să retrocedeze dacă terenul neafectat de lucrări de 209 mp ar fi rămas în perioada 1986 - 1990 in proprietatea "foștilor proprietari" cum se menționează în H.G. 556/1990.

Nu se poate ignora faptul că terenul și-a schimbat pentru o perioada de patru ani proprietarul și pentru a reintra în proprietatea "foștilor proprietari" (din perioada anterioară anului 1986) s-a emis, in baza art. 998 C.civ., H.G. 566/1990 pentru a clarifica situația terenurilor expropriate în vederea sistematizării.

Instanța de apel face o interpretare restrictivă a HG 556/1990; în art. l al actului normativ se menționează că: "imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejurimile aferente ….. demolate înainte de data Revoluției ....se consideră trecute în proprietatea statului...".

Având în vedere că în 1986 întreg terenul de 366 mp (nu a existat o lotizare din care să rezulte că lotul 1 folosește la sistematizare și trece în proprietatea statului și "lotul 2 s-ar putea să-l redăm foștilor proprietari") a fost expropriat, se consideră că întreg terenul a trecut în proprietatea statului.

Chiar folosirea termenului de "foști proprietari" denotă faptul că la un moment dat, în speță perioada 1986 - 1990, a existat un alt proprietar, respectiv statul.

Consideră recurenții pârâți - reclamanți că procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 este constitutiv de drepturi, la baza sa stând legea ca modalitate de constituire a dreptului de proprietate, conform art. 645 C.Civ.

Arată, de asemenea, recurenții pârâți că în situația în care vor fi admise susținerile acestora cu privire la natura de act constitutiv de drepturi a procesului verbal de intrare în drepturi nr._, înțeleg ca și în recurs să reitereze excepțiile invocate în fața instanței de apel:

- Excepția lipsei de interes a reclamanților-pârâți față de cererea de constatare a nulității absolute a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, precum și a constatării nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr. 2/30.01.2006 și a contractului de donație nr.193/30.01.2006, pentru motivele invocate în apel, reluate în cererea de recurs.

- Pe calea recursului reiterează recurenții pârâți - reclamanți excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți pe capătul de cerere ce vizează ieșirea din indiviziune.

Această excepție au ridicat-o și în fata instanței de apel, prin întâmpinarea pagina 3 din întâmpinare pct. 3 la apelul promovat de intimații-reclamanți, instanța de apel nu a analizat această excepție, ceea ce constituie un motiv de nelegalitate a deciziei pronunțate.

Prin anularea parțială a procesului verbal de intrare în drepturi, terenul intră în patrimonial statului și nicidecum al reclamanților, motiv pentru care intimații-reclamanți nu justificau calitatea procesuală activă pentru solicitarea de ieșire din indiviziune. Nejustificând un drept de coproprietate actual nu pot solicita ieșirea din indiviziune neavând calitate procesuală activă pe acest capăt de cerere.

Susțin de asemenea recurenții faptul că reclamanții nu pot invoca la momentul judecării clauzele actului de vânzare cumpărare din 1958, dreptul lor de coproprietate izvorând din acel contract stingându-se la momentul exproprierii.

Se mai arată că față de solicitarea de constatare a nulității absolute, pentru frauda la lege a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, instanța de apel nu a mai analizat acest motiv de apel, având în vedere interpretarea juridică dată procesului verbal de intrare în drepturi, astfel că s-au reluat integral (motiv pentru care nu vor mai fi redate, n. red.) și au invocat ca motiv de recurs critica din apel sub acest aspect.

În ce privește capetele de cerere ce vizau nulitatea absolută pentru frauda la lege a a certificatului de moștenitor nr. 2/30.01.2006 și a contractului de donație 193/2006, soluția de respingere se bazează pe alte considerente decât cele susținute de pârâți, instanța își motivează soluția pe luarea în considerare nu a faptului că ar fi un act subsecvent procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, ci raportat la sentința civilă nr._/10.12.1996.

Instanța de apel reține în considerentele deciziei pronunțate, când analizează situația juridică a terenului, pag. 20, alin 5 din decizie, hotărârea de partaj a soților G. se menționează că terenul de 213 a fost redobândit conform HG 556/1990 și nu actului de vânzare din 1958.

Referitor la faptul că instanța de apel reține că o eventuală înțelegere dintre părți nu a fost dovedită, recurenții pârâți arată că așa cum au menționat în fața instanței de apel și a instanței de fond, între M. G. și G. C. a intervenit abia în cursul anului 2001 o înțelegere în sensul ca G. C. rămâne cu terenul pe care îl stăpânea deja de 213 mp, M. G. urmând să obțină despăgubiri. In acest sens s-au înregistrat concomitent notificări (3382/19.10.2001- M., 3516/29.10.2001 - G., 3513/29.10.2001 - M., 3515/29.10.2001 - G.) cu privire la terenul din Bărbii Vacarescu nr. 80, notificări de care s-a ocupat în fapt avocatul reclamantului M. G..

Notificările pârâtului au fost pur formale de a-l sprijini pe M. G. în obținerea de despăgubiri, ceea ce s-a și întâmplat prin Dispoziția 3252/2004 a PMB. Înțelegerea dintre cei doi a fost motivul pentru care nici nu a fost contestată decizia de respingere a notificărilor făcute în numele lui G. C., din considerente de echitate, considerente care azi se întorc împotriva sa.

Ce alt motiv ar fi putut să aibă G. C. să nu conteste decizia de respingere a notificării în condițiile în care notificările au fost formulate și depuse de M. I. (intimat - reclamant în prezenta cauza, prin apărătorul său și aceste notificări s-au atașat aceleași dovezi).

Mai mult, cât a trăit M. G. acesta nu a întreprins nimic împotriva lui G. C. pentru ca așa a fost înțelegerea: G. C. rămânea cu terenul, M. G. cu despăgubirile.

Mai mult, în HG 556/17 mai 1990, M. G. a fost menționat datorită declarației soților G. și actelor prezentate de aceștia, întrucât în 1987 cu ocazia continuării apropierilor de pe artera B. Vacarescu a fost demolată și clădirea unde funcționa Administrația Financiară Sector 2, cu aceasta demolare o mare parte din arhivă s-a pierdut (inclusiv documentele de proprietate aferente imobilului B. Vacarescu 80, fapt confirmat de administrația financiară).

Deși în anul 2000 Primăria Sector 2 îi recomanda lui M. G. să-și acționeze în instanță coproprietarul pentru clarificarea problemelor și ieșirea din indiviziune, în anul 2001 M. G. care avea 90 de ani, s-a înțeles cu G. C. să-și împartă terenul, soții G. fiind în posesia terenului de 213 mp, nu aveau nevoie să facă notificări conform Legii 10/2001, dar le-a făcut la solicitarea și în înțelegere cu M. G. pentru a permite acestuia să primească despăgubiri pentru întreg terenul expropriat de 157 mp, iar soții G. să rămână în posesie cu suprafața de 213 mp.

M. G. nu ar fi putut din punct de vedere legal să primească despăgubiri pentru întreaga suprafață expropriată de 157mp, având în vedere starea de coproprietate conf. art. 4 din legea 10/2001, ci doar pentru 50%.

Tocmai de aceea cei doi coproprietari rămași, din actul din 1958, s-au înțeles să facă împreună notificările. De toate formalitățile conform Legii 10/2001, inclusiv modul de redactare al notificărilor, s-a ocupat nepotul acestuia, intimatul-reclamant din prezenta cauză M. I. (cu procura de la M. G.), fapt recunoscut la interogatoriu de M. I. (răspuns la întrebarea 7) printr-un executor judecătoresc și avocat ales tot de aceștia.

PMB i-a acordat numai lui M. G. despăgubirile în exclusivitate pentru întreaga suprafață, astfel cum acesta a solicitat în notificarea 3513, iar notificările lui G. C. (3515 și 3516) au fost respinse deoarece comisia a constatat că acesta fusese pus în drepturi în 25.10.1990 cu terenul, ce nu a folosit scopului exproprierii, de 213 mp, conform procesului verbal de intrare în drepturi.

G. Constantul nu a contestat niciodată decizia PMB de acordare de despăgubiri în exclusivitate pentru terenul expropriat numai Iui M. G. (fără a se avea în vedere o stare de indiviziune), deoarece coproprietarii așa s-au înțeles.

Timp de 16 ani în perioada 1990 - 2006 (când a decedat) M. G. ar fi putut oricând să formuleze acțiune în instanța, împotriva soților G., pentru a anula procesul verbal de intrare în drepturi și a ieși din indiviziune sau să le adreseze vreo notificare și să le tulbure posesia asupra terenului, însă nu a făcut niciun demers direct împotriva coproprietarului G. C. și aceasta tocmai în spiritul înțelegerii stabilite, acest fapt fiind unul concludent ce echivalează cu manifestarea tacită a consimțământului coproprietarilor.

Toate faptele, toate acțiunile și/sau inacțiunile trebuie văzute și judecate în ansamblu, nu separat. Acum, după 20 de ani, în procesul actual moștenitorii lui M. G. vor să obțină pe lângă măsurile reparatorii moștenite de la autorul lor (pentru întreg terenul expropriat de 157 mp) și despăgubiri bănești pentru 106,50 mp (jumătate din terenul deținut de P. P.) și nu pentru 30 mp, cum ar fi normal pentru egalizarea loturilor, respectiv păstrarea proporției de jumătate conform actului din 1958.

In subsidiar, în cazul în care se va considera că interpretarea juridică dată de instanța de apel procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 este cea corectă, recurenții pârâți - reclamanți solicită să se aibă în vedere întreaga situație juridică atât cea din prezenta cauză, cât și raportat Ia suprafața de 157mp pentru care M. G., autorul intimaților-reclamanți, a obținut despăgubiri pentru întreaga suprafața (astfel cum a constat și instanța de apel, pag. 23, primul alineat din decizie).

Apreciază recurenții pârâți că reclamanții tind să obțină mai mult decât au avut autorii lor. Dacă soluția instanței de apel pe capătul vizând ieșirea din indiviziune ar rămâne irevocabilă, intimații-reclamanți s-ar îmbogăți fără justă cauză, deoarece li s-ar recunoaște irevocabil dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 157 mp, despăgubiri pentru 2/3 din magazia ce exista pe teren, la care s-ar adaugă și contravaloarea a 106,5 mp și ar rezulta că obțin despăgubiri cumulate cu sulta pentru o suprafața de 253 mp și nu 183 mp cât li s-ar cuveni pentru 50% din suprafața de 366 mp, dacă se raportează la actul de vânzare-cumpărare din 1958.

Recurenții pârâți - reclamanți solicită, de asemenea, să se constate că expertiza care a stabilit valoarea de circulație a terenului a fost întocmită în februarie 2011 și, în consecință, a avut în vedere valoarea de circulație a terenului de la acea dată, între timp au trecut 3 ani perioadă în care valoarea terenurilor a scăzut, astfel că se impune și o actualizare a valorii terenului (în apel nu au solicitat o asemenea actualizare, întrucât față de soluția instanței de fond nu se impunea) având în vedere perioada destul de mare între momentul stabilirii valorii și momentul plății unei sulte (evident că o noua expertiză nu poate fi efectuată în recurs, dar se poate solicita expertului în cadrul probei cu înscrisuri, ca pe baza indicilor folosiți să stabilească o valoare actuală a terenului, pentru anul 2014).

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 298-316, C.pr.civ, 137 C.pr.civ., art. 242, alin 2, C.pr.civ.

Prin recursul formulat la data de 25.03.2014 de reclamanții - pârâți M. I. G. și M. M. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 21.02.2014 a Tribunalului București Secția a III a Civilă, prin care s-a admis numai în parte cererea de îndreptare a erorii materiale, solicită ca prin decizia ce se va pronunța să se dispună modificarea în parte a încheierii și în consecință admiterea în totalitate a cererii de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul deciziei nr. 1043a din 01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dos.nr._, considerând că există motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ, încheierea fiind nelegală, fiind emisă cu aplicarea eronata a dispozițiilor art.281 c.pr.giv.

Arată recurenții că tribunalul a considerat în mod nelegal că mențiunea făcută în motivarea deciziei în sensul că instanța de fond a respins capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de moștenitor eliberat de pe urma lui G. I., deși acest capăt de cerere a fost admis de instanța de fond, nu constitui eroare materială ci vizează "modul de exprimare al grefierului", constituind motiv de recurs.

In motivarea deciziei, fila 12 verso, antepenultimul aliniat, instanța de apel a menționat că "instanța de fond a apreciat ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea nulității certificatului de moștenitor nr.2/2006 și a contractului de donație".

In aliniatul următor, instanța de apel a arătat: "în ceea ce privește certificatul de moștenitor nr.2/2006, tribunalul apreciază soluția de respingere corectă, insa parțial pentru alte considerente"

In realitate, instanța de fond a admis capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de moștenitor, deoarece cota de 1/2 din teren nu exista în patrimoniul defunctei G. I. la data decesului acesteia.

Tribunalul a menționat în aliniatul următor că instanța de fond a reținut corect că terenul nu mai exista în patrimoniul defunctei la data decesului acesteia, "așa cum corect a arătat prima instanța".

Chiar dacă eroarea materială este prezentă în motivare, apreciază reclamanții - pârâți că trebuie îndreptată în sensul de a se menționa că "In mod corect instanța a admis capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de moștenitor".

Consideră că nu este vorba de o "exprimare a grefierului" ci de motivarea instanței, care nu a reținut ca instanța de fond a admis capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de moștenitor.

Arată reclamanții - pârâți că nu se poate ataca cu recurs o consemnare incorectă din motivarea instanței de apel, care nu a schimbat cu nimic, prin dispozitiv, sentința instanței de fond sub aspectul felului în care instanța de fond a soluționat capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de moștenitor.

Deci instanța de fond a admis capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de moștenitor, iar tribunalul a menționat că instanța de fond a reținut în mod corect că terenul nu exista în patrimoniul Iui G. I. la data decesului acesteia.

Numai dacă tribunalul schimbă sentința instanței de fond sub acest aspect ar fi avut interesul să atace cu recurs decizia tribunalului.

Consideră că se aplica dispozițiile art.281 cod procedură civilă, deoarece este o eroare de consemnare în motivarea deciziei, cât timp tribunalul a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că terenul nu mai era în patrimoniul defunctei la data decesului,

Consideră că intră sub incidența dispo.281 și consemnările eronate ale grefierului de ședință și că pot formula recurs împotriva acestor consemnări care trebuie îndeplinite, deoarece sunt ilogice și pot în anumite condiții să producă efecte juridice. In situația în care cauza nu se judecă în fond ar fi putut solicita îndreptarea erorilor materiale din încheierea de ședință la termenul următor. În cazul în speță singura posibilitate a fost cererea de îndreptare a erorilor materiale astfel cum a formulat-o. Aceste consemnări eronate apar de mai multe ori, și apar unele fraze fără sens:

a - In încheierea din data de 18.10.2013 se menționează, în mod eronat și contrar realității, că reclamanții ar fi susținut că "în mod eronat a reținut instanța de fond nulitatea absolută a unui act juridic, respectiv a certificatului de moștenitor și a contractului de donație".

Recurenții reclamanți - pârâți arată că au solicitat respingerea apelurilor părților potrivnice, care au criticat sentința instanței de fond pentru ca a admis capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de moștenitor. Pe de altă parte, instanța de fond nu a admis capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de donație.

Nu sunt de acord să fie puse pe seama lor afirmații pe care nu le-au făcut.

b - In aceeași încheiere, în aliniatul 2 fila 2, există o frază fără sens: "apelul nu a făcut motivele de Ia fondul cauzei nu fac motivele de apel". Consideră că trebuie consemnat exact ce au susținut părțile.

c - In același aliniat mai există o frază fără sens: "Se mai arată că altfel cum a reținut instanța de fond, ei s-ar afla în stare de indiviziune cu statul și nicidecum cu apelanții M., dacă s-ar menține soluția dată de instanța de fond". Au solicitat să se verifice susținerile părților și să fie consemnate exact.

d - In aliniatul 4 fila 2 din încheiere se menționează "în replica, apelanții M. prin avocat, având cuvântul arată instanței că nu au un act translativ de proprietate, pe suprafața de teren de 1/2, deoarece dosarul este suspendat până la soluționarea acestui dosar".

Consemnarea este discutabilă deoarece nu se menționează cine nu are act translativ de proprietate, în condițiile în care reclamanții au susținut tot timpul că sunt proprietarii în cotă indiviză de 1/2 asupra terenului, conform contractului de vânzare-cumpărare. Dosarul suspendat se refera la suprafața de 137 m.p. teren pentru care s-au formulat notificări în baza L.nr.10/2001.

Au solicitat să se verifice modul în care s-au consemnat susținerile părților, să se spună corecturile necesare, deoarece ele pot fi producătoare de consecințe juridice.

De asemenea, recurenții reclamanți - pârâți arată că instanța de apel a fost în eroare materială și când a stabilit sulta, deoarece a luat în considerare suma stabilită prin expertiza inițială și nu cea stabilită ca urmare a răspunsului expertului la obiecțiunile formulate de către reclamanții - pârâți, deci și în acest caz se aplică art.281 c.pr.civ.

În continuare recurenții reclamanți - pârâți susțin că instanța de apel a stabilit în mod eronat sulta care le cuvenea, luând în considerare valoarea stabilită în expertiza inițială și nu valoarea stabilită ulterior ca urmare a răspunsului formulat de către expert la obiecțiuni.

Instanța de apel a obligat apelanții pârâți la plata către reclamanții a unei sulte în cuantum de 39.006,5 Euro luând în considerare expertiza tehnică imobiliară efectuată de Acris V., dar nu a observat că după obiecțiunile făcute de reclamanții la raportul de expertiză, valoarea de circulație a terenului, stabilită în expertiza inițială a fost modificată deoarece expertiza conținea grave erori de calcul.

Ca urmare a admiterii obiecțiunilor formulate de reclamanții, valoarea de circulație a terenului în suprafața de 209 m.p. a fost stabilită Ia suma de 183.533 euro. Suma care este cuvine drept sultă este de 1/2 din 183.533 euro, care reprezintă: 91.766.50 euro. Instanța i-a obligat pe apelanții pârâți la suma de 39.006,5 euro. Deci instanța de apel a stabilit o sultă cu 52.760 euro mai mică decât sulta care le revenea, încălcând astfel dreptul reclamanților la cota de 1/2 din terenul în suprafața de 209 m.p.

Expertiza inițială conține erori de calcul, la pagina 7, expertul a greșit Ia înmulțire: 209 m.p.teren x 3.736,44 RON/m.p. = 780.916 RON = 183.533 Euro Expertul calculează gresit = 663.876 RON =_ Euro

Ca urmare a obiecțiunilor făcute de reclamanții, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a corectat valoarea de circulație a terenului, astfel cum a rezultat din răspunsul la obiecțiuni pe care l-au anexat în copie.

Arată recurenții reclamanți - pârâți că aceasta greșeală a instanței de apel privind calculul sultei care li se cuvenea poate fi calificată ca o eroare materială, dar pentru că poate fi interpretată și ca o încălcare a legii privind cota parte indiviză care li se cuvine din teren, au formulat și recurs.

In drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct.9 cod procedură civilă, art.281 cod procedură civilă

La data de 15.04.2014 recurenții pârâți - reclamanți au formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenții reclamanți - pârâți împotriva încheierii de îndreptare materiala din 1.02.2014 a Tribunalului București, prin care învederează instanței de recurs că, în parte, susținerile părții adverse sunt întemeiate și ar fi putut face obiectul îndreptării materiale, însă cu privire la producerea de consecințe juridice nu văd în ce măsură una sau alta dintre părți ar fi afectată, după cum a rezultat din recursul formulat de aceștia nu s-au folosit de aceste consemnări eronate.

Deși observația recurenților cu privire la faptul că instanța de apel a reținut eronat în considerentele hotărârii faptul că instanța de fond ar fi respins capetele de cerere ce vizau nulitatea absolută a certificatului de moștenitor și a contractului de donație este întemeiată, întrucât instanța de fond a respins doar cererea ce viza nulitatea contractului e donație, motiv pentru care consideră că această mențiune nu e de natură a prejudicia în vreun fel pe recurenți, astfel că lăsă acest aspect la aprecierea instanței de recurs.

De altfel pârâții fiind singurii care ar fi putut avea ceva de obiectat și cum se va constata în recursul acestora nu au făcut nicio mențiune cu privire la acest aspect. Dispozitivul deciziei fiind clar în sensul că "menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate", astfel că urmează ca instanța de recurs să dispună în consecință.

In încheierea din 18.10.2013, sunt consemnate eronat susținerile avocaților. In mod cert nu aveau cum să susțină pentru apelantul-intimat G., anularea certificatului de moștenitor și că "instanța de fond trebuia să anuleze certificatul de moștenitor".

Referitor la susținerea fără sens, cum o numește partea adversă (alin. 2, fila 2 din încheiere), "apelul nu a făcut motivele de la fondul cauzei...." în fapt susținerea pârâților a fost în sensul că "modul de preluarea a terenului în proprietatea Statului nu a făcut obiectul cercetării la fond astfel că nu poate face obiectul cercetării nici în apel.."

Arată recurenții pârâți - reclamanți că nici partea adversă nu avea cum să susțină că "în mod eronat a reținut instanța de fond nulitatea absolută a unui act juridic....", în fond acest lucru au solicitat: constatarea nulității unor acte juridice.

Pe acest aspect al mențiunilor din încheierea din 18.10.2013 sunt de acord cu partea adversă în sensul că s-au făcut mențiuni eronate și contrar susținerilor părților (avocaților), din această perspectivă ar trebui refăcută întreaga parte din încheierea din 18.10.2013 ce vizează susținerile părților prin avocați.

Cu privire la stabilirea sultei în mod cert nu are cum să facă obiectul unei îndreptări de eroare materiale, chiar dacă se va stabili că instanța a fost într-o eroare, ci trebuie supusă controlului judiciar cum de altfel au și procedat recurenții formulând recurs cu privire la suma stabilită drept sultă.

Consideră recurenții pârâți - reclamanți că instanța de recurs chiar și în situația în care s-ar admite recursul nu ar avea tehnic cum să procedeze la îndreptarea erorilor semnalate întrucât consemnările și înregistrările se găsesc la instanța de apel.

Având în vedere că pârâții - reclamanți au solicitat prin recursul formulat la decizia din apel, desființarea în tot a hotărârii din apel, pentru aspecte mult mai importante decât redactarea defectuoasă a hotărârii, vor lasă Ia aprecierea instanței de recurs admiterea sau respingerea recursului formulat la încheierea din 21.02.2014 a Tribunalului București.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 308, alin. 2 C.pr.civ., art 281 C.pr.civ.

La data de 16.04.2014 reclamanți pârâți M. I. G. și M. M. au formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâții - reclamanți prin care solicită ca prin decizie ce se va pronunța să se dispună respingerea recursului formulat de G. C. și Plesca P., ca neîntemeiat cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de .judecată, considerând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Instanța de apel s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a recurenților-intimați reclamanți pe capătul de cerere vizând ieșirea din indiviziune, la fila 11 verso și prin dispozitiv, instanța admițând cererea de ieșire din indiviziune.

Recurenții-intimați-pârâți reclamanți G. si Plesca nu au solicitat completarea dispozitivului în baza art.281 indice 2 c.pr.civ., deci inițial au considerat că instanța s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate.

Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, reținând că "pârâții au invocat această excepție prin raportare la modalitatea de plată a prețului și nu prin raportare la un eventual drept ce s-ar putea pretinde asupra terenului sau inexistența interesului pentru cererea de nulitate a actelor". In fața instanței de fond pârâții au pretins că ar avea o cotă mai mare și că s-ar afla în indiviziune în alte cote, din cauză că a fost plătită doar o parte din preț, dar ulterior au depus chitanțele de plata și au dovedit că au plătit cota din preț de ½.

Chiar prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenții pârâți-reclamanți le recunosc calitatea de coindivizari, solicitând ieșirea în indiviziunea existența asupra terenului. Chiar dacă solicită să li se atribuie, în mod neîntemeiat doar 30 m.p. teren, pretinzând că nu ar fi achitat decât o parte din preț (aspect contrazis de înscrisurile pe care le-au depus la dosar), în întâmpinare partea adversă recunoaște că sunt în indiviziune, susținerea care este incompatibilă cu susținerea că ar fi singurii proprietari ai terenului pe care pretind că l-ar fi dobândit prin prescripție achizitivă;

Arată recurenții reclamanți pârâți că susținerile din apel ale recurenților pârâți se contrazic cu cele de la fond, dovedind reaua credință a acestora, deoarece și motivele de recurs formulate sunt în contradicție cu conținutul deciziei din apel.

Apreciază recurenții reclamanți că instanța de apel a calificat corect procesul verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 ca nefiind un act juridic constitutiv de drepturi, ci doar un înscris prin care se probează . pârâți au solicitat invocând Legea nr.18/1991 să li se elibereze titlu de proprietate în baza procesului verbal de punere în posesie (capăt de cerere disjuns) și au solicitat să se constate uzucapiunea de scurtă durată. Dacă consideră ca procesul verbal de punere în posesie este titlu de proprietate care ar fi rațiunea formulării unor astfel de capete de cerere.

Excepția lipsei de interes a reclamanților față de cererea de constatare a nulității absolute a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 a fost admisă de către instanța de apel, deci lipsește interesul recurenților pârâți de a formula acest motiv de recurs.

Consideră reclamanții - pârâți că procesul verbal de intrare în posesie nu este constitutiv de drepturi, și că nu poate conduce Ia pierderea dreptului de coproprietate asupra terenului, deoarece HG nr.556/1990 avea drept scop predarea suprafețelor de teren neafectate de modernizare proprietarilor de drept. C. de 1/2a autorilor acestora nu a trecut în patrimoniul Statului printr-un act normativ, așa cum au dovedit prin actele depuse la dosar.

Solicită respingerea excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților - pârâți în ceea ce privește ieșirea din indiviziune:

Reclamanții - pârâți au un interes legitim juridic personal, direct născut și actual, de valorificare și de recunoaștere a dreptul de proprietate care rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat București Raionul 1 Mai, prin procesul verbal nr. 7043/864 din 9.12.1958 și transcris sub nr.822/09.12.1958. Acest contract de vânzare-cumpărare nu a devenit "ineficient, așa cum susțin recurenții pârâți-reclamanți.

Recurenții reclamanți - pârâți arată că au interes să fie radiate drepturile transcrise în favoarea lui G. C. si Plesca P. pentru a-și intabula ulterior conform dreptului lor de proprietate care rezultă din contractul autentic de vânzare-cumpărare, în ceea ce privește terenul care se poate restitui în natură. Instanțele vor soluționa notificările depuse conform Legii nr.10/2001 în raport de soluția din prezentul dosar, în sensul că în cazul în care cota parte de teren care le revenea va fi restituită vor primii despăgubiri pentru partea care nu se restituie.

Din înscrisurile depuse Ia dosar a rezultat că terenul a fost afectat parțial de detalii de sistematizare, construcția existentă pe teren a fost demolată, dar nu a fost identificat un decret de expropriere, deci imobilul nu a trecut în mod legal în patrimoniul Statului, primăria având calitatea de detentor.

HG nr.556/1990 nu este un act normativ de expropriere, ci în art.4 se dispune repunerea proprietarilor in posesie asupra terenurilor.

Recurenții reclamanți - pârâți au formulat notificări în baza Legii nr.10/2001, după cum a rezultat din actele depuse la dosar, dosarul nr._ al Curții de Apel București Secția a IV-a civilă fiind suspendat până la soluționarea prezentului dosar.

Susținerea recurenților pârâți-reclamanți că reclamanții nu ar mai putea solicita restituirea în natură a terenului care nu a fost afectat de detalii de sistematizare este neîntemeiată. Faptul că au început construcția pe terenul despre care știau că le aparține doar în conta de 1/2, în anul 2006, nu înseamnă că atrage incidența dispozițiilor art. 10 alin.2, deoarece Legea 10/2001 se referea la situația terenurilor pe care se găseau construcții la data apariției legii.

Intimații-recurenți pârâți reclamanți au situația juridică a constructorului de rea credință în ceea ce privește cota parte de 1/2 din terenul proprietatea reclamanților, deoarece cunoșteau situația juridică a terenului și au formulat notificări atât pentru despăgubiri cât și pentru restituirea în natură a terenului care rămăsese neafectat de detalii de sistematizare.

Nu corespunde realității susținerea că ar fi încheiat o convenție ca reclamanții să ia despăgubirile iar ei terenul în natură, dacă ar fi existat o asemenea convenție ea s-ar fi încheiat în formă scrisă.

După cum a rezultat din actele depuse la dosar, până în prezent nu au încasat nici un fel de despăgubiri. Faptul că intimații recurenți pârâți-reclamanți au primit o decizie pe care nu au contestat-o nu afectează în nici un fel drepturile reclamanților.

Autorul reclamanților a manifestat interes în reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului depunând de-a lungul timpului mai multe cereri, astfel după cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar.

Intimații recurenți pârâți reclamanți nu l-au anunțat pe autorul reclamanților despre punerea în posesie, cu toate că îi cunoșteau domiciliul. Existența HG nr.556/1990 nu înseamnă prin ea însăși că autorul cunoștea că s-au efectuat demersuri pentru repunerea în posesie a proprietarilor. G. C. și Plesca P. au dispus de întreg terenul și au declarat în mod repetat că le aparține în întregime, obținând în acest fel autorizația de construire.

Al patrule motiv de recurs nu este clar, deoarece recurenții nu precizează ce solicită instanței de recurs.

Intimații recurenți reclamanți se contrazic în propriile susțineri: pe de o parte arată că au făcut "doar un act de administrare" pe de altă parte invocă uzucapiunea și susțin că din momentul punerii în posesie "s-au comportat ca adevărați proprietari". In ultimul aliniat din pagina 4 intimații recurenți pârâți reclamanți susțin că "au revendicat întreg bunul indiviz rămas după expropriere" deoarece" reîntoarcerea bunului în patrimoniul coproprietarilor este în interesul tuturor indivizarilor". Dacă au acționat în interesul tuturor indivizarilor de ce refuză să le recunoască dreptul de proprietate asupra cotei reclamanților din teren. Ei au acaparat terenul și autorul reclamanților a fost vinovat de "turpitudine".

Nu a existat nici o "eroare comună" a autorităților care i-au pus în posesie pe soții G. cu privire la întreaga suprafață de teren, nu avea cum să existe o asemenea eroare cât timp contractul de vânzare-cumpărare prevedea clar cine sunt cumpărătorii și în ce cotă. Soții G. nu aveau cum să ascundă starea de coproprietate, deoarece nu puteau solicita punerea în posesie fără să depună contractul de vânzare-cumpărare din care rezultă starea de indiviziune. Deci nu au făcut nici o favoare autorului reclamanților așa cum pretind, dimpotrivă de la început nu au știut cum să facă să-l înlăture de la exercitarea dreptului de proprietate.

In mod temeinic și legal instanța a constatat nulitatea absoluta pentru frauda la lege a certificatului de moștenitor nr.2/30.01.2006, iar instanța de apel a menținut sentința instanței de fond. Arată recurenții reclamanți - pârâți că certificatul de moștenitor este eliberat ca urmare a declarației false a lui Plesca P. - fiica defunctei P. I. în sensul că în masa succesorala rămasa de pe urma defunctei ar intra cota de 1/2 din terenul in litigiu. Consideră recurenții reclamanți - pârâți că certificatul de moștenitor a fost emis în mod fraudulos, cu complicitatea notarului care a emis certificatul, prin declarații false ale moștenitoarei și s-a urmărit să se constituie în persoana descendentului drepturi care nu existau în patrimoniul defunctei (dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din teren), In nici un caz nu pot fi incluse în certificatul de moștenitor drepturi de proprietate indiviză aparținând unor terțe persoane, cu care defuncta nici măcar nu era în grad de rudenie.

Ca o consecința a repunerii părților în situația anterioară, urmează ca respectiva cotă de 1/2 să reintre în patrimoniul autorului reclamanților conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat București Raionul 1 Mai, prin procesul verbal nr.7043/864 din 09.12.1958 și transcris sub nr. 822/09.12.1958, transmițându-se ulterior în patrimoniul acestora, în calitate de succesori universali.

Instanța de fond a reținut pe bună dreptate că nu poate fi inclus în patrimoniul rămas de pe urma defunctei cota de 1/2 din teren care nu făcea parte din patrimoniul ei la data decesului și că nu s-a făcut dovada unei înțelegeri între părți privind terenul în litigiu.

După cum au arătat deja, nu s-au încasat nici un fel de despăgubiri, dosarul privind contestațiile deciziilor emise în baza Legii nr.10/2001 fiind suspendat până la soluționarea prezentului dosar. Părțile potrivnice fac susțineri contrare conținutului copiilor sentințelor depuse la dosar.

Solicită recurenții respingerea solicitării efectuării unei noi expertize, deoarece recurenții pârâți reclamanți nu au contestat în apel valoarea terenului stabilită de către expert. Suma care li se cuvine recurenților reclamanți - pârâți drept sultă este de 1/2 din 183.533 euro, care reprezintă: 91.766,50 euro.

Prin încheierea pronunțată în ședința de la data de 21.02.2014, Tribunalul București Secția a III a Civilă a admis în parte cererea formulată la 20.01.2014, de apelanții-reclamanți-pârâți M. I. G. și M. M., de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 1043 A din 01.11.2013, în sensul de a se menționa numele complet al apelantului, M. I. G. și a respins în rest cererea ca neîntemeiată

Tribunalul, față de dispozițiile art. 281 C.pr.civ., a apreciat ca fiind întemeiată cererea de îndreptare eroare materială cu privire la menționarea numelui complet al apelantului-reclamant-pârât M. I. G., însă, în ceea ce privește capătul 2 al cererii, s-a apreciat că dispozițiile art.281 C.pr.civ. nu sunt incidente.

A reținut tribunalul că aspectele învederate de apelanții-reclamanți-pârâți referitoare la constatarea nulității certificatului de moștenitor și la stabilirea sultei, pot fi supuse controlului judiciar prin exercitarea căilor de atac pentru îndreptarea eventualelor erori de judecată. Restul chestiunilor învederate în cererea de îndreptare vizează modul de exprimare al grefierului și nu se circumscriu erorilor materiale în sensul dispozițiilor art.281 C.pr.civ.

Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele:

Întrucât recurenții reclamanți pârâți M. I. G. și M. M. au declarat recurs atât împotriva deciziei prin care tribunalul a soluționat apelurile, cât și împotriva încheierii prin care aceeași instanță s-a pronunțat asupra cererii acestora de îndreptare a unor erori materiale din cuprinsul deciziei, iar aspectul legat de cuantumul sultei recunoscute în favoarea reclamanților pârâți este comun ambelor căi de atac, se impune soluționarea cu prioritate a recursului declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.

Astfel, trebuie observat că recurenții reclamanți au solicitat prin cererea adresată tribunalului la data de 20.01.2014 îndreptarea unor erori materiale referitoare la consemnări ale grefierului de ședință, la susțineri din cuprinsul hotărârii pronunțate în apel, dar și la cuantumul sultei la care pârâta P. P. a fost obligată să o plătească reclamanților.

În ce privește aspectele legate de modul în care au fost redate susținerile părților în cadrul dezbaterilor finale ori de mențiuni ale instanței în cuprinsul motivării deciziei pronunțate în apel, Curtea constată că soluția tribunalului este corectă. Astfel, chiar dacă redarea eronată a susținerilor părților poate reprezenta una din situațiile premisă ale aplicării prevederilor art. 281 C.pr.civ, o cerere de îndreptare a unei astfel de erori nu poate fi admisă în condițiile în care o dovadă în sensul indicat de petent nu poate fi făcută. De asemenea, s-a apreciat corect de către tribunal că, în ce privește considerentele hotărârii pronunțate în apel, nu se încadrează în procedura reglementată de art. 281 C.pr.civ. solicitarea modificării acestora în sensul solicitat de petenți.

Însă, cât privește aspectul legat de cuantumul sultei la care a fost obligată pârâta reclamantă în favoarea reclamanților pârâți, Curtea constată că soluția pronunțată de tribunal a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 281 C.pr.civ., situația de fapt invocată de recurenții reclamanți pârâți constituind una dintre ipotezele enumerate de textul de lege ce constituie temei al cererii recurenților.

Astfel, din actele dosarului, rezultă că instanța de apel a avut în vedere la stabilirea cuantumului sultei, valoarea terenului astfel cum aceasta a fost stabilită prin expertiza realizată de expertul A. V., respectiv valoarea de_ euro (fila 689 dosar judecătorie), rezultând sulta de_,5 euro. Tribunalul a omis faptul că la dosar se depusese ulterior, de către același expert, un răspuns la obiecțiunile formulate de părți, în cuprinsul acestui răspuns (fila 786 dosar judecătorie) susținându-se că urmare a unor greșeli de calcul matematic expertul a indicat o valoare greșită a terenului, pe care l-a evaluat, prin rectificarea acestor greșeli, la suma de 183.533 euro, în varianta aleasă de instanța de apel-teren liber de construcții, în suprafață de 209 mp.

Așadar, întrucât rectificarea pe care o solicită recurenții reclamanți nu reprezintă decât o îndreptare a unei erori materiale, determinate de un calcul matematic greșit, Curtea apreciază că cererea formulată de aceștia în procedura necontencioasă prevăzută de art. 281 C.pr.civ. este întemeiată, sub acest aspect încheierea pronunțată de tribunal fiind nelegală, urmând a fi modificată în parte, în sensul solicitat de recurenții reclamanți.

Așa cum s-a arătat deja, recurenții reclamanți au formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de tribunal în apel vizând același aspect al cuantumului greșit reținut al sultei la care sunt îndreptățiți potrivit deciziei recurate, criticile fiind identice cu susținerile din cererea de îndreptare a erorilor materiale.

Or, reținând, potrivit celor expuse, că aspectul legat de cuantumul sultei ce a fost determinat greșit ca urmare a unei greșeli materiale cât privește valoarea terenului cu privire la care s-a dispus partajul, avea natura unei erori ce trebuie îndreptată în procedura reglementată de art. 281 C.pr.civ., Curtea constată că își găsesc aplicarea dispozițiile art. 281^2a C.pr.civ., potrivit cu care îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2812.

Așa fiind, Curtea apreciază că recurenții reclamanți pârâți, potrivit prevederilor legale enunțate, nu aveau deschisă, cât privește critica privind calculul sultei, calea recursului împotriva deciziei civile pronunțate în apel, ci numai pe cea reglementată de art. 281 C.pr.civ. (pe care de altfel au și urmat-o), astfel că recursul declarat împotriva deciziei este inadmisibil.

În ce privește recursul declarat de recurenții pârâți reclamanți P. P. și G. C., Curtea constată că o primă critică vizează omisiunea tribunalului de a soluționa excepția lipsei calității procesuale active invocate de recurenții pârâți prin întâmpinarea la apelul declarat de reclamanții pârâți, excepție întemeiată pe susținerea acestora în sensul că în cazul constatării nulității procesului verbal de intrare în drepturi terenul reintră în proprietatea statului, iar nu în cea a reclamanților, astfel că aceștia din urmă nu pot să justifice calitatea de coproprietari pentru a cere ieșirea din indiviziune.

Reținând că s-a apreciat corect de recurenți asupra încadrării acestei critici în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., ce se referă la neregularități de ordin procedural, Curtea consideră însă că susținerile recurenților privind sancțiunea nulității hotărârii ca urmare a omisiunii invocate sunt neîntemeiate.

Astfel, trebuie observat pe de o parte că excepția lipsei calității procesuale active a fost invocată de recurenți prin referire la efectele pe care constatarea nulității parțiale a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 le-ar fi produs, anume că terenul ar fi reintrat în patrimoniul statului, care îl expropriase, iar nu în cel al reclamanților, astfel că aceștia din urmă nu ar mai fi justificat calitatea de coproprietari.

Așa fiind, câtă vreme tribunalul a considerat în calea de atac a apelului că este lipsită de interes cererea de constatare a nulității procesului verbal de intrare în drepturi, dată fiind natura acestuia de act ce a avut ca efect doar punerea în posesie și nu constituirea unui drept de proprietate în favoarea pârâților, este evident că pronunțarea în mod expres asupra excepției invocate de pârâți în apel devenea inutilă raportat la chiar temeiurile pe care aceasta fusese invocată. Ca atare, nu se poate susține cu temei că recurenții pârâți au fost vătămați prin omisiunea tribunalului de a da o soluție expresă acestei excepții, de altfel aceștia neinvocând prin cererea de recurs existența unei vătămări.

Mai mult, Curtea constată că prin soluția adoptată cât privește cererea principală de ieșire din indiviziune, cerere care a fost considerată întemeiată și admisă, precum și prin considerentele ce au fundamentat această soluție, tribunalul a dat o soluție implicită aspectului legat de calitatea procesuală activă a reclamanților în cererea de ieșire din indiviziune. S-a reținut, astfel, că procesul verbal de intrare în drepturi este doar un înscris care probează . cererea de constatare a nulității acestuia este lipsită de folos practic, dat fiind că nu poate aduce modificări în patrimoniul părților, iar reclamanții pârâți și pârâții reclamanți sunt coproprietari ai imobilului, pentru că procesul verbal de intrare în drepturi din 1990 nu afectează cu nimic dreptul de proprietate al părților.

O a doua critică invocată de recurenții pârâți reclamanți vizează aprecierea instanței de apel cât privește natura juridică a procesului verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990, considerând recurenții că actul are caracter constitutiv de drepturi, având ca efect juridic nașterea în patrimoniul acestora a unui nou drept de proprietate ce are ca obiect terenul cu privire la care procesul verbal a fost întocmit, principalul argument constând în aceea că recurenții au fost lipsiți de atributele dreptului de proprietate pe perioada 1986 - 1990, dar și că procesul verbal a constituit dovada dreptului de proprietate, stând la baza înscrierilor în cartea funciară și a obținerii autorizației de construire.

Curtea constată că sunt neîntemeiate susținerile recurenților pârâți privind caracterul constitutiv de drepturi al procesului verbal de intrare în drepturi, tribunalul realizând o corectă calificare a actului juridic pe care recurenții pârâți și-au întemeiat pretențiile.

O astfel de concluzie se impune în primul rând prin raportare la conținutul actului, mențiunile din cuprinsul său referindu-se în principal la individualizarea terenului cu privire la care a fost întocmit și la care s-a realizat punerea în posesie a persoanelor menționate în acesta, fără a rezulta din vreuna din aceste mențiuni că actul are ca efect constituirea ori transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului de 209 mp în patrimoniul recurenților pârâți.

De asemenea, trebuie observat că procesul verbal de intrare în drepturi nr._/25.10.1990 are caracterul unui act administrativ emis în aplicarea HG nr.556/1990, hotărâre prin care a fost reglementată modalitatea de stabilire și acordare a despăgubirilor pentru imobile constând în terenuri, construcții și împrejmuiri preluate de stat în vederea sistematizării unor zone din București. Aceasta, întrucât prin art. 4 din hotărâre se recunoștea posibilitatea refacerii gospodăriilor pe terenurile rămase libere, dispoziția având deci un caracter de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra terenurilor la care se face referire, urmând ca și posesia și folosința asupra acestor terenuri să fie recunoscute cu condiția menționată, privind încadrarea în concepția de urbanism și amenajare teritorială și obținerea avizelor primăriilor de sector pe a căror rază teritorială urmau a fi realizate construcțiile. Așadar, procesele verbale de intrare în drepturi au fost emise tocmai în vederea respectării cerinței menționate, un alt efect juridic decât cel legat de punerea efectivă în posesie negăsindu-și vreun temei legal.

Nu în ultimul rând, Curtea observă că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 astfel cum acestea erau în vigoare la data introducerii acțiunii, dispoziții abrogate ulterior prin Legea nr. 1/2009, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi. Așadar, o calificare a actului în discuție în sensul arătat anterior, de recunoaștere a dreptului de proprietate, iar nu de constituire a unui nou drept este în concordanță cu concepția legiuitorului la momentul inițierii procesului.

Întrucât a apreciat, potrivit celor arătate, că tribunalul a dat o calificare corectă procesului verbal de intrare în drepturi și efectelor juridice produse de acesta în patrimoniul părților din proces, Curtea constată că nu se mai impune analizarea susținerilor recurenților pârâți vizând excepțiile invocate de aceștia, anume lipsa interesului în constatarea nulității procesului verbal de intrare în drepturi, a certificatului de moștenitor și a contractului de donație, precum și lipsa calității procesuale active a reclamanților în cererea de ieșire din indiviziune. Trebuie observat chiar că față de decizia adoptată de tribunal cât privește constatarea nulității contractului de donație, recurenții pârâți nu justifică niciun folos practic, neavând deci interesul de a critica soluția de respingere a acestei cereri, menținută de tribunal.

Mai mult, Curtea observă că recurenții pârâți nu formulează critici concrete cu privire la soluția adoptată de tribunal cât privește lipsa interesului în cererea de constatare a nulității procesului verbal de intrare în drepturi, care, raportat la efectele juridice ale acestuia, ce se produc numai în legătură cu posesia asupra terenului cu privire la care se solicită ieșirea din indiviziune, neafectând întinderea drepturilor coproprietarilor, este una legală. Aceeași observație este, de altfel, valabilă și în ce privește decizia tribunalului de menținere a soluției vizând constatarea nulității parțiale a certificatului de moștenitor.

O altă critică adusă de recurenții pârâți hotărârii tribunalului vizează împrejurarea că instanța de apel nu a valorificat în totalitate circumstanțele de fapt, acțiunile ori, dimpotrivă, omisiunea de a acționa în ce privește părțile din proces și autorii acestora ori probele administrate (interogatoii și declarații de martori) înlăturând ca nedovedită susținerea recurenților pârâți referitoare la existența unei înțelegeri între defunctul M. G. și G. C., intervenită în anul 2001, în scopul stabilirii raporturilor juridice dintre cei doi coproprietari (potrivit cu care M. G. obținea măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, iar G. C. rămânea proprietarul terenului cu privire la care obținuse repunerea în posesie).

Cu privire la aceste susțineri, Curtea apreciază că nu se pot constitui într-o critică de nelegalitate, neputând fi subsumate vreunuia din motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C.pr.civ. Astfel, referitor la motivul de recurs în care ar putea fi încadrate aceste critici, potrivit chiar mențiunilor din cererea de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., trebuie observat că acesta vizează situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Sunt posibile, așadar, două ipoteze, prima, care are în vedere inexistența unui text de lege care să justifice soluția pronunțată, nefiind incidentă, câtă vreme obligația părților de a-și dovedi pretențiile are drept temei dispozițiile art. 1169 C.civil.

Cea de-a doua ipoteză la care se referă dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., este cea în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, situație regăsită când instanța a recurs la textele de lege aplicabile cauzei, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit. Curtea constată, că nici acestui motiv de recurs criticile recurenților nu îi pot fi subsumate, câtă vreme acestea s-au referit la modul în care tribunalul a apreciat probele administrate în cauză pentru a stabili că nu a fost dovedită o înțelegere de natura celei la care au făcut referire recurenții pârâți.

Or, în actuala reglementare, recursul are natura unei căi de atac extraordinare prin care hotărârile pronunțate în apel nu pot fi cenzurate decât pentru motive de nelegalitate, nu și sub aspectul temeinicei acestora (altfel spus în legătură cu stabilirea situației de fapt, cu aprecierea pe care instanța o face cu privire la raporturile dintre părți).

În ce privește susținerea recurenților pârâți potrivit cu care valoarea terenului supus partajului a fost stabilită pe calea unei expertize efectuate în anul 2011, astfel că se impune ca această valoare să fie actualizată, Curtea constată că, deși aceasta poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în condițiile necesității respectării regulii potrivit cu care partajul se face prin raportare la valoarea bunurilor de la momentul acestuia, totuși critica nu este întemeiată.

Aceasta, întrucât trebuie observat pe de o parte că partajul s-a dispus în faza procesuală a apelului, în care pârâții nu au solicitat o astfel de actualizare, în condițiile în care și reclamanții formulaseră apel, urmărind schimbarea hotătârii primei instanțe în sensul admiterii cererii de ieșire din indiviziune.

Mai mult, o astfel de solicitare de actualizare a valorii terenului, chiar formulată în recurs și apreciată ca o critică de nelegalitate, trebuie analizată prin raportare la temeinicia susținerilor recurenților privind existența unei diferențe semnificative dintre valoarea stabilită de expert pentru terenul supus partajului și cea pe care terenul ar fi avut-o la data partajului efectiv. Or, această teză nu a fost dovedită de vreo probă.

În fine, Curtea observă că susținerea recurenților pârâți reclamanți potrivit cu care menținerea soluției privind ieșirea din indiviziune în modalitatea stabilită de tribunal ar echivala cu îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților pârâți nu este de natură a înlătura concluzia privind legalitatea soluției tribunalului. Aceasta, întrucât dezlegarea pretenției reclamanților de partajare a bunului imobil s-a făcut în raport de situația juridică rezultată din titlurile de proprietate prezentate de părțile din proces, în limitele sesizării instanței, solicitarea pârâților de a fi luată în considerare situația rezultată din demersurile efectuate în temeiul Legii nr. 10/2001 nefiind posibil a fi valorificată, câtă vreme pe de o parte acestea nu sunt finalizate (în lipsa unei hotărâri irevocabile care să soluționeze contestația reclamanților împotriva dispoziției nr. 3253/27.08.2004), iar pe de altă parte, pârâții nu au sesizat instanța cu o pretenție concretă în condițiile dispozițiilor legale procedurale, sub aspectul obiectului, a temeiului de drept ori a termenului până la care poate fi formulată.

În consecință, ținând seama de cele arătate, Curtea apreciază că recursul declarat de recurenții pârâți reclamanți nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge ca nefondat, urmând ca recursul declarat de recurenții reclamanți pârâți să fie respins ca inadmisibil.

De asemenea, Curtea va admite recursul declarat de recurenții reclamanți pârâți împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la data de 21.02.2014 ți va modifica în parte încheierea recurată în sensul că va dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 1043A/01.11.2013 privind cuantumul sultei, în sensul că sulta datorată de pârâtă reclamanților este în cuantum de_,50 euro, urmând a fi menținute în rest dispozițiile încheierii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei civile nr.1043 A din 01.11.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a III a Civilă, de recurenții reclamanți pârâți M. I. G. și M. M., în contradictoriu cu recurenții pârâți reclamanți G. C. și P. P. și cu intimații pârâți M. București prin Primarul General și S.C. P. București S.R.L.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții pârâți reclamanți G. C. și P. P. împotriva aceleiași decizii.

Admite recursul declarat de recurenții reclamanți pârâți M. I. G. și M. M. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la data de 21.02.2014.

Modifică în parte încheierea recurată în sensul că dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 1043A/01.11.2013 privind cuantumul sultei, în sensul că sulta datorată de pârâtă reclamanților este în cuantum de_,50 euro. Menține în rest dispozițiile încheierii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25.06.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. G. A. D. I. A.

R. T. H. P.

GREFIER,

I. N. C.

Red.RM

Tehnored.RM/GIA

2 ex./23.07.2014

TB - S. a III-a civ. - T. S., R. M. C.

Judecătoria sector 2 - N. I.

← Partaj judiciar. Decizia nr. 1101/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1718/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Decizia nr. 311/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 153/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 162/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Partaj judiciar. Decizia nr. 1101/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1718/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 480/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 320/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 1066/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI