Legea 10/2001. Decizia nr. 311/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 311/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 369/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.311R
Ședința publică de la 14 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - F. C.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. București prin P. G., împotriva sentinței civile nr.1191/ 07.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. C. și intimatul-pârât P. G. al Municipiului București, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001- contestație, obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-reclamantă reprezentată de avocat B. B., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul-pârât și intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul intimatei-reclamante invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1191 din 07.06.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte contestația formulată de reclamanta P. C. în baza Legii nr. 10/2001; a anulat în parte dispoziția nr._/09.12.2011 emisă de M. București în sensul că a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață pentru imobilul situat în București, .. 23, sector 5, compus din teren în suprafață de 200 mp și construcție demolată în suprafață de 84,01 mp.
Împotriva sentinței a declarat recurs M. București susținând că instanța trebuia să acorde măsuri reparatorii numai pentru suprafața de teren de 160 mp, deoarece această suprafață a fost înscrisă în decretul de expropriere, iar raționamentul instanței nu are nici un suport legal în condițiile în care statul poate restitui numai ceea ce a preluat abuziv prin decretul de expropriere, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Din adresa existentă la dosar, emisă chiar de M. București (vezi fila 78 dosar fond) rezultă că suprafața de teren trecută în proprietatea statului din patrimoniul autorilor reclamantei a fost de 200 mp și chiar dacă în actele de proprietate a fost înscrisă o suprafață de teren mai mică, în mod corect a reținut instanța de fond, că actul de proprietate se referă la o măsurătoare aproximativă (circa 140 mp) și că determinarea exactă a suprafeței de teren a fost realizată prin actul de preluare a terenului în proprietatea statului.
De aceea, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 în raport de situația de fapt reținută în speță, iar recursul analizat în vaza art. 304/1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs formulată de recurentul-pârât M. București prin P. G., împotriva sentinței civile nr. 1191/07.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. C. și intimatul-pârât P. G. al Municipiului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. P. F. C. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. PS 2 ex.
07.03.2014
Jud. fond TB: I. P.
← Pretenţii. Decizia nr. 1168/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 153/2014. Curtea... → |
---|