Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1718/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1718/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 8124/303/2012
Dosar nr._
(706/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 1718
Ședința publică de la 14.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, I. E., împotriva deciziei civile nr.1213.A. din 03.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți ORMENEANU A. I. și ORMENEANU A. DOINIȚA.
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, recurentul-pârât, I. E., personal, legitimat cu C.I. . nr._/10.11.2008, asistat de avocatul M. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, lipsesc, intimații-reclamanți, Ormeneau A. I. și Ormeneanu A. Doinița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentului-pârât, având cuvântul, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Curtea ia act de precizarea avocatului recurentului-pârât, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Având cuvântul, avocatul recurentului-pârât, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat, considerând că se încadrează în prevederile art. 304 pct.8 și 9 C.p.civ. în sensul că este evident că s-a făcut o interpretare greșită a legii și s-a interpretat greșit și actul juridic dedus judecății și aici se referă la excepția de inadmisibilitate invocată de intimații-reclamanți, prin întâmpinare.
Pe recurs, arată că cele două puncte invocate, în opinia sa, sunt acoperitoare, prin faptul că instanța de fond, învestită cu o acțiune în evacuare și desființare de construcții, a considerat că doar pe calea unei apărări, ei pot invoca uzucapiunea, ceea ce au și făcut.
Or, greșeala instanței de fond pe care a îmbrățișat-o și instanța de apel, este aceea că s-a raportat la o altă perioadă, decât cea invocată de ei în vederea calculării termenului de uzucapiune.
Ei au arătat și au și dovedit cu toate probele din dosar, că acea uzucapiune a început în decada 7 a anului 1960, drept pentru care în anul 1992, când s-a promovat acțiunea de revendicare, ce a fost învestită instanța de fond, deja cei 30 de ani erau îndepliniți, deci, fiind îndeplinite toate condițiile uzucapiunii la acel moment.
Mai mult, precizează că se schimbă tot sensul acestui dosar, în condițiile în care, deși se solicită de părțile adverse, ca obiectiv al unei expertize, încuviințate, identificarea imobilului-teren și construcții, ulterior nu s-a mai încuviințat expertiza efectivă a construcțiilor, transformându-se această chestiune, într-o chestiune de executare silită.
În opinia sa, este imposibil în practică să se facă o astfel de executare, pentru că, executorul venit la fața locului, nu va putea să demoleze o construcție neidentificată clar.
La momentul respectiv ai au comunicat acest lucru, atât instanței de fond, cât și instanței de apel, în sensul de a se completa acea expertiză așa cum fusese inițial, însă s-a respins acea cerere, pe motiv că ei nu au formulat o cerere de revendicare.
Consideră că nu aveau de ce să formuleze o cerere de revendicare, cât timp ei aveau proprietatea clară, cu cadastru și cu intabulare.
În plus, este și o situație particulară, în sensul că recurentul pârâte nu are mijloace materiale suficiente pentru a susține o taxă judiciară de timbru, pentru că tot timpul aceasta a beneficiat de scutiri.
Or, în condițiile în care ar fi trebuit să facă o cerere de revendicare pe un imobil pe care deja îl aveau și că ei nu revendicau nimic de la părțile adverse.
Intimații-reclamanți trebuia să dovedească în ce măsură pârâtul a încălcat proprietatea acestora, să timbreze o astfel de cerere de revendicare era împovărătoare, drept pentru care au înțeles să se apere doar ca o excepție, invocând această uzucapiune și nu făcând un capăt de cerere separat, pe calea unei cereri reconvenționale.
Pe situația de fapt, arată că, deși s-a reținut în motivarea instanței de apel, care în opinia sa este o copie fidelă a sentinței fondului, că posesia s-ar fi exercitat prin violență, arată că față de probele administrate în cauză, nu s-a demonstrat acest lucru, ci dimpotrivă situația a stat cu totul altfel.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe cale de consecință admiterea excepției de uzucapiune invocată și respingerea acțiunii introductive.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1213 A din 3.12.2013, Tribunalul București - Secția a III-a civilă, a respins apelul formulat de apelantul-pârât I. E., împotriva sentinței civile nr. 3001/19.03.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți O. A.-I. și O. A.-DOINIȚA, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie civilă, tribunalul a reținut în esență că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 28.03.2012, reclamanții O. A.-I. și O. A.-Doinița l-au chemat în judecată pe pârâtul I. E. și au solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, obligarea pârâtului să le lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 440 m.p., situat în București, sector 6, .; obligarea pârâtului să demoleze toate construcțiile edificate pe terenul în suprafață de 440 m.p., situat în București, sector 6, . situația în care acesta nu o va face, să fie autorizați reclamanții să demoleze construcțiile pe cheltuiala pârâtului; obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea acesteia precum și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului situat în București, sector 6, ., în suprafață totală de 440 m.p., titlul de proprietate al acestora fiind reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 6219/15.03.1995.
Încă din momentul dobândirii, acest imobil era ocupat abuziv de tatăl pârâtului (I. N. - în prezent decedat).
Întrucât pe acest teren nu se aflau construcții și întrucât defunctul I. N. devenea agresiv când aceștia își vizitau proprietatea, mergeau foarte rar la acest teren. Profitând de lipsa reclamanților, pârâtul I. E. a ocupat abuziv terenul proprietatea lor, l-a îngrădit, a efectuat diverse anexe gospodărești și chiar a deschis un magazin pe terenul acestora, obținând profit.
În prezent, reclamanții se află în situația în care ani de zile terenul a fost ocupat de pârâtul I. E., care îi amenința că dacă intră în curte, pune câinii să îi muște. Astfel, întrucât pârâtul a exercitat violențe asupra reclamanților, nu mai pot să intre pe terenul proprietatea acestora.
La data de 30.10.2012, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat anularea cererii ca netimbrată.
În motivare, pârâtul a arătat că potrivit art.20 (1) al Legii 146/1997 modificata, taxele judiciare de timbre se plătesc anticipat. Cum acțiunea a fost introdusa la 28.03.2012, iar primul termen de judecată a fost la 23.10.2012, când nu se formulase nici o cerere de scutire taxă de timbru, acesta a considerat că acțiunea trebuie anulată ca netimbrată,conform art.20 (3) al Legii 146/1997 modificată.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, atâta vreme cât reclamanții invocă un titlu de proprietate inexistent.
Pârâtul arată că reclamanții susțin că au devenit proprietari în baza unui contract de vânzare-cumpărare "nr._95" pe care nu l-au depus, însă, în dosar și nici nu îl poate identifica după numărul invocat de aceștia.
Pârâtul arată acestuia, I. N., a folosit terenul pe care îl pretind reclamanții, încă din 1965 - 1966. Acesta era groapă de gunoi, pe care autorul pârâtului a igienizat-o, a amenajat-o și a transformat-o în grădină, pe care a folosit-o în nume de proprietar, continuu și netulburat. Tatăl său a achitat impozite pentru acest teren, toți vecinii știindu-l drept proprietar. După decesul acestuia, pârâtul a continuat să folosească în aceleași condiții terenul asupra căruia se presupune că se îndreaptă cu acțiunea lor reclamanții.
Astfel încât pârâtul a considerat că a uzucapat dreptul de proprietate,prin joncțiunea posesiilor, aceasta fiind în principal excepție pe care o ridică împotriva acțiunii introductive.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 114 și urm. din C.pr.civ..
La data de 26.02.2013, pârâtul a depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză topografică depus de expert C. S. I. și un set de înscrisuri în copie respectiv: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 348/13.02.2001 de BNP F. E. G.; schițe și descriere topografică; schiță drumuiri; plan de amplasare și delimitare a bunului imobil; fișa bunului imobil; autorizația pentru executări lucrări nr. 18C/10.11.1975; releveu casă; certificat de deces . nr._.
Față de aceste noi înscrisuri, deținute de pârât la momentul dispunerii expertizei, dar nedepuse de acesta la dosar, instanța a considerat necesară reanalizarea constatărilor expertului, prin suplimentarea analizei expertului și în funcție de noile înscrisuri depuse de pârât, a cărei atitudine de nedepunere a acestora înscrisuri a necesitat completarea verificărilor expertului și tergiversarea soluționării cauzei.
Instanța, a dispus verificarea arhivei Judecătoriei și atașarea la dosarul cauzei a dosarului în care s-a pronunțat anterior instanța în acțiunea în revendicare opusă tatălui pârâtului. Față de lipsa dosarului, care a fost topit din cauza vechimii s-a atașat la dosarul cauzei doar copia sentinței civile nr._/21.12.1994, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6, în dosarul nr. 2671/1992, sentință regăsită la mapa de sentințe a instanței, sentință analizată de Tribunal în apel și de Curtea de Apel în recurs. Din analiza acestora reiese că proprietarul aceleiași suprafețe de teren de la momentul respectiv - (procesul s-a derulat în perioada: 26.02._96) - reclamantul C. M., a revendicat terenul de la pârâtul (în prezent decedat) I. N. (tatăl actualului pârât), iar instanța l-a obligat pe acesta din urmă să lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 440 mp, situat în București, . sector 6.
La data de 12.03.2013, prin serviciul registratură, inginerul C. S. I. a depus la dosar răspunsul la obiecțiunile formulate față de raportul de expertiză topografică prin care a adus la cunoștință următoarele: în primul rând în cadrul raportului de expertiză efectuat s-a raportat strict la obiectivele instanței. A arătat că din cuprinsul celor trei obiective comunicate de instanță rezultă că acestea aveau în vedere doar terenul ca obiect al expertizei, fiind folosită expresia "imobil-teren", motiv pentru care a procedat la identificarea doar a terenului, nu și a construcției, în condițiile în care obiectivele expertizei nu făceau nici o referire la construcție, motiv pentru care a identificat doar amplasamentul acesteia, așa cum se regăsește în schițele anexe la raport.
Prin sentința civilă nr. 3001/19.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București a respins ca neîntemeiată excepția prescripției achizitive ridicată de pârât. A admis în parte cererea formulată de reclamanții O. A.-I. și O. A.-Doinița, în contradictoriu cu pârâtul I. E..
A obligat pârâtul să lase pe reclamanți în deplină proprietate și liniștită posesie pentru terenul în suprafața de 423, 11 mp., situat la adresa administrativa din ., sector 6, București (fost .), identificat prin Anexa 3 a răspunsului la obiecțiunile formulate față de raportul de expertiză topografică întocmit de expert C. S. I..
A respins în rest acțiunea în revendicare formulată pentru suprafața de 16,89 mp.
A obligat pârâtul să demoleze toate construcțiile edificate pe terenul în suprafață de 423, 11 mp., situat la adresa administrativa din ., sector 6, București (fost .), identificat prin Anexa 3 a Răspunsului la obiecțiunile formulate față de Raportul de expertiză topografică întocmit de Expert C. S. I., iar în situația în care pârâtul nu o va face în termen de 60 de zile de la data la care prezenta sentință va rămâne definitivă și irevocabilă, vor fi autorizați reclamanții să demoleze construcțiile pe cheltuiala pârâtului.
A respins ca neîntemeiat petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii și până la executarea acesteia.
A obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților suma de 8375 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în limita petitelor admise(cheltuieli diminuate cu 3,84%, rezultă 8710,3*96,16% = 8375 lei).
A admis cererea de suplimentare a onorariului de expert formulată de expertul C. S. I. și a obligat pe pârâtul I. E. la plata către expert a sumei de 453 lei, prezenta ultimă dispoziție a sentinței fiind executorie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul I. E., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă, la data de 23.04.2013, sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, conform dispozițiilor prevăzute de art. 295 din C.pr.civ., tribunalul a constatat că apelul este nefondat și l-a respins, pentru următoarele motive:
Prima instanță a făcut o analiză amănunțită și corectă a probelor aflate la dosarul cauzei și a soluționat integral cererea de chemare în judecată dedusă judecății, precum și cererile formulate de pârât pe parcursul procesului, iar criticile potrivit cărora au fost lăsate nesoluționate cereri cu care pârâtul a învestit instanța de fond sunt nefondate și tribunalul nu le primește.
Tribunalul a constatat că terenul în litigiu este proprietatea reclamanților, titlul de proprietate al acestora fiind reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 6219/15.03.1995. Acest teren a fost ocupat abuziv de către autorul apelantului-pârât, astfel încât nu s-a putut reține că acesta a exercitat asupra terenului o posesie utilă, pașnică, neviciată și sub nume de proprietar, așa cum corect a reținut și prima instanță. Pârâtul nu a produs nicio probă care să ateste că asupra terenului a fost exercitată o posesie neviciată, atât de către autorul său cât și de către acesta, iar aceste dovezi nu au fost făcute nici în calea de atac a apelului, în cauză nefiind îndeplinite condițiile pentru a se reține dobândirea dreptului de proprietate prin efectul joncțiunii posesiilor, cum, fără temei, susține apelantul, iar prima instanță a respins corect această excepție. Autorul pârâtului a fost un detentor precar al terenului în litigiu, posesia exercitată de acesta și, apoi de către pârât, a fost păstrată prin violență, ceea ce nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Tribunalul a reținut, în final, că situația de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind dovedită cu probele ce au fost administrate în cauză, iar sentința pronunțată este legală și temeinică. Raportul de expertiză efectuat în cauză a identificat terenul proprietatea reclamanților și ocupat abuziv de către pârâtul-apelant, precum și construcțiile edificate abuziv pe acest teren, iar motivele de apel sunt nefondate și nu sunt primite. Apelantul a susținut o situație de fapt pe care nu o dovedește cu nici un mijloc de probă, iar sarcina unei astfel de probă revine acestuia.
În consecință, pentru motivele arătate, în temeiul art. 296 din C.pr.civ., tribunalul a respins apelul ca nefondat și a menținut hotărârea primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs Ioenscu E., în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ.
Se susține că nu s-a făcut o analiză a probelor, citând declarațiile unor martori din prova testimonială, se invocă interogatoriu și se critică expertiza efectuată în cauză, iar faptul că reclamanții invocă că au titlul de proprietate pe 440 mp. nu este mai puternic decât titlul pârâtului (art. 304 C.pr.civ., motive de recurs filele 2 - 3 dosar curte).
Recursul este nefondat.
Critica formulată în scris (după cum rezultă din recursul aflat la dosar se referă la interpretarea probelor, aspecte ce țin de temeinic și nu nelegalitate).
Art. 304 pct. 8 C.pr.civ., se referă la modificarea actului juridic dedus judecății anume ca fiind „vădit neîndoielnic” și instanța îi schimbă „natura” ori „înțelesul”.
Obligația recurentului era să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau a înțelesului actului juridic, simpla afirmație în acest sens nefiind suficientă de a admite recursul.
Or, nicio asemenea problemă nu a fost invocată de reclamant, iar motivul de recurs este neîntemeiat.
Art. 304 pct. 9 C.pr.civ., vizează două ipoteze: hotărârea este lipsită de temei legal (adică atunci când din modul cum este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată) și că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (aplicarea unei norme generale nesocotirea existența normei speciale, aplicarea unei norme ce nu este incidentă în speță).
În cauză nici un motiv invocat din art. 304 pct. 9 C.pr.civ. nu se regăsește și ca atare nici acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Ca atare, motivele de recurs fiind neîntemeiate vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
Văzând și art. 316 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul, formulat de recurentul-pârât, I. E., împotriva deciziei civile nr.1213.A. din 03.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți ORMENEANU A. I. și ORMENEANU A. DOINIȚA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
Rădița I.
Red. TCM
Tehored. GIA
2 ex./06.01.2015
TB – S. a III-a civ. - A.-D. B., A. E. P.
Judecătoria sector 6 București - M. C. C.
← Anulare act. Decizia nr. 1099/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 480/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|