Anulare act. Decizia nr. 1404/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1404/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 4411/2/2014

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1404 R

Ședința publică de la 30.09.2014

Curtea compusă din :

PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU

JUDECĂTOR – D. F. G.

JUDECĂTOR – D. Z.

GREFIER – S. V.

………………….

Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul Z. D., împotriva deciziei civile nr. 854R/08.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari .> La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către revizuentul Z. D. dovada achitării taxei de timbru în sumă de 100 lei (chitanța nr._/23.09.2014), precum și că se solicită de acesta judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea s-a mai depus la dosar de către intimata Asociația de Proprietari ..

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire, având în vedere că a fost atacată o hotărâre pronunțată în contestație în anulare și care nu evocă fondul.

CURTEA

Soluționând cererea de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel - Secția a IV-a Civilă, la data de 04.04.2014, contestatorul Z. D. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 562 R/18.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant Z. D. împotriva deciziei civile nr. 597 A/07.06.2013 pronunțată de Tribunalul București secția a IV a civilă, s-a admis recursul declarat de recurenta pârâtă Asociația de P., . decizii, s-a modificat în parte decizia recurată, astfel: s-a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr._/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 1, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost respinsă și cererea reclamantului de obligare a pârâtei să asigure accesul la documentele solicitate la 10.03.2010, ca neîntemeiată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei.

Prin decizia civilă nr. 854 R din 08.05.2014, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatorul Z. D., în temeiul art. 322 pct. 2 C.proc.civ.

La termenul stabilit în vederea soluționării cererii de revizuire, Curtea din oficiu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire în raport de dispozițiile art.322 alin.1 Cod procedură civilă, față de împrejurarea că aceasta a fost formulată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.322 alin.1 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Rezultă că hotărârile avute în vedere de textul legal menționat sunt hotărâri prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății, numai acestea putând face obiectul revizuirii, din formularea textului legal rezultând că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă iar nu exemplificativă.

Așadar, sunt susceptibile de revizuire doar deciziile instanțelor de recurs prin care se admite calea de atac și se modifică hotărârea atacată prin reținerea altei situații de fapt, precum și hotărârile date în fond după casarea ce reținere.

În ceea ce privește hotărârile pronunțate în contestație în anulare, doctrina juridică consideră în mod unanim că intră sub incidența prev. art. 322 alin. 1 C.pr.civ. doar hotărârea dată în fond după admiterea contestației.

Având în vedere că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare, revizuirea formulată împotriva unei astfel de decizii este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Z. D.,împotriva deciziei civile nr. 854R/08.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari . style="margin-right:0pt"> Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. L. M. D. F. G. D. Z.

GREFIER

S. V.

RED.DLM

Tehnored.DLM/MȘ/ 2 ex.

16.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 1404/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI