Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1504/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1504/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 18287/301/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1504 R
Ședința publică din data de 16.10.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât A. E. împotriva deciziei civile nr.1074A/28.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. O., cauza având, ca obiect, „revendicare imobiliară; pretenții; alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul pârât A. E. reprezentat de avocat C. M., cu împuternicire avocațială la fila 14, și intimatul reclamant L. O. reprezentat de avocat Stepanescu Z. F., cu împuternicire avocațială la fila 13.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului pârât A. E. depune la dosar înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant a recurentului, respectiv copia contractului de asistență juridică și o declarație a recurentului, comunicând și părții adverse câte un exemplar.
Apărătorul intimatului reclamant L. O., în raport de declarația dată de către recurent, apreciază că nu mai subzistă problema reprezentării părții.
Curtea, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, constată că a fost dovedită în cauză calitatea de reprezentant a apărătorului recurentului pârât.
Apărătorul recurentului pârât depune la dosar un extras de pe portalul Tribunalului București cu privire la soluția dată în dosarul în care s-a solicitat constatarea nulității antecontractului, dosar despre care a făcut vorbire în motivele de recurs.
Apărătorul intimatului reclamant precizează că a reprezentat partea în acel dosar, în care a fost admis recursul și s-a casat hotărârea pentru că recurentul A. E. a chemat în judecată pe L. O. și defuncta sa soție, instanța trimițând cauza spre rejudecare întrucât instanța de fond nu trebuia să judece o cauză în contradictoriu cu o persoană care nu mai are capacitatea procesuală, fiind decedată.
În replică, apărătorul recurentului pârât menționează că nu acesta este motivul pentru care s-a casat, arătând că acțiunea a fost respinsă atât pe cale de excepție cu privire la calitatea procesuală a uneia dintre părți, dar și pentru faptul că instanța de fond s-a pronunțat pe autoritate de lucru judecat. Mai arată că motivele de recurs au vizat inexistența autorității de lucru judecat, acesta fiind considerentul pentru care instanța de recurs a admis recursul. Precizează că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că ar fi autoritate de lucru judecat având în vedere obiectul, iar instanța de recurs în mod corect a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
În contrareplică, apărătorul intimatului reclamant arată că nu se cunosc considerentele instanței de recurs, dar față de soluția pronunțată, respectiv admite în parte recursul și trimite spre rejudecare la aceeași instanță cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul L. O., este evident în opinia sa faptul că s-a casat pe motivul lipsei capacității de folosință al defunctei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentului pârât A. E. solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris. În ceea ce privește cererea de suspendare formulată atât la instanța de fond, cât și în apel, arată că pe rolul instanței Tribunalului București se afla, la momentul introducerii recursului, o acțiune privind constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare, pe care instanța de fond a respins-o pe cale de excepție, apreciind că este vorba de autoritate de lucru judecat, confundând cauzele de nulitate invocate. Într-adevăr, la momentul obținerii titlului de care se folosește intimatul reclamant L. O., la baza acestuia stătea un antecontract, iar în baza respectivului antecontract s-a obținut o hotărâre judecătorească care să țină loc de titlu. Mai arată că la momentul judecării cauzei pentru obținerea hotărârii care să țină loc de titlu s-a invocat, de către clientul său, o cauză de nulitate pe aspecte care vizau consimțământul defunctei și nu cauza ilicită și frauda la lege.
În opinia sa, acțiunea vizează însăși legitimitatea titlului de care se folosește intimatul, deoarece în baza acelui antecontract, ținut secret o lungă perioadă de timp, până la decesul autoarei recurentului, s-a obținut împotriva recurentului o hotărâre care ține loc de titlu și care, în opinia sa, nu trebuie să aibă valoare absolută de titlu de proprietate într-o acțiune în revendicare cum este cea de față.
Apărătorul recurentului pârât mai arată că în recursul de față solicită suspendarea judecării cauzei, pe care a solicitat-o și la instanța de fond și apel, întrucât soluția din acest dosar privind nulitatea absolută a contractului, cu consecința revizuirii acestei hotărâri-titlu de care se prevalează intimatul, este indisolubil legată de această cauză. În opinia sa, instanța de apel trebuia să analizeze și să constate că în situația în care o astfel de acțiune, privind nulitatea pentru cauză ilicită și fraudă la lege, ar fi admisă, atunci titlul invocat de intimat ar fi inutil.
Pe fondul cauzei, apărătorul recurentului pârât apreciază că a făcut dovada că A. E. este moștenitorul mătușii sale, defuncta care a încheiat acel antecontract, iar condițiile în care a fost încheiat respectivul antecontract urmează a fi analizate în cauza ce face obiectul celuilalt dosar menționat.
Pentru aceste considerente și pentru motivele formulate în scris, apărătorul recurentului pârât solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și precizat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatului reclamant L. O. solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârilor atacate, ca legale și temeinice, solicitând să se constate că susținerile orale ale apărătorului părții adverse nu se referă la temeiurile de drept prev. de art.304 C.pr.civ., ci la aspecte care se soluționează în apel și nu în recurs.
Astfel, partea adversă face referire la antecontractul ținut în secret, semnat de intimatul reclamant și mătușa recurentului pârât, dar nu menționează că cea care l-a ținut secret este autoarea recurentului, de unde rezultă că aceasta nu dorea ca moștenitorul său colateral să dobândească imobilul. Mai mult, testamentul pe care l-a lăsat defuncta vizează bunurile mobile și imobile per ansamblu, fără să precizeze care sunt bunurile pe care le deține în proprietate la data la care a testat. Mai arată că antecontractul de vânzare-cumpărare nu mai este în ființă la acest moment, fiind deja obținută o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Apreciază că voința defunctei a fost aceea de a vinde tocmai pentru că intimatul reclamant nu se afla în țară și nu s-a ocupat de autoarea sa, aflată într-o situație materială dificilă. Mai arată că acesta este motivul pentru care defuncta și-a înstrăinat apartamentul și nu a putut semna un contract de vânzare-cumpărare, deși a primit toți banii, art.9 din Legea nr.112/1995 nepermițând semnarea unui act de vânzare-cumpărare decât după trecerea a 10 ani de la momentul respectiv.
În ceea ce privește cererea de suspendare, apărătorul intimatului reclamant arată că motivul pentru care părțile sunt în litigiu de ani de zile întrucât recurentul nu înțelege că nu are titlu de proprietate și invocă faptul că cele două instanțe nu s-ar fi pronunțat pe compararea de titluri. Or, instanța nici nu a fost investită cu o asemenea cerere, la fond și în apel recurentul pârât depunând doar întâmpinări, nu și o cerere reconvențională. Prin urmare, pe aspectul suspendării, instanța de recurs care a casat cu trimitere spre rejudecare a luat această decizie pentru a se judeca litigiul în contradictoriu cu L. O..
Concluzionând, apărătorul intimatului reclamant solicită să se constate că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au pronunțat hotărâri legale și temeinice, motivând în fapt și în drept hotărârile pronunțate. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În replică, apărătorul recurentului pârât A. E. arată că la data încheierii antecontractului, autoarea recurentului avea 91 de ani, iar în încheierea de autentificare a acelui antecontract, însuși notarul public a stipulat că s-a deplasat la locuința acesteia și s-a făcut precizarea că ulterior semnării antecontractului de către autoarea recurentului, intimatul reclamant s-a prezentat la cabinetul notarial și a semnat acel antecontract. Pe de altă parte, intimatul reclamant afirmă că nu există titlu, iar sub acest aspect arată că în calitate de moștenitor testamentar au autoarei sale, de posesor al imobilului și a actelor de proprietate în original, intimatul reclamant face dovada dreptului de proprietate.
În contrareplică, apărătorul intimatului reclamant L. O. arată că dacă se susține că în anul 2006, când testatoarea recurentului a testat în favoarea acestuia, a avut discernământ, concluzia este că a avut discernământ și cu mai mulți ani în urmă, la momentul încheierii antecontractului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 18.05.2011, sub numărul_, reclamantul L. O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. E., obligarea acestuia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 6 din București, .. 26, . și să îi plătească contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în sumă de 300 euro/lună, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul apartamentului menționat în temeiul sentinței civile nr. 8547/16.10.2007, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 738/2008, apartament pe care l-a achiziționat de la numita Natansohn H., în prezent decedată. Pârâtul, care este nepotul defunctei și succesorul acesteia, a preluat cheile apartamentului și refuză să elibereze apartamentul.
În drept, reclamantul a invocat disp.art. 480, art. 483 și urm. din Codul civil de la 1864, art. și art. 274 din codul de procedură civilă din 1865.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată precum și suspendarea judecății dosarului în temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/301/2012.
În motivare, pârâtul a arătat că este legatarul universal al defunctei Natansohn H., care a avut calitatea de proprietar al apartamentului în litigiu, calitate dobândită în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin antecontractul de vânzare cumpărare nr.427/05.02.2002 s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra apartamentului către reclamant pentru prețul de 30.000 lei, care se pretinde a fi fost achitat în ziua încheierii antecontractului.
Obiectul dosarului nr._/301/2012 este anularea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.427/05.02.2002, anularea antecontractului de vânzare cumpărare având efecte asupra sentinței civile în baza căreia reclamantul revendică apartamentul, motiv pentru care se impune suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului respectiv.
Prin încheierea de ședință din data de 02.10.2012 instanța de fond a anulat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință a imobilului, ca netimbrat și a respins cererea de suspendare a cauzei întemeiată pe art. 244 pct. 1 C.proc.civ., formulată de pârât, ca neîntemeiată, pentru motivele expuse în considerentele încheierii.
Pârâtul a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 02.10.2012, recurs care a fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr. 3170/28.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bucuresti.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și expertiza imobiliară.
Prin sentința civilă nr. 7171/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București,a fost admisă cererea formulată de reclamantul L. O., în contradictoriu cu pârâtul A. E. și a fost obligat pârâtul să lase reclamantului în deplina proprietate și liniștita posesie imobilul situat în București, .. 26, ., sector 3 fiind obligat totodată și la plata sumei de 4053 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 05.02.2013, între reclamant și numita Natansohn H. a intervenit antecontractul autentificat sub nr. 427/05.02.2002 de BNP Z. M. N.(filele 42-43 )prin care Natansohn H. s-a obligat să vândă reclamantului imobilul situat în București, .. 26, ., sector 3 pentru suma de_ rol, ce a fost achitată la data semnării convenției. Părțile au convenit ca încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică să aibă loc la împlinirea a 10 ani de la data cumpărării imobilului de către promitenta vânzătoare sau la orice dată va permite legea, dar nu mai târziu de anul 2007.
Ulterior, la data de 29.11.2006, a decedat promitenta vânzătoare Natansohn H., iar în baza testamentului autentificat sub nr. 1352/10.07.2006 de BNP Ivanca Riba (filele 39-40) a fost emis certificatul de legatar nr. 07/2007 de BNP Ivanca Riba (filele 37-38). Potrivit înscrisurilor menționate, pârâtul are calitatea de unic moștenitor (legatar universal) al defunctei Natansohn H..
Prin sentința civilă nr. 8547/16.10.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._ (filele 5-8) rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admisă cererea reclamanților L. O. și L. Lianne Solange formulată în contradictoriu cu pârâtul A. E. și s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea imobilului situat în București, .. 26, ., sector 3, menționându-se că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Intenția numitei Natansohn H. rezultă atât din antecontractul sub nr. 427/05.02.2002 de BNP Z. M. N. potrivit căruia prețul a fost achitat integral la data semnării convenției, cât și din modalitatea de redactare a testamentului autentificat sub nr. 1352/10.07.2006 de BNP Ivanca Riba, conform căruia lasă pârâtului întreaga sa avere mobilă și imobilă, fără a se individualiza bunurile testate. De asemenea din cuprinsul antecontractului reiese că singurul impediment la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică în anul 2002 a fost interdicția de înstrăinare prevăzută de Legea nr. 112/1995.
Astfel, instanța a reținut că la momentul decesului numitei Natansohn H. s-a transmis în patrimoniul pârâtului – în calitate de unic moștenitor al defunctei – și obligația de încheia în formă autentică contractul de vânzare cumpărare a imobilului situat în București, .. 26, ., sector 3.
Prin sentința civilă nr. 8547/16.10.2007 a Judecătoriei Sectorului 3 în dosarul nr._ s-a constituit dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în București, .. 26, ., sector 3, bunul ieșind din patrimoniul pârâtului.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că s-a reținut cu autoritate de lucru existența dreptului de proprietate în favoarea reclamantului urmare a constatării intervenirii vânzării cumpărării în contradictoriu cu pârâtul, instanța a admis cererea și în temeiul art.480 C. civ, apreciind că titlul reclamantului este preferabil, a obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștita posesie imobilul în litigiu, obligând
Văzând dispozițiile art. 274 cod proc civ., față de admiterea acțiunii, instanța de fond a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4053 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe și împotriva încheierii din 02.10.2012 a formulat apel pârâtul A. E., criticând-le pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă din 1074 A/28.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-au respins apelurile formulate de către apelantul pârât A. E., împotriva încheierii din data de 02.10.2012 și sentinței civile nr. 7171/30.04.2013 pronunțate de către Judecătoria Sectorului 3 București, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. O., ca nefondate
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește criticile formulate împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a judecății dispusă prin încheierea din data de 2.10.2012, tribunalul a constatat că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, tribunalul a apreciat că în mod legal și temeinic prima instanță a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de disp. art. 244 pct.1 din Codul de procedură civilă de la 1865, întrucât dezlegarea dată în privința cererii de constatare a nulității antecontractului de vânzare cumpărare din data de 05.11.2002 nu influențează soluția din prezenta cauză, deoarece titlul de proprietate invocat de reclamant este reprezentat de sentința civilă definitivă și irevocabilă nr. 8547/16.10.2007.
În aceste condiții nu se poate aprecia ca oportună suspendarea judecății, întrucât în cauza invocată de apelantul pârât nu se pune în discuție valabilitatea titlului de proprietate exhibat de intimatul reclamant, reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Referitor la criticile aduse de apelantul pârât sentinței pronunțată pe fond de prima instanță, tribunalul le-a apreciat ca neîntemeiate pentru considerentele ce succed:
În raport de situația de fapt corect reținută de prima instanță, tribunalul a constatat, contrar susținerilor apelantului, că în cauză nu se impunea a se realiza o comparare de titluri. Astfel, s-a observat că singurul titlu de proprietate care poate fi avut în vedere este cel prezentat de reclamant, respectiv, sentința civilă nr. 8547/16.10.2007 pronunțată de Judecătoria sector 3 București, definitivă și irevocabilă (fila 5-8 dosar de fond) prin care s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea imobilului în litigiu, între intimatul reclamant și apelantul pârât, acesta din urmă în calitate de moștenitor al promitentei vânzătoare, Natansohn H., decedată.
Consecință a pronunțării hotărârii judecătorești anterior menționată ce ține loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul revendicat și care are efect constitutiv de drepturi, dreptul de proprietate a trecut din patrimoniul apelantului pârât în patrimoniul intimatului reclamant, ca urmare a promisiunii de vânzare asumată de autoarea celui dintâi și care s-a transmis în masa succesorală culeasă de acesta.
Așa fiind, ca urmare a vânzării cumpărării intervenite, intimatul reclamant este practic un succesor cu titlu particular al apelantului, ipoteza comparării de titluri neregăsindu-se în cauză.
Pentru aceleași considerente, nu se poate reține în cauză nici conflictul între titlu și posesie. Tribunalul a avut în vedere că sub acest aspect nu sunt îndeplinite condițiile impuse de o asemenea comparare, întrucât, titlul reclamantului nu poate fi anterior posesiei pârâtului, în condițiile în care transferul proprietății s-a realizat de la acesta către reclamant, care așa cum s-a reținut, este un succesor cu titlu particular.
Prin urmare, s-a constatat că în sarcina apelantului pârât, vânzător, subzistă obligația de predare a bunului, însă în condițiile opunerii sale evidente, acțiunea în revendicare reprezintă singurul remediu pe care reclamantul îl are la îndemână în vederea realizării dreptului de proprietate al cărui titular este.
Așa fiind, față de toate argumentele expuse văzând și disp. art. 296 din codul de procedură civilă și apreciind că motivele invocate de apelant sunt vădit lipsite de temei juridic, tribunalul a respins apelurile ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul pârât A. E..
În motivarea recursului, invocând cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că decizia recurată este nelegală, având în vedere următoarele:
În mod greșit s-a respins solicitarea de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului privind nulitatea absolută a titlului reclamantului, dezlegarea pricinii depinzând în tot de existența sau inexistența dreptului invocat de reclamant.
Cererea ce face obiectul dosarului menționat vizează nulitatea absolută a antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâți, în calitate de promitenți cumpărători și autoarea recurentului în calitate de promitent vânzător, pentru cauză ilicită și fraudă la lege, recurentul detaliind argumentele pentru care a fost formulată respectiva cerere și susținând că soluționarea prezentei cauze depinde în mod esențial de modul în care instanța va rezolva litigiul menționat.
Se susține că, în condițiile în care acțiunea în constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare – cumpărare ar fi admisă, în mod evident s-ar pune problema revizuirii sentinței civile nr. 8547/16.10.2007 a Judecătoriei Sector 3 prin care s-a constatat intervenită vânzarea în temeiul art. 1073 -1075 Cod civil, de această sentință prevalându-se reclamantul în susținerea calității sale de proprietar neposesor în prezenta cauză.
Declararea nulității absolute a antecontractului este de natură a influența însăși calitatea procesuală activă a reclamantului în prezenta cauză, având în vedere efectul retroactiv al nulității antecontractului de vânzare – cumpărare ce a stat la baza hotărârii judecătorești ce ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că din analiza înscrisurilor depuse la dosar este evident că ne aflăm în prezența unei acțiuni în revendicare în care instanța a trebuit să facă o analiză comparativă între titlul invocat de reclamant și titlul recurentului de proprietar, dobândit în calitate de legatar universal, conform certificatului de legatar nr. 07 din 31.01.2007.
Invocând aspecte de ordin teoretic cu privire la acțiunea în revendicare, recurentul a arătat că în speță ne aflăm în cazul consacrat atât în teorie, cât și în jurisprudență ca fiind situația în care atât reclamantul, cât și pârâtul au titluri privind dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Astfel, reclamantul invocă sentința civilă nr. 8547/16.10.2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 738 R/18.04.2008 ca și titlu constitutiv de drepturi, în timp ce recurentul–pârât invocă drept temei legal translativ al dreptului de proprietate calitatea de legatar universal instituit în baza testamentului autentificat sub nr. 1352/10.07.2006 de BNP Ivanca Riba, alături de originalul titlului de proprietate al autoarei sale - contractul de vânzare cumpărare nr. 255/10.01.1997.
În acest context, susține recurentul, instanța nu s-a pronunțat asupra celor două titluri printr-o analiză comparativă în urma căreia ar fi trebuit să se constate că dreptul recurentului este preferabil, dându-se eficiență principiului „qui prior tempore, potior iure”, titlul recurentului fiind înscris în cartea funciară anterior titlului intimatului reclamant, precum și principiului „in pari cauza, melior est cauza possidentis”, recurentul fiind în posesia imobilului încă de la decesul autoarei sale, respectiv din 29.11.2006.
Sub acest aspect, recurentul a susținut că este total neîntemeiat refuzul instanței de administrare a probatoriului solicitat, respectiv interogatoriul și extrasul de carte funciară.
Pe de altă parte, recurentul a arătat că titlul invocat de reclamant are drept izvor antecontractul de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 427 din 5.02.2002 încheiat, în opinia recurentului, cu încălcarea dispozițiilor legale, motiv pentru care s-a solicitat suspendarea judecății.
Recurentul a mai arătat că aspectele prezentate mai sus au făcut obiectul plângerii penale din dosarul nr.976/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar în urma declinării în vederea efectuării de cercetări față de intimatul - reclamant P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunile de înșelăciune și fals în declarații întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
În consecință, recurentul a solicitat să se constate că titlul său este mai bine caracterizat, să se dispună admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3, 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Recurentul a invocat drept motive de recurs cazurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă (când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia) acesta vizează existența unui act juridic în sensul de „negotium”, respectiv încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. 1 din Codul Civil din 1864, potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Or, în cauză, nici una dintre criticile invocate nu se subsumează ipotezei menționate, astfel că recursul nu poate fi analizat din perspectiva art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), Curtea constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele:
Cu privire la soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății dispusă prin încheierea din data de 2.10.2012, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 244 pct. 1 din Codul de procedură din anul 1865, deoarece nu se poate aprecia că soluționarea prezentei acțiuni în revendicare, în care reclamantul exhibă drept titlu o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă - sentința civilă nr. 8547/16.10.2007, depinde de hotărârea ce se va pronunța în cauza având ca obiect cererea de constatare a nulității absolute a antecontractului de vânzare – cumpărare din data de 5.11.2012, pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat.
În cauza până la soluționarea căreia s-a solicitat suspendarea prezentului litigiu nu se pune în discuție valabilitatea titlului reclamantului, reprezentat de sentința civilă nr. 8547/16.10.2007, iar susținerea recurentului – pârât în sensul că dacă acțiunea în constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare cumpărare ce a stat la baza acestei sentințe ar fi admisă, s-ar pune problema revizuirii sentinței respective, nu poate reprezenta un motiv care să justifice suspendarea cauzei în temeiul textului legal menționat. Dacă s-ar putea pune problema revizuirii în contextul arătat, astfel cum susține recurentul –pârât (ceea ce nu analizează prezenta instanță de recurs), s-ar putea pune problema și a revizurii hotărârii de față, dar acesta nu reprezintă un motiv care să justifice măsura suspendării.
În ceea ce privește criticile referitoare la soluționarea fondului cauzei, Curtea constată că acestea sunt nefondate, instanța de apel făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 480 din Codul civil din 1864.
Astfel cum în mod corect a reținut tribunalul, în cauză numai intimatul – reclamant are titlu, reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, fiind nefondate criticile recurentului - pârât în sensul că instanța ar fi trebuit să procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale părților, cel al pârâtului fiind reprezentat, în opinia sa, de certificatul de legatar universal instituit în baza testamentului autentificat sub nr. 1352/10.07.2006 de BNP Ivanca Riba, alături de titlul de proprietate al autoarei sale - contractul de vânzare cumpărare nr. 255/10.01.1997.
Autoarea pârâtului a încheiat cu reclamantul antecontractul de vânzare –cumpărare în baza căreia a fost pronunțată sentința civilă nr. 8547/16.10.2007, în contradictoriu chiar cu recurentul pârât, în calitate de moștenitor, prin sentința respectivă, care ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare, constatându-se intervenită vânzarea – cumpărarea imobilului în litigiu.
În aceste condiții, în mod corect a constatat instanța de apel că prin efectul hotărârii judecătorești menționate bunul a trecut din patrimoniul recurentului – pârât (căruia i s-a transmis pe cale succesorală obligația asumată de autoarea sa) în patrimoniul intimatului reclamant, care a devenit practic un succesor cu titlu particular al recurentului pârât.
Ca atare, nu se poate vorbi de existența a două titluri de proprietate deținute de părți care să poată fi comparate în cadrul prezentei acțiuni în revendicare, astfel cum susține recurentul –pârât, iar faptul că numai intimatul reclamant este cel care deține titlu justifică soluția admiterii acțiunii în revendicare.
Critica referitoare la respingerea probatoriului cu interogatoriu și înscrisuri (extras de carte funciară) nu poate fi primită în recurs, aspectul legat de utilitatea probelor fiind unul care vizează temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii recurate, dar oricum, considerentele anterioare demonstrează că soluția tribunalului este una corectă.
Susținerea referitoare la faptul că titlul de proprietate al intimatului reclamant are ca izvor antecontractul de vânzare cumpărare încheiat, în opinia recurentului, cu încălcarea dispozițiilor legale, este nerelevantă, câtă vreme titlul recurentului reclamant este reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care a validat acest antecontract.
Referirile recurentului pârât la formularea unei plângeri penale cu privire la care s-a dat o soluție de clasare pe motivul intervenirii prescripției răspunderii penale, nu reprezintă un aspect de nelegalitate a hotărârii care să poată fi analizat din perspectiva art. 304 Cod procedură civilă.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât A. E. împotriva deciziei civile nr.1074A/28.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. O..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M. B. A. C.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I./2 ex.
Jud. apel: E. F.
E. P. J.
| ← Cereri. Decizia nr. 1857/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Hotărâre din 29-05-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
