Anulare act. Decizia nr. 664/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 664/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 26276/303/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 664R
Ședința publică de la 31 martie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă P. T. împotriva deciziei civile nr. 429A/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. A. L., având ca obiect: anulare act – anulare certificat moștenitor.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 24.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 31.03.2014.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 16.12.2010, reclamanta S. A.-L. a chemat în judecată pe pârâta P. T., solicitând anularea certificatelor de calitate de moștenitor nr. 21/06.10.2010 și de moștenitor nr. 23/04.11.2010 emise de Biroul Notarului Public „B. V. I." pe numele său, S. A.-L.; să se constate deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului S. F., decedat la data de 09.12.2009; să se constatate componența masei succesorale rămase de pe urma defunctului S. F., respectiv dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 120, ., ., sector 6, compus din 2 camere de locuit, baie, sas, bucătărie, cămara, vestibul și logie cu o suprafață utilă de 51,93 mp și cota indiviza de 0,33% din suprafața de folosință comună a imobilului; să se constatate că moștenitorii legali ai defunctului S. F. sunt S. A.-L., în calitate de unică fiică, cu o cotă de 3/4 și pârâta P. T., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4 și să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului menționat, prin atribuirea acestuia, în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei, S. A.-L., cu obligarea sa la plata către pârâta P. T. a unei sulte corespunzătoare în cuantum de 39.060,37 lei (valoare pur estimativă), sumă rezultată în urma deducerii din cota pârâtei de ¼ din moștenire atât a cheltuielilor suportate de reclamantă pentru acoperirea pasivului succesoral cât și a contravalorii lipsei de folosință a imobilului, prin raportare la cota sa legală de 3/4 din moștenire.
La data de 17.05.2011, reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar care a fost admisă în parte prin încheierea de ședință din data de 19.05.2011, în sensul reducerii taxei de timbru la suma de 1000 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu primul capăt de cerere, referitor la anularea certificatelor de moștenitor. De asemenea, pârâta a arătat că este de acord cu privire la capetele de cerere ale reclamantei de la punctele b., c., d. e. Pârâta a arătat că nu este de acord cu obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosință a masei succesorale pe o perioadă de un an de la decesul celui ce lasă moștenirea.
Pârâta a mai arătat că sunt cuprinse în pasivul succesoral și sumele achitate pe parcursul consumării căsătoriei sale cu defunctul, cu titlu de cote de întreținere, atât ale apartamentului cât și pe cele care s-au constituit drept cheltuieli pentru îngrijirile medicale speciale ale defunctului cauzate de boala acestuia (diabet zaharat, insuficiență hepatică și renală, insuficiență cardiacă) diagnostic care a și dus în final la deces și la care reclamanta nu a participat cu nimic pe tot parcursul vieții tatălui ei defunct.
Prin sentința civilă nr. 8402/08.11.2011, Judecătoria Sectorului 6 București a admis acțiunea reclamantei, a constatat deschisă moștenirea rămasă de pe urma defunctului S. F., decedat la data de 09.12.2009 și a constatat că moștenitorii legali ai defunctului S. F. sunt reclamanta, S. A.-L., în calitate de unică fiică, cu o cotă de ¾ și pârâta P. T., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cota de ¼. A dispus anularea în parte a certificatelor de calitate de moștenitor nr. 21/06.10.2010 și de moștenitor nr. 23/04.11.2010 emise de Biroul Notarului Public B. V. I., a constatat că, din componența masei succesorale rămase de pe urma defunctului S. F., face parte dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 120, ., ., sector 6 și un pasiv în cuantum de 18.371,48 Iei reprezentat de restul rămas de achitat din cele două credite bancare contractate de S. F. la ING Bank NV Amsterdam – Sucursala București, 15.000 lei conform contractului de credit și garanție nr._ din 03.06.2009 și 4.000 Iei conform contractului de credit și garanție nr._ din 03.09.2009. Instanța a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului situat în București, .. 120, ., ., sector 6, prin atribuirea acestuia, în deplină proprietate și liniștită posesie către reclamanta S. A.-L., fiica defunctului, cu o cotă de moștenire majoritară. Totodată, a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâta P. T. a unei sulte în cuantum de 11.375 Euro, echivalent în lei, suma reprezentând contravaloarea cotei pârâtei de 1/4 din activul moștenirii (45.500 Euro/4), a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a contravalorii lipsei de folosință a imobilului, aferentă perioadei decembrie 2009 – septembrie 2011 în cuantum de 3312 Euro, reprezentând contravaloarea cotei de ¾ din valoarea totală a contravalorii lipsei de folosință (4416 Euro 75%), a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 4593 de lei, constând în contravaloarea cotei de ¼ din suma totală ce reprezintă pasivul succesoral, pasiv ce urmează a fi astfel suportat integral de către reclamantă, a dispus obligarea pârâtei proporțional cu cota sa de moștenire la plata către reclamanta a sumei de 437,5 lei reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxa de timbru: 250 de lei, onorariu de expert: 187,5 lei, onorariul avocațial urmând a fi solicitat pe cale separată) și a dispus obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a taxelor judiciare de timbru de la care reclamanta a fost scutită/proporțional cu cota sa de moștenire, în sumă de 4292,5 lei. (_ /4 – 250 lei).
Prin decizia civilă nr. 429A/23.04.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința în sensul că a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că dreptul legal de abitație, născut în patrimoniul pârâtei de la data decesului autorului, prin simpla îndeplinire a condițiilor legale, fără a fi necesară promovarea vreunei acțiuni în justiție, poate fi invocat ca apărare cu unicul scop al respingerii pretențiilor bănești ale celorlalți moștenitori fără a fi necesară formularea unei cereri reconvenționale în fața instanței de fond și chiar direct în apel, ca mijloc de apărare, în temeiul art. 294 alin. 1 teza a doua Cod procedură civilă.
Tribunalul a concluzionat că, la momentul decesului autorului, în patrimoniul apelantei s-a născut un drept de abitație asupra apartamentului supus astăzi partajului, drept real ce include prerogativa folosinței locuinței cu această destinație, opozabil erga omnes, inclusiv celorlalți moștenitori și care durează până la executarea partajului, termenul de un an fiind unul minim, ce vizează situația în care partajul s-ar executa mai devreme. Era, așadar, neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință asupra imobilului, astfel încât, sub acest aspect, se impune schimbarea sentinței atacate.
În ceea ce privește pasivul succesoral pe care apelanta-pârâtă a susținut că l-a suportat, tribunalul a constatat că nici în fața instanței de fond și nici în apel aceasta nu a produs vreo probă sub acest aspect, în conformitate cu art. 1169 din Codul civil.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata către stat a părții din taxa de timbru de care a fost scutită reclamanta prin acordarea ajutorului public judiciar, tribunalul a constatat că soluția primei instanțe este în acord cu prevederile art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, conform cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume. Aceste dispoziții au la bază culpa procesuală a părții care a pierdut procesul (culpă ce a constat în negarea neîntemeiată a pretențiilor reclamantului, ce a dus la declanșarea de către acesta din urmă a demersului judiciar), iar natura juridică a sumelor în discuție este cea a cheltuielilor de judecată, iar nu a taxelor de timbru, astfel încât nu le sunt aplicabile eventuale scutiri în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, astfel cum pretinde apelanta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, arătând că Tribunalul București a admis în parte cererea de apel (și nu în tot, cum greșit se precizează în dispozitivul deciziei), în sensul că a constatat că-i sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea nr. 319/1944, privitoare la dreptul de abitație al soțului supraviețuitor. În același timp, însă, îi este respins capătul de cerere privitor la pasivul succesoral (respectiv cheltuieli de înmormântare și cheltuieli pricinuite de bolile care au condus la moartea acestuia), cu motivarea că nu au fost făcute dovezi în acest sens. Recurenta-pârâtă arată că nu i s-a dat timpul fizic necesar pentru a produce înscrisurile medicale necesare (în lipsa unui interogator în acest sens care i-a fost respins ca și probă), apelul soluționându-se la primul termen sorocit pentru administrarea de probe.
Recurenta-pârâtă a arătat că poate face dovada cheltuielilor pe care le consideră ca făcând parte din pasivul succesoral în fața instanței de recurs.
Recurenta a arătat că, deși apelul a fost admis în parte, nu a fost soluționată și chestiunea privitoare la taxa de timbru datorată, și pentru care reclamanta-intimată a beneficiat de scutire integrală ca urmare a unei cereri de ajutor public judiciar. În opinia sa și această taxă de timbru trebuia diminuată în măsura admiterii apelului, măcar în cota aferentă admiterii acestuia.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În deliberare asupra excepției nulității recursului, Curtea reține următoarele:
În condițiile art. 304 din Codul de procedura civilă, decizia atacată cu recurs poate fi casată sau modificată numai pentru motive de nelegalitate.
Recurenta a indicat ca temei de drept al cererii de recurs art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, și a invocat greșita soluționare a cererii privind pasivul succesoral prin aplicarea greșită a normelor de procedură și aplicarea greșită a legii în privința modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată. În această situație, Curtea urmează a analiza aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, neputând opera în speță sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 306 din Codul de procedură civilă, excepția nulității recursului urmând a fi, în consecință, respinsă.
Motivul de recurs referitor la soluția pronunțată în sensul respingerii capătului de cerere privitor la pasivul succesoral constând în cheltuieli de înmormântare și cheltuieli pricinuite de bolile care au condus la moartea defunctului nu este întemeiat. Curtea constată că acest capăt de cerere a fost respins de tribunal cu motivarea că, nici în fața instanței de fond, nici în fața instanței de apel, pârâta nu a produs vreo probă cu privire la acest aspect, în conformitate cu art. 1169 din Codul civil. Recurenta a criticat această soluție susținând că nu i s-a dat timpul fizic necesar pentru a produce înscrisurile medicale necesare (în lipsa unui interogator în acest sens care i-a fost respins ca și probă), apelul soluționându-se la primul termen sorocit pentru administrarea de probe.
Curtea constată că aceste susțineri nu corespund realității. Astfel, prin încheierea din 29.01.2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de apelanta pârâtă și a acordat termen pentru depunerea înscrisurilor la 26.03.2013, termen la care cauza a fost din nou amânată la cererea apărătorului apelantei pârâte, sentința fiind pronunțată la data de 23.04.2013. În această situație, Curtea constată că, în faza procesuală a apelului, apelanta pârâtă a avut posibilitatea de a administra proba cu înscrisuri, cauza fiind amânată de două ori la cererea sa, după termenul la care proba i-a fost încuviințată. Mai mult, în faza procesuală a recursului, recurenta a avut posibilitatea de a depune înscrisurile de care înțelegea să se folosească. Astfel, la termenul din 20.01.2014, Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de recurenta pârâtă în dovedirea motivelor de recurs, acordând termen în acest scop la 3.03.2014, dată la care cauza a fost amânată din nou la cererea recurentei. În consecință, Curtea constată că, deși în ambele căi de atac, recurenta pârâtă a beneficiat de acordarea mai multor termene de judecată în vederea depunerii înscrisurilor de care înțelegea să se dovedească în dovedirea susținerilor sale, aceasta nu a depus nici un înscris în acest scop.
În ceea ce privește respingerea probei cu interogatoriul reclamantei, Curtea constată că instanțele de fond sunt suverante în ceea ce privește încuviințarea, administrarea și aprecierea probelor, aspectele de temeinicie excedând controlului instanței de recurs, recurenta neinvocând în acest sens niciun motiv de nelegalitate.
Motivul de recurs referitor la obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată este întemeiat. În acest sens, Curtea constată ca prima instanță, admițând în parte acțiunea reclamantei, a dispus obligarea pârâtei, proporțional cu cota sa de moștenire, la plata sumei de 437,5 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru în cuantum de 250 de lei, onorariu de expert, în cuantum de 187,5 lei, și a dispus obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a taxelor judiciare de timbru de la care reclamanta a fost scutită, proporțional cu cota sa de moștenire, în sumă de 4292,5 lei.
Conform art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Astfel, așa cum rezultă din prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. Totuși, legea exclude culpa procesuală a pârâtei în cazul în care aceasta recunoaște la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei, situație în care instanța nu o poate obliga la plata cheltuielilor de judecată. Această concluzie rezultă din prevederile art. 275 din codul de procedură civilă conform cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Ca atare, în cazul în care deși cererea de chemare în judecată este admisă, pârâtul care recunoaște până la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu este în culpă procesuală și nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, neoperând în această situație prezumția culpei procesuale a celui care cade în pretenții, prezumție care rezultă din prevederile art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În cauză, prin întâmpinarea depusă la data de 31.05.2011, prima zi de înfățișare în sensul art. 134 din Codul de procedură civilă, pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu primul capăt de cerere, referitor la anularea certificatelor de moștenitor. De asemenea, pârâta a arătat că este de acord cu privire la capetele de cerere ale reclamantei de la punctele b., c., d. e. Singurul capăt de cerere cu privire la care pârâta a declarat că nu este de acord, și anume, obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosință a masei succesorale pe o perioadă de un an de la decesul celui ce lasă moștenirea, a fost respins de instanța de apel.
În acest context, în mod greșit instanța de apel a reținut culpa procesuală a pârâtei, culpă care, în opinia tribunalului, a rezultat din negarea neîntemeiată a pretențiilor reclamantului, ce a dus la declanșarea de către acesta din urmă a demersului judiciar. Această constatare nu corespunde realității. Astfel, pe lângă faptul că pârâta a fost de acord cu solicitările reclamantei, formularea primului capăt de cerere, privind anularea certificatelor de moștenitor emise pe numele reclamantei nu a fost determinat de vreo acțiune a pârâtei, chiar reclamanta recunoscând nelegalitatea certificatelor de moștenitor emise pe numele său astfel încât acest capăt de cerere a fost determinat de propria conduită, iar cu privire la celelalte capete de cerere admise pârâta și-a exprimat acordul. În consecință, Curtea constată că în mod greșit au reținut instanțele culpa procesuală a pârâtei aplicând astfel în mod greșit prevederile art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Reținând că motivul de recurs invocat în acest sens, prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă este întemeiat, văzând prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din același cod, Curtea va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă P. T. împotriva deciziei civile nr. 429A din 23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, va modifica în parte decizia recurată în sensul că, urmare a admiterii apelului, va schimba în parte sentința în sensul că va înlătura obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Reținând că pârâta nu se află în culpă procesuală, Curtea constată că în mod greșit instanțele de fond au făcut aplicarea art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, acest articol stipulând că numai în cazul în care cealaltă parte a căzut în pretențiile sale ea va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar. Or, astfel cum s-a arătat, nu se poate reține culpa procesuală a pârâtei, și mai mult, hotărârea de ieșire din indiviziune profită ambelor părți astfel încât nu se poate considera că pârâta a căzut în pretenții. În consecință, Curtea va schimba în parte sentința în sensul că va înlătura obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către bugetul de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă P. T. împotriva deciziei civile nr. 429A din 23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. A. L..
Modifică în parte decizia recurată în sensul că, urmare a admiterii apelului, schimbă în parte sentința în sensul că înlătură obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă și către bugetul de stat.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. B. C. M. S. I. P.
GREFIER,
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. PS 2 ex.
08.04.2014
Jud. apel: V. S.
N. S. G.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1404/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 866/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
