Uzucapiune. Decizia nr. 1392/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1392/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 50489/299/2011
Dosar nr._
(1598/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1392
Ședința publică de la 06.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 285 A din 10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. A. M..
Cauza are ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și intimata reclamantă C. A., personal și asistată de avocat P. B., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 10.09.2014, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează împrejurarea că recurentul pârât a depus la dosar, prin serviciul registratură, ordinul de plată nr.6729 în sumă de 2.111 lei, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță prin rezoluția administrativă, timbrul judiciar în valoare de 0,50 lei, iar intimata reclamantă a depus întâmpinare la data de 25.09.2014, care a fost comunicată recurentului pârât.
La solicitarea instanței, intimata reclamantă C. A. se legitimează cu CI . nr._ eliberat de I.N.E.P la 30.08.2005.
Părțile, prin reprezentanță, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile atacate în sensul respingerii apelului promovat de reclamantă și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond, întrucât, a reținut, în mod corect calitatea reclamantei de detentor precar în raport de probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, martori și interogatoriu.
Apreciază că, în situația în care imobilul din litigiu aparținea domeniului public, acesta ar fi apărut în inventarul domeniului public al Municipiului București care a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului General din anul 2008.
De asemenea, înțelege să pună în discuție greșita aplicare a dispozițiilor art.1857 și urm. din Codul civil, în ceea ce privește exercitarea unei posesii utile a imobilului, având în vedere că ambele hotărâri pronunțate anterior sunt destul de succinte.
Concluzionând, solicită și admiterea criticii referitoare la accesiunea imobiliară, respectiv, constatarea calității de proprietar pentru construcția edificată pe teren, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacată ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în primul motiv de recurs solicită a fi respinsă, având în vedere că, terenul în litigiu face parte din domeniul privat al unității administrativ–teritoriale, fiind astfel susceptibil de a fi uzucapat.
De asemenea, arată că terenul litigios face parte din domeniul privat al unității administrativ–teritoriale, respectiv a M. București potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.213/1998 coroborat cu art.6 teza a II a din Legea fondului funciar nr.18/1991, împrejurare față de care această instituție are calitate procesual pasivă în prezenta cauză.
Mai arată că reclamanta a făcut dovada condițiilor impuse de vechiul cod civil pentru a se constata intervenirea uzucapiunii de lungă durată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și jurisprudența instanțelor române.
Referitor la criticile invocate prin motivele de recurs cu privire la accesiunea imobiliară artificială, solicită a fi respinsă, având în vedere că, reclamanta și-a întemeiat acest capătul de cerere pe dispozițiile art.492 din vechiul Cod civil, care instituie în favoarea proprietarului prezumția că el este și proprietarul construcției edificată pe acesta. Având în vedete că, instanța de apel, a constat că, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiune și că uzucapiunea produce efect retroactiv, în sensul că uzucapantul este considerat proprietar încă din ziua în care a început posesia, orice construcție edificată de acesta pe terenul dobândit prin uzucapiune devine proprietatea sa.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/02.10.2012 Judecătoria sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată și modificată formulată de reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, acțiune prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 291 mp. situat în București, ., sector 1 prin uzucapiunea de 30 de ani și ca efect la joncțiunii posesiilor și asupra construcției edificată pe acesta prin accesiunea imobiliară artificială.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că terenul în litigiu face parte din domeniul public al MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și conform art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 213/1998 nu poate fi uzucapat iar pe de altă parte a reținut că reclamanta a stăpânit imobilul numai în calitate de detentor precar – precaritatea acestei stăpâniri neputându-se transforma în posesie astfel încât cererea formulată în cauză este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie atât sub aspectul greșitei rețineri de către instanță a apartenenței terenului la domeniul public al MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin prisma interpretării eronate a prevederilor Legii nr. 213/1998 cât și sub aspectul greșitei rețineri a calității sale și a autorilor săi de detentori precari cu privire la stăpânirea imobilului în litigiu, în realitate, din probele administrate în cauză rezultând în mod clar faptul că atât autorii reclamantei cât și aceasta au exercitat asupra terenului o posesie utilă, neviciată și sub nume de proprietar, astfel cum prevăd disp. art. 1890 C. civ.
Prin decizia civilă nr.285/A/10.03.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă C. A.; a schimbat în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea precizată; a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului de 293 mp situat în București, ., sector 1 și că efect al accesiunii imobiliare asupra construcției edificată pe teren, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat de expert G. I..
Pentru decide astfel, tribunalul a reținut că, susținerea în sensul că autorii reclamantei, KADOS F. ȘI KADOS P. au cumpărat respectivul teren în anul 1928 pe baza unei chitanțe sub semnătură privată (care ulterior s-a pierdut) și au construit pe acesta o casă compusă din 3 camere, bucătărie, antreu, marchiză și 2 bucătării de vară au fost dovedite atât cu certificatul de moștenitor nr. 35/03.03.1964 prin care s-a deschis succesiunea numitei KADOS P. și în care se menționează că aceasta a stăpânit terenul prin cumpărare în indiviziune și părți egale cu defunctul ei soț, KADOS F. prin act sub semnătură privată cât și cu adresele reprezentând istoricul de rol fiscal pentru teren și construcție –rol deschis încă din anul 1952 pe numele autorilor reclamantei și cea din anul 1963 emisă de Sfatul Popular al Raionului 16 Februarie – Secțiunea Financiară în care se atestă că defuncta KADOS P. a lăsat ca avere construcția și terenul în litigiu – imobil ce este locuit de moștenitorii săi.
Coroborând aceste înscrisuri cu depoziția martorului audiat în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada exercitării atât de ea cât și de autorii săi a unei posesii continue, neîntrerupte și neviciate asupra imobilului în litigiu – fapt ce atestă reunirea celor două elemente constitutive ale posesiei – cel material și cel intențional – părțile comportându-se ca adevărați proprietari – sens în care au și edificat construcția identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut că autorii reclamantei și aceasta au stăpânit imobilul doar în calitate de detentori precari prin greșita aplicare în speță a disp. art. 1854 C.civ.
Totodată, instanța în mod greșit a reținut și faptul că terenul în litigiu ar aparține domeniului public al MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, acesta neîncadrându-se în prev.art.3 din Legea nr.213/1998, fapt atestat de adresele depuse la dosar de DGITL sector 1 și Primăria sector 1 București.
Ca urmare, respectivul teren făcând parte din domeniul privat al MUNICIPIULUI BUCUREȘTI poate fi supus prescripției achizitive invocată de reclamantă.
În aceste condiții în raport de considerațiile cu privire la terenul în litigiu, astfel cum au fost mai sus dispuse, tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente și disp. art. 492 C. civ., privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul văzând și disp. art.296 C.pr.civ. a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost precizată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs M. București prin Primarul General, arătând că prin actele depuse la dosarul cauzei, inclusiv situația juridică, nu s-a făcut dovada apartenenței imobilului la domeniul privat la Municipiului București, imobilul fiind dobândit în anul 1928 de către autorii reclamantei, Kados F. și Kados P., pe baza unei chitanțe sub semnătură privată.
Reținerea calității procesual pasive a Municipiului București prin raportare la dispoz.art.3 și 4 din Legea nr.213/1998 și art.1 din Legea nr.18/1991 este neîntemeiată, în condițiile în care reclamanții nu au prezentat un certificat de succesiune vacantă, care ar fi certificat calitatea procesuală pasivă a Primăriei Municipiului București.
Pe fondul cauzei, se arată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.1846 și urm. C.civ., precum și art.1890 C.civ., în speță, deși terenul s-a folosit timp de 30 de ani, reclamanta nu a exercitat o posesie în sensul legii, fiind doar detentor precar, nefăcând dovada că a exercitat posesia asupra bunului sub nume de proprietar.
Apreciază că soluția instanței este nelegală și în ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției, nefiind făcută dovada incidenței dispozițiilor art.489 C.civ., în sensul că materialele folosite la construcție ar aparține municipalității și că aceasta ar pretinde vreun drept asupra lor.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Deși a susținut recurentul că imobilul nu face parte din domeniul privat al municipiului București, nu a făcut o dovadă contrară celei reținute de instanța de fond, din care să rezulte că imobilul în litigiu aparține altei persoane fizice, juridice, ori domeniului public al municipiului București.
Astfel, din adresele Primăriei Municipiului București ( fila 43 dosar fond), precum și cea a Primăriei Sectorului 1 – Direcția Cadastru, Fond Funciar, Patrimoniu și Evidență Electorală – C. Fond Funciar Registru Agricol (fila 71 dosar fond), a rezultat că imobilul s-a aflat în domeniul privat al statului, nefiind incidentă niciuna din situațiile menționate în art.3 din Legea nr.213/1998.
De asemenea, a rezultat că încă de la data dobândirii acestuia de către autorii reclamantei, anul 1928 și până în prezent, imobilul a fost stăpânit continuu și sub nume de proprietar de către autorii reclamantei, care încă din anul 1952 au deschis rol fiscal, achitând taxe și impozite atât pentru teren, cât și pentru construcție.
De asemenea, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că sunt îndeplinite cerințele cumulative ale prescripției achizitive de lungă durată, reclamanta făcând dovada exercitării unei posesii continue, neîntrerupte și neviciate asupra imobilului în litigiu.
Neîntemeiată este și critica referitoare la aplicarea dispozițiilor art.492 C.civ., accesiunea imobiliară artificială operând în prezenta cauză, fără a fi necesar a se dovedi că materialele folosite la construcție ar aparține municipalității, susținere care nu are nici un temei legal și nici în raport cu situația de fapt reținută corect de instanța de apel.
Accesiunea imobiliară, în această situație, operează în temeiul legii, nefiind condiționată de obținerea vreunei autorizații de construcții, edificarea acesteia având loc între anii 1929 – 1930.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 285 A din 10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. A. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/22.10.2014
---------------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – S.M.P.
- M.P.
Jud.Sector 1 – P.C.D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 964/2014. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 282/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
