Anulare act. Decizia nr. 1470/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1470/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 7818/299/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1470 R
Ședința publică din data de 09.10.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr.235A/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. O. și intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata reclamantă M. O., reprezentată de avocat M. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că intimata reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimatei reclamante M. O. solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei și a sentinței, apreciind că atât instanța de apel, cât și instanța de fond, au pronunțat hotărâri legale și temeinice, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr._ 27.03.2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București și precizată la data de 04.11.2011, reclamanta M. O. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate nulitatea măsurii naționalizării imobilului situat în București, .. 21, sector 1, pe numele defunctului I. A., tatăl reclamantei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că autorul său a dobândit 2 apartamente, respectiv nr. 4 și nr. 5, din imobilul susmenționat în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1945, transcris la nr._/1945 – apartamentul nr. 4 – și autentificat sub nr._/1945, transcris la nr._/1945 – apartamentul nr. 5 –, asigurându-se opozabilitatea față de terți. A susținut că acest imobil a fost naționalizat în mod abuziv prin Decretul nr. 92/1950, tatăl reclamantei fiind intelectual, contabil, exceptat de la dispozițiile acestui decret, astfel că, înscrierea imobilului în anexa Decretului la nr. 3946 este lovită de nulitate absolută.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 Cod civil, art. 44 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr. 4351/07.03.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca lipsită de interes.
Prima instanță a reținut că reclamanta și mama acesteia, I. N. (decedată ulterior, la 11.12.2006) au inițiat acțiunea civilă împotriva pârâților L. O., L. R., . și Primăria Municipiului București, ce a format obiectul dosarului nr._/2001 (iar cererea disjunsă, a dosarului nr. 1495/2003), prin care au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 579/_/1996 și nr. 2986/_/1997 încheiate în baza Legii nr. 112/1995 și revendicarea apartamentelor nr. 4 și nr. 5 de la etajul 1 al imobilului situat în București, .. 21, sector 1, care a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, la poziția nr. 3946 (cu descrierea aceleiași proveniențe a imobilului ca în prezenta acțiune).
Astfel, în cadrul litigiului susmenționat a fost analizată valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat în baza prevederilor Decretului nr. 92/1950, implicit a măsurii naționalizării, instanța reținând că titlul de preluare al statului este nevalabil, așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 42A/2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului. Prin urmare, reclamanta nu justifică acel folos material practic, imediat și actual în ceea ce privește declanșarea prezentului litigiu.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate sau netemeinicie, iar prin decizia civilă nr. 91A/30.01.2012 Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis apelul, a anulat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr._/299/2012.
Prin sentința civilă nr._/17.05.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat nulitatea măsurii naționalizării imobilului situat în București, .. 21, sector 1, apartamentele nr. 4 și nr. 5 și a dispus radierea poziției nr. 3946 din anexa la Decretul nr. 92/1950.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că actul normativ de trecere în proprietatea statului a imobilului aparținând autorului reclamantei, decretul 92/1950, contravenea Constituției din 1965, în vigoare la acea dată, întrucât prin măsurile edictate era încălcat principiul consacrat constituțional în art. 17 al egalității în drepturi a tuturor cetățenilor României. De asemenea, era încălcat art. 36 din Constituție, care ocrotea dreptul de proprietate personală, preluarea imobilelor cetățenilor care își stabileau domiciliul în străinătate fiind în evidentă contradicție cu aceste principii. Dreptul de proprietate era consacrat la data preluării și de art. 481 Cod Civil, care prevedea că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”, în cauză preluarea nefiind realizată pentru motive de utilitate publică și nici cu acordarea unei despăgubiri. Lipsirea arbitrară a cetățenilor care părăseau țara de proprietatea lor încălca și dispozițiile tratatelor internaționale la care România era parte, respectiv art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care ocrotea același drept de proprietate.
În consecință, având în vedere și disp. art. 6 din Legea nr. 213/1998 instanța a admis cererea formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primar General, invocând excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității față de dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 235A/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-au respins, ca nefondate, ambele apeluri.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Aspectele invocate de apelanți ca motive de apel au fost tranșate în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 91A/30.01.2012, decizie prin care a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă M. O. și dispunându-se anularea sentinței civile nr. 4351/07.03.2011, s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Astfel, prin sentința menționată din primul ciclu procesual cererea reclamantei fusese respinsă ca fiind lipsită de interes or, instanța de apel ce a anulat această hotărâre a reținut că reclamanta justifică un interes legitim născut și actual, personal și direct în formularea cererii de chemare în judecată, întrucât prin stabilirea caracterului nevalabil al titlului statului se recunoaște că dreptul de proprietate nu a ieșit din patrimoniul reclamantei și al autorilor săi, iar instanța nu poate anticipa în acest moment asupra efectelor pe care le va produce această constatare într-o acțiune în revendicare sau în anularea titlului de proprietate al subdobânditorilor dreptului de proprietate, dacă este cazul, ori a altui demers judiciar pe care reclamanta îl va promova.
Prin neexercitarea căii de atac al recursului, hotărârea de casare a rămas irevocabilă, iar asupra chestiunilor de drept dezlegate, aceasta are putere de lucru judecat ce se impune atât instanței cât și părților, neputându-se așadar reitera această chestiune.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii în raport de dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă și această chestiune a fost în mod implicit dezlegată prin decizia de casare odată ce s-a constatat interesul reclamantei în promovarea cererii. În plus, prin art. 6 din Legea nr. 213/1998 instanțele au fost îndrituite să verifice conformitatea cu dispozițiile constituționale a actelor normative emise anterior anului 1998.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii
Recurentul a arătat că în mod greșit instanța de apel a respins apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece potrivit art. 111 Cod procedură civilă se poate promova acțiunea în constatare dacă partea nu are la dispoziție acțiunea în realizare. Or, reclamanta are la dispoziție această acțiune în realizare. Mai mult decât atât, faptul că preluarea imobilelor în baza Decretului nr. 92/1950 s-a făcut abuziv are chiar consacrare legislativă (art. 2 alin. 1 din Legea nr.10/2001), astfel că stabilit fiind acest lucru, efectul juridic de constatare a acestei situații nu poate fi înlăturat.
Recurentul pârât consideră că instanța de apel a reținut în mod greșit că acest aspect al inadmisibilității a fost tranșat în mod irevocabil de instanța de recurs prin decizia de casare.
În consecință, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 111 Cod procedură civilă și Decretul nr. 92/1950.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Cererea dedusă judecății are ca obiect constatarea nulității măsurii naționalizării imobilului situat în București, .. 21, sector 1, efectuate în baza Decretului 92/1950.
Recurentul pârât susține că cererea este inadmisibilă, în raport cu prevederile art. 111 C.pr. civ., în mod greșit fiind înlăturată această apărare de către instanța de apel.
Critica este fondată.
Astfel, contrar celor reținute de tribunal, Curtea constată că în cauză nu există o dezlegare de drept cu privire la admisibilitatea/inadmisibilitatea acțiunii, care să se impună cu putere de lucru judecat, deoarece acest aspect nu a făcut obiectul analizei de către instanța de apel prin hotărârea rămasă irevocabilă pronunțată în ciclul procesual anterior .
Potrivit art. 111 C.pr.civ. cererea pentru constatarea existenței unui drept nu poate fi primită dacă partea are la îndemână acțiunea în realizare.
Or, constatarea nulității măsurii naționalizării imobilului, deci a nevalabilității titlului statului, reprezintă un aspect care nu poate fi examinat decât în procedura specială prin care reclamanta își poate valorifica pretențiile cu privire la imobil, respectiv cea prevăzută de Legea 10/2001, în domeniul de aplicare al căreia intră imobilul în litigiu, sau, dacă este cazul, cu distincțiile făcute în cuprinsul deciziei dată în interesul legii, nr. 33/2008, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul acțiunii în revendicare de drept comun, prevăzută de Codul civil.
Așadar, în oricare dintre situații, reclamanta are la îndemână acțiunea în realizare pentru valorificarea dreptului pretins, astfel că acțiunea în constatare nu poate fi primită.
Dispozițiile art. 6 alin. 3 din Legea 213/1998 care conferă instanțelor judecătorești competența de a stabili valabilitatea titlului statului, invocate de instanța de apel, nu determină admisibilitatea prezentei acțiuni, deoarece valabilitatea titlului statului nu poate fi analizată decât pe cale incidentală în cadrul acțiunii în restituire în procedura prevăzută de Legea 10/2001, respectiv a acțiunii în revendicare, iar nu în cadrul unei acțiuni distincte, de sine stătătoare.
De altfel, Curtea constată că reclamanta și-a valorificat dreptul cu privire la unul dintre apartamentele din imobilul în litigiu care a făcut obiectul naționalizării, întrucât prin decizia civilă nr. 42 A/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul București secția a IV a civilă, irevocabilă a fost admis apelul declarat de apelantele reclamante I. N. și M. O., împotriva sentinței civile nr. 7809/18/10.2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 1, București, a fost schimbată în tot sentința apelată, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr._/21.01.1997 și a fost obligată pârâta L. O. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 4 situat în București, ., ..În cadrul acestui proces, instanța a analizat pe cale incidentală nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul respectiv.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurentul-pârât, va modifica în parte decizia recurată, va admite apelul declarat de către S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței apelate, va schimba în tot sentința, în sensul că va respinge acțiunea ca inadmisibilă și va menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 235A/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. O. și intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Modifică în parte decizia recurată.
Admite apelul declarat de către S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr._ din 17.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. G. B. A. C. M. A. M.
GREFIER,
M. D.
Red/Tehnored MAM
Tehnored. MAM/PS
2 ex. Jud. apel: D. I. T.
M. I. L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 584/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 136/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
