Pretenţii. Decizia nr. 415/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 415/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 44997/299/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.415 R
Ședința publică de la 25.02.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - M. D. L.
JUDECĂTOR - G. D. F.
GREFIER - F. V.
************
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții pârâți B. E. și B. N., împotriva deciziei civile nr.794A din 13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. M. și N. S., ce are ca obiect”obligație de a face, pretenții, alte cereri”.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 18.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 25.02.2014 când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 27.09.2010 sub nr._ , reclamanții N. S. și N. M. au chemat în judecată pe pârâții B. N. și B. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea pârâților la desființarea construcției balcon, construit în totalitate deasupra terenului reclamanților sau autorizarea de a desființa construcția pe cheltuiala pârâților, obligarea pârâților să-și modifice streașina, în așa fel încât picătura streșinii să nu mai cadă pe terenul reclamanților sau autorizarea reclamanților de a face cuvenitele modificări pe cheltuiala pârâților, obligarea pârâților să astupe ferestrele construite sub limita legală cu vedere spre proprietatea reclamanților sau autorizarea reclamanților de a face cuvenitele modificări pe cheltuiala pârâților, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului din ., sector 1, că între părți au existat mai multe litigii și că, în prezent, pârâții au edificat o construcție – casă de locuit chiar pe linia de hotar ce desparte cele două proprietăți, fără autorizație de construire și fără acordul reclamanților de a construi pe linia de hotar, iar ferestrele construcției au vederea chiar pe proprietatea reclamanților, nerespectând limita minimă legală. La etajul construcției, pârâții au edificat și un balcon care se află în totalitate peste proprietatea reclamanților, fiind construit în afara clădirii pârâților, iar streașina este în așa fel construită încât toată apa pluvială se scurge pe proprietatea reclamanților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 599, 612, 615, 1073 Cod civil.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și au arătat, în apărare, că, în realitate, construcția este edificată încă din anul 1993, cu mult înainte ca reclamanții să devină proprietarii lotului vecin. La data de 15.11.1993 aceștia au cumpărat de la numita N. E. un teren de 200 mp, în condițiile în care dețineau deja în proprietate o suprafață de teren învecinată și au dorit extinderea proprietății. Au construit în calitate de proprietar, realizând o extindere a casei existente și niște magazii încă din anul 1993, evident cu consimțământul tacit al fostului proprietar.
Până în anul 2002, pârâții nu au fost tulburați în exercitarea prerogativelor de către proprietar și au fost evinși prin sentința civilă nr. 3486/2003. La momentul semnării actului sub semnătură privată dintre reclamanți și defuncta proprietară în noiembrie 1996, terenul de 200 mp era deja separat prin gard de restul terenului și toate construcțiile erau deja edificate. A arătat că prin sentința nr. 3486/2003 s-a reținut cu caracter de lucru judecat calitatea de constructor de bună-credință, edificând construcțiile pe un teren în legătură cu care avea convingerea că le aparținea la momentul realizării lucrărilor.
Pârâții au formulat, la rândul lor, cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamanților la înlăturarea paravanelor din tablă ondulată pe care le-au fixat peste balconul și ferestrele ce sunt deschise către proprietatea lor, obligarea la ridicarea tuturor obiectelor pe care în mod abuziv le-au sprijinit pe zidul construcției din ., sector 1, București, în cazul neîndeplinirii acestor obligații solicitând autorizarea ca pe cheltuiala reclamanților să efectueze operațiile de deblocare a fațadei locuinței, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâții-reclamanți au arătat că reclamanții-pârâți au hotărât să-și facă singuri dreptate și, cu violență, au blocat ferestrele și balconul cu foi de tablă, fără să țină cont că acele camere sunt locuite, nu beneficiază de lumină naturală și nu pot fi aerisite. Au rezemat de zidul locuinței obiecte din propria curte ceea ce conduce la menținerea unei stări de umiditate ridicată la exterior și interior și la apariția mucegaiului în interiorul locuinței.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1076 și 674 Cod procedură civilă.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu interogatorii reciproce, proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii M. I. și Hihulea M., proba cu expertiză în construcții, la dosar fiind depus raportul întocmit de expert P. D. N..
Prin sentința civilă nr. 5723/30.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ s-a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții-reclamanți cu privire la capătul de cerere principală având ca obiect desființarea construcției balcon.
S-a admis în parte cererea principală și au fost obligați pârâții-reclamanți la desființarea construcției balcon de la imobilul din ., sector 1, București.
Au fost obligați pârâții-reclamanți să modifice streașina la construcția din ., sector 1, București, astfel încât picătura streșinii să nu mai cadă pe terenul reclamanților-pârâți.
Au fost obligați pârâții-reclamanți să transforme ferestrele de vedere în ferestre de aer și lumină.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect autorizarea reclamanților-pârâți la efectuarea modificărilor, ca inadmisibil.
S-a admis în parte cererea reconvențională și au fost obligați reclamanții-pârâți la înlăturarea paravanelor din tablă ondulată pe care le-au fixat peste balconul și ferestrele de la imobilul din ., sector 1, București.
Au fost obligați reclamanții-pârâți la ridicarea obiectelor sprijinite pe zidul construcției din ., sector 1, București.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect autorizarea pârâților-reclamanți la efectuarea operațiilor de deblocare a fațadei imobilului, ca inadmisibil.
Au fost obligați pârâții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 460,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în fapt, reclamanții-pârâți sunt proprietarii imobilului teren și construcție situat pe ., sector 1, București, iar pârâții-reclamanți au în proprietate imobilul din ., sector 1, compus din teren și construcție. Pârâții-reclamanți au construit în perioada 1993 – 1994 (aceste aspecte rezultând din declarațiile martorilor și raportul de expertiză tehnică în construcții) o locuință compusă din 2 corpuri de clădire.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 3486/28.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/2002 s-a dispus ca pârâtul B. N. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului N. S. terenul în suprafață de 180,35 mp din ., sector 1.
În considerentele sentinței civile s-a reținut că, „față de împrejurarea că pârâtul a intrat în stăpânirea suprafeței de teren revendicată de reclamant în anul 1993, deci anterior dobândirii imobilului de către reclamant, instanța a constatat că pârâtul este constructor de bună-credință, ridicând construcția pe un teren în legătură cu care avea convingerea că îi aparținea, la momentul realizării construcțiilor.”
Pentru aceste considerente, în baza art. 494 alin. 3 Cod civil, instanța a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor.
De asemenea, din raportul de expertiză tehnică în construcții întocmit de expert P. D. N. – fila 57, a rezultat că limita construcției pârâților este constituită de linia de hotar, cu excepția balconului care ocupă o suprafață de 0,97 x 8.1 m din terenul reclamanților, apa pluvială se scurge pe terenul reclamanților, ferestrele sunt construite sub limita legală asigurând vederea spre proprietatea reclamanților.
Referitor la cererea reconvențională, în raportul de expertiză s-a reținut că aspectele învederate de către pârâții-reclamanți sunt reale, arătându-se că toată zona vitrată a clădirii pârâților este acoperită de tablă, eliminându-se iluminarea și ventilarea spațiilor situate la etajul clădirii și favorizând apariția igrasiei; pe peretele dintre cele două proprietăți sunt sprijinite de către reclamanți materiale de construcție diverse, care a condus la degradarea tencuielii clădirii, cu implicații negative asupra comportării în timp a construcțiilor.
Analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârâții-reclamanți, instanța a reținut că puterea de lucru judecat este reglementată în mod expres ca o excepție procesuală, prin art. 166 Cod procedură civilă și, în esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată decât o singură dată.
Art. 1201 cod civil prevede: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
Astfel, prin sentința civilă nr. 3486 din 28.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/2002, instanța s-a pronunțat asupra cererii reclamantului N. S. în contradictoriu cu pârâtul B. N. având ca obiect obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor ridicate pe terenul său, situat în ., sector 1, București și a respins această cerere, ca neîntemeiată, prin raportare la dispozițiile art. 494 alin. 3 Cod civil, care reglementează regulile aplicabile accesiunii imobiliare artificiale pentru ipoteza constructorului de bună-credință.
În prezentul dosar, reclamanții își întemeiază pretențiile pe dispozițiile din materia servituților (art. 599, 612, 615 Cod civil).
Așadar, instanța a reținut că nu există identitate de cauză.
Instanța nu a fost învestită cu analiza condițiilor accesiunii imobiliare artificiale prevăzute de art. 494 Cod civil, motiv pentru care excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții-reclamanți cu privire la capătul de cerere având ca obiect desființarea construcției – balcon, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că cererile părților sunt întemeiate doar în parte.
Referitor la cele solicitate de reclamanții-pârâți, instanța a constatat că devin aplicabile prevederile art. 612 Cod civil: „Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină.”
Față de aceste prevederi legale și ținând cont de concluziile raportului de expertiză, instanța a admis în parte acțiunea, iar pârâții-reclamanți au fost obligați să procedeze la desființarea construcției – balcon de la imobilul din ., sector 1, București, deoarece se află pe terenul reclamanților.
Referitor la cererea de astupare a ferestrelor, având în vedere că acestea sunt necesare pentru aerisire și iluminat și că reclamanții nu au dovedit că numai desființarea sau astuparea acestora ar înlătura vederea spre proprietatea reclamanților, instanța a apreciat ca fiind suficientă transformarea ferestrelor de vedere în ferestre de aer și lumină.
De asemenea, față de prevederile art. 615 Cod civil: „Tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, sau pe ulițe, iar nu pe locul vecinului său”, instanța a obligat pârâții-reclamanți să modifice streașina la construcția din ., sector 1, București, astfel încât, picătura streșinii să nu mai cadă pe terenul reclamanților-pârâți.
Așadar, instanța a constatat că apărările pârâților-reclamanți nu sunt întemeiate, întrucât buna-credință și împrejurarea că balconul, streașina și ferestrele au fost construite anterior momentului în care reclamanții au devenit proprietari nu prezintă relevanță decât în materia accesiunii imobiliare. În cauza de față, indiferent de momentul la care pârâții au construit imobilul și indiferent de buna lor credință, relevanță au faptul că în prezent apa pluvială se scurge pe terenul reclamanților, că pârâții au vedere directă pe proprietatea reclamanților prin intermediul balconului și ferestrelor, aspecte care trebuie remediate indiferent de momentul realizării construcției.
În ceea ce privește cererea reconvențională, întemeiată pe prevederile art. 674 Cod procedură civilă, instanța a reținut că acțiunea posesorie este o acțiune reală pusă la îndemâna posesorului pentru a apăra posesia ca stare de fapt împotriva tulburărilor de fapt ori de drept, pentru a menține această stare ori pentru a redobândi posesia atunci când ea a fost pierdută.
Prin cererea de chemare în judecată, pârâții au solicitat instanței obligarea reclamanților la înlăturarea paravanelor din tablă ondulată pe care le-au fixat peste balconul și ferestrele ce sunt deschise către proprietatea lor, obligarea la ridicarea tuturor obiectelor pe care în mod abuziv le-au sprijinit pe zidul construcției din ., sector 1, București.
Potrivit art. 674 alin. 1 Cod procedură civilă, condițiile necesare pentru ca o acțiune posesorie generală (în complângere) să fie admisibilă sunt următoarele: să nu fi trecut un an de la deposedare sau tulburare, reclamantul să dovedească că înainte de această dată a posedat cel puțin 1 an și posesia să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 1846 și art. 1847 Cod civil (și anume posesia să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică, sub nume de proprietar și, chiar dacă acest articol nu prevede și condiția de a nu fi echivocă).
Cererile de autorizare a reclamanților-pârâți la efectuarea modificărilor și de autorizare a pârâților-reclamanți la efectuarea operațiilor de deblocare a fațadei imobilului apar ca inadmisibile, față de prevederile art. 580 ind. 2 Cod procedură civilă, părțile urmând a apela la această cale procedurală în măsura existenței unui refuz de îndeplinire a obligațiilor prevăzute în prezenta sentință civilă.
Pârâții-reclamanți B. N. și B. E. au formulat apel împotriva sentinței civile nr. 5723 din 30.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 10.12.2012 sub același număr de dosar.
Apelanții au criticat soluția pronunțată ca fiind nelegală în ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat invocată cu referire la obligația de desființare a balconului construit deasupra terenului proprietatea reclamanților.
Apelanții-pârâți au susținut că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că judecătorul fondului a considerat că nu există identitate de cauză între cele două cereri și litigii, motiv pentru care excepția invocată nu a putut fi primită, însă soluția a fost apreciată nelegală deoarece judecătorul fondului avea obligația de a se apleca cu atenție asupra temeiului de drept invocat de către reclamanți în susținerea capătului de cerere prin care solicita "desființarea construcției balcon".
În concret, reclamanții au invocat un fals temei de drept în susținerea cererii (presupunând ca art. 599 Cod civil este invocat în ceea ce privește desființarea balconului) ceea ce judecătorul fondului avea obligația să observe și nu să găsească căi lăturalnice pentru a le admite acțiunea pe acest aspect.
Este simplu de observat că art. 599 Cod civil edictat în materia servituților face referire strict la zidul comun, fiind cuprins în Secțiunea I "Despre zidul și sântul comun" ceea ce evident, nu are nici o legătură cu zidul locuinței, care nu poate fi considerat zid comun, cu rolul de "despărțire între clădiri sau între curte și grădină", așa cum este acesta definit de către Codul civil.
Art. 599 Cod civil este de strictă interpretare și aplicare, motiv pentru care nu poate constitui temei de drept pentru demolarea balconului, judecătorul fondului făcând o aplicare forțată a acestei norme pentru a da câștig de cauză reclamanților din prezentul litigiu, evident prejudiciindu-i.
Apelanții au arătat că nu sunt de acord nici cu concluzia instanței de fond, în sensul că buna-credință nu are relevanță în ceea ce privește această servitute, deoarece din practică și, mai ales, din interpretarea per a contrario a art. 599 teza a doua, rezultă că operațiunile interzise în prima teza a acestui articol sunt permise cu acordul celuilalt.
Or, în situația în care buna-credință în calitate de constructor a fost reținută irevocabil prin hotărâri judecătorești anterioare și chiar prin hotărârea judecătorească pe care o atacă în prezent, instanța de fond nu putea face aplicarea primei teze a art. 599 Cod civil și, în consecință, nu putea admite acțiunea pe acest temei.
De asemenea, au mai susținut apelanții-pârâți că sentința instanței de fond este neîntemeiată și în ceea ce privește soluția aleasă prin care dispune obligarea pârâților-reclamanți să modifice streașina la construcția din ., în condițiile în care prin raportul de expertiză efectuat, soluția tehnică indicată de către expert a fost aceea potrivit căreia situația se poate remedia prin montarea pe frontonul clădirii pârâților a unui sistem de colectare a apelor pluviale și dirijarea lor spre incinta acestora.
Menținerea soluției dispuse de către instanța de fond, ce a ignorat soluția tehnică propusă de către expertul numit, presupune, practic, demolarea locuinței, deoarece modificarea streșinii (în situația în care zidul locuinței este pe hotarul dintre proprietăți) implică nu numai demontarea întregului acoperiș și refacerea structurii acestuia, ci și înălțarea zidului pe întreaga sa lungime pentru ca această latură a casei să se transforme în calcan.
Nelegală este și soluția primei instanțe de a respinge ca inadmisibil capătul de cerere ce privește "autorizarea pârâților la efectuarea operațiilor de deblocare a fațadei imobilului", pentru cel puțin două considerente și anume:
Excepția inadmisibilității nu a fost invocată de către părți sau de către instanță din oficiu și nu a fost pusă în discuția părților, în ședința publică, așa cum normele procedurale civile impun și apoi, nu poate fi declarată inadmisibilă o cerere făcută în instanță atunci când aceasta este prevăzută de lege, în speță, fiind vorba de prevederile art. 1076 Cod civil.
În concluzie, apelanții-pârâți au solicitat admiterea apelului și desființarea în parte a sentinței civile apelate și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Prin decizia civilă nr. 794 A din 13.09.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilăa respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-pârâți B. N. și B. E. împotriva sentinței civile nr. 5723 din 30.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimații-reclamanți N. S. și N. M. și i-a obligat pe apelanții-pârâți către intimații-reclamanți la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel și în raport de dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a reținut că apelul formulat de apelanții-pârâți este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce privește critica vizând greșita soluționare de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat a capătului de cerere având ca obiect desființarea balconului prins de imobilul proprietatea pârâților, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată.
Tribunalul a reținut că apelanții-pârâți susțin că problema întregii construcții edificate de către ei și deci, inclusiv a balconului, a fost lămurită în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 3486/28.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/2002, prin care a respins cererea aceluiași reclamant, având ca obiect obligație de a face – ridicarea întregii construcții edificate pe terenul proprietatea sa din ., sector 1, București, prin raportare la dispozițiile art. 494 alin. 4 Cod civil, reținându-se calitatea de constructor de bună-credință în persoana pârâtului, iar capătul de cerere din cauza de față, având ca obiect obligarea pârâților la desființarea balconului justificat prin prisma art. 599 teza I Cod procedură civilă, a fost apreciată ca o cale ocolită de a nesocoti autoritatea de lucru judecat a sentinței susmenționate în opinia apelanților-pârâți.
Tribunalul a reținut că soluția pronunțată de prima instanță care a respins excepția autorității de lucru judecat este corectă, între cele două cereri neexistând identitate de cauză și nici de obiect.
Astfel, dacă prima cerere soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 3486 din 28.05.2003 formulată de Judecătoria Sectorului 1 București, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului B. N. să ridice construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantului constând în: șopron metalic nr. 1, șopron metalic nr. 2 și magazia de lemn, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și art. 494 Cod civil, cererea de față prin care s-a solicitat desființarea balconului incorporat construcției – clădire de locuit – edificată pe linia de hotar, având ca temei de drept dispozițiile art. 612 Cod civil și nicidecum, art. 599 alin. 1 Cod civil, într-o aplicare forțată.
Cât privește critica adusă în sensul că instanța a ignorat soluția tehnică indicată de expert, atunci când a impus obligarea pârâților să modifice streașina imobilului, proprietatea acestora, astfel încât picătura streșinii să nu mai cadă pe terenul proprietatea reclamanților, câtă vreme expertul a stabilit montarea pe teritoriul clădirii pârâtelor a unui sistem de colectare a apelor pluviale și dirijarea lor spre incinta acestora, aceasta a fost apreciată, de asemenea, neîntemeiată.
Tribunalul a reținut că, în fapt, instanța nu a ignorat soluția propusă de expert în cadrul raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, ci ca urmare a constatării expertului că apa pluvială se scurge pe terenul proprietatea reclamanților, a lăsat la latitudinea pârâților cea mai avantajoasă modalitate de înlăturare a acestui neajuns, inclusiv prin soluția propusă de expert, concluziile expertului nefiind în sensul că aceasta este singura soluție tehnică posibilă, ci a stabilit ca o posibilă modalitate de rezolvare a problemei picăturii streșinii respectiva soluție.
De asemenea, tribunalul a reținut că nici cea din urmă critică nu este întemeiată și, în mod corect, fără a avea în vedere o excepție procesuală propriu-zisă a inadmisibilității, instanța de fond a respins cererea reconvențională de autorizare a pârâților-reclamanți la efectuarea operațiunilor de deblocare a fațadei imobilului în raport de dispozițiile art. 580 indice 2 Cod procedură civilă, câtă vreme dreptul acestora de a solicita autorizarea de a aduce la îndeplinire obligația de a face stabilită în sarcina reclamanților-pârâți nu este născut anterior declanșării executării silite.
Tribunalul a arătat că abia în momentul în care este inițiată executarea silită ca urmare a refuzului executării de bună voie a obligației de „a face” stabilită prin titlul executoriu, creditorul acestei obligații poate fi autorizat de către instanța de executare prin încheiere irevocabilă să o îndeplinească el însuși pe cheltuiala debitorului.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat apelanții-pârâți către intimații-reclamanți la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu de avocat conform chitanței depuse la dosar.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs pârâții B. N. și B. E., care o consideră nelegală pentru următoarele considerente:
În temeiul pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă, recurenții-pârâți apreciază hotărârea atacată ca fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, motiv pentru care solicită modificarea ei în tot și, rejudecând apelul, pronunțarea unei hotărâri temeinice și mai ales legale.
În concret, în susținerile lor privitoare la nelegalitatea hotărârii atacate învederează că au fost încălcate normele exprese și imperative cuprinse în art. 625 și urm. Cod civil.
Astfel, instanța de apel avea obligația de a reține situația de fapt și de drept în ceea ce privește imobilul situat în ., sector 1, cu precădere faptul că pârâții-reclamanți dețineau sub titlu de proprietari terenul încă din anul 1993, adică cu mulți ani înainte ca reclamanții-pârâți să obțină titlul de proprietate.
De asemenea, arată că instanța de apel trebuia să rețină faptul că soții Baceau au construit locuința în același an, 1993, în situația în care actualul teren al reclamanților N. se afla tot în stăpânirea lor, ca urmare a încheierii actului sub semnătură privată cu fosta proprietară a terenului, N. E..
Prin urmare, servituțile aparente și continue ce în prezent reprezintă, după opinia celor două instanțe, o încălcare a dreptului de proprietate al familiei N. din partea soților B., reprezenta în perioada 1993 – 2002 o situație de legalitate, de normalitate, terenul fiind în posesia și proprietatea familiei B., ca aparență în drept.
D. consecință și ca urmare a interpretărilor pe care le-au dat art. 625 și urm. Cod civil, se poate afirma că în ceea ce privește servituțile ce fac obiectul litigiului, acestea erau acoperite prin "destinațiunea proprietarului", fiind dovedită cu prisosința existența "în averea aceluiași proprietar" (la momentul construirii locuinței), atât a lotului pe care își au locuința în prezent soții B. din ., cât și terenul alăturat din ..
D. aceasta este interpretarea legală și echitabilă a situației de fapt și de drept în prezent, apreciază recurenții-pârâți, cu atât mai mult cu cât reclamanții N., fiind vecinii familiei B. dintotdeauna, cunoșteau situația imobilului, teren și construcție, încă din anul 1993, încheind actul sub semnătură privată în anul 1996, în deplină cunoștință de cauză, cunoscând chiar și faptul că același teren fusese vândut anterior familiei B..
În concluzie, nu există nici un temei de a fi obligați la demolarea balconului situat deasupra proprietății soților N., cu atât mai mult cu cât această operație ar conduce la șubrezirea structurii de rezistență a locuinței familiei B..
Recurenții-pârâți susțin că au fost încălcate prevederile art. 137 Cod procedură civilă și art. 1076 Cod civil, arătând că este nelegala și soluția primei instanțe de a respinge ca inadmisibil capătul de cerere ce privește "autorizarea lor la efectuarea operațiilor de deblocare a fațadei imobilului", pentru cel puțin două considerente:
a. această excepție nu a fost invocată de către părți sau de către instanță din oficiu și nu a fost pusă în discuția părților, în ședință publică, așa cum normele procedurale civile impun;
b. nu poate fi declarată inadmisibilă o cerere făcută în instanță atunci când aceasta este prevăzută de lege, în speță fiind vorba de prevederile art. 1076 Cod civil.
Faptul că există posibilitatea, pe calea executării silite, ca creditorul obligației de a face să obțină același lucru nu are nici o relevanță în speță, cu atât mai mult cu cât realizarea acestui drept presupune începerea executării silite precum și formularea unei noi cereri către o instanță de judecată, ceea ce, practic, înseamnă un nou proces.
Apreciază că atât instanța de fond cât și cea de apel, pronunțând și menținând o asemenea soluție, au refuzat judecarea acestui capăt de cerere, fiind vorba în același timp și de o încălcare evidentă a normelor legale arătate mai sus.
Recurenții-pârâți mai arată că instanța de apel menține în mod nelegal și nejustificat și soluția în ceea ce privește obligarea lor la "modificarea streșinii locuinței lor", făcând abstracție de probele administrate în cauză, respectiv de opinia expertului construcții.
Astfel, deși prin chiar motivele lor de apel arată că nu trebuie confundată "modificarea streșinii" (soluția instanței) cu "modificarea tubulaturii de colectare a apei" (soluție propusă de către expert), instanța de apel menține această dispoziție ambiguă, prejudiciabilă în ceea ce îi privește.
Este simplu de înțeles de ce este nevoie a se menține punctul de vedere al expertului numit. În primul rând, este soluția cea mai simplă sub aspect tehnic. În al doilea rând, este și soluția cea mai puțin costisitoare de îndeplinire a acestei obligații.
Este evident că cele două instanțe nu fac distincție între streașina și tubulatura de captare și scurgere a apelor pluviale, ca elemente constructive obligatorii și necesare în același timp.
Atâta vreme cât soluțiile celor două instanțe se cantonează strict în textul Codului civil, fiind vorba de "picătura streșinii", atunci nu se poate concluziona decât că se urmărește desființarea streșinii locuinței lor, soluție ce contravine concluziilor expertizei.
În caz contrar, dacă este vorba doar de captarea și conducerea apelor pluviale dinspre terenul reclamanților către terenul pârâților, atunci se impune modificarea dispozitivului hotărârii pronunțată pe fond, făcându-se referire strict la acest aspect, fără a se lăsa loc la interpretări.
Pentru toate cele arătate mai sus, recurenții-pârâți solicită admiterea recursului și, rejudecând apelul, modificarea în parte a hotărârii pronunțată în apel conform motivelor invocate mai sus și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
Intimații nu au formulat întâmpinare, pentru a combate susținerile din cuprinsul motivelor de recurs.
În calea de atac a recursului, nu a fost administrat niciun mijloc de probă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Ambele instanțe au aplicat în mod greșit dispozițiile art.612 și 615 din Codul Civil din 1864, aplicabil în cauză, în raport de data promovării cererii de chemare în judecată.
Astfel, Curtea învederează că, în cazul raporturilor de vecinătate, există posibilitatea ca un proprietar să își exercite dreptul de proprietate și toate prerogativele acestuia, fără să încalce vreo dispoziție legală expresă și, cu toate acestea, să producă unui alt titular al dreptului de proprietate un prejudiciu.
Astfel, este posibil ca, deși titularul dreptului de proprietate își exercită prerogativele posesiei și folosință cu bună-credință, să provoace anumite inconveniente celuilalt titular al dreptului de proprietate, cu care se află în raporturi de vecinătate.
Curtea învederează că starea de vecinătate comportă prin ea însăși inconveniente ce impun pentru fiecare dintre proprietarii vecini o limitarea rezonabilă a prerogativelor drepturilor de proprietate, în scopul realizării unei folosințe normale și neabuzive.
În acest sens, se constată că legiuitorul a stabilit anumite îngrădiri ale dreptului de proprietate, care reprezintă restricții de ordin legal și care sunt consecința raporturilor de vecinătate. Aceste restricții sunt servitutea de vedere, de trecere și picătura streșinii.
Pentru a verifica dacă raporturile de vecinătate sunt respectate și dacă se realizează o folosință normală, este necesar să se stabilească limitele proprietății fiecărui vecin și să se aibă în vedere situația juridică a construcțiilor, în raport de momentul în care s-a ridicat construcția, precum și modificările ulterioare care au apărut.
Astfel, pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art.612 și 615 din Codul Civil din 1864 era necesar ca instanțele de fond să stabilească situația de fapt în raport de două momente distincte: data edificării balconului și data formulării acțiunii, pentru a se verifica dacă au fost încălcate raporturile de vecinătate la ambele momente sau dacă nerespectarea servituților s-a realizat ulterior ridicării balconului, ca o consecință a schimbării situației juridice și a limitelor proprietăților vecinilor.
În acest sens, Curtea învederează că recurenții susțin că balconul a fost construit în anul 1993-1994, după ce au cumpărat suprafața de teren de 200 mp de la N. E.. De asemenea, au mai susținut că au construit, în calitate de proprietar, realizând o extindere a casei existente și niște magazii încă din anul 1993, evident cu consimțământul tacit al fostului proprietar, respectiv N. E..
Instanța de recurs constată că această susținere relevantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu a fost dezlegată nici de către prima instanță și nici de către instanța de apel și că nu s-au administrat probe în cauză pentru a se stabili data ridicării balconului.
Curtea învederează că are relevanță data ridicării balconului, deoarece dacă a fost construit atunci când recurenții au dobândit dreptul de proprietate de la N. E. și înainte de a fi evinși, atunci se prezumă că au fost de bună-credință. Atitudinea subiectivă a recurenților la data ridicării balconului are relevanță, deoarece nu se poate dispune măsura demolării balconului, în cazul în care la data ridicării acestuia, recurenții se considerau proprietari pe terenul respectiv. Relevant în această cauză este și faptul că pierderea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 200 mp s-a realizat ulterior, ca efect al sentinței civile nr. 3486/28.05.2003 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/2002. De asemenea, în ipoteza în care se stabilește că balconul a fost construit în același timp cu magazia și șopronul, care au format obiectul dosarului nr._/2002, în care s-a pronunțat sentința civilă sus-menționată, atunci buna-credință a constructorilor constatată în mod definitiv și irevocabil prin hotărârea menționată are relevanță în prezenta cauză și are drept consecință imposibilitatea demolării balconului.
În acest sens, Curtea învederează că, dacă se va stabili de către instanța de apel că balconul a fost construit în același timp cu magazia și șopronul, atunci nu se poate dispune demolarea balconului, deoarece, la data ridicării acestuia, recurenții se considerau proprietari asupra suprafeței de teren ocupată de balcon, fiind necesar să se stabilească altă modalitate de respectare a raporturilor de vecinătate între părți.
De asemenea, Curtea învederează că, pentru a nu fi afectați nici intimații-reclamanți este necesar să se dispună o măsură rezonabilă pentru ambele părți, eventual închiderea balconului cu materiale speciale de natură să reducă vizibilitatea recurenților pe terenul intimaților.
Curtea constată că recurenții susțin că demolarea balconului ar fi de natură să afecteze structura de rezistență a construcției, motiv pentru care este necesar să se administreze probe și pe acest aspect.
Având în vedere că aspectele menționate au relevanță cu privire la aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art.612 și 615 din Codul Civil din 1864 și că acestea nu pot fi dezlegate în lipsa unor probe pertinente și utile cauzei, Curtea constată că nelămurirea acestora este echivalentă cu nesoluționarea pe fond a cauzei, motiv pentru care, în conformitate cu art.312 alin.5 din codul de procedură civilă va dispune casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Curtea învederează că măsura casării se impune având în vedere că nu a fost soluționat pe fond capătul de cerere din cererea reconvențională privind autorizarea a pârâților-reclamanți la efectuarea operațiilor de deblocare a fațadei imobilului, în raport de dispozițiile art.1073 din Codul Civil.
Respingerea acestui capăt de cerere din cererea reconvențională, ca inadmisibil s-a realizat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.1073 din Codul Civil din 1864, motiv pentru care, în rejudecare, instanța de apel va trebui să analizeze pe fond acest capăt de cerere.
De asemenea, în rejudecarea cauzei, instanța de apel va trebui să reanalizeze și capătul de cerere din cererea principală privind modificarea streșinii recurenților, astfel încât să aibă în vedere dacă respectarea servituții privind picătura streșinii se poate realiza prin montarea unei tubulaturi pentru colectarea apelor pluviale, fără a fi necesar să fie modificată streașina prin altă modalitate care să afecteze structura acoperișului.
Pentru motivele expuse, în raport de dispozițiile art.312 pct.5 din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenții pârâți B. E. și B. N., împotriva deciziei civile nr.794A din 13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. M. și N. S..
Casează decizia civilă recurată și trimite spre rejudecare cauza la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Z. D. M. D. L. G. D. F.
Grefier
F. V.
Red. DZ
Tehnored, DZ/PS 2 ex.
07.02.2014
Jud. apel: I.L. M.
S.M. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 907/2014. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 46/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
