Anulare act. Decizia nr. 1815/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1815/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 10542/300/2009
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1815 R
Ședința publică de la 25.11.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – DORINA ZECA
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
……………………
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant pârât I. M., decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori I. I. și I. A. M. și de recurenta pârâtă reclamantă I. G., împotriva deciziei civile nr. 1016A/21.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 04.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 11.11.2014, la 18.11.2014 și apoi la 25.11.2014, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2009 pe rolul Judecătoriei Sector 2 București – Secția Civilă, sub nr._, reclamantul I. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. G. să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului din . nr.30, sector 2 și să-i fie atribuit întregul imobil cu stabilirea sultei corespunzătoare cuvenită pârâtei; a solicitat de asemenea, cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că imobilul a aparținut părinților părților litigante, fiind format din teren și construcție. S-a arătat în continuare că pârâta a dobândit prin cumpărare de la părinți nuda proprietate asupra cotei de 5/9 din imobil, că ambii frați au moștenit după mama acestora în mod egal cota de 1/36 din imobil, respectiv că reclamantul a mai cumpărat de la alți coproprietari cota de 1/36 din imobil. Reclamantul a învederat că a fost de acord să cumpere cota parte a pârâtei din imobil însă aceasta a refuzat.
Învederează, de asemenea, că a adus mai multe îmbunătățiri imobilului fără contribuția pârâtei, că aceasta din urmă a plecat definitiv din țară în anul 1982 obținând cetățenie italiană, mutându-se apoi în Germania împreună cu fiica acesteia, unde dețin o locuință în proprietate. A precizat că imobilul are pentru sine o valoare sentimentală, locuind aici de la naștere până în prezent.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 728 C.civ. și art. 111 C.proc.civ.
În dovedire reclamantul a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei, înscrisuri, expertiză tehnică imobiliară.
Pârâta a formulat întâmpinare învederând că nu se opune la acțiunea de ieșire din indiviziune, solicitând respingerea cererii de atribuire către reclamant a imobilului și plata sultei și, în cazul în care nu e posibilă partajarea comodă a imobilului, solicită să-i fie atribuit imobilul și să fie stabilită sulta corespunzătoare.
În apărare, pârâta a arătat că este proprietară a unei cote mai mari din imobil, că dorește să se repatrieze în România și să locuiască în casa pe care părinții săi au dorit ca ea să o dețină. Totodată, a menționat, că nu mai are nici un alt imobil în proprietate unde să își poată stabili domiciliul, nici în țară, nici în străinătate, în timp ce fratele său mai deține două imobile apartamente în București, având astfel unde să locuiască. A învederat că reclamantul a cumpărat cota de 1/36 din imobil cu bani trimiși de aceasta și în numele său, întocmind în acest sens o procură la Consulatul Român din Bonn. A apreciat că certificatul de moștenitor nr. 138/6.06.2007 este lovit de nulitate întrucât masa succesorală a fost declarată în fals de către reclamant, care cunoștea la acel moment că părinții lor vânduseră pârâtei nuda proprietate a întregii cote de 5/9 pe care o dețineau din imobil. A arătat în continuare, că îmbunătățirile aduse imobilului au fost realizate din banii trimiși de pârâtă mamei sale în timpul cât aceasta trăia în imobil, iar îmbunătățirile uzuale au fost efectuate pentru a spori confortul reclamantului și familiei acestuia, neavând acordul pârâtei. Încăperea construită nu respectă legislația în vigoare, prin urmare, conform pârâtei, nu poate fi luată în considerare. De asemenea, aceasta arată că plata impozitelor era o obligație pentru reclamant și nu o facultate.
În dovedire, pârâta a solicitat înscrisuri, interogatoriul reclamantului, expertiză imobiliară și evaluatorie. S-a opus încuviințării interogatoriului propus a-i fi luat, învederând că starea sa de sănătate este precară și nu se poate deplasa în România.
Odată cu întâmpinarea pârâta a formulat și cerere reconvențională, solicitând ieșirea din indiviziune asupra imobilului din . nr. 30, sector 2, iar în cazul în care nu este posibilă partajarea comodă a imobilului, atribuirea imobilului și stabilirea sultei corespunzătoare cuvenită pârâtului-reclamant. Solicită restituirea cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta-reclamantă a arătat că deține o cotă indiviză mai mare din imobil, respectiv 5/9 prin cumpărare de la părinții săi, 1/9 prin cumpărare de la alți coproprietari, 5/18, prin cumpărare, de asemenea, de la alți coproprietari. A arătat că dorința expresă a părinților săi a fost ca ea să dețină imobilul, că este bolnavă, că locuiește în Germania cu chirie, pentru acest lucru dorind să se repatrieze. A învederat că fratele său mai deține două imobile în București.
În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe disp. art. 119-120 C.proc.civ.
În dovedire pârâta-reclamantă a solicitat înscrisuri, interogatoriul reclamantului, expertiză imobiliară și evaluatorie.
La data de 8.12.2009 reclamantul-pârât a completat acțiunea, solicitând constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3801/23.08.1997 și reducțiunea contractului de donație autentificat sub nr. 1751/12.10.2004 până la limita cotității disponibile, urmând ca și aceste bunuri să fie aduse la masa succesorală.
În motivare, reclamantul-pârât a învederat că prețul vânzării era neserios față de valoarea reală a imobilelor la data respectivă, respectiv că din cauza vârstei înaintate a părinților, aceștia nu puteau semna în mod valabil acte de dispoziție.
În drept, cererile au fost întemeiate pe disp. art. 132 C.proc.civ., art. 948, 841, 847 C.civ.
În dovedire reclamantul-pârât a solicitat înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtei, expertiză imobiliară.
Prin aceeași cerere reclamantul-pârât a formulat și întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea apărărilor și a cererii de atribuire către aceasta a întregului imobil. A reiterat faptul că pârâta-reclamantă locuiește efectiv și definitiv în străinătate, că a achitat impozitul aferent întregului imobil, că îmbunătățirile efectuate erau necesare și utile pentru a împiedica deteriorarea imobilului.
Pârâta-reclamantă a formulat întâmpinare la cererile noi formulate de reclamantul-pârât prin care a invocat excepția tardivității cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3801/1997 și excepția tardivității introducerii capătului de cerere cu privire la reducțiunea contractului de donație nr. 1751/12.10.2004.
În motivare, cu privire la prima cerere, s-a arătat că termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la data introducerii cererii, întrucât a început să curgă în anul 2003. Pe fondul cauzei, s-a învederat că prețul a fost achitat, că este un preț rezonabil dat fiind raporturile dintre părți. Cu privire la starea de sănătate a părinților vânzători, se arată că afirmațiile reclamantului privind vicierea consimțământului nu au fost dovedite, aceasta fiind, oricum, o cauză de nulitate relativă, acțiunea fiind astfel prescrisă.
Cu privire la cea de a doua cerere, se argumentează că acțiunea este una personală patrimonială, prescriptibilă în termen de 3 ani de la deschiderea moștenirii. Se arată că succesiunea a fost dezbătută în anul 2005, astfel că până la data completării acțiunii au trecut 4 ani și 10 luni, acțiunea fiind prescrisă.
În drept au fost invocate disp. art. 115 C. proc. civ.
În dovedire, a fost solicitată proba cu înscrisuri.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantul-pârât acesta a învederat alte motive de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3801/25.08.1997, cu referire la disp. art. 6 alin. 1 din OG 12/1998 care sancționează cu nulitatea absolută declararea în actul autentic a unui preț mai mic decât cel real și cu referire la cauza ilicită, vânzarea fiind încheiată în cunoștința și cu acordul părților contractante, în disprețul dreptului reclamantului la întreaga masă succesorală.
Prin încheierea de ședință din data de 15.06.2010 prima instanță a admis cererea de conexare formulată de pârâta-reclamantă, dispunând conexarea dosarului nr._ la prezentul dosar.
În acest din urmă dosar, pârâta-reclamantă din prezentul dosar a solicitat în contradictoriu cu reclamantul-pârât anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 138/6.06.2007. Prin completarea ulterioară a acțiunii, pârâta-reclamantă a solicitat și anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 27/19.04.2001. A solicitat, de asemenea, restituirea cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că la data încheierii certificatelor de moștenitor era deja încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3801/25.08.1997, masa succesorală fiind declarată în fals de reclamantul-pârât care avea la acel moment cunoștință de vânzarea referită.
În drept, acțiunea conexată a fost întemeiată pe disp. art. 88 alin. 1 Legea nr. 36/1995.
În dovedire au fost solicitate înscrisuri, dosarele de succesiune și interogatorii.
Ca răspuns, reclamantul-pârât a solicitat respingerea acțiunii, restituirea cheltuielilor de judecată și obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 40.000 lei daune morale.
La termenul de judecată din data de 26.10.2010 reclamantul-pârât a precizat cererea având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la plata daunelor morale prin micșorarea câtimii de la 40.000 lei la 50 de lei. Totodată, prima instanță a respins excepția prescripției (invocată ca tardivitate) dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3801/23.08.2007 și a admis excepția prescripției (invocată ca tardivitate) dreptului la acțiune având ca obiect reducțiunea liberalităților excesive.
Prin încheierea de ședință din data de 25.01.2011, instanța de fond a luat act de renunțarea pârâtei-reclamante la judecata cererilor având ca obiect anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 138/6.06.2007 și anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 27/19.04.2001. Totodată, a apreciat că nu se mai impune cercetarea excepției tardivității introducerii acțiunii în anularea celui din urmă referit certificat de moștenitor.
Prima instanță a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reciproc al părților, cu declarațiile martorilor M. F. (f.301), B. N. (f. 302), C. R. (f.303) și cu raportul de expertiză tehnică imobiliară.
Prin sentința civilă nr. 5540/11.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea principală privind pe reclamantul pârât I. M. și pe pârâta reclamantă I. G.; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului-pârât având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3801/25.08.1997 de BNP M. E. din București; a fost respinsă ca prescrisă cererea reclamantului-pârât având ca obiect reducțiunea contractului de donație autentificat sub nr.1751/12.10.2004 de B.N.P. G. V. din București; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului-pârât având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la plata daunelor morale; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională; a fost dispusă ieșirea părților din indiviziune în ce privește imobilul situat în București, . nr. 30, sector 2, prin atribuirea bunului, în întregime, reclamantului-pârât; a fost obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de_ lei, echivalent al cotei de drept ce revine acesteia din imobil, plată ce se va efectua în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; a fost admisă în parte cererea de majorare a onorariului de expert, pentru suma de 1000 lei și a fost obligată fiecare dintre părți să plătească dlui. expert Ș. G. câte 500 lei, cu titlu de onorariu suplimentar, fiind compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile dețin în coproprietate imobilul situat în București, .. 30, sector 2, astfel:
Reclamantul-pârât a dobândit cota de 3/8 din cota de 1/36 din imobil prin moștenire, de pe urma defunctului său tată, conform Certificatului de moștenitor nr. 27/19.04.2001(f.137). Tot prin moștenire, de pe urma mamei sale, a dobândit cota de 1/8 din cota de 1/36 din imobil, conform certificatului de moștenitor nr. 138/6.06.2007 (f. 9). La data de 11.05.2007 reclamantul a cumpărat cota de 1/36 din imobil, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 671 de N. Public M. A. M. (f. 7). Prin urmare, reclamantul-pârât deține în proprietate o cotă indiviză de 1/24 din imobil.
Pârâta-reclamantă a dobândit cota de 1/9 din imobil prin cumpărare, conform contractului autentificat sub nr._/22.08.1995 de notariatul de Stat Sector 2 (f. 74); de asemenea, a dobândit de la părinții săi nuda proprietate asupra cotei de 5/9 din imobil prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3801/25.08.1997 de BNP M. E., uzufructul viager fiind reținut de vânzători (f. 6). Prin decesul vânzătorilor, la data de 3.06.1998, respectiv la data de 13.12.2004, proprietatea pârâtei-reclamante asupra cotei de 5/9 a devenit deplină. Pârâta-reclamantă a cumpărat și cota de 5/18 din imobil, prin contractul autentificat sub nr. 1115/11.09.2000 de Notarul Public M. A. M. (f.78). Prin moștenire de pe urma părinților săi, pârâta-reclamantă a dobândit cota de 3/8 din cota de 1/36 din imobil (certificatul de moștenitor nr. 27/19.04.2001(f.137)) și cota de 1/8 din cota de 1/36 din imobil (certificatul de moștenitor nr. 138/6.06.2007 (f. 9)). Prin urmare, pârâta-reclamantă deține în proprietate cota indiviză de 23/24 din imobil.
Prima instanță a apreciat că nu se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3801/25.08.1997 de BNP M. E., întrucât reclamantul-pârât nu a făcut dovada unei cauze ilicite la încheierea acestuia, iar dispozițiilor art. 6 alin. 1 din OG 12/1998 nu erau în vigoare la data contractării.
Într-adevăr, cauza este prezumată valabilă, proba contrară revenind celui care invocă ilicitul. Cauza este ilicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. Or, reclamantul-pârât, deși invocă fraudarea voită a drepturilor sale la întreaga masă succesorală prin vânzarea încheiată între sora sa și părinții lor, nu a făcut dovada acesteia. Este adevărat că dispozițiile art. 845 C.civ. instituie în beneficiul reclamantului-pârât prezumția relativă potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă cu rezerva uzufructului reprezintă o donație deghizată, însă nu produce nici o consecință sub aspectul cauzei, care rămâne una licită, valabilă. Efectele prezumției de gratuitate se manifestă în domeniul succesiunilor, al stabilirii masei succesorale. Or, în cauză instanța a fost învestită cu o acțiune de partaj, dovada coproprietății fiind făcută de ambele părți cu certificatele de moștenitor și celelalte înscrisuri referite mai sus.
În ce privește dispozițiile art. 6 din OG nr. 12/1998 conform cărora este nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să se plătească un preț mai mare decât cel care se declară în actul autentic, potrivit principiului neretroactivității legii, acestea vizează doar vânzările autentice încheiate ulterior datei de 31 martie 1998, data intrării în vigoare. Contractul de vânzare-cumpărare analizat a fost încheiat la data de 25.08.1997, deci nu ar putea fi constatat nul în baza dispoziției legale invocate de reclamantul-pârât.
Apoi, prețul de 10 milioane lei la momentul 1997 pentru nuda proprietate a unei cote de 5/9 din imobil, date fiind și raporturile de rudenie, părinți-copii, dintre vânzători și cumpărătoare, nu poate fi reținut ca neserios. Prețul este derizoriu/neserios atunci când este atât de disproporționat în raport de valoarea bunului vândut încât nu există preț, încât nu poate constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci o cauză suficientă a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate. Or, date fiind circumstanțele reale și personale ale vânzării analizate (arătate mai sus), prețul neserios nu poate fi reținut.
Cu privire la cauza de nulitate vizând lipsa discernământului la momentul încheierii actului juridic, prima instanță a reținut că reprezintă o cauză de nulitate relativă a acestuia, întrucât interesul ocrotit de norma legală astfel încălcată este de ordin privat, individual. Regimul juridic al nulității relative este diferit de cel al nulității absolute și presupune invocarea acestei sancțiunii într-un termen limitat, respectiv înăuntrul termenului de prescripție. La momentul discutării excepției prescripției, reclamantul-pârât a insistat în invocarea acestui motiv ca o cauză de nulitate absolută, astfel că prima instanță a aplicat regimul nulității absolute. Însă, întrucât lipsa discernământului nu se confirmă ca o cauză de nulitate absolută, instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantului-pârât de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3801/25.08.1997 pentru acest motiv, este neîntemeiată.
Pe de altă parte, dând efect excepției peremptorii privind prescripția acțiunii reclamantului-pârât având ca obiect reducțiunea contractului de donație autentificat sub nr. 1751/12.10.2004 de BNP G. V. din București, excepție admisă pe parcursul soluționării cauzei, instanța de fond a respins această cerere ca prescrisă.
Referitor la partajarea imobilului deținut în coproprietate de părțile litigante în cote de 1/24 reclamantul-pârât, respectiv 23/24 pârâta-reclamantă,instanța de fond a avut în vedere că ambele părți au solicitat atribuirea în întregime a imobilului. În cazul pârâtei-reclamante, a reținut că după o formulare ambiguă din cuprinsul cererii reconvenționale, petitul a fost lămurit în ședințele de judecată, fiind consemnată poziția pârâtei-reclamante în încheierile din datele de 14.06.2011 și 14.09.2011 în sensul că instanța nu a fost învestită cu o cerere de partajare în natură a imobilului, respectiv că niciuna dintre părți nu dorește partajarea imobilului în natură.
Prin urmare, ținând seama și de criteriile prevăzute de art. 6739 C.proc.civ., instanța de fond a reținut că reclamantul-pârât a locuit permanent în imobil alături de părinții săi până la decesul acestora și de soția și copilul său, a efectuat numeroase lucrări necesare și utile și a adus îmbunătățiri imobilului, evaluate de expert la suma totală de aprox. 203.000 lei la nivelul lunii decembrie a anului 2011; totodată a reținut că deși afirmat, nu a fost dovedit faptul că reclamantul-pârât ar mai deține alte proprietăți imobiliare în București, ca și starea de sănătate precară a reclamantului-pârât, dovedită cu înscrisurile medicale depuse la dosar (f. 127, 156-159, 666)
Pe de altă parte, pârâta-reclamantă deține o cotă majoritară din imobil, ceea ce îi permite ca din sulta corespunzătoare să își achiziționeze o locuință. Aceasta în contextul în care locuiește în străinătate de mai bine de 25 de ani alături de familia sa. Dorința ipotetică a pârâtei-reclamante de a se repatria nu este împiedicată de absența unei locuințe în țară, care ar putea fi, oricum achiziționată din sulta cuvenită. În ce privește dorința defunctului său tată care în 1995 a redactat testamentul autentificat sub nr._/31 august 1995 de Notariatul de Stat Local al Sectorului II București (f. 223) prin care a lăsat pârâtei-reclamante universalitate bunurilor sale, aceasta putea fi valorificată la momentul stabilirii masei succesorale a defunctului părinte.
În prezenta acțiune, certificatele de moștenitor a căror valabilitate nu a fost contestată, împreună cu contractele de vânzare-cumpărare ale părților fac dovada coproprietății, pentru a cărei încetare instanța a dat prevalență criteriilor arătate mai sus.
Față de considerentele reținute, instanța de fond a dispus încetarea stării de coproprietate asupra imobilului situat în București, . nr. 30, sector 2 prin atribuirea acestuia în întregime reclamantului-pârât. În sarcina acestuia a stabilit obligația de plată a sumei de_ lei în favoarea pârâtei-reclamante, reprezentând echivalentul cotei de proprietate de 23/24 deținute de aceasta din imobil (raportat la evaluarea efectuată de expertul judiciar (f. 763)), stabilind termen de plată a sultei, 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Reclamantul-pârât a solicitat și obligarea pârâtei-reclamante la daune morale, precizate la valoarea de 50 lei. Instanța de fond a constatat că prejudiciul invocat de acesta ca urmare a purtării sale prin sălile de judecată pentru motive nereale în condițiile în care are o stare de sănătate precară, având un handicap accentuat nu se justifică. Astfel, reclamantul-pârât, cunoscându-și starea de sănătate și situația juridică (prin serviciile de asistență juridică contractate) a înțeles să promoveze acțiunea în justiție ce a avut o durată de aprox. 3 ani până la acest moment. Purtarea sa prin sălile de judecată în acțiunea ce a fost conexată la acest dosar (și la care, de altfel, s-a renunțat) nu poate fi reținută ca faptă ilicită, de vreme ce termenele de judecată au fost acordate în cadrul acțiunii declanșate de reclamantul-pârât și în care pârâta-reclamantă și-a exercitat cu bună credință drepturile procedurale. Cererea reclamantului-pârât a fost, în consecință, respinsă ca neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut spre soluționare și cererea expertului judiciar de stabilire a onorariului definitiv (f. 675), acesta solicitând o diferență de 4700 lei. Observând calculul decontului efectuat de expert, reținând că o parte a obiecțiunilor formulate de părți au fost întemeiate, că în cauză a mai fost efectuată o expertiză tehnică imobiliară și că onorariul achitat expertului până în prezent este de 1700 lei, apreciază justificată în parte solicitarea expertului pe care o va încuviința pentru suma de 1000 lei. Astfel că ambele părți au fost obligate să achite suplimentar dlui. expert câte un onorariu de 500 lei.
În ce privește cheltuielile de judecată, întrucât ambele părți se află pe poziții egale în procedura partajului, fiind deopotrivă reclamanți și pârâți, întrucât părțile au suportat în mod egal onorariul cuvenit expertului judiciar, întrucât ambele au angajat experți consilieri ca și avocați, întrucât celelalte cereri ale reclamantului au fost respinse deopotrivă cu cererea reconvențională a pârâtei, instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată.
1.Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel motivat pârâta-reclamantă I. G..
În motivarea apelului, apelanta pârâtă reclamantă a arătat că instanța de fond în mod netemeinic a respins cererea sa reconvențională cu privire la atribuirea întregului imobil situat în București, . nr. 30, sector 2 cu stabilirea sultei corespunzătoare cuvenită reclamantului - pârât I. M., echivalentul cotei de drept ce îi revine acestuia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.282 – 298 din codul de procedură civilă de la 1865.
2. Împotriva aceleiași sentințe civile, în termen legal, a declarat apel și reclamantul-parat I. M..
În motivarea apelului, apelantul reclamant pârât a arătat că apelul declarat vizează exclusiv soluționarea de către prima instanța a capetelor de cerere având drept obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3801/25.08.1997 de BNP M. E., reducțiunea contractului de donație autentificat sub nr. 1751/12.10.2004 de BNP G. V. si cererea reclamantului-pârât, având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la plata daunelor morale, precizând că hotărârea apelata este legala si temeinica numai sub aspectul partajării imobilului situat in București, . nr. 30, sector 2.
În consecință, față de toate argumentele expuse apelantul reclamant pârât a solicitat admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr.5540/11.04.2012 pronunțata de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr._ și schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii cererilor de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3801/25.08.1997 de BNP M. E., de reducțiune a contractului de donație autentificat sub nr. 1751/12.10.2004 de BNP G. V. si de obligare a pârâtei-reclamant I. G. la plata daunelor morale solicitate.
Prin întâmpinarea formulată, apelanta I. G. a solicitat respingerea apelului promovat de apelantul I. M., ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.1016 A/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a-V-a Civilă s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul reclamant-pârât I. M.,și de apelanta pârâtă-reclamantă I. G. împotriva sentinței civile nr.5540/11.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._ ;s-au respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând apelul formulat de apelanta pârâtă reclamantă prin raportare la criticile formulate și care fixează limitele devoluțiunii conform disp. art. 295 alin.1 din codul de procedură civilă de la 1865, tribunalul a apreciat ca fiind nefondat pentru considerentele ce succed:
Astfel, criticile apelantei și care vizează exclusiv soluția adoptată în privința cererii de atribuire a bunului imobil supus partajului sunt neîntemeiate.
Tribunalul a apreciat că argumentul susținut de apelanta pârâtă reclamantă pentru atribuirea către sine a întregului imobil, respectiv cota majoritară deținută din dreptul de proprietate asupra acestuia, nu reprezintă un criteriu determinant pentru atribuire.
Este adevărat că potrivit disp. art. 673 ind. 9 din codul de procedură civilă de la 1865, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de mărimea cotei părți, însă acesta nu reprezintă unicul criteriu pe care instanța să îl rețină.
Așa fiind, în cauza dedusă judecății, tribunalul a constatat că, în mod corect, prima instanță a avut în vedere că din probatoriul administrat a rezultat că reclamantul-pârât a locuit permanent în imobil alături de părinții săi până la decesul acestora că a efectuat numeroase lucrări necesare și utile și a adus îmbunătățiri imobilului, criterii care sunt apreciate de tribunal ca justificate în atribuirea imobilului către acesta.
Tribunalul nu a putut să rețină susținerea apelantei pârâte reclamante referitoare la lipsa de mijloace materiale necesare achitării sultei, întrucât, pe de o parte prin probatoriul administrat în apel(extrase de cont), apelantul reclamant pârât a probat că deține sume considerabile, iar pe de altă parte, în măsura în care acesta nu s-ar conforma obligației de plată, apelanta are posibilitatea urmării silite a bunului imobil.
În ceea ce privește împrejurarea invocată de apelanta reclamantă pârâtă în sensul că apelantul reclamantul - pârât I. M. a mai beneficiat de pe urma părinților si de un alt imobil, situat în București, ., M.MR7, ., . astfel cum a reieșit din înscrisul Act de Partaj Voluntar (fila 374 dosar de fond), nu este considerată de tribunalul ca relevantă sub aspectul în discuție, dat fiind că potrivit aceluiași înscris apelantei i-au revenit, cotele părți indivize din dreptul de concesiune asupra a două locuri de veci, fiind lipsită de suport probator, afirmația acesteia că a renunțat la dreptul de proprietate asupra apartamentului în favoarea fratelui său.
Tribunalul nu va primi nici susținerile apelantei vizând starea de sănătate a apelantului reclamant pârât, ele neputând constitui un criteriu serios care să poată determina atribuirea către aceasta a imobilului.
Criticile referitoare la obligarea sa de a suporta suma de 500 lei, cu titlu de onorariu suplimentar, este de asemenea, neîntemeiată, prima instanță apreciind corect că se impune majorarea onorariului în raport de munca prestată și dovezile depuse de expert.
În consecință, față de toate argumentele expuse și văzând și disp. art. 296 din Codul de procedură civilă de la 1865, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă reclamantă, I. G..
Analizând apelul declarat de apelantul reclamant pârât I. M., prin raportare la criticile aduse de acesta sentinței apelate, critici care fixează limitele devoluțiunii conform disp. art. 295 alin.1 din codul de procedură civilă de la 1865, tribunalul a constatat următoarele:
Critica vizând soluționarea capătului de cerere având drept obiect reducțiunea contractului de donație autentificat sub nr. 1751/12.10.2004, prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, este neîntemeiată.
Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere că acțiunea în reducțiune este o acțiune personală și patrimonială supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (aplicabil în cauză față de data introducerii cererii de chemare în judecată și disp. art. 5 alin.4 din Codul civil). Termenul de prescripție începe să curgă de la data deschiderii moștenirii, moment de la care se naște dreptul la acțiune al moștenitorului rezervatar.
În cauza dedusă judecății, tribunalul a reținut că dreptul la acțiune al reclamantului pârât I. M. s-a născut la data morții autoarei, I. S., 13.12.2004, termenul de prescripție al acțiunii în reducțiunea liberalității – contract de donație autentificat sub nr. 1751/12.10.2004 de BNP G. V., împlinindu-se la data de 13.12.2007. Cum la data înregistrării cererii de reducțiune pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București 08.12.2009,(fila 86 vol. I dosar de fond) acest termen era împlinit, în mod temeinic prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea în reducțiune.
Susținerea apelantului reclamant pârât formulată pentru prima dată în apel, în sensul că a cunoscut existența liberațiunii în cursul anului 2009, va fi analizată de tribunal prin raportare la disp. art. 294 alin.1 teza finală din Codul de procedură civilă de la 1865.
În această privință, tribunalul a constatat că apelantul reclamant pârât nu a invocat și nici nu a dovedit împrejurările și motivele pentru care ar fi luat cunoștiință de existența donației abia în anul 2009, simpla afirmație acestuia în cuprinsul motivelor de apel, în lisa unor probe certe, neputând fi primită.
Cât privește incidența în cauză a disp. art. 1095 din codul civil, tribunalul a observat că aceste prevederi nu pot fi aplicate, față de data introducerii cererii, decembrie 2009 și data intrării în vigoare a noului cod civil care conține și dispoziția invocată de apelant.
Sub aspectul criticii apelantului referitoare la soluția dată capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3801/25.08.1997 la BNP M. E., tribunalul a observat că ea privește lipsa discernământului vânzătorului la momentul perfectării actului juridic și caracterul fictiv și neserios al prețului achitat. Totodată, a susținut și faptul că în realitate a intervenit o donație deghizată, conform art. 845 din codul civil de la 1864, întrucât vânzarea s-a făcut fiicei vânzătorilor, aceștia rezervându-și uzufructul viager.
În ceea ce privește lipsa de discernământ a vânzătorilor la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare contestat, tribunalul a reținut că apelantul reclamant pârât a invocat această cauză de nulitate din perspectiva disp. art. 948 din codul civil de al 1864, (fila 87 vol. I dosar de fond), astfel că acesta a avut în vedere lipsa totală de discernământ, cauză de nulitate.
Examinând cererea de constatare a nulității din perspectiva acestei cauze de nulitate, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată. Are în vedere că, în cauză, nu a fost probată lipsa de discernământ a vânzătorilor, autorii părților, simpla afirmație a apelantului reclamant pârât în sensul că aceștia nu puteau semna valabil actul de vânzare cumpărare, din cauza vârstei înaintate, neputând conduce la concluzia lipsei de discernământ.
În absența unor probe certe, științifice care să stabilească lipsa discernământului vânzătorilor, tribunalul nu a putut reține această cauză de nulitate a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3801/25.08.1997 la BNP M. E..
Prin urmare, pentru considerentele ce preced și care vor substitui motivarea primei instanțe în această privință, tribunalul a apreciat că soluția de respingere a acestui capăt de cerere este corectă.
În ceea ce privește motivul de nulitate vizând caracterul neserios al prețului achitat de cumpărătoarea pârâtă reclamantă, tribunalul a observat că în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că prețul de 10 milioane lei la momentul 1997 pentru nuda proprietate a unei cote de 5/9 din imobil, date fiind și raporturile de rudenie, părinți-copii, dintre vânzători și cumpărătoare, nu poate fi considerat ca neserios.
Astfel, nu se poate aprecia că acest preț este disproporționat în raport de valoarea bunului vândut încât să se considere că acesta nu există.
Pe de altă parte, tribunalul a avut în vedere și faptul că reclamantul pârât nu a indicat care ar fi fost prețul real al acestei vânzări, prin probatoriul administrat acesta nedovedind caracterul derizoriu al prețului de 10.000.000 lei ROL stipulat în contractul a cărui nulitate se solicită.
În consecință, date fiind circumstanțele reale și personale ale vânzării analizate, în mod just s-a apreciat că prețul neserios nu poate fi reținut.
Invocarea de către apelantul reclamant pârât a caracterului deghizat al vânzării cumpărării prin raportare la prevederile art. 945 din codul civil de la 1845, nu poate fi primit, în condițiile în care succesiunea defuncților autori ai părților a fost dezbătută, fiind stabilită atât calitatea de moștenitori cât și compunerea masei succesorale, iar o asemenea obiecție nu a fost ridicată de reclamant la acel moment. Invocarea caracterul deghizat al acestui act juridic în cadrul unei cereri de partaj a bunului succesoral, ulterior emiterii certificatului de moștenitor și în absența unor contestații asupra acestuia, nu poate fi reținută în cauză drept un argument pertinent care să susțină demersul apelantului reclamant de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare.
Referitor la criticile aduse de apelantul reclamant soluției adoptată de prima instanță asupra capătului de cerere vizând acordarea daunelor morale pentru cauzat de conduita paratei-reclamante, tribunalul a constatat caracterul neîntemeiat al acestora.
Sub acest aspect are în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii delictuale a apelantei pârâte reclamante, care în cadrul acțiunii declanșate de apelantul reclamant pârât și-a exercitat cu bună credință drepturile procesuale, formulând cereri și apărări conforme cu poziția sa procesuală. Așa fiind, contrar afirmaților apelantului reclamant pârât în sarcina apelantei pârâte reclamante nu poate fi reținută existența unei fapte ilicite susceptibilă de fi reparată, cerere acestuia de reparare a prejudiciului moral fiind vădit neîntemeiată.
Prin urmare, față de toate considerentele expuse, văzând și disp. art. 296 din codul de procedură civilă de la 1865, constatând netemeinicia criticilor formulate de apelantul reclamant pârât, tribunalul va respinge apelul declarat de acesta ca nefondat.
În ceea ce privește cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate deopotrivă de ambii apelanți, urmează a fi respinse ca neîntemeiate, întrucât ambele apeluri au fost respinse ca neîntemeiate, astfel că ambii apelanți sunt căzuți în pretenții, fiecare dintre aceștia urmând a suporta propriile cheltuielile ale judecății pe care le-au efectuat.
Împotriva deciziei civile nr.1016 A/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă a declarat recurs reclamanta I. G. și I. M..
I. Recursul declarat de către recurentul-reclamant I. M. se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de Procedură Civilă.
În motivarea acestuia, se arată că soluția instanțelor de fond referitoare la soluționarea capătului de cerere având drept obiect reducțiunea contractului de donație autentificat sub nr.1751/12.10.2004 de BNP G. V. este nelegală pentru următoarele:
Dreptul la acțiunea în reducțiune a liberalităților excesive se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moștenirii sau, după caz, de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților, conform art. 1095 Cod civil.
In cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când au cunoscut existența acestora și caracterul lor excesiv.
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 1751/12.10.2004 de BNP G. V., defuncta I. S. a donat fiicei sale, sora apelantului I. G., cota indiviză de ½ din dreptul de concesiune asupra locului de înhumare nr.32, în suprafața de 6 mp, situat în figura E, în cimitirul I. Nou, din București, respectiv mormântul situat în partea stângă cum se privește spre cruce.
Cererea având drept obiect reducțiunea contractului de donație autentificat sub nr. 1751/12.10.2004 de BNP G. V. a fost introdusă de reclamantul I. M. - fiul donatoarei și fratele donatarei - în termenul special de 3 ani de la data la care a luat cunoștință de contractul de donație, respectiv în cursul anului 2009, când a fost introdusă cererea de chemare în judecată, ce formează obiectul prezentului litigiu. Prin urmare, în mod greșit, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, cererea fiind respinsă ca atare.
Cea de-a doua critică se referă la capătul de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3801/25.08.1997 la BNP M. E., cu privire la care se învederează că a fost soluționat, în mod greșit, de instanțele fondului, prin prisma art. 945 Cod civil, art.845 și art. 948 Cod civil.
Lăsând la o parte vârsta înaintată dar și sistarea sănătății vânzătorului la momentul semnării actului contestat - premise reale în existența unor dubii certe referitoare la lipsa discernământului părții - contractul translativ de proprietate are un vădit caracter fictiv, împrejurare care rezulta, în primul rând, din cuantumul modic al prețului pe care vânzătoarea a susținut că l-a primit de la cumpărătoare, prețul fiind, în mod evident, unul neserios.
În conformitate cu dispozițiile art. 1303 Cod civil "prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat"; în cuprinsul actului autentic a fost stipulat prețul de 10.000.000 ROL acesta fiind unul derizoriu în raport cu valoarea reala de circulație a imobilelor la momentul tranzacționării bunului.
Este adevărat că la operațiunea juridică de stabilire a prețului are în vedere echivalența valorică a prestațiilor, care este determinată atât de valoarea reală a acestora, cât și de subiectivismul părților contractante, raporturile dintre ele fiind de natură a influența echilibrul, în sensul că uneori în mod voit se creează o proporție valorică între bunul vândut și preț.
Cu toate acestea, disproporția valorică nu poate fi una semnificativă, de natura a afecta echilibrul contractului de vânzare - cumpărare, lipsindu-l pe acesta de contraprestația esențială a cumpărătorului, aceea de a plăti prețul, cum este în cazul de față.
Este evident, însă, ca actului translativ de proprietate îi lipsește un element esențial și anume prețul, caracterul derizoriu/modic al acestuia echivalând, practic, cu lipsa sa întrucât prețul nu este altceva decât obiectul prestației cumpărătorului și este necesar a corespunde valorii reale a bunului vândut.
Atâta vreme cât prețul nu este sincer și serios, contractul este nul absolut, cel puțin ca vânzare - cumpărare întrucât îi lipsește un element esențial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voință (art.1295 Cod civil) - sine pretio nulIa est venditio.
Cu alte cuvinte, contractului îi lipsește cauza (scopul), aceasta fiind unul dintre elementele esențiale ale oricărei convenții.
Caracterul fictiv al actului de vânzare - cumpărare rezultă pe lângă inexistența prețului ca atare (astfel cum a arătat în precedent), și din faptul că vânzarea s-a făcut fiicei vânzătorilor, aceștia rezervându-și uzufructul viager.
Cu alte cuvinte, în cauză a operat o donație deghizată, vânzătorul având intenția, eventual) de a face exclusiv o liberalitate, nicidecum de a perfecta un act onerns, cu caracter sinalagmatic.
Caracterul deghizat al actului autentic este susținut de înseși dispozițiile art.854 Cod civil, legea instituind o prezumție în favoarea moștenitorilor rezervatari, potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donație (în entitatea disponibila), dacă s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere iar deghizarea nu este invocata de un succesibil în linie dreaptă care să fi consfințit la încheierea actului.
Textul de lege are ca scop esențial tocmai evitarea încheierii unor contracte simulate în care se atesta ca succesibili - cumpărători achită sume de bani care în realitate nu sunt remise, data fiind legătura strânsă de rudenie cu vânzătorul.
Întrunirea cumulativa a condițiilor enumerate de art.854 Cod civil dar și caracterul fictiv /modic al prețului, precum și vârsta înaintată a celor care au înțeles «să vândă », nu pot conduce decât la concluzia evidentă că, în cauză, nu a operat o vânzare-cumpărare valabilă, actul astfel denumit fiind nul absolut, intenția părților fiind aceea de gratificare, nicidecum de înstrăinare cu titlu oneros a unui bun care s-a aflat în patrimoniul vânzătorilor.
In subsidiar, în măsura în care nu se va aprecia ca se impune constatarea nulității actului de vânzare, urmează să se constate, ca, în realitate, a operat o donație între părinții părților și sora apelantului, I. G..
Prin aplicarea dispozițiilor art.848 Cod civil, instanța constatând întrunite aceste condiții legale, plata prețului vânzării nefiind decât o simpla afirmație a pârâtei, nicidecum un fapt juridic dovedit, urmează să dispună raportul donației, atâta vreme cât nu a fost scutită și, corelativ, să"aprecieze cu privire la cota parte de proprietate care revine apelantei I. G. prin perfectarea actului intitulat "vânzare-cumpărare", în funcție de aceasta urmând a fi calculată inclusiv sulta la care a fost obligat apelantul reclamant I. M..
Cu privire la soluționarea capătului de cerere având drept obiect acordarea de daune morale, și acesta a fost soluționat, în mod greșit, de instanța fondului, în cauză fiind pe depline întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Problema ce se cere a fi dezlegată este existența sau inexistența unui prejudiciu moral, respectiv a unei împrejurări de numită gravitate și intensitate, care să lezeze în așa măsura onoarea și reputația reclamantului, încât să se justifice acordarea unui echivalent bănesc pentru știrbirea atributelor esențiale ale persoanei.
Existența prejudiciului moral în cauza dedusă judecății urmează a fi stabilită atât pe baza unor factori obiectivi, dar și subiectivi, de factură psihologică, prin raportare la împrejurările concrete reclamate de persoana, care susține că a suferit un prejudiciu moral.
Hotărârea apelată este nelegală și netemeinică, în condițiile în care reclamantul-apelant I. M. a arătat în cuprinsul acțiunii introductive în ce a constat prejudiciul moral cauzat de conduita pârâtei-reclamante.
Cu privire la apelul declarat de apelanta pârâta I. G., soluția Tribunalului București este legală sub toate aspectele.
Referitor la soluționarea capătului principal de cerere, vizând partajarea imobilului situat în București, . nr.30, sector 2, instanțele au pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele.
Este unanim acceptat ca o cota majoritară a unui copărtaș nu reprezintă un criteriu unic, esențial și determinant la atribuirea imobilului supus partajului. instanța urmând a avea în vedere atât criteriile enumerate la art. 6739 Cod proc.civ. cât și altele ce rezulta din împrejurările specifice cauzei, toate la un loc sau numai unele, astfel încât să nu se nesocotească drepturile copărtașilor și să se satisfacă nevoile lor actuale, întrucât orice partaj este necesar a fi, în primul rând, echitabil.
Se învederează că I. M. locuiește în imobilul supus partajului începând cu anul 1946, în timp ce pârâta are domiciliul stabil în străinătate.
Dincolo de "valoarea sentimentala" pe care o are imobilul supus partajului pentru apelantul I. M. (întrucât bunul a aparținut părinților săi și a locuit la aceasta adresa neîntrerupt, din momentul nașterii, 18.06.1946 ), reclamantul a achitat la zi toate impozitele aferente întregului imobil și a efectuat o . îmbunătățiri în imobil (chiar anterior încheierii actului de vânzare cumpărare contestat), contribuind la amenajarea și modernizarea lui,respectiv instalarea centralei termice, schimbarea pardoselii, cu toate operațiunile tehnice pe care le-a implicat, zugrăvit, reamenajarea tuturor camerelor, etc.
Apelantul a efectuat, printre altele, aducțiunea apei din . de gaze din . în casă, cât și igienizarea curții.
I. M. a făcut dovada că are posibilități materiale de achitare a sultei la care a fost obligat, indiferent care va fi cuantumul final al acesteia, astfel cum rezulta din extrasele de cont depuse, contrar celor susținute de apelanta I. G..
Pentru cele expuse în precedent, a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei civile nr.1016A/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr._ și admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul I. M..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu s-a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
II. În motivarea recursului, recurenta I. G. critică decizia pentru următoarele motive:
Consideră că instanța apel în mod netemeinic a respins apelul cu privire la atribuirea către subsemnata a întregului imobil situat în București, Lt. A. P. nr. 30, sector 2 cu stabilirea sultei corespunzătoare cuvenită reclamantului - pârât I. M., echivalentul cotei de drept revine acestuia, pentru următoarele considerente.
Potrivit jurisprudenței: Principiul care domină partajul judiciar este asigurarea legalității copărtașilor, proporțional cu cotele ce li se cuvin prin împărțeala în natură, fărâmițarea imobilelor.
Se susține că este proprietara unei cote majoritare din bunul imobil și, potrivit dispozițiilor art. 6739 Cod procedură civilă (în vigoare la data introducerii cererii), și considerăcă instanța trebuia să aibă în vedere în primul rând preponderența criteriului cotei, substanțial majoritar.
Se susține că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a înțeles să interpreteze dispozițiile art. 6739 Cod de procedură civilă, atribuind bunul imobil reclamantului pârât I. M. motivându-și decizia prin prisma faptului că acesta "" a locuit permanent în imobil alături de părinții săi până la decesul acestora și de soția și copilul său, a efectuat numeroase lucrări necesare și utile și a adus îmbunătățiri imobilului, evaluate de expert la suma totală de aprox._ lei la nivelul lunii decembrie a anului 2011; totodată instanța a reținut că deși afirmat, nu a fost dovedit faptul că reclamantul pârât ar mai deține alte proprietăți imobiliare în București, ca și starea de sănătate precară a reclamantului - pârât ... " și dorește a evidenția următoarele aspecte:
Se susține că intimatul a obținut ca urmare a moștenirii de pe urma părinților, un imobil situat în București, ., ., sector 2, iar cel de-al doilea imobil din București, .. 15, ., ., a fost dobândit de reclamant, care a acesta a fost ajutat material de părinți pentru achiziționare.
Se susține că, în mod greșit, a reținut instanța faptul că reclamantul "a efectuat numeroase lucrări necesare și utile și a adus îmbunătățiri imobilului, evaluate de expert la suma totală de aprox._ lei la nivelul lunii decembrie a anului 2011 ... ",acest fapt fiind contrazis pe deplin de probatoriul administrat în cauză, prin care a dovedit faptul că a trimis bani în țară atât pentru părinți cât și pentru frate și familia acestuia, iar banii trimiți au fost folosiți atât pentru bunăstarea familiei, dar și pentru lucrările necesare și utile cât și pentru îmbunătățirile aduse imobilului.
Acest aspect este dovedit prin intermediul înscrisurilor, respectiv: extrasele bancare filele 375-391 din care reiese în mod indubitabil faptul că retragerea de numerar din contul apelantei-pârâtă-reclamantă a fost făcută de apelantul I. M. și recipisele de plată filele 240-263, cât și din scrisori defunctei I. S. - filele 265-283, înscrisuri ce se află la dosarul cauzei și care nu au fost luate în considerare de către instanța de fond, deși au fost câștigate cauzei, în care se evidențiază.
În ceea ce privește valoarea îmbunătățirilor" ... evaluate de expert la suma de aprox._ lei la nivelul lunii decembrie a anului 2011 .. " se susține că în cadrul sumei de_ lei, sunt incluse toate lucrările și îmbunătățirile aduse bunului imobil până la momentul datei de 13.12.2004 (decesul autoarei), aduse la nivelul anului 2011, îmbunătățiri făcute și prin contribuția materială a recurentei, nu doar prin aportul material al dlui. I. M..
Întrucât instanța nu a dispus ca expertul să stabilească ce îmbunătățiri au fost efectuate de fiecare în parte și nici cuantumul sumelor învestite de fiecare parte pentru lucrările și îmbunătățirile aduse, nu a înțeles după ce criteriu instanța a decis faptul că valoarea de_ lei a fost investită doar de către reclamant, constituind acest aspect un motiv de atribuire al imobilului către I. M., instanța de fond înlăturând în fapt de la dosarul cauzei susținerile și dovezile administrate privire la participarea materială a recurentei I. G. la aceste lucrări, cu atât mai mult cu cât aceasta, la momentul efectuării lucrărilor, era deja proprietară unei cote majoritare din imobil, iar reclamantul a dobândit proprietatea asupra unei cote din imobil doar în anul 2007, la 3 ani după efectuarea lucrărilor.
Totodată consideră că instanța de fond, în mod greșit, a atribuit bunul imobil lui I. M., având în vedere vârsta și starea de sănătate a reclamantului.
În opinia sa, acest imobil nu are o valoare sentimentală pentru intimat, ci mai mult o dorință de acaparare în detrimentul surorii sale, acesta astfel cum a demonstrat nu a locuit permanent, majoritatea îmbunătățirilor efectuate în imobil au fost realizate și din banii recurentei, astfel cum a reieșit din înscrisurile depuse la dosarul de fond, respectiv scrisorile mamei I. S.; extrasele de cont și recipisele de plată.
Dorința subsemnatei de a fi atribuit imobilul nu constă în " dorința ipotetică de a se repatria în țară", cum greșit a interpretat instanța, ci din dorința efectivă de a locui în casa părintească în ultimii ani de viață, astfel cum a fost și dorința părinților săi, dovada în acest sens stând testamentul lăsat de tatăl său I. M., cât și de dorința ambilor părinți de a-și vinde cota ce o dețineau din imobil.
Astfel este de neînțeles decizia instanței de fond cu privire atribuirea imobilului, întrucât așa cum a reieșit și din probatoriul administrat, reclamanta nu deținut nici un alt bun imobil atât pe teritoriul României cât și în altă țară, în prezent locuind cu chirie împreună cu fiica sa în Germania, fiind proprietara unei cote majoritare din imobilul în litigiu și dorind efectiv a locui în imobil, acesta fiind motivul pentru care a cumpărat de la alți moștenitori cotele acestora.
În ceea ce privește obligarea intimatului la achitarea către I. G. a echivalentului cotei ce o deține din imobil în cuantum de 710.810 lei în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, consideră că este împovătoare, având în vedere actele depuse de intimat la dosar, din care a reieșit indubitabil faptul că este pensionat pe caz de boală, iar prin extrasele de cont depuse în fața instanței de apel se demonstrează încă o dată, în primul rând că nu deține toată suma de bani, iar în al doilea rând faptul că sumele de bani evidențiate nu-i aparțin în totalitate, I. S. fiind cotitulară a contului bancar, astfel a considerat că este improbabilă posibilitatea ca acesta să obțină această sumă de bani pentru a achita sulta dispusă de instanță .
Având în vedere cele arătate mai sus cât și potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului respectiv Protocolul nr. 1 - Articolul nr. 1. prin care "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la starea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât [ cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. .. ", consideră că, fiind proprietara majoritară, deținând o cotă de 23/24 din bunul imobil situat în București, .. 30, sector 2, este îndreptățită în cererea sa de a solicita instanței de apel atribuirea imobilului, pentru a se putea repatria în țară și a locui în imobilul pe care l-a cumpărat, urmând a plăti apelantului I. M. sulta cuvenită cotei sale din imobil.
În ceea ce privește dispoziția instanței de fond, prin care a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, pentru suma de 1000 lei, obligând pe fiecare dintre părți să plătească dlui. expert Ș. G. câte 500 lei, cu titlu de onorariu suplimentar, consideră, de asemenea, că este neîntemeiată având în vedere volumul mic de muncă al dlui. expert, în situația de față nefiind justificate orele necesare elaborării Raportului de expertiză având în vedere că este inadecvat întocmit, nefundamentat și redactat pe scheletul unei alte expertize.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
În calea de atac a recursului, recurentul- reclamant I. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către pârâta I. G., ca nefondat, apreciind că, în mod corect, instanța a atribuit în natură imobilul către recurent.
Recurenta- pârâtă I. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamantul I. M., ca nefondat.
Analizând recursurile declarate din prisma tuturor criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este fondat recursul declarat de către recurenta- pârâta I. G. sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 6739 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește modalitatea de partajare și de atribuire a bunului și că este nefondat, recursul declarat de către recurentul- reclamantul I. M., pentru următoarele motive:
- Recursul declarat de către recurentul-reclamant I. M. este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prima critică referitoare la capătul de cerere având ca obiect reducțiunea contractului de donație autentificat sub nr. 1751/12.10.2004, este nelegală, pentru următoarele motive:
Acțiunea în reducțiune este o acțiune personală și patrimonială supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (aplicabil în cauză față de data introducerii cererii de chemare în judecată și disp. art. 5 alin.4 din Codul civil).
Termenul de prescripție începe să curgă de la data deschiderii moștenirii, moment de la care se naște dreptul la acțiune al moștenitorului rezervatar, cu excepția cazului în care se dovedește că nu s-a cunoscut existența donației la data deschiderii succesiunii și că moștenitorii sezinari au luat cunoștință de existența acesteia la o dată ulterioară decesului.
În cauza dedusă judecății, instanțele de fond au reținut că nu s-a probat împrejurarea că recurentul-reclamant ar fi luat cunoștință de existența contractului de donație în cursul anului 2009, așa cum a pretins acesta, în cuprinsul motivelor de apel, împrejurare față de care s-a reținut că termenul de prescripție al acțiunii în reducțiune curge, conform regulii generale, de la data deschiderii succesiunii.
Curtea constată că, prin motivele de recurs, nu se invocă critici suplimentare față de cele menționate în cuprinsul motivelor de apel și care au fost analizate de către instanța de apel și nu se precizează care sunt împrejurările din care să rezulte că existența contractului de donație a fost cunoscută de către I. M., în anul 2009.
De asemenea, instanța de recurs învederează că nu sunt menționate în mod efectiv critici cu privire la modalitate de soluționare a acestui capăt de cerere.
Cea de-a doua critică referitoare la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3801/25.08.1997 la BNP M. E. pentru lipsa discernământului vânzătorilor și pentru caracterul neserios al prețului stabilit, în cuprinsul actului de înstrăinare, este nefondată, pentru următoarele motive:
În mod corect, au reținut instanțele de fond că nu sunt probate motivele de nulitate invocate, recurentul-reclamant neadministrând nici un mijloc de probă în acest sens.
Astfel, în ceea ce privește lipsa discernământului, Curtea învederează că acesta este de natură a determina nulitatea relativă și nu absolută a contractului de vânzare-cumpărare, așa cum a solicitat recurentul-reclamant. Cauza de nulitate invocată are consecințe cu privire la natura juridică a nulității, în ceea ce privește persoana care o poate invoca și termenul de prescripție înăuntru căruia o poate invoca.
Însă, având în vedere că instanțele de fond nu au pus în discuție acest aspect, instanța de recurs, în calea de atac a acestuia, nu îi poate agrava situația, motiv pentru care va analiza criticile formulate în funcție de considerentele instanței de apel.
În acest sens, Curtea constată că nu a fost probată lipsa de discernământ a vânzătorilor, autorii părților, nefiind solicitat nici un mijloc de probă în acest sens, precum și nici o probă științifică, respectiv expertiză medico-legală prin intermediul căruia să se constate inexistența discernământului vânzătorilor, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În acest sens, simpla afirmație a recurentului-reclamant în sensul că autorii nu puteau semna, datorită vârstei înaintate nu poate fi de natură a dovedi lipsa discernământului vânzătorilor.
În ceea ce privește caracterul neserios al prețului din cuprinsul contractului, se învederează că, în mod corect, au reținut instanțele de fond că prețul de 10 milioane lei, la momentul anului 1997, pentru nuda proprietate a unei cote de 5/9 din imobil, date fiind și raporturile de rudenie, părinți-copii, dintre vânzători și cumpărătoare, nu poate fi considerat ca neserios, având în vedere că se înstrăina numai o cotă parte din imobil și numai nuda proprietate.
Mai mult, recurentul-reclamant nu invocă nici un argument în susținerea afirmațiilor sale, neaducând probatorii în acest sens, respectiv valoarea de impozitare a imobilului în anul 1997, valoarea imobilului stabilită conform Ghidului de Evaluare pentru proprietățile imobiliare aferente anului 1997, folosit de către notari publici la întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare sau alte oferte existente pentru imobile similare.
În lipsa unor minime probatorii administrate în cauză, instanțele de judecată nu pot reține caracterul neserios al prețului prevăzut în contract.
Mai mult, Curtea învederează că este necesar să se aibă în vedere și relațiile de rudenie existente între vânzător și cumpărător, care au influență asupra prețului stabilit în contract (în cele mai multe cazuri, prețul este mai mic în raport cu prețul de circulație al imobilului).
Pentru toate aceste motive, nu pot fi reținute criticile formulate.
În ceea ce privește caracterul fictiv al contractului de vânzare-cumpărare susținut de către recurentul-reclamant, Curtea învederează că acest caracter este invocat pentru prima oară în anul 2009, deși I. M. este moștenitorul care a formulat cererea de dezbatere a moștenirii privind pe I. S., așa cum rezultă din cererea aflată la fila 447, volumul II al Judecătoriei, în baza căreia a fost emis certificatul de moștenitor nr.49/2005 privind pe defuncta I. S..
De asemenea, recurentul-reclamant a formulat cererea de suplimentare a certificatului de moștenitor nr.49/2005 cu mențiunea de a se avea în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3801/25.08.1997.
Mai mult, instanța constată că, în cuprinsul cărții funciare a imobilului din ., nr. 30, Sector 2 București, este menționat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3801/1997, încă din anul 2001, fiind realizate mențiunile corespunzătoare în partea a II-a din cuprinsul cărții funciare cu privire la calitatea de proprietar a lui I. G..
În condițiile în care recurentul-reclamant I. M. a cunoscut încă din anul 2005, existența contractului de vânzare-cumpărare și a solicitat, în mod expres, să se țină cont de acesta la întocmirea suplimentului la certificatului de moștenitor nr. 49/2005, Curtea învederează că sunt întemeiate considerentele instanței de apel cu privire la imposibilitatea invocării caracterului deghizat al contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care însuși recurentul-reclamant a acceptat emiterea certificatului de moștenitor cu luarea în considerare a contractului menționat.
Pentru toate motivele expuse, având în vedere că nu sunt întemeiate criticile formulate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-reclamant I. M..
II. Recursul declarat de către recurenta - pârâta I. G. este fondat, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă este fondat, având în vedere următoarele aspecte:
Dispozițiile legale sus-menționate se referă la douã sunt ipoteze:
a) hotãrârea recuratã este lipsitã de temei legal. Se au în vedere acele situații în care considerentele hotãrârii nu permit identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea datã litigiului sau hotãrârea nu este motivatã în drept;
b) hotãrârea atacatã a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greșitã a legii. Sunt vizate situațiile în care instanța evocã normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauzã, dar le încalcã „în litera sau spiritul lor” ori le aplicã greșit, consecințã a unei interpretãri eronate a legii.
În cauza de față, recurenta-pârâtă susține că au fost aplicate și interpretate, în mod greșit, dispozițiile art. 6739 din Codul de procedură civilă „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.
Curtea constată că instanțele de fond au aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 6739 din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește atribuirea în natură a imobilului supus partajării.
Astfel, la atribuirea în natură a imobilului supus partajării, instanțele de judecată trebuie să aibă în vedere mai malte criterii: acordul părților, mărimea cotei care se cuvine fiecăreia dintre părți, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților și existența îmbunătățirilor.
Instanța de recurs învederează că nu s-a ținut cont de criteriul privitor la mărimea cotei care se cuvine fiecăruia dintre coproprietari, care este importantă.
În cauza de față, recurenta pârâtă I. G. deține o cotă de 23/24 din imobilul supus partajării, iar reclamantul I. M. deține o cotă de 1/24 din același imobil.
În condițiile în care cota din dreptul de proprietate care se cuvine recurentei-pârâte I. G. este extrem de mare, Curtea apreciază că imobilul trebuie să fie atribuit în natură acesteia.
În ceea ce privește celelalte criterii avute în vedere de către instanțele de fond și anume că reclamantul I. M. a locuit în acel imobil și că a efectuat îmbunătățiri, Curtea constată că, la data soluționării prezentului litigiu, I. M. a decedat, astfel încât nu mai subzistă criteriul privind domiciliul și locuința, iar referitor la existența îmbunătățirilor, se învederează că acest aspect nu este de natură a determina imposibilitatea atribuirii în natură a imobilului către coproprietarul, care nu a realizat îmbunătățiri.
În ipoteza în care instanțele de judecată dispun atribuirea imobilului către coproprietarul care nu a efectuat îmbunătățiri, acesta din urmă este obligat să achite contravaloarea acestor îmbunătățiri către coproprietarul, care a realizat îmbunătățirile respective.
Având în vedere toate considerentele menționate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate cu privire la aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 6739 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de către pârâta recurenta-I. G., va modifica în parte decizia civilă recurată, în sensul că va admite apelul declarat de către apelanta-pârâtă I. G., va schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că va atribui imobilul situat în București, . nr. 30, Sector 2 București în întregime lui I. G. și va obliga pe I. G. la plata sumei de 30.904,7916 lei echivalentul cotei de 1/24 ce revine din imobil lui I. M., plată care se va efectua în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Având în vedere că imobilul a fost restituit în natură către recurenta - pârâtă I. G., instanța de recurs învederează că trebuie să se țină cont de contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de către recurentul reclamant I. M..
Curtea constată că existența și valoarea acestor îmbunătățiri au fost stabilite de către prima instanță, prin sentința civilă nr.5540/11.04.2012, prin care s-a statuat că îmbunătățirile au fost efectuate de către I. M., iar valoarea acestora se ridică la suma de 203.000 lei, conform răspunsului la obiecțiuni referitor la raportul de expertiză efectuat de către Ș. G. și aflat la filele753-764.
Chiar dacă I. G. a criticat atât în calea de atac a apelului, cât și în calea de atac a recursului, că aceste îmbunătățiri nu au fost efectuate numai de către recurentul reclamant I. M., ci și de către defuncta I. S., Curtea confirmă susținerile instanței de apel în sensul că nu au fost probate aceste susțineri, prin nici un mijloc de probă, care ar fi putut fi administrat în faza apelului.
De asemenea, în calea de atac a recursului, nu au fost depuse probe contrare celor învederate de către instanțele de fond, motiv pentru care reține atât existența, cât și valoarea îmbunătățirilor realizate de către recurentul reclamant I. M..
Pentru aceste motive, va obliga pe I. G. la plata sumei de 203.000 lei cu titlu de îmbunătățiri către moștenitorii lui I. M..
De asemenea, vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei și vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul reclamant I. M., decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori I. I. și I. A. M. în contradictoriu cu recurenta pârâtă I. G. împotriva deciziei civile nr. 1016A/21.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de către recurenta pârâtă I. G. în contradictoriu cu recurentul reclamant I. M., decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori I. I. și I. A. M. și de recurenta pârâtă reclamantă I. G., împotriva deciziei civile nr. 1016A/21.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._ .
Modifică în parte decizia civilă recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de către apelanta-pârâtă I. G..
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că:
Atribuie imobilul situat în București, . nr. 30, Sector 2 București în întregime lui I. G..
Obligă pe I. G. la plata sumei de 30.904,7916 lei echivalentul cotei de 1/24 ce revine din imobil lui I. M., plată care se va efectua în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Obligă pe I. G. la plata sumei de 203.000 lei cu titlu de îmbunătățiri către moștenitorii lui I. M..
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. G. D. FlorelaMoraru D. L.
GREFIER,
S. V.
RED.DZ
Tehnored. MȘ/ 2 ex.
21.10.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 728/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 1572/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
