Legea 10/2001. Decizia nr. 1577/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1577/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 49300/3/2011**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1577R
Ședința publică de la 24 octombrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - PAVEL FILIP
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.392/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V. A., cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, obligație de a face, refuz soluționare cerere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin fax.
Curtea, având în vedere că recurentul-pârât a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.392 din 21.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a III a Civilă s-a admis cererea precizată formulată de reclamantul P. V. A. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General și în consecință a fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului, în calitate de persoană îndreptățită dispoziție motivată de restituire de restituire în natură a cotei indivize de 24,94 mp din terenul situat în București, . nr. 9-11, sector 5, care face parte din terenul în suprafață de 149,5 mp, identificat de expertul A. I., cu punctele de contur 2,3,4,5,2 (S2), conform raportului de expertiză și a Anexei 1 la raport.
Pentru a dispune în acest sens, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 19.09.2001, reclamantul a înaintat pârâtului notificarea nr. 4305/2001 formulată în baza Legii nr.10/2001, prin care a solicitat retrocedarea în natură a terenului situat în București, .. 9-11, sectorul 5, cerere care însă nu a fost soluționată până la acest moment.
Tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/24.09.1928, cumpărătorii P. G., S. C. si M. V. au cumpărat de la vânzătoarea M. Hornstein lotul nr. 122B din . din parcul Principesa E., (fosta gradina Penvovici) situat in București, .. 55 si 69 fost 13, cu ieșire prin . totala de 299,30 mp.
Întrucât prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/24.09.1928 nu se stabilesc cotele de proprietate si nici nu exista alte criterii de identificare a acestora, tribunalul a considerat întemeiată afirmația reclamantului potrivit căreia cei trei cumpărători au achiziționat fiecare cate 1/3 din suprafața de teren mai sus menționata, respectiv cate o suprafața de 99,76 mp, partea interesată neadministrând vreo probă contrară.
Astfel, cumpărătorii P. G. si C. S. au dobândit împreuna, în cote egale, o suprafața totala de 199,53 mp.
Prin actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 6085/15.02.1947 vânzătorii P. G. si C. S. au înstrăinat cumpărătoarei E. P. suprafața de 149,65 mp, fost . că acest imobil este jumătate din terenul dobândit de vânzători în baza actului de vânzare - cumpărare transcris la nr._/1928.
Având in vedere ca cei doi vânzători nu puteau înstrăina mai mult decât dobândiseră prin titlul lor de proprietate, rezulta ca terenul de 149,65 mp a făcut parte din suprafața de 199,53 mp dobândita inițial de vânzători prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/24.09.1928, in proprietatea acestora rămânând diferența de 49,88 mp, fiecare având cate o cotă de teren de 24,94 mp.
Prin urmare, tribunalul, potrivit chiar precizărilor reclamantului, a reținut că suprafața de teren notificata este de 24,94 mp, aceasta revenind reclamantului P. V., in calitate de moștenitor al autorului sau, P. G., decedat la data de 5.01.1973, conform certificatului de moștenitor nr. 74/14.09.2006.
Prin raportul de expertiză a fost identificat în cauză terenul notificat ca având suprafața rezultată din măsurători și comparată cu actele din dosar, de 24,94 mp, și se regăsește în lotul S2 numerotat cu pct. 2,3,4,5,2 în indiviziune cu suprafața de 24,94 mp deținută de C. S. și cu suprafața de 99,76 mp deținută de V. M..
Terenul identificat în Anexa nr. 1 a raportului de expertiză, numerotat cu pct. 2,3,4, 5, 2 în suprafață de 149,5 mp reprezintă jumătate din terenul cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/24.09.1928.
Expertul a arătat că întregul teren în suprafață de 149,5 mp (pct. 2,3,4,5,2) este liber de orice construcție, nu este străbătut de căi de acces sau de rețele aeriene și subterane, dar nu se poate identifica separat numai suprafața de teren de 24,94 mp solicitată de reclamant deoarece nu există un act de partaj sau ieșire din indiviziune.
În privința situației juridice, tribunalul a constatat că prin adresa emisă de PMB cu nr._/14.11.2013 terenul a fost consemnat în evidențele cadastrale ale orașului București din anul 1986, pe adresa . nr. 9 – 11, sector 5, cu teren în suprafață de 507 mp, categoria de folosință alte terenuri, pentru o secțiune din teren în suprafață de 292 mp ce a fost consemnată în evidențele cadastrale cu adresa . nr. 9-11, sectorul 5 fiind emis titlul de proprietate nr._ în favoarea numitei I. M., titlu care a fost depus la dosar și care confirmă vecinătatea cu terenul notificat de reclamant.
Se impune a se mai arăta că starea de indiviziune a fost stabilită ca urmare a actelor de vânzare – cumpărare încheiate și expuse în cadrul situației de fapt și pentru faptul că nu s-a depus vreun act de partaj sau de ieșire din indiviziune între dobânditorii terenului în suprafață de 199,53 mp, nici după înstrăinarea suprafeței de teren de 149,65mp.
Deși în cauză s-au făcut demersuri pentru a se stabili modalitatea de preluare a imobilului notificat, prin nici o adresă emisă de instituțiile abilitate nu s-a putut lămuri acest aspect, iar față de faptul că terenul a fost identificat ca fiind în proprietatea statului, tribunalul consideră că notificarea reclamantului nu se poate soluționa decât în conformitate cu principiul de soluționare a notificărilor expus la pct. 1 litera e din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
Tribunalul a mai constatat că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6085/15.02.1947, proprietatea numitei P. E., în suprafața de 149,65 mp (reprezentând jumătate din terenul dobândit de vânzători în baza actului de vânzare - cumpărare transcris la nr._/1928), vânzători fiind P. G. si C. S., a primit adresa poștală .. 11, sector 5 și a trecut în proprietatea statului, ulterior, în administrarea IAL Raionul Lenin prin Decizia nr. 786/1966 a fostului Sfat Popular al Raionului VI Lenin, emisă în baza art. III din Decretul nr. 218/1960. Însă, tribunalul subliniază că acest teren este diferit de terenul situat în București, .. 9-11, sectorul 5, notificat de reclamant, fiind învecinat cu acesta, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, și face obiectul altei notificări – nr. 892/2002, dedusă judecății în dosarul nr._/3/2011 înregistrat pe rolul Secției a IV-a a Tribunalului București.
Tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 4305/19.09.2001, reclamantul a solicitat retrocedarea în natură a terenului situat în București, .. 9-11, sectorul 5.
Pe parcursul soluționării cauzei (și a notificării) a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care a stabilit o anumită procedură pentru acordarea de măsuri compensatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, procedură distinctă și subsecventă procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare (ori de către instanța civilă, în condițiile Deciziei nr.20/2007 a ICCJ).
Astfel, la art. 4 se prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, iar la art. 50 lit. a prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".
Tribunalul a constatat însă că și prin Legea nr. 10/2001, dar și prin Legea nr. 165/2013, prevalentă este măsura restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist și cum suprafața mică a terenului sau starea de indiviziune nu reprezintă impedimente pentru stabilirea unei astfel de măsuri, tribunalul consideră că cererea formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată, este întemeiată și se poate acorda restituirea în natură a terenului notificat, așa cum s-a solicitat de către reclamant.
Pe cale de consecință, având în vedere disp. art. 26 alin. 3 coroborat cu art. 2 alin.1 lit. i și art. 25 din Legea 10/2001, precum și dispozițiile Deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, dar și disp. art. 4 și 50 lit. a din Legea nr. 165/2013, tribunalul va admite cererea astfel cum a fost precizată și va obliga pârâtul să emită în favoarea reclamantului, în calitate de persoană îndreptățită, dispoziție motivată de restituire în natură a cotei indivize de 24,94 mp din terenul situat în București, . nr. 9-11 sector 5, care face parte din terenul în suprafață de 149,5 mp, identificat de expertul A. I., cu punctele de contur 2,3,4,5,2 (S2), conform raportului de expertiză și a Anexei 1 la raport.
Împotriva sentinței a formulat recurs M. București prin Primarul General iar reclamantul a formulat întâmpinare.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă în sinteză, s-au susținut următoarele:
Printr-un prim motiv s-a susținut că sentința de fond este netemeinică și nelegală pentru că nu s-a clarificat situația juridică a părții din imobil despre care instanța a dispus obligarea la restituirea în natură.
Printr-un al doilea motiv s-a susținut că nu s-a clarificat aspectul dacă terenul ce s-a dispus a fi restituit este afectat de utilitate publică, aspect care putea fi clarificat numai de către ., . . prin efectuarea unei expertize cu aparatura specifică Georadar și prin comparare cu planurile instituțiilor în proprietatea cărora se află utilitățile.
Se mai arată de recurentă că în lipsa unei asemenea clarificare se poate ajunge la încălcarea dreptului de proprietate al unor terțe persoane.
Printr-un al treilea motiv s-a susținut că soluția instanței este greșită pentru că în lipsa identificării terenului și a existenței unei stări de indiviziune nu se poate dispune restituirea în natură a bunului.
Printr-un al patrulea motiv s-a susținut că instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea investită cu soluționarea notificării.
Prin întâmpinare reclamantul P. V., în sinteză a formulat următoarele apărări:
Instanța nu a acordat altceva decât ce i s-a cerut alegațiile recurentei privind identificarea terenului sunt nefondate pentru că instanța a făcut toate demersurile în acest sens. Curtea nu poate ține seama de motivele de recurs, în sensul că trebuia stabilită dacă bunul este afectat de utilități publice pentru că acest aspect nu este relevant cauzei. Reclamantul nu putea ieși din starea de indiviziune atâta timp fără să i se stabilească calitatea de proprietar, pe de altă parte, recurenta se află în eroare cu privire la starea de indiviziune pentru că principala caracteristică a dreptului de proprietate comună în devălmășie constă în faptul că titularii dreptului nu cunosc întinderea dreptului lor și nici cota materială din bun.
Recursul este fondat pentru următoarele argumente:
În ce privește primul motiv de recurs și apărările față de acest motiv examinând sentința recurată dar și lucrările dosarului se constată că în considerentele sentinței s-a reținut starea de indiviziune a terenului determinată în raport cu actul de vânzare cumpărare nr._/24.09.1928 și de faptul că nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că a operat o ieșire din indiviziune.
Din adresa nr.1311/2013 filele 90 și 91 dosar fond emisă de M. București rezultă că suprafața identificată de expert se suprapune cu terenul ce face obiectul cărții funciare nr._. De asemenea rezulta că au mai formulat notificare numitul P. V. A. și numita B. G. E. și B. A. I. care au pretins suprafețe de teren de 149.60 mp, acestea două din urmă formulând și o acțiune în revendicare ce face obiectul dosarului nr._/3/2011 al Tribunalului București, iar prin expertiza efectuată în acest dosar s-a identificat suprafața de 149,16 mp în ., sector 5.
Apoi se constată că în sentința de fond s-a stabilit că numiții P. G., S. C. și M. V. ar fi dobândit fiecare câte o cotă de 1/3 din imobilul în suprafață de 295,30 mp iar împreună numiții P. G. și C. S. ar fi dobândit cota indiviză de 199,53 mp.
Dacă am aduna această suprafață de teren cu suprafața pretinsă de numitele B., de 149,65 mp ar rezulta o suprafață de 348,95 mp, cu mult peste suprafața cumpărată de autorii reclamantului de numitul C. S. și de numitul M. V..
Este de observat că terenul de 149,65 mp vândut de numiții G. I. P. și C. S., împreună cu terenul de 149,65 pretins de numitele B. fac împreună 299.30 mp, cât se pretinde că s-a cumpărat prin contractul nr._/24.09.1928.
Toate aceste aspecte dovedesc că nu s-a stabilit corect care este situația juridică a imobilului pretins și în plus dacă sunt persoane îndreptățite la restituire fiind posibil că P. G. și S. C. să fi dobândit împreună ½ din terenul de 299,30 mp restul cotei să aparțină numitului M. fiind astfel incidente dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, motiv pentru care, pentru acest motiv recursul va fi admis.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs și la apărările intimatului, din considerentele sentinței rezultă că terenul de 149,5 mp este liber de construcție și nu este străbătut de rețele aeriene sau subterane.
Din expertiza întocmită de expert A. I. deși se face afirmația că întregul teren este liber de construcție și nu este străbătut de căi de acces sau de rețele aeriene sau subterane, aceasta afirmație nu este probată cu nici un fel de probă, și nici măcar cu un alt argument.
Rezultă deci că și sub acest aspect critică este fondată lipsind orice probă în ceea ce privește existența sau nu a rețelele de utilitate publică.
Cel de al treilea motiv, dacă s-ar dovedi existența vreunui drept al reclamantului, este nefondat pentru că prin dispoziție ce s-ar putea emite se restituie dreptul de proprietate indiviz, în ce privește eventuala punere în posesie, o asemenea operațiune este posibilă prin punerea în posesie a cotei ca parte a întregului imobil. Sub acest aspect deci critica nu poate fi primită.
Și motivul patru de recurs este nefondat deoarece prin cererea de chemare în judecată nu s-a arătat o întindere a dreptului pretins ci doar s-a solicitat soluționarea notificării.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art.3041 Cod procedură civilă și art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.129(5) Cod procedură civilă și 10 din Legea nr.10/2001 se va admite recursul și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a stabili pe bază de probatorii, situația juridică a întregului teren de 149,65 mp, întinderea calității de persoană îndreptățită a reclamantului, și dacă terenul este afectat de utilități.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.392/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V. A..
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
31.10.2014
| ← Cereri. Decizia nr. 1572/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1008/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
