Pretenţii. Decizia nr. 1008/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1008/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 43909/300/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR.1008 R
Ședința publică din data de 05.06.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: B. A. C.
JUDECĂTOR: F. P.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă . deciziei civile nr.1225A/03.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă . având, ca obiect, "pretenții".
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata pârâtă . avocat B. M., cu împuternicire avocațială la fila 8 din dosar, lipsind recurenta reclamantă .>
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta reclamantă a depus la dosar, prin poștă, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 2.024 lei și 5 lei timbru judiciar, precum și faptul că intimata pârâtă a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare, în 2 exemplare, un exemplar fiind comunicat recurentei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimatei pârâte . respingerea recursului, învederând că recursul a fost întemeiat formal pe disp. art.304 pct.9 C.pr.civ., susținându-se că în apel a fost aplicată greșit legea, respectiv așa-zisa încălcare sau greșita aplicare ori necunoaștere a O.G. nr.34/2006 privind achizițiile publice. În opinia sa, recurenta trebuia să indice, în concret, în ce modalitate s-au aplicat greșit temeiurile care au stat la baza pronunțării deciziei recurate. În speță, aceste temeiuri sunt disp. art.274 alin.3 C.pr.civ. și art.998-999 C.civ., iar din simpla lecturare a hotărârii atacate reiese faptul că instanța a aplicat corect aceste dispoziții, care au fost explicate, argumentate, neexistând dubii cu privire la înțelegerea greșită a lor. Apreciază că spre ceea ce se tinde prin recursul declarat este a se constata niște motive de netemeinicie, care nu mai pot fi invocate în acest stadiu procesual. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 12.11.2012, reclamanta . solicitat obligarea pârâtei . plata sumei de 121.800 lei reprezentând cheltuieli de judecată realizate în dosarul nr._ al Curții de Apel C..
În fapt, reclamanta a arătat că a avut calitatea de reclamantă în dosarul mai sus indicat, având ca obiect plângere împotriva soluției adoptate de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cauză soluționată irevocabil în favoarea sa și în care a angajat cheltuieli de judecată formate din sume avansate cu titlu de onorariu avocațial.
Suma se compune din 121.800 lei reprezentând onorariu avocațial aferent facturii nr. 108/2010, a fost prevăzută în contractul de asistență avocațială nr. 210/2009 și este datorată de pârâtă care a căzut în pretenții.
În drept, au fost invocate prevederile art. 274 și ale art. 7201 din Codul de procedură civilă.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4047 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. A arătat că onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică nr. 210, încheiat de reclamantă cu SCA „B., C., I., M.” pentru reprezentare în dosarul nr._ al Curții de Apel C., având ca obiect plângere împotriva unei decizii pronunțate de CNSC în cadrul unei proceduri de achiziție publică, a fost de 1000 euro plus TVA, sumă pe care a acceptat-o și a achitat-o integral.
Suma de 121.800 lei solicitată în prezenta cauză reprezintă "onorariu de succes", onorariu care nu are caracter remunerator al serviciilor prestate de avocat, ci reprezintă o gratificație a acestuia, având rol recompensator, astfel că nu sunt datorate de partea care a pierdut procesul, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind constantă în a respinge ca neîntemeiate astfel de cereri.
Pârâta a precizat că activitatea avocatului în dosarul nr._ a constat în redactarea plângerii și susținerea cauzei la unicul termen de judecată acordat în cauza ce nu a avut, din punct de vedere juridic, amploare, noutate, dificultate, nu s-au aplicat strategii juridice, nu s-au făcut interpretări de norme sau dispoziții legale.
A arătat că reclamanta nu invocă și nu indică nicio probă din care să se poată extrage caracterul necesar al acestei cheltuieli, nu se identifică modalitatea în care s-a stabilit că o sumă totală de 30.000 euro ar fi proporțională cu munca avocatului, cu miza speței cu importanța și/sau complexitatea speței.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115, art. 274 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, art. 998-999 din Codul civil.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr._/05.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, instanța de fond constatând că, în privința sumei de 35.690 Euro, reprezentând onorariu de succes, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei, obligația reglementată la art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, privind plata cheltuielilor de judecată de către partea care cade în pretenții, având la bază dispozițiile art. 998, art. 999 din Codul civil.
A reținut judecătorul fondului că pârâta se află în culpă pentru desfășurarea litigiului ce a format obiectul dosarului nr._ pe rolul Curții de Apel C., generând prin fapta sa intenționată un prejudiciu reclamantei, al cărui cuantum este de 1240 euro, sumă pe care a achitat-o.
Onorariul de succes, deși stabilit prin contractul de asistență juridică nu trebuie suportat de către partea care a căzut în pretenții, deoarece o astfel de cheltuială, neefectuată până la data încheierii procedurii judiciare, nu este imputabilă debitorului, constituind o recompensă suplimentară pentru munca prestată de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu.
Această soluție, evidențiată constant de jurisprudență, este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care subliniază că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Or, onorariul de succes devine exigibil la momentul finalizării procedurii judiciare, nefiind o cheltuială efectuată cu ocazia desfășurării acesteia, în sensul art. 274 din Codul de procedură civilă.
Instanța de fond a reținut și că, în ipoteza înlăturării înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta nu a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că instanța de fond a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă și că momentul plății onorariului nu are și nici nu poate avea vreo relevanță în acordarea cheltuielilor de judecată.
Art. 274 din Codul de procedură civilă nu limitează cheltuielile de judecată la cele plătite în cursul procesului care a generat respectivele cheltuieli. Nu se poate pune semnul egalității între stabilirea onorariului, moment reprezentat de încheierea contractului de asistență juridică și care trebuie să fie anterior finalizării procesului, condiție ce se verifică în speța dedusă judecății, și plata acestuia, care se poate efectua oricând, chiar și după finalizarea procesului indiferent dacă este onorariu de succes sau o rată din onorariul fix.
Nici o dispoziție legală nu condiționează în vreun fel cheltuielile de judecată la onorariul fix.
Onorariul de succes este tot onorariu avocațial și are aceeași natură ca și onorariul fix și intră în noțiunea de cheltuieli de judecată, fiind surprinzătoare poziția instanței de fond, care nu a apreciat onorariul de avocat potrivit criteriilor de rezonabilitate, necesitate și realitate raportate la valoarea pricinii ori la munca depusă de avocat, ci s-a limitat la a califica drept voluptorie plata onorariului pentru că a fost efectuată după rămânerea irevocabilă a hotărârii, conform prevederilor contractului de asistență și reprezentare juridică.
Rezultatul unei asemenea aplicări greșite a legii este că partea căzută în pretenții nu este obligată la plata cheltuielilor pe care în mod rezonabil le-ar fi plătit în orice proces de o asemenea anvergură, ci la plata unor cheltuieli stabilite prin aplicarea greșită a unor prevederi legale.
Apelul a fost timbrat cu suma de 2.024 lei, s-au aplicat pe cerere timbre judiciare în sumă de 5 lei.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. A arătat că apelanta nu a atacat unul dintre argumentele pentru care prima instanță a respins acțiunea și anume, acela privind nedovedirea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, astfel că acest motiv de netemeinicie a acțiunii a intrat în puterea lucrului judecat, impunându-se respingerea apelului și numai pentru acest motiv, întrucât din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că onorariul de succes nu a fost inserat în contractul de asistență juridică la momentul la care era cunoscută soluția pronunțată în dosarul nr._ .
Intimata a reiterat susținerile privind caracterul real, necesar și rezonabil al sumelor ce pot fi acordate, cu titlu de cheltuieli de judecată, părții care a câștigat procesul, subliniind că necesitatea cheltuielilor de judecată se circumscrie condiției legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, ceea ce presupune ca acestea să fie stabilite în strictă și indisolubilă legătură cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane cu acesta.
Or, instanța de fond a constatat ca nedovedită și nedovedibilă, în privința sumei de 121.800 lei, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Onorariul de succes, cu privire la care nu există nici garanția că a fost stabilit la momentul încheierii contractului de asistență juridică, nu are legătură cu obiectul contractului ci cu rezultatul obținut, neavând caracter remunerator pentru serviciile prestate, ci rol de recompensă.
Intimata a arătat că justețea sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată trebuie raportată și la criterii precum: gradul de dificultate a cauzei, gradul de noutate a acesteia, durata sau amploarea cauzei, reputația avocatului etc. și precizează că dosarul în care au fost acordate cheltuielile de judecată stabilite cu titlu de onorariu de avocat, de 1.200 Euro + TVA, nu a fost unul de anvergură, iar serviciile juridice prestate au constat în redactarea plângerii și reprezentarea la unicul termen de judecată acordat în cauză, obiectul pricinii nefiind evaluabil în bani.
În discuție a fost interpretarea unor situații de fapt, având caracter tehnic, nu juridic, cauza nu a fost una dificilă, nu a presupus aplicarea de strategii juridice și nici interpretarea unor dispoziții legale, iar reclamanta nu oferă nici un indiciu cu privire la modalitatea în care a fost stabilit onorariul de succes, nu identifică nici un criteriu și nu evocă nicio modalitate de identificare a volumului de muncă remunerat cu o astfel de sumă, nu invocă și nu indică nicio probă din care să se poată extrage caracterul necesar al unei cheltuieli de 30.000 Euro, în sensul că aceasta ar fi proporțională cu munca avocatului, cu miza speței, cu importanța sau complexitatea cauzei, context în care suma pretinsă apare ca abuzivă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 282 și urm., art. 274 alin. 1 și alin. 3 din Codul de procedură civilă, art. 998 – art. 999 din Codul civil.
În apel, niciuna dintre părți nu a solicitat administrarea de probe.
Prindecizia civilă nr. 1225A din 03.12.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilăa respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A., împotriva sentinței și a luat act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Într-adevăr, astfel cum apelanta arată, nicio dispoziție legală nu limitează cheltuielile de judecată la onorariul fix, însă momentul plății onorariului are relevanță în acordarea cheltuielilor de judecată deoarece reclamantul trebuie să dovedească existența prejudiciului ce urmează a fi acoperit în baza art. 274 din Codul de procedură civilă.
Aceasta presupune că, la momentul la care sunt solicitate, indiferent că cererea este făcută în dosarul care le-a ocazionat sau pe cale separată, cheltuielile de judecată au fost deja achitate, probă în acest sens fiind factura și chitanța fiscală emise de avocat, ordinul de plată confirmat de banca plătitorului ori, după caz, extrasul de cont ce atestă plata.
Este adevărat că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că acordarea despăgubirilor pentru onorarii nu trebuie să se limiteze doar la sumele deja achitate de reclamanți avocaților lor, întrucât o asemenea interpretare ar constitui un element de descurajare pentru mulți avocați să reprezinte în fața Curții reclamanți cu mijloace financiare reduse (cauza S. și P. c. României), însă legiuitorul român a avut în vedere o asemenea ipoteză și a reglementat ajutorul public judiciar sub forma asistenței prin avocat, astfel că, în măsura în care nu se pune problema incidenței art. 23 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile efectuate cu titlu de onorariu de avocat trebuie probate.
Însă, din considerentele hotărârii apelate nu rezultă că motivul respingerii acțiunii l-a constituit nedovedirea cheltuielilor de judecată, chiar dacă instanța de fond a enunțat și ipoteza înlăturării înscrisurilor necertificate pentru conformitate cu originalul, situație în care nu s-ar fi făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Pretențiile reclamantei au fost analizate prin raportare la prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă și art. 998 – art.999 din Codul civil, prima instanță reținând că sunt îndeplinite cerințele impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C. și a stabilit întinderea prejudiciului la suma de 1240 euro, reprezentând onorariul fix stabilit prin contractul de asistență juridică nr. 210/2009, recunoscută de pârâtă și achitată.
Referitor la considerentele pentru care s-a apreciat că nu poate fi acordată și suma de 121.800 lei, reprezentând onorariul de succes, tribunalul a constatat că, deși soluția este corectă, raționamentul primei instanțe nu este coerent.
Astfel, judecătorul fondului reia considerente ale deciziei nr. 405 din 4 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un litigiu generat de un onorariu de succes stabilit printr-un act adițional la contractul de asistență juridică, unde se arată că "jurisprudența a evidențiat constant că onorariul de succes nu trebuie considerat în sarcina părții care a pierdut procesul deoarece asemenea cheltuială, nefăcută până la data judecății, nu este imputabilă părții căzută în pretenții, constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente", pentru ca apoi să facă trimitere la criteriile impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, arătând că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Dincolo de faptul că soluția Înaltei Curți vizează o cu totul altă ipoteză, aceea a unui onorariu de succes stabilit după finalizarea procesului, tribunalul a apreciat că acest mod de abordare nu poate fi aplicat, ab initio, tuturor litigiilor având un asemenea obiect, ci trebuie analizată situația de fapt în concret, pentru a se stabili dacă cheltuielile pretinse de partea care a câștigat procesul sunt reale, au fost necesare și sunt rezonabile. Numai dacă onorariul de succes achitat avocatului depășește, prin cuantumul convenit, limitele unei necesități procesuale rezonabile, se poate considera că reprezintă un exercițiu abuziv al drepturilor civile, cu consecința respingerii acțiunii în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva părții adverse.
Realitatea cheltuielilor privește sarcina probei, ce incumbă reclamantului, conform art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă și art. 1169 din Codul civil, iar necesitatea lor se verifică, pe de o parte, sub aspectul unei legături stricte și indisolubile cu litigiul și, pe de altă parte, prin prisma caracterului lor indispensabil din perspectiva părții care le-a efectuat pentru a obține serviciul avocatului ales, ale cărui calități profesionale au fost considerate o garanție a succesului în demersul judiciar întreprins.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor presupune că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului și/sau reputația celui care acordă serviciile juridice să nu fie exagerate. De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp cunoscute de acela împotriva căruia se fac, pentru a-i da posibilitatea de a le contesta și combate.
Verificând îndeplinirea acestor condiții în ceea ce privește onorariul de succes pretins de apelanta-reclamantă, tribunalul a constatat că din înscrisurile depuse la dosar în susținerea acțiunii rezultă că activitatea desfășurată de avocat s-a limitat la formularea unei plângeri, ce nu a fost depusă la dosar, astfel că nu se poate verifica dacă a existat vreo problemă de drept sau, după cum susține intimata, o problemă tehnică, fără implicații deosebite și care nu a necesitat o prestație avocațială excepțională ori un volum de muncă neobișnuit, și la reprezentarea la un singur termen de judecată, dosarul fiind soluționat la primul termen acordat în cauză.
În aceste condiții, având în vedere și faptul că, din cuprinsul deciziei civile nr. 579/CA/19.11.2009 nu rezultă existența vreunui risc al litigiului în condițiile în care procedura de achiziție nu fusese suspendată de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, nu s-a putut reține că înlăturarea obligației de reanalizare și reevaluare a ofertelor, stabilită în sarcina . decizia CNSC, a reprezentat o miză atât de importantă încât să justifice un onorariu de succes de 29.000 Euro, onorariul fix, de 1000 Euro + TVA, fiind în limita unor cheltuieli necesare și rezonabile.
În consecință, cu această motivare, ce înlocuiește motivarea instanței de fond, în temeiul art. 296 raportat art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, text de lege ce permite judecătorului să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată, motivat, că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei tribunaluluia declarat recurs reclamanta .>, solicitând modificarea în tot a acesteia, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei . al asociației ". ERG Termrom SA, . plata sumei de 121.800 lei reprezentând cheltuieli de judecată făcute în dosarul nr._ al Curții de Apel C..
În motivarea recursului, s-a arătat că prin hotărârea contestată s-a reținut, în esență, că acțiunea formulată este neîntemeiată deoarece sumele plătite cu titlu de onorariu de succes nu ar fi rezonabile pentru că nu a existat nici un fel de risc al procesului, procedura de achiziție nefiind suspendată de către CNSC și că, prin urmare, pentru recurentă respectivul proces de achiziție publică nu a reprezentat o miză atât de importantă.
Hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă vechi.
Instanța de apel, după ce păstrează soluția instanței prime, substituie motivarea cu considerente proprii care au în vedere rezonabilitatea cheltuielilor de judecată în condițiile în care respectivul litigiu în care au fost făcute nu a prezentat o miza importantă pentru recurentă.
Eroarea în care apreciază că se află instanța de apel este legată de neînțelegerea procedurii de judecată a litigiilor legate de atribuirea contractelor de achiziție publică reglementată de OUG nr. 34/2006. Astfel, după emiterea raportului procedurii în cadrul achiziției în care recurenta avea calitatea de autoritate contractantă, iar intimata pe cea de ofertant, S.C. T. S.A. a formulat contestație la CNSC, deoarece acest raport al procedurii îi era nefavorabil.
CNSC a admis aceasta contestație și a anulat raportul procedurii, desființând actul emis de către recurenta-autoritate contractantă. Iată de ce miza procesului în fata instanței judecătorești era una foarte mare pentru autoritatea contractantă, aceasta urmărind să obțină o soluție diametral opusă celei ce fusese dată în faza administrativ jurisdicțională. Prin urmare, criteriul de apreciere a mizei procesului, prin inexistența unei suspendări a procedurii, făcută de instanța de apel este total eronată. Procedura de achiziție nu era suspendată, ci era cu mult mai mult decât atât, era anulată, autoritatea contractantă trebuind să reia întreaga procedură de reanalizare și evaluare a ofertelor și, implicit, cu decalarea semnificativă a termenelor de respectat impuse de finanțatorul proiectului respectiv. De aceea, miza autorității contractante în procesul respectiv, privit ca parte a procedurii de achiziție publică demarată de recurentă, era una deosebit de importantă. Decizia instanței din plângerea împotriva soluției CNSC nu surprinde complexitatea procesului respectiv, lucru pe care l-ar putea face însă dosarul nr._ al Curții de Apel C., însă atașarea acestuia nu este la îndemâna recurentei.
Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 121.800 lei reprezentând cheltuieli de judecată făcute în dosarul nr. 14_ al Curții de Apel C.. Solicită, de asemenea, judecata în lipsă.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Se critică hotărârea instanței de apel, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă vechi, considerându-se ca fiind greșit aplicată legea, în privința considerentelor legate de rezonabilitatea cheltuielilor de judecată (ce reprezintă obiect al litigiului prezent și au fost efectuate în dosarul nr._ al Curții de Apel C.).
Cu toate acestea, nu se indică în concret, în ce modalitate s-au aplicat greșit temeiurile care au stat la baza pronunțării deciziei atacate, ci se face referire de către recurentă, la miza foarte mare a procesului respectiv, privit ca parte a procedurii de achiziție publică, pentru autoritatea contractantă.
Curtea observă că argumentul importanței pentru parte a desfășurării procesului, cu efect în planul recompensării avocatului cu onorariu de succes, nu ține de nelegalitatea hotărârii atacate, ci de valorizarea probatoriilor administrate în fața instanțelor de fond, fiind așadar o critică de netemeinicie, exclusă dintre motivele specifice recursului, odată cu modificările operate asupra Codului de procedură civilă anterior prin OUG nr. 138/2000.
Ceea ce rămâne în sarcina instanței de recurs a verifica, în contextul considerentelor invocate în legătură cu motivarea hotărârii, este modalitatea în care s-a răspuns criticilor apelului, motiv de recurs încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod Procedură Civilă, potrivit cărora „modificarea deciziei recurate poate fi cerută atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Potrivit art. 261 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată de instanță trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Din verificarea considerentelor deciziei civile atacate, Curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual criticilor apelantei, făcând trimitere expresă la probatoriul pe care l-a apreciat ca fiind relevant în cauză și criteriile care au condus la formarea convingerii sale legate de limitele unei necesități procesuale rezonabile și previzibile a onorariului de succes achitat avocatului, astfel încât hotărârea instanței de apel se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, constatând că prin hotărârea atacată cu recurs, s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale anterior menționate, în raport de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, menținând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă .> împotriva deciziei civile nr. 1225A/03.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă .>.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. D. M. B. A. C. F. P.
GREFIER,
M. D.
Red. BAC
Tehnored. BAC/PS 2 ex.
Jud. apel: A.M. G., S. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1577/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1011/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
