Legea 10/2001. Decizia nr. 1442/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1442/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 4606/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1442R
Ședința publică de la 6 octombrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI P. PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1923/4.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. S., având ca obiect: Legea 10/2001, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă reprezentată de avocat F. J. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata reclamantă a formulat întâmpinare și a depus-o la dosar, prin serviciul registratură, la data de 25.09.2014, aceasta fiind comunicată recurentului pârât.
Reprezentanta intimatei reclamante arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatei reclamante având cuvântul în combaterea recursului arată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Lg. 165/2013 și precizează că timp de 13 ani recurentul pârât nu a soluționat notificarea formulată de către reclamantă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor dezvoltate prin întâmpinarea formulată și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, fără obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 04.02.2013, pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, sub nr._, reclamanta B. S. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând obligarea acestuia la restituirea suprafeței de 85 mp de teren aferent curții imobilului care a fost situat în București, Sector 5, Calea 13 Septembrie nr. 206A, imobil compus, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 4021/25.07.1964 autentificat de notariatul de Stat al Raionului V.I. Lenin, dintr-un apartament de trei camere si cota indiviză de teren de 50%, respectiv cea de 170 mp din suprafața totală a terenului, curte; a precizat că, în condițiile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, solicită obligarea pârâtului la plata despăgubirii prin echivalent bănesc.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri echitabile pentru apartamentul indicat mai sus care a fost demolat în luna septembrie a anului 1987 și pentru care autoarea sa a primit o sumă derizorie, și anume, 80.000 lei, în condițiile în care la acea vreme, cu prețul de mai sus, se putea achiziționa o mașina și nicidecum un apartament cu trei camere.
La termenul de judecată din data de 03.06.2013 reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare arătând că, pentru imobilul clădire, care cuprindea suprafața de 277 mp construiți, a fost remisă suma de 80.000 lei. Construcția era compusă din etajul 1, format din baie, wc, bucătărie care s-a transformat în dormitor, patru camere, hol locuibil și etajul doi format din pod, spălătorie care a fost transformată în bucătărie, uscătorie care a fost transformată în sufragerie, terasă care a fost acoperită și care s-a transformat într-o cameră mare de 168,02 mp.
La data de 22.08.2013 a fost depusă de către reclamantă o a doua cerere precizatoare, prin care a arătat că a dobândit în baza art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, în indiviziune cu d-na M. M., o cotă parte de 84 mp din întregul teren situat în București, Calea 13 Septembrie nr. 26A, sector 5, având nr. cadastral 2023, conform titlului de proprietate nr. 6290/25.08.1999, teren pe care l-a vândut lui U. C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 305/04.03.2002 de către BNP N. Babalic M..
Printr-o altă cerere depusă la dosar, reclamanta a arătat că valoarea construcției care a aparținut părinților săi este de 200.000 euro iar aceasta a avut 132,74 mp.
În ședința publică din data de 30.09.2013 reclamanta a arătat că suprafața de teren reprezentând curte a fost restituită. P. aceeași încheiere a fost respinsă cererea reclamantei de încuviințare a probei cu expertiza prețuitoare.
Printr-o nouă cerere precizatoare depusă la dosar la data de 10.10.2013, reclamanta a arătat că proprietatea autoarei sale cuprindea etajul 1, etajul 2 care se regăsește în documente sub denumirea de mansardă și jumătate din pivnița . suprafața de 70 mp. Suma de 80.000 lei a fost dată pentru 132,74 mp, suprafață care a reprezentat etajul 1 al imobilului, inclusiv casa scării și terenul pe care a fost construită clădirea. Pentru mansarda care a fost transformată în apartament, având 132,74 mp, casa scării și jumătate din pivniță (65 mp), nu s-au acordat despăgubiri. Suma solicitata, de 200.000 euro, rămasă după scăderea sumei de 80.000 lei (aproximativ_ euro), reprezintă contravaloarea a 2 apartamente de 4 camere în zona respectivă.
Printr-o altă cerere precizatoare depusă la dosar la data de 28.10.2013 reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru clădirea compusă din etaj 1, care a avut suprafața de 132,74 mp, și mansardă, cu aceeași suprafață.
P. sentința civilă nr. 1923/04.11.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea modificată, a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită în favoarea reclamantei dispoziție motivată prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent conform dispozițiilor Legii nr. 165/2013, cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 10/2001, pentru o parte din imobilul construcție (etaj 1 și mansardă) în prezent demolat, care a fost situat în Calea 13 Septembrie, nr. 206A, sector 5, în suprafață construită de 168,02 mp și suprafață utilă de 132,74 m.p.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta B. S. a formulat, în condițiile Legii nr. 10/2001, notificarea comunicată prin Biroul Executorului Judecătoresc T. G. sub nr. 2419/09.08.2001 și 2423/09.08.2001 către Primăria Municipiului București, unde a fost înregistrată sub nr._/15.08.2001 și_/10.08.2001. Aceeași notificare a fost comunicată și către Prefectura Municipiului București, retransmisă ulterior Primăriei Municipiului București și înregistrată sub nr. de dosar_/2002. Toate notificările au fost conexate.
Tribunalul a reținut că, prin notificare, reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul proprietatea mamei sale, Zloczower Rosa, constând în parte din construcția care a fost situată în București, Calea 13 Septembrie nr. 206A, sector 5, reprezentând etajul 1 (4 camere, 2 holuri locuibile, grup sanitar), etajul 2 (trei camere, baie, grup sanitar si pod, la care se adăuga casa scării si jumătate din pivnița . i s-a restituit terenul aferent construcției demolate pentru care a primit titlu de proprietate. Până la data sesizării instanței, notificările conexate nu au fost soluționate.
Tribunalul a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 și, având în vedere dispozițiile Deciziei XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva deciziei sau dispoziției de respingere ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, urmează a analiza pe fond cererea de obligare a pârâtei să emită o dispoziție motivată privind restituirea în natură sau stabilirea de despăgubiri.
Tribunalul a reținut că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4021/25.07.1964 de Notariatul de Stat al Raionului V.I. Stalin – București, Zloczower Rosa, căsătorită cu Zloczower I., a cumpărat de la numita V. E. o parte din imobilul situat în București, Calea 13 Septembrie nr. 206A, raionul V.I. Lenin, respectiv apartamentul de la etajul 1, împreună cu cota parte indiviză de teren, de 50% din suprafața totală de teren de cca 170 mp teren.
Tribunalul a reținut că, prin Decretul nr. 51/27.02.1987 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România a fost trecută în proprietatea statului din proprietatea numiților Zloczower Rosa si Zloczower I. suprafața de teren de 98 mp și construcțiile în suprafață de 168,02 mp, din care suprafață utilă 132,74 m.p. situate în București, Calea 13 Septembrie nr. 206 A, sector 5. Conform adresei nr. 5110/01.11.2002 emise de S.C. Cotroceni S.A., imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 51/2.02.1987, iar despăgubirea s-a stabilit prin procesul-verbal din 12 martie 1988 la suma de 80.000 lei și a fost încasată de foștii proprietari.
Tribunalul a reținut că, prin titlul de proprietate nr._ emis de Prefectura Municipiului București a fost trecută în proprietatea reclamantei B. S. și numitei M. M. suprafața de 128 mp teren situat în . adresă poștală Calea 13 Septembrie nr. 206A, sector 5. Punerea în posesie s-a realizat prin procesul-verbal nr. 65/06.09.1999.
Tribunalul a reținut că reclamanta B. S. și-a justificat calitatea de persoana îndreptățita conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin actele depuse la dosar.
Tribunalul a reținut că, față de prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii pentru imobilele demolate se stabilesc prin echivalent.
Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor în vigoare la momentul soluționării acțiunii, respectiv Legea nr. 165/2013, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, singura măsura reparatorie prevăzută este acordarea de puncte compensatorii, nefiind posibilă atribuirea unui alt imobil în compensare, astfel cum prevedeau dispozițiile din Legea nr. 10/2001.
Referitor la individualizarea construcției, instanța, în lipsa unei indicări a suprafeței în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4021/25.07.1964 de Notariatul de Stat al Raionului V.I. Stalin – București, în actul de preluare fiind indicată suprafața și suprafața utilă, având în vedere și prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, a luat în considerare aceste suprafețe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii. Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Recurentul a arătat că, potrivit Legii nr. 165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii. Conform art. 1 alin. 1 și alin. 2, art. 4, art. 16 și art. 50 lit. b din Legea nr. 165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Recurentul a arătat că, prin art. 4 al Legii nr. 165/2013 se arată în mod expres că această lege este aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013. Față de dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2011 în termenele prevăzute de această lege. Pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr. 10/2001; mai mult, prin art. 32.1 din Legea nr. 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 90 zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Mai mult decât atât, prin raportare la dispozițiile art. 33 alin 4, cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1, respectiv entitățile învestite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001. Recurentul a susținut că nu poate fi obligat la a soluționa dosarul reclamantei, câtă vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs prin care recurentul pârât a invocat acordarea unor noi termene unității deținătoare pentru soluționarea notificării, prin Legea nr. 165/2013, este neîntemeiat.
P. notificările transmise recurentului în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul proprietatea mamei sale, Zloczower Rosa, constând în parte din construcția care a fost situată în București, Calea 13 Septembrie nr. 206A, sector 5, reprezentând etajul 1 și etajul 2.
Notificarea formulată de reclamantă nu a fost soluționată.
În această situație, instanța de fond a fost sesizată cu o contestație împotriva refuzului nejustificat de soluționare a unei notificări formulate în condițiile Legii nr. 10/2001.
Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la soluționarea pe fond a notificării. Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În consecință, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului.
Astfel, în conformitate cu decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții unite, asupra recursului în interesul legii, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.
Curtea constată că, în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere cazul în care unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Având în vedere și faptul că, de la data depunerii notificării de către reclamantă au trecut 13 ani, fără ca pârâtul să se fi pronunțat asupra acestei notificări, Curtea constată că pârâtul a manifestat un refuz de a-și îndeplini obligația legală de a soluționa notificarea.
În această situație, având în vedere și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, menționată mai sus, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la soluționarea notificării pe fond și a administrat probe pentru stabilirea calității reclamantei de persoană îndreptățită și stabilirea măsurilor reparatorii cuvenite acesteia.
În acest context, stabilirea prin Legea nr. 165/2013 a unor termene în procedura administrativă nu poate conduce la concluzia prematurității cererii de soluționare a notificării. Astfel, scopul legii este urgentarea finalizării procedurilor de restituire, nu amânarea acestora.
Pentru a putea fi exercitat, dreptul dedus judecății trebuie să fie actual, să nu fie supus unui termen sau condiții suspensive. Numai în cazul în care dreptul nu este actual, lipsa acestei condiții de exercitare a acțiunii poate fi invocată prin intermediul excepției de prematuritate.
Astfel, dreptul trebuie să îndeplinească toate cerințele de validitate la momentul sesizării instanței. În cauză, notificarea formulată în anul 2001 trebuia soluționată în termenul de 60 de zile menționat mai sus. După acest moment, dreptul reclamantei de a-i fi soluționată notificarea este actual. Acest caracter al dreptului, îndeplinit în anul 2001, nu poate fi anulat prin instituirea unor noi termene în procedura administrativă la 13 ani după momentul la care notificarea trebuia soluționată iar dreptul invocat în acest sens de reclamantă era actual.
Nu se poate considera că, în cazul nefinalizării procedurii administrative la 13 ani după înregistrarea notificării, instanța de judecată nu ar putea să soluționeze fondul notificării, stabilind calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și administrând probele necesare pentru a stabili măsurile reparatorii cuvenite acestuia, întrucât acest fapt ar încălca dreptul de acces la instanță, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Reținând că motivele de recurs invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1923/4.11.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a III-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI P. PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1923/4.11.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă B. S.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. B. A. S. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. GC 2 ex.
14.10.2014
Jud. fond A. G.
| ← Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 559/2014. Curtea... | Anulare act. Decizia nr. 281/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
