Anulare act. Decizia nr. 982/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 982/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 49511/299/2010
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 982 R
Ședința publică de la 03.06.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă L. E. și de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr. 1065A/30.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria M. București prin Primarul General și ., având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă L. E. reprezentată de avocat A. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice și intimații pârâți Primăria M. București prin Primarul General și ..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentei reclamante L. E. arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei reclamante L. E. arată că în luna ianuarie 1996, reclamanta împreună cu soțul acesteia au cumpărat de la . un imobil. Prin decizia civilă nr. 1000/02.04.2002 aceștia au fost obligați să lase imobilul în deplină proprietate și posesie imobilul foștilor proprietari. Având în vedere practica judiciară depusă la dosar și actele depuse în susținerea acțiunii, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și să se dispună restituirea către recurentă a valorii de circulație a imobilului. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs formulate de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Apărătorul recurentei reclamante L. E. solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că instanța de fond a considerat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, iar cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune solicită respingerea acesteia ca nefondată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.10.2010, sub număr de dosar_, reclamanta L. E. a chemat în judecată pârâții S.C. Herăstrău N. S.A., Primăria M. București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună anularea contractului de vanzare-cumparare nr. 3522/_ din 30.04.1997, contract prin care reclamanta împreuna cu sotul sau (în prezent decedat) a cumparat imobilul situat in Bucuresti, .. 15, ., sector 1 si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului nr. 3522/1997.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat că impreuna cu sotul sau, in prezent decedat, au formulat in luna ianuarie a anului 1996 catre S.C. Herăstrău S.A. cererea nr._/15.01.1996, in vederea cumpararii imobilului situat in Bucuresti, .. 15, ., imobil pe care il detineau in baza unui contract de inchiriere nr._/13.02.1979.
A precizat reclamanta că, dupa indeplinirea procedurii prevazute de Legea nr. 112/1995 si primirea avizelor favorabile, impreuna cu sotul sau a incheiat in data de 30.04.1997 cu P. M. Bucuresti, prin reprezentant S.C. Herăstrău S.A., contractul de vanzare-cumparare cu plata in rate nr. 3522/30.04.1997 a imobilului din Bucuresti, .. 15, ., sector 1, pretul final platit pentru cumpararea acestui imobil fiind de 16.795.747 lei, achitat integral la data de 29.06.1998.
Reclamanta a precizat ca in prezent contractul de vanzare-cumparare nr. 3522/30.04.1997 nu-si mai produce efecte, raportat la sentinta civila nr. 1372/2001 ramasa irevocabila prin decizia civila a Curtii de Apel Bucursti nr. 1000/02.04.2002, prin care s-a dispus obligarea reclamantilor cumparatori sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 4 al imobilului situat in Bucuresti, .. 15, ..
A menționat reclamanta că, in aceste conditii, apreciaza ca P. M. Bucuresti, prin reprezentantii acesteia, nu au facut altceva decat sa le vanda bunul altuia, constituind o imbogatire fara justa cauza pentru vanzator, pretul care a fost platit integral pentru achizitionarea imobilului fiind platit degeaba si ca rezulta in mod indiscutabil, din situatia de fapt si de drept a spetei, absenta unei cauze legitime a maririi patrimoniului vanzatorului in detrimentul cumparatorilor de buna credinta, care in prezent nu mai au posesia imobilului cumparat, nemaiavand la indemana nici un mijloc legal pentru recuperarea imobilului.
În drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art. 942, 943 si urm., art. 1020 si urm., art. 1336 si urm., art. 1346 si urm. C.civ., art. 51 ind. 1 din OUG nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 (art. 50 si urm. din Legea 10/2001).
Desi legal citati, paratii nu au depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele lor de apărare, așa cum prevăd dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 4343/09.03.2012, Judecătoria Sectorului 1 a admis în parte cererea formulata de reclamanta L. E. in contradictoriu cu pârâții S.C. Herăstrău N. S.A., Primăria M. București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice; a respins capatul de cerere avand ca obiect anularea contractului de vanzare-cumparare, ca nefondat; a obligat paratul M. F. Publice la plata catre reclamanta a sumei de 18.845 lei reprezentand pretul actualizat platit pentru imobilul situat in Bucuresti, .. 15, ., sector 1; a luat act ca reclamanta isi rezerva dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3522/_ din 30.04.1997, reclamanta L. E. impreuna cu L. D. au cumpărat de la S.C. Herăstrău N. S.A., în calitate de mandatar al Primariei M. Bucuresti, apartamentul nr. 4 situat în București, .. 15, .. Locuinta s-a vândut in baza Legii nr. 112/1995, la cererea nr._ din 15.01.1996 depusă de L. E., care o detinea cu contractul de inchiriere nr._ din 13.02.1979. Prețul apartamentului în sumă de 16.795.747 ROL a fost achitat intregral conform adeverintei nr. 9660/29.06.1998 eiberata de PMB – DPI – DGAFI Bucuresti.
Prin sentinta civila nr. 1372/2001 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 745/1999 ramasa irevocabila prin decizia civila a Curtii de Apel Bucuresti nr. 1000/02.04.2002 pronunțată în dosarul nr. 326/2002, s-a dispus obligarea reclamantilor cumparatori, L. E. si L. D., sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 4 al imobilului situat in Bucuresti, .. 15, ..
Prin prezenta cerere, reclamanta L. E. a solicitat anularea contractului de vanzare-cumparare nr. 3522/_ din 30.04.1997 si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului nr. 3522/1997.
F. de temeiul de drept invocat, instanta a retinut ca, chiar in absenta unei precizari explicite a reclamantei în privinta prevederilor Legii nr. 10/2001, ca temei al cererii de chemare in judecata, nu exista nicio ratiune pentru a nu face aplicarea legii speciale, instanta avand obligatia determinarii legii aplicabile in speta, in raport de obiectul cererii de chemare in judecata si de finalitatea urmarita de reclamanta prin demersul judiciar promovat.
In ce priveste capatul de cerere avand ca obiect anularea contractului de vanzare-cumparare nr. 3522/_ din 30.04.1997, instanta a retinut ca acest contract de vanzare-cumparare trebuia atacat în temeiul dispozitiilor art. 45 (fost 46) din Legea nr. 10/2001.
Pe de o parte, dispozitiile legale mentionate acordau posibilitatea persoanelor indreptatite sa introduca o actiune intemeiata pe prevederile art. 45 din lege, respectiv fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora sa solicite anularea contractelor de vanzare cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, si nu chiriasilor cumparatori care ar fi avut posibilitatea sa cunoasca împrejurarea ca la data incheierii contractului imobilul era revendicat.
Pe de alta parte, instanta a avut în vedere dispozitiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, reținând că dupa expirarea termenului special, derogator de la dreptul comun, prevazut de Legea 10/2001, nu se mai poate pune în discutie valabilitatea contractelor de vanzare-cumparare pentru imobilele preluate atat fara titlu, cat si cu titlu de catre stat, ce fac obiectul acestei legi, astel incat a respins capatul de cerere avand ca obiect anularea contractului de vanzare-cumparare nr. 3522/_ din 30.04.1997, ca nefondat.
Cu privire la capatul de cerere avand ca obiect repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului nr. 3522/1997, avand in vedere motivele de fapt cat si cele de drept invocate de catre reclamanta (art. 50 si urm. din Legea 10/2001), instanta a retinut ca a fost investita cu o cerere de restituire a pretului imobilului cumparat in baza Legii nr. 112/1995, cu privire la care a fost admisa actiunea in revendicare formulata de mostenitorul fostului proprietar.
Avand in vedere dispozitiile art. 50 alin. 2, alin. 2 ind. 1 și alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanta a retinut ca in solutionarea spetei de fata sunt incidente prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, care contin o reglementare speciala a institutiei evictiunii in ipoteza in care priveste un imobil preluat abuziv si vandut in conditiile Legii nr. 112/1995, stabilind raspunderea pentru evictiune in sarcina Ministerului F. Publice.
Instanta a retinut ca sub aspectul dreptului la despagubiri, este irelevant faptul ca acest contract de vanzare cumparare nu a fost constatat nul, prin hotarare judecatoreasca devenita irevocabila, caci a devenit ineficient, in urma compararii titlurilor de proprietate si a admiterii actiunii in revendicare, prin acordarea de preferabilitate titlului fostului proprietar.
Chiriasii cumparatori au dreptul la restituirea pretului de piata in ipoteza in care, mentinandu-se valabilitatea contractelor de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, au fost evinsi (deposedati) in sens larg, prin efectul admiterii actiunii in revendicare, prin compararea titlurilor, cu conditia ca in cadrul argumentelor care au stat la baza admiterii actiunii in revendicare instanta sa nu fi retinut nerespectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 la incheierea contractului de vanzare-cumparare sau reaua credinta a cumparatorului.
Instanta a apreciat ca prevederile art. 50 alin. 2 si 2 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile si in situatia in care fostul chirias, cumparator al imobilului in baza Legii nr. 112/1995, a fost evins prin admiterea actiunii in revendicare.
In speta, nu s-a putut retine ca actul de vanzare-cumparare a fost incheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cata vreme in considerentele hotararii judecatoresti pronuntate in cadrul actiunii in revendicare, s-a retinut ca reclamantii ar fi avut posibilitatea sa cunoasca imprejurarea ca la data incheierii contractului imobilul era revendicat.
Insa, desi contractul de vanzare cumparare al reclamantei din prezenta cauza nu a fost in mod expres desfiintat, in urma admiterii actiunii in revendicare, acesta a devenit ineficient. Astfel, este evident ca reclamanta este titulara unui bun, in sensul art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, care include notiunea de bun, si pe titularul unui drept de creanta. Ca urmare a pierderii imobilului din patrimoniu, reclamanta a ramas beneficiara dreptului de creanta, constand in contravaloarea pretului actualizat al imobilului.
In consecintă, instanta a retinut că reclamanta din prezenta cauza se incadreaza in ipoteza avuta in vedere de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 si poate solicita restituirea pretului actualizat al imobilului situat in Bucuresti, .. 15, .. Astfel, instanta constata ca reclamanta este indreptatita sa primeasca valoarea pretului actualizat al imobilului cu privire la care s-a admis actiunea in revendicare.
Față de considerentele expuse, avand in vedere si disp. art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, avand in vedere concluziile raportului de expertiză construcții efectuat în prezenta cauză, prin care s-a stabilit că prețul actualizat al locuinței este de 18.845 lei lei, instanța a admis acest capat de cerere si a obligat paratul M. F. Publice la plata catre reclamanta a sumei de 18.845 lei reprezentand pret actualizat platit pentru imobilul situat in Bucuresti, .. 15, ..
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 274 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții a fost obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța a luat act ca reclamanta isi rezerva dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Împotriva sentinței civile 4343/09.03.2012 s-a declarat recurs de către reclamanta L. E. și de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
La termenul din data de 23.10.2013, în raport de valoarea obiectului cererii, tribunalul a calificat prezenta cale de atac ca fiind apelul.
Prin decizia civilă nr. 1065 A din 30.10.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondate ambele apeluri.
Asupra apelului formulat de apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, care a vizat, în principal, calitatea sa procesuală în prezenta cauză, tribunalul a reținut că, deși susținerea apelantului pârât în sensul că în cauză este vorba despre angajarea răspunderii pentru evicțiune este corectă, la fel de corect este și raționamentul primei instanțe, care a constatat că în cauzele cu acest obiect, calitatea procesuală pasivă este stabilită ex lege, prin dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, în sarcina Ministerului Finanțelor care este debitorul obligației de restituire a prețului avansat de chiriașii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995. Tribunalul nu reține niciun argument pertinent în sensul interpretării apelantului pârât că prevederile art. 50, alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu au caracter procesual, ci doar prevăd o procedură administrativă de determinare a sursei din care vor fi restituite sumele. Astfel, dacă s-ar accepta interpretarea conferită de către apelantul pârât, s-ar ajunge la o îngreunare excesivă, neconcordantă cu drepturile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a obținerii recunoașterii acestora, în contextul în care, după o eventuală stabilire a obligației de despăgubire în sarcina vânzătorului ca urmare a evingerii cumpărătorului, ar trebui ca acesta din urmă să demareze o procedură ulterioară, de solicitare către Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare în contul obligației de despăgubire. Acest circuit ar determina o împovărare exagerată a creditorilor unor astfel de obligații.
Referitor la apelul formulat de apelanta reclamantă L. E., tribunalul a apreciat ca fiind pertinent argumentul primei instanțe în sensul că în considerentele sentinței civile nr. 1372/31.01.2001 s-a reținut, cu putere de lucru judecat, aspectul că reclamanta din prezenta cauză ar fi putut să cunoască faptul că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare imobilul era revendicat, și că aceasta justifică acordarea doar a prețului actualizat. La acest moment, considerentele instanței reținute irevocabil în cuprinsul sentinței civile nr. 1372/31.01.2001, se impun și în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, întrucât fac corp comun cu dispozitivul de respingere a cererii reclamantei din acea cauză. Nicio instanță nu mai are posibilitatea să analizeze, peste ceea ce s-a reținut, astfel cum s-a subliniat mai sus, în considerentele sentinței civile nr. 1372/31.01.2001, poziția subiectivă a reclamantei și a soțului său de la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, întrucât acest aspect s-a lămurit, reținându-se reaua credință, ca urmare a existenței posibilității lor de a lua cunoștință de revendicarea imobilului.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a acordat reclamantei prețul actualizat în temeiul art. 50, alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta L. E. cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Prin motivele de recurs invocate, recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice a reiterat excepția lipsei calității procesual pasive, motivat de faptul că în mod greșit s-a apreciat ca in cauza dedusa judecații are calitate procesuala pasiva Ministerul Finanțelor Publice, stabilindu-se in sarcina acestuia obligația de restituire a prețului, in temeiul dispozițiilor art. 50 alin.(3) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a arătat că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre părțile contractante, neputând nici profita si nici dauna unui terț.
Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamanta si Primăria M. București prin mandatar . terț fata de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar in care se varsă sumele încasate de Primăria M. București.
In conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 si următoarele din Cod civil, consideră ca trebuia sa se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei M. București, pentru evicțiune totala sau parțiala prin fapta unui terț.
Aceasta dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturata prin nici o dispoziție speciala contrara, fiind așadar pe deplin aplicabila intre părțile din prezentul litigiu.
Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice si sa acorde calitate procesuala acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.
Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Aceasta tulburare de drept, este de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evicțiune totala a vânzătorului. Primăria M. București, fata de pretențiile privind restituirea valorii de circulație a imobilului in cauza.
Nicidecum, nu poate fi antrenata răspunderea Ministerul Finanțelor Publice, având in vedere ca in prezenta acțiune nu exista culpa acestei instituții.
Recurentul pârât a reiterat și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă prin sentința civila nr. 1372/2001 pronunțata de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. 745/1999, rămasă irevocabilă prin decizia civila nr. 1000/02.04.2002 pronunțata de Curtea de Apel București în dosarul nr. 326/2002, instanța a dispus obligarea reclamanților cumpărători, L. E. si L. D. sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie apartamentul nr. 4 al imobilului situat in București, ..15, ..
Având in vedere dispozițiile Decretului nr. 167/1958, dreptul reclamantei de a cere restituirea prețului actualizat al imobilului s-a născut la data la care sentința civila nr. 1372/2001 a devenit irevocabila, respectiv la data de 02.04.2002 fiind supus termenului general de prescripție prevăzut de acest act normativ.
Or, de la data la care hotărârea menționata mai sus a rămas irevocabila (02.04.2002) pana la data introducerii prezentei acțiuni (22.10.2010), au trecut mai mult de 3 ani, iar reclamanta nu a făcut dovada intervenirii nici uneia dintre situațiile prevăzute la art.13, respectiv art.16 din Decretul nr.167/1958, de natura a suspenda sau întrerupe cursul prescripției.
În ceea ce o privește pe recurenta reclamantă, aceasta a arătat că primul motiv pentru care este criticată sentința este reprezentat de faptul că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a acordat reclamantei prețul reactualizat al apartamentului situat in București, .. 15, ., și nu valoarea de piață a apartamentului, cea rezultată în urma efectuării expertizei construcții.
Astfel, dispozițiile art. 501 din Legea nr.10/2001, modificata prin Legea nr. 1/2009, nu fac decât să aplice instituția răspunderii pentru evictiune ., cel al imobilelor preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si înstrăinate de stat unor chiriași de buna credința in baza Legii nr. 112/1995.
Deoarece legiuitorul român și-a adaptat legislația specifică acestui domeniu (al caselor naționalizate) la exigențele Convenției Europene și jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel că restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și alin (21) al art. 50 din Lega nr. 1/2009 se face de către Ministerul Finanțelor Publice prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a M. București (art. 50.3 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 astfel cum au fost modificate și completate prin HG nr. 923 din 1 septembrie 2010 precizată în Monitorul Oficial nr. 610 din 13 septembrie 2010).
Valoarea de circulație a apartamentului a cărui proprietate a fost pierdută de reclamantă prin echivoc, trebuie solicitată de la cel ce a produs evictiunea prin înstrăinarea unui bun pentru care nu avea titlu valabil și anume Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în temeiul prevederilor art. 51 din Legea nr. 10/2001 modificat prin Legea nr. 247/2005 și OUG nr. 184/2002, deoarece Ministerul Finanțelor Publice în calitatea sa de reprezentant al Statului, a încasat prețul plătit de cumpărătorii ce se încadrau în prevederile Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
Dispozițiile art. 51 din Legea nr. 10/2001 obligă Ministerul Finanțelor Publice să restituie prețul din fondul extrabugetar și în această situație această pârâtă poate fi obligată la plata valorii de circulație a apartamentului ce a fost pierdut prin evicțiune, fiind cea care a încasat prețul în temeiul legii.
In acest sens exista la dosarul cauzei in copie xerox si practica judiciara de unde rezulta ca instanțele romane au acordat in situații similare valoarea de circulație a apartamentelor atunci când cumpărătorii de buna credința au fost evinși (decizia nr. 1231/14.02.2011 a ICCJ; sentința civila nr._/2009 a judecătoriei Constanta).
Al doilea motiv este reprezentat de faptul ca în mod greșit instanța de fond s-a raportat in ceea ce privește cuantumul sumei acordate la prețul prevăzut in contractul de vânzare-cumpărare încheiat in baza legii 112/1995, contract ce a fost anulat prin decizia C.A.B. nr. 1000/2002.
Singura valoare la care în mod just și echitabil se poate raporta recurenta-reclamantă este valoarea de circulație a imobilului astfel cum a fost stabilita în raportul de expertiza construcții, care a stabilit valoarea de circulație la suma de 103.580 Euro, echivalentul a 427.520 Lei.
Al treilea motiv pentru care recurenta - reclamantă înțelege să atace sentința instanței de fond, îl reprezintă faptul ca la hotărârea pronunțata instanța de fond nu a avut in vedere concluziile raportului de expertiza care la capitolul 6, pagina 8, concluzii, stabilea in principal valoarea de piața a imobilului la data de 29.03.2011 este de 427.520 lei, echivalentul a 103.580 Euro, pagina nr. 8; 12 din expertiza construcții.
Recurenta - reclamantă apreciază astfel ca instanța de fond/apel a dat dovada de superficialitate in condițiile in care deși a admis si administrat proba cu expertiza, ulterior in momentul deliberării, nu a ținut cont de concluziile expertizei.
Mai mult decât atât recurenta - reclamantă solicită să se constate și faptul că valoarea stabilită prin expertiză în cuantum de 427.520 lei, nu a fost nici un moment contestata de parații din prezenta cauza, aspect ce nu justifica de ce instanța de fond nu a omologat raportul de expertiza raportat la valoarea de piața estimata a imobilului, așa cum rezulta din expertiza.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea urmează să respingă recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru următoarele considerente:
Referitor la calitatea procesual pasivă, Curtea reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Recurenta reclamantă au dobândit imobilul în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._ încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar suma de bani plătită ca preț pentru apartamentul ce a făcut obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare a intrat în fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, restituirea acestuia se face de către M. Economiei și Finanțelor din acest fond.
Deși legiuitorul prevede în mod expres în textul art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 că restituirea prețului actualizat se face către chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, aceste dispoziții sunt deopotrivă aplicabile și proprietarilor ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pronunțate în acțiunile în revendicare promovate de foștii proprietari, care, potrivit dispozițiilor art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, valoarea despăgubirilor urmând a se stabili prin expertiză.
Modalitatea în care au fost evinși chiriașii cumpărători ai imobilelor în temeiul Legii nr. 112/1995 nu poate genera aplicabilitatea unor norme diferite de angajare a răspunderii pentru evicțiune a vânzătorului din aceste contracte, relevanță în stabilirea legii aplicabile având natura bunului, legea în temeiul căreia au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare – Legea nr. 112/1995 - și fondul comun în care au fost virate sumele plătite cu titlu de preț.
Prin urmare, normele cuprinse în art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 au caracter special față de normele de drept comun, din aceste dispoziții legale rezultând că Ministerul Finanțelor Publice este cel care are calitate procesuală pasivă în cauză pentru a restitui valoarea de piață a imobilului ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3522/_ din 30.04.1997, desființat prin sentința civilă nr. 1372/2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr. 745/1999, care a rămas irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea în revendicare formulată contradictoriu cu recurenta reclamantă din prezentul litigiu, care a obligată să lase în deplină proprietate și posesie a apartamentul nr. 4 al imobilului situat în București, ..15, ..
Această normă are caracter special și derogator de la dreptul comun, respectiv dispozițiile art. 1337 C.civ., antrenând astfel direct răspunderea Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului pentru restituirea acestei valori din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.
În același sens sunt și modificările și completările Legii nr. 10/2001 aduse prin Legea nr.1/2009, care introduce la art. 50 un nou alineat, alin.2^1, cu următorul cuprins: „cererile sau acțiunile în justiție, având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxele de timbru”.
De asemenea, dispozițiile art.50 alin.3 s-au modificat cu următorul cuprins: „restituirea prețului prevăzut la alin.2 și alin.2^1 se face de către M. Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare”.
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, Curtea apreciază că și după . Legii nr. 1/2009, publicată în Monitorul Oficial nr.63/03.02.2009, Ministerul Finanțelor Publice este cel care are calitate procesuală pasivă în cauză pentru a restitui atât prețul plătit de către chiriașii cumpărători ai imobilelor prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 cât și valoarea de circulație a acestor imobile.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi reținută, întrucât, până la modificarea Legii nr.10/2001, prin Legea nr. 1/2009 nu era reglementat legal dreptul foștilor chiriași la restituirea prețului de piață al apartamentelor, chiriașii fiind îndreptățiți doar la restituirea prețului actualizat al apartamentului, ceea ce înseamnă că, dreptul foștilor chiriași la restituirea prețului de piață al apartamentelor s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009.
Art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, Or, dreptul la restituirea prețului de piață s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, astfel că acțiunea în restituirea a prețului reprezentând valoarea de piață a imobilului în litigiu nu este prescrisă.
În ceea ce privește recursul declarant de reclamanta L. E., Curtea apreciază că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 501 din Legea nr.1/2009 „Proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare”.
Din analiza textului legal, Curtea apreciază că se înțelege foarte clar care sunt condițiile în care se acordă foștilor proprietari prețul de piață pentru imobil, anume care dintre foștii proprietari sunt îndreptățiți a primi această valoare de piață a imobilului. În acest sens, Curtea reține că dispoziția din Legea nr. 1/2009 se interpretează în sensul că prin hotărâre judecătorească de desființare a contractului trebuie să se prevadă în mod expres că acel contract s-a încheiat cu nerespectarea unei dispoziții a Legii nr. 112/1995, respectiv neîndeplinirea uneia dintre condițiile impuse acest act normativ pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În cazul în care este vorba doar de proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost evinși prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, cum este cazul în speță, legiuitorul a statuat expres faptul că aceștia sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului.
În speță, din hotărârile judecătorești depuse la dosar rezultă că recurenta reclamantă a pierdut proprietatea imobilului prin sentința civilă nr. prin sentința civilă nr. 1372/2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr. 745/1999, care a rămas irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea în revendicare formulată contradictoriu cu recurenta reclamantă din prezentul litigiu, care a obligată să lase în deplină proprietate și posesie a apartamentul nr. 4 al imobilului situat în București, ..15, ..
Prin urmare, se constata că, în cauză, a intervenit desființarea titlului de proprietate al recurentei reclamante ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare, în cadrul căreia contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a reprezentat titlul exhibat de aceasta.
Este adevărat că în considerentele care explică și justifică soluția adoptată în acțiunea în revendicare, instanța a reținut că recurenta din prezenta cauză ar fi putut cunoaște faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobilul era revendicat, însă aceste aspecte au fost reținute cu depășirea limitelor judecății trasate prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 745/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pe de altă parte, lipsa bunei credințe la încheierea contractelor în temeiul Legii nr. 112/1995 ar fi atras, în cadrul acțiunii în constatarea nulității absolute formulată în termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, incidența art. 45 alin. 2 din această lege, care vizează actele de înstrăinare ce au avut ca obiect imobile preluate fără titlu de către stat, iar nu pe cele încheiate cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, care intră în sfera reglementării art. 45 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001 și care nu pot fi salvate nici de buna credință a părților contractante.
În această situație, Curtea apreciază că sunt întrunite cele două condiții prevăzute de dispozițiile art. 501 din Legea nr.1/2009, recurenta fiind îndreptățită să primească prețul de piață calculat conform standardelor internaționale de evaluare.
Nu poate fi reținută îmbogățirea fără justă cauză, aceasta fiind definită ca fiind faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic. Or, astfel cum s-a arătat anterior, recurenta reclamantă este îndreptățită să primească prețul de piață în condițiile art. 501 din Legea nr.1/2009.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că instanța de recurs nu poate stabili valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită reclamanta în temeiul acestor norme juridice, pe baza expertizei întocmită în fața instanței de fond, întrucât, deși instanța de apel a expus considerente cu privire la fondul cauzei, cuantumul pretențiilor solicitate de către recurenta reclamantă nu a făcut obiect al analizei instanței de apel, nefiind administrat, în cadrul căii de atac devolutive, probatoriul necesar pentru stabilirea acestei valori.
Or, Curtea apreciază că în cauză este necesară administrarea unei expertize judiciare în specialitate evaluare imobiliară, care să stabilească valoarea de piață a imobilului.
În aceste condiții, Curtea va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia recurată și va reținute cauza spre rejudecarea apelului, conform art. 312 alin. 3 teza a III-a Cod proc. civ., partea finală (față de ., de către instanțele de fond, dispozițiile art. 312 alin. 3 teza a III-a Cod proc. civ., referitoare la casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind aplicabile).
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, acesta va fi respins ca nefondat.
Va acorda termen pentru rejudecarea apelului reclamantei la data de 30.09.2014, C.2 R, cu citarea părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva deciziei civile nr. 1065A/30.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenta reclamantă L. E. și cu intimații pârâți Primăria M. București prin Primarul General și ..
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă L. E. împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice și cu intimații pârâți Primăria M. București prin Primarul General și ..
Casează în parte decizia civilă recurată și reține cauza pentru rejudecarea apelului declarat de recurenta reclamantă L. E..
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Acordă termen pentru rejudecare la data de 30.09.2014, C.2 R, cu citare părți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. L. M. D. F. G. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. D.L.M.
Tehnored. C.G./D.L.M. 2 ex.
04.07.2014
Jud.apel: M. A. B.
E. R.
← Cereri. Decizia nr. 1912/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 559/2014. Curtea... → |
---|