Anulare act. Decizia nr. 399/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 399/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 23916/3/2007*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.399A
Ședința publică de la 20 octombrie 2014
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - D. L. M.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelantul reclamant M. D. MILUȚĂ A. domiciliat în B., ., ., . și apelanții pârâți P. M. S. și P. R. domiciliați în București, ..8, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 130/27.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata intervenientă I. G. D. domiciliată în Piatra N., ., jud. N., având ca obiect: revendicare imobiliară, anulare act, alte cereri.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 20.10.2014.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr.130/2014 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului M. D. Miluță A., în contradictoriu cu pârâții P. R. și P. M. S., apreciindu-se că reclamantul nu deține un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că astfel acțiunea în revendicare promovată de aceștia pentru imobilul situat în București, ..8, sector 2 nu poate fi primită.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul M. D. Miluță A. și pârâții P. R. și P. M. S..
În apelul său, reclamantul a arătat că este succesorul proprietarului originar al imobilului, că titlul său este preferabil celui al pârâților, că actele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 în legătură cu imobilul sunt viciate prin lipsa calității de proprietar a statului, că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorului reclamantului, iar prevederile referitoare la confiscarea averii din Codul penal au fost abrogate în anul 1996, că s-a aplicat greșit în cauză Legea nr. 10/2001, în condițiile în care acțiunea s-a bazat pe art. 480 Cod civil.
Prin același apel a mai fost atacată și încheierea din data de 28.10.2013, în sensul nepronunțării pe excepția lipsei calității de reprezentant pentru cererea de intervenție, nesemnată de parte și respingerii excepției de netimbrare.
Se mai invocă încălcarea dreptului la apărare pentru termenul din 06.01.2014, se invocă excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intervenienta I. și pârâtul P., precum și excepția nulității cererii de intervenție formulată de I. G. pentru nesemnare.
Apelul este nefondat.
Prin acțiunea precizată din prezenta cauză, reclamantul a solicitat revendicarea imobilului de mai sus de la pârâții P..
Reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al defunctului G. Amedeo, proprietarul originar al imobilului, din patrimoniul căruia imobilul a fost confiscat prin sentința penală nr. 17/1953 a Tribunalului M. pentru unitățile M.A.I. Sentința a fost anulată prin decizia penală nr. 191/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care s-a dispus și înlăturarea măsurii confiscării averii.
În legătură cu drepturile succesorale asupra masei succesorale rămasă de pe urma defunctului G. Amedeo, a ridicat pretenții și intervenienta I., iar prin sentința civilă nr._/2007 a Judecătoriei Sectorului 2 București, irevocabilă, s-a constatat că aceasta este titulara unei cote de ½ a averii defunctului, alături de reclamant, cu o cotă de ½ și acesta.
Imobilul în litigiu a fost cumpărat în anul 2000 de către pârâții P., în baza Legii nr. 112/1995. Legalitatea încheierii acestui contract a fost constatată prin sentința civilă nr. 5445/2003 a Judecătoriei Sectorului 2, irevocabilă prin decizia civilă nr.1087/2007 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă.
Atât reclamantul, cât și intervenienta au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 în legătură cu imobilul în litigiu.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2387/2011 la BNP D. M. G., intervenienta I. a vândut către pârâții P. cota sa de ½ din moștenirea lui G. Ș. Georges, moștenitor la rândul său, printr-un șir de succesiuni, al defunctului G. Amedeo, proprietar originar al imobilului în litigiu.
Acțiunea în revendicare a fost respinsă de judecătorul fondului, ca neîntemeiată.
Criticile formulate prin motivele de apel de către reclamant, vizează atât fondul cauzei, cât și aspecte conexe fondului .
În legătură cu fondul cauzei vom constata că în mod legal s-a acordat prevalență titlului pârâților P..
Criticile privind viciile actului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți în baza Legii nr. 112/1995 nu vor fi analizate, motivat de faptul că, pe de o parte, prezenta acțiune nu conține și un capăt de cerere în acest sens, iar pe de altă parte, pentru că prin sentința civilă nr. 5445/2003 a Judecătoriei Sectorului 2 București s-a constatat legalitatea încheierii acestuia, fiind respinsă irevocabil acțiunea de constatare a nulității actului.
În acest context, vom reține că în condițiile existenței unei legi speciale de reparație, Legea nr. 10/2001, reclamantul avea obligația să urmeze în principal, prevederile prevăzute de acest act normativ, și doar, în subsidiar, după epuizarea căilor de atac speciale, și în condițiile în care, eventual, i s-ar fi încălcat drepturi protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului putea să apeleze la procedura prevăzută de dreptul comun, respectiv art. 480 Cod civil.
Obligația de mai sus a fost consacrată atât în plan intern, prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza A. Vs. România.
De altfel, reclamantul a și formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, în legătură cu drepturile sale asupra imobilului.
Invocarea de către reclamant a argumentului conform căruia, prin efectul deciziei penale de înlăturare a confiscării averii, imobilul nu a ieșit din proprietatea defunctului G., iar acest fapt ar presupune legitimitatea acțiunii în revendicare pe dreptul comun, nu va fi primită. Prin chiar legea specială de reparație, art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 10/2001, confiscarea averilor prin hotărâri judecătorești ce vizau infracțiuni de natură politică, așa cum este cazul în speță, a fost calificată drept abuz, iar reparația acestuia a fost reglementată prin aceeași lege specială.
Cererea formulată în apel în legătură cu nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intervenientă și pârâți pentru cota de ½ de moștenire a intervenientei va fi calificată ca o cerere nouă în înțelesul art. 294 Cod procedură civilă și respinsă în considerația aceluiași text.
O atare cerere nu a fost formulată la fondul cauzei până la momentul reținerii în pronunțare a pricinii, dovadă în acest sens fiind chiar cererea de repunere pe rol formulată de reclamant ulterior reținerii în pronunțare și în care invocă, printre altele, și intenția de a solicita nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți și intervenientă.
Pe cale de consecință, va fi respinsă și excepția de netimbrare a invocării acestui contract, ce nu constituie obiect de învestire în prezenta cauză.
Nulitatea cererii de intervenție pentru nesemnare va fi respinsă, motivat de faptul că cererea a fost semnată de apărătorul legal al intervenientei angajat prin contractul de asistență juridică și oricum, cererea a fost însușită de intervenientă la termenul din data de 28.10.2013.
Excepția lipsei calității de reprezentat va fi respinsă, la dosar fiind depuse atât împuternicirea avocațială, cât și contractul de asistență juridică.
Critica apelantului reclamant că i s-a încălcat dreptul la apărare pentru termenul din data de 06.01.2014, când cauza a fost reținută în pronunțare, va fi respinsă. Conform practicalei încheierii, în cauză s-a făcut aplicarea art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă, constatându-se că termenele pentru lipsă de apărare fuseseră acordate și anterior și că apărătorul avea obligația să asigure substituirea sa în cazul imposibilității de prezentare.
Chiar și în aceste condiții, pronunțarea a fost amânată în scopul asigurării depunerii de concluzii scrise.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul reclamantului va fi respins, ca nefondat, atât în ce privește încheierea premergătoare, cât și sentința.
În legătură cu apelul pârâților, aceștia nu au formulat motive de apel, astfel încât, apelul va fi analizat prin prisma prevederilor art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă.
Având în vedere analiza legalității și temeiniciei hotărârii apelate, prin prisma motivelor de apel formulate de reclamant, apreciem că nu se impun considerente suplimentare pentru a califica sentința atacată drept temeinică și legală.
Așa fiind, vom respinge și acest apel ca nefondat, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul reclamant M. D. Miluță A. domiciliat în B., ., ., . și apelanții pârâți P. M. S. și P. R. domiciliați în București, ..8, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 130/27.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata intervenientă I. G. D. domiciliată în Piatra N., ., jud. N..
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. P. D. L. M.
GREFIER
V. Ș.
Red. IP
Tehnored. GC 6 ex
28.10.2014
Jud. fond G. A.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 498/2014. Curtea de Apel... | Fond funciar. Decizia nr. 969/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
