Legea 10/2001. Decizia nr. 702/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 702/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 32183/3/2010
Dosar nr._
(236/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 702
Ședința publică de la 28 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă G. A. C., împotriva sentinței civile nr. 1609 din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., P. G., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. E., B. GHIȚA, F. C. M., F. I. –G., A. C., I. M., B. M., D. R., D. R., I. F., C. G. AL M. BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR, . T. SRL și ..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat L. M., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante G. A. C., în baza împuternicirii avocațiale VL nr._/2013, emisă de Baroul V., pe care o depune la dosar, consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primarul G., în baza delegației pe care o depune la dosar, intimatul-pârât P. G., personal, avocat E. H., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte C. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 10.03.2014, emisă de Baroul București, aflată la dosar fila 18, intimatul-pârât B. G., personal și asistat de avocat E. H., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 10.03.2014, emisă de Baroul București, aflată la dosar fila 22, intimații-pârâți I. M., I. F., personal și asistați de avocat D. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 01.04.2014, emisă de Baroul București, aflată la dosar fila 36, intimata-pârâta B. M., personal și avocat E. H., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte . T. SRL, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 10.03.2014, emisă de Baroul București, aflată la dosar fila 26, lipsind intimații-pârâți C. Națională Poșta Română SA, Primăria M. București prin Primarul G., S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, F. C. M., F. I. –G., A. C., D. R., D. R., C. G. al M. București, Administrația F. Imobiliar și ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin registratura instanței, a unor întâmpinări formulate de intimații-pârâți C. E., B. G., . T. SRL, P. G., I. F. și I. M. care au fost comunicate recurentei-reclamante.
La solicitarea instanței, apărătorul recurentei-reclamante învederează că delegația de reprezentare pentru toate fazele procesuale se află la fila 252 vol. I din dosarul Tribunalului București.
Curtea constată că împuternicirea avocațială aflată în dosarul Tribunalului București a fost încheiată doar pentru faza procesuală a apelului. și dispune strigarea dosarului la sfârșitul listei de recursuri pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei-reclamante să depună dovada calității de reprezentant.
La reluarea cauzei, se prezintă avocat L. M., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante G. A. C., consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primarul G., intimatul-pârât P. G., personal, avocat E. H., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte C. E., intimatul-pârât B. G., personal și asistat de avocat E. H., intimații-pârâți I. M., I. F., personal și asistați de avocat D. E., intimata-pârâta B. M., personal și avocat E. H., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte . T. SRL, lipsind intimații-pârâți C. Națională Poșta Română SA, Primăria M. București prin Primarul G., S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, F. C. M., F. I. –G., A. C., D. R., D. R., C. G. al M. București, Administrația F. Imobiliar și ..
Apărătorul intimaților-pârâți C. E., B. G. și . T. SRL, învederează că intimații F. nu au primit motivele de recurs și nu au calitate în prezenta cauză, aceștia au fost scoși din cauză deoarece au fost părți în dosarul disjuns.
Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar procura specială și împuternicirea avocațială în dovedirea calității de reprezentant și învederează că intimații F. au fost citați cu copia motivelor de recurs și faptul că au calitate procesuală în prezenta cauză, având în vedere că au figurat ca părți la instanța de fond.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea aduce la cunoștință faptul că intimații-pârâți F. au fost citați cu copia motivelor de recurs, astfel cum rezultă din procesul verbal aflat la fila 63 din dosar și faptul că aceștia au calitate procesuală în prezenta cauză; având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante invocă efectele deciziei Curții Constituționale vizavi de art. 4 din Legea nr.165/2013, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Menționează că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța în mod nelegal prin încheierea de ședință din data de 21.06.2012 a admis excepția lipsei de interes pentru capătul 1 de cerere care vizează constatarea nevalabilității titlului statului.
De asemenea, instanța în mod eronat, a apreciat că reclamanta nu are interes în soluționarea acestui capăt de cerere, ca urmare a faptului că Legea nr.10/2001 nu face nici o distincție între imobilele preluate cu titlu și cele preluate fără titlu și reține că, în raport de preluarea în baza Decretului nr.92/1950, ar opera o prezumție legală de preluare abuzivă, ca urmare a menționării exprese în cuprinsul art.2 din Legea nr.10/2001, care ar face inutilă stabilirea nevalabilității titlului statului.
Arată că justificarea instanței de fond este nelegală, având în vedere că reclamanta și-a întemeiat acest capăt de cerere pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Deciziei nr.20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, prin urmare, în situația în care instanța este competentă să se pronunțe asupra tuturor categoriilor de probleme care fac obiectul procedurii administrativ jurisdicționale ale Legii nr.10/2001, potrivit plenitudinii de competență, există interesul legitim ca instanța să se pronunțe și asupra caracterului nelegal al preluării abuzive. În raport de dispozițiile Deciziei nr.20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, instanța învestită cu o cerere de soluționarea notificării în cazul unui refuz nejustificat al entității notificate de a o soluționa, are plenitudine de competență, urmând ca în cadrul judecății să examineze sub toate aspectele solicitările din notificare, substituindu-se astfel entității învestite. În aceste condiții, instanța trebuia să se pronunțe pe fondul capătului de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului notificat în baza Decretului nr.92/1950 din perspectiva incompatibilității acestuia cu dispozițiile juridice în vigoare la data preluării.
Mai arată că instanța de fond a admis în mod nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. M. și F. pe capetele 1-3 de cerere prin încheierea de ședință din data de 21.06.2012, având în vedere că prin cererea de precizare și completare a acțiunii din data de 08.04.2012, a justificat introducerea în cauză a pârâților I. pe aspectul deținerii locuinței situate în corp B, . din imobilul în litigiu, iar pârâții au recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosar că dețin acest imobil.
În consecință, aceștia dețin un drept de proprietate asupra unei părții din imobilul în litigiu, pentru care reclamanta solicita stabilirea de despăgubiri în echivalent, folosesc drept cale de acces la imobil terenul ce face obiectul cererii de restituire în natură și toate acestea le conferă calitate procesuală pasivă.
Instanța de fond în mod nelegal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. C., având în vedere că reclamanta prin cererea de precizare a acțiunii din data de 06.04.2012, a solicitat menținerea în calitate de pârât a lui A. C..
De asemenea, arată că instanța de fond în mod nelegal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. G., C. E., pe capetele 1-3 de acțiune, precum și a pârâților P. și . T. SRL față de capetele de cerere 1-3 prin încheierea de ședință din 05.10.2012, având în vedere că pârâții dețin un drept de proprietate asupra părții din imobilul în litigiu, pentru care reclamanta solicita stabilirea de despăgubiri în echivalent .
Instanța în mod nelegal a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice pe capătul 1 de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului, având în vedere că imobilul a fost preluat de stat prin efectul Decretului nr.92/1950, astfel încât, acesta are calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere.
Hotărârea atacată este nelegală și sub aspectul admiterii excepției prematurității acțiunii în ceea ce privește capetele 1-3 ale acțiunii, invocate de instanță din oficiu și motivată pe aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.165/2013, având în vedere că, reclamanta a solicitat instanței să se constate că litigiul este supus legii în vigoare la data introducerii acțiunii și nu a Legii nr.165/2013, lege intrată în vigoare ulterior introducerii acțiunii.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primarul G., solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile atacate și menținerea dispoziției hotărârii raportat la Decizia nr.88 din 27.02./2014 a Curții Constituționale.
Apărătorul intimaților-pârâți C. E., B. G. și . T. SRL, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru soluționarea pe fond a notificării în baza Legii nr.165/2013.
Menționează că în ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurentă referitor la excepția lipsei de interes pentru capătul 1 din acțiunea introductivă de instanță, apreciază că instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei de interes a recurentei-reclamante pentru capătul de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului pentru imobilul preluat în baza Decretului nr.92/1950, deoarece în forma modificată prin Legea nr.247/2005, în art.2 alin.1 lit. a din Legea nr.10/2001, sunt calificate ca fiind abuzive și preluările în baza acestui decret.
De asemenea, instanța de fond a admis în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. E., pe capetele de cerere 1-3, având în vedere că este chiriaș cumpărător în baza Legii nr.112/1995, ocazie cu care a și disjuns cauza și s-a format un alt dosar. Tot în mod corect instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că notificarea se soluționează în contradictoriu cu unitatea deținătoare, în speță cu M. București prin Primarul G., iar în Legea nr.10/2001 și în Legea nr.247/2005 se prevede că statul român ar avea calitate în soluționarea notificărilor și pentru constatarea nevalabilității titlului statului.
În ceea ce privește punctul 5 al motivelor de recurs referitor la excepția prematurității acțiunii, pe care instanța de fond a invocat-o din oficiu, consideră că este întemeiată, având în vedere Decizia nr.88/2014 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art.4 teza a doua din Legea nr.165/2013 nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimaților pârâți I. M. și I. F., solicită respingerea recursului în ceea ce privește punctele 1.1 și 1.2 din prezentul recurs cu privire la excepția lipsei de interes referitoare la constatarea nevalabilității titlului statului în cadrul Legii nr.10/2001 și a lipsei calității procesuale pasive a părților pe care îi reprezintă în raport de cererea reclamantei de a solicita despăgubiri cu privire la apartamentul acestora cumpărat în baza Legii nr.112/1995; excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive au fost admise de instanța de fond prin încheierea de ședință din 21.06.2012.
În ceea ce privește lipsa de interes a reclamantei de a solicita în temeiul Legii nr.10/2001 să se constate nevalabilitatea titlului statului, apreciază că instanța de fond în mod corect a admis această excepție, având în vedere că, reclamanta nu justifică nici un interes să răstoarne această prezumție instituită de legiuitor în favoarea sa. Susținerea reclamantei în sensul că pârâții I. au recunoscut că deține apartamentul nr.5 din imobil nu are nici o relevanță în ceea ce privește inexistența unui raport juridic dintre părți în raport de cererea formulată de reclamantă de despăgubiri pentru apartamentul nr.5.
Apreciază că este lipsită de relevanță în aprecierea lipsei calității procesuale pasive a pârâților și susținerea reclamantei potrivit cu care a solicitat restituirea terenului liber în natură neafectat de construcții și faptul că trebuie să stea în proces deoarece folosesc calea de acces în imobil ce face parte din terenul liber ce se solicită a fi restituit în natură.
Față de aspectele învederate solicită respingerea recursului sub cele două aspecte învederate, considerând că celelalte aspecte nu fac obiectul recursului și nu înțelege să formuleze apărări, întrucât nu îi vizează și nu justifică vreun interes.
Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații-pârâți P. G. și B. M., având pe rând cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București și înregistrată sub nr._ reclamanta G. A. C. a chemat în judecată pe pârâții C. Națională Poșta Română S.A., M. București, prin Primar G., Primarul M. București, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, P. C., P. Lucreția, I. Teodosia, C. E., B. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului compus din teren în suprafață de 1000 m.p. și construcțiile aflate pe acesta, situat în București, .. 137 ( fost 145 ), sector 3
- să fie obligați pârâții M. București și Posta Română la restituirea în natură a imobilului în baza Legii 10/2001
- să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea de imobil ce nu poate fi restituită în natură
- să fie obligată Autoritatea Pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de despăgubire pentru părțile de imobil ce nu pot fi restituite în natură
- obligarea pârâților persoane juridice la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 08.04.2011 reclamanta a depus la dosar o cerere de completare și de precizare a cererii inițiale de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâți pe capetele 1-3 din cererea de chemare în judecată a numiților: Frangă C. M., Frangă I. G., A. C., I. M., I. F., Bordianau M., D. R., D. R., moștenitorii lui P. Lucreția și P. C..
A solicitat totodată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare nr. N4504/21.10.2002 încheiat de Pârâții Frangă C. M. și Frangă I. G. cu C.G.M.B în contradictoriu și cu pârâții C. G. al M. București și Administrația F. Imobiliar.
Prin aceeași cerere a solicitat să se constate și nulitatea actului adițional nr. 1982/01.07.2003 la contractul de vânzare cumpărare nr. 9003/18.12.1996 și a actului adiționa nr. 1981/01.07.2003 la contractul de vânzare cumpărare cu nr. 9002/18.12.1996 în contradictoriu și cu pârâtul S.C. T. Al S.A.
La data de 08.09.2011 reclamanta a depus la dosar o altă cerere de completare și precizare a cererii inițiale de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât și a lui P. G., moștenitor al familiei P., inițial chemată în judecată.
A precizat punctul II al cererii precizatoare depuse anterior, în sensul că solicită introducerea în cauză în calitate de pârât și a S.C. C. medical Hala T. S.R.L.
Prin aceeași cerere a învederat că renunță la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu I. T. și a renunțat și la judecarea capătului 4 din cererea de chemare în judecată formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Instanța prin încheierea de ședință din data de 05.12.2012 a admis excepția lipsei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. G. și S.C. C. M. Hala T. S.R.L., față de capetele de cerere 1-3, iar prin încheierea de ședință din data de a admis excepția lipsei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. M., I. F., A. C., B. G., C. E., S. Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, față de capetele de cerere 1-3 pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierilor mai sus menționate.
Prin sentința civilă nr.1609/20.09.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecării prezentei cauze în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C.p. civ. până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză; a admis excepția prematurității în ceea ce privește capetele 1-3 din cererea de chemare în judecată; a respins capetele 1-3 din cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta G. A. C., ca devenite premature; a respins capetele 1-3 din cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta G. A. C. în contradictoriu cu pârâții I. M., I. F., A. C., B. G., C. E., S. Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, P. G. și S.C. C. M. Hala T. S.R.L., ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat reclamanta la plata către pârâții I. M. și I. F. a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză; a disjuns capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare cu nr. N4504/21.10.2002 încheiat între pârâții Frangă C. M. și Frangă I. G. și C.G.M.B. – A.F.I., constatarea nulității actului adițional nr. 1982/01.07.2003 la contractul de vânzare cumpărare nr. 9003/18.12.1996 încheiat între pârâții S.C. T. Al S.A., M. București, prin Primar și B. G., constatarea nulității actului adițional nr. 1981/01.07.2003 la contractul de vânzare cumpărare nr. 9002/18.12.1996 încheiat între pârâții S.C. T. Al S.A., M. București, prin Primar și C. E.; a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect constatare nulitate act, și ca părți pe reclamanta G. A. C. și ca pârâții pe Frangă C.-M., Frangă I.-G., B. G., C. E., M. București, prin Primar G., C. G. al M. București, ., căruia i se va atașa copie de pe prezentul dosar; s-a emis adresă către Registratura Tribunalului București, Secția a V-a Civilă pentru a se atribui dosarului nou creat număr de înregistrare în sistemul Ecris; s-a acordat termen la data de 08.11.2013, F1,ora 8.30 în dosarul nou creat, pentru când se cor cita părțile, reclamanta cu mențiunea de a depune copie de pe toate înscrisurile aflate în dosarul cu nr._ al Tribunalului București, Secția a V a, sub sancțiunea suspendării judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 155 indice 1 C.p. civ.
1. În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză, Tribunalul a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.244 al. 1 pct. 1 pentru a se dispune suspendarea facultativă, soluționarea unei excepții de neconstituționalitate de către instanța de contencios constituțional nereprezentând o judecată care să vizeze un drept, drept care să poată avea vreo influență asupra soluției ce urmează a se pronunța în această cauză, neputându-se ajunge pe această cale la eludarea dispozițiilor din Legea 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale, prin care s-a înlăturat obligativitatea suspendării judecării cauzelor pe durata soluționării excepțiilor de neconstituționalitate.
2. În ceea ce privește excepția prematurității capelor 1-3 ale cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile art. 4, art. 33 și art. 35 ale Legii 165/2013, invocată din oficiu, Tribunalul a reținut următoarele:
Procedura declanșată prin notificarea pe care persoana îndreptățită trebuie să o adreseze persoanei juridice deținătoare a imobilului, pentru obținerea restituirii în natură, în condițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reprezintă o procedură prealabilă sesizării instanței.
În cadrul acesteia, unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23”, după cum dispunea art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001.
Instanța devenea competentă să soluționeze contestația împotriva deciziei sau dispoziției de restituire în natură (art. 26 alin. 3), precum „și în cazul când unitatea deținătoare a imobilului nu s-a pronunțat în termenul prevăzut de lege, prin decizie, respectiv dispoziție motivată, cu privire la pretențiile reclamantului care a uzat de procedurile de restituire reglementate de lege”, așa cum s-a atabilit prin decizia în interesul legii pronunțată de către Înalta Curte de Casaței și Justiție nr. XX/2007.
Prin Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 278 din_ ; în vigoare din 20.05.2013), au fost aduse modificări de substanță procedurii de restituire a imobilelor naționalizate, impuse de necesitatea armonizării legislației interne cu cerințele și exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, astfel cum s-a constatat și dispus prin hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României.
Astfel, prin actul normativ menționat, se instituie „un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege”, după cum prevede art. 32 alin. 1.
De asemenea, au fost reglementate noi termene în care entitățile deținătoare să procedeze la analizarea și soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 33 alin. 1 „entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014”.
Conform art. 34 alin. 1 „dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
D. după expirarea termenelor amintite, „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării” (art. 35 alin. 1).
„În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor” (art. 35 alin. 2).
Iar, „în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi” (art. 35 alin. 3).
Coroborând cele de mai sus cu prevederile art. 4 din același text normativ, potrivit cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”, rezultă faptul că, în prezenta cauză, la momentul pronunțării, solicitarea reclamantelor, în sensul ca Tribunalul să procedeze la analizarea pe fond a notificării, apare ca fiind prematură, nefiind epuizată procedura administrativă, obligatorie înaintea sesizării instanței, unitatea notificată beneficiind de o prelungire legală a termenelor în care are obligația de a soluționa notificările cu care a fost sesizată.
Instanța a reținut că dreptul reclamantei de a cere realizarea dreptului, deși actual la momentul depunerii cererii de chemare în judecată prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la acel moment dat, nu și-a păstrat acest caracter pe parcursul procesului ca urmare a adoptării unui act normativ nou în materia restituirii imobilelor naționalizate, legea nouă fiind pe deplin aplicabilă față de dispozițiile art. 4 din conținutul său, criticile reclamantelor cu privire la neretroactivitatea acesteia și la încălcarea principiului separațiilor puterilor în stat neputând forma obiect al controlului instanței de judecată, ci al Curții Constituționale în cadrul controlului de constituționalitate.
Tribunalul a reținut că soluția adoptată de legiuitorul roman este în echilibru cu principiile de analiză impuse de CEDO în hotărârea pronunțată în Cauza M. A. contra României, în cuprinsul căreia s-a arătat că « recunoscând că în materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroasele persoane în cauză, Curtea reiterează obligativitatea existenței, în favoarea autorităților naționale, a unei largi marje de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare »
S-a reținut că prin aceeași hotarare pilot s-a subliniat faptul că nu trebuie pierdută din vedere împrejurarea că România se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, iar la acest număr mare, se adaugă si cerința unei despăgubiri integrale impusă de legile în vigoare, situație față de care s-a permis statului roman sa aleagă liber, în mod suveran, mijloacele prin care să îndeplinească obligațiile sale juridice, sub controlul Comitetului Miniștrilor.
Reținând în esență că adoptarea Legii 165/2013 s-a făcut tocmai în vederea îndeplinirii obligațiilor ce i-au fost impuse statului în cadrul hotărârii pilot anterior menționate, că aceste măsuri legislative au fost instituite în acord cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu principiile ce decurg din jurisprudența Curții edictată în aplicarea Convenției, Tribunalul a constatat că măsurile legale dispuse nu aduc atingere drepturilor notificatorilor, ele având drept scop tocmai finalizarea unui proces de restituire netransparent și a cărei finalizare nu era previzibilă.
În această situație până la epuizarea noilor termene instituite de legiuitor în procedura administrativă prealabilă nu mai pot fi apreciate ca actuale nici considerentele deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât, până la expirarea termenelor în care unitatea administrativă are obligația să soluționeze notificarea nu se mai poate vorbi despre un refuz nejustificat al entității deținătoare de soluționare a notificării, ce ar îndreptăți astfel instanțele de judecată să procedeze la soluționarea pe fond a notificării, în baza dreptului de acces liber la justiție.
Pentru toate aceste considerente, s-a admis excepția invocată din oficiu și se va respinge capetele 1-3 din cererea de chemare în judecată, ca devenite premature.
3. În ceea ce privește capetele 1-3 din cererea de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâții P. G., S.C. C. M. Hala T. S.R.L., I. M., I. F., A. C., B. G., C. E., S. Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, dată fiind soluția anterior pronunțată asupra excepției lipsei calității lor procesual pasive, Tribunalul le-a respins ca fiind formulate împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
4. Având în vedere dispozițiile art. 274 C.p. civ. și soluția în ceea ce priovește cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții I. M. și I. F., Tribunalul a dispus obligarea reclamantei la plata către aceștia a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.
5. Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, s-a dispus disjungerea capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare cu nr. N4504/21.10.2002 încheiat între pârâții Frangă C. M. și Frangă I. G. și C.G.M.B. – A.F.I., constatarea nulității actului adițional nr. 1982/01.07.2003 la contractul de vânzare cumpărare nr.9003/18.12.1996 încheiat între pârâții S.C. T. Al S.A., M. București, prin Primar și B. G., constatarea nulității actului adițional nr.1981/01.07.2003 la contractul de vânzare cumpărare nr. 9002/18.12.1996 încheiat între pârâții S.C. T. Al S.A., M. București, prin Primar și C. E. și formarea unui nou dosar având ca obiect constatare nulitate act, și ca părți pe reclamanta G. A. C. și ca pârâții pe Frangă C.-M., Frangă I.-G., B. G., C. E., M. București, prin Primar G., C. G. al M. București, Administrația F. Imobiliar, ..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta G. A. C., invocând dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ.
Prin primul motiv de recurs se critică admiterea excepției lipsei de interes pentru primul capăt de cerere, care vizează constatarea nevalabilității titlului statului, excepție soluționată prin încheierea de ședință din 21.06.2012.
În acest sens, se arată că reclamanta și-a întemeiat acest capăt de cerere pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Deciziei nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât dacă instanța este competentă să se pronunțe asupra tuturor categoriilor de probleme care fac obiectul procedurii administrativ-jurisdicționale ale Legii nr.10/2001, potrivit plenitudinii de competență, atunci există interesul legitim ca instanța să se pronunțe și asupra caracterului nelegal al preluării abuzive.
Se invocă ca argument legal dispozițiile art.2.6 din H.G. nr.250/2007, care arată că la art.2 alin.1 lit.i) din lege se statuează competența entității învestite cu soluționarea notificării de a califica în cadrul procedurii administrative de soluționare a notificării, împrejurarea, fără a mai fi necesară parcurgerea unei alte proceduri, care ar implica preexistența unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998.
În raport de dispozițiile Deciziei nr.XX/2007, instanța învestită cu o cerere de soluționare a unei notificări, în cazul unui refuz nejustificat al entității notificate de a o soluționa, are plenitudine de competență, urmând ca în cadrul judecății să evoce fondul, adică să examineze sub toate aspectele solicitările din notificare, substituindu-se astfel entității învestite.
Astfel, apreciază recurenta că instanța trebuia să se pronunțe pe fondul capătului de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului notificat, în baza Decretului nr.92/1950, din perspectiva incompatibilității acestuia cu dispozițiile juridice în vigoare la data preluării și anume, art.481 C.civ., art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.8 din Constituția din 1948.
Apreciază, de asemenea, că simpla recunoaștere generică a tipurilor de preluare abuzivă de către statul comunist a imobilelor în perioada avută în vedere de Legea nr.10/2001 nu reprezintă o recunoaștere a caracterului nevalabil a titlului statului, in concreto, și în cazul recurentei, astfel încât justifică un interes legitim pentru acest capăt de cerere.
Analizând acest motiv de recurs, Curtea constată că este nefondat, având în vedere dispozițiile art.2 alin.1 lit.a din Legea nr10/2001, potrivit căruia, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr.119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare.
Astfel, temeiul preluării imobilului în litigiu – Decretul nr.92/1950 este menționat expres ca fiind o măsură abuzivă a statului comunist și nu generic, astfel cum susține recurenta.
Din această perspectivă, deoarece chiar legea califică preluarea imobilului ca fiind abuzivă, recurenta nu are interes în a formula distinct un capăt de cerere referitor la nevalabilitatea titlului statului.
De asemenea, nu trebuie omis și faptul că în prezenta cauză ne aflăm în situația dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, respectiv o contestație față de refuzul nejustificat al unității învestite de a soluționa notificarea.
În acest context, decizia nr.XX/2007 nu vine în contradicție cu soluția pronunțată de instanța de fond și menținută în prezentul recurs, deoarece în cadrul plenitudinii de competență, instanța este obligată să analizeze calitatea de persoană îndreptățită a recurentei prin raportare atât la dreptul pretins, cât și la temeiul preluării imobilului în proprietatea statului.
Al doilea motiv de recurs invocat privește greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. M. și I. F., în ceea ce privește capetele de cerere 1-3, prin încheierea din 21.06.2012.
Se susține că prin cererea de precizare și completare a acțiunii din 8.04.2012, pârâții I. au fost introduși în cauză, deoarece dețin locuința situată în corpul B, . în litigiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.N1465/1997 încheiat cu PMB – D.P.I. – D.G.A.F.I., aspect recunoscut de către aceștia prin întâmpinare.
În consecință, dețin un drept de proprietate asupra părții din imobilul în litigiu, pentru care reclamanta solicită stabilirea de despăgubiri în echivalent, folosesc drept cale de acces la imobilul lor terenul ce face obiectul cererii de restituire în natură, toate acestea conferindu-le calitate procesuală pasivă.
Apreciază că este nefondată din această perspectivă admiterea excepției pe aspectul că partea de imobil a fost vândută, iar procedura de soluționare a notificării se realizează în contradictoriu cu unitatea deținătoare și nu cu dobânditorul în baza Legii nr.112/1995.
Un alt argument este și acela că, calitatea procesuală pasivă a pârâților I. se justifică și pentru a fi posibilă identificarea spațiilor ce nu pot fi restituite în natură, ci doar în echivalent, iar evaluarea lor să fie posibilă prin accesul concret în imobilul în cauză, și de constatarea limitelor terenului aferent părții de construcție restituibil în natură.
Apreciază că este relevant sub aspectul calității procesuale pasive și împrejurarea că pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat constatarea unui drept de servitute asupra terenului, iar faptul că ulterior au renunțat la judecata acesteia, nu este un argument suficient pentru a exclude calitatea lor procesuală, din moment ce față de aceștia se pune problema constatării limitelor dreptului asupra terenului folosit drept cale de acces la apartamentul ce îl dețin în proprietate, teren care ar urma să fie restituit în natură, întrucât nu a făcut obiectul vânzării în baza Legii nr.112/1995.
Nici această critică nu poate fi primită, întrucât potrivit cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată la 8.04.2011, reclamanta a solicitat 1) să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, 2) să fie obligați pârâții M. București prin Primarul G. și C.N. Poșta Română la restituirea în natură a imobilului din București, ..137 (fost nr.245,) sector 3, în suprafață de 1000 m.p. și construcțiile aflate pe acesta, 3) să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru părțile de imobil ce nu mai pot fi restituite în natură.
De asemenea, prin cererea completatoare s-a mai solicitat introducerea în cauză a chiriașilor cumpărători, printre care și intimații I. M. și F., precum și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.N4504/2002 încheiat de pârâții F. C. M. și I. G., a actului adițional nr.1982/2003 la contractul de vânzare-cumpărare nr.9003/1996 încheiat de pârâtul B. G. și a actului adițional nr.1981/2003 la contractul de vânzare-cumpărare nr.9002/1996 încheiat de intimata C. E..
Niciunul din argumentele prezentate în motivele de recurs nu conferă calitate procesuală pasivă intimaților I. M. și I. F., deoarece prezenta contestație este întemeiată pe dispoz.art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, fiind o cale de atac împotriva Dispoziției Primarului M. București, respectiv potrivit Deciziei nr.XX/2007, împotriva refuzului nejustificat de soluționare a notificării.
Niciunul din argumentele de opozabilitate nu poate fi reținut, întrucât chiriașii cumpărători, în temeiul Legii nr.112/1995, nu au nicio calitate în procedura specială administrativă de soluționare a notificărilor de către unitatea învestită cu soluționarea acestora, în temeiul Legii nr.10/2001.
Indiferent de măsurile reparatorii care se vor acorda reclamantei în prezenta procedură, fie restituire în natură, fie măsuri reparatorii în echivalent, nu conferă calitate procesuală intimaților pârâți, persoane fizice.
Împrejurarea că aceștia au formulat o cerere reconvențională prin care s-a solicitat un drept de servitute de trecere, la care ulterior s-a renunțat, este lipsit de relevanță în actuala procedură prevăzută într-o lege cu caracter special, în care subiecții de drept, sub aspectul calității procesuale, sunt determinați în cuprinsul legii.
Se mai critică sentința și sub aspectul greșitei admiteri a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. C. și a pârâților B. G. și C. E..
În ceea ce privește pe intimatul pârât A. C. se susține că acesta deține o construcție provizorie amplasată pe terenul în litigiu, solicitat pentru restituirea în natură, iar motivarea instanței de judecată este combătută cu actele care atestă închirierea terenului pe care este situat chioșcul, cât și de raportul de expertiză topo-cadastrală, care identifică această construcție provizorie în baza unui contract de închiriere pentru suprafața de 11 m.p.
În ceea ce privește pe ceilalți pârâți, B. G. și C. E., se arată că nelegalitatea admiterii excepției se întemeiază pe aceleași motive ca în cazul intimaților pârâți I. M. și F..
Nici aceste motive de recurs nu sunt fondate, considerentele pentru care Curtea le apreciază astfel sunt identice cu dezlegările date motivului de recurs referitor la lipsa calității procesuale pasive a intimaților pârâți I..
O altă critică se referă la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului.
Se susține că, din momentul ce imobilul a fost preluat prin Decretul nr.90/1950 în proprietatea statului, este firesc ca pe acest capăt de cerere să aibă calitate procesuală pasivă, independent de faptul că nu este unitate învestită cu soluționarea notificării și nu ar avea atribuții în ceea ce privește procesul de stabilire a despăgubirilor.
Legea nr.10/2001 este o lege cu caracter special, derogatorie de la dreptul comun și care reglementează o procedură administrativă specială, de reparație a proprietarilor ale căror imobile au trecut abuziv în proprietatea statului.
Întrucât în speță, capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului a fost respins ca lipsit de interes, întrucât Decretul nr.92/1950 este menționat în mod expres a fi o măsură de preluare abuzivă, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, legea specială neconferindu-i, sub aspectul capetelor de cerere 1-3, nicio obligație pentru care ar putea fi obligat în prezenta cauză.
De asemenea, se mai critică și greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. și S.C. C. M. Hala T. S.R.L., față de capetele de cerere 1-3, prin încheierea de ședință din data de 5.10.2012.
Se arată că acești pârâți dețin părți din imobilul în litigiu pentru care reclamanta solicită stabilirea de despăgubiri în echivalent și folosesc drept cale de acces la imobilul lor terenul ce face obiectul cererii de restituire în natură.
Nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, considerentele avute în vedere de Curte fiind aceleași ca și în cazul intimaților pârâți I., B. și C..
Sentința mai este criticată și sub aspectul greșitei aplicări a dispoz.art.244 pct.1 C.proc.civ., arătând recurenta că instanța ar fi trebuit să suspende cauza până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr.165/2013, deoarece soluția finală depindea de existența dreptului ce formează obiectul altei judecăți, respectiv excepția de neconstituționalitate și derularea procedurii în fața Curții Constituționale.
În același context, se arată că sentința este nelegală și sub aspectul admiterii excepției prematurității acțiunii în ceea ce privește capetele de cerere 1-3, excepție invocată din oficiu de instanță și motivată pe aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.165/2013.
De asemenea, recurenta invocă principiul neretroactivității legii civile, apreciind că, față de momentul introducerii acțiunii, Legea nr.165/2013 nu era aplicabilă, soluționarea cauzei în temeiul excepției prematurității încălcând principiul tempus regit actum, precum și a principiilor legalității care implică un caracter accesibil și previzibil al unei legi, a principiului egalității armelor și a dreptului la un proces echitabil.
Analizând aceste motive de recurs, Curtea le va da o dezlegare comună, apreciindu-le întemeiate.
Dispozițiile art.244 alin.1 C.proc.civ. nu atrag automat suspendarea cauzei, oportunitatea acestei măsuri de întrerupere a cursului judecății fiind la latitudinea instanței și apreciată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
Din această perspectivă și având în vedere că la momentul soluționării recursului, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.4 teza a II-a raportat la cele art.33 din Legea nr.165/2013, criticile formulate de recurentă sub aspectul greșitei respingeri a cererii de suspendare, precum și cele referitoare la soluționarea cauzei în temeiul excepției prematurității sunt întemeiate.
Sub acest aspect, Curtea reține, că prin decizia nr.88/27.02.2014, Curtea Constituțională a decis în mod definitiv și general obligatoriu că dispozițiile art.4 teza a II-a din Legea nr.165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20.05.2013.
Prin urmare, Curtea constată că recursul este întemeiat sub acest aspect și întrucât cauza a fost respinsă în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., în baza excepției prematurității, fără a se analiza fondul dreptului pretins, va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea capetelor 1-3 din acțiune, respinse ca premature.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței și în temeiul art.274 C.proc.civ., va obliga recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații I. și la câte 372 lei către intimații B. C. și S.C. C. M. Hala T. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă G. A. C., împotriva sentinței civile nr. 1609 din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., P. G., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. E., B. GHIȚA, F. C. M., F. I. –G., A. C., I. M., B. M., D. R., D. R., I. F., C. G. AL M. BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR, . T. SRL și ..
Casează în parte sentința recurată și trimite cauza la aceiași instanță pentru rejudecarea capetelor 1-3 din acțiune, respinse ca devenite premature.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații I. M. și I. F. și la câte 372 lei către intimații B. Ghită și . T. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/28.05.2014
-----------------------------------------
T.B-Secția a V-a – M.C.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1891/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1127/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
