Anulare act. Decizia nr. 615/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 615/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 6916/2/2013
Dosar nr._
(1971/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.615
Ședința publică de la 10.04.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții B. L., B. E., T. M. și T. E., împotriva deciziei civile nr. 1378 din 19.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații R. O., V. N., C. E. D., C. A. R. și C. S. Ș..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul M.-Z. I. A., în calitate de reprezentant al de revizuienților B. L., B. E., T. M. și T. E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, atașată la fila 31 din dosar, lipsind intimații V. N., C. E. D., C. A. R., R. O. și C. S. Ș..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 10.04.2014, orele 8,00, de către intimatul R. O., a unui act procedural intitulat „ Întâmpinare și concluzii scrise”.
Avocatul revizuienților solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul R. O..
Curtea, având în vedere data la care intimatul R. O. a depus la dosar actul procedural intitulat „ Întâmpinare și concluzii scrise”, apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru a se lua cunoștință de conținutul acestuia.
Dispune strigarea dosarului la ordine, având în vedere că pricina fost solicitată pe lista cauzelor la amânare fără discuții, dând, totodată, posibilitate avocatului revizuienților să ia cunoștință de actul procedural intitulat „ Întâmpinare și concluzii scrise”.
La reluarea cauzei, la ordine, se prezintă avocatul M.-Z. I. A., în calitate de reprezentant al de revizuienților B. L., B. E., T. M. și T. E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, atașată la fila 31 din dosar, lipsind intimații V. N., C. E. D., C. A. R., R. O. și C. S. Ș..
Avocatul revizuienților solicită a se lua act de faptul că înțelege să invoce tardivitatea depunerii la dosar a actului procedural intitulat „ Întâmpinare și concluzii scrise”.
Învederează împrejurarea că revizuientul B. L. a formulat plângere penală împotriva numitului R. O., precum și împotriva soției acestuia, R. Victorița, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, de fals în declarații, de instigare la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, dovadă pe care o face cu copia respectivei plângeri, care a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, pe care o depune la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Totodată, depune la dosar Ordonanța din 05.02.2014 prin care s-a dispus începere a urmăririi penale împotriva numiților R. O. și R. Victorița.
În raport de înscrisurile astăzi depuse la dosar, solicită ca în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 2 din codul de procedură civilă să se dispună suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a plângerii penale ce face obiectul dosarului nr. 3675/P/2013 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Interpelat fiind, avocatul revizuienților precizează că începerea urmării penale s-a dispus în legătură cu o infracțiune ce vizează dobândirea imobilului ce face obiectul prezentei cauze și mai exact vizează același certificat de moștenitor ce a făcut obiectul procesului, dar acum se pune în discuție chiar fondul revizuirii.
Curtea constată că întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul R. O. nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care o va avea în vedere ca și concluzii scrise.
La solicitarea instanței, avocatul revizuienților precizează că a înțeles să investească instanța cu soluționarea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.
Deliberând în ceea ce privește cererea de suspendare a judecării prezentei cereri de revizuire până la soluționarea dosarului penal nr. 3675/P/2013 ce vizează modul în care s-a intrat în posesia imobilului în care revizuienții au deținut un apartament în temeiul unor contracte constatate nule, Curtea apreciază că în raport de acest moment procesual și mai ales față de temeiul de drept invocat în susținerea cererii de revizuire, nu se impune suspendarea cauzei, astfel că respinge această cerere.
Avocatul revizuienților arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor cererii de revizuire, respectiv asupra admisibilității și faptelor, în conformitate cu art.326 alin.3 C.proc.civ.
Avocatul revizuienților solicită admiterea cereri de revizuire astfel cum a fost formulată și motivată.
Din punctul său de vedere cererea de revizuire este admisibilă sub toate aspectele prevăzute de dispozițiile art. 322 din Codul de procedură civilă.
Solicită a avea în vedere că instanța de recurs a admis recursul formulat de revizuienții de astăzi, însă, a casat hotărârea recurată și rejudecând, a respins în mod nelegal cererea de constatare a falsului și totodată, a respins cererea de revizuire ca nefondată. Față de această soluție pronunțată de instanța de judecată, apreciază că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde dispoziții contradictorii. Învederează faptul că prin motivele de recurs a invocat motive de modificare a hotărârii recurate, însă, instanța, prin hotărârea pronunțată a creat o situație mult mai grea revizuienților, luând în considerare alte motive care nu au fost invocate prin motivele expuse în scrise.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces, arată că înțelege să le solicite pe cale separată.
CURTEA,
La data de 21.10.2013, revizuienții B. L., B. E., T. M. și T. E. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.1389/19.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, invocând în drept dispozițiile art.327 raportat la art.322 alin.1 pct.1 și 2 din Codul de procedură civilă.
În motivare, revizuienții au susținut că dispozitivul deciziei a cărei revizuire se cere cuprinde dispoziții contradictorii. Astfel, pe de o parte, instanța, prin hotărârea pronunțată, admite recursul declarat de revizuienți împotriva deciziei civile nr.147/A/2013, iar pe de altă parte, respinge cererea de revizuire formulată. Față de această situație, în opinia revizuienților, rațiunea pentru care unei părți i se dă posibilitatea să formuleze căi de atac, aceea ca situația din hotărârea atacată să fie schimbată, nu mai poate să își atingă scopul. Așadar, este vădită nelegalitatea săvârșită ca, după admiterea recursului formulat de către revizuienți, situația din hotărârea atacată să nu se schimbe, ci, mai mult, această situație să se agraveze.
Revizuienții au arătat că au formulat recurs împotriva unei hotărâri date în apel, având convingerea că această hotărâre urma să fie modificată în sensul celor cerute. Astfel, consideră că prin admiterea recursului formulat de revizuienți, hotărârea atacată trebuia modificată în sensul celor cerute de aceștia și nu ca acea hotărâre să rămână la fel.
De asemenea, au susținut că au invocat ca motive de recurs dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă, care, potrivit art.312 alin.3 din Codul de procedură civilă, în cazul admiterii recursului, determinau în mod imperativ o soluție de modificare a hotărârii atacate și nu casarea cu rejudecare de către instanța de recurs a hotărârii reformate.
Astfel, revizuienții consideră că hotărârea acordă mai mult decât s-a cerut.
Revizuenții susțin acest motiv de revizuire, având în vedere soluția instanței de judecată privind casarea cu rejudecare, aceasta putând fi pronunțată doar în cazurile limitativ prevăzute de art.304 pct.1-5 din Codul de procedură civilă, precum și pentru motivul în care hotărârea atacată a fost pronunțată fără a se judeca fondul cauzei.
De asemenea, revizuienții au învestit instanța cu judecarea recursului, solicitând admiterea acestuia și pe fond admiterea cererii de revizuire. Prin urmare, s-a încălcat grav legea, prin pronunțarea acestei hotărâri instanța le-a agravat situația, ceea ce contravine dispozițiilor art.315 alin.4 din Codul de procedură civilă care prevăd că în propria cale de atac nu se poate crea o situația mai grea decât cea din hotărârea atacată.
Intimatul R. O. a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimatul arată că deși au invocat dispozițiile art.322 pct.1 din Codul de procedură civilă, revizuienții nu au motivat care sunt dispozițiile potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
A arătat că revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.322 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, revizuienta invocând în susținerea prezentei căi de atac de retractare întregul art.322 din Codul de procedură civilă.
Analizând cererea cu care a fost sesizată în limitele stabilite de art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Tribunalului București – 27.09.2001- prezenta cale de atac extraordinară, este supusă normelor înscrise în Codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește cererea de revizuire, Curtea retine că prin decizia civilă nr.1378/19.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea ca lipsit de interes a recursului promovat de recurenții C. E., D., Conan A. Răzavan, C. S. S. și ., admiterea recursului formulat de revizuientii B. L., B. E., T. M. T. E. și intimata V. N., împotriva deciziei civile nr. 147A/13.02.2013, pronunțata de Tribunalul București secția a III a Civilă, în dosarul nr._, casarea deciziei civile recurate și rejudecând, a fost respinsă cererea de cercetare a falsului fiind respinsă cererea de revizuire formulata de recurenți, ca nefondată.
Potrivit dispozițiilor art.322 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, sunt susceptibile de revizuire hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Interpretarea teleologică a dispoziției legale citate conduce la concluzia că legiuitorul a urmărit ca, pentru ipoteza în care sunt reglementate mai multe grade de jurisdicție, să determine hotărârea judecătorească ce poate forma obiectul revizuirii, elementul comun al enumerării legale fiind acela că se are în vedere hotărârea prin care s-a rezolvat fondul, adică aceea prin care a fost examinat raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză.
Curtea reține în acest sens că, în căile de atac, evocarea fondului presupune pronunțarea asupra raporturilor juridice deduse judecații, așadar fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care fusese reținuta în fazele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră anterior stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare însăși raportului juridic dedus judecații, decât cea care fusese aleasă până în acel moment.
O astfel de situație, presupune, prin ipoteză, pronunțarea unei soluții de admitere a recursului, de casare sau modificare a deciziei instanței de apel și de admitere a apelului.
Rezultă că hotărârile avute în vedere de textul legal menționat sunt acele hotărâri de recurs, prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății, numai acestea putând face obiectul revizuirii.
Așa fiind, în cazul hotărârilor pronunțate în recurs, de curțile de apel și respectiv de tribunale, pot fi atacate cu revizuire, acele hotărâri prin care s-a admis recursul și s-a modificat hotărârea atacată pe baza unor chestiuni de fapt, în baza înscrisurilor nou administrate în condițiile art. 305 din Codul de procedură civilă, precum și cele în urma rejudecării fondului după casare.
Așa cum s-a decis în mod constant în practica judiciară și s-a statuat și pe cale doctrinară, deciziile intermediare de casare - hotărârile prin care se admite recursul și se casează hotărârea cu reținere sau cu trimitere precum și hotărârile prin care se respinge o cerere de revizuire, nu evoca fondul și prin urmare nu pot fi atacate cu revizuire.
În speță, hotărârea atacată pe calea revizuirii este decizia civilă nr. 1378/19.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă, prin care, așa cum s-a reținut anterior, s-a admis recursul exercitat de revizuienții, s-a casat decizia recurată iar în rejudecare, s-a respins cererea de revizuire și cererea de cercetare a falsului, formulată de aceeași revizuienți, întemeiată pe art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
Astfel, pentru a dispune admiterea recursului, instanța recurs a reținut în esență că după ce dosarul penal, ce viza înscrisul în raport de care recurenții au invocat falsul, a fost soluționat prin rezoluția din 16.11.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București prin clasarea cauzei pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a) C.p.p. raportat la art. 11 pct. 1 lit. a), art. 10 lit. a) C.p.p. (nu se poate reține că înscrisul a fost falsificat), tribunalul trebuia să procedeze la o cercetare a falsului cu privire la certificatul de moștenitor eliberat sub nr. 178/28.09.1999 de notar public B. E., dezlegarea dată acestei chestiuni prin decizia civilă nr. 209R/05.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 4861/2/200 fiind obligatorie conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, și să soluționeze separat și în prealabil această cerere distinctă.
Acesta este așadar considerentul esențial în raport de care, instanța de recurs, prin decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire a apreciat critica recurenților în legătură cu necercetarea falsului de către instanța de apel, ca fiind întemeiată și a dispus, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, admiterea recursului și casarea deciziei recurate cu consecința reținerii cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește cererea de cercetare a falsului pe cale incidentală, instanța de recurs a reținut că prin ordonanța din 31.01.2008 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel București - Secția de Urmărire Penală în dosarul nr. 2020/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public B. E., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.p. și art. 289 C.p., întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale și totodată s-a reținut că în esență certificatul de moștenitor nr. 179/1999 atestă în mod fals faptul că de pe urma defunctei Prihoda Wilhemine Luise moștenitor este R. C. (persoană care la data eliberării certificatului de moștenitor era decedată).
Instanța de recurs a constatat că afirmațiile procurorului în legătură cu existența infracțiunii de fals intelectual, excedând soluției de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale pe care a adoptat-o, constituie numai o opinie juridică fără forță obligatorie. De altfel, în primul ciclu procesual tribunalul pe baza aceluiași raționament a considerat că respectivele considerente ale ordonanței nu au eficiența juridică cerută de lege pentru ca certificatul de moștenitor să fie declarat fals, iar instanța de control judiciar nu a infirmat acest punct de vedere, ci a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanța civilă să facă ea însăși cercetări și să stabilească existența sau nu a infracțiunii, reținând că falsul nu a mai putut fi cercetat în procesul penal.
Subsecvent, Curtea a avut în vedere prevederile art. 289 Cod penal care incriminează infracțiunea de fals intelectual, reținând că: „notarului public B. E. nu i s-a imputat de către revizuenți alterarea adevărului sub aspecte pe care le-ar fi constatat personal, ci, … revizuenții s-au referit la faptul că notarul public a înțeles să întocmească (la data de 28.09.1999) un certificat de moștenitor (de pe urma numitei Prihoda Wilhelmine Luise, decedată la data de 15.02.1973) în favoarea unei persoane decedate în urmă cu 11 ani (R. C., decedat la 16.07.1988), deși o succesiune nu poate fi acceptată decât de către o persoană în viață și într-un termen strict de opțiune succesorală; respectiv faptul că notarul public a întocmit certificatul de moștenitor la 26 de ani de la decesul lui Prihoda Wilhelmina Luise, nu se știe la cererea cui, pentru că decedatul R. C. nu putea apărea cu o astfel de cerere. În realitate, se critică reținerea unei anumite situații de fapt pe baza probei testimoniale, ca și aplicarea dispozițiilor legale în materie de succesiune la situația respectivă, ceea ce nu corespunde conținutului constitutiv al infracțiunii de fals intelectual. Este adevărat și că, dacă notarul public ar fi atestat că a primit personal o cerere de dezbatere a succesiunii de la R. C. (admițând că prin notele scrise revizuenții ar fi imputat notarului și acest fapt), s-ar fi putut reține existența unui fals intelectual, pentru că în realitate acesta era decedat cu mult înainte de data întocmirii certificatului de moștenitor. Cel care s-a adresat notarului este însă intimatul R. O., care a achitat cu chitanța nr._/29.09.1999 emisă de B.N.P. B. E. onorariul de 150.000 ROL și cu chitanța nr._/29.09.1999 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat taxa de succesiune de 150.000 ROL”.
Astfel, instanța de recurs a respins cererea de constatare a falsului, reținând că „nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă și, în absența cerinței premisă impuse de acest text de lege (existența unui înscris declarat fals), și, în consecință și cererea de revizuire
Instanța de recurs nu a analizat celelalte critici formulate de către recurenții revizuenți, apreciind că acestea ar fi putut fi luate în considerare numai dacă s-ar fi trecut la rejudecarea apelului cu consecința admiterii cererii de revizuire (iar înlăturarea certificatului de moștenitor și a schiței ar fi lipsit în parte hotărârea ce face obiectul revizuirii de suport), apreciind, totodată, că aceste critici nu pot fi analizate nici ca motive de sine stătătoare de revizuire (altele decât pct. 4), întrucât exced cadrului legal stabilit de art. 322 Cod procedură civilă.
În raport de cele anterior reliefate se impune a se retine că în cauză, obiect al prezentei cereri de revizuire, este o hotărâre dată în calea de atac a recursului prin care s-a casat decizia recurată și a fost reținută spre rejudecare, o cerere de constatare a falsului, care însă a fost respinsă, aspect care a justificat și respingerea cererii de revizuire întemeiată de revizuienți pe prevederile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
Or, aceasta nu este o hotărâre dată asupra fondului, instanța de recurs nepronunțându-se asupra raporturilor juridice deduse judecății, așa încât să fie susceptibilă de exercițiul revizuirii, conform art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Chiar dacă s-ar trece peste această chestiune de admisibilitate, dedusă a fi incidentă în cauză din perspectiva art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține, în referire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 din Codul de procedură civilă, că procedura de judecare a recursului este prevăzută de art. 316 din Codul de procedură civilă, art. 312 prevăzând soluțiile care pot fi adoptate în recurs.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu prevăd obligativitatea ca judecata recursului să parcurgă două etape procesuale, prin pronunțarea obligatorie a două hotărâri: una prin care se admite recursul și o altă hotărâre prin care se procedează la rejudecare.
Prin urmare, instanța de recurs poate soluționa printr-o singură hotărâre - așa cum este cazul în speță - ambele etape procesuale.
În același timp, contrar susținerilor din revizuire, soluția de admitere a recursului și de casare cu reținere nu presupune obligativitatea instanței de recurs de a adopta o soluție favorabilă în ceea ce privește cererea care se rejudecă ci, singura consecință este aceea că, instanța de recurs, constatând incidența unor motive de nelegalitate care au drept consecință casarea hotărârii recurate, procedează la rejudecarea pricinii - în cazul de față a apelului exercitat de revizuienți, împotriva hotărârii primei instanței prin care cererea acestora de revizuire a fost respinsă.
Astfel, partea va beneficia de posibilitatea ca pretenția sa concretă dedusă judecății să fie reanalizată, singura îngrădire adusă atribuțiilor judecătorilor care rejudecă procesul, fiind aceea menționată în art. 315 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care hotărârile pronunțate în recurs sunt obligatorii cu privire la problemele de drept dezlegate.
Starea de fapt a procesului urmează a fi stabilită definitiv numai de către instanța de rejudecare, care poate să ajungă, din nou, la aceeași concluzie la care a ajuns instanța a cărei hotărâre a fost casată, cu reținere.
Or, în cauză, considerentul care a justificat admiterea recursului, prin decizia ce face obiect al prezentei revizuiri este reprezentat de faptul că în apelul soluționat prin decizia casată, instanța de apel nu a procedat, ea însăși, la cercetarea falsului cu privire la certificatul de moștenitor eliberat sub nr. 178/28.09.1999 de notar public B. E., deși, dezlegarea dată acestei chestiuni prin decizia civilă nr. 209R/05.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 4861/2/200 era obligatorie conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
Tot astfel, cererea de revizuire a fost respinsă motivat de faptul că s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, în absența cerinței premisă impuse de acest text de lege (existența unui înscris declarat fals), instanța de recurs reținând că cererea de constatare a falsului, este nefondată.
Așa fiind, susținerea recurenților în sensul că cele două măsuri adoptate de instanța de recurs, de admitere a recursului și de respingere a cererii de revizuire ar fi contradictorii apare ca vădit nefondată.
Mai mult, în raport de prevederile art. 322 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cerință esențială de admisibilitate a acestui motiv de revizuire este existența în dispozitivul hotărârii a unor dispoziții susceptibile de executare, dar care sunt ireconciliabile, în sensul că se exclud reciproc și ca atare nu pot fi aduse la îndeplinire.
Acest text se referă la situația în care instanța a dat dispoziții contradictorii chiar în dispozitivul hotărârii, astfel încât acest dispozitiv nu poate fi pus în executare, deoarece dacă s-ar executa una dintre dispoziții s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte. Revizuirea s-ar justifica, așadar, datorită faptului că dispozițiile instanței susceptibile de executare se exclud reciproc.
Or, în cauză, nu este îndeplinită nici această condiție, câtă vreme, este evident că dispozițiile invocate nu sunt susceptibile de a fi puse în executare prin chiar natura lor, iar nu pentru că ar fi potrivnice.
De asemenea, în referire la susținerile vizând incidența motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă,
Curtea constată că ar putea fi subsumate acestui caz de revizuire, doar susținerile relative la „greșeala” instanței de recurs de a se fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Acest motiv de revizuire, astfel cum a fost interpretat în mod constant de practica judiciară și de literatura de specialitate, constituie o aplicare a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății, deci de a se pronunța asupra tuturor lucrurilor - capetelor de cerere - solicitate.
Cât privește incidența acestui motiv de revizuire, Curtea reține că, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin „lucru cerut" trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat în prima instanță, cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății.
Această normă vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății în prima instanță și ceea ce s-a pronunțat, deși nu s-a cerut (extra petita), nu s-a pronunțat, deși s-a cerut (minus petita), și s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita). Textul articolului este intrinsec legat de ceea ce partea a solicitat a fi dedus judecății, în primă instanță și nu de examinarea legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs.
În sensul acestui text, prin „lucru cerut" se înțeleg numai acele capete de cerere cu care a fost sesizată instanța de fond și care au determinat limitele procesului, stabilind obiectul pricinii supus judecății și care se reflectă în dispozitiv. Ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de toate celelalte, ce pot fi formulate de părți în proces, constă în aceea că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere în acea parte a hotărârii care poate fi pusă în executare - dispozitivul.
Prin căile de atac de retractare, cum este și revizuirea, se pot invoca, în anumite condiții și termene, doar acele împrejurări, limitativ prevăzute de lege, care nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii atacate. În cadrul revizuirii nu se mai pune deci problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Așa fiind, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate obține decât exclusiv îndreptarea hotărârilor judecătorești în legătură cu săvârșirea unor erori de fapt, stabilite în aceste hotărâri, această cale de atac extraordinară neputând fi folosită de partea interesată pentru a formula un recurs la recurs.
În consecință, criticile care vizează modalitatea în care hotărârea instanței de recurs a fost motivată și cele privind respectarea principiului non reformatio in pejus nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Astfel, aceste aspecte pot fi invocate doar în căile ordinare de atac, în măsura în care ele sunt admisibile, nefiind regăsite în motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. pr. civ.
În acest sens, Curtea are în vedere și jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cauza S. Taub împotriva României, potrivit cu care ,,în ceea ce privește introducerea căilor de recurs extraordinare, Curtea a considerat că instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză”.
Rămânând în cadrul de analiză al cererii cu care a fost legal investită,
Curtea are în vedere faptul că, potrivit art. 3021 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, obiectul cererii de recurs, ca formă concretă de manifestare a acțiunii civile, este reprezentat de hotărârea atacată, părțile care invocă o vătămare sub raport procedural sau substanțial, urmărind pe această cale, desființarea în sens larg a acesteia.
Cât privește soluțiile la care se poate opri instanța în caz de admitere a recursului, respectiv modificarea sau casarea hotărârii, conform art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, acestea nu sunt adoptate în funcție de opțiunea părții, ci, sunt impuse de chiar sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării sau încălcării normelor juridice incidente cauzei, prin prisma ipotezelor care se regăsesc în cauză, în raport de motivele de recurs găsite întemeiate de către instanță.
Astfel, potrivit art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă: „modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”.
De aceea, ceea ce puteau solicita recurenții era exclusiv admiterea recursului, modificarea și casarea hotărârii atacate nefiind supuse principiului disponibilității.
Pe cale de consecință, nu se poate reține că instanța care a soluționat recursul, s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut admițând recursul și dispunând casarea deciziei civile recurate cu consecința reținerii spre rejudecare, deși recurenții solicitaseră admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate.
Mai mult, în aplicarea art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că instanța nu este ținută de textele de lege menționate de părți, în cererile lor de recurs, instanța de recurs având a se raporta la argumentele aduse, în concret, în sprijinul motivelor de nelegalitate, mai exact la criticile privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea recurată iar nu la temeiul de drept al motivelor de recurs, greșit indicat.
Prin urmare, simpla împrejurare că, recurenții și-au întemeiat, în drept, criticile de nelegalitate pe motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă, care reprezintă motive de modificare iar nu de casare, câtă vreme, prin decizia pronunțată, instanța de recurs a apreciat că susținerea acestora - în sensul că tribunalul trebuia să procedeze la o cercetare a falsului cu privire la certificatul de moștenitor eliberat sub nr. 178/28.09.1999 de notar public B. E., conform dezlegării obligatorii date acestei chestiuni prin decizia civilă nr. 209R/05.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă - este fondată, constatând însă că încălcarea acestei norme procedurale atrage casarea deciziei recurate (făcând astfel, aplicarea art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă) nu este de natură a conduce, nici din această perspectivă, la concluzia incidenței acestui motiv de revizuire, în cauză.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 326 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire formulata de revizuientii B. L., B. E., T. M. și T. E. împotriva deciziei civile nr. 1389/19.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie cu care a fost investită, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienții B. L., B. E., T. M. și T. E. împotriva deciziei civile nr. 1389/19.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații V. N., R. O., C. E. D., C. A. R., S.C. R. V. și C. S. Ș..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/29.04.2014
----------------------------------------
C.A.B-Secția a III-a – G.S.
- I.S.
-C.G.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 1667/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 1020/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
