Uzucapiune. Decizia nr. 1667/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1667/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 4670/4/2008**
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1667 R
Ședința publică de la 04.11.214
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………………
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul reclamant P. G., împotriva deciziei civile nr. 1259A/10.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General și intimații intervenienți G. G. și G. T., având ca obiect „uzucapiune”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 28.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 04.11.2014, hotărând următoarele:
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 B. sub nr._, la data de 26.05.2008 reclamantul P. G. a chemat în judecată pe paratele Primăria Sectorului 4 București si Primăria Municipiului București, solicitand instantei ca, prin hotărarea pe care o va pronunța, să constate că a dobandit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 908 mp, situat in B., ..33A, sector 4 (fosta ., nr.6, sector 5).
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, in cursul anului 2000, a cumparat imobilul mentionat de la numita C. F. (fosta Lepadatu F.), in prezent decedata (astfel cum rezulta din certificatul emis de Camera Notarilor Publici B. – fila 39, dos. C. si din certificatul de deces . nr._ aflat la fila 47 din dos)), in baza unei simple intelegeri, fara a incheia un act de vanzare-cumparare care sa perfecteze tranzactia. La randul sau, numita C. F. cumparase terenul la data de 28.07.1970 de la Saidel T., printr-un inscris sub semnatura privata, fara a incheia un contract in forma autentica avand ca obiect aceasta operatiune.
Reclamantul a mai aratat ca a stapanit in mod public, continuu si netulburat imobilul, la fel ca si C. F., exercitand posesia ca stare de fapt, fara a fi titulari ai dreptului de proprietate, astfel ca invoca jonctiunea celor doua posesii, apreciind ca sunt indeplinite in cauza conditiile necesare pentru a se face aplicarea acestei institutii – perioada scursa de la momentul in care C. F. a intrat in posesia terenului si pana in prezent este mai mare de 30 de ani, termen impus de lege pentru invocarea uzucapiunii.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Parata Primaria Sectorului 4 B. a depus intampinare, invocand exceptia lipsei capacitatii sale procesuale de folosinta si exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive. A aratat ca, potrivit dispozitiilor art.20 din Legea nr.215/2001 – numai comunele, orasele si judetele sunt persoane juridice de drept public, avand patrimoniu propriu si capacitate juridica deplina, iar potrivit dispozitiilor art.80 din acelasi act normativ – autoritatile administratiei publice locale din M. B. sunt Consiliul General al Municipiului B. si consiliile locale, ca autoritati deliberative, precum si Primarul General al Municipiului B. si primarii sectoarelor, ca autoritati executive. In conformitate cu dispozitiile art.61 alin.3 si 4 din Legea nr.215/2001 – la nivelul sectorului, primarul dispune, in vederea indeplinirii activitatilor date in competenta sa, de un aparat propriu de specialitate, Primaria Sectorului 4 B. fiind tocmai un astfel de aparat, structurat pe compartimente functionale. Prin urmare, nu are personalitate juridica si deci capacitate procesuala de folosinta. Referitor la cea de-a doua exceptie, parata a aratat ca uzucapiunea, ca mod de dobandire a proprietatii, presupune o actiune impotriva proprietarului nediligent, or reclamantul nu a facut dovada ca imobilul s-ar afla in proprietatea sau administrarea acestei institutii. In conformitate cu dispozitiile art.81 alin.2 lit.f din Legea nr.215/2001 – consiliile locale ale sectoarelor Municipiului B. administreaza in conditiile legii bunurile proprietate publica sau privata a municipiului, de pe raza sectorului, in baza hotararii Consiliului General al Municipiului B., or pentru terenul care face obiectul prezentei actiuni nu exista nicio hotarare a CGMB in sensul transmiterii acestuia in administrarea Primariei Sectorului 4 B..
In drept, parata Primaria Sectorului 4 B. a invocat dispozitiile art.115-118 C.proc.civ. si dispozitiile Legii nr.215/2001 privind administratia publica locala.
La termenul de judecata din data de 26.09.2008, reclamantul si-a precizat actiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, aratand ca intelege sa se judece cu Primarul Sectorului 4 B., in calitate de parat, astfel ca - prin incheierea de sedinta de la aceeasi data, instanta a respins exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a Primariei Sectorului 4 B., ca ramasa fara obiect si a dispus unirea cu fondul cauzei a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestei institutii.
La termenul de judecata din data de 27.02.2009, reclamantul si-a precizat actiunea sub aspectul obiectului acesteia, aratand ca intelege sa micsoreze catimea acestuia la 715 mp (anexa IV), raportat la concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza.
Prin sentinta civila nr.1914 pronuntata la data de 20.03.2009, Judecatoria Sectorului 4 B. a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei Sectorului 4 B. si actiunea reclamantului, ca neintemeiate.
Prin decizia civila nr.111A pronuntata la data de 28.01.2010 de catre Tribunalul B. – Sectia a IV-a Civila, s-a respins apelul formulat de reclamant impotriva sentintei civile indicate anterior.
In cursul judecarii recursului, reclamantul a depus la dosarul cauzei un set de inscrisuri, reprezentand contract de vanzare-cumparare incheiat la data de 22.02.1940 intre G. E., Saidel T. si Sarateanu N., autentificat de Tribunalul Ilfov (filele 46-48, dos. Curtea de Apel – Sectia a IV-a Civila), proces-verbal nr.6211 incheiat in data de 22.02.1940 si adrese emise de Arhivele Nationale.
Prin decizia civila nr.1183R pronuntata la data de 24.09.2010 de catre Curtea de Apel B. – Sectia a IV-a Civila, s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii pronunțate de Tribunal, s-a admis apelul reclamantului si cauza a fost trimisa spre rejudecare la prima instanta, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2010, sub acelasi numar_ .
In rejudecare, la termenul de judecata din data de 02.03.2011, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare a actiunii (filele 17-20), sub aspectul obiectului - aratand ca solicita sa se constate ca a dobandit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 908 mp, situat in B., ..33C, sector 4 – teren identificat prin raportul de expertiza tehnica efectuat in cauza in primul ciclu procesual si sub aspectul cadrului procesual pasiv – arătând ca înțelege sa se judece cu Primaria Sectorului 4 B. prin Primar si Primaria Municipiului B. prin Primar, in calitate de parate. A depus totodata chitanta de mana incheiata la data de 28.07.1970 intre C. F. si C. si Saidel T. (fila 21).
La termenul de judecata din data de 30.11.2011, reclamantul a formulat o noua cerere precizatoare a actiunii introductive, sub aspectul obiectului acesteia – aratand ca solicita sa se constate dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului situat in B., ..33C, sector 4, in suprafata de 907, 74 mp, identificat in ultimul raport de expertiza efectuat in cauza de catre expertul B. N. (filele 93-106).
Prin sentința civilă nr. 7739/08.10.2012, Judecătoria Sector 4 București a respins excepția lipsei capacitații procesuale de folosința a Primăriei Sectorului 4 B., ca rămasa fara obiect; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 4 B., cu sediul în București, . 6-16, sector 4; a admis cererea formulată si precizata de către reclamantul P. G., in contradictoriu cu paratul M. B. prin Primar General, a a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 907,74 mp, situat în București, .. 33C, sect. 4, în suprafață de 907 mp, cu următoarele vecinătăți: la nord, pe o lungime de 53 ml. G. M., la sud pe o lungime de 14,58 ml se învecinează cu imobilul din . 35,pe o lungime de 14,50 ml se învecinează cu imobilul din . 37, pe o lungime de 8,07 ml se învecinează cu imobilul din . 39, la est, pe o lungime de 17,55 m.l, teren intravilan, proprietari necunoscuți, la vest, pe o lungime de 17,09 ml . 33B, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert P. B. N.; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în primul rând, că legea aplicabilă în speță este Codul civil din 1864.
Instanța a a constatat că prin întâmpinarea depusă, pârâta Primaria Sectorului 4 B. a invocat excepția lipsei capacitatii sale procesuale de folosinta, iar la termenul de judecata din data de 26.09.2008, reclamantul si-a precizat actiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv, aratand ca intelege sa se judece cu Primaria Sectorului 4 B. prin Primar, in calitate de parat. Prin urmare, instanta urmeaza sa respinga exceptia lipsei capacitatii de folosinta a Primariei Sectorului 4 B., ca ramasa fara obiect.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei Sectorului 4 B. prin Primar, invocata de aceasta parata prin intampinare, a constatat că uzucapiunea, ca mod de dobandire a proprietatii, presupune formularea unei actiuni impotriva proprietarului nediligent, or reclamantul nu a facut dovada legitimitatii procesuale pasive a Primariei Sectorului 4 B. prin Primar, nu a probat ca imobilul s-ar afla in proprietatea sau administrarea acestei institutii. Potrivit dispozitiilor art.81 alin.2 lit.f din Legea nr.215/2001 – consiliile locale ale sectoarelor Municipiului B. administreaza in conditiile legii bunurile proprietate publica sau privata a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotararii Consiliului General al Municipiului B., or pentru terenul care face obiectul prezentei actiuni nu exista nicio hotarare a CGMB in sensul transmiterii acestuia in administrarea Primariei Sectorului 4 B.. Asadar, bunurile mobile si imobile care apartin domeniului public sau privat al unitatii administrativ-teritoriale constituie patrimoniul respectivei unitati, in cauza – patrimoniul Municipiului B. (art.119 din legea nr.215/2001).
Pe fondul cauzei, instanta a constatat ca, in cursul anului 2000, reclamantul a cumparat imobilul aflat in litigiu de la numita C. F. (fosta Lepadatu F.), in prezent decedata, in baza unei simple intelegeri, fara a incheia un act de vânzare-cumpărare care sa perfecteze respectiva tranzactie.
La randul sau, numita C. F. cumparase terenul la data de 28.07.1970 de la Saidel T., printr-un inscris sub semnatura privata, fara a incheia un contract in forma autentica avand ca obiect aceasta operatiune.
Începând cu anul 1986, imobilul aflat in litigiu a trecut in proprietatea privata a statului, astfel cum rezulta din relatiile comunicate de Primaria Municipiului B. – Direcția Evidenta Imobiliara si Cadastrala – Serviciul Evidenta Proprietatii (fila 83 dos. din primul ciclu procesual), astfel ca in prezent adevaratul proprietar al terenului este M. B., acesta avand in cauza legitimitate procesuala pasiva.
In conformitate cu dispozițiile art.1846 C.civ, in vederea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lunga durata, este necesara îndeplinirea a doua conditii: reclamantul sa aiba o posesie utila, adica o posesie propriu-zisa si neviciata si posesia sa fie exercitata neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent daca posesorul este de buna-credinta sau de rea-credinta.
In conformitate cu dispozitiile art. 1860 C.civ, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea invoca dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului sau daca sunt îndeplinite cumulativ trei condiții: posesorul anterior nu a fost proprietarul imobilului: intre cei doi posesori a existat un raport juridic; posesia anterioara a fost o posesie utila.
Analizând materialul probator administrat in cauza, instanța a constatat ca autoarea reclamantului - C. F. a cumpărat terenul de la Saidel T. la data de 28.07.1970, printr-un înscris sub semnătura privata (chitanța de mana aflata la fila 21 din dosarul cauzei), iar începând cu anul 1986, imobilul aflat in litigiu a trecut in proprietatea privata a statului, astfel cum rezulta din relațiile comunicate de Primăria Municipiului B. – Direcția Evidenta Imobiliara si Cadastrala – Serviciul Evidenta Proprietarii (fila 83 dos. din primul ciclu procesual). Intrucat din anul 1986, proprietarul imobilului a fost M. B., instanta a retinut ca reclamantul a achizitionat terenul de la un neproprietar, astfel ca prima conditie ceruta de art. 1860 C.civ. este indeplinita.
Din declaratiile martorilor C. A. si I. E. audiati in cauza (filele 64, respectiv 65), instanta a retinut ca reclamantul a dobandit imobilul de la autoarea sa C. F., prin vanzare-cumparare, in baza unei simple intelegeri, fara a incheia insa un contract in forma autentica avand ca obiect aceasta operatiune. Coroborand cele doua declaratii, instanta a constatat indeplinita si cea de-a doua conditie ceruta de textul de lege mentionat pentru jonctiunea posesiilor, cea privind existenta unui raport juridic intre cei doi posesori.
In conformitate cu dispozitiile art.1847-1848 C.civ. rap. la art. 1860 C.civ, pentru a fi utilă dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, prin jonctiunea posesiilor, posesia exercitată atat de reclamant, cat si de autorul sau, trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Din declaratiile martorilor C. A. si I. E. audiati in cauza (filele 64, respectiv 65), instanta a retinut ca posesia exercitata de C. F. asupra imobilului, indeplineste aceste conditii. Astfel, incepand cu anul 1970, cand a cumparat terenul de la Saidel T. prin chitanta de mana anexata la dosar, autoarea reclamantului a exercitat o posesie fara intermitente si publica, folosind imobilul impreuna cu sotul sau, nefiind tulburata de nimeni.
Coroborand aceleasi declaratii cu inscrisurile administrate in cauza, anume relatii comunicate de la Primaria Sectorului 4 B. - Directia de Impozite si Taxe Locale – privind istoricul de rol fiscal (fila 68) si Primaria Municipiului B. – Directia C. Administrativ – Serviciul privind Aplicarea Legii nr.10/2001 (fila 61) din care rezulta ca nu a fost inregistrata nicio cerere de restituire in natura sau masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul in litigiu, instanta a constatat totodata ca, de la momentul cumpararii terenului in anul 2000 de la autoarea sa, reclamantul a exercitat deasemenea asupra acestuia o posesie continua, neintrerupta (art.1850 C.civ), publica si nimeni nu i-a tulburat aceasta posesie, fiind cunoscut si comportandu-se ca un adevarat proprietar – muncind permanent pamantul pe care il cultivase cu vita de vie.
Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1860 C.civ, instanța a apreciat ca in speta poate opera instituția joncțiunii posesiilor si, reunind cele doua posesii (1970-2000 exercitata de autoarea C. F. si 2000-2012 exercitata de reclamant), a constatat ca termenul de 30 ani cerut de prevederile art.1890 C.civ. pentru a constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin prescriptie achizitiva, s-a implinit.
In ceea ce priveste identificarea imobilului-teren aflat in litigiu, instanta a avut in vedere concluziile raportului de expertiza tehnica in specialitatea topografie, efectuat in cauza de expertul B. N. si atasat la filele 93-106 din dosar, precum si schitele anexate acestui raport. Din raportul mentionat, a rezultat că terenul are o suprafață de 907,74 mp si următoarele vecinătăți: la nord, pe o lungime de 53 ml – G. M., la sud, pe o lungime de 14,58 ml – imobilul din ..35, pe o lungime de 14,50 ml – imobilul din ..37, pe o lungime de 8,07 ml – imobilul din ..39, la est, pe o lungime de 17,55 ml, teren intravilan, proprietari necunoscuți, la vest, pe o lungime de 17, 09 ml – ..33B.
Pentru toate aceste motive, instanța a admis acțiunea, astfel cum a fost precizata si a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului identificat anterior.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. București, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 21.12.2012, sub nr. de dosar_ .
La termenul de judecată din data de 10.09.2013, G. T. și G. G. au formulat cerere de intervenție accesorie, susținând că intervenția o formulează in sprijinul recurentului parat și au solicitat admiterea in principiu a cererii și comunicarea acesteia către părțile din proces, iar pe fondul cauzei respingerea - cel puțin in parte – a acțiunii.
În fapt, au arătat că mama lor, G. M., a dobândit prin reconstituire dreptului de proprietate, in baza Legii 18/1991, conform Titlului de proprietate 1884/25.04.1995 si a procesului verbal de punere in posesie emis de Primăria sectorului 4 București un teren in suprafața de 5909,06 mp, teren situat în București, ., sector 4. Terenul este amplasat intre străzile Plaiul Foii si Drumul Dealul Bistrii. După decesul mamei lor, in urma dezbaterii succesorale, au rămas conform certificatului de moștenitor 55/30.09.2011 eliberat de BNP O. A., cei trei copii ai săi, respectiv: G. T. G. T. si G. G.. Terenul a fost dobândit prin moștenire și a fost intabulat in CF nr._ în București, sector 4, cu nr. cadastral_ si are suprafața de 5909,06 mp, din acte, respectiv 6.024 mp, așa cum rezultă din măsurătorile cadastrale. De asemenea, au învederat aspectul că terenul solicitat de reclamant se suprapune, cel puțin în parte, pe terenul proprietatea lor.
În drept, disp. art. 49-51 din vechiul C.pr.civ..
La termenul din data de 08.10.2013, a fost calificată calea de atac formulată în cauză ca fiind apelul, iar la termenul de judecată din data de 12.11.2013, a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție a lui G. T. și G. G., pentru considerentele consemnate în încheierile de ședință de la acele date.
Prin decizia civilă nr. 1259 A din 10.12.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins excepția tardivității formulării apelului invocata de intimatul reclamant, a admis apelul si cererea de intervenție accesorie,a schimbat in parte sentința apelata, in sensul ca a respins acțiunea, astfel cum a fost precizata, ca neîntemeiată.
Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate privind excepția lipsei capacitații procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sector 4 București.
A fost obligat intimatul reclamant la plata către intervenienții G. T. și G. G., a sumei de 11 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În privința excepției tardivității formulării cererii de apel, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, întrucât din examinarea dovezilor de procedură din dosar, rezultă că sentința civilă apelată a fost comunicată apelantului pârât M. București la data de 22.11.2012, iar calea de atac a fost declarată la data de 10.12.2012 (în condițiile art. 104 C.pro.civ.). Prin calcularea termenului de 15 zile stabilit de art. 284 C:proc.civ., conform art. 101, alin. 1 C.proc.civ., rezultă că apelul a fost declarat în termenul legal, respectiv în ultima zi a termenului (care s-a prelungit până în data de 10.12.2012, conform art. 101 alin. 5 C.proc.civ.).
În privința motivului de apel întemeiat pe aspectul că anterior anului 1991, actele normative, inclusiv Constituția, nu făceau distincție între domeniul public și cel privat al statului, astfel că orice teren al acestuia din urmă nu putea fi uzucapat, tribunalul a apreciat că acesta este neîntemeiat, întrucât aspectul că anterior anului 1991 nu exista diferența domeniu public/privat al statului și că domeniul public este inalienabil și imprescriptibil, nu poate, a priori, duce la concluzia că orice teren deținut de stat nu poate fi supus prescripției achizitive.
Tribunalul a subliniat că prima instanță a apreciat că posesia reclamantului îndeplinește condițiile stabilite de lege pentru a se constata dobândirea dreptului de proprietate în sine asupra terenului uzucapat prin joncțiunea posesiilor.
Tribunalul a constatat că, în mod eronat, instanța de fond a ajuns la această concluzie, întrucât din ansamblul materialului probator administrat în cadrul celor două judecăți în fond a litigiului nu rezultă această consecință.
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale asupra unui bun, prin posedarea neîntrerupta a acelui lucru, in tot timpul si in condițiile fixate de lege. Posesia neviciată exercitată . de timp, conform art. 1847 si art. 1890 C.civ. trebuie opusă fostului proprietar al bunului, uzucapiunea fiind o sancțiune imperativă a acestuia, care a dat dovada de lipsa de diligență și prudență în conservarea dreptului de proprietate. . trebuie sa fie neviciată. Constatarea uzucapiunii urmărește sancționarea proprietarului care se manifestă pasiv față de bunul său, care se află în posesia altei persoane.
Potrivit art. 1846 alin. 2 C.civ., „posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru”, iar art. 1854 C.civ. prevede că posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.
Prin art. 1859 C.civ., se instituie principiul potrivit căruia fiecare posesor, indiferent dacă a dobândit posesia unui bun de la un non dominus, pe baza unui titlu translativ de proprietate, începe în persoana sa o posesie nouă. Potrivit art. 1860 C.civ., deși fiecare posesor începe o posesie nouă, el are facultatea de a uni posesia sa cu posesia autorului său, pentru a putea opune prescripția achizitivă. În această ipoteză, se pornește de la premisa existenței a două posesii, care au ca obiect același bun și sunt exercitate de două persoane diferite între care s-a născut un raport juridic pe temeiul căruia o persoană are calitatea de autor, iar cealaltă de succesor, raport juridic izvorât dintr-un fapt juridic în sens restrâns sau dintr-un act juridic translativ de proprietate. Tribunalul a subliniat că în situația invocării joncțiunii posesiilor nu este vorba despre o continuare a posesiei anterioare a autorului, ci de o unire a posesiei prezente cu posesia exercitată de autorul celui care o invocă, cele două posesii fiind analizate diferit prin prisma art. 1847 C.civ. Din interpretarea coroborată a noțiunilor utilizate de legiuitor în art. 1859 și 1860 C.civ.(„strămutarea posesiunii s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros”, „posesor posterior”, „posesiunea autorului”), tribunalul a mai subliniat că joncțiunea posesiilor presupune transmiterea unui drept, care să permită unirea posesiilor, prin prisma raportului autor-succesor.
Prin urmare, față de situația de fapt din cauza de față, dobândirea terenului de către reclamant de la numita C. F. în baza unei simple înțelegeri verbale, nu constituie temei pentru a întemeia ipoteza joncțiunii posesiilor, ci doar o transmitere a posesiei terenului (în fapt), care poate constitui temei pentru începerea unei noi uzucapiuni în persoana reclamantului, astfel că devine incident art. 1859 C.civ., reclamantul începând în persoana sa o nouă posesie, care, însă, nu a îndeplinit termenul uzucapiunii pentru a putea fi temei al dobândirii dreptului de proprietate în acest mod.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P. G..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că tribunalul, deși statuează faptul că, materialul probator administrat în cauză relevă necesitatea admiterii apelului, în conținutul hotărârii pronunțate, instanța nu face referire la absolut nicio probă administrată în dosar și nu indică în concret care sunt probele ce susțin ipoteza pentru care a considerat întemeiată cererea de apel formulată de pârâta-apelantă. Având în vedere faptul că hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză a probelor aflate la dosar în scopul aflării adevărului și justei soluționări a cauzei, consideră această omisiune a instanței, de a nu individualiza probele reținute în motivarea soluției, ca fiind nelegală.
În acest context, instanța de apel, apreciază faptul că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera joncțiunea posesiilor, însă, din formularea deficitară a motivării nu se poate deduce în mod concret care este condiția ce nu a fost îndeplinită. Astfel, deși tribunalul, invocă în considerentele hotărârii o varietate de texte de lege, respectiv art. 1847, art. 1890, art. 1846 alin. 2 și art. 1859 Cod civil, reiterând conținutul acestora, acesta nu justifică în concret aplicabilitatea instanța de apel nu explică de ce înțelegerea verbală nu poate îndeplini condițiile necesare pentru a opera joncțiunea posesiilor. Este evident faptul că au fost încălcate prevederile Codului de Procedură Civilă cu privire la motivarea hotărârilor, atât timp cât niciunde în cuprinsul hotărârii recurate nu poate fi identificată în fapt justificarea instanței de apel cu privire la prezenta cauză cât și a soluției adoptate, unicul argument adus de instanță fiind insuficient pentru a susține și pentru a explica de ce tribunalul a considerat pertinentă soluția pronunțată în cauză.
Nu în ultimul rând, menționează recurentul-reclamant, în hotărârea dată de Tribunalul București nu se face referire și nu se analizează, nici măcar minimal, aspecte referitoare la apărările pe care el le-a formulat și, totodată, nu se motivează rațiunea pentru care instanța de control judiciar a înlăturat aceste apărări.
Instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și greșita aplicare a legii, întrucât aceasta a apreciat în mod netemeinic și nelegal faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera instituția joncțiunii posesiilor.
Instanța de apel a aplicat în mod vădit nelegal prevederile Codului civil de la 1864 la situația de fapt dedusă judecății.
Analizând dosarul, tribunalul a realizat o apreciere a situației de fapt, bazându-se pe o examinare defectuoasă a probelor existente la dosarul cauzei și coroborându-le pe acestea cu criteriile proprii de interpretare a legii.
În primul rând, pentru a dovedi greșita aplicare a legii de către instanța de control judiciar, recurentul evidențiază îndeplinirea în speță a primei condiții enunțate de art. 1860 Cod civil, respectiv existența a două posesii propriu-zise și utile, respectiv a posesiei exercitate de autoarea sa, C. F., cât și a posesiei exercitate de el.
Recurentul apreciază că instanța de apel se află într-o gravă eroare, având în vedere faptul că, din probele administrate la dosarul cauzei, rezultă fără putință de tăgadă faptul că recurentul a dobândit bunul în baza unui raport juridic prin care s-a transmis proprietatea (în acest sens fiind chitanța de mână de la un neproprietar) s-a comportat față de bun ca un proprietar de drept, a edificat o plantație de viță de vie pe respectivul terenul și s-a îngrijit în mod constant de aceasta, făcând toate demersurile pentru deschiderea unui rol fiscal.
În nici o condiție nu se poate considera că el a avut calitatea de detentor precar, deoarece nu a preluat bunul de la un adevărat proprietar ci de la un neproprietar și a stăpânit bunul în nume propriu, comportându-se față de acesta ca un adevărat proprietar și având credința fața de acesta că este proprietarul imobilului.
Totodată, în sprijinul acestei susțineri, recurentul face referire la prezumția reglementată de legiuitor prin prevederile art. 1854 Cod civil, articol ce statuează faptul că „posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul". În acest sens, este lesne de observat faptul că, în speță, cât timp pârâtul nu a probat existența unor dovezi, operează prezumția conform căruia, dacă el, reclamantul, a exercitat o stăpânire materială a bunului, încrezându-se că este adevăratul proprietar, pe cale de consecință, rezultă faptul că această stăpânire a fost realizată pentru sine.
Mai mult, cu privire la acest aspect, din întregul ansamblu probator administrat în cauză reies ca fiind dovedite ambele elemente ale posesiei existente în persoana sa, respectiv atât animus cât și corpus, astfel, putând trage concluzia faptului că el întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a intra în sfera termenul de "posesor" și nu de "detentor precar". În acest sens, este importantă și declarația numitului C. A., soțul autoarei recurentului, care confirmă unica intenție a părților raportului juridic, respectiv intenția lui C. F. de a vinde și a reclamantului de a cumpăra, urmând să posede terenul ca un adevărat proprietar și nu cu intenția de detentor.
Astfel, după cum rezultă din cererea înregistrată sub nr. 2929/19.04.2010, precum și din Adresa nr._/20.04.2010 eliberată de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, ca răspuns la cererea pe care a formulat-o (ambele aflate la dosarul cauzei), încă din anul 2001 a solicitat deschiderea rolului fiscal și plata impozitului pentru terenul ce face obiectul prezentei cauze, de fiecare dată lovindu-se de același răspuns negativ al neacceptării plății motivat de faptul că nu poate deschide rol fiscal și plăti impozitul decât în momentul în care va prezenta dovada proprietății asupra terenului, reprezentanții Primăriei invocând de fiecare dată dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, conform cărora "terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan sau în extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute".
De asemenea, după cum rezultă și din Adresa nr. 43/14.04.2010 eliberată de Biroul Notarului Public M. D. (aflată la dosar), la masa succesorală a numitei C. F., nu a fost cuprins terenul ce face obiectul prezentei cauze, situație datorată tocmai de faptul că acesta fusese cumpărat de către subsemnatul anterior decesului autoarei mele.
Nu în ultimul rând, apărările formulate de recurent au fost certificate și de instanța fondului, în etapa rejudecării, în acest sens Judecătoria Sectorului 4 statuând faptul că "întrucât din anul 1986 proprietarul imobilului a fost M. București, (...) reclamantul a achiziționat terenul de la un neproprietar, astfel că prima condiție cerută de art. 1860 cod civil este îndeplinită".
Totodată, recurentul-reclamant precizează că sunt respectate prevederile art. 1846 Cod civil de la 1864, ambele posesii având caracter continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sunt exercitate cu titlu de proprietar relativ la același bun. În acest context, menționează că, astfel după cum rezultă din depozițiile martorilor C. A. și I. E., nici autoarea sa și nici el nu au fost tulburați de vreo terță persoană, atât timp cât a fost în posesia doamnei C. nimeni nu a tulburat posesia și că atât timp cât terenul a fost deținut de autoarea sa, acesta l-a fost muncit împreună cu soțul său, urmând ca apoi să fie cultivat cu viță de vie de către el, aspect confirmat și de declarația soțului autoarei C. F., C. A..
De asemenea, posesia pe care a exercitat-o atât el, cât și autoarea sa este una publică, acest aspect putând fi deductibil tot din cadrul depozițiilor martorilor. Astfel, este îndeplinită condiția publicității, așa cum rezultă chiar din faptul că martorii audiați în cauză, proprietari ai terenurilor învecinate, cunosc posesia neîngrădită pe care a exercitat-o și o exercită în continuare.
În aceeași ordine de idei, recurentul-reclamant menționează că nici reprezentanții primăriilor pârâte, prezente la efectuarea expertizei, nu au indicat un alt proprietar al imobilului și nici nu au infirmat calitatea sa de posesor.
Referitor la acest aspect, instanța de fond (în etapa rejudecării) a confirmat că ne aflăm în fața unei posesii continue, neîntrerupte, netulburate, publice și sub nume de proprietar.
Referitor la condiția conform căreia este necesar ca posesorul care se prevalează de joncțiunea posesiilor să fie un succesor în drepturi a posesorului anterior, în sensul că trebuie să dețină posesia de la autorul său în baza unui raport juridic, menționează faptul că, potrivnic susținerilor irelevante ale instanței, această situație este pe deplin îndeplinită în speță.
În doctrina de specialitate prin principiul consensualismului "se înțelege acea regulă de drept potrivit căreia simpla manifestare de voință este nu numai necesară, ci și suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naștere în mod valabil sub aspectul formei care îmbracă manifestarea de voință făcută în scopul de a produce efecte juridice. În alte cuvinte, pentru a produce efecte juridice civile, manifestarea de voință nu trebuie să îmbrace o formă specială".
Deși în considerentele hotărârii, instanța de apel confirmă necesitatea existenței unui raport juridic, pentru a opera joncțiunea apreciind faptul că "două posesii, care au ca obiect același bun și sunt exercitate de două persoane diferite între care s-a născut un raport juridic pe temeiul căruia o persoană are calitatea de autor, iar cealaltă de succesor, raport juridic izvorât dintr-un fapt juridic în sens restrâns sau dintr-un act translativ de proprietate", nu detaliază în niciun mod care este raționamentul ce a dus la respingerea aplicării în speță a joncțiunii posesiilor în baza unui raport juridic întemeiat pe o înțelegere verbală.
În acest context, menționează că atât el, cât și autoarea sa, C. F., au exercitat posesia asupra terenului în cauză ca stare de fapt, fără a fi titulari ai dreptului de proprietate, întrucât, așa după cum reiese atât din situația expusă prin acțiune, cât și din declarațiile martorilor audiați (existente la dosarul cauzei), imobilul a intrat în stăpânirea sa prin simpla efectuare a unei plăți, fără a fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege „ad validitatem” plata respectivă prilejuind doar strămutarea posesiei asupra bunului.
Astfel, conform, declarațiilor administrate în cauză, recurentul-reclamant arată că deține în posesie o suprafață de teren de aproximativ 1000 m2 aflată în spatele proprietăților de la nr. 33A, 35, 37 și chiar o parte din ., depoziții care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză.
În context, raportându-se la depozițiile martorilor (existente la dosarul cauzei), reiterează că autoarea sa a intrat în posesia terenului în anul 1970 în baza unui înscris sub semnătură privată ("chitanța de mână” - aflată la dosarul cauzei), înscris ce nu reprezintă un titlu în termenii art. 1171 Cod civil, iar în ceea ce îl privește, astfel după cum rezultă și din Declarația numitului C. A. (soțul autoarei sale) autentificată sub nr. 796/02.05.2010, transferul posesiei a operat în cursul anului 2000 în baza unei simple înțelegeri verbale, tocmai datorită faptului că anterior nu fusese îndeplinită cerința legală cu privire la forma actului.
Nu se poate pune problema unui titlu translativ de proprietate, având în vedere faptul că "joncțiunea posesiilor nu poate avea loc dacă posesia anterioară a fost exercitată de însuși titularul dreptului real principal (...) prin autor al posesorului actual se înțelege numai persoana care, ca si cel ce invocă uzucapiunea, a exercitat posesia ca stare de fapt, fără însă a fi titularul dreptului real principal."
Pe cale de consecință, consideră că, în speță, operează în favoarea sa instituția joncțiunii posesiilor, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1879 Cod civil de la 1864, după cum în mod veridic a apreciat și instanța de fond.
Nu în ultimul rând, deși instanța de apel adoptă un raționament defectuos, până și aceasta din urmă recunoaștere ca eligibilă posesia reclamantului și incidența efectelor prescripției achizitive, statuând faptul că posesia sa "poate constitui temei pentru începerea unei noi uzucapiuni în persoana reclamantului, astfel că devine incident art. 1859 Cod civil, reclamantul începând în persoana sa o nouă posesie". Or, prin această ultimă remarcă, instanța de apel califică îndeplinirea tuturor condițiilor necesare uzucapării terenului, mai puțin cea a timpului scurs de la momentul dobândirii în proprietate.
Referitor la cererea de intervenție accesorie formulată de G. T. și G. G., recurentul-reclamant apreciază că instanța de apel în mod greșit a admis cererea astfel formulată având în vedere faptul că deși cererea de intervenție este catalogată drept intervenție accesorie în realitate aceasta este o veritabilă cerere principală de intervenție.
Astfel, conform art. 49 alin. (2) și (3) Cod procedură civilă, precizează că, spre deosebire de cererea accesorie de intervenție, unde intervenientul sprijină apărarea uneia dintre părți, în cazul intervenției principale, cel care intervine invocă un drept propriu în legătură cu cauza supusă judecății. În acest context, învederează instanței de judecată faptul că, în ciuda afirmațiilor intervenienților G. T. și G. G. conform cărora aceștia ar interveni în proces în sprijinul recurentului-pârât, în realitate, ei invocă un drept personal de proprietate asupra imobilului uzucapat respectiv, asupra unei suprafețe de 150 mp din suprafața totală de 907,74 mp", ceea ce nu este permis în cazul unei intervenții accesorii. Astfel, este indubitabil faptul că, prin cererea adresată instanței, intervenienții solicită introducerea lor în cauză pentru a li se recunoaște un drept propriu asupra terenului și nu în scopul de a apăra drepturile pârâtului M. București. Mai mult, terții, prin pretențiile pe care le invocă solicită indirect instanței să pronunțe o soluție în propria lor favoare, prin hotărârea astfel pronunțată ei realizându-și o pretenție individuală.
Mai mult decât atât, dacă ar sprijini dreptul de proprietate a Municipiului București asupra terenului în discuție, ar recunoaște practic dreptul de proprietate al acestei entități și asupra suprafeței de teren pe care aceștia o reclamă. Acest lucru rezultă din faptul că, în calitate de intervenient cu titlu accesoriu în sprijinul recurentului-pârât, numiții G. trebuie să se comporte în cadrul prezentei cauze în așa fel încât instanța să respingă drepturile reclamantului-intimat, ceea ce ar însemna lăsarea în proprietate a Municipiului București a întregii suprafețe de teren ce face obiectul prezentei acțiuni.
Mai mult decât atât, chiar în cererea de intervenție, intervenienții recunosc faptul că apelează la o cerere în interes propriu în momentul în care invocă ca temei de drept dispozițiile art. 50 Cod procedură civilă.
În acest context, având în vedere faptul că, în realitate cererea de alin. (3) cu art. 51 Cod procedură civilă rezultă în mod incontestabil că o astfel de intervenție nu ar putea fi admisă de instanța de judecată, fiind contrară dispozițiilor ce reglementează materia procesuală cât și din prisma faptului că, recursul, neavând caracter devolutiv nu poate antrena o judecare a fondului în soluționarea lui. În acest sens, recurentul-reclamant apreciază că intervenția formulată de numiții G. T. și G. G. constă, de fapt doar într-o încercare disperată de a induce în eroare instanța, în acest mod aceștia sperând să devină intervenienți într-un litigiu aflat în calea recursului, chiar dacă termenul imperativ în care această cerere de intervenție mai puteau fi făcută a expirat.
Pentru aceste considerente, menționează faptul că se poate formula cerere de intervenție principală numai în fața primei instanțe și numai înainte de închiderea dezbaterilor iar, în mod excepțional, cu învoirea părților se poate admite și în fața instanței de apel, dar niciodată nu poate fi aprobată de completul de judecată în calea de atac a recursului.
Mai mult decât atât, recurentul-reclamant apreciază că cererea de intervenție accesorie formulată în prezenta cauză este neîntemeiată contrar admiterii acesteia de către Tribunalul București. Cu privire la acest aspect, precizează faptul că așa-zișii intervenienți nu au făcut sub nicio formă dovada dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de 150 mp din cei 907,74 mp uzucapați de el, nu au depus documente justificative în acest sens, ci doar s-au rezumat în a enunța o situație de fapt din care ar reieși că respectiva suprafață de teren ar fi aparținut predecesorului lor, respectiv G. M.. În acest sens, intervenienții trebuiau să depună măcar dovada dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de teren deținute, deoarece nicio cerere de intervenție accesorie nu poate fi judecată în lipsa unor documente probatorii, pe baza strictă a unor înșiruiri de fapte.
Deși nu este probată sub nicio formă cererea de intervenție, contrar dispozițiilor de procedură civilă, aceasta trebuia sa aibă anexată toate înscrisurile doveditoare astfel încât, la momentul discutării admisibilității în principiu a cererii, judecătorul să își poată forma convingerea pe baza unor probe certe existente la dosar.
Spre deosebire de cele prevăzute anterior, menționează că dovada dreptului său de proprietate rezultă din coroborarea probelor existente la dosarul cauzei. Astfel, conform concluziilor raportul de expertiză – anexa 2, imobilul ce face obiectul prezentei acțiuni a fost identificat ca având următoarele vecinătăți: pe latura de Nord, pe o lungime de 53,00 ml se învecinează cu proprietatea aparținând numitei G. M.; pe latura de Vest cu o lungime de 17/09 ml se învecinează cu imobilul din .. 33B; pe latura de Sud cu o lungime de 52/15 ml: parcelele cu nr. 33 A, 35/37 și 39 de pe . latura de Est cu o lungime de 17/55 ml se învecinează cu un teren viran (proprietar neidentificat).
Astfel, conform anexei 2, într-adevăr, G. M. are un drept de proprietate (conform Titlului de Proprietate nr._ din 25.04.1995) asupra unei suprafețe de teren cu care el se învecinează în partea de Nord, însă această suprafață nu se suprapune cu terenul uzucapat de el, acest aspect rezultând în mod indubitabil din concluziile raportului de expertiză anexa 2, cât și din declarațiile martorilor C. A. și I. E.. Totodată, menționează existența la dosarul cauzei și a unui înscris ce emană de la Direcția de Evidență Imobiliară și Cadastrală Serviciul Evidența Proprietății, prin care se consemnează faptul că ". imobilului consemnat ca proprietate de stat, cu posesor de . evidențelor, Consiliul P.. Sector 4".
Mai mult decât atât, chiar instanța de fond în hotărârea recurată statuează în sensul că "Începând din anul 1986, imobilul aflat în litigiu a trecut în proprietatea privată a statului, astfel cum rezultă din relațiile comunicate de Primăria Municipiului București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul Evidența Proprietății (fila 83 dos. din primul ciclu procesual), astfel că în prezent adevăratul proprietar al terenului este M. București, acesta având în cauză legitimitate procesuală pasivă".
În acest sens, concluziile raportului de expertiză se coroborează cu martorii audiați în prezenta cauză, cu înscrisurile existente la dosar cât și cu aprecierile instanței de fond și concluzionează într-un singur sens și anume faptul că imobilul în suprafață de 907,74 mp este în proprietatea Municipiului București. Astfel, constatând faptul că pârâtul are calitate procesuală pasivă pentru întreaga suprafață, M. București era singurul "adevărat proprietar" împotriva căruia putea să se îndrepte cu acțiunea în uzucapiune pentru a i se recunoaște dreptul de proprietare asupra terenului în cauză.
De asemenea, deși litigiul în cauză se află pe rolul instanțelor tocmai din data de 26.05.2008, astfel încât numiții aveau la dispoziție o perioadă de timp mai mult decât rezonabilă de a lua la cunoștință de respectivul dosar, totuși aceștia au ales să rămână în pasivitate și nu au manifestat absolut nici un interes.
Cu privire la avizarea OCPI, recurentul-reclamant menționează că nicio normă de procedură civilă nu impune întreprinderea acestui demers, fiind doar o facultate și nu o obligație, raportul fiind deja omologat de instanța de judecată. Totodată, precizează că la momentul realizării raportului de expertiză, expertul desemnat realizează o verificare a tuturor actelor de proprietate, a cărților funciare, a actelor existente la dosar, acțiune ce intră obligatoriu în sarcina expertului tocmai pentru a se preîntâmpina o situație de suprapunere a terenurilor sau de a se denunța o astfel de suprapunere în cazul în care ea există. Nu poate fi vorba despre o suprapunere a celor două terenuri, ce ar fi reieșit eventual din verificări la oficiul de cadastru în primul rând pentru faptul că, exact cum rezultă din raportul de expertiză planurile cadastrale au fost puse la dispoziție chiar de Primăria Municipiului București, aceasta având intenția de a-și dovedi proprietatea pe întreaga suprafața de teren discutată. Mai mult, la efectuare expertizei au fost prezenți pentru a da explicațiile necesare din partea pârâtului, reprezentanți ai Serviciului de Cadastru și Publicitate Imobiliară aferente Sectorului 4 și Municipiului București. Pe cale de consecință, dacă s-ar fi văzut o astfel de suprapunere, care ar fi condus implicit la instituirea unui drept de proprietate pe o suprafață ce nu le revenea și nu o reclamau ca fiind proprietate de stat, acești reprezentați ar fi făcut mențiunile necesare ce ar fi fost cuprinse În raportul de expertiză, ceea ce nu este cazul.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, este o sancțiune împotriva vechiului proprietar care, dând dovadă de lipsă de diligență, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna unei alte persoane.
Potrivit art.1847 C.civil, „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în articolele următoare”.
Art.1890 Cod civil, prevede ca regulă specială, dobândirea dreptului de proprietate prin simpla exercitare a posesiei utile timp de 30 ani, „fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu, si fara sa i se poata opune reaua-credinta.” Prin urmare, uzucapiunea presupune în mod necesar o posesie utilă, adică o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar, caractere prevăzute de art.1847 și urm. C.civil, posesorul putând să fie și de rea credință.
In ceea ce privește invocarea joncțiunii posesiilor, in temeiul art. 1860 Cod civil, Curtea reține că această instituție de drept civil operează numai în cazul în care posesia anterioară, cu care se cere a fi unită posesia reclamantului, nu a fost exercitată de titularul dreptului de proprietate.
Din dispozițiile art. 1860 C.civil rezultă că cel care invocă uzucapiunea poate uni posesia exercitată de el cu posesiunea exercitată de autorul său, prin „autor” în scopul acestei prevederi legale, înțelegându-se persoana care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului real pentru că numai într-o asemenea situație are sens joncțiunea posesiilor .
Prin urmare, joncțiunea posesiilor operează in cazul in care ele s-au exercitat de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, iar cel care invoca uzucapiunea deține bunul de la autorul sau in baza unui raport juridic.
Cu alte cuvinte, în ceea ce privește cea de-a doua condiție, este necesar ca reclamantul (posesorul actual) să facă dovada transmiterii posesiei de la autorul său către sine pentru bunul pentru care cere să fie constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune, transmitere care să aibă loc în temeiul unui raport juridic civil născut în urma unui act sau fapt juridic licit concret în care sunt implicate cele două părți.
Pe de altă parte, trebuie avută în vedere și prezumția reglementată de prin art. 1854 Cod civil, articol ce statuează faptul că „posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul".
În speță, reclamantul a invocat joncțiunea posesiilor, solicitând unirea posesiunii exercitate de el din anul 2000 cu aceea exercitata de autoarea sa C. F. din anul 1970, de la care a cumpărat imobilul teren în baza unei înțelegeri verbale.
În ceea ce privește valoarea acestei înțelegeri, Curtea reține că, deși această manifestare de voință nu a valorat in concret, sub aspectul efectelor juridice, ca o transmisiune de proprietate, in schimb aceasta are eficienta juridica in fundamentarea unei transmisiuni a posesiei de la numita C. F. la reclamant, apta sa fundamenteze o joncțiune a posesiilor ce poate fi invocata de către acesta din urma.
In caz contrar, in situația in care respectiva operațiune juridica ar fi fost perfectata in forma autentica ori si-ar fi produs efectele juridice in mod direct la momentul încheierii sale, reclamantul nu ar mai fi avut nevoie sa invoce uzucapiunea iar dreptul sau de proprietate s-ar fi născut la momentul încheierii actului.
În speță însă, tocmai ca o consecință a nevalabilității acestei transmisiuni a dreptului de proprietate, dreptul real principal al recurentului reclamant s-a născut nu uno ictu, la data înțelegerii verbale, ci ca efect al posesiei exercitate ulterior, unite cu aceea a autorului sau, C. F., dreptul reclamantului născându-se retroactiv si coborând în timp pana in anul 1970, anul începerii uzucapiunii de către autoarea sa.
Referitor la calitatea actelor de stăpânire exercitate de către recurentul reclamant, nu poate fi reținut caracterul precar al detenției, câtă vreme recurentul reclamant a exercitat elementul animus, având reprezentarea ca stăpânește acest teren in temeiul înțelegerii verbale afirmate in mod public de către autoarea sa, C. F., nefiind contestată de nicio persoană.
În acest sens este chiar declarația soțului supraviețuitor al defunctei C. F., numitul C. A., administrată de instanța de fond, care confirmă intenția lui C. F. de a vinde și a reclamantului de a cumpăra, urmând să posede terenul ca un adevărat proprietar și nu cu intenția de detentor.
Prin urmare, prin probele administrate în cauza reclamantul a făcut dovada exercitării unei astfel de posesii atât de către el, cât si de către autoarea sa, putându-se astfel prevala, de prerogativa joncțiunii posesiilor reglementata de legiuitor prin dispozițiile art. 1860 Cod civil.
Cu toate acestea, având în vedere că cerințele prescripției achizitive trebuie analizate prin raportare la un bun individualizat, Curtea apreciază că situația de fapt a imobilului nu a fost lămurită de către instanța de apel.
Astfel, se constată că în cauză, în faza apelului, s-a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, de către intervenienții G. T. și G. G., care au învederat că terenul pe care îl dețin în proprietate, în baza titlului de proprietate nr. 1884/25.04.1995, eliberat în temeiul Legii nr. 18/1991, se suprapune, cel puțin în parte, cu terenul pentru care se solicită constatarea prescripției achizitive în prezenta cauză.
Potrivit art. 51 din Codul de procedura civila, „cererea de interventie in interesul unei parti se poate face chiar la instanta de recurs”.
În cazul acestei intervenții, terțul nu invocă o pretenție proprie și nu urmărește obținerea unei hotărâri prin care părțile inițiale să fie condamnate față de el, însă el trebuie să justifice un interes propriu pentru care înțelege să intervină în acel proces.
Astfel, desi terțul intervenient accesoriu nu reclama un interes propriu, în cazul intervenției accesorii interesul poate fi determinat de faptul că neimplicarea lui directă în proces ar putea provoca o acțiune ulterioară împotriva sa.
Or, presupusa suprapunere dintre terenul pentru care intimații intervenienți justifică un titlu de proprietate și terenul pentru care se solicită în cauza de față, constatarea uzucapiunii, conferă intimaților intervenienți G. un astfel de interes care să le permită participarea la procesul declanșat între reclamantul și pârâtul din prezenta cauză, admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de aceștia, fiind corectă.
Cu toate acestea, instanța de apel nu a lămurit aspectul eventualei suprapuneri a acestor terenuri, lăsând nelămurită situația de fapt a terenului în litigiu.
În acest sens, Curtea apreciază că se impunea efectuarea unui nou raport de expertiza care sa stabilească in mod judicios si pe deplin daca există identitate intre terenuri, daca se suprapun, vecinatatile si amplasamentele terenurilor, prin luarea in considerare a actului de proprietate exhibat de intimații intervenienți, să se întocmească schița corespunzatoare in care sa se evidentieze atat terenul ce face obiectul uzucapiunii cat si cel al intimaților intervenienți, aspecte care nu au fost lămurite cu ocazia judecării apelului.
Este necesar ca instanța de apel, prin prisma caracterului devolutiv al apelului, să lămurească toate aceste aspecte, pentru ca incidența prescripției achizitive să fie raportată la bunul astfel individualizat.
De asemenea, este necesară avizarea acestei expertizei judiciare topografice de către OCPI Sector 4, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Regulament privind avizarea tehnica a expertizelor judiciare efectuate de expertii judiciari in specializarea topografie, cadastru si geodezie, aprobat prin Ordinul comun al Ministerului Justitiei nr. 1882/2011 si al ANCPI nr. 1044/2011, potrivit cărora „Agentia N. de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI), prin oficiile de cadastru si publicitate imobiliara (OCPI), avizeaza tehnic, exclusiv cu privire la corectitudinea datelor topografice, expertizele judiciare efectuate de catre expertii judiciari in specializarea topografie, cadastru si geodezie”.
Având în vedere că o astfel de probă nu poate fi administrată în faza recursului, față de dispozițiile art. 305 C.proc.civ., Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art.312 alin.(5) Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant P. G., împotriva deciziei civile nr. 1259A/10.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General și intimații-intervenienți G. G. și G. T..
Casează decizia recurată și trimite cauza la Tribunalul București pentru rejudecarea apelului și a cererii de intervenție accesorie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. Z. D. F. G.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 2 ex.
08.12.2014
Jud apel: D. I. T.
M. A. B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 431/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 615/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
