Legea 10/2001. Decizia nr. 431/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 431/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 12595/3/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 431 A
Ședința publică de la 04.11.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant S. Ș., cu domiciliul ales la . SA, din București, .-138, corp B, parter, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 54/22.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. M. și Schimbărilor Climatice, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 28.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 04.11.2014, hotărând următoarele:
CURTEA
Soluționând apelul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 29.03.2013, reclamantul S. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună soluționarea pe fond a notificării nr. 2829/2001 privind imobilul din București, .. 10, sectorul 4, format din teren cu suprafața de 2097 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, cuantumul acestora urmând a fi stabilit la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării; să se dispună obligarea pârâtului M. M. și Schimbărilor Climatice să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr. 137, aferent notificării nr. 2829/2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; să se dispună obligarea pârâtului M. M. și Schimbărilor Climatice la plata daunelor morale către reclamant, datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr.2829/2001 prin emiterea unei decizii de restituire în echivalent pentru imobilul-teren situat în București, .. 10, sectorul 4 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin notificarea transmisă cu nr. 2829/2001 către Primăria Municipiului București, reclamantul a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul-teren cu suprafața de 2097 mp, situat în București, .. 10, sector 4, notificarea făcând obiectul dosarului administrativ nr._.
Având în vedere situația juridică și urbanistică a terenului ce face obiectul notificării, în sensul că acesta este inclus în imobilul „Acumulare L. Văcărești”, deținut de Administrația Națională „Apele Române” - astfel cum rezultă din Adresele emise de PMB cu nr. 6690/indDU/31.01.2003(Serviciul Documentații Urbanism) și nr._/_/ 26.10.2007(Serviciul Evidența Proprietății) - precum și adresa nr. 9996/2008 a Administrației Naționale „Apele Române”, dosarul administrativ a fost declinat spre cu adresa nr._/09.12.2009, competentă soluționare pârâtului M. M., nefiind soluționat până în prezent.
Terenul cu suprafața de 2097 mp din .. 10 a fost dobândit de autoarea reclamantului, S. D., ca bun succesoral, moștenit de la defunctul său tată M. P., prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ încheiat ca urmare dezbaterii succesiunii de pe urma acestuia. Această suprafața de teren (2097 mp) făcea parte din . 9818 mp pe care P. M. a dobândit-o prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3272/1923.
Astfel cum rezultă din adresa nr._/14.01.2008 emisă de D.G.I.T.L. Sector 4, S. D. a fost înscrisă în evidențele fiscale cu teren în .. 10.
Urmare a decesului autoarei S. D. și dezbaterii succesiunii de pe urma defunctei, reclamantul S. Ș. a rămas unicul moștenitor al acesteia, fapt menționat în certificatul de calitate de moștenitor nr.28/06.12.2001.
Terenul cu suprafața de 2097 mp a fost preluat de Stat fără titlu, fiind menționat doar în anexa Decretului nr. 143/1988 privind exproprierile efectuate în vederea amenajării Lacului Văcărești, inclus în imobilul din .. 4-16, cu proprietar CAP Popești Leordeni. In condițiile în care, din adresa nr. C.T._/26.01.2010 a Primăriei Orașului Popești Leordeni nu rezultă că autoarea subsemnatului ar fi solicitat înscrierea cu teren în CAP, iar în evidențele S.C.A.VL. Berceni S. D. (menționată eronat ca „D.”) figurează cu teren expropriat de 600 mp în .. 10 (adresa nr. 461/22.06.2010), preluarea terenului ce face obiectul notificării apare ca fiind abuzivă, circumscriindu-se dispozițiilor art. 2 (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, terenul proprietatea autoarei se află în prezent în domeniul public al Statului și în administrarea Ministerului M., astfel cum rezultă din adresa nr. 9996/2008 a Administrației Naționale „Apele Române”.
Din adresele emise de autoritățile administrative, dar și planurile cadastrale, rezultă cu evidență imposibilitatea restituirii în natură a terenului, astfel încât solicităm acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
In conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, am depus la dosar toate documentele doveditoare în sensul legii, în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a făcut dovada: calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, situația urbanistică, declarând că nu mai a avea alte acte de depus, și pe cale de consecință, a solicitat expres emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Analizând înscrisurile depuse din care rezulta faptul că terenul se află în administrarea Ministerului M., Municipiul București a declinat dosarul administrativ ce are ca obiect notificarea nr. 2829/2001, la M. M., spre competentă soluționare, cu adresa nr._/09.12.2009.
Prin adresa nr._/17.05.2010, pârâtul M. M. și Pădurilor m-a informat cu privire la necesitatea completării dosarului administrativ cu înscrisuri și expertiză topografică, înscrisuri ce au fost depuse ulterior, subsemnatul revenind cu numeroase solicitări în vederea soluționării notificării.
Pârâtul a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data completării dosarului prevăzut de art. 25 alin 1, teza 2 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, ignorând solicitările repetate în sensul emiterii deciziei, deși am depus înscrisurile solicitate.
Sesizarea instanței de a tranșa asupra dreptului pretins de subsemnatul s-a datorat atitudinii culpabile a paratului care, învestit cu soluționarea notificării în anul 2009, nu a procedat la emiterea Deciziei, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, pârâtul se afla oricum în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 din vechiul cod civil în vigoare la aceea dată, există o asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă)1.
Pârâtul încalcă și dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Într-un astfel de caz, lipsa oricărui răspunsul din partea acestuia echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că „nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. In acest context, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin. 1 C.proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri, pronunțând o hotărâre care să țină loc de dispoziție”, și nu doar să oblige pârâtul la emiterea dispoziției, în acest ultim caz fiind obligați să se reîntoarcă în faza aceleiași proceduri care le-a trimis în fața instanței judecătorești.
Acest punct de vedere 1-a exprimat ÎCCJ- Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001.
In conformitate cu dispozițiile art. 10 din legea specială, restituirea în natura este o măsură reparatorie prevalentă față de măsurile reparatorii prin echivalent. Atunci când este imposibil ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin 2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite. Măsurile reparatorii se vor acorda în condițiile legii speciale la valoarea de piață pe care imobilul o are la momentul soluționării notificării, valoare stabilită pe baza Standardelor Internaționale de Evaluare, așa cum prevede art. 10 și 11 din Legea 10/2001, și a H.G. nr.250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin.(l)și (2), 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005, cu referire la dispozițiile actele emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor. Din formularea respectivelor norme rezultă pârâtul are obligația de a transmite decizia emisă, cu toată documentația aferentă, către Secretariatul General al Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei. Deși termenul este precizat în mod expres în legea specială, subsemnatul solicit prin prezenta cerere obligarea pârâtului de a respecta acest termen, în sensul de a transmite dosarul la CCSD, având în vedere ignorarea de către pârât termenelor stabilite prin lege.
Competența instanței civile cu privire la un capăt de cerere care are natură contencioasă este determinată de art. 123 din NCPC deoarece obligația de transmitere a notificării către autoritatea administrativă superioară reprezintă o obligație accesorie obligației principale, respectiv aceea de a soluționa notificarea. Art. 123 instituie ceea ce se cheamă prorogare legală de competență, în cazul nostru instanța civilă având competența să judece un capăt de cerere care în mod normal ar intra în competența instanței de contencios administrativ. Un astfel de capăt de cerere prezintă de altfel și o legătură de conexitate cu capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării
În temeiul celor expuse mai sus, consideră că atitudinea culpabilă a pârâtului i-a produs un prejudiciu moral care constă în starea de disconfort psihic și moral provocat nu numai de perioada lungă de așteptare, dar și de nemulțumirea și revolta pe care mi le cauzează conduita pârâtului, ce pare să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul său arbitru.
Fapta ilicita a paratului consta în depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării, în atitudinea umilitoare pe care a adoptat-o față de persoane care încearcă să-și valorifice drepturile acordate de legiuitor, în dispreț față de aplicarea legii și în lipsa de reacție la solicitările reclamantului care duce la o obstrucționare consecventă a dobândirii drepturilor recunoscute de lege.
Faptul că legea nu instituie o sancțiune pentru nesoluționarea notificării în termenul prevăzut, nu are semnificația că unitățile deținătoare sunt exonerate de obligația de a emite în termen decizia și nu poate lipsi persoana îndreptățită de a-și valorifica în instanță drepturile la care legea o îndreptățește. O altfel de interpretare ar goli de conținut dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată și ar fi în contradicție cu voința legiuitorului care, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancțiuni contravenționale pentru tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite.
În acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reținut constant că administrația publică constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecința, dacă refuză sau omite să execute o obligație legală sau întârzie executarea unei hotărâri judecătorești, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fata instanțelor judecătorești pierd orice rațiune de a fi {Cauza S. c. României, pct. 24).
In situația în care există o violare a art.6§1 al Convenției și al art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, deoarece autoritățile nu au dat un răspuns prompt cererilor petenților, în raport de natura violărilor constatate, Curtea Europeană a constatat existența unui prejudiciu material și moral (Hotărârea pilot M. A. și alții c. România pct.250 și 254, C. E. R. c. României pct. 42).
In plus, dincolo de prevederile legale naționale, mai mult sau mai puțin coerente și funcționale cu privire la procedura de acordare a măsurilor reparatorii, este de observat că nici Legea nr. 10/2001 și nici Legea nr.247/2005, Titlul VII, nu au prevăzut norme prin care să excludă din sfera de competență a instanțelor judecătorești operațiunea tehnică de determinare în concret a valorii prejudiciului suferit de persoanele îndreptățite (Decizia nr.5958/2007 a ICCJ).
In cauza Viasu c. României, p.87, Curtea Europeană enumera printre elementele luate în considerare, atunci când statuează în materie, pe de o parte prejudiciul material, respectiv pierderile suferite efectiv ca urmare directă a încălcării pretinse, cât și prejudiciul moral, respectiv dezdăunarea stării de angoasă, a neplăcerilor și a considerând că „atunci când diferitele elemente care constituie prejudiciul nu pot face obiectul unui calcul exact sau atunci când distincția dintre daunele materiale și daunele morale se dovedește a fi dificilă, Curtea poate fi determinată să le analizeze de o manieră globală ( a se vedea și cauza S. c. României p. 77, 78, cauza A. M. și alții c. României p. 28-30, cauza Corn ingersoll împotriva Portugaliei p. 29).
Reclamantul, în vârstă de 76 de ani aștept de 12 ani soluționarea notificării, a depus toate actele necesare, a făcut toate demersurile legale posibile, și care, fără dubiu, fac apt de soluționare dosarul de retrocedare. In plus, nu poate trece cu vederea că suferința provocată de tergiversarea nejustificată a soluționării cererii mele, precum și revolta pe care a încercat-o de atâtea ori, când afla că dosarul administrativ, deși complet, se află în aceeași fază de soluționare, reprezintă un prejudiciu moral, rezultat din nerespectarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In ceea ce privește proba prejudiciului moral, așa cum s-a statuat inclusiv în practica națională, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un astfel de prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Referitor la evaluarea daunelor morale, practica națională împărtășește criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit), prejudiciul nefiind necesar a fi dovedit sub aspect valoric.
De asemenea, se impune a fi amintită cauza Ernestina Zullo c. Italia, în care instanța de la Strasbourg, constatând violarea art. 6 din Convenție cu privire la durata procedurii judiciare interne (9 ani), în hotărârea pronunțată a indicat câteva criterii de stabilire a daunelor morale. Astfel, s-a apreciat că o bază de calcul între 1000-1500 de Euro pentru fiecare an de întârziere este o sumă rezonabilă, fără să conteze rezultatul favorabil sau nu al procesului. Suma globală va fi ridicată cu 2000 de Euro dacă litigiul are o importanță specială pentru reclamant - în materia dreptului muncii, a capacității persoanei, pensiei, etc. Suma de bază va fi redusă în funcție de numărul instanțelor care s-au pronunțat asupra acțiunii, în raport de importanța litigiului la nivelul de viață a statului respectiv. O reducere poate interveni și dacă există o culpă a reclamantului în producerea întârzierii.
I.C.C.J., Secția Civila, prin Decizia nr. 6330/22.09.2011 a evidențiat faptul ca „un criteriu fundamental consacrat de doctrina si jurisprudența in cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implica fără îndoiala si o doza de aproximare, însă instanța trebuie sa stabilească un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat in totalitate, si despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care sa atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei”.
Ca și criteriu obiectiv, într-o soluție de speță, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr.64/2011, ca element de comparație pentru stabilirea cuantumului imunelor morale, s-a raportat la cea mai recentă decizie din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la cauza C. contra României (2011) prin care s-au acordat -i.800 euro daune morale.
Cu titlu exemplificativ, menționăm practica Curții Europene dată în echitate, care a acordat, în cauza S. și alții c. României suma de 5.000 Euro, în cauza E. R. c. României suma de 7.000 Euro daune morale, în cauza S. c. României suma de 6.500 Euro, cauza A. P. c. României 5.000 Euro, iar în cauza Arhiepiscopia R.-Catolică A. I. c. România judecată la 25.09.2012, s-au acordat 15.000 euro daune morale.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 4 și 5. 252, 1349, 1381 și urm., art. 1523 alin. 2 lit. a C.civ, și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii, precum și jurisprudența europeană indicată în cuprinsul acțiunii.
In cauza D. E. împotriva României, CEDO a arătat că un sistem „bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale”. Convenția face parte din ordinea juridică internă iar acest lucru are drept consecință apanajul judecătorului național "de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator", idee ce izvorăște din art.4 și 5 C.civ.
In dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosar notificarea nr. 2829/2001; actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ ; actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3272/1923; certificat de calitate de moștenitor nr. 28/06.12.2001 defuncta S. D.; certificat de moștenitor nr. 294/21.08.1961 defunct P. A.; adresa nr._/_/ 26.10.2007 a PMB- Serviciul Evidența Proprietății; adresa nr.6690/indDU/31.01.2003 a PMB - Serviciul Documentații Urbanism; planuri de situație și fișă imobil întocmită de Inst. „Proiect București”; adresa nr._/14.01.2008 emisă de D.G.I.T.L. Sector 4; adresa nr. 461/22.06.2010 a S.C.A.V.L. Berceni; adresa 1229/_/2009 a PMB, însoțită de Decretul nr. 143/1988; raport expertiză extrajudiciară topografică - expert D. M. A.; adresa nr. 9996/2008 a Administrației Naționale „Apele Române”; adresa nr._/2009 a Primăriei Sector 4 - Serviciul Cadastru; adresa nr._/09.12.2009 a PMB, Direcția Juridic, adresa nr. C.T._/26.01.2010 a Primăriei Orașului Popești Leordeni; adresa nr. I/NIF/1795/67/02.03.2010 a Instituției Prefectului - J. Ilfov; adresa nr._/17.05.2010 emisă de M. M. și Pădurilor; adrese de solicitare soluționare dosar.
Pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice, a depus la dosar în temeiul dispozițiilor art. 201 ind. 1 C.proc.civ., întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii formulate de reclamantul S. Ș., ca netemeinică și nelegală.
În motivare, pârâtul a invocat excepția de necompetență a instanței de judecată, apreciind că acțiunea reclamantului este inadmisibilă la momentul la care a fost introdusă și trebuie respinsa ca atare de instanța de fond, deoarece competența de soluționare o are Secția de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și nelegală având în vedere că imobilul face obiectul notificării nr. 2829/2001, prin care reclamantul S. Ș., în calitate de moștenitor al defunctei S. D., solicită măsura reparatorie prin restituirea în natură a suprafeței de 2097 mp teren situat în București, șoseaua V. Bârzești, nr. 10, sectorul 4.
Imobilul situat la adresa mai sus menționată a fost expropriat prin Decretul nr. 143/1988 și are ca posesor CAP Popești-Leordeni, iar notificatorul nu figurează în anexa 26 a Hotărârii Guvernului României nr. 556/1990, cuprinzând foștii proprietari ale căror imobile demolate, situate în municipiul București primesc despăgubiri conform legii.
Deoarece terenul revendicat a fost înscris la CAP Popești - Leordeni, acesta face și obiectul Legii nr. 18/1991, iar domnul S. Ș., în baza evidențelor din Registrul Agricol 1959 1963, conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 18/1991, trebuia să solicite acest teren de la Subcomisia Sectorului 4 pentru restituirea proprietății private asupra terenului care funcționează la nivelul Primăriei Sectorului 4 București.
Mai mult, reclamantul S. Ș. susține în notificare că terenul revendicat a fost înscris la CAP Popești - Leordeni dar nu prezintă actul prin care să dovedească acest lucru, respectiv copie Registrul Agricol 1959-1963, cererea de intrare în CAP iau orice act prin care să dovedească că terenul a fost preluat de CAP Popești-Leordeni de la S. D. mama notificatorului.
Totodată, din certificatul de moștenitor nr. 294/21.08.1961 făcut după defuncta P. A., cea care deținea terenul în baza Actului de Partaj Voluntar nr. 4931/1957, reiese că S. D., fiica aesteia a renunțat Ia masa succesorală și deci . putea să o iacă aceasta ci ceilalți moștenitori, terenul revendicat nu mai aparținea doamnei S. D. conform certificatului de moștenitor mai sus menționat.
De asemenea, s-a menționat faptul că, dosarul atașat notificării mai sus menționate a fost transmis, spre soluționare, Ministerului M. și Schimbărilor Climatice de Primăria Municipiului București prin adresa nr._/09.12.2009, acesta primind numărul de ordine 137.
Comisia internă pentru analizarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, analizează dosarele în ordinea înregistrării acestora, ajungându-se până în prezent la analiza dosarului înregistrat cu nr. 44.
Acest lucru a fost comunicat reclamantului S. Ș. prin adresa nr._/EP/l 7.11.2011.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 ind. 1 Cod de procedură civilă, Ordonanță de urgență nr. 96/2012, privind stabilirea unor măsuri de acte normative, HG 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului M. și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice, iar în baza art.583 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Reclamantul S. Ș., a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate.
Astfel, cu privire la excepția necompetenței materiale s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată față de faptul că, cererea de chemare în judecată are ca fundament juridic dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 și Decizia XX/2007 de îndrumare, a ÎCCJ. Astfel, întrucât s-a solicitat soluționarea pe fond a notificării în conformitate cu Legea nr. 10/2001, potrivit dispozițiilor legii specială, competența de soluționare a acestor cereri revine secției civile a tribunalului.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată și motivată de pârât, cu ignorarea evidentă a Deciziei XX/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale ICCJ, în recursul în interesul legii (Legea nr. 10/2001).
Prin încheierea de ședință din data de 20.11.2013, tribunalul a încuviințat probele solicitate, respectiv proba cu înscrisuri și expertiză tehnică specialitatea topografie și cadastru; stabilit în cadrul expertizei topografice următoarele obiective: identificarea terenului în litigiu prin sistemul stereo 1970, cu indicarea suprafeței și a vecinătăților, prin raportare la actele de la dosar și schițele vremii; să se specifice dacă imobilul este inclus în Lacul Văcărești și a desemnat expert pe A. M..
Prin sentința civilă nr. 54 din 22.01.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost precizată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 2829/2001 notificatorul S. Ș. a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul din București, .. 10, sectorul 4, format din teren cu suprafața de 2097 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001.
Până în prezent nu a fost soluționată notificarea, astfel cum rezultă din corespondența anterioară sesizării instanței.
Din cele reținute, tribunalul a constatat că notificarea nu a fost soluționată în termenul de 60 zile prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată.
Prin Decizia nr. XX pronunțată la data de 19.03.2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și obligatorie pentru instanțe potrivit art. 239 alin. 3 C.proc.civ., s-a statuat că instanțele sunt competente să soluționeze notificarea pe fond în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea.
Procedând la analizarea cererii de restituire pe fond, tribunalul a reținut că, pentru a fi persoană îndreptățită la restituire în sensul dispozițiilor Legii 10/2001, contestatoarea trebuie să îndeplinească, cumulativ, două condiții: - imobilul să facă parte dintre „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite” (art. 1 alin. (1) din lege); - persoana care solicită restituirea să fie persoană fizică, proprietar a imobilului la data preluării în mod abuziv a acestora ( art. 3 alin. 1 lit. (a) din lege) sau moștenitor legal sau testamentar al persoanelor fizice îndreptățite (art. 4 alin. 2 din lege).
În ceea ce privește imobilul, tribunalul a reținut că din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3272/21.02.1923 la Tribunalul Ilfov – Secția notariat, rezultă că I. P., în calitate de vânzător, i-a vândut numitului M. I. P., în calitate de cumpărător, „o porțiune de pământ” în suprafață de 9181 mp din proprietatea de 6 pogoane aflată la punctul „L.” pe moșia V.-Bârzești-Torcători pendinte de .. Ilfov (filele 10-12).
Din certificatul de moștenitor nr. S.470/16.06.1954 rezultă că de pe urma defunctului P. M., decedat la data de 23.01.1954, a rămas ca bun succesoral „un teren – grădinărie zarzavat în suprafață de 9818 mp” situat în . 150).
Din actul de partaj autentificat sub nr. 4931/702/31.12.1957 în București – Raionul T. V., rezultă că în patrimoniul defunctului M. P. de găsea terenul în suprafață de 9818 mp, era teren agricol, care a fost împărțit prin bună înțelegere între moștenitori, astfel: P. N. a preluat 727 mp, reprezentând 7,40%, S. D. a preluat suprafața de 2097 mp, reprezentând 21,27%, S. V. a preluat suprafața de 1700mp, reprezentând cota de 17,30%, iar G. M. a preluat suprafața de 1100mp, reprezentând 11,20%.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, tribunalul a reținut că din certificatul de moștenitor nr. 294/21.08.1961 emis de Notariatul de Stat al Raionului T. V., rezultă că de pe urma defunctei P. A., decedată la 20.05.1961 a rămas ca bun succesoral o casă de paiantă împreună cu terenul arabil în suprafață de 4194 mp din suprafața de 9818mp situat în București, .. 10, iar restul de teren aparține: P. M., fostă Gureșoaie, suprafața de 1100mp, S. D. suprafața de 2097mp, P. N. suprafața de 727mp și S. V. suprafața de 1700mp, în baza actului de partaj. Ca moștenitori, au rămas P. N., C. V. și P. T., în calitate de fii cu o cotă de 1/3 fiecare (fila 14). Mai rezultă că S. D. a renunțat la succesiune.
Din certificatul de moștenitor nr. 28/06.12.2001 emis de BNP Ș. S., rezultă că de pe urma defunctului S. P., decedat la data de 02.11.1983 au rămas ca moștenitori S. D., în calitate de soție cu o cotă de ¼ și S. Ș., fiu, cu o cotă de ¾. Mai rezultă că de pe urma defunctei S. D., decedată la data de 20.07.1987 a rămas ca unic moștenitor S. Ș., în calitate de fiu (fila 13).
Din adresa nr._/_/16.10.2007 emisă de Primăria Municipiului București – Serviciul Evidența Proprietății rezultă că pentru imobilul situat în București, .. 10 sunt înregistrate notificări depuse în baza Legii nr. 10/2001 de P. I. și S. Ș. (fila 15).
În raport de situația de fapt reținută și dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, rezultă că reclamantul S. Ș. poate solicita numai cota care se cuvenea autorului său S. D., respectiv suprafața de 2097mp.
Din adresa nr._/14.01.2008 emisă de C.L.S. 4 – Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 4, din verificările făcută privind istoricul de rol privind imobilul situat în .. 10, rezultă că numita S. D. declară teren agricol în suprafață de 600mp (fila 20), respectiv declarație (fila 21).
Din adresa nr. 461/22.06.2010 emisă de . rezultă că terenul în suprafață de 600mp a fost expropriat în baza Decretului nr. 143/30.05.1988 de la fostul proprietar S. D. (fila 22).
Din adresa nr. IX.Ab27/_/_/17V/18V/05.05.2009 emisă de Primăria Sectorului 4- Serviciul cadastru rezultă că autorii reclamantului nu figurau în registrul agricol (fila 48).
Din adresa nr. CT._/26.01.2010 emisă de Primăria Orașului Popești-Leordeni privind evidențele existente, cu referire la terenul situat în .. 10, rezultă că autorii reclamantului S. D. și S. P. nu figurează (fila 51).
Din lista anexă la Decretul de expropriere nr. 143/30.05.1988 (filele 109-115), rezultă că pe .. 4-16 figura teren CAP Popești Leordeni (fila 117).
Din situația de fapt reținută rezultă că pentru imobilul situat În .. 10 în suprafață de 2097mp nu au fost administrate probe din care să rezulte că a fost expropriat de pe numele autorilor reclamantului și nici că el a fost introdus în CAP și se afla în lotul expropriat menționat cu adresa .. 4-16, întrucât autorii reclamantului nu figurează în registrul agricol anterior colectivizării.
De la data întocmirii actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 4931/702/31.12.1957 terenul în suprafață de 2087mp nu figurează în nicio evidență a unei autorități publice pe numele autorilor reclamantului S. D. și P..
Pe acest aspect, tribunalul a reținut că, potrivit art. 23.1 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru a se dovedi proprietatea bunului și preluarea acestuia, reclamantul putea administra: „c) orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute la art. 11 din lege, sunt suficiente prezentarea actului de expropriere și, după caz, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;
d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol)”.
Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 24 alin. 1 din legea nr. 10/2001 potrivit cu care „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.”
Din actul de partaj rezultă că terenul în suprafață totală de 9818 mp a rămas în indiviziune și după întocmirea actului de partaj, astfel că este posibil ca el să fi rămas în posesia celorlalți comoștenitori și expropriat pe numele acestora.
În această ipoteză, dreptul la restituire le aparține acestora, urmând ca ulterior raporturile dintre moștenitori să fie reglementate potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că el este cuprins în terenul aflat la CAP, restituirea terenului era supusă dispozițiilor Legii nr. 18/1991, iar nu Legii nr. 10/2001.
Aceeași este și situația terenului în suprafață de 600 mp care a putut fi identificat și care a figurat în evidențe tot ca teren agricol, astfel cum s-a reținut anterior.
Ori, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.”
Concluzionând, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada existenței dreptului de proprietate la data pretinsei preluări (1988) și, în consecință, nici dovada existenței unei preluări abuzive a bunului imobil, cu excepția suprafeței de 600 mp din totalul de 2087. Această suprafață de teren dovedită a fi aparținut autorilor reclamantului putea face însă obiectul restituirii legilor fondului funciar potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, fiind în consecință exclus de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi, deci și a restituirii.
Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiat și capătul nr. 2 de cerere, întrucât nefiind emisă pe viitor o decizie/dispoziție nu există nici obligația corelativă a transmiterii acesteia pentru continuare a procedurilor în vederea restituirii bunului.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat și ultimul capăt de cerere, întrucât soluționarea cu întârziere a notificării nu poate fi imputată pârâtului, având în vedere că inițial notificarea a fost înaintată Primăriei Municipiului București, iar imposibilitatea identificării imobilului nu poate fi imputată unităților deținătoare atâta timp cât dosarul administrativ care a însoțit notificarea nu a fost complet la momentul deținerii, ci completată pe parcursul soluționării cererii.
Potrivit principiului specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant, tribunalul, verificând dacă, în raport cu susținerile reclamanților, se aplică și dispozițiile dreptului comun alături de dispozițiile Legii nr. 10/2001, a apreciat că dispozițiile dreptului comun privind răspunderea delictuală nu sunt incidente în cauză, în acest sens reținând că, prin Decizia nr. XX pronunțată la data de 19.03.2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și obligatorie pentru instanțe potrivit art. 239 alin. 3 C.proc.civ., s-a statuat că instanțele sunt competente să soluționeze notificarea pe fond în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea, cum în mod judicios a susținut și reclamantul, astfel că tribunalul va proceda la soluționarea notificării pe fondul ei.
Așa fiind, reclamantul, constatând că notificarea nu a fost soluționată în termenul de 60 zile prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată, avea remediu în instanță tot pe calea Legii speciale nr. 10/2001.
Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 conține sancțiuni specifice, fiind menționate în capitolul IV- Răspunderi și sancțiuni, iar răspunderea la care face referire reclamantul nu se înscrie în ipotezele prevăzute de legea specială.
În termenul legal de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art.468 Noul Cod procedură civilă, împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. Ș..
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că, în considerentele sentinței civile apelate, sunt trecute în revistă toate înscrisurile privind istoricul proprietății care face obiectul notificării, însă interpretarea acestor probe este total greșită, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite.
Astfel, apelantul-reclamant arată că imobilul în suprafață de 9818 mp, situat în București . fost dobândit prin act autentic de către bunicul său, P. M., care a transmis prin moștenire legală acest imobil către soția supraviețuitoare și către fii săi.
Prin partaj de voluntar, autentificat sub nr. 4932/1957, mama sa, S. D., a devenit proprietara exclusivă a unei suprafețe de teren de 2097 mp, ce a fost notificată de către el, ca moștenitor al acesteia.
Această situație, este confirmată și la nivelul anului 1961, prin certificatul de moștenitor nr. 294/1961, ceea ce înseamnă că la momentul finalizării cooperativizării, imobilul era încă în proprietatea mamei sale.
Adresele emise de Direcția de Evidență Urbanism și Amenajare Teritoriu – Serviciu Cadastru din cadrul Municipiului București, precum și Fișa Imobilului întocmită de Institutul Proiect București, precizează că terenul era în suprafață totală de 9344 mp, ce aparținea tuturor coindivizarilor, cu destinație de grădină de zarzavat, destinație care a fost păstrată până la finalul cooperativizării și care nu a fost adus niciodată în CAP, nefiind înscris în registrul Agricol.
Așadar, regimul juridic al imobilului era acela de intravilan arabil, fiind situat în oraș, identificat pe Șoseaua V. – Bîrzești, având și număr poștal – nr. 10 al sectorului 4 București, iar la data formulării notificării și-a păstrat regimul juridic de intravilan fiind în domeniul public al Statului.
Articolul 8 din Legea nr. 10/2001, precizează că terenurile extravilane localități lor, nu intră sub incidența legii speciale de reparație, precum și cele ale căror regim juridic cad sub incidența Legii 18/1991, însă nu are în vedere terenurile intravilane.
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat că terenului notificat nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, apreciind că îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/2001, deoarece, acest teren nu a avut regimul juridic de extravilan nici la momentul preluării abuzive, nici la momentul formulării și soluționării notificării, după cum nu poate face obiectul unei reconstituiri a dreptului de proprietate.
Conform art. 1 alin. (1)1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile legii.
Articolul 2 lit. a)- i) din Legea nr. 10/2001, definește noțiunea de preluare abuzivă, enumerând situațiile în care un imobil poate fi considerat ca preluat abuziv.
Apelantul-reclamant arată că a susținut și a dovedit cu înscrisuri că terenul ce face obiectul notificării, a fost preluat fără un temei legal de către stat, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, în sensul că preluarea nu s-a făcut în baza vreunui act normativ de trecere în proprietatea statului.
Această situație, este prezumată din conținutul înscrisurilor existente la dosar, respectiv Fișa Imobilului întocmită de Institutul Proiect București, care era întocmită, doar cu ocazia trecerii în proprietatea statului a imobilelor de la proprietari persoane fizice.
În conținutul acestei fișe, este menționată suprafața imobilului din București, .. 10, Raionul N. B., actul de partaj voluntar la care a făcut vorbire, precum și titularii drepturilor declarative, din care făcea parte și autoarea subsemnatului S. D..
Potrivit art. 1199 Cod civil, prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la unul necunoscut.
Apelantul-reclamant apreciază că instanța de fond putea să prezume din situațiile cunoscute și prezentate în înscrisurile depuse în susținerea notificării, faptul necunoscut al preluării de către stat al imobilului în litigiu, de la autoarea sa.
Apelantul a arătat că terenul în suprafață de 9818 mp, a aparținut lui M. P., tatăl autoarei sale S. D., că acest imobil se află conform raportului de expertiză în suprafață sensibil mai mare în domeniul public al statului, sub Lacul Văcărești și zona de protecție a acestuia, este de necontestat și cum autoarea sa nu a intrat în CAP cu terenul ce-l revendică în echivalent, nefigurând în Registru Agricol, se poate trage concluzia că imobilul a fost preluat de la autoarea sa, înainte de anul 1988, când a fost predat de CAP către stat, în baza Decretului nr. 143/1988.
Prin urmare, instanța de fond, avea posibilitatea a trage concluziile din faptele cunoscute, cu privire la modalitatea de intrare în proprietatea statului.
În privința faptului că el nu a făcut dovada preluării de la autoarea sa, apelantul-reclamant arată că Legea nr. 10/2001 a enumerat printre modalitățile de trecere în proprietatea statului în baza unui act normativ, cu care se face dovada preluării abuzive și pe acela de preluare fără temei legal, situație în care nu se poate produce o probă directă, ci doar indirectă, în baza prezumțiilor ce se pot trage dintr-un fapt cunoscut la unul necunoscut.
Putem defini ca o prezumție legală prevăzută de art. 1200 pct. 2 vechiul Cod civil, situația prevăzută de art. 2 lit. (i) din Legea nr. 10/2001, deoarece prin aceste din urmă reglementări se recunoaște preluarea fără titlu a unui imobil care poate fi trasă din oarecare împrejurări determinate.
Împrejurările cunoscute și descrise mai sus, conduc la ideea preluării imobilului de la autoarea sa și faptul că aceasta nu figurează în Registrul Agricol, demonstrează pe de o parte că imobilul nu este supus regulilor de retrocedare prevăzute de Legea nr. 18/1991, ci celor prevăzute de Legea 10/2001, iar pe de altă parte, imobilul a fost preluat de la autoarea sa, în perioada de referință a legii în baza căreia s-a formulat notificare.
Apelantul-reclamant arată că, soluția instanței de fond, de respingere a cererii ca neîntemeiată, este greșită și din perspectiva ignorării rolului activ al instanței, în virtutea căruia, instanța de fond, trebuia să stabilească temeiul corect al cererii, în situația în care ar fi indicat greșit, să identifice persoanele obligate să soluționeze cererea și conform art. 22 alin. (3) Cod procedură civilă să dispună introducerea în cauză a acelor persoane, cu scopul de a preveni orice greșeală de natură a determina încălcarea drepturilor reclamantului.
În speță, el a accesat procedura administrativă, pentru a obține beneficiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul notificat în termenul prevăzut de această lege, neavând obligația să cunoască în ce măsură este aplicabilă o lege sau alta de retrocedare. Entitățile învestite de lege, aveau obligația să stabilească aceste coordonate și să îi comunice procedura de urmat și stadiul de soluționare al cererii, sau chiar să-și decline competența către alte entități, dacă era cazul.
Același rol activ, instanța ar fi trebuit să-l manifeste, în sensul că dacă ar fi apreciat că cererea sa nu este întemeiată corect, să pună în discuția părților această problemă și eventual să stabilească traseul notificării cu indicația de a fi declinată soluționarea către altă entitate.
Cum nu s-a procedat de această manieră, arată apelantul-reclamant, el a fost privat de drepturile ce i se cuvin conform legilor speciale de reparație și lipsit de posibilitatea de a i se acorda măsurile reparatorii.
Intimatul M. M. și Schimbărilor Climatice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:
În materie de probațiune, în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001, legiuitorul impunea beneficiarilor acestui act normativ să prezinte, în dovedirea dreptului de proprietate, actele doveditoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada de timp mai sus arătată și, uneori a celor intervenite anterior datei de 6 martie 1945, înțelegând prin acestea acte juridice translative de proprietate care atestau deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică cum ar fi: acte de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, acte sub semnătură privată și altele asemenea.
Având în vedere dificultatea reală a prezentării unor astfel de acte, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării terenurilor de către stat, legiuitorul a derogat de la exigențele impuse cu privire la probațiunea dreptului de proprietate și a modificat dispoziția legală menționată în sensul că a statuat prin art. 24 că, “în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”.
În concluzie, în materia Legii nr.10/2001, dat fiind specificul acestor litigii, proba dreptului de proprietate cu privire la bunurile preluate în mod abuziv de stat se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept comun.
Totodată, în aplicarea dispoziții legale prevăzute de Legea nr. 10/2001, Normele Metodologice de aplicare a acestei legi astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 250/2007, prevăd la art. 23.1 lit. d că prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțeleg „orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol)”.
În speță, apelantul reclamant a făcut dovada că terenul cu suprafața de 2097 mp din .. 10 a fost dobândit de autoarea apelantului reclamant, S. D., ca bun succesoral, moștenit de la defunctul său tată M. P., prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._, încheiat ca urmare dezbaterii succesiunii de pe urma acestuia. Această suprafața de teren (2097 mp) făcea parte din . 9818 mp pe care P. M. a dobândit-o prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3272/1923.
De asemenea, din adresa nr._/14.01.2008 emisă de Consiliul Local Sector 4 – Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 4, din verificările făcută privind istoricul de rol privind imobilul situat în .. 10, rezultă că numita S. D. a fost înscrisă în evidențele fiscale cu teren agricol în suprafață de 600 mp, în baza declarației nr._/05.06.1958 (filele 20 și 21 – dosar fond).
Acest teren a fost expropriat în baza Decretului nr. 143/30.05.1988 de la fostul proprietar S. D., astfel cum rezultă din adresa nr. 461/22.06.2010 emisă de . (fila 22 – dosar fond).
Mențiunea ce se regăsește în lista anexă a acestui decret de expropriere, potrivit căreia pe .. 4-16 figura teren CAP Popești Leordeni (fila 117 – dosar fond), este contrazisă de conținutul adresei nr. C.T._/26.01.2010 emisă de Primăria Orașului Popești-Leordeni privind evidențele existente, cu referire la suprafața de teren trecută în proprietatea CAP de la fosta proprietară S. D., teren situat în .. 10, din care rezultă că autoarea apelantului reclamant nu figurează în tabelul nominal cu membrii cooperatori care au adus teren în extravilan și intravilan în C.A.P. (fila 51 – dosar fond).
Din coroborarea acestor înscrisuri, rezultă fără putință de tăgadă că, prezența terenului în patrimoniul CAP, la data exproprierii, în lipsa unei cereri din partea autoarei apelantului reclamant de a aduce în CAP terenul cu care figura înscrisă în evidențele fiscale, se datorează preluării în fapt și fără titlu a terenului de către CAP, anterior Decretului de expropriere nr. 143/1988, iar o astfel de preluare, abuzivă, nu schimbă natura juridică a terenului supus restituirii și legea în baza căreia se poate realiza această reparație.
Prin urmare, este lipsită de relevanță juridică mențiunea din anexa la decretul de expropriere nr.143/1988, în sensul că terenul din .. 4-16 figura la CAP Popești Leordeni, câtă vreme acesta fusese preluat în fapt și fără titlu de către stat anterior exproprierii, preluare considerată abuzivă de legiuitor, conform dispozițiilor articolul 2 alineatul (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, unde se prevede că în categoria imobilelor preluate abuziv intră și „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat”, iar conform Capitolului I pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007, în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element – faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție de preluare abuzivă.
Pe cale de consecință, în condițiile inexistenței unui act administrativ de preluare pentru un imobil care se regăsește în patrimoniul statului, operează prezumția relativă de preluare abuzivă, persoanele îndreptățite fiind în imposibilitatea de a face dovada unui fapt negativ.
Or, astfel cum rezultă din adresa nr. 9996/2008 a Administrației Naționale „Apele Române”, terenul proprietatea autoarei apelantului reclamant se află în prezent în domeniul public al Statului și în administrarea Ministerului M..
Față de cele reținute, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr.10/2001, potrivit cărora „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”, terenul proprietatea autoarei apelantului reclamant, cu care aceasta figura înscrisă în evidențele fiscale, nefiind supus dispozițiilor legii fondului funciar, întrucât nu s-a făcut dovada, în cauză, că fosta proprietară S. D. l-a adus în CAP.
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate al recurenților reclamanți asupra construcției, dovedit în condițiile arătate anterior, Curtea are în vedere că, deși autoarea apelantului reclamant a dobândit, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr._, o suprafață de 2097 mp în .. 10, atât în evidențele fiscale cât și în decretul de expropriere aceasta figurează cu teren în suprafață de 600 mp, astfel că, aplicând aceeași prezumție reglementată de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, apelantului reclamant i se cuvin măsuri compensatorii în condițiile legii speciale doar pentru această suprafață de teren, ce nu poate fi restituită în natură.
Față de cele reținute, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va constata dreptul reclamantului la măsuri compensatorii în condițiile legii speciale pentru suprafața de 600 mp, teren situat în București, Șoseaua V.-Bârzești nr. 10, sector 4.
Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței, respectiv soluția de respingere a acțiunii pentru diferența de teren cât și soluția de respingere a capetelor de cerere privind obligarea pârâtului M. M. și Schimbărilor Climatice să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr. 137, aferent notificării nr. 2829/2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză și obligarea aceluiași pârât la plata daunelor morale către reclamant, datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr.2829/2001 prin emiterea unei decizii de restituire în echivalent pentru imobilul-teren situat în București, .. 10, sectorul 4, dezlegările acestor două capete de cerere nefiind atacate prin motivele de apel.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligat pârâtul la 1700 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat acordat conform art. 276 Cod procedură civilă, având în vedere că pretențiile reclamantului au fost încuviințate numai în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant S. Ș., cu domiciliul ales la . SA, din București, .-138, corp B, parter, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 54/22.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. M. și Schimbărilor Climatice, cu sediul în București, ., sector 5.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Constată dreptul reclamantului la măsuri compensatorii în condițiile legii speciale pentru suprafața de 600 mp, teren situat în București, Șoseaua V.-Bârzești nr. 10, sector 4.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe pârât la 1700 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat acordat conform art. 276 Cod procedură civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. Z.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 4 ex.
17.12.2014
Jud. fond: E. R.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 569/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Uzucapiune. Decizia nr. 1667/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
