Legea 10/2001. Decizia nr. 569/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 25.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat consecutiv pronunțarea la 02.12.2014, 09.12.2014 și apoi la 16.12.2014, hotărând următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman secția civilă sub nr._, reclamanții N. I. (J. Nicol), B. V. N. (D. Virginie P.), P. B. și P. R. au formulat contestație împotriva Deciziei ce a fost emisă de intimata . data de 25.10.2005, prin care a fost respinsă notificarea prin care reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 10.600 m.p. situat în or. T. M., jud. Teleorman, în zona stației CFR și a Depoztitului Petrom, precum și a clădirilor și instalațiilor specifice celor două mori (una țărănească, alta comercială), edificate de autorii M. N. și S. P. pe acest teren, imobile naționalizate prin Legea 119/1948.

Au precizat reclamanții că s-au constituit într-o asociație cer are sediul în Franța – denumită „Asociația Unirea” – al cărei obiect de activitate îl constituie apărarea drepturilor și intereselor descendenților autorilor menționați.

În motivarea cererii s-a arătat în esență că reclamanții au formulat notificare, în condițiile Legii 10/2001, pentru restituirea bunurilor anterior menționate, anexând notificării astfel formulate înscrisurile doveditoare necesare probării calității de succesori au foștilor proprietari ai respectivelor bunuri, actele care atestau dreptul de proprietate al acestor autori, precum și înscrisuri referitoare la sigilarea și preluarea, la data de 11.06.1948, a Morii Comerciale și a Morii Țărănești de către Ministerul Industriilor

S-a arătat că starea de fapt rezultată din actele translative de proprietate în baza cărora antecesorii reclamanților au dobândit terenurile a căror restituire se solicită în speță, reiese și din Convenția de recunoaștere mutuală a drepturilor indivize, autentificată de notar Dominique Chaignot la Paris, la data de 10.10.1990, convenție conform căreia terenurile, clădirile și instalațiile aferente celor două mori din or. T. M. aparțineau în proporție de 60% autorului M. N. și soției lui, și în proporție de 40% autorului S. P. și soției acestuia.

Reclamanții au susținut că preluarea imobilelor de la autorii lor a avut un caracter abuziv, actul normativ în baza căruia s-a realizat această preluare fiind calificat ca atare prin art. 2 alin. 1 din Legea 10/2001.

Intimata . deține în prezent imobilele a căror restituire se solicită, nu poate avea – în opinia reclamanților - un titlu de proprietate valabil asupra acestora, atâta vreme cât statul – care i-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 0438, ./ 13.02.1995 - a preluat aceste bunuri prin abuz. Toate actele juridice ce au succedat actului naționalizării sunt nule, tot astfel fiind și contractul de vânzare acțiuni nr. 92/1006 prin care FPS a vândut Asociației Salariaților M. 70% din capitalul social al .>

Referitor la acest din urmă contract de vânzare acțiuni, s-a mai arătat că a fost reziliat, conform notificării nr. 5652/22.07.2004.

În ședința publică din data de 17.04.2006, prima instanță a dispus introducerea în cauză a A., în baza cererii formulate în acest sens de către reclamanți.

La data de 07.10.2006, a survenit decesul reclamatului P. R., situație față de care a fost introdus în cauză succesorul acestui reclamant, respectiv P. A. G..

Potrivit încheierii de ședință din data de 30.04.2007, instanța de fond a încuviințat cererea reclamaților de introducere în cauză a . SRL T. M. și a . T. M., în considerarea constatărilor făcute prin expertiza topo efectuată în cauză, în sensul că aceste din urmă societăți s-au desprins din intimata . își au sediul în imobilul care formează obiect al litigiului.

P. sentința civilă nr.667/04.06.2007, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.; a fost admisă contestația formulată de reclamanții N. I. (J. Nicol), B. V. N. (D. Virginie P.), P. B. și P. A. G. (moștenitor al defunctului P. R.), în contradictoriu cu pârâtele ., . SRL și ., împotriva Deciziei FN din 25 octombrie 2005 emisă de . în consecință:

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților suprafața de 10.600 mp, identificată în schița anexă a raportului de expertiză întocmit de D. D. prin punctele CEFGHD, și imobilele identificate de expert H. V. I. în schița anexă la suplimentul raportului de expertiză prin culoarea portocalie, constând în: magazie (nr.2), magazie piese schimb (nr.10), laborator (nr.11), vestiar (nr.12), atelier mecanic (nr.13), revizie PSI (nr.25), garaje (nr.26), clădiri anexe (nr.28 și 29).

S-a constatat că dreptul de proprietate al reclamanților este în cota de ½ pentru moștenitorii defuncților N. M. și V., și ½pentru moștenitorii defuncților P. S. și I..

P. a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență că:

Defunctul P. G. a cumpărat în anul 1932 o suprafață de teren de 7300 mp, situată în ..

Moștenitoarea defunctului P. G., V. N. – decedată – a fost mama reclamanților N. I. (J. Nicol) și B. V. N. (D. Virginie P.).

M. N., soțul Virginiei N., a cumpărat de la I. M. Mangâru, în anul 1944, o suprafață de 1.650 mp, situată în ., iar în anul 1946 a mai cumpărat tot de la I. M. Mangâru o suprafață de 1.650 mp și o casă din pământ bătut.

I. P., sora lui M. N., căsătorită cu S. P., sunt autorii reclamanților P. B. și P. R..

Familia N., așa cum a rezultat din adresa din 27.10.1947 emisă de „Sursa Morilor”, a deținut o moară comercială, o moară țărănească, un atelier de fabricat pâine, magazii și silozuri de cereale, atelier mecanic de tinichigerie, atelier de tâmplărie, atelier de rifluit tăvălugi de morărit, uzina electrică, utilaje de morărit și brutărie.

Anterior, în anii 1942 și 1943, urmare unor creanțe datorate S.A.R. Behler Freres V. N. (care a moștenit de la tatăl său, P. G. terenul în suprafață de 7.300 m.p. menționat anterior) și S. P. au întocmit acte cesiune în baza cărora S. P. a preluat terenul de 7.300 mp și moara țărănească.

Aceste bunuri au fost preluate prin procesele verbale din 11 iunie 1948 și nr.1 din 16/22 iunie 1948, de Ministerul Industriei.

P. contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.92/19 martie 1996, FPS, a cărui succesoare legală este A., a vândut Asociației salariaților M. 74.759 acțiuni nominative reprezentând 70% din capitalul social al pârâtei . contract a fost anulat, conform adresei nr. 345/ 06.11.2006 a . că în prezent A. deține 70% din capitalul acestei societăți.

Potrivit art.21 din Legea 10/2001, republicată, imobilele terenuri și construcții preluate in mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării in vigoare a prezentei legi, de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. a fost apreciată ca nefondată, reținându-se că aceasta deține un număr de 70% acțiuni la . deținătoare a imobilelor solicitate de reclamanți - și pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.

P. expertiza topo efectuată de expert D. D. s-a identificat suprafața de 10.600 mp, delimitată în schița anexă între punctele CEFGHD, suprafața totală deținută de pârâta . de 11.098,65 mp.

De asemenea, prin expertiza în specialitatea construcții efectuată de expert H. V. I. și suplimentul raportului de expertiză au fost identificate construcțiile ce au aparținut autorilor reclamanților, identificate în schița anexă la suplimentul raportului de expertiză prin culoare portocalie și numerotare.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun.

D. urmare, luând act de înțelegerea moștenitorilor celor două familii N. și P., în temeiul art.4 alin.1 din Legea nr.10/2001, instanța a stabilit dreptul de proprietate al acestora în cote de ¹/2 pentru fiecare familie, dispunând în sensul obligării pârâtelor la restituirea către reclamanți a suprafeței de 10.600 mp și a construcțiilor ce au aparținut autorilor lor, identificate prin expertiză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, intimata A. și intimata ..

Apelanții reclamanți au criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale și a apreciat eronat probele administrate în cauză. Deși a dispus restituirea în natură a terenului, și a unora dintre clădirile care se află pe aceasta – identificate conform raportului de expertiză întocmit de expert H. V. I. -, clădirile cele mai importante (moara de grâu, silozul, fabrica de pâine, atelierul auto) care au fost preluate de la autorii reclamanților apelanți nu le-au fost restituite.

Probele administrate atestă fără dubiu faptul că autorii reclamanților au deținut în or. T. M. suprafața de 10.600 m.p., pe care au ridicat cele două mori, întregul ansamblu fiind preluat de către stat în baza Legii 119/1948.

Preluarea astfel realizată a fost una abuzivă, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a din Legea 10/2001.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 9 și 21 din Legea 10/2001, întrucât s-a făcut dovada că acel contract de vânzare acțiuni (cu nr. 92/1996) a fost reziliat și, în prezent, A. deține un procent de 70% din capitalul sociale al intimatei, fiind legală, reală și posibilă restituirea în natură a imobilelor.

Nu a fost dovedită imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor pentru care a fost formulată notificarea.

Au mai susținut apelanții reclamanți că instanța a preluat concluziile expertizei, în privința construcțiilor a căror restituire în natură a dispus-o, fără a corobora aceste concluzii cu celelalte probe administrate în cauză și cu dispozițiile legale. Expertiza nu a stabilit gradul de uzură în cazul fiecărei construcții, pentru a se putea determina în mod corect dacă anumite clădiri sunt edificate mai recent. Nu s-a procedat astfel, ci s-a preluat doar o idee nedovedită, emanând de la intimată, în sensul că între anii 1979 și 2000 . fi edificat o . clădiri.

Relevant este – în opinia apelanților reclamanți – faptul că această din urmă intimată nu a formulat o cerere reconvențională prin care să precizeze care au fost clădirile construite, perioada edificării lor și să susțină – pentru eventualitatea în care s-ar admite contestația pendinte – un drept de creanță pentru ipoteticele îmbunătățiri.

Neformularea unei astfel de cereri reconvenționale, și susținerea doar pe calea apărărilor expuse în întâmpinare a argumentului referitor la faptul că intimata deține o singură moară ce are o vechime de maxim 30 de ani, demonstrează – în opinia apelanților reclamanți – că susținerile intimatei nu sunt reale.

D. urmare, consideră apelanții reclamanți că sunt îndeplinite toate condițiile pentru restituirea în natură a tuturor construcțiilor existente pe teren, în starea în care se află, ele neavând calitatea de imobil nou întrucât intimata nu a dovedit că s-au adus modificări față de starea inițială, destinația fiind aceeași cu cea de la data naționalizării.

Chiar în eventualitatea în care s-au adus modificări construcțiilor inițiale, arată apelanții că acestea s-au făcut din profitul morilor, încasat abuziv de către stat de la data naționalizării.

La data de 16.01.2008, apelanții reclamanți N. I. (J. N.) și N. B. V. (D. Verginie P.) au depus cerere de „precizare a motivelor apelului” și de probatorii prin care au arătat că, față de prevederile art. 10 din Legea 10/2001, prima instanță avea obligația de a stabili măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele demolate care nu mai pot fi restituite în natură.

P. memoriul ce a fost depus de aceiași apelanții reclamanți la data de 11.02.2008, s-a invederat faptul că renunță la precizările aduse motivelor apelului, conform cererii depuse la data de 16.01.2008.

P. memoriul depus la data de 21.VIII. 2007,ce conține motivele apelului formulat de apelanta intimată . SRL se susține în esență că:

Expertizele efectuate în cauză au evidenția existența unor construcții pe terenul identificat ca fiind cel care a aparținut autorilor reclamanților, precum și data punerii în funcțiune a acestor construcții.

În raport de această dată, apelanta a arătat că se impunea analiza incidenței prevederilor Legii 10/2001 referitoare la posibilitatea restituirii în natură a construcțiilor care ocupă terenul ce a aparținut autorilor reclamanților. De asemenea, trebuia ca instanța să aibă în vedere situația de fapt a terenului, astfel cum a fost evidențiată de experți, în sensul că „amplasamentul existent (terenul de 10.600 m.p. revendicat) este înțesat cu utilități”.

Consideră apelanta că, hotărârea primei instanțe este contrară prevederilor Legii 10/2001 prin aceea că înlocuiește o nedreptate a trecutului cu una a prezentului, în sensul că îl deposedează pe actualul proprietar – . SRL – de proprietatea pe care a dobândit-o cu titlu de aport al asociaților la capitalul social.

Față de aceste aspecte, concluzionează apelanta că singurele imobile ce pot fi restituite în natură sunt construcțiile menționate la pozițiile 2.8, 10-13 și 25-27 din Anexa 2 la expertiza aflată la fila 179 din dosar. P. celelalte imobile – demolate – și pentru terenul în suprafață de 10.600 m.p. urmează a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 6, 7 și 10 din Legea 10/2001.

La data de 20.10.2008, apelanta . SRL a depus motive suplimentare la apelul declarat, prin acestea susținându-se în esență: încălcarea de către instanță a principiului continuității; pronunțarea unor soluții contradictorii referitoare la excepția lipsei calității procesual pasive a A.; soluționarea cererii de chemare în judecată semnate de un avocat fără împuternicire; numirea experților tehnici cu încălcarea principiului contradictorialității; introducerea în cauză a altor persoane, cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură civilă și a Legii 10/2001; încălcarea principiului disponibilității (plus petita) și a dreptului la apărare; sentința nu a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamantul indicat în cererea de chemare în judecată; imposibilitatea restituirii în natură a terenului aferent construcțiilor noi.

Apelanta A. pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat următoarele critici împotriva sentinței atacate:

Instanța fondului a făcut o greșită aplicare a art. 21 din Legea 10/2001, stabilind în sarcina A. obligația de a restitui în natură suprafața de 10.600 m.p. și construcțiile identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză pentru considerentul că mai deține 70% din capitalul social al .>

Decizia ce a fost contestată în speță nu a fost emisă de A., ci a fost emisă de . data de 25.10.2005, în baza art. 21 din Legea 10/2001, în soluționarea notificării formulate de reclamanți către această societate.

Așadar, apelanta A. nu are obligația de a restitui în natură imobilele revendicate de foștii proprietari, această competență revenind exclusiv unității deținătoare, căreia trebuie să îi fie adresată cererea de restituire formulată de persoanele îndreptățite.

În aceste condiții, procedura prealabilă administrativă, și obligația de restituire în natură prevăzute de Legea 10/2001, sunt în sarcina unității deținătoare a imobilului, conform art. 21 din acest act normativ.

Față de argumentele expuse, se solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a apelantei A. în litigiul pendinte.

Sub un alt aspect, arată apelanta că nu sunt îndeplinite condițiile art. 29 din Legea 10/2001.

Procedura prevăzută de această din urmă normă se aplică numai pentru imobilele care se află evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral de către A..

Într-o astfel de situație, notificarea se comunică instituției publice implicate în privatizare, numai pentru acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar nu pentru restituirea în natură a imobilului.

În speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 din Legea 10/2001, pe de o parte pentru că . este o societate privatizată integral – A. fiind asociat majoritar la aceasta, cu un procent de 70% din capitalul social -, iar pe de altă parte pentru că A. nu a fost notificată de către reclamanți. Astfel fiind, A. nu are nicio obligație legală privind notificarea ce a fost formulată de reclamanți, și nici față de Decizia ce se contestă în speță.

Și în raport de aceste din urmă susțineri, se solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a apelantei.

P. cel de-al doilea motiv de apel se susține nelegalitatea sentinței apelate, și se solicită schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii îndreptate împotriva A., ca neîntemeiată, fiind invocate aceleași argumente referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 21 și 29 din Legea 10/2001.

În drept, sunt invocate prevederile Legii 10/2001, ale Legii 247/2005, art. 282 alin. 1 și art. 288 C.pr.civ.

Conform certificatului de moștenitor nr. 40/2007 emis de BNP M. P. din București, apelantul reclamant P. B. a decedat la data de 22.09.2007.

Urmare a decesului astfel survenit, instanța de apel a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor apelantului decedat, respectiv P. E. și P. A. D. (căsătorită C.), continuând judecata pricinii în contradictoriu cu succesoarele astfel introduse în proces.

P. decizia civilă nr.655A/30.06.2011, Curtea de Apel București, Secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul reclamanților și au fost admise apelurile pârâtelor, dispunând schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul că:

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A., și s-a respins ca atare contestația formulată împotriva acestei pârâte.

A fost admisă în parte contestația.

S-a constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri care se vor stabili de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform dispozițiilor Legii nr.247/2005, Titlul VII.

A fost respinsă, ca nefondată, contestația în ceea ce privește utilajele industriale aferente celor două mori naționalizate.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., și a fost respinsă ca atare contestația formulată împotriva acestei pârâte.

P. a decide astfel, instanța de apel a reținut în esență că:

Atât din actele de la fond, cât și din actele din apel rezultă că A. nu este deținătoarea imobilelor solicitate a fi restituite în natură, și nici nu este cea care are capital majoritar la societatea notificată.

Ca atare, în mod greșit instanța de fond a apreciat că această pârâtă are calitate procesuală pasivă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost admisă și pentru pârâta ., apreciindu-se că a fost introdusă în cauză greșit.

De altfel, greșeala pleacă de la eronata interpretare făcută de prima instanță, care, deși avea de soluționat o contestație împotriva unei decizii emise de . parcursul procesului, din oficiu, considerând că aceasta s-a divizat, a introdus în cauză A., . SRL și ., însă aceste dispoziții nu mai pot fi înlăturate în apel, fără precizări exprese din partea părților introduse în cauză din oficiu.

Având în vedere probele administrate la fond, dar și în apel, mai ales expertizele făcute de exp. B. N. și H. V. I., s-a reținut că imobilele respective au aparținut autorilor apelanților-reclamanți.

După naționalizare s-au edificat construcții noi, iar terenul respectiv este afectat de utilități (expertiza H. V. I.).

În atare situație, conform probelor, ținând seama chiar de precizarea apelanților-reclamanți în sensul că solicită restituirea în natură a imobilelor de la data notificării, de faptul că dosarul s-a soluționat la 4 iunie 2007, când Legea nr.10/2001 fusese modificată prin Legea nr.247/2005, s-a reținut că nu se mai pot restitui în natură imobilele.

Sub acest aspect, apelul reclamanților, prin care s-a solicitat restituirea în natură a bunurilor, a fost apreciat ca nefondat (art.20 și 21 din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.247/2005).

Apelurile pârâtelor A. și . SRL (care arată că nu mai pot fi restituite în natură imobilele și confirmat de probe - expertizele din apel) au fost admise și s-a dispus schimbarea în tot a sentinței apelată, în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. și ..

Totodată, s-a constatat că reclamanții, conform Legii nr.247/2005, au dreptul la măsuri reparatorii, sens în care se va propune acordarea acestora de către Comisia Centrală, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Referitor la utilaje (contravaloarea acestora solicitată), s-a respins, ca nefondată, contestația întrucât nu s-a făcut dovada că acestea au existat, și mai ales care este valoarea lor (art.1169 Cod civil), mai ales că în expertiza din apel se arată că vechile construcții sunt într-o stare foarte avansată de degradare și nu mai au practic nicio valoare.

Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs, de către apelanții reclamanți.

P. decizia civilă nr.5576/21.09.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă a admis recursurile declarate de reclamanții N. I. (J. Nicol), N. B. V. (D. Virginie P.), P. E., C. (P.) A. D. și P. A. G., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

P. a decide astfel, Înalta Curte a reținut că fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă rezidă în nerespectarea dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În accepțiunea art.261 pct.5 Cod procedură civilă, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte, ci să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordantă cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanței care să susțină soluția din dispozitiv echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul art.304 pct.7 Cod procedură civilă, dar și motivarea superficială are aceeași semnificație, atrăgând deopotrivă incidența art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

În speță, în considerentele hotărârii recurate se regăsesc doar aprecieri generice cu privire la aspectele contestate prin apelurile exercitate în cauză, care nu fundamentează soluția din dispozitiv.

Astfel, relativ la calitatea procesuală pasivă în cauză, curtea de apel a reținut că pârâta A. nu are calitate procesuală pasivă, nefiind deținătoarea imobilelor solicitate și nici cea care are capital majoritar la societatea notificată și că nici pârâta . calitate procesuală pasivă, fiind introdusă greșit în cauză pe parcursul procesului. Limitându-se la aceste simple afirmații, fără a stabili, pe baza analizei probelor administrate, situația deținerii imobilul litigios la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, dar și în prezent, raportat la apărarea din apelul pârâtei . SRL, care a susținut că ea este proprietara actuală a bunului litigios, în urma dobândirii acestuia prin aportul asociaților la capitalul social, curtea de apel a lăsat practic nedezlegată problema calității procesuale pasive în cauză, ridicată prin motivele de apel formulate de pârâta A..

În ce privește forma de reparație acordată în primă instanță reclamanților pentru imobilul litigios – teren și construcții, contestată în apelul pârâtei . SRL, curtea de apel a reținut că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituire în natură, ci prin echivalent, pentru că după naționalizare s-au edificat construcții noi, iar terenul este afectat de utilități. O atare motivare are un caracter pur formal, în condițiile în care instanța nu a indicat, în concret, cu trimitere la probele administrate, care sunt utilitățile care ar greva terenul litigios și în ce proporție, respectiv care este situația construcțiilor preluate abuziv – dacă mai există sau au fost demolate, lăsând practic necercetate criticile din apelul pârâtei ..

Tot formal a fost rezolvat și apelul reclamanților vizând omisiunea primei instanțe de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două mori preluate abuziv, demolate ulterior, și pentru utilajele pretins preluate odată cu acestea. Nu au fost analizate deloc criticile referitoare măsurile reparatorii în echivalent solicitate pentru cele două mori demolate după preluare.

În ce privește problema măsurilor reparatorii pentru utilajele celor două mori preluate abuziv, motivarea curții de apel are un caracter pur formal, cât timp argumentul reținut, acela că cererea de despăgubiri pentru utilaje este nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada că utilajele au existat și mai ales care este valoarea lor, nu se întemeiază pe o verificare a condițiilor prevăzute de art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru utilaje, raportat la probele administrate în cauză.

Rezultă că, instanța de apel nu a făcut o analiză propriu-zisă a criticilor din cererile de apel deduse judecății, ceea ce implica un răspuns la fiecare dintre criticile formulate, cu trimitere la probele administrate și la dispozițiile legale considerate incidente.

Motivele de fapt și de drept la care se referă art.261 pct.5 Cod procedură civilă sunt elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, astfel că instanța de apel, având de verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, trebuia să răspundă în considerentele hotărârii pronunțate, în fapt și în drept, la toate motivele de apel.

Cum hotărârea recurată face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, s-a dispus în sensul casării cu trimitere; criticile vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii în ce privește dezlegarea problemei calității procesuale pasive în cauză și soluționarea pe fond a contestației deduse judecății nu pot fi analizate, urmând a fi avute în vedere de instanța de trimitere. .

Cu ocazia rejudecării, se va stabili, cu prioritate, cine are calitate procesuală pasivă în cauză, respectiv care dintre pârâte este entitatea căreia îi revine, potrivit Legii nr.10/2001, obligația de a acorda măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, scop în care se va verifica, pe bază de probe, cine deținea imobilul litigios la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, dar și cine îl deține în prezent, raportat la apărarea din apelul pârâtei . SRL, potrivit căreia ea este proprietara actuală a bunului litigios, în urma dobândirii acestuia prin aportul asociaților la capitalul social, respectiv al . în care se vor evalua și înscrisurile depuse la filele 205 și 208 din dosarul de fond.

După dezlegarea problemei calității procesuale pasive, prin identificarea pârâtei chemate să răspundă în raportul juridic dedus judecății, instanța de trimitere va aprecia asupra formei de reparație cuvenită reclamanților pentru terenul și construcțiile preluate abuziv și asupra dreptului reclamanților la măsuri reparatorii pentru utilaje, prin raportare la condițiile prevăzute de art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 19.10.2012, sub nr._ .

În rejudecarea apelului, a fost completat probatoriul prin administrarea probei cu expertiză topografică, și un supliment la expertiza construcții.

Analizând apelurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, de prevederile art. 295 din C.pr.civ., precum și de statuările instanței de casare – care se impun cu forța obligativității – Curtea reține următoarele:

Prealabil analizei relative la criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe, se impune a fi făcută observația că acestea nu vizează calitatea reclamanților apelanți de persoane îndreptățite a primi măsuri reparatorii în condițiile Legii 10/2001, pentru imobilele și instalațiile la care se referă notificarea nr. 235/2001 (fila 204 dosar fond).

În condițiile în care prin sentința apelată s-a reținut o atare calitate a reclamanților apelanți, și nu numai că ea nu a fost contestată prin apelurile formulate de celelalte părți ce au înțeles să promoveze această cale de atac, dar rejudecarea apelurilor se realizează în baza hotărârii ce a fost pronunțată de instanța supremă în soluționarea recursului promovat de reclamanții apelanți – care a fost singurul recurs declarat împotriva deciziei ce a fost dată în primul ciclu procesual în apel –, în considerarea faptului că nu au fost analizate pe fond criticile conținute de cele trei apeluri, constatarea privind calitatea de persoane îndreptățite se impune a fi păstrată ca atare, neexistând fundament al unei verificări legalității și/sau temeiniciei sentinței apelate sub acest aspect.

În ce privește legitimarea procesual pasivă a entităților care au fost chemate în judecată prin cererea introductivă, și respectiv prin cererile formulate de reclamanți pe parcursul procesului, Curtea reține că pentru stabilirea acestora este util a se observa cadrul procedural în care a fost inițiat prezentul litigiu.

Sub acest aspect, se constată că litigiul constituie o contestație promovată de reclamanți împotriva Deciziei ce a fost emisă de către . din urmă fiind unitatea căreia i-a fost adresată notificarea prin care reclamanții apelanți au solicitat măsuri reparatorii în condițiile Legii 10/2001, pentru imobilele și instalațiile care au fost preluate de către stat de la autorii lor M. N. și S. P..

P. expertiza efectuată la judecata cauzei în primă instanță – întocmită de exp. D. D. – a fost identificat terenul care a aparținut autorilor reclamanților apelanți, și s-a stabilit că acesta era deținut la data expertizei de către intimata .>

Pe de altă parte, conform Certificatului constatator nr._/24.05.2007 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, . avut calitatea de asociat în cadrul . SRL – înființată în baza încheierii nr. 747/02.12.2002 a Tribunalului Telorman -, iar aportul acestui asociat la constituirea capitalului social al societății comerciale nou înființate a fost adus parțial în natură.

În ce privește . societate și-a încetat existența pe parcursul procesului. Astfel cum reiese din adresa nr._ (pg. 22 dosar rejudecare apel) emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului), societatea a fost radiată la data de 07.01.2009, ca urmare a închiderii procedurii falimentului.

Anterior încetării existenței sale în modalitatea susarătată, . cu . SRL Protocolul nr. 191/24.01.2003 (pg. 45-48 dosar rejudecare) prin care prima a predat celei din urmă bunurile aduse ca aport în natură la capitalul social al . SRL, printre aceste bunuri regăsindu-se și terenurile și construcțiile care formează obiectul litigiului, situate în or. T. M., ., jud. Teleorman.

Având în vedere actele analizate, Curtea constată că imobilul în litigiu a ieșit din proprietatea entității notificate – . – înainte de data la care această societate a emis Decizia contestată în speță, dar ulterior datei la care i-a fost comunicată notificarea prin care reclamanții apelanți au solicitat restituirea în natură a acestuia.

Ulterior emiterii Deciziei contestate, și-a încetat existența entitatea emitentă a acestui act de dispoziție, ea fiind radiată ca urmare a finalizării procedurii falimentului.

Potrivit art. 33 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 – în vigoare la data la care a intervenit radierea menționată – „Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor”, iar potrivit art. 6 din Legea 26/1990 privind registrul comerțului „(1) Înregistrările în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.”

Conform art. 3 pct. 23 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței „prin procedura falimentului se înțelege procedura de insolvență concursuală colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”, iar prin art. 131-135 din același act normativ este stabilit faptul că actul care marchează închiderea procedurii falimentului îl constituie în toate cazurile o sentință a judecătorului sindic, care se notifică oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii corespunzătoare.

Din economia normelor juridice enunțate, reiese că, odată cu pronunțarea hotărârii judecătorești (sentinței) de închidere a procedurii falimentului și notificării acesteia către oficiul registrului comerțului, se procedează la radierea societății comerciale ce a parcurs o astfel de procedură, încetând astfel să mai fie îndeplinită condiția impusă de art. 33 alin. 1 din Decretul 31/1954, și anume aceea ca persoana juridică să fie înregistrată spre a avea drepturi și obligații.

Ca atare, consecința este aceea a încetării capacității sale de a avea drepturi și obligații, deci chiar a existenței sale ca subiect de drept.

Ținând seama, pe de o parte, de împrejurarea încetării existenței . condițiile prevederilor legale menționate anterior - ca efect al închiderii procedurii falimentului pe care a parcurs-o, și, pe de altă parte, de faptul că statul, reprezentat de apelanta pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului (aceasta fiind noua denumire sub care funcționează în prezent fosta A.) deținea o cotă de participație de 70% la capitalul social al acestei societăți, se impune a se analiza pretenția reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii în contradictoriu cu acest reprezentant al statului. Aceasta nu numai pentru că obligația de reparație a fost asumată, prin art. 21 din Legea 10/2001, de către stat, pe seama bunurilor pe care acesta le deține, dar și pentru că dreptul corelativ al reclamanților, de obținere a acestor despăgubiri în baza notificării pe care au trimis-o entității ce avea în anul 2001 calitatea de unitate deținătoare nu poate fi prejudiciat de modificările care s-au produs în ce privește funcționarea și existența acestei societăți la care statul avea o participație semnificativă.

Astfel, este justă apărarea susținută prin apelul formulat de apelanta pârâtă AAAS în sensul că, raportat la data formulării notificării și a emiterii Deciziei contestate, nu sunt îndeplinite condițiile art. 21 și 29 din Legea 10/2001 spre a fi antrenată răspunderea sa de a soluționa favorabil notificarea pe care reclamanții apelanți au adresat-o . în sensul restituirii în natură a bunurilor.

. Cu toate acestea, Curtea constată că, în situația particulară reținută în cauză, s-a produs o extensie a raportului juridic obligațional generat de primirea notificării de către . grefată pe transformările care s-au produs relativ la existența acestei societăți comerciale în cadrul căreia apelanta AAAS deținea acțiuni în calitate de reprezentant al acționarului majoritar (statul), persoana juridică fiind radiată după declanșarea procedurii care fundamentează dreptul reclamanților de a primi reparațiile prevăzute de legea specială.

Având în vedere aceste considerente, urmează a se constata caracterul nefondat al excepției lipsei calității procesual pasive a acestei apelante pârâte.

În ce privește legitimarea procesual pasivă a intimatei pârâte ., Curtea constată că, potrivit probatoriului administrat în cauză, această societate are numai calitatea de detentor precar al unor părți din imobilul aflat în litigiu, având beneficiul folosinței acestor părți de imobil în baza unor contracte de închiriere, și respectiv de comodat încheiate cu . SRL (care a devenit proprietară a întregului imobil în litigiu, ca efect al aducerii lui ca aport la capitalul social de către .).

P. contractul de închiriere nr. 650/01.10.2003 (pg. 234 dosar apel), . SRL a închiriat intimatei ., pentru o perioadă de 25 de ani, o suprafață de 1200 m.p. în vederea amenajării de birouri, din imobilul situat în ., or. T. M..

Conform contractului de comodat nr. 149/09.03.2006 (pg. 208 dosar fond), . SRL a transmis către intimata . durată nedeterminată, dreptul de folosință asupra unui corp de clădire pentru desfășurarea activității de producție.

Statutul juridic de detentor precar nu este de natură a conferi drepturi sau obligații legate de acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea 10/2001, raportul juridic de locațiune existent între această intimată și proprietarul actual al imobilului neavând aptitudinea de a fi opus în vreo modalitate (prevăzută de legea specială) dreptului reclamat de persoanele care pretind măsuri reparatorii de la unitatea deținătoare.

Față de aceste considerente, Curtea constată că este întemeiată excepția lipsei calități procesual pasive a ., urmând a dispune admiterea acesteia.

În ce o privește pe apelanta pârâtă . SRL, Curtea constată că această societate a avut încă de la constituire statutul juridic de persoană juridică de drept privat, ai cărei acționari au fost exclusiv persoane juridice de drept privat (fila 205 dosar fond și pg. 53-57 dosar apel rejudecare), și ulterior și persoane fizice.

Potrivit art. 26 raportat la 21 alin. 1 din Legea 10/2001, obligația de a acorda sau propune măsuri reparatorii revine exclusiv unităților ce au statut de „regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public”.

Pe de altă parte, art. 21.1 lit. e) din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG 250/2007 prevede că „ e) societățile comerciale privatizate integral sau cele constituite din inițiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înființarea lor, nu sunt entități învestite cu soluționarea notificărilor” .

Având în vedere statutul juridic menționat al apelantei pârâte . SRL, Curtea constată că acesta este unul care o exclude, potrivit reglementărilor normative enunțate, din sfera unităților deținătoare cărora le revine obligația de a acorda sau de a propune acordarea de măsuri reparatorii în baza unor notificări ce ar fi formulate de persoane care se pretind îndreptățite la astfel de reparații pentru imobile aflate în patrimoniul lor social.

Pe cale de consecință, reținând că această din urmă pârâtă apelantă nu face parte din categoria persoanelor juridice cărora le revin obligațiile stabilite de Legea 10/2001 în legătură cu pretențiile de acordare a reparațiilor formulate de persoanele îndreptățite conform acestui act normativ special, pretențiile formulate de reclamanții apelanți împotriva ei, în sensul de a le restitui în natură imobilul - format din teren în suprafață de 10.600 m.p. și construcții – ce a fost preluat de la autorii lor M. N. și S. P., apar ca fiind lipsite de temei.

Argumentul reclamanților în sensul că ar fi lovit de sancțiunea nulității actul juridic prin care entitatea notificată (. adus aport în natură respectivul imobil la constituirea . SRL, nu poate fi privit ca fondat în condițiile în care nu a existat, în anul 2002, vreo interdicție legală de a efectua o astfel de operațiune juridică.

Odată cu . Legii 247/22.07.2005, reglementările din cuprinsul Legii 10/2001 au fost completate cu dispoziția înscrisă – la acea dată - în art. 20 alin. 4 ind. 1 în sensul că „(4^1) Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi."

În lumina principiului general de drept tempus regit actum, dar și a celui privind neretroactivitatea legii civile noi, actul juridic prin care . în anul 2002 să transfere bunul în litigiu (pentru care reclamanții deja formulaseră notificare în temeiul Legii 10/2001) către . SRL, cu titlu de aport în natură la constituirea acestei din urmă societăți, reglementarea menționată nu poate avea vreun efect, astfel că ea nu poate fundamenta o constatare în sensul susținut de apelanții reclamanți, respectiv în sensul nulității lui.

În contextul factual stabilit conform considerentelor expuse în precedent, dreptul reclamanților apelanți de a primi măsurile reparatorii la care au vocație concretă conform prevederilor Legii 10/2001 are ca și corelativ obligația AAAS de a emite un act de dispoziție prin care să propună acordarea, în favoarea reclamanților, de măsuri reparatorii pentru imobilul ce a fost preluat de la autorii lor, respectiv pentru terenul în suprafață de 10.600 m.p. și pentru construcțiile descrise în adresa emisă la data de 27.10.1947 de Sursa Morarilor, către autorul M. N.: moara comercială, moara țărănească cu atelierul de fabricat pâine, magaziile și silozurile de cereale, atelierul mecanic și de tinichigerie, atelierul de tâmplărie, atelierul de riefluit tăvălugi de morărit, uzina electrică.

Având în vedere situația astfel reținută, precum și dispozițiile legale menționate, Curtea constată că, în privința măsurilor reparatorii pe care reclamanții apelanți sunt îndreptățiți să le primească, devin incidente prevederile art. 1 alin. 2 din Legea 165/2013 – conform cărora „(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.”

Relativ la incidența în cauză a dispozițiilor Legii 165/2013, Curtea are în vedere prevederile art. 4 din acest act normativ, potrivit cărora „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Cum prezentul litigiu este grefat pe o cerere/notificare prin care reclamanții au solicitat acordarea măsurilor reparatorii reglementate prin Legea 10/2001, pentru un imobil preluat abuziv în perioada de referință a acestui din urmă act normativ, iar această cerere nu era definitiv soluționată la data intrării în vigoare a Legii 165/2013, această lege devine aplicabilă în ce privește forma măsurilor reparatorii prin echivalent ce pot fi acordate reclamanților, și procedura de urmat pentru obținerea lor în mod efectiv.

În ce privește solicitarea reclamanților apelanți, de a le fi acordate reparații pentru instalațiile care s-au aflat în imobilul preluat de la cei doi autori menționați anterior, Curtea constată că nu a fost administrată vreo probă care să ateste existența respectivelor instalații la data intrării în vigoare a legii ce reglementează dreptul la reparații.

O atare dovadă era imperios a fi făcută, în condițiile în care art. 6 alin. 2 din Legea 10/2001 stabilește că „Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse”.

Sub acest aspect sunt relevante și prevederile art. 6.2 din Normele metodologice aprobate prin HG 250/2007, potrivit cărora: „Norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 din lege vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Consecințele acestei norme sunt următoarele:

a) se referă la acele bunuri care se aflau în imobilul preluat, indiferent de destinația acestuia; odată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, se prezumă că instalațiile și utilajele au aparținut aceluiași proprietar;

b) pentru aceste bunuri se pot acorda nu numai măsurile reparatorii [așa cum sunt definite potrivit art. 1 alin. (2) și (3) din lege], ci și măsura restituirii în natură;

c) bunurile respective trebuie să fie cele preluate odată cu imobilul și să existe fizic (aceasta fiind semnificația sintagmei "în afară de cazul în care au fost înlocuite ... sau distruse") sau să nu fi fost casate;

d) incidența beneficiului legii se apreciază în funcție de data nașterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii (deci este necesar ca bunul respectiv să existe fizic în patrimoniul unității deținătoare la data intrării în vigoare a legii și totodată este necesar ca acesta să nu fi fost casat la aceeași dată, respectiv să nu existe un proces-verbal de constatare a casării încheiat până la data de 14 februarie 2001)”.

Curtea notează că a fost administrată în cauză proba cu expertiza în specialitatea utilaje industriale, expertul desemnat – R. D. - constând că utilajele și instalațiile care se regăsesc în cadrul imobilului în litigiu au fost puse în funcțiune ulterior datei la care a operat naționalizarea acestui imobil, respectiv în anul 1970, fiind achiziționate în anul 1968.

Situația astfel constatată de expert reliefează faptul că vechile instalații și utilaje (preluate odată cu naționalizarea imobilului) au fost înlocuite cu cele care au fost identificate cu prilejul efectuării exerptizei.

Legea 10/2001, ca lege specială care reglementează regimul juridic al unor imobile care au fost preluate în perioada 06.03.1945 – 22 12.1989, se referă – astfel cum rezultă din însăși titulatura ei – la măsuri reparatorii pentru bunuri imobile, legiuitorul definind în cuprinsul art. 6 alin. 1 această categorie în sensul în care: „P. imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții”.

În alin. 2 al art. 6, legiuitorul extins domeniul de aplicare a actului normativ și în privința unor categorii de bunuri mobile, circumstanțiind însă această categorie astfel: „Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse”.

Din acest mod de reglementare reiese fără echivoc voința legiuitorului de a conferi persoanelor îndreptățite vocația la măsuri reparatorii pentru astfel de utilaje și instalații numai în situația în care ele încă existau la data intrării în vigoare a legii speciale.

Or, în condițiile în care reclamanții apelanți nu au produs dovezi care să releve existența, la data intrării în vigoare a legii, a bunurilor mobile (instalațiile și utilajele) ce au fost preluate de la autorii lor odată cu imobilul pentru care s-a constatat că au dreptul la măsuri reparatorii, nu există temei legal spre a fi extinsă sfera de aplicare a prevederilor legale de excepție menționate spre a se constata că aceștia ar fi îndreptățiți la măsuri reparatorii și pentru aceste bunuri.

Față de aceste din urmă considerente, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă, prin sentința apelată, contestația promovată de reclamanți relativ la dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru instalațiile și utilajele aferente celor două mori preluate de către stat, prin naționalizare, de la autorii lor.

În ce privește cotele de proprietate ce au fost stabilite de instanța fondului în favoarea reclamanților apelanți – corespunzător succesiunii fiecăruia dintre aceștia față de foștii proprietari ai bunurilor pentru care a fost stabilit dreptul de a primi reparații -, Curtea constată că niciunul dintre apelurile formulate nu conține vreo critică sub acest aspect.

Cum apelul este o cale de atac devolutivă, iar limitele devoluțiunii sunt imperativ stabilite prin art. 295 alin. 1 din C.pr.civ în sensul că instanța de apel procedează la verificarea legalității și temeiniciei sentinței apelate corespunzător criticilor care sunt formulate prin cererile de apel (formulate în cadrul termenului legal), urmează a se constata că nu există temei spre a se realiza un control judiciar relativ la dispoziția privind cotele care se cuvin reclamanților apelanți din măsurile reparatorii care vor fi acordate pentru imobilul preluat de la autorii M. N. și S. P.. Ca atare, solicitările formulate - prin memoriul depus la fila 16 din dosarul constituit în rejudecarea apelului - de către apelanții N. I. și N. B. V. ulterior datei la care erau îndreptățiți să formuleze și să completeze cererea de apel, în sensul de a se stabili alte cote din dreptul la reparații decât cele menționate în sentința apelată nu pot constitui temei al reformării, sub acest aspect, a hotărârii supuse controlului judiciar.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, urmează a se dispune admiterea excepției lipsei de calitate procesual pasivă a ..

Vor fi admise toate apelurile.

Va fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul că:

Se va respinge contestația formulată în contradictoriu cu ., pentru lipsa calității procesual pasive.

Va fi constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, în forma compensării prin puncte conform legii 165/2013, pentru imobilul preluat în temeiul Legii 118/1948, situat în mun. T. M., ., jud. Teleorman, compus din suprafața de 10.600 m.p. și construcțiile individualizate în adresa din 27.10.1947 emisă de „sursa Morarilor” aflate pe acest teren: Moara comercială; Moara țărănească cu atelierul de fabricat pâine; Magaziile și silozurile de cereale; Atelierul mecanic și de tinichigerie; Atelierul de tâmplărie; Atelierul de riefluit tăvălugi de morărit; Uzina electrică:

Va fi respinsă, în rest, contestația.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, relative respingerii excepției lipsei de calitate procesual pasivă a AAAS, respectiv cotelor din dreptul de proprietate atribuite moștenitorilor.

Se va lua act de împrejurarea că apelanții contestatori și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția lipsei de calitate procesual pasivă a ..

Admite apelurile formulate de apelanții reclamanți N. I. (J. NICOL), N. B. V., (P. D. VERGINIE) ambii cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „M. E.”, situat în Municipiul A., ., județ Teleorman, P. (C.) A. - D., domiciliată în 18 Rue Tournefort Paris 5E (75), Franța, P. A. G., domiciliat în București, ., sector 1, P. E., domiciliată în București, . . 15 A, ., sector 5, de apelantele - pârâte A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în București, . - 11, sector 1 și . SRL, sediul în T. M., ..82, jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr.667 din 04.06.2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secție Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte .> - prin lichidator A.T.M. SERVICII INSOLVENȚĂ, cu sediul C., Calea Unirii, nr. 30, . și .> cu sediul în T. M., ., jud. Teleorman.