Pretenţii. Decizia nr. 1120/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1120/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 21182/3/2012
Dosar nr._
(1008/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1120
Ședința publică de la 30.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror - E. I..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, S. R. PRIN MINISTERTUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1871/07.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă V.-A. I. R..
P. are ca obiect – pretenții în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, C. D., pentru intimata, V. A. I. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, lipsind recurentul-pârât, Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea unui înscris în data de 26.06.2014 din partea intimatei-reclamante, intitulat întâmpinare.
Curtea, deliberând, constată că întâmpinarea depusă de către intimata reclamantă nu respectă prevederile art. 118 C.p.civ. și urmează să o califice ca și note de ședință.
Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul arată că are de invocat unele chestiuni prealabile și anume: excepția tardivității formulării recursului, acesta nefiind înregistrat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii și pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 306 C.p.civ. solicită să se constate nulitatea recursului.
Cu privire la excepția lipsei de interes, consideră că recurentul trebuie să justifice un interes, direct și personal în promovarea recursului, având în vedere primul capăt de cerere de constatarea caracterului politic al condamnării autorilor reclamantei.
De asemenea, solicită a se observa că prin recursul de față, se invocă pentru prima dată excepția lipsei de interes a reclamantei, fără a se formula o întâmpinare la instanța de fond, astfel încât, în opinia sa este tardiv formulată
această excepție și chiar inadmisibilă.
Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile recurate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul, Ministerului Public, având cuvântul, mai întâi cu privire la excepția de tardivitate a declarării recursului, solicită să fie respinsă această excepție, întrucât decizia recurată a fost comunicată reclamantei la data de 12.02.2014, iar recursul transmis prin poștă la data de 28.02.2014.
Cu privire la excepția lipsei de interes a recurentului-pârât, solicită de asemenea respingerea acestei excepții, întrucât toate litigiile de acest gen se judecă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ce privește susținerea avocatului intimatei-reclamantei, în sensul că pentru prima dată în recurs s-a invocat excepția lipsei de interes, apreciază că această excepție se poate formula în această fază procesuală, întrucât, este o excepție de ordine publică.
Pe fondul recursului, solicită admiterea acestuia, să se constate că cererea de constatare a caracterului politic este lipsită de interes, în condițiile în care condamnările la care au fost supuși autorii reclamantei, sunt prevăzute expres în Legea nr. 221/2009.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1871/07.11.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei V. A. I. R., a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta V. A. I. R., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al condamnărilor politice dispuse față de autorii reclamantei - părinți și bunici - astfel: sentința penală nr.107/19.05.1959 a Tribunalului M. al Regiunii a II a Militară privind condamnarea părinților A. T. și P. M.; sentința penală nr. 119/04.06.1959 a Tribunalului M. al Regiunii a II a Militare privind condamnarea bunicului A. I.; sentința penală nr. 18/13.02.1960 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militare privind condamnarea bunicii A. Laurenția și a respins în rest pretențiile reclamantei, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția invocată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, tribunalul a reținut, pe de o parte, că această excepție procesuală a fost invocată în considerarea faptului că reclamanta a fost înfiată, aspect susținut prin chiar cererea de chemare în judecată, Ministerul Public susținând că în lipsa unei dovezi privind desfacerea adopției reclamanta nu justifică calitate procesuală activă după autorii din familia A. în baza dispozițiilor Legii speciale nr. 221/2009.
A reținut tribunalul, pe de altă parte, că prin sentința civilă nr.196/28.03.1997 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, definitivă și irevocabilă prin neapelare, s-a dispus desfacerea înfierii reclamantei V. I. R. de către părinții înfietori V. I. și M. E. și revenirea la starea civilă anterioară înfierii; s-a constatat filiația reclamantei față de tatăl firesc A. T.; s-a încuviințat ca pe viitor reclamanta să poarte numele V.- A..
Față de această hotărâre irevocabilă, tribunalul a apreciat că în aplicarea dispozițiilor art.5 alin. 1 din Legea nr.221/2009, reclamanta justifică calitate procesuală activă în cauză după antecesorii săi, părinți și bunici din familia A., astfel că a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată.
Raportat la pretenția reclamantei vizând constatarea caracterului politic al condamnărilor penale și al măsurilor administrative dispuse față de antecesorii săi, părinți și bunici (pretenție rezultată din formularea pretenției pecuniare de obligare la plata sumei de 100.000 euro), tribunalul a reținut, în primul rând, că reclamanta deși a făcut referire la măsuri administrative nu a prezentat în concret care au fost acestea, toate argumentele reclamantei centrându-se pe condamnările penale ale autorilor săi.
Având în vedere prevederile legale mai sus reproduse și văzând condamnările penale dispuse prin sentința penală nr. 107/19.05.1959 a Tribunalului M. al Regiunii a II a Militară privind condamnarea părinților A. T. și P. M. – fila 14 dosar; sentința penală nr. 119/04.06.1959 a Tribunalului M. al regiunii a II a Militare privind condamnarea bunicului A. I. – fila 89 dosar; sentința penală nr. 18/13.02.1960 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militare privind condamnarea bunicii A. Laurenția – fila 78 dosar, toate fiind condamnări în baza art.207 Cod penal, tribunalul a găsit ca fiind întemeiată această pretenție a reclamantei, motiv pentru care a admis-o ca atare.
Cât privește pretenția pecuniară a reclamantei pentru suma de 100.000 euro (provizoriu) reprezentând contravaloarea unor bunuri imobile confiscate de la antecesorii săi (confiscare dispusă prin sentințele penale de condamnare sus arătate), părinți și bunici din familia A., față de înscrisurile probatorii de la dosarul cauzei depuse chiar de reclamantă și din înscrisurile comunicate de CNSAS, tribunalul a apreciat, ținând cont de prevederile legale incidente cauzei, Legea nr.221/2009, că situația de fapt și de drept a speței nu susține temeinicia acestei pretenții a reclamantei, în acord cu dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr.221/2009.
A reținut, astfel, tribunalul că din conținutul art. 5 lit. b) al Legii nr. 221/2009 rezultă fără putință de tăgadă că despăgubirile materiale ce pot fi acordate reclamantei pe tărâmul acestei legi se referă la echivalentul unor bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare și doar dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Rezultă din cuprinsul celor trei sentințe penale de condamnare că s-a dispus confiscarea întregii averi personale aparținând părinților și bunicilor reclamantei, numiții A. T. și P. M. - părinții, A. I. - bunicul; A. Laurenția – bunica. Iar înscrisurile comunicate de CNSAS confirmă că în privința averii acestora s-au dispus măsuri asiguratorii anterioare condamnării dar și confiscarea efectivă a averii acestora după condamnare în baza sentințelor penale de condamnare: proces verbal din 20.02.1959 fila 182; proces verbal sechestru asigurator din 20.02.1959 fila 185; inventar nr. 295/08.07.1959 fila 215; proces verbal de constatare din 18.02.1959 fila 277;
Cu toate acestea, a observat tribunalul că reclamanta a beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991 republicată cu modificările ulterioare cât privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri aparținând familiei sale, în total 15 ha (Titlurile de proprietate nr. 653/27.11.2002, nr._/03.12.2002, filele 45, 57, indicate chiar în cerere) și a și apelat la prevederile legii 10/2001 republicată formulând notificarea nr. 254/19.07.2001 pentru imobilul construcție casă de locuit și teren aferent de 2 ha – fila 58, notificare soluționată prin Dispoziția Primarului Comunei Nucșoara nr. 49/2009 cu propunere de acordare despăgubiri în condițiile legii speciale nr. 247/2005 – fila 59. (dispoziție ce a soluționat notificarea nr. 254/2001 a reclamantei). Prin Dispoziția arătată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii nr. 247/2005 pentru imobilul construcție și s-a respins aceeași notificare nr. 254/2001 pentru terenul aferent construcției de 2 ha dată fiind împrejurarea reconstituirii dreptului de proprietate conform Titlului de Proprietate nr._/28.03.1994 eliberat pe numele lui A. A..
Or, în aceste condiții, date fiind prevederile exprese ale art. 5 alin. 1 lit.b) și alin. 5 din Legea nr. 221/2009 reclamanta nu mai poate beneficia și de dispozițiile acestei din urmă legi, nefiind deschisă posibilitatea recurgerii paralele la dispozițiile diferitelor legi speciale de reparație.
Atâta timp cât reclamanta a beneficiat de reparație în baza legilor speciale nr. 18/1991, nr. 10/2001 și nr. 247/2005 aceasta nu poate obține în completare (pentru diferența de 3 ha 1900 mp și cele 2 ha aferente construcției și alte terenuri agricole nerestituite în baza Legii nr. 18/1991 pentru bunici) sau ca înlocuire (pentru imobilul construcție compus din 6 camere și dependințe și teren aferent) alte măsuri reparatorii pe temeiul Legii nr.221/2009.
A aprecia, altfel, înseamnă a permite reclamantei să repună în discuție soluțiile adoptate de organele abilitate în procedurile speciale reglementate de Legea nr.18/2001 și Legea nr. 10/2001 cu Legea nr. 247/2005, cu alte cuvinte a contesta legalitatea acestor soluții. Or, dacă reclamanta era nemulțumită de modul de soluționare al cererilor de reconstituire formulate în baza Legii nr. 18/2001 sau al notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 atunci avea deschise căile de atac în justiție reglementate de aceste legi speciale de reparație. La edictarea Legii nr. 221/2009 în nici un caz legiuitorul nu a avut în vedere o completare a reparațiilor prevăzute și acordate prin apelul la Legile nr. 18/1991 sau nr. 10/2001 și nr. 247/2005. Dimpotrivă, din modul de reglementare al art. 5 alin. 1 lit. b) și alin. 5 din Legea nr.221/2009 rezultă că reparația acordată în baza acestei din urmă legi intervine doar dacă nu s-au primit despăgubiri în condițiile celorlalte legi speciale.
Această concluzie juridică a Tribunalului este susținută și de jurisprudența ÎCCJ dar și de decizia CC nr. 1358/2010 cu privire la domeniul de reglementare al Legii nr. 221/2009.
Pentru toate aceste considerente mai sus expuse, tribunalul a respins în rest pretențiile reclamantei, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru motive de nelegalitate, în sensul că reclamanta nu avea interes în promovarea capătului unu de cerere, deoarece condamnarea autorilor săi s-a făcut prin sentințe penale în temeiul dispozițiilor art.207 Cod penal.
În ședința publică de astăzi, apărătorul intimatei – reclamante a susținut oral excepțiile invocate prin înscrisul depus la 26.06.2014, respectiv excepția tardivității formulării recursului și excepția lipsei de interes care trebuia formulată prin întâmpinare în fața instanței de fond.
Asupra excepției tardivității formulării recursului, Curtea a respins-o ca nefondată, constatând că sentința pronunțată de instanța fondului a fost comunicată recurentului la 12.02.2014, așa cum rezultă din fila 391 a dosarului de fond și recursul a fost declarat la 28.02.2014, așa cum rezultă din plicul aflat la fila 5 a dosarului, deci cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut art.301 Cod de procedură civilă.
Cu privire la excepția lipsei de interes, Curtea a constatat că recursul a fost pârât în dosarul de fond și cum a fost admis capătul unu din cererea formulată de reclamantă, are interesul în promovarea căii de atac a recursului și excepția lipsei de interes poate fi invocată și direct prin motivele de recurs în condițiile art.306 alin.2 Cod de procedură civilă, astfel că și această excepție a fost respinsă ca nefondată.
Verificând legalitatea sentinței recurate, Curtea a constatat că recursul este fondat și a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a respins ca nefondată cererea privind constatarea caracterului politic al condamnărilor politice al autoarelor reclamantei – părinți și bunici – ca lipsită de interes, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la 08.06.2012 reclamanta V.-A. I. R. a solicitat obligarea recurentului la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri materiale echivalent în lei, suma reprezentând evaluarea provizorie a bunurilor confiscate prin hotărârile de condamnare și constatarea caracterului politic al condamnării la care au fost supuși părinții săi A. T., P. M., bunicii A. I. și A. Laurenția și al măsurilor administrative la care a fost supusă personal, cerere care a fost completată/precizată la 28.02.2013, reclamanta precizând că, în subsidiar, solicită și bunurile confiscate de la bunicii săi, deoarece în temeiul Legii nr.18/1991 a fost restituită doar o suprafață de 36 ha, solicitând diferența de 10 ha.
Curtea a constatat că art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009 arată că de drept constituie condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.207 Cod penal.
Din sentințele depuse în fața instanței fondului rezultă că autorii reclamantei au fost condamnați prin sentința penală nr.107/1959 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militară – părinții A. T. și P. M., prin sentința penală nr.119/1959 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militară – bunicul A. I. și prin sentința penală nr.18/1960 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militară – bunica A. Laurenția.
De altfel, reclamanta a beneficiat de prevederile Decretului – lege nr.118/1990, așa cum rezultă din fila 13 a dosarului de fond, unde a fost depusă decizia nr.227/2442/20.05.1998, din care reclamantei i-au fost acordate toate drepturile cuvenite persoanelor persecutate politic. La filele 11, 12 din dosarul de fond au fost depuse deciziile nr.676/2004 și nr.679/2005, din care rezultă că și părinților săi A. T. și P. M. le-au fost recunoscute calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și li s-au acordat drepturile prevăzute de lege ca urmare a acordării acestei calități.
Atât jurisprudența Curții Constituționale cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție au subliniat necesitatea evitării paralelismului în domeniul de acordare a despăgubirilor în temeiul legilor reparației.
Prin decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a subliniat necesitatea evitării paralelismului între reglementări diferite pentru aceeași situație juridică a individului, iar ÎCCJ a subliniat prin jurisprudența sa că Legea nr. 221/2009 nu vizează o reparație suplimentară față de cea prevăzută și obținută în baza celorlalte legi speciale, precum Legea nr. 18/1991 sau Legea nr. 10/2001 și nr.247/2005.
Acesta este și motivul pentru care tribunalul în mod corect a respins capătul de cerere privitor la acordarea despăgubirilor materiale solicitate de reclamantă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizia RIL nr. 6/15.04.2013 că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație respectiv Legea nr.10/2001 și Legea nr. 247/2005, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație. Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat prin această din urmă decizie că scopul edictării alin. 5 al art.5 din Legea nr. 221/2009 nu poate fi decât acela de a înlătura posibilitatea derulării unor proceduri paralele, având aceeași finalitate.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul, a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a respins ca nefondată cererea privind constatarea caracterului politic al condamnărilor politice al autoarelor reclamantei – părinți și bunici – ca lipsită de interes și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția privind tardivitatea recursului, ca nefondată.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât, S. R. PRIN MINISTERTUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1871/07.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă V.-A. I. R..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea privind constatarea caracterului politic al condamnărilor politice a autorilor reclamantei – părinți și bunici – ca lipsită de interes.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./16.07.2014
TB-S.5 – L.I.G.
| ← Evacuare. Decizia nr. 1766/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 569/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
