Anulare act. Decizia nr. 714/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 714/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 263/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 714R
Ședința publică de la 7 aprilie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți T. V., T. I. și M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr. 730A/28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/302/2010, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. C. A. și intimatul pârât T. M., având ca obiect: anulare act.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 31.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 7.04.2014.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 28.04.2009 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._, reclamantul T. C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/05.11.1996, încheiat între Primăria Municipiului București prin S.C. Herăstrău Nord S.A. și T. V. și T. A., a procesului – verbal încheiat la data de 04.02.1983, a contractului de închiriere nr._/10.04.1994, încheiat între Primăria Municipiului București prin S.C. Herăstrău Nord S.A. și T. I., a contractului de închiriere nr._/29.04.1996, încheiat între Primăria Municipiului București prin S.C. Herăstrău Nord S.A. și T. V. și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/05.11.1996, încheiat între Primăria Municipiului București prin S.C. Herăstrău Nord S.A. și T. V. și T. A. cu privire la apartamentul nr. 7 din imobilul situat în București, .. 108A, ..
Prin sentința civilă nr. 4646/29.05.2009, a fost respinsă ca lipsită de interes cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a procesului – verbal încheiat la 04.02.1983, a contractului de închiriere nr._/10.04.1994 și a contractului de închiriere nr._/29.04.1996 și ca prescrisă cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/05.11.1996.
Prin decizia civilă nr. 1037/02.10.2009, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 604/R/20.04.2010 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, a fost admis recursul împotriva deciziei tribunalului, a fost modificată în tot decizia civilă recurată, în sensul admiterii apelului, desființării sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reținut că se impune a fi avute în vedere toate documentele depuse de reclamant în apel și recurs, din care rezultă că acesta a făcut demersuri pentru recuperarea imobilului încă din luna august 1996 și că, la data de 10.11.1997, și-a precizat acțiunea introdusă la 28.08.1996, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Instanța de control judiciar a recomandat ca, în rejudecare, să se administreze probe în privința ultimului capăt de cerere, pentru a se verifica dacă există autoritate de lucru judecat sau nu, în raport cu acțiunea precizată în anul 1997.
Curtea a reținut necesitatea atragerii în proces a cumpărătorilor T. V. și T. A., care, alături de M. București, au calitate procesuală pasivă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 09.07.2010, sub nr._/302/2010.
În urma dispozițiilor instanței de la termenul din 24.09.2010, reclamantul a depus la dosar mai multe hotărâri judecătorești și, prezent fiind la termenul din 11.02.2011 (vol. I, fila nr. 128 ), a renunțat la judecarea capătului de cerere având ca obiect nulitatea procesului – verbal încheiat în anul 1983.
Prin sentința civilă nr. 4578/27.05.2011, Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins capătul de cerere formulat de reclamant având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/05.11.1996, pentru autoritate de lucru judecat și a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de închiriere nr._/10.04.1994 și nr._/29.04.1996.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în litigiul anterior, desfășurat pe parcursul a trei cicluri procesuale, a fost pronunțată decizia civilă nr. 548/A/24.03.2003 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă ( vol. I, fila nr. 39), irevocabilă prin decizia civilă nr. 252/26.03.2004 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă (vol. I, fila nr. 44), prin care, fiind admis apelul împotriva sentinței nr. 3362/16.04.2002 a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a evocat fondul și s-a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Cu privire la obiectul acțiunii, inițial s-a solicitat constatarea valabilității dreptului de proprietate asupra imobilului, însă, în cursul celui de-al doilea ciclu procesual, a fost completat cu constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/05.11.1996, încheiat de T. V. și T. A. cu Primăria Municipiului București prin S.C. Herăstrău Nord S.A., în baza Legii nr. 112/1995. Soluționând recursul declarat împotriva deciziei tribunalului, Curtea de Apel a reținut că “în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr. 1241/05.11.1996, acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995”.
Instanța a reținut că un lucru judecat definitiv între părți, privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, nu mai poate fi repus în discuție.
Instanța a reținut că, prin noua sa cerere, reclamantul T. C. A. a invocat fără echivoc nulitatea vânzării ca urmare a caracterului „fictiv” al contractelor de închiriere. Or, având în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 (conform cu care “Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente…”), este evident ca reiterează motivele de nulitate analizate de instanțe în litigiul anterior, cu toate că se prevalează și de sentința civila nr. 2094/09.03.2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București (prin care s-a constatat nulitatea Deciziei nr. 191/01.02.1983), atâta timp cât susține inexistența (nevalabilitatea) contractelor de închiriere, afirmând, cu alte cuvinte, lipsa calității soților T. de persoane îndreptățite la cumpărare și, ca o consecință, încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu nerespectarea Legii nr. 112/1995.
În ceea ce privește nulitatea contractelor de închiriere, instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat, de vreme ce, cu putere de lucru judecat, s-a reținut că apartamentul a fost vândut cu respectarea art. 9 din Legea nr. 112/1995 și implicit, că soții T. Vociu și T. A. au avut calitatea de chiriași, în baza unor contracte valabil încheiate.
Prin decizia civilă nr. 730A/28.06.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut că, între litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 4052/2002, soluționat în fond prin decizia civilă nr. 548 A/24.03.2003 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 252/26.03.2004 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și prezentul litigiu, nu există identitate de cauză. Prin aceeași decizie s-a reținut că în dosarul nr. 4052/2002 al Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, nu a fost examinată îndeplinirea condiției prevăzută de art. 6 din H.G. nr. 20/1996 de aplicare a Normelor Metodologice a Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a reținut că în prezenta cauză reclamantul a invocat, prin cererea introductivă de instanță, ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, nevalabilitatea cauzei contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/05.11.1996, conform art. 948 pct. 4 Cod civil, față de faptul că prin sentința civilă nr. 2094/09.03.2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 191/01.02.1983, a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București.
Tribunalul a constatat că, prin cererea precizatoare formulată la 28.10.2010 în dosarul nr._/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul a invocat nulitatea contractului de închiriere nr._ din 29.04.1996 încheiat între Primăria Municipiului București și T. V., contract rezultat din unificarea contractului de închiriere încheiat pe numele lui T. V. din 1994 și a contractului de închiriere nr._ din 10.04.1994, contract fictiv pe numele de T. I., față de faptul că acesta din urmă avea în proprietate un imobil dobândit în anul 1993 prin contract de vânzare-cumpărare nr._ din 21.09.1993.
Din motivele invocate în cererile formulate, tribunalul a reținut că reclamantul a invocat totodată, ca motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_ din 05.11.1996 și nelegalitatea contractelor de închiriere nr._ din 29.04.1996 și nr._ din 10.04.1994 (pentru motivele specifice expuse), aspecte care nu au făcut obiectul judecății anterioare ce a format obiectul dosarului nr. 4052/2002 soluționat prin decizia civilă nr. 548 A/24.03.2003 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă.
Sub aspectul aplicabilității art. 315 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut că, sub un prim aspect, prima instanță nu a făcut cercetarea cauzelor de nulitate în ordinea stabilită prin decizia de casare, iar sub un alt aspect, nu a făcut cercetarea cauzelor de nulitate a contractelor de închiriere nr._/10.04.1994 și nr._/29.04.1996, (ca acte subsecvente deciziei nr. 191/01.02.1983) mulțumindu-se să arate că, în raport de puterea de lucru judecat a hotărârilor menționate, contractele de închiriere sunt valabile, constatări care nu pot fi primite în condițiile în care motivele de nulitate invocate nu au făcut obiectul cercetării judecătorești în litigiul anterior.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul T. I., M. București, prin Primarul General și pârâtul T. V..
Pârâtul T. I. a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de către apelantul-reclamant T. C. A..
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă susținând că în mod greșit instanța de apel nu a constatat incidența în cauză a prescripției dreptului de a mai solicita nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_ din 05. 11.2006 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, excepție de ordine publică pe care o invocă prin prezentul recurs.
Recurentul a arătat că, deși în ședința din 11.06.2013 a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._._ ce avea ca obiect anulare act (a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_ din 05.11.1996), instanța de apel, nepronunțându-se cu privire la această cerere de suspendare, a procedat la judecarea cauzei în fond. Recurentul-pârât a considerat că se impunea suspendarea cauzei, întrucât, prin decizia civilă nr. 347 A/09.10.2012 pronunțată în dosarul nr._._, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea de constatare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_ din 05.11.1996. Această hotărâre a devenit irevocabilă la data de 12.11.2013 când Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5179/12.11.2013 a respins recursului declarat de către T. C. A., menținând astfel decizia Curții de apel prin care s-a admis excepția dreptului la acțiune.
Recurentul a arătat că, prin decizia irevocabilă nr. 347A/09.10.2012 pronunțată în dosarul nr._._ Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă a reținut în considerente aceleași aspecte căzute în puterea lucrului judecat, și anume, că "dreptul la acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este prescriptibilă în termen de un an de la . acesteia, indiferent de cauza de nulitate, termen care s-a împlinit la 14.08.2002".
Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în sensul că în mod greșit instanța de apel nu a avut în vedere excepția lipsei de interes, invocată la termenul din 11.06.2013, nepronunțându-se sub nici un aspect cu privire la această excepție. În raport de decizia nr. 347A/09.10.2012 prin care a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și de decizia civilă nr. 548 A/23.03.2003, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 4052/2002, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de a constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între Primăria Municipiului București prin S.C. Herăstrău Nord S.A. și T. V. și T. A., recurentul a reiterat excepția lipsei de interes a apelantului-reclamant de a mai solicita anularea contractelor de închiriere nr._/10.04.1994 și nr._ din 29.04.1996.
Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în sensul că în mod eronat instanța de apel a respins excepția autorității de lucru judecat. Făcând confuzie între cauza cererii de chemare în judecată și mijloacele de probațiune a acesteia, instanța de apel a respins în mod nelegal excepția autorității de lucru judecat fără a observa ca toate cele trei condiții, identitate de părți, obiect și cauză, sunt îndeplinite. Cauza prezentei cereri de chemare în judecată este identică cu cea din dosarul nr. 4052/2002 în care Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr. 548 A/23.03.2003 a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților din prezenta pricină de a constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între Primăria Municipiului București prin S.C. Herăstrău Nord S.A. și T. V. și T. A., deoarece o critică întemeiată pe nerespectarea cerințelor Legii nr. 112/1995, privite în ansamblu, include și critica legată de calitatea de chiriaș îndreptățit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul legii speciale.
Pe fondul cauzei, în situația în care se vor respinge excepțiile invocate și se va proceda la desființarea cauzei cu reținere spre rejudecare, recurentul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recurentul M. București, prin Primarul General, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, considerând greșită soluția instanței de apel sub aspectul aplicabilității art. 315 Cod procedură civilă, instanța de apel considerând că prima instanță nu a făcut cercetarea cauzelor de nulitate în ordinea stabilită prin decizia de casare și că nu a făcut cercetarea cauzelor de nulitate a contractelor de închiriere nr._/10.04.1994 și nr._/29.04.1996. Puterea lucrului judecat are aspect pozitiv, constând în faptul că un lucru judecat poate fi invocat pe cale de excepție în legătură cu o nouă cerere și un aspect negativ, pentru partea împotriva căreia au fost dispuse de către instanță anumite măsuri, în sensul că aceasta nu mai poate pune în discuție dreptul său.
Recurentul a considerat că perfectarea vânzării cu respectarea dispozițiilor actului normativ a fost în mod definitiv și irevocabil stabilit de instanțele de judecată, iar constatarea nulității deciziei nr. 191/01.02.1983 nu are cum să determine nulitatea contractului – act subsecvent, deoarece autoritatea de lucru judecat interzice inclusiv contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești.
Recurentul T. V. a susținut că în mod eronat instanța de apel a ignorat apărarea sa, prin care a solicitat, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 17.409._ al Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, ce privește un litigiu dintre aceleași părți și care are ca principal obiect anularea aceluiași contract de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/05.11.1996 și în care Curtea, prin decizia nr. 347A/09.10.2012, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la cererea de constatare a nulității contractului menționat, pe care a respins-o ca prescrisă. Decizia nr. 347 A/2012 a Curții de Apel București, prin care s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a devenit irevocabilă ca urmare a respingerii recursului lui Ț. C. A. de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5179/12.11.2013, intrând astfel în puterea lucrului judecat.
Recurentul a considerat că în mod greșit instanța de apel a respins excepția autorității de lucru judecat. Tribunalul a apreciat în mod eronat că, între litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 4052/2002 soluționat în fond prin decizia civilă nr. 548A/24.03.2003 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 252/26.03.2004 a Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, și procesul ce face obiectul dosarului de față, nu există identitate de cauză. Susținerea instanței de apel este total nefondată deoarece invocă un text (art. 6 din H.G. nr. 20/1996) inexistent la data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/05.11.1996 și, ca atare, nu se poate invoca un fundament juridic, atunci când acesta nu există.
Recurentul a considerat că nici afirmația tribunalului că reclamantul a invocat în susținerea anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/1996, sentința civilă nr. 2094/09.03.2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care s-a constatat nulitatea deciziei nr. 191/01.02.1983 a Biroului Permanent al C.E. al Consiliului Popular al Municipiului București nu poate fi considerată ca fiind o cauză diferită, deoarece pârâții nu au fost parte în procesul respectiv și, ca atare, sentința respectivă nu le este opozabilă, neavând nici o relevanță pentru prezenta cauză.
Recurentul-pârât a considerat că în mod greșit instanța de apel a respins excepția autorității de lucru judecat, deoarece între cele două procese ce au avut ca obiect constatarea nulității absolute a aceluiași contract de vânzare-cumpărare există triplă identitate de obiect, cauză și părți, în ambele procese solicitându-se constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, invocându-se reaua credință a contractanților, concretizată prin pretinse diferite manopere frauduloase folosite. Or, în atare circumstanțe, în care în ambele acțiuni reclamanții au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare întemeindu-se pe aceeași cauză de nulitate, este evidentă identitatea de obiect, cauză și părți, în ambele procese situațiile de fapt reținute de instanță ca reprezentând manifestări ale relei credințe a pârâților nefiind altceva decât mijloace de probă, argumente sau modalități de expresie ale realei sau presupusei rele credințe a acestora.
Recurentul a susținut că mod greșit instanța de apel a ignorat excepția lipsei de interes invocată de el la termenul din 11.06.2013, în legătură cu capătul de cerere prin care s-a solicitat de către reclamant anularea contractelor de închiriere nr._ din 10.04.1994 și nr._ din 29.04.1996.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs invocat de pârâții T. V. și T. I. în sensul că în mod greșit instanța de apel a respins cererea de suspendare a judecății cauzei întemeiată pe prevederile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 17.409._ al Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, nu poate fi reținut la momentul soluționării recursului, dat fiind faptul că procesul până la soluționarea irevocabilă a căruia au solicitat suspendarea judecății cauzei a fost soluționat irevocabil. Astfel, la momentul soluționării recursului se cunoaște soluția irevocabilă pronunțată în dosarul care, în opinia recurentului, ar fi determinat suspendarea prezentului proces.
Motivul de recurs invocat de recurenții T. V. și T. I. în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes a reclamantului în a solicita nulitatea contractelor de închiriere nu este întemeiat.
Chiar dacă tribunalul nu a avut în vedere excepția lipsei de interes în ceea ce privește cererea de a se constata nulitatea contractelor de închiriere, această omisiune poate fi suplinită de instanța de recurs prin prezentele considerente. Astfel, nu se poate susține lipsa interesului reclamantului de a solicita nulitatea unor acte juridice premergătoare contractului de vânzare – cumpărare a cărui nulitate formează, de asemenea, obiectul acțiunii, în situația în care principiul invocat în acțiune constă în nulitatea actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, reclamantul având interesul de a se constata nulitatea contractelor de închiriere pentru a-și susține motivele de nulitate a contractului de vânzare – cumpărare ulterior.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiunea în nulitatea contractului de vănzare – cumpărare nr. 1241/_ din 5.11.1996 invocată în prezentul recurs, Curtea constată că prima instanță a soluționat acțiunea prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, excepție care primează față de excepția prescripției dreptului la acțiune. Întrucât procesul a purtat până în prezent numai asupra soluției pronunțate cu privire la excepția autorității de lucru judecat, excepție greșit admisă în cauză, la rejudecarea cauzei se va avea în vedere excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție care se cercetează numai în cazul respingerii excepției autorității de lucru judecat, această din urmă excepție fiind irevocabil respinsă în urma soluționării prezentului recurs. Astfel, în rejudecare se va avea în vedere și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5179/12.11.2013 depusă în prezentul recurs, prin care a fost menținută decizia civilă nr. 347 A din 9 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauzei cu minori și de familie prin care s-a admis excepția dreptului la acțiune cu privire la cererea de constatare a nulității contractului de vânzare – cumpărare nr. 1241/_ din 5.11.1996 față de prevederile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Susținerea recurentului T. V. în sensul că sentința civilă nr. 2094/09.03.2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care s-a constatat nulitatea deciziei nr. 191/01.02.1983 a Biroului Permanent al C.E. al Consiliului Popular al Municipiului București nu îi este opozabilă astfel încât nu poate reprezenta o cauză de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1241/_/1996 nu pot fi reținute. Astfel, efectele sentinței menționate asupra contractului de vânzare – cumpărare a cărui nulitate se solicită, prin prisma opozabilității respectivei sentințe față de recurent, reprezintă o problemă de fond, de temeinicie a motivului de nulitate invocat în acest sens.
Susținerile recurenților pârâți în sensul că în mod greșit a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat întrucât între cele două procese există triplă identitate de obiect, cauză și părți, solicitându-se constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, invocându-se reaua credință a contractanților, concretizată prin pretinse diferite manopere frauduloase folosite, nu sunt reale. Astfel, în prezentul proces reclamantul nu a invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cercetată în procesul anterior, reaua credință a părților contractante sau săvârșirea unor manopere dolosive de către acestea, nulitatea invocată rezultând, în opinia reclamantului, din principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal reprezentat de Decizia nr. 191 din 1 februarie 1983 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului București. În consecință, reținându-se că în mod corect tribunalul a constatat că nu există identitate de cauză între cele două acțiuni, soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat este, în consecință, corectă.
Cererea intimatului reclamant privind acordarea unor despăgubiri în temeiul art. 1083 din codul de procedură civilă este neîntemeiată, dat fiind că exercitarea recursului de către partea care a pierdut procesul este o prerogativă legală a părții respective iar din conținutul cererilor de recurs nu se poate reține exercitarea abuzivă a dreptului procesual.
Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, Curtea va respinge ca nefondat, recursul formulat de recurenții-pârâți T. V., T. I. și M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 730A/28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-pârâți T. V., T. I. și M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 730A/28.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/302/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. C. A. și intimatul-pârât T. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. P. D. F. B. C. M. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. DFB/PS 2 ex.
15.04.2014
Jud. apel: M. N.
F. E.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 110/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 781/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
