Cereri. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 16332/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 116 R
Ședința publică de la 22.01.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: - P. F.
JUDECĂTOR: - A. C. B.
JUDECĂTOR: - M. STELUȚA C.
GREFIER: - F. J.
………………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 539/15.03.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. P. și B. M. și intimații-intervenienți G. C. L., G. I. M. C. și S.C. R. G. INVEST S.A., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 16._, , reclamantele B. M. și B. P. au chemat în judecată pe pârâtul M. București reprezentat prin Primarul General, solicitând:
1. obligarea pârâtului să soluționeze pe fond notificarea nr. 1287/03.04.2001 privind imobilul situat în București, .. 2 (fostă ., fostă .), sectorul 6 format din teren în suprafață de 306 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001,
2. obligarea M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ aferent notificării nr. 1287/03.04.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; în subsidiar, obligarea Municipiului București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că prin notificarea nr. 1287/03.04.2001 au solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 306 mp situat în București, ., fostă ., sector 6, preluat în mod abuziv de către stat; dobândit de autorii lor prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/13.09.1946 la Tribunalul Ilfov, Secția notariat.
În ceea ce privește capătul 2 de cerere reclamanții au arătat că obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile legii 10/2001, Decizia XX/2007 a ICCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap.V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 C.Civ.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu G. C. L. si G. I. M. C., în susținerea căreia au arătat că solicită soluționarea pe fond a notificării nr. 1287/03.04.2001 privind imobilul situat în București, .. 2 (fostă ., fostă .), sectorul 6 format din teren în suprafață de 306,6 m.p. în conformitate cu Legea nr. 10/2001; precum și S.C. R. G. INVEST S., în susținerea căreia a arătat că, prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1177/29.05.2012 de BNP F. M. și Asociații, reclamantele B. M., Barlogeanu P. și intervenientii G. C. L. si G. I. M. C. i-au cedat o cotă-parte din drepturile la măsuri reparatorii, respectiv din dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, sau după caz, dreptul la restituirea în natură a imobilului, care face obiectul notificării mai sus menționate.
Cererile de intervenție în interes propriu au fost admise în principiu de tribunal prin încheierea din data de 8.03.2013.
Prin sentința civilă nr. 539/15.03.2013 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanții B. M. și B. P., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, a admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de S.C R. G. Invest S.A., G. I. M. C. și G. C. L., a constatat că reclamanții B. M., B. P. și intervenienții în nume propriu G. I. M. C., G. C. L. au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru suprafața de 306 m.p. teren situat în București, ., sector 6, (fostă .. 12), despăgubirile se vor acorda în condițiile legii speciale, respectiv a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reclamanților B. M., B. P. și intervenienților în nume propriu G. I. M. C., G. C. L., în proporție de 73% și intervenientului în interes propriu S.C. R. G. Invest S.R.L. în proporție de 27%, a obligat pârâtul M. București să transmită direct dosarul administrativ nr._ aferent notificării nr. 1287/03.04.2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâtul M. București la plata către reclamanți și intervenienți a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 1287/ 03.04.200, reclamantele B. M. și B. P. împreună cu G. I., în calitate de moștenitoare ale foștilor proprietari, B. C. și B. E. au solicitat în temeiul dispozițiilor legii nr. 10/2001 despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 306,60 m.p. situat în București, . 6, notificarea nefiind soluționată până în prezent, astfel încât este aplicabilă decizia în interesul legii nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
domeniul de aplicare al legii nr. 10/2001, Tribunalul a reținut că imobilul din București, .. 2, sector 6 a trecut în proprietatea statului, fiind expropriat în baza Decretului nr. 1102/02.12.1968, aspect de rezultă din adresa emisă de către Direcția Patrimoniu și Evidența Proprietății - cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București ( fila 30 dos ), în tabelul anexă la acest act normativ, la poziția 3 figurând înscrise notificatoarele împreună cu B. E. cu suprafața de 306 m.p.
Din cuprinsul adresei cu nr._/12.11.2001 emisă de către Administrația Fondului Imobiliar, Tribunalul a reținut că pentru imobilul notificat nu au stabilite despăgubiri în cuantum de 765 lei, acestea nefiind însă plătite foștilor proprietari, fiind virate ulterior la bugetul de stat. De asemenea, Tribunalul a reținut că notificatoarele au dat declarații pe proprie răspundere din cuprinsul cărora rezultă că nu au încasat despăgubiri pentru teren la momentul trecerii acestuia în patrimoniul statului, nefiind intentat nici un alt litigiu în vederea recuperării bunului.
Pe fondul notificării, tribunalul a reținut caracterul abuziv al deposedării autorului reclamaților, prin expropriere, fiind aplicabile prevederile art. 2 lit. i și art. 11 din Legea 10/2001.
Tribunalul a reținut calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților și a intervenineților în nume propriu, în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/13.09.1946 de către Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, a certificatului de moștenitor nr. 165/13.11.2002 emis de către BNP C. P., a certificatului de moștenitor nr. 115/29.10.1997 emis de către BNP C. E. și a certificatului de moștenitor nr. 40/02.04.2012 emis de către BNP Csorik E. R. Jeno.
În ceea ce privește modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1, art. 7 alin. 1 și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere controlul de legalitate cât și de temeinicie exercitat de către instanța de judecată, prin raportare la notificarea formulată, sub aspectul condițiilor ce trebuie întrunite pentru recunoașterea calității reclamantului de persoană îndreptățită, Tribunalul a dispus obligarea pârâtului M. București, prin Primar General să înainteze direct dosarul administrativ nr. 37.880 vizând notificarea nr. 4811/12.10.2001 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea îndeplinirii formalităților prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005.
Împotriva sentinței civile nr. 539/2013 a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, în motivarea căruia a susținut următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligate să emită dispoziție cu propunere de acordare a masurilor reparatorii in condițiile acestei legi.
Conform art. 1 alin.1 și alin. 2, art. 4, art. 16 și art. 50 din Legea nr. 162/2013 M. București urmează sa fie obligat să emită dispoziția, in sensul art1, alin. 2 compensarea prin puncte pentru imobilul in litigiu.
Recurentul pârât a susținut că față de dispozițiile legale menționate anterior s-a constatat că deși reclamanții au susținut că au depus acte ce dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilului, actele depuse și avute în vedere de către Comisia pentru aplicarea Legii.10/2001 nu pot constitui decât un început de dovada a dreptului de proprietate.
Se precizează că după emiterea dispoziției prin care a soluționat notificarea formulata in baza legii 10/2001, M. București prin Primarul General înaintează întreg dosarul către Instituția Prefectului Municipiului București, în vederea întocmirii ordinului, astfel cum prevăd dispozițiile art.16 al.21 din OUG nr. 81/2007.
Referitor la obligația Municipiului București prin Primarul General de a suporta cheltuielile de judecată îin cuantum de 600 lei, recurentul consideră că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, deoarece nu le datorează.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, în majoritate, Curtea constată următoarele:
Curtea va respinge critica potrivit căreia unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, deoarece nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, ci dispozițiile art. 1, 4, 16 și 50 din Legea nr. 165/2013, deoarece motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. se referă la modul de aplicare de către instanța de fond a acelor dispoziții legale care erau în vigoare la data pronunțării sentinței recurate.
Or, la data pronunțării sentinței civile recurate, erau în vigoare dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Totuși, având în vedere că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 prevăd aplicarea imediată a legii noi, inclusiv în ceea ce privește cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, și având în vedere dispozițiile art. 50 lit. a) din Legea nr. 165/2013 – potrivit cărora sintagma „despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv” cuprinsă în Legea nr. 10/2001 se înlocuiește cu sintagma „măsuri compensatorii în condițiile legii” nr. 165/2013, Curtea arată că recurentul-pârât urmează să emită Dispoziția privind acordarea de măsuri compensatorii, în condițiile art. 16 și 21 din Legea nr. 165/2013.
În ceea ce privește critica prin care recurentul-pârâtul susține că în mod greșit a fost obligat să înainteze dosarul administrativ constituit ca urmare a notificării, însoțit de hotărârea judecătorească, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în prezent Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pe motiv că are obligația de a înainta respectivul dosar administrativ către Instituția Prefectului Municipiului București în vederea emiterii ordinului de legalitate; Curtea o va respinge ca nefondată.
Astfel, Curtea constată că această soluție respectă dispozițiile art. 26 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001 raportate la art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vigoare la data pronunțării sentinței recurate, în prezent dispozițiile art. 21 alin. 1 și 3 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (publicată în M. Of. nr. 278/17.05.2013), potrivit cărora “Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale, după exercitarea controlului de legalitate de către prefect”.
Dimpotrivă, textul de lege indicat mai sus menționează în mod expres că acele dispoziții emise de entitățile investite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii – cum este și dispoziția ce va fi emisă de recurentul-pârât în executarea hotărârii judecătorești pronunțată în dosarul de față – se transmit Secretariatului Comisiei Naționale, împreună cu toată documentația care a stat la baza emiterii acesteia (în cazul de față, împreună cu hotărârea judecătorească pusă în executare prin emiterea dispoziției).
Susținerea recurentului-pârât conform căreia are obligația legală de a înainta dosarul administrativ Instituției Prefectului Municipiului București în vederea verificării legalității actului emis și emiterii avizului de legalitate, nu poate fi reținută, deoarece o asemenea modalitate ar echivala cu încălcarea autorității puterii judecătorești și cu admiterea ideii conform căreia legalitatea unei hotărâri judecătorești ar putea fi verificată și pe cale administrativă, de către prefect, iar nu doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, întrucât în cauza de față nu suntem în ipoteza soluționării notificării în procedura administrativă, de către o autoritate administrativă publică locală, ci în ipoteza soluționării notificării în procedura judiciară - situație în care dosarul administrativ se înaintează în mod direct Secretariatului Comisiei Naționale.
Potrivit textului de lege invocat de recurentul-pârât (în prezent dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013), prefectul exercită controlul de legalitate doar asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, deci asupra dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor emise în faza administrativă, iar nu și asupra hotărârilor judecătorești prin care instanța de judecată a soluționat pe fond notificarea, deoarece legalitatea unei hotărâri judecătorești poate fi verificată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Exercitarea controlului de legalitate de către prefect asupra hotărârii judecătorești ar echivala cu o veritabilă cale de atac împotriva acesteia, ceea ce este inadmisibil conform cadrului constituțional (art. 123 din Constituția revizuită) și legal (Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului și Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) care reglementează atribuțiile prefectului.
Curtea va respinge și critica potrivit căreia în aceea că în mod greșit pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată; constatând că în mod corect instanța de fond a reținut culpa procesuală a pârâtului, care a căzut în pretenții prin admiterea acțiunii – acțiune ce a fost determinată de pasivitatea pârâtului în soluționarea notificării formulate de reclamanți, timp de 13 ani de la momentul înregistrării acesteia – așa încât tribunalul a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate, subsumate cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în majoritate, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul-pârât M. București, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 539/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. P. și B. M. și intimații-intervenienți G. C. L., G. I. M. C. și S.C. R. G. Invest S.A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2014.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. M. Steluța C.
GREFIER
F. J.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. TI/2ex/17.02.2014
Jud. fond: B. M. C.
Cu opinia separată a d-nului judecător
P. F. în sensul admiterii recursului și
modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii
capătului de cerere de obligare a trimiterii cauzei
direct la Comisia Națională pentru Compensare a Imobilelor.
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, M. București a susținut următoarele critici:
Printr-un prim motiv s-a susținut că deși reclamanții au susținut că au depus acte prin care au făcut dovada dreptului de proprietate, actele depuse la Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 constituie doar un început de dovadă al dreptului de proprietate.
Printr-un al doilea motiv s-a susținut că este ținută de lege să înainteze întreg dosarul către instituția prefectului în vederea întocmirii ordinului, potrivit art.16 alin.21 din OUG nr.81/2007.
Printr-un al treilea motiv s-a susținut că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, pentru că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat numai în ce privește cel de-al doilea motiv. Astfel, în ce privește primul motiv de recurs, din probele dosarului a rezultat că autorii intimaților reclamanți – B. C. și B. E. – au dobândit potrivit contractului autentificat sub nr._/13.09.1946 la Tribunalul Ilfov dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 306,60 mp, situat în ., ., și deci critica este nefondată.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs critica este fondată, pentru că prin art.21 din Legea nr.165/2013, aplicabilă și proceselor în curs de judecată la instanțele judecătorești, M. București este ținut să transmită către Secretariatul Comisiei Naționale, decizia emisă însoțită de întreaga documentație avută la baza emiterii deciziei, după exercitarea controlului de legalitate de către prefect (21 alin.3).
În speță hotărârea judecătorească se subsumează sintagmei „întreaga documentație” pentru că în baza hotărârii pârâta este ținută să emită dispoziția cu propunere de acordare de măsuri compensatorii. Rezultă deci că M. București are obligația de a transmite dispoziția pe care o emite, împreună cu întreaga documentație către prefect pentru exercitarea controlului de legalitate.
Susținerea recurentei că instanța ar fi exercitat controlul de legalitate și că nu se mai impune un control de legalitate din partea prefectului este lipsită de temei legal și duce chiar la încălcarea principiului separației puterilor în stat, reglementat de art.1(4) din Constituție, instanțele judecătorești neputând să se substituie prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate.
În plus susținerea nu este nici acoperitoare pentru că rămâne în afara controlului decizia emisă după pronunțarea hotărârii judecătorești.
Cel de-al treilea motiv este însă nefondat, instanța de fond aplicând corect dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, în condițiile în care recurenta – pârâta a căzut în pretenții.
În consecință, pentru caracterul fondat al celui de-al doilea motiv de recurs, fiind incidente art.304 pct.9 și 3041 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă se impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii, ca nefondat, a capătului de cerere de obligare a transmiterii direct la Comisia Națională pentru Compensarea imobilelor.
JUDECĂTOR
F. P.
RED.FP
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
27.02.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1481/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 294/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
