Pretenţii. Decizia nr. 294/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 294/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 1970/93/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 294A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 IULIE 2014
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECATOR - A. C. B.
GREFIER - G. C. A.
**********
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta reclamantă . SRL cu sediul în ., .. 172, J. Ilfov, prin administrator judiciar A&A CONSULTANTS I.P.U.R.L., cu sediul în București, ..12, . împotriva sentinței civile nr.2583/ 01.10.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. C. POIENARII BURCHII, prin Primar cu sediul în comuna Poienarii Burchii, ., J. PRAHOVA .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 12 iunie 2014, consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea la 19 iunie 2014, la 26 iunie 2014 și apoi la 03 iulie 2014.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 30.05.2013 sub nr._, reclamanta . prin administrator judiciar A&A Consultrants I.P.U.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P. C. Poienarii Burchii prin Primar, pronunțarea unei hotărârii prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 4.077.632,70 lei reprezentând prejudiciu creat în perioada 01.04.2005 – 01.06.2010 și dobânda legală la această sumă calculată de la data de 01.06.2010 și până la momentul pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile, cheltuielile de judecată din cele două cicluri procesuale ale dosarului nr._ și în temeiul dispozițiilor art. 257 Cod civil, la plata daunelor morale în cuantumul aceleași sume echivalent cu prejudiciul.
În fapt, reclamanta a arătat că, prin acțiunea înregistrată la 01.04.2005, sub nr. 4411/2005 pe rolul Judecătoriei Ploiești, a chemat în judecată pe pârâta . Primar, solicitând ca aceasta să fie obligată să îi permită accesul la limita teritorială administrativă dintre . Prahova și ., până la albia râului Ialomița către zona ce făcea obiectul Autorizației de Gospodărire a apelor nr. 55/30.07.2004, a Avizului de Gospodărire a Apelor nr. 53/30.07.2004 emise de Administrația Națională „Apele Române” și a Permisului de Exploatare nr. 463/09.08.2004 emis de Agenția Națională de Resurse Minerale.
Prin sentința civilă nr. 5595/29.06.2005, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești și a declinat soluționarea cauzei către Tribunalul Prahova, unde cauza a fost înregistrată la 21.07.2005, sub nr. 5232/2005. Prin sentința civilă nr. 490/02.11.2005, Tribunalul Prahova a admis acțiunea și a obligat pârâta să permită accesul și la plata sumei de 518,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 87/31.03.2006, Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1402/2006, instanța a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă aceasta fiind obligată la plata sumei de 1.000.000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2093/31.05.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale, s-a casat decizia Curții de Apel Ploiești și sentința Tribunalului Prahova și a fost trimisă cauza spre rejudecare Judecătoriei Ploiești dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței sub nr._ .
Prin sentința civilă nr._/23.12.2008, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea și a obligat pârâta să permită accesul reclamantei la limita teritorială administrativă dintre . Prahova și ., până la albia râului Ialomița către zona ce făcea obiectul Autorizației de Gospodărire a apelor nr. 55/30.07.2004, a Avizului de Gospodărire a Apelor nr. 53/30.07.2004 emise de Administrația Națională „Apele Române” și a Permisului de Exploatare nr. 463/09.08.2004 emis de Agenția Națională de Resurse Minerale și la plata sumei de 1.518,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele cicluri procesuale.
Prin decizia civilă nr. 637/04.11.2009 Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, iar împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 466/01.06.2010.
Reclamanta a mai arătat că prin încheierea de ședință din data de 08.07.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2010 s-a admis cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței.
Reclamanta a susținut că pentru a putea onora comenzile contractate și în speranța rezolvării într-un termen rezonabil a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, a fost nevoită să-și deschidă alte puncte de exploatare, fiind nevoită să suplimenteze resursele financiare, ceea ce a condus la influențare în sens negativ a activității economice și la crearea de prejudicii.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale reclamanta a arătat că pe lângă starea sa de insolvență provocată de pârâtă prin refuzul nejustificat de a-i permite accesul în zona de exploatare, aceasta a mai intentat societății două acțiuni penale, prin dosarul nr. 1364/P/2006 și dosarul nr. 5523/P/2006 cât și o acțiune civilă prin dosarul nr._ .
Prin dosarul nr. 1364/P/2006 înregistrat la data de 22.02.2006 la P. de pe lângă Judecătoria Ploiești, . formulat plângere penală împotriva societății reclamante pentru infracțiunile prevăzute de art. 271 și art. 218 Cod penal.
Prin rezoluția din 20.07.2006 pronunțată în dosarul penal nr. 1364/P/2006 P. de pe lângă Judecătoria Ploiești, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 litera d) Cod procedură penală, a dat soluția de neîncepere a urmăririi penale.
Prin dosarul nr. 5523/P/2006, înregistrat la data de 12.07.2006 la P. de pe lângă Judecătoria Ploiești, . sesizat postul de Poliție Poienarii Burchii solicitând efectuarea de cercetări față de administratorul societății, R. I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 220 alin. 1 Cod penal.
Prin rezoluția din data de 06.04.2010, pronunțată în dosarul penal nr. 5523/P/2006, P. de pe lângă Judecătoria Ploiești, în temeiul art. 249, raportat la art. 242 coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b) cu referire la art. 10 lit. d) Cod procedură penală a dat soluția de scoatere de sub urmărire penală.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, pârâta a chemat în judecată societatea reclamantă pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din albia râului Ialomița, precum și la obligarea la plata contravalorii daunelor produse de excavarea fără drept a resurselor minerale precum și a florei distrusă în zonă.
Prin sentința civilă nr. 486/04.04.2007 Tribunalul Prahova a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea.
Prin decizia nr. 129/18.06.2007, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de . sentinței civile nr. 486/04.04.2007.
Reclamanta a mai solicitat să se aibă în vedere faptul că, urmare a stării de insolvență, este în imposibilitate de a mai obține în continuarea avize și autorizații de gospodărire a apelor, cât și permise de exploatare.
Reclamanta a mai susținut că a încercat soluționarea litigiului prin procedura medierii însă la data de 24.05.2013, nu s-a prezentat nici un reprezentant al pârâtei, sens în care s-a încheiat procesul verbal nr. 3/24.05.2013.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 192 și art. 453 Cod procedură civilă art. 257, art. 622 alin. 1 și art. 1359 Cod civil, art. 28 alin. 1 din Legea Apelor nr. 107/1996 și art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20.06.2013, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cererea având ca obiect obligarea sa la plata sumei de 4._,70 lei cu titlul de prejudiciu pentru perioada 01.04.2005 – 28.05.2010, excepție care a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință din data de 03.09.2013.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că pentru angajarea răspunderii delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Din succesiunea juridică a aspectelor prezentate de reclamanta în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu rezultă îndeplinirea vreuneia din condițiile atragerii răspunderii civile delictuale.
Pârâta a arătat că întrucât reclamanta nu a respectat dispozițiile deciziei civile nr. 1573/05.07.2005, în sensul că efectua lucrări de excavare în albia râului Ialomița, în perioada 27.02.2007 – 22.10.2007, a procedat la sancționarea acesteia prin încheierea de procese-verbale de contravenție ale căror efecte au fost menținute de instanța de judecată, aspecte față de care aceasta trebuia să plătească suma de 325.000 lei cu titlul de amendă contravențională, valoare cu care pârâta s-a înscris la masa credală.
Pârâta a mai susținut că prejudiciul solicitat de reclamantă nu are caracter cert și nu-i poate fi imputat, întrucât aceasta pe parcursul derulării litigiului ce a făcut obiectul al dosarului nr. 4411/2005, efectua lucrări de excavare a albiei râului Ialomița fără a deține autorizație valabilă în acest sens, aspect care a condus la sancționarea sa contravențională.
În ceea ce privește solicitarea având ca obiect obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată din cele două cicluri procesuale ale dosarului nr._, pârâta a arătat că suma de 518,30 lei stabilită prin sentința civilă nr. 490/02._, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 5232/2005 și suma de 1.000 lei dispusă prin decizia civilă nr. 87/31.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1402/2006, nu mai pot fi solicitate de reclamantă întrucât efectele celor două hotărâri judecătorești au fost înlăturate prin intermediul deciziei civile nr. 2093/31.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ele nefiind solicitate de reclamantă la momentul soluționării cererii de chemare în judecată în cel de al doilea ciclu procesual.
Cu privire la suma de 1.518,30 lei stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată în cadrul sentinței civile nr._/23.12.2008, pârâta a mai arătat că aceasta nu mai poate fi solicitată încă o dată, întrucât există autoritate de lucru judecat sub acest aspect, neexistând temei legal în baza căruia instanța de judecată să se pronunțe de mai multe ori asupra aceluiași lucru.
În opinia pârâtei, nici solicitarea privind obligarea sa la plata daunelor morale nu este întemeiată întrucât nu s-a făcut dovada exercitării de către pârâtă a unor fapte care să aducă atingere drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale ale reclamantei. Sesizările cu caracter penal, cu privire la care a făcut referire reclamanta în cererea de chemare în judecată, nu reprezintă altceva decât demersuri legale, indiferent de modalitatea în care au fost soluționate, cu atât mai mult cu cât acestea nu au fost promovate împotriva persoanei juridice, ci au vizat persoane fizice în calitate de organe de conducere ale acesteia.
În cauză Tribunalul a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și a respins proba cu interogatoriul pârâtei solicitată de reclamantă.
Prinsentința civilă nr. 2583 din 01.10.2013, Tribunalul Ilfov – Secția Civilăa respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.077.632,70 de lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de către pârâtă în perioada 01.04.2005 – 01.06.2010, întrucât aceasta nu i-a permis accesul de la limita teritorială administrativă dintre . Prahova, și ., până la albia râului Ialomița.
În drept, potrivit prevederilor art. 1349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției autorului faptei prejudiciabile.
În speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite în mod cumulativ. Astfel, în ceea ce privește fapta ilicită, aceasta nu există, întrucât prin decizia nr. 1573/05.07.2005, pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești (f. 166), admițându-se recursul declarat de către pârâta din prezenta cauză, s-a dispus, pe calea ordonanței președințiale, sistarea lucrărilor de excavare efectuate de . SRL în albia râului Ialomița, până la soluționarea irevocabilă a cauzei care formează obiectul dosarului nr. 4411/2006 al Judecătoriei Ploiești. Or, soluționarea irevocabilă a acestei cauze s-a realizat prin decizia nr. 466/01.06.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Ploiești – Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de ., până la data de 01.06.2010, pârâta din prezenta cauză nu a săvârșit o faptă ilicită care ar fi produs un prejudiciu reclamantei, întrucât avea obligația de a respecta dispozițiile deciziei civile nr. 1573/05.07.2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Pentru considerentele expuse mai sus, reținând neîndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. 1 – 2 Cod civil, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, s-a luatact că nu s-au solicitat de către pârâtă cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței tribunaluluia declarat apel reclamanta . SRL,care o consideră netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a tratat cu superficialitate cauza ce era foarte importantă pentru reclamantă, prin prisma faptului că acțiunea ilicită a comunei Poienarii Burchii, județ Prahova, i-a provocat o vătămare evidentă a drepturilor sale morale și patrimoniale și a fost unul din factorii majori pentru care s-a hotărât . insolvenței. Instanța de fond nu a studiat cu temeinicie toate documentele depuse de reclamantă la dosarul cauzei și nu a dat importanța cuvenită dezlegării în detaliu a pricinii.
Astfel, întreaga motivație a instanței de fond se bazează pe o ordonanță președințială, transpusă prin Decizia Civilă nr. 1573/05.07.2005, pronunțată de instanța de recurs a Curții de Apel Ploiești, ce a avut în vedere urgența de la data pronunțării ei în data de 05.07.2005, așa cum a constatat și P. de pe lângă Judecătoria Ploiești în Rezoluția din 20.07.2006, pronunțată în Dosarul penal nr. 1364/P/2006, document aflat la dosarul cauzei, dar neluat în seamă de către instanța de fond.
Arată apelanta-reclamantă, așa cum a precizat și în răspunsul la întâmpinare, că nu poate fi luată în considerare ordonanța președințială ce a avut în vedere urgența de la data de 05.07.2005 la momentul când a fost pronunțată, având în vedere că și ea era beneficiara unei ordonanțe președințiale, statuată de sentința civilă nr. 5107/13.06.2005, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în Dosarul nr. 5850/2005, prin care pârâta a fost obligată să încheie o convenție cu ea „prin care să se stabilească traseul necesar pentru exploatarea râului Ialomița, conform Avizului de Gospodărire a Apelor nr._.06.2005, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 4411/2005 de pe rolul Judecătoriei Ploiești".
Prin Dosarul de executare nr. 529/2005 al B.E.J. M. S., apelanta-reclamantă arată că a încercat de 4 ori punerea în executare a dispozițiilor ordonanței președințiale, statuată prin sentința civilă nr. 5107/13.06.2005 ce a fost pronunțată de Judecătoria Ploiești, în Dosarul nr. 5850/2005, dar de fiecare dată pârâta a refuzat invocând fel și fel de motive puerile.
Astfel că, până la soluționarea irevocabilă și definitivă a Dosarului nr. 4411/2005, producea efecte sentința civilă nr. 5107/13.06.2005 și nicidecum decizia civilă nr. 1573/05.07.2005, așa cum susține instanța de fond în hotărârea pronunțată.
De asemenea, rațiunea pentru care s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de către intimată nu a fost pentru păstrarea dreptului acesteia, întrucât acesta nu era amenințat de lucrările sale (care, de altfel, erau executate în mod legal, așa cum este deja stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă), ci ca urmare a condițiilor meteorologice din aceea perioadă, respectiv abundența ploilor din luna mai a anului 2005, instanța de recurs reținând că față de aceste împrejurări era îndeplinită condiția urgenței măsurii.
Astfel, în virtutea caracterului vremelnic al ordonanței președințiale și a schimbărilor condițiilor meteorologice care au revenit la normal la scurt timp de la pronunțarea admiterii cererii de ordonanță președințială apelanta-reclamantă consideră că măsurile instituite prin aceasta nu mai erau de actualitate, nemaifiind îndeplinită condiția urgenței, ordonanța președințială încetându-și efectele.
Nu se poate susține că o ordonanță președințială a cărei urgență s-a reținut că a fost determinată de abundența ploilor din primăvara anului 2005, și-ar fi produs efecte până în anul 2010.
În nici un caz nu se poate admite că decizia civilă nr. 1573/05.07.2005 a operat până la data de 01.06.2010, când s-a soluționat irevocabil Dosarul nr. 4411/2006 al Judecătoriei Ploiești, prin decizia civilă nr. 466/01.06.2010 a Curții de Apel Ploiești, așa cum susține instanța de fond în penultimul alineat al hotărârii atacate, întrucât aceasta ar face să lipsească de orice efect juridic o altă hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 490/02.11.2005 a Tribunalului Prahova (confirmată de Curtea de Apel Ploiești, care a respins recursul pârâtei), care a constatat că ea îndeplinește toate condițiile legale pentru a efectua lucrări de regularizare a albiei râului în zonă și că pârâta . calitate de riveran al râului Ialomița (albia minoră și majoră), are obligația legală de a-i permite accesul la zona de exploatare pentru efectuarea lucrărilor de regularizare și decolmatare.
Nerespectarea acestei din urmă hotărâri judecătorești de către pârâtă, învederează apelanta-reclamantă, a constituit cauza prejudiciului cauzat ei și consideră că o astfel de hotărâre, definitivă și irevocabilă, care a statuat asupra fondului problemei în disputa dintre părți, nu poate fi lipsită de efecte de o simplă ordonanță președințială, pronunțată, după cum se știe, în urma analizei unei aparențe de drept și care nu poate avea decât un caracter vremelnic.
Or, prin soluția dată de instanța de fond în cauza de fată, respectiv respingerea acțiunii sale în despăgubiri, rezultă că judecătorul fondului încă permite să își producă efecte această ordonanță președințială favorabilă pârâtei, în detrimentul hotărârii irevocabile care o obligă să-i permită accesul în albia râului Ialomița, pentru efectuarea lucrărilor de regularizare.
Apelanta-reclamantă susține că este evident că toate acțiunile întreprinse de autoritățile locale (pârâta) împotriva ei, indiferent că s-au numit ordonanțe președințiale, plângeri penale, amenzi contravenționale, amenințări la adresa angajaților societății sale etc. au fost fapte ilicite.
Or, instanța de fond nu are nici un temei legal să afirme că acțiunile întreprinse de pârâtă în împiedicarea sa de a-și desfășura activitatea ar fi fost făcute în spiritul "respectării dispozițiilor Deciziei Civile nr. 1573/05.07.2005", din moment ce o instanță competentă a constatat în mod definitiv și irevocabil ilegalitatea acestor acțiuni ale pârâtei, reținând că nu există nici un impediment în recunoașterea dreptului de servitute legală în favoarea sa.
Față de toate aceste motive, apelanta-reclamantă consideră că motivația instanței de fond nu are acoperire legală și hotărârea dată este mult prea simplist soluționată față de complexitatea dosarului și importanța cauzei.
Că instanța de fond a dorit să se lepede cât mai urgent de această cauză o demonstrează și faptul că aceasta a respins proba cu interogatoriul pârâtei pe care reclamanta a propus-o la primul termen de judecată al fondului.
Consideră că instanța de fond a respins neîntemeiat proba cu interogatoriul pârâtei invocând prevederile art. 254 alin. (1) Cod procedură civilă având în vedere că art. 391 din același act normativ dă posibilitatea instanței de a solicita completarea probelor.
De asemenea, consideră că dacă se va reține și în apel aceeași situație de fapt ca cea din hotărârea atacată, dispozițiile legale, inclusiv cele privind instituția ordonanței președințiale, nu și-au atins scopul pentru care au fost instituite, ci au fost deturnate de la scopul lor final de către intimată printr-un paravan aparent legal care conferă unei fapte ilicite producătoare de mari prejudicii caracterul unei fapte licite.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, reanalizând toate motivele expuse pe larg în cererea de chemare în judecată și administrând toate probele învederate, apelanta-reclamantă solicită să se constate îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, inclusiv a existenței faptei ilicite a intimatei care, cu rea credință, și-a exercitat drepturile manifestate inclusiv în refuzuri nejustificate de îndeplinire a obligațiilor legale, amenințări, plângeri penale sau acțiuni civile care, într-un final, au fost declarate de către autoritățile competente ca fiind neîntemeiate.
În concluzie, pentru toate motivele invocate mai sus, analizând în apel și toate motivele invocate în acțiunea introductivă, apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului și, rejudecând, să se dispună admiterea acțiunii sale, obligarea intimatei la plata sumei de 4.077.632,70 lei, reprezentând prejudiciul creat nouă în perioada 01.04.2005 – 01.06.2010, evidențiat în "Raportul de expertiză extrajudiciară" atașat la dosar, obligarea intimatei la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr. 13/2011 calculată de la data de 01.06.2010 și până la data plății, precum și cheltuielile de judecată din cele două cicluri procesuale ale dosarului nr._, plata daunelor morale în cuantumul aceleiași sume echivalent cu prejudiciul și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cauza de față.
În drept, a invocat dispozițiile art. 453, art. 466 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, art. 257, art. 1359 Cod civil, precum și toate celelalte acte normative menționate.
Intimata a formulat concluzii scrise prin care, răspunzând punctual criticilor căii de atac, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul este nefondat urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Un prim motiv de apel, de ordin procedural, invocă lipsa unei dezlegări în detaliu a pricinii.
Potrivit art. 425 alin.(1) lit. b din Noul Cod de procedură civilă, hotărârea pronunțată de instanță trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și motivele pentru care s-au admis ori au fost înlăturate cererile părților.
În cauză, instanța de fond a dat hotărârii o motivare cuprinzătoare și corespunzătoare soluției pe care a adoptat-o, concluziile sale fiind argumentate în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale, pe care le-a apreciat ca fiind aplicabile litigiului judecat, fiind în concordanță cu dispozitivul hotărârii.
Tot din punct de vedere procedural, apelanta critică modalitatea în care prima instanță a apreciat asupra utilității probatoriilor, înlăturând ca nefondată cererea reclamantei de administrare a interogatoriului pârâtei. Nu se indică în apel relevanța suplimentară a acestei probe, faptele pe care le-ar fi dezvăluit ori combătut dincolo de situația de fapt rezultată din înscrisuri, nici necesitatea derivând din dezbateri care ar fi impus completarea sau refacerea probatoriului, astfel cum este descrisă în art. 391 din Noul Cod de procedură civilă. Prin urmare, reținând că aparține instanței atributul de apreciere a utilității și oportunității dovezilor, această critică va fi considerată ca fiind efectuată formal.
Asupra fondului dreptului, Curtea reține că reclamanta invocă existența unor prejudicii materiale și morale rezultate din derularea între părți a unor cauze judiciare care au împiedicat desfășurarea activității sale comerciale în intervalul 01.04.2005 – 01.06.2010.
Într-adevăr, acțiunea intentată de reclamantă sub nr. 4411/01.04.2005 pe rolul Judecătoriei Ploiești (prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la a-i permite accesul la limita teritorială administrativă dintre . Prahova și ., până la albia râului Ialomița), s-a finalizat irevocabil în al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 466/01.06.2010 a Curții de Apel Ploiești, cererea fiind admisă.
Cu toate acestea, astfel cum corect a reținut prima instanță, nu a existat o faptă ilicită a pârâtei care să justifice existența prejudiciului invocat în acțiune, câtă vreme, pe calea ordonanței președințiale, ca efect al deciziei nr. 1573/05.07.2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, era dispusă sistarea lucrărilor de excavare efectuate de reclamantă, până la soluționarea irevocabilă a litigiului pe fond mai sus menționat, iar pârâta a respectat dispozițiile acestor hotărâri judecătorești.
Curtea nu va reține ca fiind încălcată de către pârâtă sentința pronunțată în dosarul de fond în primul ciclu procesual (sentința civilă nr. 490/02.11.2005 a Tribunalului Prahova) astfel cum susține apelanta, deoarece această hotărâre a fost casată cu trimitere spre rejudecare, odată cu decizia de apel, ca urmare a admiterii excepției de necompetență materială a instanțelor comerciale, prin decizia civilă nr. 2093/31.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nu poate fi primită nici susținerea că până la soluționarea irevocabilă și definitivă a dosarului de fond, efectele hotărârii provizorii menționate, erau înlăturate de o altă ordonanță președințială anterioară, favorabilă reclamantei (sentința civilă nr. 5107/13.06.2005 a Judecătoriei Ploiești prin care pârâta a fost obligată la încheierea cu reclamanta a unei convenții prin care să se stabilească traseul necesar pentru exploatarea râului Ialomița), deoarece aceasta conținea o obligație diferită, iar eventuala contradictorialitate ori impedimentele la executare, implica o altă învestire a instanței, nefiind posibil a fi tranșată în acțiunea în răspundere civilă delictuală pendinte. În plus, punerea în executare a unei alte dispoziții președințiale în legătură cu stabilirea traseului necesar pentru exploatarea râului Ialomița, reprezintă o chestiune care excede cauzelor de învestire prin actuala cerere de chemare în judecată.
Ceea ce trebuie reținut este că până la admiterea irevocabilă a cererii pe fondul dreptului reclamantei, accesul acesteia în zona de exploatare a râului Ialomița, a fost legal limitat de către pârâtă, fiind justificat de efectul ordonanței președințiale de sistare a lucrărilor de excavare, astfel că prima instanță a apreciat corect că nu se poate reține în sarcina pârâtei săvârșirea faptei ilicite reclamate, nefiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale cuprinse în art. 1349 din Noul Cod Civil.
De asemenea, nu se poate considera că pârâta și-a exercitat cu rea-credință drepturile procesuale la introducerea ordonanței președințiale, de vreme ce acestea au fost chiar vremelnic recunoscute de către instanța de recurs ce a pronunțat decizia nr. 1573/05.07.2005.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată că sentința apelată nu este afectată de nelegalitate și netemeinicie, astfel că, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, o va menține, respingând ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă . SRL, cu sediul în ., .. 172, Județul Ilfov, prin administrator judiciar A&A Consultants I.P.U.R.L., cu sediul în București, .. 12, ., împotriva sentinței civile nr. 2583/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. C. Poienarii Burchii, prin Primar, cu sediul în comuna Poienarii Burchii, ., Județul Prahova.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. S. A. C. B.
GREFIER,
G. C. A.
Red. ACB
Tehnored. ACB/PS 4 ex.
Jud. fond: M. E.
| ← Cereri. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 195/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
