Legea 10/2001. Decizia nr. 1494/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1494/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 76894/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1494 R
Ședința publică de la 14.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
……………………..
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții reclamanți C. Ș. și S. I. E. și de recurentul pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 251/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți C. Ș. și S. I. E. reprezentați de avocat I. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurenților reclamanți C. Ș. și S. I. E. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți C. Ș. și S. I. E. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Să se aibă în vedere că tribunalul în mod greșit a aplicat dispozițiile pct. 7 din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind încălcate dispozițiile imperative care impun cu preponderență restituirea în natură a imobilelor care nu au fost înstrăinate către terți de bună credință.
Prin interpretarea dată de Tribunal a normelor de aplicare a Legii 10/2001 se ajunge la modificarea acestor norme și la aplicarea greșită. În situație de față este un imobil – construcție, din care o bucată a fost înstrăinată către o societate comercială împreună cu o cotă indiviză din terenul curții, un apartament a fost înstrăinat către chiriași în baza Legii nr. 112/1995 cu o cotă indiviză din terenul de sub construcție și prin hotărârea atacată s-a admis în parte acțiunea și a dispus restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001 a unui apartament împreună cu o cotă de teren, tot din amprenta construcției, dar fără cota indiviză din curte.
Arată că în momentul de față curtea este deținută în cotă indiviză de către Primăria Municipiului București și de societatea comercială.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate.
Cu privire la recursul pârâtului solicită respingerea acestuia. Cu privire la acele adrese arată că sunt instituții în subordinea Primăriei Municipiului București și puteau fi depuse la dosar. Cu privire la cheltuielile de judecată arată că acesta privesc onorariul de expert.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanții C. Ș., S. I. A. și Keszthely E. G. au formulat contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate dreptul reclamanților la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru imobilul din București, Calea Plevnei nr. 84 (fost 98), sector 1, preluat abuziv, iar pe cale de consecință, să fie obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului teren și construcție, mai puțin partea vândută, conform contractelor nr._ și nr. 857/17.04.2008, pentru care reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire în echivalent.
După introducerea acțiunii, la data de 19.12.2011, reclamanta Keszthely E. G. a decedat, respectiv la data de 27.12.2011, iar potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 28/30.05.2013, a fost indicat în calitate de moștenitor C. Ș. care a solicitat continuarea judecății, și în nume propriu, dar și în calitate de moștenitor.
La data de 5.10.2013 a decedat și reclamanta S. I. A., iar prin certificatul de moștenitor nr. 90/10.12.2013 emis de pe urma defunctei a fost indicată, în calitate de moștenitor, S. I.-E., prin încheierea pronunțată la 13.12.2013, tribunalul luând act de cererea formulată de aceasta, de continuare a judecății și de introducere în cauză, tribunalul dispunând menționarea acesteia în calitate de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 251/21.02.2014 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanții C. Ș. și S. I.-E., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General,astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul să restituie în natură reclamanților în calitate de persoane îndreptățite, imobilul situat în București, Calea Plevnei nr. 84 (fost 98) sector 1, alcătuit din construcție - apartamentul de la parter, corp C2, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață utilă de 54,85 mp, astfel cum a fost identificat în Raportul de expertiză și releveul întocmite de expert Hintea E. și terenul aferent, în indiviziune, în suprafață de 44,21 mp, situat sub construcție, a obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții motivate în acest sens, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanților, în calitate de persoane îndreptățite, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru partea din imobilul situat în București, Calea Plevnei nr. 84 (fost 98) sector 1, imposibil de restituit în natură, alcătuită din: spațiul comercial parter Corp C1, compus din atelier și magazie în suprafață utilă de 51,89 mp, apartament etaj 1, Corp C2, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 47,14 mp și teren în suprafață de 143,49 mp și a obligat pârâtul către reclamanți la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată (onorarii experți).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 204/2001 înregistrată la Primăria Municipiului București, reclamanții C. Ș., S. I. A. și Keszthely E. G., care au formulat și cererea de chemare în judecată, au solicitat restituirea în natură, potrivit precizărilor aflate în dosarul administrativ, a imobilului situat în București, Calea Plevnei nr. 84, sector 1.
În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 46/9.02.1911 a Tribunalului Ilfov, s-a stabilit calitatea de unice moștenitoare ale defunctului Sotir Tarpo a celor două fiice ale sale – E. Tarpo (căsătorită Cap. V. R.) și Tomaida Tarpo (căsătorită C. I.), fiecare cu câte o cotă de ½ din masa succesorală, în compunerea căreia intra și imobilul situat în Calea Plevnei nr. 98, fost nr. 140, actual nr. 84.
Prin actul de partaj autentificat sub nr. 8582/28.06.1911, E. Tarpo (căsătorită Cap. V. R.) și Tomaida Tarpo (căsătorită C. I.) au procedat la împărțirea moștenirii dobândite de la tatăl lor, imobilul din Calea Plevnei revenind în deplină proprietate Ecaterinei Tarpo (căsătorită Cap. V. R.), ulterior căsătorită I..
În anul 1919, la data căsătoriei cu I. G. s-a întocmit actul dotal nr._/1919 prin care E. Tarpo dobândește în proprietate, sub regimul dotal imobilul în litigiu, act în baza căruia reclamanții au solicitat în principal restituirea în natură și măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea imposibil de restituit în natură.
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 51/5.07.2002, de pe urma defunctelor I. E., decedată la data de 3.05.1975 și C. Tomaida decedată la 1.09.1982, a rămas în calitate de moștenitor reclamantul C. I. Ș..
Deși conform aceluiași certificat de moștenitor, reclamantele S. I. A. și Keszthely E. G. au renunțat la moștenirea celor două defuncte, acestea au formulat notificarea nr. 204/2001, iar potrivit acțiunii formulate și de reclamantul C. Ș., acesta nu s-a opus ca măsurile reparatorii să fie acordate tuturor persoanelor care au formulat notificarea.
Conform certificatului de moștenitor nr. 143/26.11.2004, C. I.-Ș. a decedat la data de 15.11.2004 în calitate de moștenitor rămânând reclamantul C. Ș..
Potrivit adresei nr. 1483/2.06.2008, emisă de ., referitoare la situația juridică a imobilului notificat, tribunalul reține că imobilul situat în București, Calea Plevnei nr. 84, sector 1 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, ca fostă proprietate a numitului I. A. G., în imobil locuind în baza contractului de închiriere nr. 63/11.03.1997, numita Ș. V., și că, totodată, au fost perfectate în imobil contractele de vânzare – cumpărare nr._ și contractul de vânzare – cumpărare nr. 857/17.04.2008 pentru S.A.D. – Metalo Casnica.
Tribunalul a reținut că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă, conform art. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001, dar și fără un titlu valabil, întrucât naționalizarea s-a făcut pe numele greșit al soțului I. A. G., deși imobilul aparținea doar soției sale I. E., întrucât era supus regimului dotal al separației bunurilor, fiind bun propriu al soției.
Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, tribunalul reține că I. G. a decedat la data de 3 iunie 1964, anterior soției sale, I. E., la data de 3.05.1975, astfel că în nici un caz naționalizarea nu se putea efectua pe numele soțului, care nu avea calitatea de proprietar asupra imobilului la momentul naționalizării.
S-a mai reținut că potrivit procesului – verbal de carte funciară nr._/10.02.1944, imobil situat în Calea Plevnei nr. 94 fost 98, în suprafață de 208 mp, cu casă compusă din parter cu două prăvălii și două camere la etaj construită din cărămidă și acoperită cu tablă, având fundația din beton a aparținut numitei I. A. G. E. născută Tarpo, imobilul fiind supus regimului dotal conform actului autentificat sub nr._/1919, acest aspect fiind menționat și în partea I a cărții funciare privitoare la imobilul din Calea Plevnei nr. 84, dreptul de proprietate fiind înscris doar în favoarea numitei I. A. G. E. născută Tarpo.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 857/17.04.2008, nedesființat până la soluționarea acestei cauze, astfel cum a fost rectificat prin încheierea nr. 1388/17.04.2008, în baza Legii nr. 550/2002, a fost înstrăinată construcția cu destinația spațiu comercial situat în București, Calea Plevnei nr. 84, parter, sector 1, cu o suprafață utilă de 51,89 mp, compus din atelier cu o suprafață de 39,81 mp și magazie în suprafață de 12,08 mp, împreună cu dreptul de proprietate al terenului în suprafață indiviză de 65,20 mp din suprafața totală de 196,29 mp, conform documentației cadastrale.
De asemenea, prin contractul de vânzare - cumpărare nr._, nedesființat până la data soluționării cauzei, în baza Legii 112/1995, a fost înstrăinat apartamentul de la etajul 1, sector 1, în suprafață utilă de 47,14 mp, o cotă indiviză de 22,25 din părțile de folosință comună ale imobilului, precum și cota de 34,08 mp teren situat sub construcții.
Au fost avute in vedere constatarile raportului de expertiză tehnică specialitatea construcții si ale raportului de expertiză specialitatea topografie, care au identificat terenul si constructiile ca fiind identice cu cel evidențiate în actele de proprietate în expunerea prezentată mai sus, destinația actuală a terenului solicitat fiind aceea de curții – construcții, expertul arătând că suprafața de teren liberă este de 53,28 mp reprezentând curtea construcției.
Tribunalul a avut in vedere si disp. art.7.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 si art. 7 din Legea 10/2001 si a considerat că din suprafața totală din teren nu poate fi restituit decât terenul situat sub construcția care încă se află în proprietatea statului, nu și suprafața de 53,28 mp ce reprezintă curtea întregii construcții, fiind în mod evident necesară bunei utilizării a acesteia și chiar dacă expertul a arătat că este un teren liber, tot expertul a menționat și că este necesar bunei utilizări a construcției, propunând ca soluție pentru restituirea în natură, respectarea dreptului de proprietate a coindivizarilor, respectiv a dreptului de trecere al apartamentelor situate la etajul 1.
În raport de dispozițiile speciale incidente în cauză, tribunalul consideră că o astfel de soluție nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât în favoarea celorlalți proprietari nu este stabilit prin vreun mod admis de lege un drept de trecere, tribunalul reținând că terenul urmează a fi deținut în continuare în indiviziune conform cotelor ce se vor stabili prin prezenta hotărâre, cu toate drepturile și obligațiile ce revin coindivizarilor din această situație.
Totodata, tribunalul a retinut că, deși în actele care atestă dreptul de proprietate suprafața terenului a fost menționată ca fiind de 208 mp, se impune a se avea în vedere suprafața identificată de expert, conform măsurătorilor și calculelor executate cu mijloace tehnice contemporane, cu atât mai mult cu cât sub acest aspect expertiza nu a fost contestată de vreuna dintre părțile în cauză.
Tribunalul reține totodată că pe parcursul soluționării cauzei (și a notificării) a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care a stabilit o anumită procedură pentru acordarea de măsuri compensatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, procedură distinctă și subsecventă procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare (ori de către instanța civilă, în condițiile deciziei nr.20/2007 a ICCJ).
Având în vedere disp. art. 26 alin. 3 coroborat cu art. 2 alin.1 lit. a și art. 7 și 25 din Legea 10/2001, precum și dispozițiile Deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, dar și disp. art. 4 și 50 lit. a din Legea nr. 165/2013, tribunalul va admite cererea astfel cum a fost precizată, va obliga pârâtul să restituie în natură reclamanților în calitate de persoane îndreptățite, imobilul situat în București, Calea Plevnei nr. 84 (fost 98) sector 1, alcătuit din construcție - apartamentul de la parter, corp C2, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață utilă de 54,85 mp, astfel cum a fost identificat în Raportul de expertiză și releveul întocmite de expert Hintea E. și terenul aferent, în indiviziune, în suprafață de 44,21 mp, situat sub construcție și la emiterea unei dispoziții motivate în acest sens.
Impotriva acestei sentinte s-au formulat, in termen legal, prezentele recursuri de catre M. Bucuresti si de catre reclamanti.
Prin recursul declarat de reclamanti s-a invocat art. 304 pct. 9 C.pr.civ. si s-au dezvoltat, in esenta, urmatoarele critici:
Instanța de fond în mod greșit, a aplicat și interpretat prevederile legale în materie, respectiv art.7 din Legea 10/2001 și art.7.3 din Normele de aplicare a legii 10/2001 atunci când a respins cererea recurenților de restituire în natură a cotei indivize din teren-curte, restituind doar teren sub construcție.
În primul rând, nicăieri în Legea 10/2001 nu se prevede imposibilitatea restituirii în natură a unei cote părți din terenul liber reprezentând curtea imobilului.
In schimb, atât în legea 10/2001 (art. 1, 7 si 9), în legea 165/2013 (art.2), precum și în Normele de aplicare a legii 10/2001 pct. 1 lit. a se consacră principiul prevalentei restituirii în natură.
Prevederile punctului 7.3 sin Normele de aplicare, NU pot modifica dispozițiile prevăzute de lege, având în vedere că normele au o putere inferioară legilor, ci trebuie interpretate în acord cu legea.
Astfel, prin norme nu se putea modifica legea și să se înlăture de la restituirea în natură alte bunuri decât cele imposibil de restituit în natură prevăzute de lege.
În al doilea rând chiar normele explică la punctul 7.1 ce înseamnă sintagma "bun imposibil de restituit în natură", adică bunurile care nu mai există fizic sau au fost înstrăinate.
În cazul de față, curtea există fizic și nici nu a fost înstrăinată în totalitate, din curte rămânând o cotă parte încă în proprietatea unității deținătoare.
Este evident că această curte nu poate fi încadrată în categoria bunurilor imposibil de restituit în natură.
Prevederile 7.3 din Norme-invocate de instanța de fond se referă la situația imobilelor (clădiri) vândute în întregime, situație în care nu s-ar putea separa curtea de clădire și nici nu poate fi restituită în mod separat fată de clădire.
Însă în cazul de față, clădirea lui a fost vândută în întregime, unul din apartamente putând fi restituit în natură.
Or, în această situație, o dată cu restituirea în natură a acestui apartament se restituie părțile comune ale construcției, cât și cota parte din curte din suprafața nevândută și aliată în continuare în proprietatea Primăriei.
În cazul de față, Primăria a vândut un spațiu comercial cu terenul aferent ele sub construcție, cât și o cotă parte din terenul curții.
Este inadmisibil ca recurenților să nu li se restituie restul de curte în indiviziune în condițiile în care, o parte din curte a fost deja vândută de către Primărie.
Din moment ce o parte din curtea aflată în indiviziune a putut fi vândută fără să fie afectat dreptul cuiva, cu atât mai mult ar trebui ca foștilor proprietari să le fie restituită cota parte indiviză de curte deținută de Primărie.
Altfel, conform soluția instanței de fond, recurenții nu ar avea acces la curte și nici nu ar putea ajunge la drumul public, deoarece curtea rămâne în proprietatea comună a Primăriei și a societății comerciale.
Mai mult, situația creată prin hotărârea instanței de fond nu doar că nu asigură o bună utilizare a construcției, ci dimpotrivă, îngrădește buna funcționare și complică situația deoarece: recurenții ar fi 3 proprietari pe clădiri, dar pe terenul curții ar fi doar 2 proprietari. Primăria în indiviziune cu societatea comercială, deci Primăria ar rămâne cu o cotă de indiviziune din curte fără a avea însă niciun drept asupra clădirilor; pentru buna utilizare a clădirilor, respectiv accesul la acestea, modificări, lucrări de reparații (montat schele, lucrări canalizare) etc, cei trei proprietari ai clădirilor nu au putea face nimic și ar rămâne la dispoziția Primăriei pentru a obține acordul acesteia, deoarece deține câțiva mp din curte în indiviziune, atât recurenții, cât și cumpărătorul, pe legea 112/1995, ar urma să se judece cu Primăria pentru a li se stabili o cale de acces în clădire; nu există niciun temei ca Primăria să rămână în coproprietate cu o cotă indiviză clin curte, pentru că nu înseamnă că în acest mod s-ar asigura o mai bună utilizare a construcției conform art.7.3 din Norme, ba mai mult, situația se complică prin adăugarea unui alt deținător pe teren, dar pe care nu îl interesează construcțiile, neavând niciun drept asupra acestora.
Reiese în mod evident că, pe lângă faptul că instanța a aplicat în mod greșit legea, soluția la care s-a ajuns este absurdă: de ce s-ar asigura o mai bună utilizare a construcției cu Primăria coproprietară pe curte, decât dacă recurenții au primit această cotă din curte, fiind direct interesați de buna utilizare a construcției în calitate de proprietari ai unui apartament din această clădire.
De altfel, în practică, Primăria Municipiului București, atunci când a restituit doar o parte din clădire în baza legii 10/2001; întotdeauna a restituit și terenul curte aferent imobilului. Toate Dispozițiile de restituire emise de Primăria Municipiului București, prevăd în astfel de situații restituirea în întregime a imobilului, cu excepția spațiilor vândute în baza legii 112/1995, deci și curțile în întregime, în aceste situații, prin Dispoziția de restituire s-a prevăzut, în mod expres, ea terenul curte restituit este afectat de sarcini, respectiv de respectarea dreptului de trecere al cumpărătorilor în baza legii nr. 112.
In concluzie, se restituie integral tot ceea ce deține Primăria dintr-un imobil, mai puțin ceea ce a vândut cu respectarea dispozițiilor legii 112/1995, totodată asigurându-se dreptul de trecere al cumpărătorilor în baza legii 112.
Restituirea în natură a cotei părți din această curte nu este împiedicată de sarcina recurenților de a asigura accesul prin curte al cumpărătorului, și nici nu se aduce vreo atingere bunei utilizări a clădirii, ci dimpotrivă.
Indiferent daca se prevede sau nu aceasta sarcina, din raporturile de vecinătate și limitările exercitării dreptului de proprietate prevăzute de Codul civil oricum trebuie asigurat dreptul de trecere si buna funcționare a clădirii si nu exista nicio regulă sau garanție că aceasta se intâmpla mai bine daca primăria deține cota respectiva de curte în locul nostru recurenților.
Dacă ar trebui schimbată rețeaua de canalizare și apă care trece prin curte, conform soluției dată de instanță, Primăria ar putea să se opună sau să ceară redevență sau chirie, ceea ce nu s-ar întâmpla în situația in care proprietarii clădirilor sunt împreună și proprietarii terenului, având interese comune.
Pentru toate aceste motive, recurenții solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul completării a suprafeței de teren ce se restituie în natură, respectiv 97.49 mp în indiviziune, atât sub construcției cât și dlin curte, din suprafața totală de 196.77 mp așa cum au fost stabiliți prin expertiză.
Prin recursul declarat de M. Bucuresti s-au dezvoltat urmatoarele critici:
În ceea ce privește obligarea municipalității la restituirea in natura a pârtii, nevandute din imobilul in litigiu, recurentul consideră greșita soluția instanței de fond deoarece in opinia recurentului trebuia clarificata situația juridica a acesteia in raport de concluziile raportului de expertiza care identifica efectiv imobilul solicitat.
Motivarea instanței de judecata in sensul restituirii in natura a acestei părți din imobilul in litigiu, recurentul o consideră neîntemeiata, in condițiile in care aceste aspecte nu rezulta cu claritate dintr-o adresa emisa de ., . Romvial SA si Administrația Fondului Imobiliar, ce au atribuții in administrarea bunurilor municipalității, in raport de concluziile raportului de expertiza care identifica in mod efectiv imobilul.
Necesitatea existentei unor astfel de relații rezida din faptul ca, existenta unor eventuale vânzări sau o neindentificarea corecta a imobilului duce la imposibilitatea punerii in executare a unei astfel de hotărâri si încălcarea dreptului de proprietate al unor terțe persoane.
Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, in cuantum de 2.200 lei, în mod greșit (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării.
Recurentul – pârât invocă jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât in măsura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
In cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementata de art.274 alin.3 C. proc. civ. si consta in dreptul suveran al instanței de judecata de a micșora onorariul, daca este nepotrivit de mare in raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat.
Cheltuielile de judecata sunt o suma de bani in are se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătoreasca, fundamentul fiind culpa procesuala a pârtii care cade in pretenții.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate in anumite limite, insa in mod cert a avut in vedere complexitatea cauzei si a actelor de executare, reflectate in demersurile efectuate si munca prestata.
Realitatea cheltuielilor tine de justificarea ca ele au fost concepute . si indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului sau.
Prin urmare, nu este nici etic, nici moral și nici legal ca recurentul – pârât să fie obligat la plata unor sume nejustificate, din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecata.
Soluționând recursurile formulate, în raport de criticile dezvoltate, a caror incadrare in dispozitiile art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. nu se impune, fata de disp. art. 304 indice 1 C.pr.civ, Curtea constată următoarele:
În ce privește recursul declarat de M. București prin Primarul General, Curtea îl constată nefondat și în baza art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare.
Este nefondată critica referitoare la neclarificarea situației juridice a imobilului, în condițiile în care în fața primei instanțe s-a administrat proba cu relații comunicate de către Romvial SA din care rezultă că apartamentul de la parter din corpul C2, împreună cu terenul aferent de sub construcție, pentru care s-a dispus restituirea în natură prin sentința recurată, se afla încă în patrimoniul Municipiului București, fiind deținut cu contract de închiriere nr. 63/11.03.1997 de către numita Ș. V., fiind posibilă așadar restituirea în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001, în vreme ce, celelalte spații construite au fost înstrăinate prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 857/2008 și 95/1996.
Au fost depuse în acest sens adresa nr. 1483/02.06.2008 emisă de S.C Romvial (f. 69 dosar fond), adresa nr. 374/22.02.2011 emisă de S.C Romvial (f.71 dosar fond) și s-au depus contractele de vânzare-cumpărare și contractul de închiriere menționat.
Pe de altă parte, recurentul M. București prin Primarul General se limitează la a susține că nu este clarificată situația părții de imobil restituită în natură, fără să combată propriu-zis cele rezultate din aceste adrese transmise de Romvial SA, în condițiile în care evidențele referitoare la aceste situații juridice sunt deținute chiar de către recurent.
În ce privește criticile referitoare la cheltuielile de judecată acordate prin sentința recurată, Curtea constată că în condițiile art. 274 Cod procedură civilă, în mod corect a fost obligat recurentul la plata acestora, iar pe de altă parte, celelalte susțineri referitoare la caracterul nejustificat de mare al onorariului de avocat și la aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, sunt străine cauzei, în condițiile în care,cheltuielile de judecată acordate prin sentința recurata au constat în onorariul experților, iar nu în onorariul de avocat, iar potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă, judecătorii nu pot micșora plata experților.
Soluționând recursul declarat de reclamanți, Curtea îl constată de asemenea nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că, de principiu, sunt corecte susținerile recurenților reclamanți referitoare la posibilitatea restituirii în natură a terenului liber – curte, către fostul proprietar și la preferabilitatea acestei măsuri, dispozitiile art. 7 din Legea nr. 10/ 2001 prevazand . principiu a prioritatii masurii reparatorii in natura.
Pe de altă parte, trebuie avută în vedere situația concretă a terenului liber de construcții – curte aferent imobilului în cauză, care are o topografie specială, reliefată în schița anexă la raportul de expertiză topografică, depusă la fila 237 dosar fond.
Din această schiță rezultă că terenul-curte are o formă geometrică absolut neregulată, o parte din acesta reprezintă . Calea Plevnei cu o lățime mică de numai 1,97 m, iar înspre spate, înspre corpul 2 de construcție lățimea terenului se lărgește în anumite porțiuni, dar într-un contur neregulat.
Curtea are în vedere și faptul că acest teren liber de construcții servește drept acces și pentru proprietarul apartamentului de la etaj din corpul C2, aflat în spatele curții, și este aferent și corpului C1 aflat de asemenea în proprietatea unui tert.
De aceea, în raport de topografia specifică a acestui teren liber de construcții, de lățimea mică a aleii de acces la stradă, și de faptul că această curte este aferentă unor construcții care se află în proprietatea a trei persoane diferite, Curtea apreciază că acest teren liber de construcții este necesar bunei utilizări a celor două construcții și nu poate fi delimitată o porțiune din curte care să poată fi deținută în proprietate exclusivă doar de reclamanți și fără afectarea bunei utilizări a construcțiilor proprietatea celorlalți doi proprietari de spații construite de la adresă.
Sunt avute în vedere dispozițiile art. 18 lit c din Legea nr. 10/ 2001 coroborat cu art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, conform cărora sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii, iar prin teren aferent imobilelor înstrăinate se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia.
Curtea apreciaza ca dispozitiile art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/ 2001 adoptate prin HG nr. 250/ 2007 nu modifica legea insasi, asa cum sustin recurentii reclamanti, ci prevad norme speciale care se coroboreaza cu dispozitiile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/ 2001 pentru situatia instrainarii unor parti din contructii.
Este adevarat ca Legea nr. 10/ 2001 instituie principiul prevalentei restituirii in natura, insa aceasta regula comporta exceptii, prevazute ca atare in textul legii, cand restituirea se face prin echivalent, una din aceste exceptii fiind cea prevazuta in art. 18 lit c din Legea nr. 10/ 2001.
In contextul art. 18 lit. c din Legea nr. 10/ 2001 ramane de stabilit care este solutia in condiitiile in care imobilul in ansamblul său este compus din mai multe unitati locative ( sau spatii cu alta destinatie decat cea de locuinta ) si terenul aferent este reprezentat nu numai de teren de sub constructie, cat si de teren liber.
., dispozitiile art. 7.3 din Normele metodologice stabilesc modul de aplicare a dispozitiilor legii pentru reglementarea bunei si normale utilizari a constructiei si terenului aferent care urmeaza a fi detinut de mai multi proprietari.
Dispozitiile art. 7.3 din Normele metodologice nu interzic restituirea in natura a terenului liber de constructii, neinstituind asadar o alta exceptie de la restituirea in natura care sa se adauge celor prevazute de Legea nr. 10/ 2001 insasi, in continuare fiind posibila restituirea in natura a curtilor libere de constructii si in conditiile acestui text, in masura in care exced terenului aferent propriu-zis partilor de constructie instrainate.
In cauza de fata insa, datorită topografiei speciale a curții imobilului în discuție, Curtea apreciază că, practic, întreaga curte este necesară bunei utilizări a spațiilor construite, fără să poată fi delimitată o anumită suprafață de teren care să poată fi deținută în proprietate exclusivă de către reclamanți, care sa poata avea o functionalitate distincta, fără să afecteze buna utilizare a celorlalte spații construite.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat și recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții reclamanți C. Ș. și S. I. E. și de recurentul pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 251/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. DFG
Tehnored. GC/ DG 2 ex.
22.10.2014
Jud. fond I. L. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 195/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 307/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
