Pretenţii. Decizia nr. 96/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 12798/302/2011
Dosar nr._
(2270/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.96
Ședința publică de la 23.01.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă G. F., împotriva deciziei civile nr. 842 A din 23.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul F. B., în calitate de reprezentant al recurentei reclamante G. F., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul recurentei reclamante arată că nu are probe noi de administrat sau cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în principal, casarea hotărârii recurate și admițând apelul, desființarea hotărârii pronunțate de prima instanță, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în fond.
În subsidiar, solicită modificarea hotărârii recurate și, admițând apelul și desființând hotărârea instanței de fond, să se dispună obligarea intimatului pârât la restituirea prețului de piață.
Precizează faptul că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit restituirea prețului plătit la valoarea de piață sau la valoarea indexată, deși acest obiect poate fi considerat oarecum neclar și confuz pentru terți având în vedere că prin cerere a solicitat „restituirea prețului de plată” al imobilului situat în București, .. 8, ., sector 5.
Arată că la momentul formulării cererii de chemare în judecată a avut în vedere că, indiferent de condițiile în care a fost anulat contractul de vânzare cumpărare nr._/1996, prin care reclamanta a dobândit imobilul de la statul român, aceasta este îndreptățită la restituirea sumei plătite, însă, instanța de fond a apreciat că această sumă ar fi trebuit restituită la prețul indexat.
Precizează că prin cererea introductivă a solicitat restituirea prețului în ambele variante, respectiv a avut în vedere și prețul de piață în urma evaluării, cât și prețul indexat. Mai arată că în cursul dezbaterilor s-a făcut vorbire și despre restituirea prețului indexat, fapt ce rezultă din considerentele hotărârii pronunțate de către instanța de fond, unde, judecătorul deși nu analizează și nu se pronunță cu privire la restituirea acestuia, reține totuși că „aceste persoane au dreptul doar la restituirea prețului achitat pentru imobil”.
Din punctul său de vedere, apreciază că, în situația în care judecătorul era nelămurit cu privire la obiectul cererii, avea obligația de a solicita precizări suplimentare pentru a stabili cadrul procesual corect și de a afla adevărul în cauză, indiferent de exprimarea apărătorului. Ca atare, consideră că se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare în primă instanță, deoarece nu s-a pronunțat asupra chestiunii privind plata prețului cu indicele de inflație.
În ceea ce privește cea de a doua critică, solicită a se avea în vedere faptul că, atât din considerentele, dar și din dispozitivul deciziei civile nr. 437/2006, reiese fără niciun echivoc că actul de vânzare cumpărare a fost declarat nul absolut exclusiv pentru lipsa bunei credințe a cumpărătorului, fără a se menționa că încheierea acestui contract s-ar fi făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995. Învederează faptul că acest contract de vânzare cumpărare a fost încheiat în anul 1996, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv. Mențiunea instanței cu privire la buna credință, urmează a se avea în vedere faptul că a fost introdusă pentru prima dată de Legea nr. 10/2001, la o perioadă de 6 ani de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, însă, niciodată, nici chiar prin hotărârea de desființare a respectivului contract nu s-a pus la îndoială nerespectarea de către recurenta reclamantă a Legii nr. 112/1995 la data încheierii acestuia.
Solicită a se observa faptul că recurenta reclamantă nu încearcă să conteste în vreun fel puterea de lucru judecat a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare, dar art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, care îi permite părții restituirea prețului la valoarea de piață, impune ca singură condiție doar respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și nu vorbește de buna credință.
Se mai menționează în hotărârea atacată că recurenta reclamantă nu ar fi solicitat la momentul efectuării expertizei și stabilirea prețului cu indicele de inflație. Menționează faptul că nu a solicitat acest lucru, deoarece acest indice de inflație poate fi furnizat de Institutul de S. și instanța poate face aplicarea lui.
Depune la dosar note scrise, însoțite de practică judiciară.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 07.07.2011, sub nr._ , reclamanta G. F. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - la D.G.F.P.M.B solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la restituirea prețului de plată al imobilului situat în București, ..8, etaj 3, ., actualizat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ din 1996 a dobândit imobilul situat în București, ..8, etaj 3, ..
Prin decizia civilă nr.437 din 23.06.2006 rămasă definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel București a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare anterior menționat.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp.art.50, art.50 ind.1 din legea nr.1/2009, Normele metodologice de aplicare a legii nr.1/2009, art.13 și următoarele din codul de procedură civilă și a avut atașate în susținere, în fotocopie, următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare nr._ din 1996 și decizia civilă nr.437/23.02.2006 pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă.
Prin serviciul registratură pârâtul a depus la dosar la data de 23.01.2012 întâmpinare (f.14-16) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând admiterea acesteia și și respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; pe fond, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea acestei excepții pârâtul a invocat principiul relativității efectelor contractului arătând că, nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare invocat de către reclamantă; astfel, a apreciat pârâtul că, în conformitate cu disp.art.1337 din C.civil trebuie să se instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț; deposedarea cumpărătorilor de apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma admiterii acțiunii în revendicare întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, fiind de natură să angajeze răspunderea Primăriei Municipiului București.
A apreciat pârâtul ca fiind neîntemeiat și capătul cerere referitor la valoarea de circulație întrucât contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea legii nr.112/1995, fapt constatat prin decizia civilă nr.437/23.02.2006 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă.
Pârâtul a solicitat și respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu există culpa sa procesuală, nu a dat dovadă de rea-credință, neglijentă și nu se face vinovat de declanșarea litigiului; a solicitat de asemenea să se facă și aplicabilitatea art.1337 C.civil.
Prin încheierea de ședință din data de 07.02.2012, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârât pentru considerentele reținute în cuprinsul respectivei încheieri – f.20.
S-au încuviințat și administrat probe, respectiv proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică – specialitatea construcții civile, industriale și agricole, evaluarea proprietății imobiliare.
Prin serviciul registratură a fost depus la dosar la data de 10.05.2012 raportul de expertiză tehnică întocmit de către dl. expert H. D. (f.36-47).
Prin sentința civilă nr.5096/05.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ s-a respins acțiunea, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ din 1996 reclamanta a dobândit imobilul situat în București, ..8, etaj 3, ..
Prin decizia civilă nr.437 din 23.06.2006 rămasă definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel București a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare anterior menționat, reținându-se expres fila 9 și 11 dosar ca reclamanta a fost de rea-credința, la momentul dobândirii acestui imobil, ce nu putea fi vândut conform Legii nr.112/1995, dat fiind situația juridica de la acel moment și cererea de revendicare a foștilor proprietari.
Prin dispozițiile Legii nr.1/2009, respectiv art.50 ind. 1 se stabilește calitatea procesuală pasivă în astfel de cauze, motiv pentru care, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârât.
Cf art.501 Legea nr.1/2009 - (1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Din analiza textului legal, a apreciat ca se înțelege foarte clar care sunt condițiile în care se acorda foștilor proprietari prețul de piața pentru imobil, anume care dintre foștii proprietari sunt îndreptățiți a primi aceasta valoare de piața a imobilului. Legiuitorul a statuat expres faptul ca este vorba doar de proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
per a contrario, reiese ca în cazul în care este vorba despre foști proprietari ai căror contracte de vânzare-cumpărare nu au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, în aceste cazuri deci, aceste persoane nu au dreptul la despăgubiri egale cu valoarea de piața actuala a imobilului, ci doar la restituirea prețului achitat pentru imobil.
În speța, este vorba despre un contract de vânzare-cumpărare pentru care s-a constatat nulitatea absoluta și s-a reținut de către instanța în mod expres faptul ca reclamanții în speța, comparatorii imobilului la acel moment, nu au fost de buna credința, și, cel mai important, nu au fost respectate dispozițiile Legii nr.112/1995 la momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare. S-a avut în vedere considerentele deciziei civile 2259/2008 TB fila 9 dosar, care rețin expres faptul ca acest contract de vânzare-cumpărare, a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr.1/1995.
D. fiind aceste aspecte, consideră ca cererea de față este neîntemeiata, căci este vorba de proprietari ale căror contract de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Aceasta categorie de proprietari nu este îndreptățita la plata prețului de piața pentru imobil.
Reclamanta a formulat apel împotriva sentinței, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, și pe cale de consecință, admiterea cererii introductive așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la restituirea prețului de plata, actualizat, la valoarea de circulație a imobilului situat în București, ..8, ., cu plata cheltuielilor de judecată, sau în subsidiar restituirea prețului achitat pentru imobil, în raport de indicele de inflație, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, a arătat ca hotărârea instanței de fond este netemeinica și ilegala, fiind data cu aprecierea greșita asupra situației de fapt deduse judecații, precum și cu aplicarea greșită a Legii nr..
Pentru a pronunța hotărârea atacata, instanța de fond a reținut, total greșit, ca "avem în vedere considerentele deciziei civile 2259 2008 TB " prin care "s-a reținut de către instanța în mod expres faptul ca reclamanții în speța, cumpărătorii imobilului, la acel moment, nu au fost de bune credința, ci cel mai important, nu au fost respectate dispozițiile Legii nr.112/1995 la momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare".
Precizează ca decizia civila nr.2259/2008 TB, la care face referire instanța de fond, nu are nici o legătura cu cauza de față, în condițiile în care, prin decizia civila 330A/2004 TB a respins ca nefondat apelul moștenitorilor I. SISESTI și menținut ca valabil contractul de vânzare cumpărare nr._/1996 încheiat de G. F..
În ce privește decizia civila nr.473/2006 C., în considerentele hotărârii se retine doar reaua-credința a chiriașei-cumpărătoare fără să se rețină cu privire la încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 la momentul întocmiri contractului de vânzare-cumpărare, așa cum total greșit și speculativ a reținut instanța de fond.
În ce privește interpretarea greșita a Legii nr. de către instanța de fond, arăta ca dispozițiile art.501 din Legea nr.1/2009 dispune cu privire la contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza prevederilor Legii nr.112/1995, (așa cum trebuie înțeleasa sintagma "respectarea prevederilor Legii nr. 112/ 1995" în condițiile în care nu era posibila încheierea de care statul roman de contracte de vânzare-cumpărare decât cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, elementul de noutate introdus de Legea nr.10/2001 fiind buna credință (existența sau inexistența acesteia).
În contradictoriu cu autoritatea pârâtă arată că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare au fost respectate condițiile de validitate impuse de Legea nr.112/1995 și a fost achitat integral prețul solicitata de vânzător, fapt pentru care reclamanta-apelantă este îndreptățită la restituirea prețului actualizat la valoarea de piață, sau cel puțin la restituirea prețului achitat pentru imobil, în raport de indicele de inflație.
Mai arăta și faptul ca la 31.10.1996, data încheierii contractului de vânzare cumpărare, modificarea Legii nr.112/1995 adusă de O.G. nr.11/1997 ce a introdus suspendarea procedurii de vânzare către chiriași în cazul existentei unui cereri de retrocedare nu era în vigoare și potrivit principiului neretroactivității Legii nr. civile, aceasta nu producea efecte, fapt pentru care contractul s-a încheiat și din acest punct de vedere cu respectarea Legii nr.112/1995.
Considera ca este cu neputința ca reclamanta-apelanta sa nu aibă dreptul la despăgubire, în nici un fel, în raport de prevederile legale în vigoare, precum și a dreptului la proprietate, drept garantat de Constituția României, precum și de Convenția Europeana a Drepturilor Omului și de practica jurisprudențiala a Curții Europene, aceasta sancționând statele care refuza propriilor cetățeni dreptul la restituirea prețului plătit în baza contractelor de vânzare cumpărare desființate prin hotărâri judecătorești.
În drept, s-au invocat disp. art. 50 indice 1 din Legea 1/2009, Legea 112/1995, Legea 10/2001 cu modificări. art. 282 alin. 1, art. 284 alin. 1 din C.pr.civ., și următoarele.
Prin decizia civilă nr. 842 A/23.09.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul .
Pentru a statua astfel, instanța de apel a reținut că, așa cum rezulta din cererea de chemare în judecata, apelanta-reclamanta a solicitat restituirea prețului de piața al imobilului situat în București, .. 8, ., sector 5, actualizat.
Potrivit actelor și lucrărilor dosarului, reclamanta nu a completat ulterior cererea cu un petit nou prin care sa fi solicitat și prețul pe care la plătit la cumpărarea apartamentului.
Așadar, investirea instanței de judecata s-a limitat la temeinicia cererii de acordare a prețului de piața al imobilului, evaluat conform standardelor internaționale. Ca acesta a fost unicul obiect al cererii, neexistând nici un dubiu în acesta privința, o demonstrează probatoriul solicitat de reclamanta. Astfel, proba cu expertiza tehnica specialitatea evaluare construcții a avut un unic obiectiv: stabilirea valorii de piața a imobilului. În plus, acesta aspect rezulta atât din obiecțiunile formulate la raportul de expertiza la termenul din 29.05._, prin care se solicita în mod expres sa se evalueze imobilul conform valorii de piața, cât și din concluziile scrise depuse la dosar de apărătorul reclamantei la data de 05.06.2012.
Or, față de toate elementele mai sus prezentate reiese, fără nici un dubiu, ca instanța de fond nu a fost investită cu un petit subsidiar prin care sa se solicite restituirea prețului plătit de reclamanta la cumpărarea imobilului.
Ca atare, ținând seama de dispozițiile art.129 alin ultim Cod procedură civilă, instanța în mod corect nu s-a considerat investita cu o astfel de cerere, fiind respectat așadar principiul disponibilității.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că cererea reclamantei este neîntemeiata, în mod corect fiind respinsă de instanța. Astfel, așa cum rezulta din decizia civila nr. 437/23.06.2006 a Curții de apel București, irevocabila, contractul de vânzare-cumpărare nr._/31.10.1996 ce a constituit titlul de proprietate al reclamantei a fost declarat nul absolut, fiind reținuta și reaua-credința a reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin.2 din Legea nr.10/2001: Actele juridice de înstrăinare.., având ca obiect imobilele preluate cu fără titlu valabil… sunt lovite de nulitate absolută, în afara de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credința. Acesta înseamnă ca pentru a fi declarat nul un astfel de contract, era necesar ca, pe lângă condiția nerespectării Legii nr.112/1995 la încheierea sa, cumpărătorul să fie și de rea-credința. În situația neîndeplinirii acestor condiții, nulitatea actului era acoperita.
Ca atare, tribunalul a reținut ca cerința impusă prin dispozițiile art.501 din Legea nr.10/2001 referitoare la respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu este îndeplinită, așa încât reclamantei nu i se cuvine prețul de piața al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Apelanta arata prin motivele sale ca la încheierea contractului au fost respectate condițiile prevăzute de Legea nr.112/1995, ceea ce echivalează cu o solicitare de reanalizarea a valabilității contractului de vânzare-cumpărare declarat nul în mod irevocabil. Or, acesta apreciere nu mai poate avea loc, deoarece, în caz contrar, s-ar produce o încălcare a puterii de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii, la data de 20.11.2013, a declarat recurs reclamanta G. F., recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 25.11.2013, solicitând, în principal, casarea hotărârea atacate și, admițând apelul formulat în cauza, desființarea hotărârii primei instanțe, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în vederea stabilirii fără echivoc a cadrului procesual, în raport de obiectul neclar și contradictoriu al plângerii introductive - "stabilirea prețului de plata, actualizat";
În subsidiar, recurenta solicită modificarea hotărârea atacate și, admițând apelul formulat în cauza, desființarea hotărârii primei instanțe, să se dispună rejudecarea acțiunii pe fond cu consecința admiterii cererii introductive și obligării autorității pârâte la restituirea prețului de piață.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă solicită să se aibă în vedere, ca premisă a acestui recurs, că, atât prima instanța, dar mai cu seama instanța de apel, au aplicat în mod greșit norme procedurale incidente (art.129 alin.5 Cod procedura civila), precum și principii de drept, principiul disponibilității parților în procesul civil, în sensul ca au nesocotit voința reclamantului, singurul care stabilește cadrul procesual. Astfel, recunoscând o oarecare stângăcie în formularea petitului, neclar și contradictoriu, fiind imposibil de solicitat și un așa-zis preț de piața și ca acesta sa fie actualizat, instanțele aveau obligația de a califica, sau măcar de a solicita reclamantului să o facă, în vreun fel, acest petit, pronunțându-se fără echivoc în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat.
Mai mult decât atât, instanța de apel, fără vreun temei legal în acest sens, a înțeles sa modifice chiar și petitul acțiunii, în loc de prețul de plata actualizat, reținând ca s-ar fi solicitat doar prețul de piața, cu toate că a citat corect obiectul cauzei deduse judecații.
Instanța de apel a considerat, total greșit, ca obiectul acțiunii îl reprezenta doar restituirea prețului de piața al imobilului în cauza, modificând astfel, în mod unilateral și arbitrar, petitul formulat de către reclamant, fără a pune în discuția parților, la fel ca și prima instanța, o asemenea modificare.
În contradictoriu cu instanța de apel, precizează ca, așa cum rezulta din petitul acțiunii, precum și din motivele de apel, recurenta-reclamantă a solicitat restituirea prețului de plata, actualizat, înțelegând prin aceasta restituirea prețului contractual, fie la valoarea stabilita conform standardelor internaționale de evaluare (prețul pieții), fie la valoarea calculata în raport de indicele de inflație.
Consideră ca, atât prima instanța, cât și instanța de apel aveau obligația, în virtutea rolului activ, și ținând cont de un asemenea petit, oarecum ambiguu, sa solicite lămuriri în legătura cu obiectul plângerii introductive și nu să-l modifice, cu de la sine putere.
Motivarea instanței de apel, conform căreia, existența unui raport de expertiza tehnica, având un singur obiectiv, acela al stabilirii valorii imobilului conform standardelor internaționale de evaluare (prețul pieții), ar conduce automat la concluzia că recurenta ar fi cerut restituirea doar a prețului de piața, este greșită, în condițiile în care, calculul valorii imobilului în raport de indicele de inflație, a considerat că poate fi efectuat ușor, prin înmulțirea prețului contractual cu indicele oficial de inflație al Institutului Național de S., în acest sens, nefiind obligatorie o expertiza contabila.
Mai mult decât atât, recurenta solicită să se observe atitudinea total incorecta a primei instanțe, care, deși avea la indemna, chiar obligată fiind de către norme imperative, nu a dorit sa lămurească acest cadru procesual și s-a mulțumit sa constate, după efectuarea expertizei, ca acțiunea este neîntemeiata doar sub unul dintre cele două aspecte referitor la care fusese investita, și acela cu un raționament juridic greșit.
Casarea se impune și pentru a-i da posibilitatea, ca, în interiorul termenului de prescripție, sa-și poată apăra dreptul la despăgubire, astfel încât o nedreptate a Statului sa fie remediata, chiar și parțial.
Fără a intra în vreun comentariu cu privire la considerentele hotărârii prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare, față de care exista putere de lucru judecat, solicită ca instanța de recurs să constate că singurul motiv pentru care s-a anulat acest act, a fost acela ca vânzătorul, Statul R., nu a anunțat-o cu privire la existenta unei cereri de retrocedare formulata de către fostul proprietar.
Aceasta atitudine, printr-un exercițiu simplu de rememorare a condițiilor în care s-au încheiat contractele de vânzare - cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995, nu raportat la realitățile contemporane, este apta a forma convingerea ca recurenta a respectat condițiile impuse de către legislația la acel moment și, cu toate acestea, după pierderea efectiva a proprietății, se aflu în situația de a pierde și dreptul acordat de către legiuitor la despăgubiri, în oricare dintre cele două forme solicitate.
Or, în mod evident aceasta situație este în contradicție cu prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Fundamentale ale Omului, privarea de proprietate realizându-se fără vreo despăgubire în acest sens, Statul încercând sa îndrepte o nedreptate a sa cu alta (jurisprudența CEDO condamnând o asemenea atitudine în mod constant, elocventa fiind cauza R. împotriva României).
În subsidiar, daca instanța de recurs va trece peste solicitarea de a casa și trimite cauza spre rejudecare, recurenta solicită să aibă în vedere următorul motiv de MODIFICARE.
Instanța de apel a interpretat greșit situația recurentei și actele deduse judecații, și totodată a făcut aplicarea greșita a legii, reținând că, prin Decizia Civila nr. 437/23.06.2006, pronunțata de către Curtea de Apel București, contractul de vânzare-cumpărare nr._/23.06.2006, prin care a dobândit imobilul în cauza, ar fi fost declarat nul absolut nu numai pentru lipsa bunei-credințe a cumpărătorului, cât și pentru nerespectarea legii la încheierea sa, așa încât dispozițiile art.501 din Legea nr.10/2001 nu ar fi îndeplinite.
Solicită instanței de recurs sa constate, în cadru acestor apărări formulate subsidiar, ca, atât din considerentele cât și din dispozitivul Deciziei Civile nr. 437/23.06.2006, reiese fără niciun echivoc că respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost constatat ca fiind nul absolut, exclusiv pentru lipsa bunei-credințe a cumpărătorului, fără ca instanța să fi reținut încheierea acestuia cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Recurenta solicită să se aibă în vedere ca nu a solicitat "reanalizarea contractului de vânzare-cumpărare", care așa cum a precizat, a intrat în putere de lucru judecat, ci a susținut doar ca, niciodată nu s-a reținut de către vreo instanța ca nu ar fi fost respectate dispozițiile legii la încheierea contractului, buna-credința nefiind o cerința în acest sens, ci un mijloc suplimentar, adăugat de către legiuitor, pentru salvarea unor contracte de vânzare-cumpărare.
Astfel, daca se va trece peste motivele de casare învederate în prezentul, recurenta solicită să se constate ca sunt incidente dispozițiile art.50 și 501 din Legea nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare, fiind îndreptățita la restituirea prețului de plata, înțelegând prin aceasta restituirea prețului contractual, fie la valoarea stabilita conform standardelor internaționale de evaluare (prețul pieții), fie la valoarea calculată în raport de indicele de inflație.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat înscrisuri noi.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, prin prisma motivului prev. de art. 304 pct.9 C.proc.civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiunea dedusă judecății, invocând dispozițiile Legii nr. 1/2009 (art. 50 și art. 501), reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la „restituirea prețului de piața al imobilului”, „actualizat”, cu referire la imobilul situat în București, .. 8, ., sector 5, cumpărat de reclamantă în temeiul Legii nr.112/1995, prin contractul nr._/1996, contract ce a fost declarat nul absolut la cererea formulată de fostul proprietar, prin decizia civilă nr. 437/23.02.2006 a Curții de apel București Secția a IV-a Civilă, irevocabilă.
Prin urmare, cauza juridică a acțiunii constă în privarea de proprietate a reclamantei, care dă dreptul la despăgubiri în temeiul legii, fie în situația în care contractul de vânzare-cumpărare a fost constatat nul prin hotărâre judecătorească, fie când contractul a fost lipsit de efecte juridice, ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare.
Astfel, conform art. 50 alin.2-3 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, „Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Conform art. 501 din același act normativ, „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare” (alin.1), iar „valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză”(alin.2).
Rațiunea adoptării Legii nr. 1/2009, care a modificat Legea nr. 10/2001, a fost tocmai aceea a consacrării legislative a dreptului la despăgubiri bănești în favoarea persoanelor cărora le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare, cu consecința desființării acestora pe cale judecătoreasca, sau care au fost evinse în acțiunile în revendicare, urmărindu-se compensarea acestora pentru lipsirea de efecte a titlurilor de proprietate asupra imobilelor pe care le-au dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995.
Diferența dintre cele două ipoteze reglementate prin actul normativ menționat este dată de cuantumul despăgubirii acordate, în primul caz, prețul reactualizat, iar în cel de-al doilea, prețul de piață al imobilului.
Instanța de fond a fost, așadar, învestită cu o acțiune în pretenții pentru evicțiunea suferită de chiriașul-cumpărător, astfel încât diferența dintre cele două situații când cumpărătorii au fost evinși este numai de cuantum, nu privește pretenția în sine.
Chiar dacă reclamanta a solicitat prin acțiune numai prețul de piață al imobilului deși acest aspect se impunea a fi lămurit de prima instanță, în exercitarea rolului său activ, având în vedere modalitatea confuză de redactare a cererii introductive, instanța, constatând incidența art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, putea admite acțiunea în parte, acordând numai prețul actualizat care constituie o parte din prețul de piață al imobilului, întrucât valoarea de circulație este compusă din prețul plătit inițial la cumpărarea imobilului, plus diferența până la valoarea de piață.
Instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de parte în acțiune, potrivit art. 84 din Codul de procedură civilă, iar cauza juridică a acțiunii constă în privarea de proprietate a reclamanților, așa cum s-a arătat mai sus. Astfel în măsura în care se constată că se cuvin despăgubiri într-un alt cuantum decât cel solicitat, admiterea în parte a acțiunii nu echivalează cu pronunțarea ultra petita, pentru că pe fond, obiectul acțiunii se referă la despăgubiri, dreptul reclamantei fiind recunoscut de Legea nr. 10/2001, iar statul având obligația legală de a despăgubi persoanele îndreptățite
Mai mult, respingerea acțiunii ar plasa recurenta-reclamantă în afara termenului de prescripție, termen calculat, potrivit art. 3 și art. 7 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, ceea ce ar împiedica-o să formuleze o acțiune separată, având ca temei despăgubiri pentru prețul (re)actualizat al imobilului, ceea ce echivalează cu lipsa unui remediu efectiv pentru recuperarea creanței împotriva statului.
S-ar încălca în acest mod și art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, având în vedere că reclamanta are o speranță legitimă că va obține un avantaj patrimonial, interesul invocat putând fi privit ca o valoare patrimonială susceptibilă de protecția normelor Convenției, întrucât are o bază suficientă în dreptul intern, existența sa fiind confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Cauza M. A. ș.a. contra României, paragraful 137) – instanța de recurs reținând în acest context că practica instanțelor române este constantă sub aspectul acordării dreptului la despăgubiri, în situația în care se constată incidența art. 50 alin. 2 din Legea nr.10/2001.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor 501 și următoarele din Legea nr. 10/2001, statuând că reclamanta nu are dreptul la despăgubiri pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, deoarece a învestit instanța de fond cu o cerere având ca obiect numai obligarea pârâtului la plata prețului de piață al imobilului.
Având în vedere și celelalte susțineri ale recurentei-reclamante referitoare la împrejurarea că nu s-ar fi reținut prin hotărâre judecătorească nerespectarea legii la perfectarea contractului sus-menționat, Curtea constatată că o condiție pentru nașterea dreptului la despăgubiri constând în prețul de piață al imobilului în patrimoniul cumpărătorilor al căror titlu – contractul de vânzare-cumpărare perfectat în baza Legii nr. 112/1995 – a fost desființat este ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor acestui act normativ special în privința caselor naționalizate.
Față de situația premisă avută în vedere de legiuitor – desființarea contractului – instanța sesizată cu o cerere de despăgubiri este chemată să distingă între o desființare a contractului respectiv cauzată de «eludarea» prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea acestuia și o desființare a contractului, intervenită în condițiile în care contractul a fost încheiat cu respectarea strictă a prevederilor Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte, toată această analiză a întrunirii cerințelor de valabilitate a actului trebuie realizată exclusiv prin raportare la aspectele de fapt și de drept reținute prin hotărârea judecătorească, definitivă și irevocabilă, prin care contractul a fost desființat, hotărâre de desființare la care normele legale fac trimitere în vederea acordării despăgubirii solicitate.
Curtea constată că nu este întrunită în speță condiția menționată impusă de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea prețului de piață al imobilului, prin raportare la cele statuate prin decizia civilă nr. 437/23.02.2006 de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în sensul că actul de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiat, cu rea credință, după ce fostul proprietar formulase o cerere de restituire în natură a imobilului, chiriașii având cunoștință nu numai de intenția de revendicare, cât și de cererea înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
In aceste condiții, Curtea constată că devin incidente dispozițiile art. art. 50 alin.2-3 din Legea nr. 10/2001 conform cărora recurenta-reclamantă este îndreptățită doar la restituirea prețului contractual, actualizat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ. rap. la art. 304 pct.9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în tot decizia recurată, în sensul admiterii apelului formulat de apelanta-reclamantă și a schimbării sentinței apelate, urmând a se admite în parte cererea.
Va fi obligat pârâtul la plata sumei de 538,5470 RON (5.385.470 ROL) către reclamantă, sumă ce va fi reactualizată, în funcție de rata inflației, la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă G. F. împotriva deciziei civile nr.842 A din 23.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică decizia recurată în sensul că:
Admite apelul formulat de apelanta-reclamanta G. F. împotriva sentinței civile nr.5096/05.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât M. F. PUBLICE.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite în parte cererea.
Obligă pârâtul, către reclamantă la plata sumei de 538,5470 RON (5.385.470 ROL) sumă ce va fi reactualizată, în funcție de rata inflației, la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. D. M. I. M.-A. N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red. M.A.N.G
Tehnored. C.S./M.
Ex.2/25.03.2014
T.B.Secția a III-a Civilă – C.V.
- A.Gogone
Jud.sector 6 București – C.P.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 1246/2014.... | Legea 10/2001. Decizia nr. 348/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
