Cereri. Decizia nr. 1253/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1253/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 1846/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1253R
Ședința publică de la 8 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta M. M. împotriva deciziei civile nr. 348/19.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, încontradictoriu cu intimata A. A. și intimatul pârât . prin administrator judiciar Sierra Quadrant SPRL- Filiala București.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuenta reprezentată de avocat C. D. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata pârâtă a formulat întâmpinare și a depus-o la dosar, prin serviciul registratură, la data de 4.09.2014.
Curtea comunică reprezentantei revizuentei o copie de pe întâmpinarea formulată de către intimata pârâtă.
Reprezentanta revizuentei arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de către intimată, prin întâmpinarea formulată.
Reprezentanta revizuentei solicită respingerea excepției având în vedere că prin hotărârea atacată cu prezenta cerere de revizuire, instanța a evocat fondul cauzei.
Curtea, în urma deliberării, respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire întrucât hotărârea atacată cu prezenta cerere de revizuire, respectiv decizia civilă nr. 348R/19.02.2014 este o hotărâre prin care se evocă fondul cauzei, și în acest sens, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 alin. 1 Cod pr. Civilă.
Reprezentanta revizuentei arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuentei având cuvântul în susținerea cererii de revizuire arată că instanța s-a pronunțat „extra petita” având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, iar ulterior, și-a modificat cererea în sensul ca instanța să oblige revizuenta la restituirea sumei primite în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți.
Precizează că părțile au încheiat un acord de rezoluțiune din care rezultă, în mod cert, că nu mai există nici o obligație de plată între părți, situație constatată și de către instanța de apel.
În susținerea motivelor cererii de revizuire arată că, în mod greșit, instanța de recurs a constatat că, în temeiul acordului de rezoluțiune încheiat între părți a luat naștere un raport juridic obligațional, având ca obiect obligația revizuentei de a restitui pârâtei suma achitată în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare.
Arată că instanța s-a pronunțat asupra unui pe ceva ce nu s-a cerut având în vedere că reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe acordul de rezoluțiune.
Dezvoltă oral motivele cererii de revizuire și solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată și motivată, în scris, în temeiul art. 322 alin.1 Cod pr. Civilă, urmând să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Solicită ca, în cazul respingerii cererii de revizuire, să limiteze cheltuielile de judecată ale părții adverse.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta M. M. solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 500 m.p. situat în intravilanul orașului Popești-Leordeni, tarlaua 55/4, . de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare atestat de av. C. D. la data de 04.10.2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că la data de 04.10.2007 a achiziționat de la pârâtă terenul menționat, intabulat în CF 1121, cu nr. cadastral 1343, la prețul total de 107.000 lei, achitat. Deși părțile au convenit ca în termen de 20 de zile să se prezinte la notar să întocmească formalitățile legale pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pârâta nu s-a achitat de această obligație, cu toate insistențele reclamantei.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1077 cod civil și art. 111 Codul de procedură civilă.
Pârâta M. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că prin înscrisul intitulat „acord de reziliere” părțile au hotărât rezoluțiunea, încetarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare.
Reclamanta . a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei să-i restituie suma de 107.000 lei pe care a achitat-o pentru terenul în suprafață de 500 m.p. situat în intravilanul orașului Popești-Leordeni, tarlaua 55/4, . vedere că pârâta a înstrăinat terenul.
Prin sentința civilă nr.4357/29.12.2011 Judecătoria Cornetu a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta .,a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 107.000 lei și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.349 lei.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a arătat că, din probele administrate a reieșit că reclamanta, promitentă cumpărătoare, a achitat pârâtei, promitentă vânzătoare, suma de 107.000 lei, cu titlu preț al imobilului, iar aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația de predare către promitenta cumpărătoare a imobilului teren în suprafață de 500 mp situat în intravilanul orașului Popești-Leordeni, tarlaua 55/4, ., intabulat în CF nr. 1121, nr. cadastral 1343.
Instanța a mai reținut că din înscrisurile contabile a rezultat că suma de 107.000 lei a fost transferată în contul pârâtei, în scopul achitării prețului imobilului; că nu rezultă că ar fi returnat suma mai sus menționată, iar proba cu martori, conform art. 1191, alin.1 și 2 Cod civil, nu poate face dovada contrară.
Acordul de rezoluțiune al antecontractului depus de pârâtă nu face dovada prin el însuși că suma de bani a fost returnată, ci dovedește doar faptul că părțile au convenit să nu mai încheie un act de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta M. M..
În motivarea apelului, pârâta a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.132,134 Cod procedură civilă, cu încălcarea principiului disponibilității, a dispozițiilor art. 1191 alin. 3 Cod civil, a dispozițiilor art. 969 vechiul Cod civil și a dispozițiilor privind interpretarea actelor juridice.
Deși instanța de fond a reținut că părțile au convenit rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, totuși a arătat că trebuie să-i restituie banii primiți întrucât nu și-a îndeplinit obligația de predare a terenului către promitenta vânzătoare.
Hotărârea atacată este nefondată, contradictorie, dată cu încălcarea regulilor de interpretare a actelor juridice precum și a dispozițiilor privind mijloacele de probă.
Prin înscrisul intitulat "Acord de rezoluțiune" din data de 14.05.2008 părțile au hotărât încetarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare. Prin acest act nu se prevede că ar mai avea de restituit vreo suma de bani, faptul că reclamanta nu și-a înregistrat în contabilitate acordul de rezoluțiune nu îi poate fi imputabil.
Hotărârea este dată și cu încălcarea art. 1191 alin. 3 Cod civil, care au caracter de ordine privată, iar reclamanta nu s-a opus în timpul audierii martorului la întrebările privind remiterea sumei de bani la momentul semnării acordului de rezoluțiune, proba cu martori fiind pe deplin admisibilă și dovedește remiterea sumei de bani, fapt care se coroborează cu acordul de rezoluțiune precum și cu prezumțiile pe care legea le-a lăsat la aprecierea magistratului.
Prin decizia civilă nr. 60A/08.04.2013, Tribunalul Ilfov Secția Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă M. M., a schimbat în tot sentința civilă nr. 4357/29.12.2011 în sensul că a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată, a obligat intimata să plătească apelantei suma de 1.878 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, respectiv taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a arătat că măsura dispusă de către prima instanță de respingere a excepției de tardivitate a cererii precizatoare este legală.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat la data de 04.10.2007 o convenție intitulată “contract de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare”, prin care s-au obligat să vândă, respectiv să cumpere, terenul în suprafață de 500 mp situat în intravilanul orașului Popești Leordeni, tarlaua 55/4, ., pentru suma de 107.000 de lei, achitată integral la data încheierii antecontractului. În același timp, s-a prevăzut ca perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică să se facă în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la data încheierii antecontractului.
La data de 14.05.2008, părțile au încheiat un acord de rezoluțiune prin care au convenit rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare menționat mai sus. În cuprinsul acestui act nu se face nici o mențiune cu privire la restituirea prețului încasat.
Astfel cum reiese din cuprinsul extrasului de carte funciară din data de 01.08.2011, la data de 11.11.2008, imobilul a fost înstrăinat către ..
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că suma de bani a fost returnată reprezentantului legal al intimatei-reclamante. Astfel, martorul Seker Unal, audiat la prima instanță a declarat că s-a deplasat cu pârâta în luna mai la biroul reprezentantului reclamantei unde i-a fost returnată acestuia suma de bani cash, iar acesta din urmă a semnat o hârtie pe care i-a dat-o pârâtei, spunând că a fost anulat contractul încheiat. De asemenea, martorul Alpsar O. Orhan a declarat că banii au fost returnați de către pârâtă la momentul încheierii înscrisului care prevedea anularea antecontractului, iar martorul Bekar M. a arătat că după ce banii au fost dați, s-a încheiat acordul de rezoluțiune.
Aceste declarații ale martorilor se coroborează cu înscrisul intitulat “acord de rezoluțiune”, prin acordul părților cu privire la rezoluțiunea antecontractului încheiat între părți înțelegându-se desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
În ceea ce privește declarația martorei I. M. M., tribunalul a apreciat că aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, motiv pentru care a fost înlăturată. În același timp, un alt motiv pentru înlăturarea declarației este acela că martora este angajată a societății reclamante și se află în relații de concubinaj cu patronul acestei societăți, astfel cum a rezultat din declarația martorului Bekar M., motiv pentru care declarația acesteia a fost apreciată de tribunal ca fiind subiectivă.
În temeiul art. 274 C.pr.civ, intimata a fost obligată la cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile nr. 60A/8.04. 2013 declarat recurs reclamanta ., în motivarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate:
Hotărârea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor imperative prevăzute de art.1191 Cod civil, care impun obligativitatea dovedirii prin înscris autentic sau sub semnătură privată a oricărui act juridic a cărui valoare depășește suma de 250 lei.
Recurenta a considerat că instanța de apel în mod nejustificat și nelegal a reținut în motivarea deciziei recurate că restituirea sumei de 107.000 Iei de către intimata-pârâtă către recurenta-reclamantă a fost probată prin declarațiile martorilor Seker Unal, Alpsar O. Orhan și Bekar M., deoarece dovada restituirii sumei de 107.000 lei nu se putea realiza decât prin înscris autentic sau sub semnătura privată, art. 1191 Cod civil.
Atât timp cât acordul de rezoluțiune încheiat de către părți nu face nici o referire Ia restituirea sumei mai sus menționate, fapt reținut de instanța de fond, instanța de apel, în mod eronat și cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art.1191 Cod civil a reținut ca fiind dovedită restituirea de către intimata pârâtă a sumei de 107.000 lei.
La dosarul cauzei nu exista nici un extras de cont care să dovedească transferul sumei de 107.000 lei din contul intimatei pârâte în contul recurentei reclamante și nici chitanțe descărcătoare emise de societatea Huit C. SRL pentru suma de 107.000 lei, întrucât suma nu a fost restituită de către intimata-pârâtă, fapt probat prin declarația martorei lorga M. și prin răspunsul la interogatoriul administrat recurentei intimate.
În al doilea rând, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel, procedând la rejudecarea cauzei pe fond, a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate în cauză, recurenta-reclamantă a arătat că potrivit încheierii din data de 01.04.2013, apelanta-pârâtă a solicitat obligarea societății H. C. SRL la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, cu mențiunea ca onorariul de avocat va fi solicitat pe cale separată.
În motivarea celui de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 6, 7 și 9 C.pr.civ.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că dispozițiile art.1191 C.civ. nu sunt imperative, ci sunt de ordine privată, iar reclamanta nu s-a opus în timpul audierii martorului la întrebările privind remiterea sumei de bani la momentul semnării acordului de rezoluțiune. Cu privire la dispozițiile OG nr. 15/1996 a arătat că nu pot fi primite deoarece sunt invocate pentru prima dată în recurs. Cu privire la declarațiile martorilor, a arătat că sunt concordante.
Prin decizia civilă nr.348 R/19.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. H. C. S.R.L. prin administrator judiciar Sierra Quadrant SPRL - Filiala București, împotriva deciziei nr. 60A/08.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. M.; a modificat în tot decizia civilă recurată, în sensul că a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă M. M. împotriva sentinței civile nr. 4357/29.12.2011, ca nefondat; a obligat pe intimata-pârâtă M. M. la plata către recurenta-reclamantă S.C. H. C. S.R.L. prin administrator judiciar Sierra Quadrant SPRL - Filiala București, a sumei de 1880,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
În susținerea motivului de recurs privind aplicarea greșită a legii, reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., reclamanta a susținut că hotărârea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1191 Cod civil, care impun obligativitatea dovedirii prin înscris autentic sau sub semnătură privată a oricărui act juridic a cărui valoare depășește suma de 250 lei, astfel că în mod nelegal instanța de apel a reținut că restituirea sumei de 107.000 Iei de către intimata-pârâtă M. M. către recurenta-reclamantă a fost probată prin declarațiile martorilor, atât timp cât acordul de rezoluțiune încheiat de către părți nu face nici o referire Ia restituirea sumei mai sus menționate.
Critica este întemeiată.
Conform situației de fapt reținute de instanțele de fond, prin contractul de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare redactat în data de 4.10.2007 de avocat C. D., intimata-pârâtă M. M., în calitate de promitentă-vânzătoare a promis că vinde recurentei-reclamante . un imobil-teren, cu prețul de 107.000 lei.
În cuprinsul antecontractului, părțile au înțeles să insereze, de comun acord, o clauză potrivit căreia: „în cazul în care promitenta vânzătoare nu își va îndeplini obligația de vânzare asumată prin prezentul contract, aceasta va fi obligată să restituie promitentei cumpărătoare integral prețul primit (..)”.
În baza acordului lor de voință, prin Acordul de rezoluțiune încheiat în data de 14.05.2008 părțile au convenit să rezoluționeze antecontractul de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare atestat de avocat C. D. sub nr. 55/4.10.2007.
În consecință, antecontractul de vânzare-cumpărare fiind desființat prin acordul de voință al părților, cu efect retroactiv, în mod corect a reținut prima instanță de fond că părțile trebuie să fie repuse în situația anterioară încheierii antecontractului,fapt care justifică dreptul reclamantei promitente-cumpărătoare . de a i se restitui prețul de 107.000 lei, în acord cu clauza din contract.
Prin urmare, în baza acordului de voință al ambelor părți (cuprins în Acordul de rezoluțiune din data de 14.05.2008),obligația inițială a promitentei-vânzătoare, obligație de a face – respectiv de a vinde promitentei-cumpărătoare la prețul de 107.000 lei și la termenul convenit imobilul menționat în antecontract, a încetat, rezoluțiunea pe cale amiabilă constituind o modalitate de încetare a antecontractului.
Tot în baza acordului de voință al acestora, între părți a luat naștere un raport juridic obligațional, având ca obiect obligația debitoarei intimata-pârâtă M. M. de a restitui creditoarei recurenta-reclamanta ., prețul de 107.000 lei achitat în temeiul antecontractului rezoluționat pe cale amiabilă.
În cauza de față, având în vedere că se contestă de către creditoare executarea obligației de către debitoare, se pune problema dovezii plății și a liberării debitoarei de obligația de a restitui prețul de 107.000 lei, în acest sens creditoarea recurenta-reclamantă invocând regulile generale de probă reglementate de art. 1191 C.civ. potrivit cărora dovada unui act juridic a cărui valoare depășește suma de 250 lei se face prin înscris autentic sau sub semnătură privată.
În mod corect au fost invocate aceste dispoziții legale de către recurenta-reclamantă creditoare, având în vedere dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Or, contractul în baza căruia a luat naștere raportul juridic obligațional în cauza de față este Acordul de rezoluțiune din data de 14.05.2008, încheiat anterior datei intrării în vigoare a Noului Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009. În consecință, acest act juridic este supus, în ceea ce privește executarea sa, regulilor de probațiune prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, deci dispozițiilor reglementate de art. 1191 din vechiul Cod civil.
Prin urmare, Curtea a reținut că dovada executării obligației de restituire a sumei de 107.000 lei este supusă regulilor generale de probă, respectiv numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată, deci nu prin alte înscrisuri sau martori sau prezumții.
Este corectă susținerea intimatei-pârâte conform căreia dispozițiile art. 1191 C.civ. (1864) nu sunt imperative, ci sunt dispoziții de ordine privată, astfel că proba testimonială pentru dovedirea restituirii prețului devenea admisibilă dacă reclamanta nu se opunea la administrarea acestei probe. Însă, Curtea a constatat că nu este cazul din speța de față, întrucât la termenul din data de 19.05.2011 în fața primei instanțe de fond, reclamanta a arătat că se opune la administrarea probei testimoniale solicitate de pârâtă; de asemenea, la termenul din data de 4.03.2013, în faza de apel, reclamanta a arătat că se opune la administrarea probei testimoniale solicitată de apelanta-pârâtă. Faptul că intimata-reclamanta a solicitat aceleași probe ca și apelanta - „în măsura în care instanța de apel va încuviința probele solicitate de apelantă” - nu însemna că instanța de apel putea deroga de la regimul probatoriu cerut de art. 1191 C.civ., deoarece solicitarea de probe în subsidiar și în contraprobă nu reprezenta o achiesare a părții adverse la posibilitatea de dovedire a actului juridic al plății prin martori, ci intenția părții era aceea de opoziție la administrarea probei testimoniale.
În baza principiilor generale privind executarea obligației de a da o sumă de bani, ca modalitate de executare a plății, pentru a face dovada că a restituit prețul de 107.000 lei, era necesar ca intimata-pârâtă să exhibe chitanța liberatorie eliberată de creditoare sau orice alt înscris, autentic sau sub semnătură privată emanând de la creditoare, prin care aceasta atesta primirea sumei de 107.000 lei.
Cum un asemenea înscris nu a fost exhibat de către intimata-pârâtă în cauza de față, Curtea constată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.1191 Cod civil care stipulează: „Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar nu se poate face decât sau prin act autentic sau prin act sub semnătura privată. Nu se va primi niciodată o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depășește 250 lei", motiv pentru care, constatând întemeiat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă M. M. împotriva sentinței civile nr. 4357/29.12.2011, ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 2 C.pr.civ., Curtea a dispus modificarea în tot a deciziei civile nr.60A/2013, inclusiv cu privire la înlăturarea obligației intimatei-reclamante . de plată a cheltuielilor de judecată în apel, având în vedere că s-a constatat legalitatea sentinței de fond nr. 4357/2011, de admitere a acțiunii precizate, iar în urma respingerii apelului declarat de pârâta M. M., acesta se află în culpă procesuală în faza de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ.
În faza de recurs, culpa procesuală aparține intimatei-pârâtă M. M., care a căzut în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. prin admiterea căii de atac promovate de partea adversă, motiv pentru care Curtea o va obliga la plata către recurenta-reclamantă S.C. H. C. S.R.L., a sumei de 1880,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva deciziei civile nr.348/19.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă revizuienta M. M. a formulat cerere de revizuire.
În motivarea cererii de revizuire revizuienta critică decizia pentru următoarele motive:
Potrivit art. 322 alin 1 C pr. Civ., revizuirea se poate cere atunci când hotărârea instanței de recurs evoca fondul pretențiilor dintre părți.
Având în vedere că prin hotărârea a cărei revizuire se solicita instanța a admis recursul intimatei - recurente reclamante considerând că instanța de apel a reținut greșit situația de fapt (restituirea sumei de bani), a considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin 1 C. pr. civ.
Prezenta cerere de revizuire se întemeiază pe dispozițiile art. 322 alin 1 pct. 2 teza 1 C. pr. civ, respectiv instanța de recurs s-a pronunțat extra petita, asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată de ., aceasta a solicitat să se constate intervenția vânzării cumpărării asupra terenului în suprafață de 500 mp, situat în Popești Leordeni tarIa 55/4, ., ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare atestat la data de 04.10.2007 de av. C. D..
Prin cererea precizatoare depusă cu depășirea primei zile de înfățișare, conform art. 132 C. pr. civ, reclamanta a solicitat obligarea revizuientei la restituirea sumei de 107.000 lei, primita în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare (și despre care susține că o restituise la momentul semnării "acordului de rezoluțiune"), arătând ca prin promisiunea bilaterala de vânzare cumpărare se stabilește obligația sa de a restitui suma de bani primită în cazul în care nu își va îndeplini obligația de vânzare. Bineînțeles, din interpretarea contractului, a rezultat că această clauză se referă la o neexecutare culpabilă din partea sa a obligației de vânzare.
Revizuienta susține că în fața instanței de fond a invocat tardivitatea cererii precizatoare și a arătat că între părți s-a încheiat la data de 14.05.2008 un "acord de rezoluțiune", de fapt un act prin care părțile, în mod amiabil, au constatat că au încetat efectele promisiunii bilateral de vânzare cumpărare. La acea dată a și restituit suma de bani primită în temeiul antecontractului, din acest motiv în acordul de rezoluțiune nu se stabilește obligația sa de a restitui suma de bani primită în temeiul antecontractului.
Prima instanță a admis acțiunea reclamantei, spunând că trebuie să restituie suma de bani, întrucât nu a respectat obligația de a vinde terenul, deși obligația de a vinde terenul încetase ca urmare a acordului de rezoluțiune.
Instanța de apel a admis apelul revizuientei și a considerat că din declarațiile martorilor audiați precum și din "acordul de rezoluțiune" a rezultat că nu aceasta mai are de plată nici o sumă de bani.
Instanța de recurs a admis recursul recurentei reclamante, arătând că antecontractul de vânzare cumpărare a fost desființat ca urmare a "acordului de rezoluțiune." Instanța a reținut, astfel, că în temeiul acordului de rezoluțiune încheiat între părți a luat naștere un raport juridic obligațional, având ca obiect obligația sa de a restitui către . prețul de 107.000 lei achitat în temeiul antecontractului rezoluționat pe cale amiabilă.
În aceste condiții, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată deoarece reclamanta și-a întemeiat acțiunea, pe antecontractul de vânzare cumpărare, arătând că întrucât revizuienta nu a respectat obligația de a vinde terenul, trebuia să fie obligată la restituirea prețului încasat. Obligația de a vinde terenul încetase ca urmare a încheierii acordului de rezoluțiune din data de 14.05.2008.
Instanța a modificat pretențiile reclamantei din cererea de chemare în judecată, arătând că în temeiul acordului de rezoluțiune, prin care au încetat obligațiile părților izvorâte din antecontract, între părți a luat naștere un alt raport juridic obligațional. Pe acest presupus nou raport juridic obligațional, neinvocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța a admis recursul și a obligat-o pe revizuientă să restituie încă o dată către intimată suma de 107.000 lei.
Din conținutul "acordului de rezoluțiune" - convenția părților cu privire la încetarea efectelor antecontractului de vânzare cumpărare - nu rezulta că revizuienta mai are de plătit vreo sumă de bani, tocmai pentru că a plătit-o la momentul semnării acordului.
Întreaga atitudine a intimatei reclamante, care a formulat inițial acțiune în "constatarea intervenirii vânzării cumpărării" deși semnase acordul de rezoluțiune, sperând că nu îl mai deține, nu poate decât să întărească susținerile sale.
De asemenea, apare inexplicabilă revizuientei și dorința societății de a semna acordul de rezoluțiune, în condițiile în care a achitat tot prețul la momentul încheierii antecontractului și nu l-ar fi restituit integral la data semnării acestui acord.
Potrivit art. 129 alin. final C pr civ, judecătorii hotărâsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În speță, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unui raport juridic obligațional care nu a fost invocat de intimata reclamantă, pronunțându-se asupra unui lucru care nu s-a cerut.
A solicitat în consecință admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.
Probe: înscrisuri.
În drept: art.322 Cod procedură civilă.
Intimatul pârât . prin administrator judiciar Sierra Quadrant SPRL- Filiala București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire și pe fond a solicitat, în esență, respingerea cererii ca nefondată.
Examinând cererea de revizuire întemeiată în drept pe prevederile art.322 pct.2 din C.pr.civ, în raport de dispozițiile legale invocate și de motivele de revizuire deduse judecății, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.322 alin.2 din C.pr.civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri…dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.”
În ceea ce privește susținerile revizuientei circumscrise motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art.322 alin.2 C.pr.civ, (respectiv situației în care prin hotărârea instanței de recurs ce evocă fondul atacată instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), Curtea reține că acestea sunt nefondate deoarece, contrar celor afirmate, instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs cu care a fost investită și asupra tuturor capetelor de acțiune la care acestea se refereau, pe care le-a analizat în fapt și în drept.
După cum a reținut în mod constant doctrina (Codul de procedură comentat și adnotat, ed. 1994 pag.558, autorii G. B. și D. R.) și jurisprudența unitară a instanțelor judecătorești, pentru a se putea fi primit acest motiv de revizuire, este necesar ca prin hotărârea atacată instanța să se fi pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost legal investită, în cazul de față, fiind vorba de faza procesuală a recursului, să nu se fi pronunțat asupra fiecărui motiv de recurs sau asupra unei cereri la care face trimitere unul dintre motivele de recurs. Nu constituie însă temei de revizuire faptul că instanța, după ce a cercetat toate capetele de cerere sau toate motivele de recurs, a admis pretențiile revizuientului doar în parte sau le-a respins
În cauză însă, contrar susținerilor revizuientei, instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs formulate de către aceasta, și toate capetele de cerere la care făceau trimitere motivele de recurs, în condițiile în care prin motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii, intimata în calitate de recurentă criticase tocmai încălcarea și aplicarea greșită a legii referitor la modul de soluționare a capătului de cerere precizatoare formulat la data de 20.10.2011 în fața Judecătoriei Cornetu.
Curtea constată că susținerile revizuientei referitoare la așa zisa pronunțare a instanței de recurs asupra unei cereri cu care nu a fost investită (respectiv cele referitoare la faptul că judecătoria nu fusese legal investită cu soluționarea cererii completatoare prin care se ceruse obligarea revizuientei la restituirea sumei de 107.000 lei în temeiul acordului de rezoluțiune deoarece cererea fusese depusă cu depășirea primei zile de înfățișare, la faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că revizuienta restituise suma la momentul semnării acordului de rezoluțiune, la faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere că exista o clauză ce se referea doar la o neexecutare culpabilă din partea sa a obligației de vânzare, că instanța de recurs a apreciat că nu a respectat obligația de a vinde terenul deși obligația de a vinde terenul încetase ca urmare a acordului de rezoluțiune, că antecontractul de vânzare cumpărare a fost desființat ca urmare a acordului de rezoluțiune și că instanța de recurs a interpretat greșit acordul de rezoluțiune), acestea se circumscriu de fapt unor critici referitoare la nelegalitatea și netemeinicia deciziei irevocabile atacate despre care se susține că este nelegală și netemeinică și prin urmare acestea nu reprezintă în sensul prevederilor art.322 alin.2 C.pr.civ situații în care „.. instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut” ci critici de nelegalitate și netemeinicie aduse unei hotărâri irevocabile care nu sunt prevăzute de dispozițiile art.322 C.pr.civ astfel că acestea nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de revizuire.
Dată fiind natura juridică a cererii de revizuire de cale extraordinară de atac, guvernată de principiul legalității, cazurile în care poate fi exercitată revizuirea sunt prevăzute expres de lege, ale cărei dispoziții sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse pe cale de interpretare; dispozițiile art.322 alin.2 C.pr.civ prevăd că această cale de atac se poate exercita atunci când „.. instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut.”(extra petita)
D. consecință, Curtea va respinge, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct. 2 C.pr.civ ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta M. M. împotriva deciziei civile nr. 348/19.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, încontradictoriu cu intimata A. A. și intimatul pârât . prin administrator judiciar Sierra Quadrant SPRL- Filiala București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. B. A. D. F.
S. S. B.
GREFIER
V. Ș.
RED.BAS
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
23.01.2015
| ← Expropriere. Decizia nr. 50/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1439/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
