Legea 10/2001. Decizia nr. 1390/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1390/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 6065/3/2013

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1390R

Ședința publică de la 29 septembrie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - ION POPA

JUDECĂTOR - D. F. B.

JUDECĂTOR - C. M. S.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 2133/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I., având ca obiect: Legea nr. 10/2001, ANULARE ACT.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant reprezentat de avocat D. C. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul reclamant a formulat întâmpinare și a depus-o la dosar, prin serviciul registratură, la data de 22.09.2014.

Reprezentanta intimatului reclamant invocă nulitatea recursului pe aspectul nemotivării având în vedere că recurenta nu critică hotărârea recurată, iar motivele nu se încadrează în condițiile prevăzute de art. 304 Cod pr. Civilă.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr.2133/2014 a Tribunalului București Secția a V a Civilă s-a admis acțiunea reclamantului M. I. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General și s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la reparații în baza Legii nr.10/2001, pentru imobilul situat în București, ., sector 3, reținându-se că imobilul compus din construcție și teren a fost expropriat prin Decretul nr.33/1982, reclamantul privind despăgubiri doar pentru construcții nu și pentru teren.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul arătând că notificarea se impunea a fi soluționată pe cale administrativă, că nu pot fi stabilite de către instanță modalitățile de reparație și că Legea nr.165/2013 a stabilit un termen nou pentru soluționarea administrativă a notificări depuse în baza Legii nr.10/2001.

Recursul este nefondat.

Potrivit deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată pe calea unui recurs în interesul legii, instanța sesizată cu cererea de soluționare a unei notificări formulate în baza Legii nr.10/2001, notificare care nu a fost finalizată în termenul legal pe cale administrativă, poate cerceta cauza pe fondul acesteia, chiar și în lipsa unei rezoluții administrative de soluționare din partea unității deținătoare a imobilului.

Modalitatea de reparație pe care a stabilit-o instanța s-a raportat la prevederile legale în vigoare, respectiv Legea nr.165/2013.

Este adevărat că aceeași lege a stabilit un nou termen de soluționare a notificărilor, dar această prevedere nu poate fi interpretată în defavoarea beneficiarului care a formulat notificarea, ci în favoarea sa în sensul soluționării cu celeritate a notificării.

Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă vom respinge recursul ca nefondat.

În baza art.274 Cod procedură civilă vom obliga recurentul la 700 lei cheltuieli de judecată către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 2133/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I..

Obligă recurentul la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 septembrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. P. D. F. B. C. M. S.

GREFIER

V. Ș.

RED.IP

Tehnored.MȘ/ 2 ex.

6.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 1390/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI