Cereri. Decizia nr. 1256/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1256/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 11198/3/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1256 R
Ședința publică de la 09.09.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – DORINA ZECA
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
……………………
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant F. Ș. și de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 970/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant F. Ș. reprezentat de avocat M. G. S., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuția părților calificarea căii de atac, în raport de dispozițiile art. XIII din Legea nr. 202/2010.
Apărătorul recurentului-reclamant F. Ș. apreciază că, în prezenta cauză, calea de atac este apelul. Consideră că dispozițiile la care face trimitere instanța nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Să se constate că față de obiectul acțiunii calea de atac este apelul.
După deliberare, Curtea califică calea de atac ca fiind recursul, în raport de dispozițiile art. XII din Legea nr. 202/2010, având în vedere data pronunțării hotărârii atacate, respectiv 26.04.2013 și ținând cont de faptul că, la acest termen, s-a calificat calea de atac se va constata că motivele de recurs au fost formulate în termen.
Apărătorul recurentului reclamant F. Ș. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant F. Ș. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Să se constate că instanța de fond a pronunțat în parte o hotărâre legală și temeinică și a analizat sumar probatoriul administrat în cauză. Cu privire la recursul declarat de pârâtul M. București prin Primarul General solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 05.04.2012, reclamantul F. Ș. a solicitat în contradictoriu cu M. București prin Primar General, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună, în principal, restituirea în natură a imobilului situat în București, Calea Moșilor, nr. 151, sector 2 și, în subsidiar, în măsura în care restituirea nu este posibilă, stabilirea valorii de piață a imobilului și acordarea în compensare a unui imobil având valoarea echivalentă imobilului ce face obiectul notificării nr. nr. 3221/2001.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit faptul că dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.
În virtutea plenitudinii sale de competență și pentru a da eficiență actului de justiție, instanța de judecată poate dispune ea însăși, în mod direct, restituire în natură a imobilului preluat de către stat sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Instanța supremă a reținut că o astfel de soluție se impune inclusiv prin raportare la faptul că retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea în mod nejustificat a procedurii de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii.
Notificarea nr. 3221/2001 a fost depusă în urmă cu mai bine de 10 ani, iar până la acest moment entitatea învestită cu soluționarea acesteia nu a formulat nici un răspuns.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea 10/2001 „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățită".
Astfel, notificarea adresată Primăriei Municipiului București prin intermediul căreia s-a solicitat restituirea în natură a imobilul situat în București, Calea Moșilor nr. 151, sector 2 a fost făcută în calitate de moștenitor legal al unei persoane îndreptățite.
În urma decesului autorului proprietar inițial au rămas moștenitori F. I., F. R. și reclamantul, așa cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 353/1959.
Pe parcursul celor peste 10 ani în care notificarea nu a fost soluționată, F. I. și F. R. au decedat, subsemnatul F. Ș. rămânând unic moștenitor potrivit certificatelor de moștenitor nr. 49/2007 și nr. 32/2011.
Imobilul teren care face obiectul prezentei cereri a fost dobândit de către autor în baza Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub nr._/1942 și transcris în Registrul de Transcripțiuni al Tribunalului Ilfov, Secția notariat la nr._/1942.
Imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951, de la Ș. F. și Jean I..
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. d), prin imobile preluate abuziv se înțeleg: „imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate".
Față de elementele de fapt de mai sus rezultă aplicabilitatea în speță a prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv de către stat potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv de stat[...] se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi. "(art. alin 1).
În drept, au fost invocate prev. Legii nr. 10/2001.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru și timbrului judiciar.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 12.10.2012, în ședință publică, reclamantul, prin avocat, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și expertiză topografie, care au fost încuviințate pentru instanță. Pârâtul nu a solicitat probe în apărare.
Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 12.12.2012. Nu au fost formulate obiecțiuni.
Urmare a suplimentării obiectivelor la termenul de judecată din data de 15.02.2013 (întrucât reclamantul a precizat că prezentul litigiu poartă doar asupra cotei de ½ din teren care a aparținut tatălui său), a fost depus răspuns din partea expertului la data de 26.03.2013, prin Serviciul Registratură. Nu au fost formulate obiecțiuni.
A fost atașat dosarul administrativ, în copie.
Prin sentința civilă nr. 970/26.04.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul F. Ș., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a dispus restituirea în natură către reclamantul F. Ș. a terenului în suprafață de 90,44 mp situat în București, Calea Moșilor nr. 151, sector 2 identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară (completare) întocmit de expert Gamenț C., pe care l-a omologat ca atare, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru terenul în suprafață de 183,06 mp situat în București, Calea Moșilor nr. 151, sector 2, imposibil de restituit în natură și a luat act că reclamantul solicită cheltuieli de judecată separat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1942 și transcris în Registrul de Transcripțiuni al Tribunalului Ilfov, Secția Notariat la nr._/1942 I. I. F., zis și Ș. I. F. și I.. I. I., zis și Jean I. au dobândit în indiviziune și în cote egale terenul situat în București, Calea Moșilor nr. 151, în suprafață de 475 mp, cu vecinătățile indicate în act.
Conform relațiilor de la filele 34, 61 dosar, Ș. I. F. și Jean I. au fost înscriși pe rolul fiscal ca proprietari.
Din situația juridică a imobilului atașată la fila 37 dosar rezultă că imobilul a fost preluat de stat de la Ș. F. și Jean I., în baza Decretului nr. 224/1951, privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor statului.
În urma decesului autorului Ș. F. au rămas moștenitori F. A., F. I., F. R. și reclamantul F. Ș., așa cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 353/1959.
În urma decesului lui F. A. au rămas ca moștenitori F. I., F. R. și reclamantul F. Ș., conform certificatului de moștenitor nr. 2594/16.11.1994.
După . Legii nr. 10/2001, F. I., F. R. și reclamantul F. Ș., în calitate de moștenitori ai lui Ș. F. au depus la Primăria Municipiului București, prin executor judecătoresc, notificarea înregistrată la B. E. și P. sub nr. 3221/13.08.2001, prin care au solicitat restituirea în natură a cotei de ½ din partea rămasă liberă din terenul menționat anterior.
În urma decesului lui F. I. și F. R. a rămas ca unic moștenitor reclamantul F. Ș., conform certificatului de moștenitor nr. 49/23.08.2007 și 32/27.06.2011.
La dosar nu se regăsește dovada că notificarea identificată mai sus a fost soluționată.
Prin raportare la situația de fapt reținută anterior, Tribunalul a constatat că, conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 rep.: "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent" .
De asemenea, conform art. 2 alin. lit. d din Legea nr. 10/2001 rep., imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate, sunt considerate a fi preluate în mod abuziv de către statul român (cazul speței de față).
Din cele reținute anterior, ca și prin aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 rep., prin raportare la adresa atașată la fila 37 dosar, se concluzionează că, în speță, cota de ½ din imobilul teren, situat în București, Calea Moșilor nr. 151, sector 2, a fost preluat abuziv de statul român de la F. Ș..
Conform art. 3 alin. 1 lit. a din același act normativ, sunt considerate persoane îndreptățite la restituire "persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziva a acestora", art. 4 alin. 2 prevede faptul că "de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite", iar în conformitate cu dispozițiile alin. 4 al art. 4 din Lege de cotele moștenitorilor care nu au urmat procedura prevăzută de Lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus cererea de restituire în termen.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că, în cauza de față, având în vedere cele reținute anterior în fapt și în drept, reclamantul F. Ș. are calitate de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001 rep.
Întrucât notificarea precizată anterior nu a fost până în prezent soluționată, Tribunalul a avut în vedere că, prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nr. XXI19.03.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 764/12.11.2007 și obligatorie pentru instanțe, s-a statuat că instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond acțiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare.
Subsecvent, Tribunalul a reținut că, astfel cum a rezultat în urma administrării probei cu expertiză topografică, terenul în totalitatea sa are în prezent suprafața de 472 mp, iar echivalentul cotei de ½ din terenul în suprafață de 475 mp (în acte), respectiv 237,5 mp astfel cum acesta a fost identificat în planul de la fila 203 dosar, este format din 90,44 mp teren viran și restul platformă carosabilă și parcare.
În aplicarea regulii impuse de art. 7 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul a dispus restituirea în natură către reclamantul F. Ș. a terenului în suprafață de 90,44 mp. situat în București, Calea Moșilor nr. 151, sector 2, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară (completare) întocmit de expert Gamenț C., pe care l-a omologat ca atare.
În ceea ce privește diferența de 183,06 mp teren ocupat de platformă carosabilă și parcare, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 10.3 din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001, conform cărora nu se pot restitui în natură terenurile afectate de parcări amenajate.
În consecință, cu referire la această suprafață imposibil de restituit în natură, Tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În baza principiului disponibilității, Tribunalul a luat act că reclamantul solicită cheltuieli de judecată separat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General și recurentul reclamant F. Ș..
I.În motivarea recursului declarat de către M. București prin Primarul General , întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedura civila se arată că hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.
Se învederează că legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire in natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Recurentul pârât a precizat că unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
S-a invocat excepția de prematuritate a cererii față de . Legii nr. 165/2013.
Prin dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr.165/2013 entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2011 republicata cu modificările si completările ulterioare.
Se mai arată că termenele prevăzute la alin. 1 curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Recurentul pârât a mai arătat că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr.10/2001 mai mult prin art.32.1 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativa de 90 zile in care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
In consecință, se precizează că analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind masurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist în România respectiv legea nr. 165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Astfel, recurentul pârât a apreciat că dreptul persoanelor care se considera îndreptățite la masuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
În final, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca prematură.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
II. În motivarea recursului declarat de către recurentul-reclamant F. Ș. se învederează următoarele:
Hotărârea pronunțată de către instanța de fond este în parte nelegală și netemeinică, deoarece nu au fost aplicate în mod corect dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr.10/2001.
Astfel, se învederează că, din cuprinsul raportului de expertiză, rezultă că poate fi restituită în natură suprafața de 237,50 mp, însă instanța nu a dispus restituirea în natură a întregii suprafețe de teren, ci numai suprafața de 90, 44 mp.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
Analizând recursurile declarate din prisma criticilor formulate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul declarat de recurentul-reclamant F. Ș. este fondat, în ceea ce privește critica aplicarea art. 7 din Legea nr.10/2001 și că recursul declarat de către recurentul pârât M. București prin Primar General, este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
I.Recursul declarat de către M. București prin Primar General este nefondat, pentru următoarele motive:
Astfel, singura critică referitoare la excepția prematurității promovării cererii de chemare în judecată este nefondată, având în vedere următoarele:
La momentul înregistrării prezentei cereri de chemare judecată, interesul reclamantului era născut, actual și legitim, moment în raport de care instanța trebuia să analizeze cererea de chemare în judecată, potrivit principiului constituțional al neretroactivității legii.
Astfel, Curtea învederează că procedura de restituire a imobilelor naționalizate a fost scindată în trei etape distincte obligatorii:
1.etapa administrativă, în cadrul căreia unitatea deținătoare soluționează notificarea prin emiterea unei dispoziții motivate.
2. etapa jurisdicțională, cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege – regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent – compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă hotărârea judecătorească prin care se analizează pe fond notificarea, din prisma condițiilor prevăzute de art. 1-3 din Legea nr.10/2001.
3. procedura execuțională derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, până la apariția Legii nr.165/2013.
În cauza de față, ne aflăm în etapa jurisdicțională, iar cererea de chemare în judecată a fost promovată în luna aprilie 2012, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și a avut ca temei legal Legea nr. 10/2001, Titlul VII al Legii nr.247/2005 și, nu în ultimul rând, decizia nr.XX/2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de casație și Justiție, sub imperiul cărora s-a născut raportul juridic dedus judecății.
În cadrul etapei jurisdicționale, instanța de judecată soluționează cauza pendinte, în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001, în ceea ce privește condițiile de fond cu privire la preluarea abuzivă și cu privire la calitatea de persoană îndreptățită.
Față de aceste considerente, instanța de recurs învederează că nu este fondată critica cu privire la suspendarea soluționării cauzelor, în conformitate cu dispozițiile art.33 din Legea nr.165/2013.
Legea nr. 165/2013 stabilește prin art. 33-34, termene în interiorul căror se pot soluționa notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, inaplicabile în cazurile particulare ale fiecărei notificări în parte, dar care au caracter de obligativitate pentru entitățile învestite de lege, fiind corelate cu drepturile persoanelor notificatoare de a li se soluționa cererile de restituire.
Prelungirea termenelor de soluționare prevăzute de dispozițiile art. 33 din Legea nr.165/2013 se referă numai la faza administrativă de soluționare a notificărilor de către unitățile deținătoare, și nu la instanțele de judecată învestite cu soluționarea pe fond a notificărilor, care au plenitudine de competență, în conformitate cu decizia în interesul legii nr.XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Noua lege nu abrogă dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, singurul element de schimbare fiind modificarea art. 31 referitor la recalcularea valorii acțiunilor în raport de măsurile instituite de Legea nr. 165/2013.
O interpretare corectă și sistemică a Legii nr.165/2013 nu atrage și nu poate conduce la ideea unei prematurități a cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât această excepție trebuie analizată în raport de momentul introducerii cererii – moment la care este aplicabilă legea în vigoare la acea dată, respectiv Legea nr.10/2001, neabrogată.
O interpretare contrară, în sensul că este suspendată și soluționarea cauzelor în fața instanțelor de judecată ar însemna nu numai încălcarea deciziei în interesul legii menționate, dar și o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul de acces la instanță neîngrădit și existența unui proces echitabil.
De asemenea, instanța învederează că Legea nr. 165/2013 este o lege specială care reglementează "măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist", altfel spus reglementează modalitățile de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii ce se vor acorda persoanelor îndreptățite, al căror drept la reparație a fost recunoscut și analizat în conformitate cu disp. Legii nr. 10/2001.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr.165/2013 - privind aplicabilitatea dispozițiilor acestei legi și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată -trebuie interpretate corelat cu întregul act normativ, astfel încât rezultă cu evidență că cererile aflate pe rolul instanțelor se vor soluționa în concordanță cu noua lege, doar în ce privește modalitatea de despăgubire.
Astfel, Curtea învederează că Legea nr.165/2013 este aplicabilă numai etapei administrative și execuționale, nefiind aplicabilă etapei jurisdicționale.
Pentru aceste considerente, se constată că nu este întemeiat recursul declarat de către M. București prin Primar General împotriva sentinței civile nr. nr. 970/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ .
II. Recursul declarat de către recurentul-reclamant F. Ș. este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Singura critică formulată de către recurent se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea nr.10/2001, referitoare la restituirea în natură a întregii suprafețe de teren de 237,50 mp, care a făcut obiectul preluării abuzive.
Curtea constată că această critică este parțial fondată, având în vedere următoarelor împrejurări:
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001 „ (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. (2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
Curtea învederează că legiuitorul a instituit ca principiu restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, însă a prevăzut, în cazul imposibilității restituirii în natură, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale.
În cauza de față, se constată că recurenții au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren de 237,50 mp, situat în ..152, Sector 2, București, imobil care a fost preluat abuziv.
Prima instanță, în conformitate cu art. 7 și 10 din Legea nr.10/2001 și cu aplicarea art.10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, adoptate prin H.G. nr.250/2007 modificate prin H.G. nr.923/2010, a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografică, în vederea identificării cu exactitate a terenului pentru a se verifica, dacă există posibilitatea restituirii în natură a acestuia.
Prin raportul de expertiză efectuat de către expertul C. Gamenț, aflat la filele 169-175 din dosarul primei instanțe, a fost identificată suprafața de teren de 250 mp.
Prin concluziile raportului de expertiză, s-a arătat că o suprafață de teren de 177 mp este ocupată de platformă asfaltată, carosabilă și pietonală și că o suprafață de teren de 127 mp reprezintă teren viran neamenajat, care ar putea fi restituită în natură.
Prin completarea la raportul de expertiză efectuat în cauză, aflat la filele 200-203 din dosarul Tribunalului București se precizează că poate fi restituită în natură suprafața de teren de 90, 44 mp-teren viran, restul suprafeței de teren de 147,06 mp- platformă betonată și parcare, neputând fi restituită în natură.
De asemenea, în cuprinsul raportului de expertiză se învederează că există o suprafață liberă complet, neasfaltată, care nu poate fi considerată spațiu verde amenajat.
Curtea învederează că Tribunalul București a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 90,44 mp, fără a explicita considerentele avute în vedere pentru care nu a dispus restituirea în natură a suprafeței de 127 mp- teren viran, așa cum a fost identificată inițial de către expertul tehnic.
Curtea constată că nu s-a stabilit situația juridică a diferenței de teren de 36,56 mp, pentru a se putea aprecia asupra posibilității restituirii în natură și asupra acestei suprafețe de teren.
În vederea lămuririi situației juridice asupra suprafeței de 36,56 mp este necesar să se administreze probatorii suplimentare (completare a raportului de expertiză și efectuarea de adresă către Direcția Patrimoniu, cadastru și Proprietate din cadrul Municipiului București, Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Sectorului 2 București și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară), probe care nu pot fi administrare în calea de atac a recursului.
În raport de situația de fapt stabilită în baza probelor suplimentare, care vor fi administrate în cauză, instanța de fond va aplica dispozițiile art.10 alin. (2) din Legea nr.10/2001 republicată, care stipulează că „În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) -f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
De asemenea, se vor avea în vedere dispozițiile art. 10 pct. 3) din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001, adoptată la dta de 07.03.2007 care prevede că „În toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism”.
Prima instanță, după stabilirea situației de fapt și a incidenței normei juridice aplicabile în cauză, va stabili natura măsurilor reparatorii, care vor fi dispuse în cauză (fie restituirea în antură, fie acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent).
Având în vedere toate aspectele menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General formulat în contradictoriu cu recurentul-reclamant F. Ș. și va admite recursul declarat de către recurentul-reclamant F. Ș. în contradictoriu cu recurentul-pârât M. București prin Primarul General. Va casa în parte sentința civilă nr. 970/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-IV-a Civilă, în dosarul nr._ și va trimite spre rejudecare cauza în privința măsurilor reparatorii referitoare la terenul în suprafață de 183,06 mp, situat în București, Calea Moșilor, nr.151, sector 2, București. De asemenea, va menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la restituirea în natură a suprafeței de teren de 90,44 mp, dispuse de către prima instanță, având în vedere că recurentul-pârât M. București prin Primarul General nu a exercitat calea de atac pe acest aspect, iar instanța este ținută de limitele controlului judiciar, așa cum a fost stabilit, prin calea de atac declarată de către recurentul-intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General formulat în contradictoriu cu recurentul-reclamant F. Ș., împotriva sentinței civile nr. 970/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de către recurentul-reclamant F. Ș. în contradictoriu cu recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 970/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința civilă nr. 970/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-IV-a Civilă, în dosarul nr._ și trimite spre rejudecare cauza în privința măsurilor reparatorii referitoare la terenul în suprafață de 183,06 mp, situat în București, Calea Moșilor, nr.151, sector 2, București.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Z. M. Steluța C. D. L. M.
GREFIER
S. V.
Red. DZ
Tehnored. GC/DZ 2 ex
Jud. fond A. M. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 30/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Hotărâre din 16-10-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
