Legea 10/2001. Decizia nr. 1424/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1424/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 12338/3/2012
Dosar nr._
(411/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1424
Ședința publică de la 30.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
GREFIER - N. - C. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți Ș. S. G. și V. Sura, împotriva sentinței civile nr.715 din data de 09.04.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primar General.
P. are ca obiect - acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 23.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 30.09.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția V-a Civilă la data de 11.04.2012, sub nr.1233/3/012, reclamanții Ș. S. G. și V. Sura au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București, reprezentat prin primarul general, soluționarea notificării nr.109/28.01.2002, dosar nr._, constatând calitatea acestora de persoane îndreptățite la masuri reparatorii și obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții prin care sa se acorde în compensare spațiul comercial aflat în proprietatea privata a municipalității, în suprafața de 111.11 mp, cu terenul aferent, situat în ..23 A, sector 1, București, sau alt bun similar.
La termenul din data de 05.07.2012, reclamanții au depus cerere modificatoare prin care au solicitat anularea dispoziției nr._/25.05.2012, emisă de Primăria Municipiului București, și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să se acorde în compensare spațiul comercial situat în ..23 A, sector 1.
În motivare, reclamanții au arătat ca prin dispoziția nr._/2012 s-a propus acordarea de despăgubiri în numerar pentru terenul în suprafața de 400 mp, situat în fosta ., sector 3.
În conformitate cu art.1 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001, republicata “ în cazurile în care restituirea în natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii în compensare. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investita cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv”.
Motivarea pârâtului în sensul ca nu exista bunuri ce pot fi acordate în compensare nu corespunde realității.
În plus, există o imposibilitate efectivă a încasării despăgubirilor în actuala situație economico-financiară prin care trece Romania, și mai ales în condițiile în care art.III din OG nr.62/2010 a suspendat pentru doi ani emiterea titlurilor de plata în soluționarea dosarelor constituite în baza Legii nr.10/2001, iar OUG nr.4/2012 a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire și a titlurilor de conversie.
Prin cererea depusa la data de 09.10.2012, reclamanții au arătat ca înțeleg sa solicite acordarea în compensare a spațiului comercial situat în ..30, sector 5, în suprafața de 79 mp.
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a fost reprezentat în instanța pentru a-și preciza poziția procesuala.
Instanța a administrat, la solicitarea reclamanților, proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnica evaluatori (raportul de expertiza întocmit de d-na expert Hintea E. fiind depus la filele 223-245 din dosar).
Prin sentința civilă nr.715/09.04.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată contestația formulata de reclamanții Ș. S. G. și V. Sura.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr._/25.05.2012, emisa de Primăria Municipiului București, s-a propus acordarea de masuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafața de 400 mp, situat în București, ., sector 3, imposibil de restituit în natura persoanelor îndreptățite Ș. S. G. și V. Sura.
În motivarea dispoziției s-a reținut ca, prin contractul de cesiune autentificat sub nr.930/22.12.2011 la BNPA T. C. și D. R., notificatoarea P. E. a cesionat, în cote de ½, către Ș. S. G. și V. Sura, dreptul supus procedurii de restituire a imobilelor reglementata conform dispozițiilor Legii nr.10/2001, având ca obiect acordarea de masuri reparatorii constând în despăgubiri, pentru imobilul compus din teren în suprafața de 400 mp, fost situat în București, ., sector 3. Întrucât terenul fostului imobil este afectat de carosabil, s-a propus acordarea de masuri reparatorii în echivalent.
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, “în cazurile în care restituirea în natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii în echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv”.
De asemenea, art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, prevede ca: “ Daca restituirea în natură nu este posibila, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziția motivată, în termenul prevăzut la art.25 alin.1 sa acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau sericii ori sa propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptățită”.
Din această dispoziție legala, care stabilește o ordine de preferința, rezulta ca, în ipoteza în care restituirea în natura nu este posibila, ceea ce prevalează este acordarea de bunuri în compensare persoanei îndreptățite și doar în cazul în care măsura compensării nu este posibila sau nu este acceptata de persoana îndreptățita se pot acorda masuri reparatorii.
Altfel spus, unitatea deținătoare este obligată, în cazul în care exista bunuri disponibile, susceptibile de a fi atribuite persoanei îndreptățite, sa acorde aceasta forma de reparație în echivalent, reparația în echivalent sub forma despăgubirilor acordate în condițiile legii speciale de stabilire și acordare a acestora, Legea nr.147/2005, fiind subsidiară atribuirii de bunuri sau servicii în compensare.
În cadrul procedurii reglementate de art.26 din Legea nr.10/2001, instanța este abilitata sa analizeze cererea de restituire formulata de persoana îndreptățita sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, inclusiv în ceea ce privește categoria masurilor reparatorii ce i se cuvin.
În acest sens, instanța a reținut ca, în temeiul art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, primarii sau conducătorii entităților investite cu soluționarea notificărilor au obligația sa afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care sa cuprinsa bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Reparația prin atribuirea de bunuri în compensare nu este lăsată la aprecierea exclusiva a unității deținătoare, instanța de judecata având posibilitatea sa cenzureze un eventual abuz de drept din partea acesteia, de a nu declara anumite bunuri ca fiind disponibile, pentru a le exclude de la atribuirea în compensare către cei interesați.
În cazul în care deținătorul imobilului pretinde ca nu are bunuri disponibile pentru a fi acordate în compensare, astfel cum au declarat pârâta, reclamantul are obligația, conform art.1169 Cod civil, de a proba existenta unor bunuri disponibile în patrimoniul deținătorului imobilului ce nu poate fi restituit în natura. Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin nota nr. î2947/06.09.2012, Primăria Municipiului București a arătat faptul ca nu deține bunuri și/sau servicii care sa poată fi date în compensare.
Prin cererea modificatoare, reclamanții au solicitat acordarea în compensare pentru cei 400 mp, din ., sector 3, a imobilului situat în București, .. 30, sector 5.
Imobilul solicitat de reclamanți, a fost identificat prin raportul de expertiza tehnica întocmit de expertul tehnic Hintea E., conform căruia valoarea de circulație a imobilului solicitat în compensare este de_ lei, în timp ce cea a terenului nerestituit în natura este de_ lei.
Cu privire la acest imobil, în adresa nr._/_/0.11.2012, emisa de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu - Serviciu Evidenta Domeniu Public și Privat, se arată că, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.119/1948. Potrivit relațiilor comunicate de Serviciul analiza, soluționare și gestiune notificări Legea nr.10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București, pentru adresa din ..30, nu sunt înregistrate cereri de restituire în natura sau de acordare de masuri reparatorii în echivalent.
Administrația Fondului Imobiliar cu adresa nr._/20.03.2013, a precizat ca spațiul cu alta destinație în suprafața de 79.36 mp, situat în ..30, sector 5, se afla pe “lista spatiilor comerciale proprietate privata a statului și celor de prestări servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a celor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, de vânzare conform Legii nr.550/2002, întocmită pentru toate sectoarele și aprobata prin HCGMB nr. 271/2002, cu modificările și completările ulterioare și nu pot fi încadrate în categoria bunurilor ce pot fi atribuite în compensare conform prevederilor Legii nr.10/2001”.
Aceste spații comerciale pot fi înstrăinate numai în condițiile Legii nr.550/2002, care în art.1 alin.2 reglementează și modalitățile de vânzare, respectiv prin negociere directa sau prin licitație publica, cu vânzare.
Referitor la imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care fac obiectul Legii nr.10/2001, cum este cazul și al spațiului comercial din ..30, art.2 precizează că intra sub incidenta Legii nr.550/2002, cu excepția situației în care sunt restituite în natura fostului proprietar.
Așadar, ținând cont ca spațiul comercial solicitat de reclamanți poate fi înstrăinat numai în condițiile prevăzute de Legea nr.550/2002, instanța a constatat ca nu poate fi acordat în compensare în aplicare disp. art.1 alin.2 teza I din Legea nr.10/2001.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța a constatat ca cererea dedusa judecații în acest dosar este neîntemeiata, urmând a fi respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe, la data de 29.01.2014 recurenții – reclamanți Ș. S. G. și Vafcenco Sura au declarat recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 24.02.2014.
În motivarea recursului lor, recurenții – reclamanți au arătat că prin cererea de chemare in judecata astfel cum a fost modificata, au solicitat instanței anularea Dispoziției Primarului General nr._/25.05.2012 si obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții prin care sa se acorde in compensare spațiul comercial in suprafața de 79 mp situat în ..30, sector 5, București.
Respectuos solicită să se constate că din toate adresele emise de instituțiile statului a reieșit ca pentru acest spațiu comercial nu exista notificare in baza Legii nr.10/2001, nu exista dosar de revendicare pe rolul instanțelor judecătorești, nu a ieșit din patrimoniul municipalității (astfel cum reiese din extrasul de carte funciara si din istoricul de rol fiscal emis de DITL Sector 5). Cu alte cuvinte, la momentul pronunțării hotărârii atacate, nu exista niciun impediment de fapt sau de drept împotriva compensării in baza Legii nr.10/2001.
Din raportul de expertiza in specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, a reieșit că acest spațiu comercial este mai puțin valoros decât terenul de 400 mp situat în ., sector 3 (care face obiectul notificării).
Cu toate acestea, instanța de fond a respins acțiunea motivând ca acest spațiu comercial nu poate fi înstrăinat decât in baza Legii nr.550/2002, astfel ca nu poate fi acordat in compensare in baza Legii nr.10/2001.
Recurenții solicită să se observe că raționamentul instanței de fond este netemeinic și nelegal.
Legea nr.10/2001 prevede posibilitatea compensării cu un bun aflat în patrimoniul unității investite cu soluționarea notificării. Singura condiție prevăzută de Legea nr.10/2001 pentru a deveni operabila compensarea, este ca bunul sa se afle in patrimoniul municipalității.
Or, din toata situația juridica depusa la dosar, reiese ca acest spațiu comercial se afla încă în proprietatea municipalității.
F. de împrejurarea ca Legea nr.10/2001 nu face nicio alta distincție, distincția făcuta de instanța de fond este cel puțin ilegala din perspectiva principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Faptul ca fostul utilizator al spațiului (fost chiriaș al PMB) a formulat in anul 2002 o cerere de cumpărare in baza Legii nr.550/2002, asta nu înseamnă că de plano acest tip de bunuri (spatii comerciale) nu mai pot fi acordate în compensare in baza Legii nr.10/2001, mai ales în condițiile în care acest bun se afla încă in patrimoniul municipalității.
Daca ar fi sa intram mai in amânunt, se va observa ca societatea care a formulat cererea de cumpărare in baza Legii nr.550/2002 (Se L&D ELITE TOTAL SRL), nici măcar nu mai întrunește calitatea de chiriaș al PMB, si nici nu mai deține spațiul comercial, fiind evacuată pentru lipsa titlu locativ si pentru debite neachitate (a se vedea adresa emisă de PMB nr._/12.11.20 12 aflata la dosarul de fond, pe care o anexam in copie, din nou).
Astfel, în dosarul nr._/302/210 (Judecătoria Sector 5), a fost admisa acțiunea Municipiului București împotriva se L&D ELITE TOTAL SRL, care a fost obligata la plata contravalorii lipsei de folosința.
În mod similar, in dosarul nr._/3/2010 (TB Secția VI). Instanța a admis acțiunea de evacuare a Municipiului București împotriva se L&D ELITE TOTAL SRL. In baza acestei sentințe s-a efectuat evacuarea societății din spațiu la data de 05.10.2012, astfel cum reiese din adresa emisă de PMB nr._/23.11.20I2, aflata deja la dosarul de fond, și pe care o anexez încă o data.
Așadar, aceasta societate se L&D ELITE TOTAL SRL care a formulat cererea in baza Legii nr.550/2002 nu mai întrunește condițiile cerute de att.16 din Legea nr.550/2002, nemaifiind utilizatorul spațiului si nemaiavând titlu locativ asupra acestui spațiu.
Din aceasta perspectiva, cele reținute de instanța de fond ca temei al respingerii acțiunii sunt netemeinice și nelegale.
În plus, Legea nr.10/2001 are prioritate față de aplicarea Legii nr.550/2002, instituindu-se o nulitate absolută asupra tuturor actelor de înstrăinare a unui bun solicitat in baza Legii nr.10/2001, acesta fiind si motivul pentru care la art.2 din Legea nr.550/2002 se prevede ca atunci când spatiile comerciale sunt solicitate de foștii proprietari în baza Legii nr.10/2001 acestea nu mai pot face obiectul Legii nr.550/2002.
Mai mult decât atât, în prezenta speța nu este vorba de o înstrăinare, așa cum greșit a reținut instanța de fond (penultimul paragraf de pe pag.6 a sentinței de fond). Temeiul de drept este acordarea unui bun din proprietatea privata a municipalității, in compensare în baza Legii nr.10/2001. Daca acțiunea ar fi fost de obligare a municipalității la vânzarea acestui spațiu comercial in baza altui temei de drept decât Legea nr.550/2002, atunci raționamentul instanței ar fi fost just, în sensul ca aceste spatii nu pot fi vândute decât în baza Legii nr._.
Dar temeiul de drept este Legea nr.10/2001 care prevede foarte clar si expres ca singura condiție este ca bunul să fie în proprietatea privata a unității investite cu soluționarea notificării. Or, din adresa AFI nr._/20.03.2013 reiese ca acest bun aparține proprietății private a municipalității. Faptul ca in cuprinsul acestei adrese un funcționar a scris ca acest spațiu comercial se afla pe lista spațiilor ce pot fi vândute in baza Legii nr.550/2001 și nu pot fi atribuite în compensare este o opinie nejuridica si abuziva, de natura a induce in eroare instanța de judecată.
Nu exista nicio distincție instituita de Legea nr.10/2001 cu privire la spatiile comerciale, iar unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem. Nici instanța nu poate sa distingă, nici AFI nu poate sa distingă. Nu contează dacă a fost solicitată cumpărarea acestui spațiu comercial în anul 2002, atâta vreme cât până la acest moment spațiul nu a ieșit din patrimoniul municipalității și atâta vreme cât societatea care a depus cererea de cumpărare nu mai îndeplinește condițiile legale.
Față de toate acestea, consideră ca sentința este netemeinică și nelegală, motiv pentru care recurenții – reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulata si modificată.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă, art.304 al.1 pct.8, 9 Cod procedură civilă art.3041 Cod procedură civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:
Având în vedere că în materia legii10/2001,astfel cum a fost modificată prin legea 202/2010, prima instanță pronunță o sentință nesusceptibilă de apel, recursul exercitat, deși își păstrează caracterul de cale de atac extraordinară, de reformare, în virtutea dispozițiilor art 304 indice 1 cod procedură civilă, permite instanței să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și drept, bineînțeles în limita criticilor formulate de partea recurentă și nu doar sub aspectul motivelor de nelegalitate, așa cum stabilesc prevederile art 304 cod procedură civilă. Pe cale de consecință, instanța este îndrituită să analizeze și să reaprecieze materialul probator administrat în cauză, în măsura în care este necesar pentru cenzurarea motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 8 și 9 cod procedură civilă, criticându-se soluția primei instanței sub aspectul greșitei stabiliri a regimului juridic al imobilului, solicitat de reclamanți a fi atribuit în compensare, din perspectiva incidenței legii 550/2002.
În ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art 304 pct 8 cod procedură civilă, acesta se referă la încălcarea principiului înscris în prevederile art 969 alin 1 cod civil, potrivit căruia convențiile legale au putere de lege între părțile contractante. Pornind de la semnificația acestor dispoziții de drept de material, care consacră principiul forței obligatorii a contractului și având în vedere și prevederile procedurale invocate de recurentă drept temei pentru critica formulată, Curtea constată că trebuie distins între următoarele ipoteze: situația în care instanța este sesizată cu un diferend legat de un act juridic, indiferent că este un act juridic unilateral sau bilateral, ale cărui clauze sunt clare și precise, judecătorul, soluționând fondul, având obligația să-l aplice în litera și spiritul său, nefiind îndrituită să-i dea un alt înțeles, precum și situația în care clauzele actului juridic dedus judecății sunt neclare, susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorului revenindu-i datoria de a-l interpreta, potrivit regulilor de interpretare a actelor juridice.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art 304 pct 8 cod procedură civilă se referă la situația în care actul juridic care a generat litigiul este clar sub aspectul conținutului, dar instanța, pronunțându-se asupra pretențiilor cu care fost învestită, îi schimbă natura sau înțelesul, cu precizarea că în ipoteza în care din materialul probator administrat rezultă un dubiu cu privire la natura juridică sau conținutul actului juridic, interpretarea dată de instanțele de fond constituie o chestiune de fapt, care nu mai poate fi supusă cenzurii instanței de recurs.
Făcând aplicarea în cauză a acestor aspecte teoretice, Curtea constată că acest motiv de modificare a hotărârii nu este incident în cauză, în condițiile în care nu se pune problema interpretării clauzelor unui act juridic pentru calificarea naturii juridice a acestuia sau pentru clarificarea sensului acestora, ci trebuie soluționată pe fond notificarea reclamanților, în sensul stabilirii dacă este posibilă acordarea în compensare a imobilului identificat de către reclamanți, în contextul legii 10/2001.
În ceea ce privește motivul de critică întemeiat pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Din examinarea cererii de recurs, Curtea constată că unica critică formulată se referă la necesitatea de a acorda prioritate legii 10/2001, față de dispozițiile legii 550/2002, invocându-se drept argument principal prevederile art 21 alin 5 din legea 10/2001.
Așa cum rezultă din situația juridică a imobilului( spațiu comercial) identificat de către reclamanți, potențial disponibil pentru a fi acordat în compensare, Curtea constată că face obiectul unei legi speciale, și anume Legea 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local. Acest imobil este inclus în lista spațiilor comerciale supuse vânzării conform prevederilor legii 550/2002, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 271/2002.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 550/2002 arată că actul normativ anterior menționat stabilește cadrul juridic pentru vânzarea spațiilor comerciale și a celor de prestări de servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, denumite în continuare spații comerciale sau de prestări de servicii. În alineatul al doilea se evidențiază procedura de vânzare, în sensul că înstrăinarea spațiilor comerciale sau de prestări de servicii se realizează prin negociere directă sau, după caz, prin licitație publică cu strigare, în condițiile prezentei legi. Relevante sunt de asemenea și dispozițiile art 5 alin 1 din legea 550/2002, care stabilesc că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi consiliile județene și consiliile locale vor aproba, prin hotărârea a două treimi din numărul consilierilor, lista spațiilor comerciale sau de prestări de servicii, proprietate privată a statului, care se află în administrarea lor, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora, care urmează să fie vândute potrivit dispozițiilor prezentei legi.
Din întreaga economie a dispozițiilor legii 10/2001, lege cu caracter esențialmente reparator, care acordă realizarea procedurilor de retrocedare( în natură sau prin echivalent) unităților deținătoare, respectiv entităților investite de lege cu soluționarea notificărilor, recunoscându-le acestora atribuțiile și prerogativele legal necesare precum și din interpretarea sistematică a prevederilor legii 550/2002, lege specială, care reglementează procedura de vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, se desprinde concluzia că instanța nu poate aprecia ca fiind abuziv refuzul intimatului pârât (entitatea notificată) de a-l atribui în compensare, în condițiile Legii 10/2001recurenților reclamanți, din moment ce administratorul imobilului a stabilit, în conformitate cu competențele care îi sunt conferite prin lege, că regimul juridic al spațiului comercial în litigiu este acela de spațiu care urmează a fi valorificat prin vânzare în temeiul Legii 550/2002.
Pentru fundamentarea acestei concluzii, Curtea are în vedere și dispozițiile art. 1.7 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG 250/2007, conform cărora măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta. În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire. În aceste cazuri decizia/dispoziția motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) și ale art. 26 alin. (5) din lege. În egală măsură, trebuie examinate și prevederile art. 1 alin. 5 din Legea 10/2001 care stabilesc că primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Din analiza coroborată a normelor juridice enunțate rezultă, în mod indubitabil, că pot constitui obiect al unei măsuri reparatorii prin compensare acele bunuri care sunt identificate de primari ca disponibile.
Or, spațiul comercial în litigiu nu poate fi calificat ca unul disponibil în condițiile în care există o hotărâre a autorității abilitate prin Legea 550/2002 – alta decât primarul – prin care i s-a stabilit un statut juridic special, și anume acela de spațiu comercial care urmează a fi vândut conform acestui din urmă act normativ.
În susținerea motivelor de recurs, reclamanții s-au prevalat și de dispozițiile art 21 alin 5 din legea 10/2001, prin care legiuitorul, urmărind să confere prioritate în aplicare legii speciale, interzice sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, efectuarea actelor de înstrăinare, concesionare, locație de gestiune, asociere în participațiune, ipotecarea, locațiune, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor legii 10/2001. Din examinarea acestor dispoziții legale, sub aspectul domeniului de aplicare, rezultă în mod clar cauza pentru care nu se poate reține incidența lor în prezenta cauză. Prin textul de lege anterior enunțat, legiuitorul, pentru a oferi efectivitate și eficiență procedurilor de retrocedare declanșate prin formularea notificării, urmărește să conserve regimul juridic ala imobilului notificat, până la finalizarea procedurii reglementate de legea 10/2001, instituind interdicția efectuării oricăror acte de dispoziție sau de administrare asupra imobilului notificat, prevăzând sancțiunea nulității absolute. Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speța de față, deoarece imobilul, a cărui situație juridică se impune a fi clarificată nu este imobilul notificat, ci este cel identificat de reclamanți, ca susceptibil de a fi atribuit în compensare.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți Ș. S. G. și V. SURA, împotriva sentinței civile nr.715 din data de 09.04.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER,
N. – C. I.
Red.I.S.
Tehnored.C.S.
Ex.2/28.10.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – S.V.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 1916/2014. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 535/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
