Cereri. Decizia nr. 1302/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1302/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 19377/302/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1302R
Ședința publică de la 15 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți C. V., C. G. C. și D. O. N. împotriva deciziei civile nr. 714A/26.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect: Legea 10/2001, pretenții, alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți reprezentați de avocat S. C. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentanta recurenților reclamanți arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurenților reclamanți având cuvântul în susținerea recursului arată că la momentul cumpărării imobilului nu exista notificare din partea foștilor proprietari, astfel cum rezultă și din adresele emise de către Primăria Municipiului București și .>
Arată că recurenții nu au fost parte în procesul prin care a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare, astfel că părțile trebuie repuse în situația anterioară și precizează că este corect să se acorde despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului pentru a putea cumpăra un alt apartament, cu atât mai mult cu cât a fost pronunțată o hotărâre de reactualizare a prețului.
Dezvoltă oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, admiterea apelului și obligarea intimatului la acordarea despăgubirilor la valoarea prețului de circulație al imobilului, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2011, pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr._, reclamanții C. V., C. G. C. și D. O. N. au chemat în judecată pe pârâtul M. Economiei și Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata prețului de piață al apartamentului nr. 2, situat în București, ., corp A, ., ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1348/15.01.1997 încheiat cu S.C. AVL Berceni în baza Legii nr. nr. 112/1995, sumă din care se va scădea suma ce urmează să fie plătită de Ministerul Finanțelor Publice ca urmare a restituirii prețului actualizat cu rata inflației plătită în baza contractului nr.1348/15.01.1997. Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 7413/25.09.2012, Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții C. V., C. G. C. și D. O. N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, între Primăria Municipiului București, prin S.C. AVL Berceni S.A., în calitate de vânzător, pe de o parte, și soții C. A. și C. V., în calitate de cumpărători, pe de altă parte, s-a încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare cumpărare nr. 1348/15.01.1997, având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în București, ., corp A, .. Prin sentința civilă nr. 2399/23.04.2004, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București, definitivă prin decizia civilă nr. 365/03.03.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și irevocabilă prin decizia nr. 291/22.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, s-a declarat nul contractul anterior menționat.
Instanța a reținut că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 53/15.08.2007 eliberat de Biroul Notarului Public D. G., numitul C. A. a decedat la data de 22.02.2005, moștenitorii acestuia fiind reclamanții din prezenta cauză.
Instanța a reținut că, potrivit deciziei instanței de recurs, în speță, contractul de vânzare cumpărare desființat a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Prin decizia civilă nr. 714 A/26.06.2013, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul reclamanților.
Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut că prețul de piață nu poate fi acordat drept despăgubire chiriașilor cumpărători al căror titlu a fost desființat pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 sau pentru reaua credință a cumpărătorilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, solicitând să se admită recursul, să se admită apelul și să se modifice în tot hotărârile recurate, iar pe fondul cauzei să se admită acțiunea așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului la plata prețului de piață al apartamentului nr. 2 situat în București, ., corp A, ., ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 1348/15.01.1997, încheiat cu S.C. AVL S.A. Berceni, în baza Legii nr. 112/1995.
În motivarea recursului, recurenții reclamanți au arătat că recursul se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 din codul de procedură civilă și art. 3041 Cod procedură civilă. Recurenții au arătat că, deși în momentul în care au cumpărat, vânzătorul a garantat că nu exista nicio cerere de revendicare, după 7 ani, în anul 2004, s-au trezit acționați în instanță, iar prin sentința civilă nr. 2399/23.04.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 8657/2002 a fost anulat contractul de vânzare – cumpărare. Deși au formulat apel și recurs, sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 291/13.02.2007 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2005.
Recurenții reclamanți au arătat că, prin sentința civilă nr. 7845/28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să le plătească suma achitată ca preț conform contractului de vânzare cumpărare.
Recurenții reclamanți au arătat că, în momentul în care au formulat cerere pentru a cumpăra imobilul, au avut adresa de la primărie și AVL Berceni, care garantau faptul că nu exista cerere de retrocedare și nici proces pe rol. Întrucât contractul de vânzare cumpărare a fost anulat, a operat principiul repunerii părților în situația anterioară. Conform acestui principiu, tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat, iar acest lucru se poate face prin restituirea prestațiilor, respectiv, prin restituirea lucrului de către cumpărător, și prin restituirea prețului de către vânzător.
Recurenții reclamanți au considerat că pot solicita diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de lucru, între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, acest spor reprezentând, în realitate, creșterea valorii imobilului în perioada respectivă, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare. În ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă în cadrul unei asemenea cereri, recurenții reclamanți au arătat că obligația de garanție contra evicțiunii incumbă vânzătorului bunului, acesta fiind, așadar, titularul obligației în raportul juridic dedus judecății, ce are ca obiect plata de daune interese, reprezentând diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de imobil ca efect al obligației de garanție contra evicțiunii. Recurenții reclamanți au arătat că, pe fondul capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, primele două condiții ale evicțiunii sunt îndeplinite, fiind vorba de o tulburare de drept, cauza evicțiunii, fiind anterioară vânzării, dreptul terțului asupra bunului revendicat preexistând încheierii contractului de vânzare – cumpărare.
Recurenții reclamanți au invocat decizia nr. 380/2012 a Curții Constituționale referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 și 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Recurenții reclamanți au arătat că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor Codului civil în materie de garanție pentru evicțiune și a art. 50 alin. 3 din Legea nr.10/2001, Curtea a reținut că cel chemat să răspundă în calitate de pârât, pentru despăgubirile reprezentând prețul de cumpărare actualizat sau după caz, prețul de piață al imobilului (neincluzând valoarea îmbunătățirilor determinate de cheltuielilor necesare și utile), este pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Recurenții reclamanți au susținut că, prin respingerea cererii nu s-a respectat principiul egalității (eliminarea tratamentului nediscriminatoriu între persoanele aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege) și principiul unicității (aceeași normă de drept pentru toți participanții), întrucât, pentru alte persoane aflate în situația lor, cererile au fost admise.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Deși recurenții reclamanți au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, aceștia nu au expus critici care să se circumscrie acestui motiv de recurs. Astfel, în cererea de recurs nu se invocă interpretarea greșită a unui act juridic ci se critică modul în care instanțele de fond au interpretat și aplicat legea, având drept consecință neacordarea prețului de piață astfel cum au solicitat reclamanții, situație în care motivele de recurs urmează a fi analizate prin prisma art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, text legal invocat în cererea de recurs.
Prin sentința civilă nr. 2399/23.04.2004, Judecătoria sectorului 4 București a declarat nul contractul de vânzare-cumpărare nr. 1348/15.01.1997 încheiat între Primăria municipiului București prin mandatar S.C. AVL Berceni S.A., în calitate de vânzător, și C. A. și C. V., în calitate de cumpărători ai locuinței din ., corp A, . sector 4.
Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 365/03.03.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și irevocabilă prin decizia nr. 291/22.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă.
În considerentele instanțelor de fond din procesul menționat s-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, sancțiunea nerespectării acestei norme imperative fiind nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare. Astfel, tribunalul a reținut că, deși cererea formulată în temeiul Legii nr.112/1995 nu fusese soluționată iar Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 înaintase la data de 29.07.1996 o adresă prin care solicita S.C. AVL Berceni S.A. sistarea vânzării imobilelor revendicate de foștii proprietari, însoțită de lista anexă a notificărilor primite de la Judecătoria Sectorului 4 București și a cererilor de revendicare primite prin poștă, listă în care figura și imobilul din ., la data de 15.01.1997, S.C. AVL Berceni S.A. a încheiat în calitate de mandatar al vânzătorului Primăria Municipiului București contractul de vânzare cumpărare nr.1340/15.01.1997 înstrăinând către chiriașii C. A. și C. V. apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al corpului A din imobilul din ..
Tribunalul a reținut astfel reaua credință a S.C. AVL Berceni S.A. care, în calitate de mandatar al vânzătorului Primăria Municipiului București, a înstrăinat apartamentul pentru care se formulase cerere de restituire în natură înainte de clarificarea situației juridice a acestui imobil, cu încălcarea art. 13 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
În urma analizei probelor administrate în acel proces, tribunalul a concluzionat că atât vânzătorul cât și chiriașii cumpărători au încheiat contractul de vânzare cumpărare cunoscând că vânzătorul nu este proprietarul apartamentului vândut sau, cel puțin în privința cumpărătorilor, asumându-și acest risc prin neverificarea situației juridice a imobilului și a titlului vânzătorului, fiind fraudate drepturile adevăratului proprietar și încălcate dispozițiile Legii nr. 112/1995 care permitea vânzarea imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, iar nu și a celor preluate fără titlu valabil, cum este cazul imobilului în litigiu, fapt ce atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare în condițiile art. 956, 966 și art. 45 alin.2 din Legea nr. 10/2001 republicată.
De asemenea, instanța de recurs din acel proces a constatat că instanțele de fond au verificat condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 în raport de data perfectării acestuia. Astfel, în art. 9 al acestei legi se prevedea că titularii contractelor de închiriere asupra apartamentelor care nu se restituie în natură foștilor proprietari, pot opta după expirarea termenului prevăzut la articolul 14 pentru cumpărarea acestor apartamente. Prin urmare, legea condiționa vânzarea apartamentelor către chiriași de verificarea situației juridice a imobilului și de soluția de nerestituire în natură a apartamentelor revendicate de foștii proprietari. Această condiție presupunea că, la încheierea contractelor de vânzare cumpărare, cumpărătorii să verifice dacă există cerere de retrocedare în natură formulată de persoanele îndreptățite, verificare pe care trebuia să o facă la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, singura instituție abilitată să îndeplinească aceste cereri, conform art. 14 al legii, iar nu la unitatea care realizează vânzarea așa cum au procedat chiriașii cumpărători. Aceștia nu au făcut dovada că au depus minimele diligențe pentru a afla situația juridică a imobilului pe care doreau să îl cumpere, deși această obligație le revenea conform art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Obiectul acțiunii reclamanților în prezenta cauză constă în restituirea valorii de circulație a imobilului, în baza art. 501 din Legea nr. 10/2001, invocat în acțiune.
Conform art. 501 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
În cadrul procesual astfel fixat prin cererea de chemare în judecată, susținerile recurenților reclamanți privind obligația de garanție contra evicțiunii ce incumbă vânzătorului bunului care are legitimare procesuală pasivă în cadrul unei asemenea cereri, diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de lucru, nu sunt relevante. Prin cererea de chemare în judecată reclamanții nu au invocat dispozițiile dreptului comun privind obligația de garanție pentru evicțiune și nu au chemat în judecată vânzătorul, ci au solicitat, în temeiul dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, derogatorii de la dreptul comun, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului de piață al apartamentului.
Astfel, conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, precum și restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M. Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Această dispoziție legală stabilește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor în procesele pentru restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate, sau, respectiv, a prețului de piață,
Nu se poate susține că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile generale în materie de evicțiune prevăzute de Codul civil în situația în care au fost adoptate dispozițiile speciale derogatorii menționate, dispoziții pe care chiar reclamanții și-au întemeiat acțiunea.
Astfel, în speță, regulile de acordare a despăgubirilor sunt prevăzute de legea specială care derogă, sub aspectul cuantumului acestora, de la dispozițiile Codului civil în materie de evicțiune. Astfel, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, despăgubirile acordate sunt limitate de legiuitor la valoarea prețului actualizat, nefiind aplicabile regulile dreptului comun referitoare la acordarea contravalorii bunului de la data producerii evicțiunii. Acordarea despăgubirilor la valoarea actuală a imobilului este prevăzută de Legea nr. 10/2001 doar pentru cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Condiția esențială prevăzută de art. 501 din Legea nr. 10/2001 pentru ca titularul unui contract de vânzare-cumpărare desființat să beneficieze de însăși valoarea de piață a imobilului este aceea ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea legii, împrejurare analizată în hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a actului juridic, ale cărei considerente, în susținerea soluției adoptate, se impun cu putere de lucru judecat în cauză, fără a putea fi reevaluate.
Astfel, în cauză, în procesul anterior s-a stabilit cu putere de lucru judecat încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare – cumpărare. În această situație, susținerile recurenților reclamanți în sensul că nu au fost de rea-credință la cumpărarea imobilului în baza Legii nr. 112/1995 nu mai pot forma obiectul analizei, aceste aspecte fiind dezlegate în mod irevocabil prin hotărârile menționate, care se bucură de o prezumție de validitate. În consecință, respectivele împrejurări nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul proces, urmând a se constata că în cauză a intervenit desființarea titlului de proprietate al reclamanților ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, situație ce exclude aplicabilitatea dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel încât recurenții reclamanți nu au dreptul la restituirea valorii de piață a imobilului. Această constatare este confirmată prin interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, care reglementează distinct, în art. 50 alin. 2, ipoteza încheierii contractului „cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995", ceea ce înseamnă că legiuitorul a intenționat un regim juridic al dezdăunării diferit, în raport de respectarea ori nerespectarea legii pe baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare.
În ceea ce privește criteriul de proporționalitate la care trebuie să se raporteze orice ingerință în dreptul de proprietate, Curtea constată că, în cauză, reglementarea de către legiuitor a cazurilor și condițiilor în care se acordă despăgubirile pentru persoanele ale căror contracte de vânzare – cumpărare au fost desființate nu încalcă art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, este necesar să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa, urmând a se verifica dacă persoana în cauză a fost nevoită să suporte o sarcină disproporționată și excesivă. Curtea consideră că, prin acordarea prețului actualizat reclamanților care au încălcat Legea nr. 112/1995, aceștia nu suferă o sarcină disproporționată și excesivă, ei primind prețul pe care l-au plătit, actualizat, și nu prețul de piață, ca o sancțiune pentru încălcarea legii la dobândirea bunului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă în toate cazurile. În mod special, niște obiective legitime "de utilitate publică", precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală.
În cauză, rambursarea unei valori mai mici decât valoarea de piață se datorează faptului că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a constatat încălcarea legii de către reclamanți la dobândirea bunului, iar pentru astfel de situații, Legea nr. 10/2001 a limitat cuantumul despăgubirilor. Instituirea criteriului constând în respectarea legii la încheierea contractului de vânzare – cumpărare pentru acordarea despăgubirilor la valoarea de piață respectă exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1, fiind realizat un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Astfel, reclamanții au primit prețul reactualizat pe care l-au plătit, neputând invoca propria culpă rezultând din încălcarea legii la dobândirea bunului pentru a obține o compensație la valoarea de piață.
Mai mult, în decizia Curții Constituționale nr. 380 din 26 aprilie 2012 invocată chiar de recurenți, respectiva Curte a constatat că este nefondată pretinsa contrarietate față de dispozițiile art. 16 din Constituție, deoarece textul legal criticat nu ocrotește în mod egal dreptul de proprietate dobândit de foștii chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, și dreptul de proprietate dobândit prin nerespectarea cerințelor legii sau chiar prin fraudarea ei. În acest sens, Curtea a reținut că principiul egalității impune aplicarea aceluiași tratament juridic unor persoane aflate în aceeași situație juridică. Or, este evident că, în speță, persoanele menționate se află în situații juridice diferite. Este, deci, echitabilă soluția ca prima categorie să beneficieze de plata unor despăgubiri ca urmare a desființării pe cale judecătorească a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod valabil, la prețul de piață al imobilelor, care să permită cumpărarea unor noi locuințe, având în vedere că, la data dobândirii lor, cumpărătorii au plătit prețul lor real. În ceea ce privește a doua categorie de persoane, care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, acestea sunt lovite de nulitate absolută și, ca atare, și despăgubirile obținute sunt diferite de prima categorie.
Având în vedere că motivele de recurs invocate de recurenții reclamanți nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții reclamanți împotriva deciziei civile nr. 714A/26.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții reclamanți C. V., C. G. C. și D. O. N. împotriva deciziei civile nr. 714A/26.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.DFB
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
22.09.2014
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1504/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 986/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
