Pretenţii. Decizia nr. 1660/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1660/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 9357/303/2007*
Dosar nr._
(1938/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1660
Ședința publică de la 11.11.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - MARIANA HORTOLOMEI
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul – pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.485 A din data de 22.04.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți C. F., C. I., cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și cu intimatul – chemat în garanție S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE.
Obiectul pricinii – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune și intimatul – reclamant C. F., prezent personal, lipsind recurentul M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, și intimatul – chemat în garanție S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-a depus, la data de 05.11.2014, întâmpinare din partea intimaților – reclamanți C. F. și C. I., ce a fost comunicată recurentului, potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Curtea procedează la legitimarea intimatului – reclamant C. F..
La interpelarea instanței, reprezentantul intimatului – pârât M. București prin Primarul General, învederează că nu insistă în comunicarea întâmpinării formulate de intimații – reclamanți C. F. și C. I..
Reprezentantul intimatului – pârât M. București prin Primarul General și intimatul – reclamant C. F., având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul dezbaterea recursului.
Intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, care în mod corect a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.501 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr.1/2009.
Intimatul – reclamant C. F., personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6901/30.07.2013, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București, invocată de acest pârât prin întâmpinare.
A admis în parte cererea formulată de reclamanții C. F. și C. I. ambii cu domiciliul în București, ., . în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în . sector 5 și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sectorul 6.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanții C. F. și C. I. a sumei de 320.290 lei reprezentând prețul actualizat al imobilului situat în . .. b, ., București.
A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul M. București Prin Primar General ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins în rest cererea ca neîntemeiată.
A luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._, reclamanta C. D. a chemat în judecată de pârâții C. F. și C. I., pentru a fi obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, ., . B, etaj 6, apartament 71, sector 6, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 480, 481 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 575/21.03.2007, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din 13.09.2007 instanța a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
În cadrul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 6, La data de 12.04.2007, pârâții au depus la dosar cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor pe care aceștia le-au adus imobilului, precum și constatarea unui drept de retenție până la achitarea cestora, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că susținerile reclamantei - pârâte în sensul că titlul său nu a fost desființat niciodată, astfel cum rezultă din talonul 15, aceasta a pus la dispoziția statului locuința sa. Indiferent dacă a fost sau nu despăgubită, prin acest act juridic dreptul său de proprietate a încetat la acest moment, și anume la data de 01.03.1983.
De asemenea, pârâții au arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 771/14.02.1997 încheiat cu Primăria Municipiului București, prin mandatar . devenit titularii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în temeiul Legii nr.112/1995 la data încheierii acestuia având calitatea de chiriași și nu existau cereri de restituire, aceștia fiind cumpărători de bună credință.
În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115, art. 119 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001.
La același termen de judecată, pârâții au depus la dosar cerere de chemare în garanție prin care au solicitat introducerea în cauză a Primăriei Municipiului București, . Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, urmând ca aceștia să fi obligați, în solidar, la restituirea valorii de circulație a imobilului ce a fost cumpărat prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 771/14.02.1997 de la Primăria Municipiului București și .>
În motivarea cererii, pârâții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 771/14.02.1997 au cumpărat de la Primăria Municipiului București și . în litigiu, achitând integral prețul. Ulterior, au fost chemați în judecată de către reclamantă care a pretins că apartamentul în litigiu este proprietatea acesteia.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1337 și urm. Cod civil, art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 60-63 Cod procedură civilă.
În ședința publică din data de 10.05.2007, pârâții au depus precizare la cererea de chemare în garanție, în sensul solicitării valorii de circulație a imobilului situat în București, ., . B, etaj 6, apartament 71, sector 6, precum și a cheltuielilor efectuate de pârâții-reclamanți cu aceasta, conform art.1345-1346 Cod civil.
Totodată, având în vedere dispozițiile art. 1341 pct. 3 și 4 Cod civil, pârâții au solicitat restituirea cheltuielilor de judecată și spezele contractului de vindere.
Chemata în garanție . formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor Legii 112/1995 și HG nr. 20/1996, sumele obținute din vânzarea apartamentelor s-au constituit venit extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
La data de 24.05.2007, chemata în garanție M. Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț. Or, M. Economiei Finanțelor, nefiind parte la încheierea contractului de către pârâții C. F. și C. D. cu primăria Municipiului București prin . terț față de acesta.
A mai menționat chemata în garanție că, potrivit dispozițiile art. 1337, art. 1341 și urm. Cod civil, solicită să se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăria Municipiului București prin mandatar . evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, M. Economiei Finanțelor poate fi obligat doar la restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, numai în situația expresă în care aceste contracte au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1337 și art. 1341 Cod civil, Legea nr.10/2001.
La termenul din 13.06.2007, chematul în garanție M. București a formulat la rândul său cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei reactualizate cu indicele de inflație de 14.959.537 lei, reprezentând preț achitat de pârâți pentru imobilul în litigiu.
În motivare, chematul în garanție a arătat că Ministerul Finanțelor Publice este o persoană juridică în patrimoniul căreia s-a produs efectiv plata, ca urmare a aplicării textelor de legale care reglementează destinația sumelor încasate cu titlu de preț al locuințelor înstrăinate de organele administrației publice locale în temeiul Legii nr. 112/1995. Conform art. 13 alin. 6 lit. a din aceeași lege, sumele respective se constituie în fonduri extrabugetare ale Ministerului Finanțelor Publice, care este persoana îndrituită la restituirea acestei sume.
Totodată, așa a dispus și legiuitorul în mod explicit, arătând în cuprinsul art. 1 pct. 5 din OUG nr. 184/2002, modificată prin Legea nr. 48/2004, că plata sumelor reprezentând prețul actualizat se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 din Legea nr. 112/1995.
La data de 27.06.2007, M. București a depus precizare a întâmpinării și a cererii de chemare în garantie, iar la termenul din 28.06.2007 M. Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de M. București, în cadrul căreia a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În motivare, s-a arătat că în prezenta cauză operează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune conform art. 1337, 1341 cod civil și această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziție specială contrară. Totodată, chemata în garanție a mai arătat că nu sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, aceste măsuri juridice reglementând o altă situație decât cea care se desprinde din prezenta speță.
La data de 04.12.2007, pârâta C. D. a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională depusă de pârâții C. F. și C. I..
Cu privire la cererea reconvențională disjunsă, pârâta a invocat, în ceea ce o privește, excepția lipsei calității procesuale pasive, din perspectiva următoarelor considerente:
În aplicarea dispozițiilor Decretului nr.223/1974, încălcându-se dispozițiile art. 481 din Codul civil în ce privește lipsa cauzei de utilitate publică, cât și lipsa despăgubirilor sau sumele modice ce erau acordate pentru preluarea unui imobil - preluarea imobilului a fost una abuzivă, astfel cum rezultă și din dispozițiilor art.2 din Legea nr.10/2001.
Pe cale de consecință, statul nu a avut nici un moment un titlu legal constituit în favoarea sa.
În concluzie, văzând și prevederile art. 48 alin.3 din Legea nr.10/2001, rezultă că obligația de despăgubire pentru îmbunătățirile aduse revine statului sau unității deținătoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 și urm. Cod procedură civilă, art.2 și 48 din Legea nr.10/2001.
La data de 06.12._, reclamanții au depus la dosar precizări prin care au arătat că valoarea de circulație a imobilului este de cca. 150.000 euro, iar îmbunătățirile aduse imobilului sunt de cca. 150.000 euro, adică 526.000 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 06.12.2007, instanța a dispus suspendarea judecării cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție, în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, iar la data de 16.03.2009, reclamanții au depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei.
La termenul de judecată din data de 14.05.2009, reclamanții au depus precizări la cererea de chemare în judecată, prin care au stabilit provizoriu cuantumul îmbunătățirilor aduse apartamentului nr. 71 situat în București, ., . B, etaj 6, proprietatea pârâtei C. D., la suma totală de 21.238 lei, îmbunătățiri care au constat în efectuarea următoarelor lucrări: înlocuirea instalației de încălzire în întregul apartament, schimbat țevi, înlocuit 5 calorifere, valoare totală de 1600 lei (materiale și manoperă); înlocuit ferestrele vechi inițiale cu ferestre termopan din PVC, respectiv înlocuit un număr de 4 ferestre, valoare totală 3138,57 lei; montat glafuri la ferestre și plase țânțari, valoare totală 300 lei; montată gresie în baie, bucătărie și hol, o suprafață totală de 23 mp, valoare totală 1300 (materiale și manoperă); montat faianță în baie și bucătărie, o suprafață totală de 33 mp, valoare totală de 1750 lei (materiale și manoperă); montat parchet în dormitorul mare și dormitorul mic, suprafață totală de 21,18 mp, valoare totală 2120 lei (materiale și manoperă); montat ușă metalică intrare, valoare 580 lei; montat jaluzele verticale cele două dormitoare, valoare totală 1000 lei; efectuat reparații la pereții dormitoarelor, respectiv curățat tencuiala veche, aplicat tratament anticondens (apă stop), aplicat plasă pentru tencuieli, aplicat izolație interioară polistiren, gletuit pereți, lucrări de vopsitorie, valoare totală estimată 5000 lei (materiale și manoperă); efectuat reparații la baia apartamentului, respectiv curățat tencuiala veche, aplicat tratament anticondens (apă stop), aplicat plasă pentru tencuieli, aplicat izolație interioară polistiren, gletuit pereți, lucrări de vopsitorie, înlocuit baterie duș și lavoar, valoare totală 700 lei; efectuat reparații pereți hol, respectiv curățat tencuiala veche, aplicat tratament anticondens (apă stop), aplicat plasă pentru tencuieli, gletuit pereți, lucrări de vopsitorie, valoare totală 2000 lei; montat contoare apă rece și apă caldă, 4 buc. valoarea totală 700 lei (contoare, alte materiale, manoperă); înlocuit prize, întrerupătoare și tablou electric general, valoare totală 800 lei; înlocuit chiuvetă bucătărie inox, valoare totală 250 lei.
De asemenea, între anii 1983 și 2009, reclamanții au participat la cheltuielile de întreținere și reparații ale părților comune ale imobilului . adeverinței anexate prezentei cereri.
În concluzie, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei C. D. la plata sumei totale ce reprezintă îmbunătățirile aduse de aceștia apartamentului proprietatea pârâtei, astfel cum se vor stabili prin raportul de expertiză tehnică ce se va efectua în cadrul dosarului, la valoarea actualizată a acestora, precum și obligarea pârâtei la plata tuturor sumelor achitate de aceștia cu titlul de cheltuieli de reparații ale imobilului . adeverinței, actualizate cu indicele de inflație.
La termenul de judecată din data de 05.11.2009, reclamanții C. F. și C. I. au depus la dosar cerere precizatoare a cererii reconvenționale, conformându-se dispozițiilor instanței de la termenul anterior, în sensul indicării pârâților cu care înțeleg să se judece pe fiecare capăt de cerere, astfel:
În ceea ce privește cererea reconvențională, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei C. D. la plata către aceștia a sumelor reactualizate, reprezentând cheltuieli de întreținere și reparare a părților comune imobilului-., astfel cum se vor stabili prin raportul de expertiză tehnică.
Pe cale de consecință, reclamanții au solicitat instituirea unui drept de retenție în favoarea acestora până la plata integrală a sumelor de mai sus.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, reclamanții au solicitat admiterea cererii de conexare la prezentul dosar a cererii ce face obiectul dosarului civil nr._ ce se află pe rolul acestei instanțe.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 1/2009, reclamanții au înțeles să solicite obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice de a le restitui valoarea de circulație a imobilului situat în București, ., . B, apartament 71, sector 6.
Reclamanții au precizat că „prețul de piață” trebuie analizat prin prisma Legii nr. 1/2009, întrucât prin acest act normativ chiriașii subdobânditori au dreptul să obțină valoarea de circulație a imobilelor achiziționate în baza Legii nr. 112/1995 (cazul în speță), în condițiile în care titlul lor de proprietate a fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În ceea ce privește cererea reconvențională, reclamanții au menționat că sumele solicitate nu se pot confunda cu cele solicitate în cadrul cererii de chemare în garanție.În lumina dispozițiilor Legii nr. 1/2009, au dreptul să solicite contravaloarea imobilului și nu doar prețul reactualizat și îmbunătățirile necesare și utile așa cum au fost prevăzute în Legea nr. 10/2001.
Aceste cheltuieli ocazionate de lucrările de întreținere și reparare a imobilului - . - parte din părțile comune, nu le vor putea solicita decât pe calea unei astfel de cereri, iar calitatea procesuală pasivă nu o poate avea decât proprietarul actual.
Prin sentința civilă nr. 180/08.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr._, devenită irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare prin comparare de titluri promovată de numita C. D., prin care i s-a restituit acesteia apartamentul în discuție achiziționat de reclamanți în baza Legii nr. 112/1995.
În raport de noua legislație (Legea nr.1/2009), reclamanții au posibilitatea de a revendica valoarea de circulație a imobilelor de care au fost deposedați, până la urmă din vina exclusivă a Statului, care a emis legi contradictorii, permițând în acest fel ca instanțele de judecată să interpreteze în mod diferit anumite texte de lege.
Prin garanția pentru evicțiune, reclamanții au înțeles obligația generată de drept către vânzător pentru evingerea cumpărătorului în dreptul dobândit, indiferent că aceasta poate fi interpretată ca o tulburare de fapt sau de drept (art. 1337 Cod civil).
Diligența reclamanților, ca pârâți evinși, nu trebuie să fie interpretată decât ca un drept recunoscut atât prin actele normative menționate mai sus, dar și în lumina prevederilor art. 1337, 1339 și 1341 Cod civil.
Cum acțiunea in revendicare a fost admisă irevocabil, iar reclamanții au pierdut posesia bunului dobândit în baza unui contract de vânzare-cumpărare în vigoare și la acest moment, reclamanții au solicitat admiterea cererii acestora.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, art.50 alin.2 indice 1 și urm. din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, art. 498, 1337, 1339, 1341, 1351, 1898, 1899 Cod civil.
Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2009, instanța a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
Prin cererea conexă înregistrată la data de 24.06.2009 sub numărul_, reclamanții C. F. și C. I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului să le restituie prețul de piață al imobilului situat în București, ., . B, apartament 71, sector 6, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr.180/08.11.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, rămasă irevocabilă, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de C. D.. În raport de noua legislație, Legea nr.1/2009, reclamanții au posibilitatea să revendice valoarea de circulație a imobilului de care au fost deposedați, până la urmă din vina exclusivă a statului, care a emis legi contradictorii, permițând în acest fel ca instanțele să interpreteze în mod diferit anumite texte legale.
În acest sens, prin garanția pentru evicțiune se înțelege obligația generală de drept către vânzător pentru evingerea cumpărătorului, printr-o tulburare de fapt sau de drept.
În baza dispozițiilor imperative prevăzute de art.1337 Cod civil, în situația în care acțiunea principală este admisă, acest lucru duce la activarea automată a unei obligații indivizibile de a da în sarcina pârâtului (art.1339 Cod civil).
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.50 alin.11 și următoarele din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.1/2009, art.493, art.1337, art.1339, art.1341, art.1351, art.1898, art.1899 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la data de 01.10.2009, pârâtul S. R. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că art.1337 Cod civil instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială, însă pârâtul nu a fost parte în contractul de vânzare cumpărare încheiat de reclamanți, acesta fiind încheiat de Primăria Municipiului București.
Pe fond, pârâtul a arătat că cererea nu este întemeiată, întrucât acordarea de despăgubiri este condiționată de încheierea contractului cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 și de desființarea contractului prin hotărâre judecătorească irevocabilă, însă contractul în speță nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească.
Prin sentința civilă nr.4743/10.06.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea principală modificată, formulată de reclamanții C. F. și C. I., împotriva pârâtei C. D..
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1.830 lei, reprezentând contravaloarea contribuției la lucrările de reparații și îmbunătățiri la părțile comune din condominiu.
A fost respins capătul din cererea principală privind dreptul de retenție, ca neîntemeiat.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. pe cererea conexă.
S-a respins cererea conexă formulată de reclamanții C. F. și C. I. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. București împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect.
S-au compensat cheltuielile de judecată suportate de reclamanți și pârâta C. D..
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență că:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.771/1997, reclamanții au cumpărat de la Primăria Municipiului București, prin . apartament nr.71 situat în București, ., .. B, ., în baza Legii nr. 112/1995.
Prin sentința civilă nr. 7180/08.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, rămasă irevocabilă, instanța a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta C. D. împotriva pârâților (reclamanți în cauza de față) C. F. și C. I., obligând pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.71, situat în București, ., .. B, ..
În cauza de față, prin cererea principală astfel cum a fost modificată și precizată, reclamanții C. F. și C. I. au solicitat obligarea paratei C. D. la plata sumelor, actualizate cu rata inflației, reprezentând contribuțiile reclamanților la cheltuielile de întreținere și reparație a părților comune din imobilul - . care se află apartamentul nr.71.
Reclamanții au achitat, pe perioada cât imobilul a fost în posesia lor, cheltuielile de întreținere și reparație a părților comune din condominiu, pârâta necontestând de altfel acest lucru. Valoarea estimată de expert ca reprezentând contribuția reclamanților la cheltuielile de reparație și îmbunătățiri aduse părților comune, actualizată, este de1.830 lei.
Reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea de către pârâtă a acestei sumei, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, fiind îndeplinite condițiile impuse în cazul actio de în rem verso: I. patrimoniul reclamanților s-a micșorat, în timp, cu această sumă, întrucât reclamanții au achitat către asociația de locatari/proprietari sumele reprezentând contribuția la reparația și îmbunătățirea părților comune ale condominiului; 2. patrimoniul pârâtei s-a mărit, întrucât ea nu a plătit această sumă, deși, în calitate de proprietar, îi revenea obligația de suportare a acestor cheltuieli (în urma admiterii cererii în revendicare, se consideră că pârâta a avut tot timpul calitatea de proprietar al apartamentului, de la momentul dobândirii acestuia, și dreptul de proprietate nu a ieșit din patrimoniul său, ceea ce, potrivit Legii nr.114/1996 anexa 1, anterior modificării aduse prin Legea nr.230/2007, și respectiv, Legii nr.230/2007, atrage și obligația suportării cheltuielilor legate de reparația și îmbunătățirea părților comune ale blocului); 3. existența unei legături între mărirea patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamanților, determinată de faptul că primele acestea au o cauză unică, reprezentată de suportarea sumelor reprezentând cheltuielile de reparație și îmbunătățiri aduse părților comune; 4. absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului pârâtei în detrimentul patrimoniului reclamanților, dat fiind faptul că nu există un temei juridic care să justifice mărirea patrimoniului pârâtei în acest mod; 5. absența oricărui alt mijloc pentru recuperarea de către reclamanți a pierderii suferite, reclamanții neavând deschisă calea unei alte acțiuni împotriva reclamantei, în absența unui temei juridic al măririi patrimoniului pârâtei pe seama patrimoniului reclamanților.
În consecință, instanța a admis cererea reclamanților și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1.830 lei contravaloarea contribuției la lucrările de reparații și îmbunătățiri la părțile comune din condominiu.
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului până la plata de către pârâtă a sumelor reprezentând contravaloarea contribuției la lucrările de reparații și îmbunătățiri la părțile comune din condominiu, apreciind că îngrădirea care s-ar aduce exercițiului dreptului de proprietate al pârâtei ar fi disproporționat de mare față de dreptul reclamanților, respectiv întinderea creanței acestora.
În privința cererii conexe, s-a constatat că, prin aceasta, reclamanții au solicitat de la pârâtul S. R.: valoarea de circulație actuală a apartamentului nr.17, situat în București, ., .. B, .; cheltuielile contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți cu privire la acest apartament; cheltuielile de judecată.
Instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul S. R. este întemeiată. În privința restituirii valorii de circulație actuală a imobilului, în cauză nu este aplicabil dreptul comun privind răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, reglementat de art.1337 și urm. C.civ., întrucât în speță sunt incidente norme juridice speciale, iar soluția contrară ar însemna încălcarea principiului specialia generalibus derogant. Potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M. Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Prin urmare, în conformitate cu aceste dispoziții legale, debitor în acest raport juridic obligațional este doar M. Economiei și Finanțelor. Insă reclamanții au solicitat această sumă de la S. R., iar nu de la M. Economiei și Finanțelor, astfel cum prevede textul enunțat anterior. Este adevărat că reclamanții au menționat că cererea este introdusă împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, insă aceasta înseamnă că M. nu a fost chemat în judecată de reclamanți în nume-propriu, ci doar în calitate de reprezentant al Statului R., iar într-un proces civil calitatea de reprezentant al unei părți nu se confundă cu calitatea de parte în proces, reprezentantului neputându-i-se stabili prin hotărâre drepturi sau obligații proprii.
Prin urmare, constatând că pârâtul S. R. nu are calitate procesuală pasivă pe niciunul din capetele de cerere conexă (implicit, nici pe cel accesoriu privind cheltuielile de judecată), instanța a admis excepția invocată de pârât și a respins cererea conexă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată în dosar de M. București împotriva Ministerul Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect, întrucât prin modificările ulterioare aduse de reclamanți cererii principale, aceștia au renunțat la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâtul M. București.
Având în vedere că cererea principală a fost admisă doar în parte, instanța a constatat că atât reclamanții, cât și pârâta C. D., sunt îndreptățiți la obținerea unei părți din cheltuielile de judecată, conform art.276 C.pr.civ., astfel că a compensat cheltuielile suportate de părți, în temeiul tezei a II-a a aceluiași articol.
Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanții.
Prin decizia civilă nr. 1003A/25.11.2011 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, a fost respins apelul astfel exercitat, ca nefondat.
Această decizie a instanței de apel a fost atacată cu recurs de către apelanții reclamanți, recursul astfel exercitat fiind soluționat prin decizia civilă nr. 1805/22.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București secția a III-a, în sensul admiterii lui. Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut în esență că:
În cauză sunt aplicabile prevederile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.184/2001 – norma de drept specială în materia restituirii prețului, potrivit cu care plata sumelor reprezentând prețul actualizat achitat de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza prevederilor Legii nr.112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.
În accepțiunea Legii nr.10/2001, desființarea unui contract de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 se produce fie ca urmare a admiterii unei acțiuni în anulare, fie a unei acțiuni în revendicare (art.20 alin.3 din Legea nr.10/2001). Ori, în prezenta cauză, prin sentința civilă nr.7180/08.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București a fost admisă acțiunea în revendicare împotriva reclamanților și, deși posesori ai imobilului în litigiu, au pierdut proprietatea apartamentului nr.71, situat în ., ..B, ., în baza admiterii acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor.
În plus, sumele încasate din vânzarea apartamentelor vândute în condițiile Legii nr.112/1995 nu au fost însușite de unitățile administrativ - teritoriale care au avut calitatea de vânzători în contracte – . calitate de mandatar, ci s-au constituit venit extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor și Economiei, conform art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.
Dispozițiile art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995 stabilesc modalitatea de constituire a fondului extrabugetar asigurat pentru punerea în aplicare a legii menționate, fond ce se va alimenta în principal cu sumele obținute din vânzarea către chiriași a apartamentelor care s-au restituit în natură, reprezentând plați integrale, avansuri, rate și dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor.
Rezultă astfel, că prin însuși efectul Legii nr.112/1995, prețul plătit de cumpărător la încheierea contractului de vânzare - cumpărare perfectat în temeiul acestui act normativ nu se încasa de cel ce întocmea documentația și actul de vânzare, ci era virat direct Ministerului Finanțelor Publice, Legea nr.10/2001 prevăzând, în mod expres, după, cum s-a arătat mai sus, obligația de plata a prețului reactualizat în sarcina Ministerului Finanțelor Publice.
Mai mult, atât Legea nr.112/1995 (art.13 alin.6) cât și Legea nr.10/2001 (art.50 alin.3), reprezintă legi speciale care derogă de la dreptul comun, conform principiului "specialia generalibus derogant" astfel încât, în cauză nu-și mai găsesc aplicarea în privința restituirii prețului, prevederile Codului civil care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art.1337, 1341-1345 Cod civil) sau principiul restabilirii situației anterioare ca efect al nulității actului juridic civil.
Acest raționament presupune constatarea legitimării procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în asemenea procese, acesta fiind titularul obligației în raportul juridic dedus judecății, în calitate de reprezentant al statului care are răspunderea generală în repararea prejudiciilor cauzate particularilor prin măsurile luate în perioada comunismului.
Astfel, potrivit art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, în litigiile prevăzute la alin.4, respectiv cele referitoare la dreptul de administrare sau de proprietate, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, astfel că Ministerul Finanțelor Publice stă în judecată, în proces, drept reprezentant al statului, în temeiul unei dispoziții legale de drept comun, astfel încât norma specială din Legea nr.10/2001 nu face altceva decât să se plieze pe norma menționată anterior.
De altfel, ca principiu general, în litigiile având ca obiect repararea prejudiciilor cauzate particularilor prin măsurile luate în perioada comunismului, răspunderea generală revine statului, care, și în temeiul principilor de drept general acceptate și al principiilor internaționale la care România a aderat ca urmare a semnării Convenției Europene a Drepturilor Omului, este obligat să ia toate măsurile de respectare a drepturilor esențiale ale cetățenilor, printre care se află și dreptul la proprietate privată. În concluzie, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, datorită poziției sale juridice de reprezentant legal și de drept comun al Statului (calitate avută în vedere, implicit, și la reglementarea art.50 din Legea nr.10/2001, republicată).
Curtea a reținut că interpretarea sistematică a dispozițiilor Codului civil în materie de evicțiune și a art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 conduce la reținerea calității de pârât pentru despăgubirile reprezentate de prețul de piață al imobilului a Ministerului Finanțelor Publice. Astfel, art.50 din Legea nr.10/2001, republicată, reprezintă norma specială care reglementează dreptul chiriașilor ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate ca în prezenta cauză cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate, la acordarea de despăgubiri de către Ministerul Finanțelor Publice. Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009, reprezintă norma specială în raport cu dispozițiile din Codul civil. Este adevărat că la momentul promovării cererii reconvenționale – 12.04.2007 – Legea nr.10/2001 avea o altă reglementare. Dar, modificarea legii a atras incidența normei speciale și, conform regulii specialia generalibus derogant, aplicabilă în prezenta cauză este legea specială, care a exclus de la aplicare norma generală, respectiv dreptul comun privind răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, așa cum a fost reglementat în Codul civil, art.1337 și următoarele.
În cauză a fost aplicat principiul dreptului tranzitoriu legat de aplicabilitatea imediată a legii speciale.
Față de aceste considerente, Curtea a constatat calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Cum Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, acesta trebuie obligat la plata despăgubirilor către recurenți.
De altfel, ambele instanțe au arătat că nu contestă temeinicia cererii pe fondul ei, ci recurenții nu au determinat bine cadrul procesual. Atâta vreme cât recurenții au chemat în judecată atât S. R. cât și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea apreciază că ar fi un formalism excesiv respingerea cererii pentru lipsa calității procesuale pasive. Trebuie subliniat că și Noul Cod Civil păstrează regula participării statului prin Ministerul Finanțelor Publice în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit în nume propriu ca titular de drepturi și obligații. Principiul echității impune ca litigiul să fie soluționat printr-o singură hotărâre, eliminând posibilitatea pronunțării unor hotărâri contradictorii.
Cauza a fost înregistrată – în vederea rejudecării – sub nr._, la Judecătoria sectorului 6 București.
La data de 03.01.2013, reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, M. București prin Primar General și C. D..
Pârâtul M. București a invocat excepția lipsei calității procesuale în ceea ce privește restituirea contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, precum și în ceea ce privește restituirea valorii de piață precum și pe capătul de cerere privind obligarea sa la restituirea valorii de piață a imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.1875/11.12.1996, prevalându-se în acest sens de dispozițiile Legii nr.10/2001 republicată și Legii nr.1/2009.
Prin sentința civilă nr. 6901/30.07.2013 pronunțată în rejudecare, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, cu consecința respingerii cererii formulate împotriva acestui pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.
A fost obșigat pârâtul M. finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 320.290 lei reprezentând prețul actualizat al imobilului.
A fost respinsă cererea, în rest, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București, s-a constatat că obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului ,conform prevederilor art. 1344 C.civil, insa in cuprinsul legii speciale s-au prevăzut norme derogatorii de la dreptul comun, care transfera aceasta obligație patrimonială din sarcina vânzătorului in sarcina persoanei juridice care a încasat efectiv prețul imobilelor vândute in temeiul Lg.112/1995.
Potrivit noii modificări a legii 10/2001, conform Lg. 1/2009 a fost introdus un nou text de lege in aceasta materie, referitor la situația acțiunilor in justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor .
Potrivit art. 50 alin 2 ind. 1 din Lg.10/2001 modificată, restituirea prețului de piață se face de către M. Economiei si Finanțelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 din Lg. 112/1995, însă, conform prevederilor art. 12 alin. 5 din Lg. 213 /1998, aceasta instituție are calitatea de reprezentant al statului.
Având în vedere dispozițiile mai sus expuse, precum și motivarea instanței de control judiciar care a reținută că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, trimițând cauza spre rejudecare, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. București.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Între reclamanți, în calitate de cumpărători, și pârâtul M. București, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 771 din data de 14.02.1997, având ca obiect imobilul situat în ., .. B, etaj 6, ., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Prin sentința civilă nr. 7180/2007 pronunțată de Judecătoria Sector 6 (devenită irevocabilă) a fost admisă acțiunea în revendicare promovată de C. D., fiind obligați reclamanții să lase în deplină proprietate și posesie imobilul menționat, reținându-se în motivarea acestei hotărâri că titlul celei care a promovat cererea este preferabil titlului reclamanților.
Nu a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare nr. 771 din data de 14 februarie 1997, iar reclamanții au fost evinși prin admiterea acțiunii în revendicare promovată de către fostul proprietar, evicțiunea fiind una totală.
Pprin art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Acest text de lege este incident și în situația de față.
Îîn cauză, s-a făcut dovada că reclamanții beneficiază de aceste prevederi legale având în vedere că în cuprinsul hotărârii judecătorești în baza căreia acesta aceștia au fost evinși s-a apreciat doar cu privire la preferabilitatea titlului de proprietate deținut de C. D., fără însă a se reține o eventuală încălcare a prevederilor Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului sau la reaua-credință a reclamanților cumpărători
În ceea ce privește cerința privind desființarea contractului de vânzare –cumpărare, deși în mod formal aceasta nu este îndeplinita în cauză, s-a aprecit că reclamantului îi sunt aplicabile prevederile legale susmenționate, prin extrapolare la ipoteza în cauza, având in vedere ca legiuitorul a avut in vedere la momentul emiterii acestei norme situația când cumpărătorul este evins, iar în cauza ne aflam ., in care deși nu exista o hotărâre care sa anuleze titlul sau de proprietate, acesta este lipsit de efecte juridice, atât timp cat cumpărătorul nu se mai poate bucura de atributele dreptului sau de proprietate .
Văzând și considerentele deciziei nr. 1805/22.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București prin care a fost emis recursul și trimisă prezenta cauză spre rejudecare, a apreciat prima instanță că nu trebuie să existe nici o diferență de tratament între situația când exista o hotărâre de anulare a contractului de vânzare-cumpărare și situația când, în absența unei astfel de hotărâri cumpărătorul a fost evins în urma admiterii acțiunii în revendicare promovată de adevăratul proprietar.
În speță, este vorbă de o evicțiune totală, reclamanții pierzând în integralitate bunul cumpărat.
Din moment ce evicțiunea s-a produs și este totală, contractul de vânzare–cumpărare se rezoluționează cu efecte retroactive, iar cumpărătorul are dreptul la restituirea prețului, precum și a sporului de valoare dobândit de bun între momentul încheierii contractului și momentul producerii evicțiunii.
Așa cum reiese din raportul de expertiză, valoarea de piață a bunului, care echivalează cu prețul primit în temeiul contractului și cu sporul de valoarea dobândit de bun, este de_ lei(f. 236-259 dosar primul ciclu procesual).
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că cererea este întemeiată, stabilind obligația Ministrului Finanțelor Publice de a plăti reclamanților suma de_ lei reprezentând prețul actualizat al imobilului situat în . .. b, ., București.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 6901/30.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._, susținând în esență că:
Înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Finanțelor Publice pentru următoarele motive:
In mod greșit, instanța de fond a apreciat ca in cauza dedusa judecații are calitate procesuala pasiva Ministerul Finanțelor Publice, stabilind in sarcina acestuia obligația de restituire a prețului, in temeiul dispozițiilor art. 50 alin.(3) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț. Or, Ministerul Finanțelor Publice este terț fata de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar in care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
In conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 si următoarele din Cod civil, a considerat ca trebuia sa se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București, pentru evicțiune totala sau parțiala prin fapta unui terț, întrucât această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție speciala contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.
Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice si sa acorde calitate procesuala acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.
Deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, care este de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evicțiune totala a vânzătorului.
Mai mult, in cauza sunt pe deplin aplicabile – în opinia apelantului - prevederile art. 1344 din Codul civil.
Nu poate fi antrenata răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere ca in prezenta acțiune nu exista culpa acestei instituții.
Pe fondul cauzei, recurentul arată că, față de prevederile art. 50 ind. 1 alin. 1 din Legea 10/2001, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piața este necesara îndeplinirea a doua condiții, respectiv: ca aceste contracte sa fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995; ca ele sa fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
Or, în prezenta cauza, nu este îndeplinită nici o condiție din cele două prevăzute imperativ de Legea nr. 10/2001:
a) cu privire la existența unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 a apreciat apelantul că reaua credința a reclamantei nu poate fi pusa la îndoiala, dat fiind faptul ca aceasta știa sau ar fi putut ști că imobilul este revendicat de către fostul proprietar, că ar fi putut sau ca ar fi trebuit sa se informeze despre demersurile întreprinse de acesta si ca pasivitatea le este imputabila.
De asemenea, s-a arătat că nu exista nici o hotărâre judecătorească prin care să se statueze ca reclamantul ar fi fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acesta nedepunând minime diligențe înainte de cumpărare pentru a afla care este titlul in baza căruia statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului pe care urmau să-1 achiziționeze, motiv pentru care considera ca in speța de fata contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 485/22.04.2014 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul astfel susținut. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:
Primul motiv vizează calitatea procesuală pasivă a apelantului, calitate care este prevăzută expres de art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Cum acțiunea formulată de reclamant are ca temei juridic art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, iar nu răspunderea pentru evicțiune, astfel cum menționează apelantul, în mod corect instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia, astfel că tribunalul apreciază ca nefondat acest motiv de apel.
În privința criticilor formulate de apelant cu privire la fondul cauzei, a apreciat instanța că nu pot fi reținute pentru următoarele considerente:
În primul rând, apelantul nu aduce în discuție dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că:
(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.
În speță, ne aflăm în situația textului, în sensul că imobilul a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, iar prin Legea nr. 10/2001 s-a statuat că aceste bunuri au fost preluate abuziv de către stat.
De asemenea, prin hotărârile judecătorești amintite mai sus, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare împotriva intimaților-reclamanți, s-a statuat cu putere de lucru judecat, faptul că este valabil titlul reclamantului, procedându-se la compararea titlurilor pentru pronunțarea soluției pe fond.
Astfel, s-a acordat prioritate titlului mai vechi și care provine de la un proprietar. Nu s-a reținut reaua-credință a reclamantului din prezenta cauză.
Ceea ce susține apelantul, în sensul că reaua-credință este evidentă, nu poate fi reținut, fiind contrar dispozițiilor legale care statuează că buna-credință se prezumă, iar reau-credință trebuie dovedită.
Prin urmare, cum prin Decizia nr. 1830 din data de 02.12.2008 a Curții de Apel București s-a reținut că reclamantul din prezenta cauză avea un titlu valabil reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 771/14.02.1997 cu privire la imobilul situat în . .. b, ., sector 6, București, și nu s-a făcut dovada relei-credințe, tribunalul apreciază că prima condiție a art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 este îndeplinită.
În ceea ce privește condiția desființării titlului reclamantului prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, tribunalul a reținut că această sintagmă a primit în practică interpretarea corectă în sensul că simpla lipsire de efecte juridice a contractului de vânzare-cumpărare, prin admiterea acțiunii în revendicare, este echivalentă cu desființarea titlului. Și este logic să fie așa, atâta timp cât acest text trebuie să coexiste cu art. 45 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Or, dacă nu s-ar interpreta astfel, art. 50 ind. 1 nu ar mai fi aplicabil, întrucât un contract poate fi desființat numai dacă nu sunt îndeplinite condițiile de valabilitate la data încheierii sale.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că în speță este îndeplinită condiția desființării titlului reclamantului, astfel că și acest motiv de apel este nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul apelant.
În motivare, se susține că:
În mod greșit a fost menținută soluția de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 320.290 lei reprezentând valoarea de piață a imobilului situat în București, . ..b, ., sens în care reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț.
Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului București și reclamanți, este terț față de acest contract.
În situația evingerii cumpărătorilor, prin deposedarea acestora de imobilul pe care l-au deținut în baza contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să fie instituită obligația de garanție pentru evicțiune a vânzătoarei Primăria Municipiului București, în conformitate cu dispozițiile art.1337 Cod civil.
Această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.
De asemenea, recurentul solicită a se avea în vedere și dispozițiile art.1344 din Codul Civil.
Dispozițiile art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995 referitoare la constituirea fondului extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice care a devenit astfel un simplu depozitar al acestor sume, nu justifică în niciun fel obligarea Ministerul Finanțelor Publice la achitarea prețului la valoarea de piață a imobilului.
Prin urmare, în prezentul litigiu, pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare (în speță M. București), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice atât pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta în raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat, cat și pentru dispozițiile imperative prevăzute de către art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În consecință, întrucât reclamanții nu au reușit să probeze legitimitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice, se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia în ceea ce privește restituirea prețului la valoarea de piața cu privire la imobilul situat în București, . ..b, ., sector 6.
Recurentul pârât mai susține că hotărârea instanței de apel este criticabilă în ceea ce privește obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului de piața al imobilului și din următoarea perspectivă:
Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 50 alin. 2 ind. 1 și alin. 3 din Legea 10/2001, și pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să poată fi obligat la restituirea prețului de piața plătit de chiriași în baza contractelor de vânzare-cumpărare având ca temei Legea nr. 112/1995 se cere să fie întrunite cumulativ două condiții, și anume: încheierea contractelor de vânzare cumpărare să se fi făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, iar cea de-a doua condiție prevăzuta imperativ de lege este ca aceste contracte de vânzare cumpărare să fi fost desființate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Dispozițiile art. 50 ind.1 fac vorbire despre "contractele ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" insa acest text de lege are în vedere atunci când reglementează plata prețului de piața existenta unei hotărâri în care sa se retina respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la cumpărarea imobilului.
În caz contrar legiuitorul nu ar mai fi inclus în art.50^1 condițiile pe care reclamantul trebuie să le îndeplinească pentru a putea solicita restituirea prețului la valoarea de piața.
Astfel, nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către reclamanți rezidă în faptul că urmărind să încheie un contract de vânzare-cumpărare, aveau obligația de a cunoaște care este titlul de proprietate al vânzătorului, fiind de neconceput ca în calitate de cumpărători ai unui bun important, cum este un apartament, sa nu efectueze un minim de diligente pentru a afla situația juridica a imobilului. Daca ar fi făcut aceste minime diligente ar fi aflat ca trecerea în patrimoniul statului a bunului în litigiu s-a făcut fără titlu valabil și prin urmare nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995.
Așadar, reclamanții, fără a depune minime diligențe în sensul cunoașterii situației juridice a imobilului, au înțeles să încheie contractul de vânzare nr.771/14.02.1997 cu Primăria Municipiului București, dobândind dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . ..b, ., sector.6.
Mai mult decât atât, existența sau inexistența bunei credințe a chiriașului cumpărător nu constituie unicul criteriu de analiza a respectării sau eludării dispozițiilor Legii nr.112/1995, trebuind să fie examinate toate cerințele prevăzute de Legea nr.112/1995 pentru perfectarea valabilă a contactului de vânzare cumpărare.
Or, în speța de față s-a statuat prin hotărâre judecătorească că preluarea imobilului în litigiu s-a realizat fără titlu valabil, astfel că dispozițiile Legii nr. 112/1995 nu sunt incidente în prezenta cauză și prin urmare, rezultă fără putință de tăgadă că încheierea contractului de vânzare cumpărare s-a făcut cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută imperativ de lege, în speța de față, deposedarea reclamantei de imobilul care face obiectul prezentului litigiu s-a realizat în urma unei acțiuni în revendicare contractul de vânzare cumpărare nr.771/14.02.1997 încheiat în baza prevederilor Legii nr.112/1995 între autorul reclamantei și Primăria Municipiului București nefiind anulat printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă.
Prin urmare, consideră recurentul că în cauza de față nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.50/1 alin.1 din Legea nr.10/2001, instanța de apel a pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 304 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Reținând legitimarea procesuală pasivă, în cauză, a pârâtului recurent Ministerul Finanțelor Publice, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 315 alin. 1 din C.pr.civ., conform căruia „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Hotărârea recurată a fost pronunțată în al doilea ciclu procesual, ca urmare a unei soluții de casare (conform deciziei civilă nr. 1805/22.10.2012 a Curții de Apel București secția a III-a), iar prin această din urmă decizie s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că revine Ministerului Finanțelor Publice legitimarea procesual pasivă în acțiunea ce are ca obiect restituirea prețului de piață pentru imobilul de care reclamanții intimați au fost evinși în urma acțiunii în revendicare exercitate de fostul proprietar C. D., precum și că vânzătorul M. București nu are legitimare procesual pasivă în această acțiune ca și consecință a incidenței principiului general de drept specialia generalibus derogant, principiu prin al cărui efect sunt excluse de la aplicare prevederile de drept comun cuprinse în art. 1337, 1341-1344 C.civ.
Având în vedere dezlegările astfel realizate prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, precum și dispozițiile art. 315 alin. 1 din C.pr.civ., Curtea constată că soluția pronunțată de instanța de apel este în deplin acord cu acestea, argumentele expuse de recurent în coordonatele excepției lipsei calității sale procesual pasive fiind formulate cu neobservarea acestor rigori legale.
Referitor la criticile aduse deciziei atacate din perspectiva aspectelor ce privesc fondul, respectiv a celor care privesc existența obligației substanțiale a recurentului pârât de a plăti reclamanților intimați prețul de piață al imobilului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 20 alin. 2 ind. 1 din Legea 10/2001 „În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de M. Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor*)”.
În condițiile în care noțiunea de „desființare” a contractelor de vânzare cumpărare este astfel definită prin aceeași lege specială care consfințește și dreptul foștilor chiriași de a obține prețul de piață pentru imobilele pe care le dețineau în baza respectivelor contracte, iar situația de fapt reținută în ce îi privește pe reclamanții intimați din litigiul pendinte se circumscrie celei de-a doua ipoteze calificate prin norma menționată ca reprezentând o situație de „desființare” a contractului pe care ei îl încheiaseră în baza Legii 112/1995, sunt aplicabile prevederile art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, normă care reglementează, pentru foștii chiriași față de care s-au admis acțiuni (în revendicare, sau în constatarea nulității actelor de dobândire a locuințelor) exercitate de foștii proprietari ai imobilelor cumpărate de primii în baza Legii 112/1995, posibilitatea de a fi despăgubiți cu valoarea de piață a imobilului.
Aceste două norme speciale relevă semnificația pe care o au, în accepțiunea Legii 10/2001 - care constituie fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății – sintagmele privind „imobil … vândut cu respectarea prevederilor Legii 112/1995” și „ chiriașii … ale căror contracte au fost desființate fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare”.
Situația reclamanților intimați din litigiul pendinte – astfel cum a fost reținută de instanțele de fond, pe baza probatoriului administrat - se circumscrie acestei din urmă ipoteze legale, respectiv de fost chiriaș cumpărător al cărui contract a fost desființat ca urmare a unei acțiuni în revendicare.
Deși nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea reclamanților intimați, există hotărârea pronunțată în litigiul ce a avut ca obiect revendicarea imobilului în privința căruia se solicită a fi restituit prețul de piață, fiind astfel îndeplinită cerința impusă de prevederile legale menționate anterior.
În ce privește contractul de vânzare cumpărare care a constituit titlul de proprietate al intimaților reclamanți, Curtea reține că respectivul act juridic beneficiază de prezumția de valabilitate, iar această prezumție s-a consolidat odată cu împlinirea termenului special de un an - instituit prin art. 45 din Legea 10/2001 - în cadrul căruia putea fi exercitată o acțiune în constatarea nulității/anularea actelor de înstrăinare referitoare la imobilele care fac obiectul acestei legi. Ca atare, nu mai este permisă invocarea unor cauze de nevalabilitate a contractului respectiv în contextul litigiului pendinte, astfel cum se procedează prin criticile prin care recurentul a înțeles să evoce neîndeplinirea unor condiții impuse de Legea 112/1995 pentru încheierea convenției, ci se impune valorificarea lui ca fiind un act valabil încheiat, dar lipsit de efectul asigurării pentru cumpărători a atributelor dreptului de proprietate numai ca și consecință a evingerii acestora din urmă de către fostul proprietar care le-a opus un titlu preferabil.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurent deciziei atacate, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., respingerea recursului astfel susținut.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.485/A/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. F. și C. I., intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. G. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehnored.G.S/B.I.
2 ex/
---------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – A.C.T.
- S.M.
Jud.Sector 6 – A.L.B.-B.
| ← Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 247/2014. Curtea de... | Cereri. Decizia nr. 233/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
