Cereri. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2014 în dosarul nr. 43533/3/2007**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 41 A
Ședința publică din data de 06.02.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în cauza privind soluționarea apelului – după casarea cu trimitere spre rejudecare –declarat de apelanta reclamantă S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. (fostă .), cu sediul în București, .-6, sector 4, împotriva sentinței civile nr.890/22.06.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. E. D., domiciliat în București, ., ., ., și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001; alte cereri”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 30.01.2014, apoi la data de 06.02.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 5.12.2007, sub nr._, reclamanta S.C. DGN Distrigaz Sud S.A. București, a solicitat în contradictoriu cu pârâții N. E. D., în calitate de moștenitor al autoarei N. M. și M. București, prin Primar General, în calitate de emitent, să se constate nulitatea absolută a actelor juridice și anume Dispoziția Primarului General nr.553/30.09.2002 și procesul-verbal nr._.11.2002, de punere în posesie a imobilului din . și nr. 5A, prin care s-a dispus restituirea a două parcele de teren către numita N. M., mama pârâtului N. E. D., acte emise în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu încălcarea acesteia și a actelor subsecvente emise, cu toate consecințele ce au decurs din acestea, cu obligarea pârâților la restituirea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în aplicarea Legii 10/2001 și în baza acesteia, a fost emisă Dispoziția Primarului Municipiului București nr.553/30.09.2002, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului sub forma a două parcele de teren identificate sub numerele factoriale 1D și 5A în . București, către numita N. M., mama pârâtului care a fost pusă în posesie prin Procesul-verbal nr._/25.11.2002.
La momentul punerii în posesie a autoarei N. M., cele două parcele de teren erau afectate de rețele de distribuție a gazelor naturale, investiția S.C. D.G.N. Distrigaz Sud S.A. București rețele legal executate, ce deservesc în mod efectiv patru locuințe multietajate (blocuri) din zonă, permițând distribuția de gaze naturale și spre zonele limitrofe.
Până la . Legii nr.10/2001, legislația în domeniul gazelor naturale nu reglementa în mod expres situația juridică a terenurilor afectate de utilități, aceste terenuri fiind de regulă, proprietate de stat sau domeniu public.
Legea 10/2001 ca lege derogatorie de la dreptul comun, cu rol reparator, a reglementat situația juridică a terenurilor afectate de utilități și a promovat cu prioritate, interesul general în raport de cel particular, în atare situație, fără a încălca dreptul de proprietate garantat de Constituție ci permițând exercitarea acestuia în limitele legii, dispunând în art.10 pct.(2) și (11), că: “în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren ramase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”. Totodată, alin.11 din același articol, prevede că « este interzisă înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică».
Astfel, din dispozițiile textului de lege invocat, rezultă în mod indubitabil, punerea în posesie în mod abuziv, a «persoanei îndreptățite», cu încălcarea dispozițiilor legii reparatorii, ce a stat la baza emiterii actului juridic.
Reclamanta a mai arătat că după . de teren, în exercitarea drepturilor ce au decurs din calitatea de proprietar, N. E. D., în calitate de moștenitor al autoarei, a acționat în instanța S.C. D.G.N. Distrigaz Sud S.A. și Primăria Municipiului București pentru plata lipsei de folosință a terenului restituit, pentru perioada de timp scursă între data punerii în posesie a terenului și . Legii gazelor nr.351/2004, care atribuie dreptul de servitute asupra terenurilor cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestor capacități, invocând lipsa unor prevederi exprese în legislația gazelor cu privire la folosirea cu titlu gratuit a terenurilor afectate de utilități, omițând aspectul că atribuirea și punerea în posesia terenului a fost făcută în mod abuziv și cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor Legii nr.10/2001 ce a reprezentat temeiul legal în baza căruia s-a restituit terenul.
Instanțele de judecată au admis acțiunea reclamantului, fără să observe nulitatea actului în baza căruia s-a solicitat acest drept, obligând S.C. DGN Distrigaz Sud S.A., la plata integrală a sumei solicitate.
Reclamanta a mai precizat că :1.dacă pentru trecut actul dedus judecății a generat deja acte subsecvente cu efecte ilegale, instanța urmează să aprecieze dacă se vor anula sau nu odată cu acesta; 2. pentru viitor, efectele negative produse de aceste acte au impact major, în sensul că după ce va expira perioada de viață a acestor capacități așa cum sunt ele protejate de Legea gazelor, locatarii din zonă nu vor mai beneficia de servicii de furnizare gaze, ca urmare a imposibilității de amplasare a unor rețele de gaze în zonă.
Apreciind că nici un proprietar nu ar permite aservirea fondului propriu în interesul comunității decât contra unor costuri exorbitante, exploatând la maximum situația, legiuitorul, în textele de lege invocate, a impus ca aceste terenuri să nu fie restituite în natură decât în echivalent, devenind astfel domeniu public.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001 și art. 948, 949, 950 și 966 Cod Civil.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul N. E. D. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului, excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, dacă se va trece peste excepțiile invocate.
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului privind soluționarea cauzei în primă instanță a fost rezolvată de Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 37/2008, în cadrul regulatorului de competență, instanța de apel stabilind că revine tribunalului competența de rezolvare a cauzei în primă instanță.
Prin sentința civilă nr. 890 din 22.06.2010, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active invocate de pârâtul N. E. D..
A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. DGF S. Energy România SA (fostă ..A.) București și a obligat pe reclamantă la 700 lei cheltuieli de judecată către pârâtul N. D. E..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost persoană juridică obligată la despăgubiri către pârât atunci când a promovat acțiunea în pretenții întemeiată pe actul juridic atacat, pe care l-a folosit drept titlu de proprietate, astfel că aceasta are un interes legitim, personal și actual, precum și calitatea procesuală activă să promoveze acțiunea în constatarea nulității absolute a actului juridic de care se prevalează pârâtul, ca titlu de proprietate.
Pe fondul cauzei, tribunalul nu a constatat încălcări ale Legii nr. 10/2001, în măsură să atragă sancțiunea nulității absolute a actelor juridice, respectiv a Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 553 din 30 septembrie 2002 și a procesului verbal nr._ din 25 noiembrie 2002 de punere în posesie asupra imobilului din . D și nr. 5 A, prin care s-a dispus restituirea celor două parcele de teren către autoarea N. M., mama pârâtului N. E. D., actele juridice atacate fiind emise cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel că nu se impune constatarea nulității acestora și nici a actelor subsecvente.
S-a reținut că terenurile predate autoarei pârâtului, pentru care s-au emis actele juridice atacate, nu sunt afectate de conducte magistrale de transport a gazelor naturale, ci de conducte de gaze destinate alimentării unor proprietăți private, iar în anul 1999, când au fost înlocuite conductele din oțel cu altele de polietilenă, antecesoarea reclamantei nu a făcut demersurile necesare pentru schimbarea traseului, astfel încât să nu mai afecteze terenul care putea și chiar a făcut obiectul legilor reparatorii privind proprietatea privată.
Astfel, nu se poate reține, cu deplin temei, că prin acțiunea de retrocedare dispusă a fost afectat domeniul public într-o asemenea măsură, încât să atragă sancțiunea nulității, iar condițiile generale de validitate ale convențiilor prevăzute de art. 948 și urm. Cod civil, menționate în mod generic de reclamantă în cererea de chemare în judecată, au fost îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DGF S. Energy România SA (fostă .).
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 10 pct.2 și 11 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, din probele administrate în cauză (actele care fac dovada înlocuirii rețelei de gaze precum și autorizația de construcție în baza căreia au fost efectuate lucrări la rețeaua de gaze naturale) rezultă că terenul cu privire la care s-a emis Dispoziția nr. 553/30.09.2002 era afectat unor amenajări de utilitate publică, fapt care atrăgea imposibilitatea legală a restituirii în natură a acestui teren.
Deși instanța de fond a constatat că terenul în cauză este afectat de conducte de gaze, a apreciat că întrucât terenul nu este afectat de "conducte magistrale de transport al gazelor, pentru a constitui obiectiv de utilitate publică, ci conducte de gaz destinate alimentării unor proprietăți private" nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Astfel, instanța face o diferențiere nejustificată între conductele magistrale de transport al gazelor care, potrivit opiniei instanței, ar constitui obiectiv de utilitate publică, în timp ce conductele de gaze destinate alimentării unor proprietăți private nu ar constitui obiectiv de utilitate publică.
Se precizează că potrivit dispozițiilor Legii 10/2001 orice suprafață afectată unor amenajări de utilitate publică nu poate fi restituită în natură. Legea nu face nici o distincție între amenajări care sunt de utilitate publică și amenajări care nu pot fi încadrate în această categorie.
Sunt invocate dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prin care legiuitorul stabilește exact care sunt lucrările, activitățile care sunt încadrate în mod automat la în această categorie (art. 6), precum și ale O.U.G.nr.60/2000 privind reglementarea activităților din sectorul gazelor naturale, act normativ în vigoare la momentul adoptării și respectiv încheierii actelor juridice atacate, în cuprinsul căruia se precizează în mod clar care sunt amenajările de utilitate publică( art. 63).
Intimatul pârât N. E. D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului apelului, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei apelante, excepția lipsei de interes și a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.833A/1.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant . România SA (fostă .), împotriva sentinței civile nr.890/22.06.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți N. E. D., și M. București prin Primarul General.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Cauza de nulitate a actului juridic este rezolvată de regula „tempus regit actum", adică valabilitatea actului juridic trebuie analizată în raport de dispozițiile legii în vigoare la momentul încheierii actului, modificarea ulterioară a legii neputând afecta valabilitatea inițială a încheierii acestuia.
În speță, Dispoziția Primarului General nr.553/30.09.2002 și Procesului - Verbal nr._/25.11.2002 au fost emise la momentul când dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevedeau că „În cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate”, iar alin. (11) al art. 10 nu exista în forma legii de la acea dată.
Indisponibilizarea la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 a terenurilor afectate de „amenajări de utilitate publică” a fost introdusă ulterior, prin Legea nr. 247/2005, prin care a fost completat în acest sens textul art. 10 alin. (2) din lege și prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 493/2008.
Prin urmare, aplicarea în speță a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în forma dobândită ca urmare a modificărilor și completărilor intervenite în baza Legii nr. 247/2005 ar duce la încălcarea principiul neretroactivității legii civile, potrivit căruia, o lege civilă se aplică în practică după adoptarea ei, nu situațiilor anterioare trecute, conform art. 15 alin. 2 din Constituția României și în art. 1 alin. 1 Cod civil, astfel încât Curtea a apreciat acțiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepțiile invocate în apărare de către intimatul pârât N. E. D., Curtea a apreciat că acestea au fost soluționate în mod corect de către instanța de fond.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a recurentei reclamant în promovarea acțiunii, Curtea a constatat că prin sentința civilă nr. 1467 din 30.10.2006, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1928 din 15.11.2007, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă (filele 56 și 57 dosar fond), recurenta reclamantă a fost obligată la despăgubiri către intimatul pârât N. E. D., reprezentând plata lipsei de folosință pentru terenul restituit acestuia din urmă prin actele juridice contestate în prezenta cauză, astfel că aceasta are un interes legitim, personal și actual, precum și calitatea procesuală activă să promoveze acțiunea de constatare a nulității absolute a actului juridic folosit de pârât drept titlu de proprietate.
În ceea ce privește excepția tardivității, s-a reținut că instanța de fond a apreciat în mod corect că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 este aplicabil numai în cazul atacării dispozițiilor de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, formulate de persoana care se pretinde îndreptățită, nu și reclamantei, care este terț față de dispoziția emisă în baza Legii nr.10/2001.
Prin decizia civilă nr.6691/1.11.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamanta S.C. G. S. Energy România SA (fostă S.C. Distrigaz Sud S.A.) împotriva deciziei nr. 833 A din 01 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă; s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare apelului aceleiași curți de apel.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că în speță cadrul procesual nu a fost clar stabilit.
Dacă în ceea ce privește excepția de tardivitate a cererii de chemare în judecată, instanța a considerat că nu ar fi aplicabile dispozițiile Legii 10/2001, ci prevederile dreptului comun, în ceea ce privește fondul litigiului, instanțele au soluționat cauza exclusiv în baza Legii 10/2001.
Prin urmare, Înalta Curte a constatat că în cauză nu a existat o delimitare clară a cadrului procesual în care se desfășoară prezentul litigiu, în măsură să permită instanței de control judiciar să analizeze pretinsele încălcări ale normelor juridice, susținute prin motivele de recurs, astfel că se impune casarea hotărârii, în rejudecare urmând a se stabili, cu respectarea prevederilor art. 129 C.. și a principiului disponibilității, dacă litigiu este circumscris dispozițiilor Legii 10/2001 și, în caz afirmativ, urmează a se avea în vedere faptul că actul normativ cuprinde norme speciale în ceea ce privește cauzele de nulitate a actelor emise în temeiul său, persoanele care pot contesta aceste acte, termenele în care o pot face și instanța competentă să le soluționeze cererea.
Prin decizia civilă nr. 57 A din 19.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, s-au respins excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active a apelantei și a interesului, ca nefondate, s-a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă . România SA (fostă .), împotriva sentinței civile nr. 890 din 22.06.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți N. E. D. și M. București prin Primarul General, și a fost obligat apelantul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
Prin considerentele deciziei menționate, instanța de apel a reținut că acțiunea în anulare a fost promovată de reclamantă, terț, atât în raport cu emitentul, cât și cu beneficiarul dispoziției de restituire în natură, acesta pretinzând că ar fi suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime prin actul emis de primar.
Reținând că decizia, sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acesteia, având forța probantă a unui înscris autentic, conform art. 25 al. 4 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a apreciat că actele juridice atacate, emise în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, trebuie analizate nu prin prisma respectării prevederilor acestui act normativ, ci a normelor de drept comun.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale active și excepția tardivității, s-a constatat că acestea sunt neîntemeiate, pentru aceleași considerente reținute prin decizia civilă nr.833A/1.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă..
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel București a reținut că nulitatea unui act juridic este sancțiunea de drept civil care lipsește actul de efectele contrare normelor juridice edictat pentru încheierea sa valabilă și că, în cauză, nu a fost invocată și nici dovedită vreo împrejurare care să atragă incidența art. 948, 949, 950 și 966 Cod civil, care privesc condițiile esențiale ale validității convențiilor, capacitatea părților contractante și cauza convențiilor.
Prin decizia civilă nr. 4675 din 22.10.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamanta . România SA (fostă .) împotriva deciziei civile nr. 57 A din 19.02.2013 a Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă, s-a casat decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes și respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la excepțiile de fond invocate prin întâmpinare de intimatul pârât N. E. D., Înalta Curte a reținut că soluția dată acestora a intrat în puterea lucrului judecat, în condițiile în care pârâtul nu a atacat cu recurs decizia nr. 833 A din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București – Secția a IV – a civilă și nici decizia pronunțată de aceeași instanță de apel, cu ocazia rejudecării pricinii, respectiv decizia nr. 57 A din 19 februarie 2013.
Pe fondul recursului, s-a constatat că instanța de apel a reținut corect calitatea reclamantei de terț în raport cu emitentul, cât și cu beneficiarul dispoziției de restituire în natură și al procesului verbal de punere în posesie. Pe cale de consecință, s-a reținut corect posibilitatea reclamantei de a solicita pe calea unei acțiuni în anulare de drept comun constatarea nulității respectivelor acte, emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
Într-adevăr, reclamanta nu are deschisă calea prevăzută de art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001, pusă exclusiv la dispoziția persoanelor îndreptățite în sensul acestui act normativ și, prin urmare, nu sunt aplicabile nici normele de competență care reglementează această contestație.
În prezenta cauză, soluția pronunțată cu privire la competență a rămasă irevocabilă prin nerecurarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel București în cadrul regulatorului de competență.
Această soluție dată cu privire la competență nu poate avea, însă, niciun fel de consecințe cu privire la caracterul acțiunii formulate de reclamanta recurentă, acțiune în anulare de drept comun.
Curtea a reținut, în acest context, că Legea nr. 10/2001 conține nu numai norme de drept procedural, stabilind căile și persoanele care pot ataca în justiție actele emise în temeiul său, ci și norme de drept substanțial, care privesc condițiile de validitate ale acestor acte.
Astfel, chiar dacă acțiunea reclamantei nu este formulată în temeiul dispozițiilor procedurale speciale ale Legii nr. 10/2001, aceasta nu înseamnă că actul emis în temeiul acestei legi nu trebuie verificat sub aspectul conformității sale cu condițiile de emitere și validitate.
Astfel, soluția instanței de apel de a nu examina actele atacate prin prisma respectării Legii nr. 10/2001 este nelegală, câtă vreme acțiunea a fost întemeiată pe art. 966 Cod civil, context în care se impunea examinarea cauzei actului, respectiv frauda la lege.
Soluția instanței de apel, în sensul că dispozițiile de restituire pot fi verificate în cadrul acțiunii în anulare promovate de un terț doar prin prisma condițiilor generale de validitate ale actului juridic, lipsește de conținut dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin refuzul verificării încălcării normelor imperative în discuție.
În consecință, Curtea a constatat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se verifica legalitatea actelor atacate nu numai din perspectiva condițiilor generale de validitate ale actului juridic, ci și prin prisma respectării normelor imperative ale Legii nr.10/2001, pretins încălcate.
În rejudecarea apelului nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, având în vedere dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, ținând seama și de prevederile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Cererea dedusă judecății are ca obiect constatarea nulității absolute a Dispoziției Primarului General nr. 5553/30.09.2002 și a procesului-verbal nr._/25.11.2002 de punere în posesie a imobilului.
Prin dispoziția menționată s-a dispus, printre altele, restituirea în natură, în proprietatea d-nei N. M., autoarea pârâtului N. E. D., a terenului în suprafață de 1824 mp situat în București, fosta Prelungirea Dealul C. nr. 1, sector 4, format din . de 1176 mp și . de 648 mp, cu privire la care se menționează în dispoziție că este teren liber de construcții definitive, ocupat cu parcaje și garaje provizorii neautorizate.
În baza acestei dispoziții, a fost emis procesul-verbal nr._/25.11.2002 de predare-primire a terenului.
De menționat că, deși prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat și anularea actelor subsecvente emise, nu a indicat care sunt aceste acte, iar în faza procesuală a apelului, în primul ciclu procesual, la termenul de judecată din data de 21.06.2011 a arătat că prin acte subsecvente a avut în vedere eventuale acte de înstrăinare, dar la acest moment nu există un act juridic prin care să se înstrăineze imobilul care face obiectul deciziei contestate.
Ca atare, Curtea va analiza apelul și sentința atacată exclusiv din perspectiva solicitării de constatare a nulității absolute a dispoziției atacate și a procesului verbal de punere în posesie.
Cu privire la excepțiile invocate de intimatul pârât în apel, prin întâmpinare, Curtea constată că la termenul din data de 10.05.2011, în apel, în primul ciclu procesual, intimatul pârât a învederat că nu mai insistă în susținerea excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului apelului, neregularitatea procedurală fiind acoperită de apelantă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes, Curtea constată că prin sentința apelată, aceste excepții au fost respinse, iar intimatul pârât nu a declarat apel principal sau apel incident cu privire la soluția pronunțată sub acest aspect.
Prin urmare, soluția dată cu privire la aceste excepții a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi criticată în calea de atac prin intermediul formulării întâmpinării.
În ceea ce privește criticile formulate prin apel cu privire la soluționarea fondului cauzei, Curtea reține din probatoriul administrat în cauză, că este cert faptul că terenul ce a făcut obiectul dispoziției contestate este ocupat de conducte de gaze.
De altfel, reclamantul a inițiat mai multe procese prin care a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a terenului menționat, motivat chiar de faptul că la momentul punerii în posesie a autoarei sale, cele două parcele de teren restituite erau afectate de rețelele de distribuire a gazelor naturale aparținând de Distrigaz Sud SA (filele 22-23, 34-56 dosar T.B, filele 31-37 dosar C.A.B primul ciclu procesual).
Acțiunile pârâtului au fost admise, iar pârâta Distrigaz SA a fost obligată la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului pe perioadele 25.11._04, 12.02.2005 – 12.02.2008.
În cauza inițială înregistrată la data de 15.10.2004 pe rolul Tribunalului București, în care s-a pronunțat decizia irevocabilă nr. 1928/15.11.2007 a Curții de Apel București- Secția a IV-a Civilă (filele 39-56 dosar T.B) s-a reținut din probatoriul administrat în cauză, că respectivele conducte de gaze au fost montate anterior punerii în posesie a autoarei reclamante și deservesc alimentarea cu gaze a zonei locale.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în această cauză și care a stat la baza pronunțării hotărârii (filele 79-95 dosar T.B) rezultă că aceste conducte de gaze existau pe teren anterior anului 1976. În anul 1998 s-a întocmit proiectul de execuție de înlocuire a rețelei de gaze naturale cu trecere pe polietilenă în ansamblul Berceni, iar în anul 1999 s-a efectuat această procedură, cu respectarea prevederilor legale.
Prin urmare, Curtea constată că în mod greșit la emiterea dispoziției contestate, nu s-a reținut că terenul restituit în natură era afectat de conducte de gaze, ce deservesc blocurile de locuințe limitrofe.
În raport cu această situație de fapt, verificând legalitatea dispoziției contestate prin prisma respectării Legii nr. 10/2001 la data emiterii contestației, astfel cum s-a statuat prin decizia de casare, Curtea reține că potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data emiterii dispoziției contestate,
(1) În situația imobilelor preluate în mod abuziv și demolate total sau parțial restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
(2) În cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate.
Textul legal menționat prevede așadar că este posibilă restituirea în natură numai a terenului liber, iar nu și a terenului ocupat.
Prin teren liber, se înțelege acel teren pe care nu se află nici o construcție legal edificată, textul nefăcând distincția între construcțiile supraterane și cele subterane, astfel că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nost distinguere debemus).
Cum în cauză terenul restituit prin dispoziția atacată era afectat de conducte de gaze, Curtea apreciază că acesta nu era liber în sensul textului legal enunțat, astfel că, în mod greșit s-a constatat că măsura reparatorie concretă la care este îndreptățit reclamantul, este restituirea în natură.
Interpretarea propusă de intimatul pârât în sensul că textul în discuție se referă numai la terenurile ocupate de construcții supraterane, nu poate fi primită, dat fiind argumentul de interpretare menționat mai sus.
Mai mult, într-o interpretare teleologică, este evident că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a se restitui în natură terenuri care nu puteau fi folosite, care erau afectate unui uz public și pentru care ar fi fost necesare proceduri ulterioare de expropriere (în condițiile art. 1 și 6 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și art.63 din OG 60/2000 privind reglementarea activităților din sectorul gazelor naturale – act normativ în vigoare la data emiterii actelor juridice contestate) sau aplicarea dreptului de uz și servitute in favoarea statului (art.70 -81 din OG 80/2000).
Câtă vreme Legea nr.10/2001 prevedea și măsura alternativă a restituirii în echivalent, ce garanta respectarea dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, nu se poate accepta că intenția legiuitorului ar fi fost ca prin apariția Legii nr. 10/2001 să se urmărească restituirea în natură a unui imobil a cărui situație de fapt și juridică, era susceptibilă de a da naștere unor litigii ulterioare.
Deși interpretarea menționată mai sus, este, în opinia Curții, cea care se impune în cauză și rezultă cu claritate din textul legal evocat, este de subliniat și faptul că prin modificarea ulterioară a Legii nr.10/2001 s-a menționat în mod expres că nu pot fi restituite în natură terenurile afectate unor amenajări de utilitate publică, cum este și cazul terenului în litigiu.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constată că decizia atacată a fost dată cu nerespectarea prevederilor imperative ale art. 10 alin. 1 și 2 din Legea nr.10/2001, astfel că se impune constatarea nulității absolute parțiale a acesteia cu privire la măsura restituirii în natură a terenului.
Curtea subliniază că dreptul reclamantului la măsuri reparatorii, în calitate de persoană îndreptățită în baza Legii nr. 10/2001 nu este afectat, acesta urmând a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de lege, dat fiind că restituirea în natură nu este posibilă.
În consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, va admite în parte cererea, va constata nulitatea absolută parțială a dispoziției Primarului General nr. 553/30.09.2002 cu privire la măsura restituirii în natură a terenului în suprafață de 1824 m.p, situat în București, . C. nr. 1, sector 4 (fost 5).
Ca efect al principiului anulării actului subsecvent, urmare a anulării actului inițial, va constata nulitatea absolută a procesului vernal de predare primire a terenului nr._/25.11.2002 emis de CGMB - AFI, în baza dispoziției menționate.
Urmare a admiterii acțiunii, va înlătura obligația reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată către pârât.
Va păstra celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale active și excepției lipsei de interes, care au intrat în puterea lucrului judecat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. G. S. Energy România S.A. (fostă .), cu sediul în București, .-6, sector 4, împotriva sentinței civile nr.890/22.06.2010, pronunțată de Tribunalul București–Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. E. D., domiciliat în București, ., ., ., și M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6,
Schimbă în parte sentința apelată.
Admite în parte cererea.
Constată nulitatea absolută parțială a dispoziției Primarului General nr. 553/30.09.2002 cu privire la măsura restituirii în natură a terenului în suprafață de 1824 m.p, situat în București, . C. nr. 1, sector 4 (fost 5).
Constată nulitatea absolută a procesului vernal de predare primire a terenului nr._/25.11.2002 emis de CGMB - AFI, în baza dispoziției menționate.
Înlătură obligația reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată către pârât.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I/GC/5 ex
Jud fond: S. V.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 445/2014. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 542/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
