Obligaţie de a face. Decizia nr. 445/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 445/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 3731/312/2008*
Dosar nr._
(1209/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 445
Ședința publică de la 17.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenții-intervenienți D. I., R. D., de recurenta-pârâtă,., prin reprezentant D. I., precum și de recurenții-reclamanți, L. ANIȘOARA, L. O. A., L. Ș. D., B. V. împotriva deciziei civile nr.16.A. din 28.02.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE-PRISEACA, C. JUDEȚEANĂ DE STABILIREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR-O. și A. G..
P. are ca obiect – obligația de a face.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 24.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2014, 10.03.2014, 17.03.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3048 din 06.12.2010 Judecătoria Slobozia a admis cererea formulată de reclamanții-pârâți L. Anișoara, L. O. A., L. Ș. D. și B. V. în contradictoriu cu pârâta - reclamantă S.C. P. S. SRL și a obligat-o pe pârâta-reclamantă S.C. P. S. SRL la ridicarea barăcii și instalației de vulcanizare edificate pe terenul reclamanților-pârâți, situat în extravilanul comunei Priseaca, tarlaua 58, . titlului de proprietate nr._/43 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului la data de 23.03.1995 în favoarea lui A. G..
A respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. P. S. SRL, ca neîntemeiată.
A respins cererea formulată de intervenientul în nume propriu R. D., ca neîntemeiată.
A respins cererea formulată de intervenientul în nume propriu D. I., ca neîntemeiată.
A obligat-o pe pârâta S.C. P. S. SRL la plata către reclamanți a sumei de 712,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin contractul de donație autentificat sub nr. 853/23.05.1997, reclamanta B. V. și L. M., autorul reclamanților L., au dobândit suprafața de 6960 mp teren în tarlaua 58, . comunei Priseaca, cu vecinii: la E- HB, la V – DE 465/1, la S – DE 65, la N –V. I..
O parte din această suprafață de teren a fost înstrăinată, respectiv 1960 mp, rămânând în proprietatea reclamanților suprafața de 5.000 mp pentru care aceștia sunt proprietari în indiviziune.
Pe o parte din suprafața de teren rămasă în proprietate, funcționează o vulcanizare a pârâtei ., într-o baracă demontabilă, reprezentantul pârâtei refuzând să elibereze terenul prin ridicarea baracii și a instalației din incinta acesteia.
Atât pârâta . cât și intervenientul în nume propriu D. I. au solicitat respingerea acțiunii motivând că D. I., administratorul pârâtei este deținătorul legal al terenului în suprafață de 5040 mp, în baza sentinței civile 5811/2001, pronunțată de Judecătoria Slatina.
Din probatoriul administrat în cauză instanța a reținut că atât pârâta . cât și intervenienții în nume propriu D. I. și R. D. se află în eroare cu privire la terenul pe care se află amplasată vulcanizarea ce se solicită a fi ridicată.
Astfel în timp ce reclamanții solicită ridicarea de către pârâta . a barăcii în care funcționează vulcanizarea, de pe terenul situat în tarlaua 58, . comunei Priseaca, cu vecinii: la E- HB, la V – DE 465/1, la S – DE 65, la N –V. I., individualizat conform titlului de proprietate nr._/43 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului la data de 23.03.1995 în favoarea lui A. G., pârâta și intervenienții fac vorbire de un teren situat în . în suprafață de 5040 mp individualizat conform titlului de proprietate nr._/60 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului la data de 23.05.1996, în favoarea lui R. D..
Având în vedere acest aspect, precum și faptul că pârâta nu a probat în nici un fel existența vreunui drept asupra terenului pe care sunt amplasate barăcile în care funcționează vulcanizarea ., instanța a admis cererea formulată de reclamanții-pârâți, L. Anișoara, L. O. A., L. Ș. D. și B. V. în contradictoriu cu pârâta - reclamantă . ca întemeiată respingând celelalte cereri formulate în cauză.
Prin decizia civilă nr.1246R din 14.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă s-a admis recursul declarat de recurenții intervenienți D. I. și R. D. și recurenta pârâtă . prin reprezentant D. I., împotriva deciziei civile nr.90A/06.12.2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți L. Anișoara, L. O. A., L. Ș. D., B. V. și intimații pârâți A. G., C. L. Priseaca pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate, C. Județeană O. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
S-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Ialomița.
În considerentele deciziei din recurs s-a reținut că prin cererea principală dedusă judecății, intimații reclamanți L. Anișoara, L. O. A., L. Ș. D. Și B. V. au solicitat obligarea pârâtei . Priseaca, la ridicarea barăcii și a instalației de vulcanizare din incinta acesteia, edificate fără drept pe terenul proprietatea reclamanților pârâți, în suprafață de 5000 mp, din totalul de 6960 mp situată în extravilanul comunei Priseaca (.), cu vecini E-HB, V-DE 465/1, S-DE 65, N- V. I..
Reclamanții au invocat faptul că autorul lor, L. M. a dobândit acest teren de la A. G., prin contractul de donație autentificat sub nr. 853/23.05.1997.
Prin întâmpinarea de la fila 20, recurentul D. I. (reprezentatul pârâtei și intervenient în nume propriu) a susținut că este deținătorul legal al terenului pe care sunt amplasate construcțiile demolate, în baza sentinței civile nr. 5811/2001 pronunțată de Judecătoria Slatina, prin care s-a admis acțiunea formulată de acesta în contradictoriu cu R. G. și s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea unui teren în suprafață de 4900 mp, extravilan, situat în comuna Priseaca, ., cu vecinii, N-Tnr. 2, PS 14, S-E 65, E- V. I., V-T nr. 2A 11, conform înscrisului sub semnătură privată încheiat între părți la data de 08.08.1996(fila 22 dosar judecătorie).
Prin cererile de intervenție în interes propriu, recurenții D. I. și R. D. au solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare încheiat între R. D. și L. M. la data de 12.03.1993, precum și nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/60 eliberat pe numele R. D., precum și a titlului de proprietate eliberat numitului A. G..
În cauză era necesară efectuarea unei expertize tehnice imobiliare, care să identifice în primul rând terenurile deținute de părți, potrivit titlurilor de proprietate pe care acestea le exhibă.
În al doilea rând, prin expertiză era necesar să se stabilească dacă aceste terenuri se suprapun, iar în ipoteza în care nu există identitate între ele, să se stabilească dacă instalația de vulcanizare și baraca a căror demolare se solicită au fost edificate pe terenul proprietatea intimaților reclamanți.
Prin decizia civilă nr.16 A/28.02.2013, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. P. S. S.R.L. prin reprezentant D. I., împotriva sentinței civile nr.3048 din 06.12.2010 pronunțată de Judecătoria Slobozia pe care a schimbat-o în parte, cât privește soluționarea cererii principale și în consecință, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanții L. Anișoara, L. O. A., L. Ș. D. și B. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S. S.R.L., a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate, a respins ca nefondate apelurile declarate de către intervenienții în nume propriu D. I. și R. D. împotriva sentinței civile nr.3048 din 06.12.2010 pronunțată de Judecătoria Slobozia și a obligat apelanții intervenienți în interes propriu D. I. și R. D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 lei fiecare către intimații reclamanți.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că în timp ce reclamanții solicită ridicarea de către pârâta . a barăcii în care funcționează vulcanizarea, de pe terenul situat în tarlaua 58, . comunei Priseaca, cu vecinii: la E- HB, la V – DE 465/1, la S – DE 65, la N –V. I., individualizat conform titlului de proprietate nr._/43 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului la data de 23.03.1995 în favoarea lui A. G., apelanții fac vorbire de un teren situat în comuna Priseaca, . în suprafață de 5040 mp individualizat conform titlului de proprietate nr._/60 emis de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului la data de 23.05.1996, în favoarea lui R. D..
Este adevărat că a existat o suprapunere de teren la momentul emiterii actelor premergătoare titlurilor de proprietate, respectiv a proceselor verbale de punere în posesie, însă, ulterior, această situație s-a remediat, s-au eliberat fișele de punere în posesie pentru stabilirea amplasamentului terenului pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, ambele părți neavând obiecțiuni cu privire la fișele de punere în posesie pe care le-au semnat, acceptând astfel amplasamentul menționat în titlurile de proprietate.
Astfel, s-a apreciat că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins cererea pârâtei reclamante și a intervenienților cu acest obiect, în condițiile în care nu s-au probat susținerile acestora cum că A. G. nu era îndreptățit la reconstituire dreptului de proprietate pentru suprafața de teren pe care se află baraca aparținând societății pârâte, deoarece acest teren ar fi proprietatea lui R. D., nefăcându-se nicio probă în acest sens și neexistând alt motiv care să atragă nulitatea titlurilor.
Tribunalul a apreciat că pârâta S.C. P. S. S.R.L., constructorul, nu a fost de rea credință deoarece construcția se află pe suprafața suprapusă din procesele verbale inițiale de punere în posesie și la momentul ridicării construcției R. Gh. D. era încă proprietar al terenului, astfel că societatea a avut acordul proprietarului.
Așa fiind reclamanții nu pot solicita obligarea pârâtei să ridice construcția pe cheltuia sa, ci devin în mod obligatoriu proprietarii construcției și trebuie să-l despăgubească pe constructor, având posibilitatea să opteze pentru întinderea despăgubirii și anume fie să achite contravaloarea materialelor și a muncii, fie să plătească o sumă egală cu creșterea valorii fondului ca urmare a efectuării construcției sau să găsească de . o altă soluție convenabilă ambelor părți.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții pârâți L. Anișoara, L. O. A., L. Ș. D. și B. V., criticând decizia în sensul că greșit s-a reținut că intervenientul este constructor de bună-credință, deoarece certificatul de urbanism și autorizația de construcție pentru amplasarea atelierului de vulcanizare datează din anul 1996, respectiv 1997, dată la care R. D. încheiate cu autorul reclamanților L. înscrisul sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare – cumpărare” pentru terenul pe care este ridicată vulcanizarea și pârâta ., reprezentată de D. I., personal și ca reprezentant al societății și intervenientul R. D., care au criticat decizia, apreciind că probele au fost edificatoare în a demonstra că vulcanizarea a fost amplasată înainte de a se obține autorizația, D. I. având acordul socrului său și încheind act de vânzare – cumpărare sub semnătură privată, instanța neavând în vedere toate sentințele depuse la dosar și împrejurarea că uzucapiunea invocată prin cererea reconvențională a avut la bază posesia utilă și s-a bazat pe un just titlu.
Verificând legalitatea deciziei recurate, Curtea a constatat că recursul declarat de pârâta . și intervenienții R. D. și D. I. este nefondat și l-a respins și a admis recursul declarat de reclamanți, modificând în parte decizia recurată, în sensul că apelul declarat de pârâta . a fost respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
În principal, se impune precizarea aspectelor legate de cadrul procesual de învestire din perspectiva cauzei cererii de recurs, deoarece recurenții în cererile lor de recurs fac o descriere a situației de fapt.
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Pentru ambele recursuri, instanța a reținut drept cauză a cererilor formulate prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă – ceea ce înseamnă că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Față de caracterul nondevolutiv al căii de atac a recursului, Curtea în prezenta cauză, va răspunde punctual motivelor de recurs ce pot fi susținute și analizate din perspectiva dispozițiilor art.304 pct. 9 Cod de procedură civilă. Părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel, ambele judecăți de fond, situația de fapt fiind configurată prin pronunțarea unei hotărâri definitive în privința pretențiilor concrete formulate. Pentru că părțile au beneficiat concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, situația de fapt fiind pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, în prezenta cauză nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Curtea constată că recurenții – intervenienți prin motivele de recurs fac o reproducere a evoluției istoricului cauzei, a stării de fapt, a probațiunii administrate în cauză.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ..
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Atât reclamanții cât și pârâta și intervenienții au invocat ca temei juridic al recursului dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea urmând să răspundă criticilor punctual.
La momentul promovării acțiunii introductive de instanță – 25.09.2007 – reclamanții au invocat ca titlu de proprietate contractul de donație autentificat la nr.853/23.05.1997, prin care reclamanta B. V. și L. M., autorul reclamanților L., au dobândit de la A. G. o suprafață de teren de 6.960 mp în tarlaua 58 . comunei Priseaca. Contractul de donație a fost transcris în Registrul de transcripțiuni al Judecătoria Slatina în aceeași zi în care a fost perfectată donația, respectiv la 23.05.1997, la nr.2151.
Cum prin cererea reconvențională depusă de pârâtă a solicitat compararea titlurilor de proprietate invocate de părțile din prezenta cauză, în mod corect ambele instanțe de fond au reținut că titlul deținut de L. M. și B. V. este preferabil celui opus de pârâtă și intervenienți. Comparând titlul deținut de reclamanți cu cel opus de intervenientul din prezenta cauză, respectiv sentința civilă nr.5811/2001 pronunțată de Judecătoria Slatina s-a stabilit corect că titlul deținut de D. I. este lipsit de eficiență juridică, deoarece antecontractul ce a stat la baza pronunțării acestei sentințe prin care D. I. a cumpărat de la R. D. suprafața de 4903 mp, a fost ulterior celui prin care L. M. a cumpărat același teren de la același vânzător, iar hotărârea prin care s-a constatat dreptul de proprietate a lui D. I. a fost ulterioară celei prin care s-a constatat că L. M. este proprietarul aceluiași teren – prima sentință prin care s-a constatat dreptul de proprietate a lui L. M. a fost sentința civilă nr.7483/1996, pronunțată de Judecătoria Slatina și, în rejudecare, decizia civilă nr.1245/1999 pronunțată de Tribunalul O..
La momentul efectuării expertizei – 07.02.2013, dispusă de Tribunalul Ialomița, aspectele privitoare la suprapunerile de teren din cele două titluri de proprietate nr._/43 din 23.03.1995 emis pentru A. G. și nr._/60 din 23.05.1996 emis pentru R. D. au fost eliminate ca urmare a actelor translative de proprietate intervenite succesiv, astfel că în prezent reclamanții dețin atât suprafața de 0,4903 ha cumpărate de L. M. de la R. D., aspect reținut irevocabil prin decizia civilă nr.6185/02.09.1999 pronunțată de Curtea de Apel C., precum și suprafața de 5.000 mp situată în sola 58 . A. G., fiind reținut irevocabil că baraca proprietatea . este edificată pe terenul proprietatea reclamanților.
În prezenta cauză nu se mai poate analiza nulitatea convenției de vânzare – cumpărare încheiată sub semnătură privată între R. D. și L. M. la 12.03.1993, deoarece asupra acestui aspect s-a pronunțat hotărârea judecătorească mai sus menționată care a intrat în autoritatea de lucru judecat. Curtea nu poate reveni asupra celor reținute de instanțe în soluțiile pronunțate - decizia Tribunalului O. fiind definitivă și irevocabilă - reținându-se totodată că nu există cauze de nulitate a convenției. Susținerea privind neplata prețului nu a fost dovedită și nu reprezintă un motiv de nulitate a convenției, ci de rezoluțiune, astfel că această critică nu a fost reținută de Curte.
Cu privire la uzucapiunea invocată prin cererea reconvențională recurenții aveau obligația să facă dovada întrunirii condițiilor cumulative, respectiv dovada exercitării unei posesii neîntrerupte și cu bună-credință asupra terenului în temeiul unui just titlu, pentru intervenirea acestei sancțiuni care nu se regăsesc în prezenta cauză.
În cauză nu se poate reține că pârâta ., prin reprezentantul său D. I., a fost de bună-credință, succesiunea actelor conducând la o soluție contrară.
Între autorul reclamanților L. M. și intervenientul R. D. s-a încheiat inițial un contract de închiriere pentru terenul pe care este edificată vulcanizarea la 05.03.1993. La două zile, același intervenient vinde fiice sale D. M., căsătorită cu reprezentantul pârâtei, intervenientul D. I., suprafața de teren în litigiu de 0,4903 ha la 07.03.1993. Pentru același teren, intervenientul R. D. încheie înscris sub semnătură privată prin care înstrăinează terenul autorului reclamanților L. M., convenția fiind constatată irevocabil ca vânzare – cumpărare prin decizia civilă nr.6185/02.09.1999 pronunțată de Curtea de Apel C..
Rezultă că la momentul obținerii autorizațiilor administrative de către pârâta . pentru sediul secundar în . era un alt proprietar – D. M., acordul acesteia nefiind depus în procedura administrativă.
La fila 73 din dosarul de recurs recurenta – pârâtă a depus acordul de principiu al Primăriei Priseaca din 09.07.1998, din care rezultă că până la acea dată nu a fost emisă autorizația sanitară pentru vulcanizare.
Pârâta nu poate invoca buna-credință în ipoteza în care activitatea sa s-a desfășurat fără emiterea tuturor autorizațiilor administrative impuse de lege, procedura administrativă impunând și verificarea titlului solicitantului cu privire la imobil.
Or, din derularea operațiunilor juridice desfășurate de intervenienți, după încheierea contractului de închiriere între L. M. și R. D. la 05.03.1993 rezultă că aceștia au făcut eforturi pentru a înlătura efectele înstrăinării efectuate de socrul intervenientului R. D..
Pentru același teren, având aceleași coordonate, s-au încheiat succesiv un înscris sub semnătură privată prin care imobilul a fost înstrăinat lui L. M., contractul de vânzare – cumpărare încheiat între D. M. și tatăl său, R. D., la 07.03.1993 (la data cumpărării cumpărătoarea era căsătorită cu recurentul D. I.), și a fost pronunțată sentința civilă nr.5811/2001 de Judecătoria Slatina, prin care se consfințește convenția de vânzare – cumpărare cu privire la același teren, având aceleași vecinătăți, intervenită între D. I. și R. D.. C. după sentința civilă nr.5811 a fost depusă în fața instanței fondului la fila 22 din dosarul de fond, rezultând din practicaua hotărârii că intervenientul R. D. a fost de acord cu admiterea acțiunii formulate de intervenientul D. I., sentința reprezentând practic o tranzacție a părților care este contrară înscrisurilor depuse la dosar și contractul încheiat între D. M., soția lui D. I., și tatăl său, R. D.. Cei doi intervenienți au susținut că terenul ce a fost înstrăinat prin înscris sub semnătură privată lui L. M. și prin contract autentic lui D. M. a mai fost înstrăinat printr-un înscris sub semnătură privată la 08.08.1996 lui D. I..
Buna – credință ar fi presupus ca pârâta să fi edificat lucrarea provizorie întemeindu-și convingerea pe cuprinsul cărții funciare în care, la data realizării lucrării era înscris ca proprietar R. D., cel care și-a exprimat acordul în procedurile administrative.
Or, la momentul obținerii autorizațiilor administrative, R. D. nu mai era proprietar al terenului, el fiind înstrăinat, așa cum rezultă din actele depuse la dosar.
Nefiind reținută buna credință a pârâtei și a intimaților, Curtea a admis recursul formulat de reclamanți și a modificat în parte decizia recurată, respingând ca nefondat recursul declarat de pârâta ..
În urma admiterii recursului, Curtea a constatat că la momentul soluționării apelurilor reclamanții au solicitat, în condițiile art.274 Cod de procedură civilă, obligarea pârâtei și a intervenienților la plata cheltuielilor de judecată. Cum reclamanții au făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată și au formulat cererea cu respectarea cerințelor legale, Curtea a obligat apelanta . și intervenienții R. D. și D. I. la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
În faza recursului recurenții – reclamanți au solicitat obligarea pârâtei și intervenienților la plata cheltuielilor de judecată, la fila 78 fiind depusă dovada achitării onorariului de avocat, astfel că, în condițiile art.274 Cod de procedură civilă, cererea a fost admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . și intervenienții R. D. și D. I., împotriva deciziei civile nr.16.A. din 28.02.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu recurenții-reclamanți L. ANIȘOARA, L. O. A., L. Ș. D., B. V. și cu intimații-pârâți C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE-PRISEACA, C. JUDEȚEANĂ DE STABILIREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR-O. și A. G..
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți L. ANIȘOARA, L. O. A., L. Ș. D. și B. V. împotriva aceleiași decizii.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta ..
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Obligă apelanții ., R. D. și D. I. la 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamanți
Obligă recurenții ., R. D. și D. I. la 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./11.04.2014
Trib.Ialomița – R.M.I.; L.M.
Jud.Slobozia – O.I.G.
| ← Strămutare. Sentința nr. 16/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
