Cereri. Decizia nr. 917/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 917/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 56142/299/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 917R
Ședința publică de la 19 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă C. DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE A ROMÂNIEI împotriva deciziei civile nr. 1008A/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ /2013, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. AUTONOMĂ – ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT, având ca obiect: plângere împotriva încheierii de carte funciară, alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata pârâtă reprezentată de avocat A. D. cu împuternicire avocațială al dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurenta pârâtă a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 alin. 5 Cod pr. Civilă, prin serviciul registratură, la data de 16.05.2014.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită ca instanța să ia act de cererea de renunțare la judecata recursului formulată de către recurenta pârâtă.
Curtea reține cauza spre soluționare.
După rămânerea cauzei în pronunțare, dar înainte de încheierea ședinței de judecată se prezintă reprezentantul recurentei pârâte, consilier juridic C. C. L. care se legitimează cu Carte de identitate . nr._ eliberată de SPCEP Sector 3 la data 8.10.2012, CNP_ care solicită ca instanța să ia act de renunțarea recurentei pârâte la judecarea cererii de recurs.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civie de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3788/26.02.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a respins plângerea formulată de reclamanta R. Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva pârâtei C. de Comerț și Industrie a României privind anularea încheierilor nr._/28.09.2012 și nr._/23.04.2012, ca neîntemeiată; a respins capătul de cerere privind radierea înscrierii dreptului de administrare ca neîntemeiat.
Prin decizia civilă nr. 1008A/18.10.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de R. Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis plângerea, a desființat încheierile de Carte Funciară nr._/18.09.2012 și nr._/23.04.2012 și a respins cererea de întabulare. Totodată, Tribunalul a dispus radierea înscrierii dreptului de administrare al Camerei de Comerț și Industrie a României din CF nr._ a Municipiului București, asupra terenului de 18.000 mp și asupra construcțiilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs C. de Comerț și Industrie a României solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București.
Prin cererea depusă la data de 16.05.2004, C. de Comerț și Industrie a României a renunțat la judecată în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.
Cererea de renunțare la judecată a fost semnată de președintele interimar al Camerei de Comerț și Industrie a României, M. D., fiind aplicată ștampila Camerei de Comerț și Industrie a României.
Având în vedere declarația de renunțare la judecată, văzând prevederile art. 246 Cod procedură civilă precum și acordul intimatei în acest sens, Curtea va lua act de renunțarea recurentei la judecarea căii de atac declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentei-pârâte C. de Comerț și Industrie a României la calea de atac formulată împotriva deciziei civile nr. 1008A/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ /2013, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. DFB Tehnored. DFB/PS 2 ex. 20.05.2014
Jud. apel: L. I. G.
C. L. B.
← Partaj judiciar. Decizia nr. 349/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 1852/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|