Legea 10/2001. Decizia nr. 1332/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1332/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 21737/299/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1332R
Ședința publică de la 19 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva deciziei civile nr.1318A/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. C. F., cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-reclamantă, reprezentată de avocat T. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Apărătorul intimatei-reclamante, conform dispozițiilor instanței de la termen anterior, depune la dosar, în copie, deciziile civile nr.411/08.03.2005 și nr.856/25.04.2007 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă și sentința civilă nr.2325/01.04.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București. Invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.05.2011, reclamanta M. C. F. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat la plata prețului de piață al apartamentului nr. 3 situat în București, . nr. 7, . de 65,63 mp, inclusiv prețul pentru terenul situat sub construcție și cota indiviză de 18,38 din părțile comune ale clădirii.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu în baza Legii nr. 112/1995 și că, ulterior, a pierdut dreptul dobândit de la stat într-o acțiune în revendicare, formulată de fostul proprietar al bunului, fiind aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, pentru obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, la restituirea prețului de piață al imobilului.
Prin sentința civilă nr._ din 25.09.2012, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de 393.906 de lei, către reclamantă, reprezentând valoarea de circulație a apartamentului în litigiu, cu motivarea că, reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra bunului prin evicțiunea totală ca urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, iar prin încheierea de la data de 18.12.2013 instanța a calificat calea de atac ca fiind apel, având în vedere valoarea litigiului.
Prin decizia civilă nr. 1318 din 18.12.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
„În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin raportare și la temeiul cererii de chemare în judecată și fundamentarea acesteia, tribunalul a constatat că în speță, cererea a fost corect întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată, nefiind aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv cele ale art. 1337 Cod civil, care reglementează instituția evicțiunii, legea specială având prioritate față de legea generală. Pe de altă parte, Legea nr. 1/2009, prevede expres la art. 17, că restituirea prețului de piață al imobilelor cumpărate cu respectarea Legii nr. 112/1995, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, rezultând așadar calitatea procesuală a apelantului, în sarcina căruia cade obligația de restituire. Cât privește fondul cauzei, s-a constatat că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legii speciale, privind restituirea prețului de piață și, în speță, fiind vorba de un contract „desființat” așa cum prevede Legea nr. 1/2009, dar nu pe calea unei acțiuni în constatarea nulității ci ca urmare a admiterii acțiunii de revendicare, promovată de către fostul proprietar al imobilului, contractul încheiat conform Legii nr. 112/1995, fiind astfel lipsit de efecte. Contractul astfel desființat, rezultă că a fost considerat ca fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și, ca atare, sunt incidente și pe deplin aplicabile cum corect a reținut și prima instanță, dispozițiile art. 50/1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin art. 18 din Legea nr. 1/2009. Ca atare, și sub acest aspect, tribunalul a apreciat că apelul apare nefondat. De asemenea, nefondată a fost găsită și critica referitoare la problema determinării prețului, rezultat ca urmare a expertizei efectuată în cauză, bine documentată și fundamentată, cu luarea în considerare a vechimii imobilului expertizat.”
Față de toate acestea, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul a fost respins.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs apelantul Ministerul Finanțelor Publice solicitând modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă pentru următoarele motive: a) Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în baza art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, ci Primăria Municipiului București în baza art. 1337 Cod civil, deoarece această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară; b) obligarea statului la plata prețului de piață al imobilului, conduce la îmbogățirea reclamantei fără justă cauză, de vreme ce reclamanta a achitat pentru imobil un preț subvenționat; c) pârâtul nu poate fi obligat la plata prețului apartamentului, în baza legii speciale, de vreme ce contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost desființat; d) instanța nu a indicat corect obiectivele expertizei, solicitând expertului stabilirea valorii de circulație a imobilului și nu stabilirea valorii de piață, iar prețul stabilit pentru imobil are o valoare prea mare în raport de vechimea lui.
Recursul nu este fondat.
Sub aspectul criticilor privind calitatea procesuală pasivă și asupra dreptului reclamantului de a primi prețul de piață al imobilului, instanța de recurs susține în totalitate motivarea instanței de apel, care a analizat, pe larg, ambele critici formulate de Statul Român, identice atât în apel cât și în recurs. De asemenea, prezenta instanță face trimitere la practica judiciară numeroasă și constantă a Curții de Apel București cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001 și precizează că aspecte de drept și de fapt identice au fost deja analizate și interpretate nu numai de către instanța de apel în prezentul proces, ci și de către Curtea de Apel București, într-o multitudine de procese similare, ca instanță de recurs, astfel că prezenta instanță face trimitere la observarea practicii judiciare în această materie. Astfel, dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, instituie un caz special de răspundere pentru evicțiune și se aplică în mod prioritar față de normele generale din Codul civil privind evicțiunea (art. 1337 și urm C.civ.). În acest sens, legiuitorul a înțeles să confere Ministerului Finanțelor Publice calitatea de debitor al obligației de restituire a prețului prevăzut de dispozițiile art. 50 alin. 2 și 21 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că sumele respective au fost în realitate încasate de acesta și nu de vânzătorii din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în litigiile al căror obiect este restituirea către cumpărătorii în baza Legii nr. 112/1995 a prețului de piață al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. În speță, conform art. 50 din Legea nr.10/2001, nu are relevanță, în primul rând, încheierea contractului de vânzare cumpărare cu bună credință, ci încheierea contractului cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, buna – credință fiind un element obligatoriu comun pentru încheierea oricărui contract. Însă, instanțele care au admis acțiunea în revendicare nu au reținut existența relei – credințe a părților contractante la încheierea actului și nici încheierea contractului cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel că aceste aspecte nu pot fi supuse discuției judiciare în prezentul proces. Art. 50 alin. 2/1 din Legea nr. 10/2001 prevede obligația restituirii prețului de piață pentru imobilele ce au făcut obiectul unor contracte încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, iar în speță există prezumția încheierii legale a contractului, deoarece acesta nu a fost anulat, ci efectele lui au fost desființate ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare și, de asemenea, verificarea îndeplinirii condițiilor legale la încheierea contractului nu mai este posibilă, fiind prescrisă în conformitate cu art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Împrejurarea că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să plătească un preț mai mare decât cel achitat de cumpărător la data încheierii contractului, prin raportarea la prețul de piață de la data vânzării bunului, este prevăzută de lege în mod expres, reprezentând voința legiuitorului, care a stabilit că este echitabilă ipoteza prevăzută de legea specială și nu cea susținută de Ministerul Finanțelor Publice (în baza dispozițiilor de drept comun în materie de evicțiune – inaplicabile în prezentul proces).
Sub aspectul criticilor formulate la raportul de expertiză efectuat în faza judecării în fond a cauzei, instanța de recurs constată că instanța de apel a analizat aceste critici, iar recurenta le-a reiterat în faza recursului, fără a combate raționamentul instanței de apel cu privire la prețul de piață stabilit în baza expertizei. De asemenea, nu există o diferență de esență între prețul de circulație și prețul de piață al bunului, instanța constatând, sub acest aspect, o simplă diferență de terminologie, cu efectul unic al stabilirii unui preț actual al bunului pierdut de reclamantă în acțiunea în revendicare.
De aceea, recursul analizat în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, cererea de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva deciziei civile nr. 1318A din 18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. C. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. P. P. F. L. E. F.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. PS 2 ex.
03.10.2014
Jud. apel: Ș. Ț.
I. N.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1595/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 472/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
