Conflict de competenţă. Sentința nr. 5/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 5/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 30952/3/2013

ROMÂNIA

Dosar nr._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5 F

Ședința din Camera de Consiliu din data de 09.01.2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: S. G.

GREFIER: M. D.

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 3 București și Tribunalul București, în cauza având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții R. A. F. și R. N. CRISTOPHER, cu domiciliul ales la S.C.A. Hammond Bogaru, cu sediul în București, ..61B, ., în contradictoriul cu pârâtul T. N. N., domiciliat în București, ..8, . și cu sediul profesional în București, ., sector 1.

Fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București la data de 06.11.2012, sub nr._/301/2012, reclamanții R. N. C. si R. A. F., în contradictoriu cu pârâtul T. N., au solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 12.977,12 lei pentru prejudiciul produs ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor profesionale.

Suma de 12.977,12 lei, reprezintă onorariul de avocat achitat de către reclamanți pârâtului, în temeiul contractului de asistență juridică, potrivit facturii nr._/29.06.2010.

Reclamanții au arătat că pârâtul a săvârșit o faptă culpabilă care le-a provocat un prejudiciu, între cele două elemente existând și legătură de cauzalitate. Au arătat reclamanții că în cauză sunt incidente dispozițiile Statutului profesiei de avocat, ale Codului deontologic al avocaților din Uniunea Europeană.

În drept, reclamanții a invocat dispozițiile art. 962, 969, 970, 1073 si urm. C.civ, art. 112 C.proc.civ.

La data de 08.02.2013, primul termen de judecată, reclamanții au depus la dosar „cerere modificatoare si completatoare”, prin care au arătat că solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat și la plata sumei de 4.250 lei, cu titlu de prejudiciu; a sumei de 1.187.022,88 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat pentru neîndeplinirea obligațiilor profesionale. Reclamanții au arătat că valoarea cumulată a prejudiciului total suferit ca urmare a faptei culpabile a pârâtului se ridică la suma de 1.215.584,35 lei.

Prin sentința civilă nr. 8512/31.05.2013, Judecătoria sector 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A reținut Judecătoria, prin sentința de declinare că prin modificarea acțiunii, reclamanții nu au modificat cuantumului valorii obiectului indicat prin cererea de chemare in judecată, neaflându-ne deci în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 181 C.proc.civ, caz în care se modifică cuantumul valorii aceluiași obiect cu cel din cerere, ci, in speță, au mai fost formulate încă două capete de cerere principale.

Pe rolul Tribunalului București Secția a V a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 19.09.2013 sub nr. de dosar_, cu prim termen la data de 24.10.2013.

În ședința publică din data de 24.10.2013, la prima zi de înfățișare în fața Tribunalului, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului București.

Față de prevederile art. 137 alin 1 Cod procedură civilă 1865, asupra excepției necompetenței materiale a instanței învestite, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 pct. 1 cod pr. civilă, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, iar art. 2 pct.1 lit. b) din același cod stabilește că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei RON, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar (…).

La data formulării cererii principale și învestirii primei instanței sesizate, Judecătoria sector 3, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 12.977,12 lei cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat lor prin fapta culpabilă a pârâtului, decurgând din îndeplinirea defectuoasă de către acesta a obligațiilor asumate printr-un contract de asistență juridică încheiat de părți.

Ulterior, la prima zi de înfățișare, prevalându-se de art. 132 cod pr civilă, reclamanții și-au majorat câtimea obiectului cererii lor solicitând obligarea aceluiași pârât la plata sumei totale de 1.215.584,35 lei tot pentru repararea prejudiciului adus lor din aceeași faptă ilicită imputată pârâtului, respectiv îndeplinirea defectuoasă de către acesta a obligațiilor asumate prin contractul de asistență juridică.

Prin urmare, prin cererea „modificatoare/completatoare” depusă la prima zi de înfățișare la dosar reclamanții nu au modificat/completat în nici un fel cererea principală inițială, căci nu au schimbat nici părțile, nici obiectul și nici cauza acestei cereri.

Prin sentința civilă nr. 1832/24.10.2013 Tribunalul București- Secția a V-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții R. N. C. și R. A. F. și pe pârâtul T. N., în favoarea Judecătoriei sector 3 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul cauzei Curții de Apel București în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel reține următoarele considerente:

Cererea principală cu care petenții au investit instanța, Judecătoria sectorului 3 București are ca obiect, obligarea pârâtului la plata unei anumite sume de bani, prejudiciul solicitat având temeiul în răspunderea civilă contractuală.

Prin cererea precizatoare depusă de către reclamanți nu a fost modificată pretenția în concret a acestora dedusă judecății, cererea având în continuare același obiect, și anume pretenția reclamanților de a-l obliga pe pârât la plata unei sume de bani în temeiul aceleiași răspunderi civile contractuale.

În speță, nu este vorba de o modificare a obiectului acțiunii, de formulare de cereri noi, ci doar de o majorare a câtimii obiectului pretenției la prima zi de înfățișare.

În mod clar, așadar, în litigiul de față își găsește aplicarea art. 181 Cod procedură civilă, conform căruia, instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Or, având în vedere că la data formulării cererii la instanța de fond reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 12.977,12 lei, și luând în considerare și dispozițiile art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că, în cauză, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sector 3, stabilind așadar această competență în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 2 și 5 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții R. A. F. și R. N. Cristopher, cu domiciliul ales la S.C.A. Hammond Bogaru cu sediul în București, ..61B, ., în contradictoriul cu pârâtul T. N. N., domiciliat în București, .. 8, ., sector 2 și cu sediul profesional în București, ., sector 1, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

S. G. M. D.

Red. SG

Tehnored. GC - 6 ex

14.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 5/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI