Legea 10/2001. Decizia nr. 309/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 309/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 17653/3/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 309 A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 SEPTEMBRIE 2014
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECATOR - A. C. B.
GREFIER - G. C. A.
**********
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât M. București prin Primar General cu sediul în București Splaiul Independenței nr.291-293, sectorul 6 împotriva sentinței civile nr.1917 din 15.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. V., L. A., L. D. C. cu domiciliul ales la . SA cu sediul în București .-138, corp B, parter, sector 5.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, având în vedere că prin motivele apel M. București solicită judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 411 N.C.P. coroborat cu art.223 alin.3 N.C.P.C.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 MAI 2013, pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă, sub nr._, reclamanții: G. V., L. A. și L. D. C., prin mandatarul . SA, au solicitat ca în contradictoriu cu M. București prin Primarul General, pe baza probelor administrate, să se pronunțe o hotărâre prin care:1. Să fie soluționată pe fond Notificarea nr. 3605/01.11.2011, transmisa prin executor judecătoresc privind imobilul situat în București, ., sector 3, format din construcție ce a fost demolată în suprafață de 433,15 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiza efectuată în prezenta cauză la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării; 2. Să fie obligat M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._, aferent notificării nr. 3605/01.11.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză (în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin 21 din Legea nr. 247/2005, solicită obligarea Municipiului București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative); 3. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, la filele 103-165 din dosar, fiind depuse înscrisurile din dosarul administrativ constituit pentru soluționarea Notificării nr.3605/02.11.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1917/15.11.2013 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanții G. V. și L. D.-C. în contradictoriu cu M. București, reprezentat prin Primarul General al Municipiului București, a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite să primească despăgubiri echivalente prin compensare prin puncte pentru construcțiile demolate imposibil de restituit în natură, care au fost situate în București, ., Sectorul 3, compuse din trei corpuri de clădire cu destinația de casă de locuit, toate din cărămidă, acoperite cu tablă, cu instalații de apă și lumină și sobe din teracotă, respectiv: un corp compus din pivniță, garaj, spălătorie, cameră de serviciu și la etaj un apartament compus din 2 camere, baie și bucătărie; un corp 2, compus din 5 camere, baie și bucătărie, precum și cu pivniță; un al treilea corp compus din: 3 apartamente cu câte 2 camere și marchiză, a obligat pe Primarul General al Municipiului București, să emită o Dispoziție prin care să-i propună pe reclamanți pentru acordarea despăgubirilor echivalente prin compensare prin puncte, privind construcțiile imposibil de restituit în natură și să înainteze: Dispoziția, prezenta Sentință, Notificarea, precum și întreaga documentație aferentă, către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a obligat pe Primarul General al Municipiului București să le plătească reclamanților suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că prin actul de partaj autentificat sub nr. 2559/28.01.1933 de Tribunalul Ilfov Secția notariat, s-a partajat imobilul situat în București, . între autorii Rădița Ștefanescu, P. Ștefanescu și M. Ștefanescu (L. D. Ș., conform actului de notorietate de la dosar).
Ulterior, prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/04.04.1936 la Tribunalul Ilfov Secția Notariat, M. Ștefanescu a cumpărat de la moștenitorii Rădiței Ștefanescu dreptul de proprietate pentru același imobil partajat în anul 1933.
Din anul 1942, autorul reclamanților, D. Ș., a figurat la rolul fiscal ca plătitor de impozite și taxe pentru imobilul situat în București, Calea V. nr. 57, sector 3 cu teren și construcție de zid alcătuită din 3 corpuri de clădire.
Din anul 1984, după decesul acestuia, au figurat la rolul fiscal autorii L. M., L. I. și G. V., până la preluarea și demolarea imobilului de către stat, așa cum rezultă din adresa nr. 1712/03.12.2012, emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 3.
Prin Decretul nr. 251/1988 al Consiliului de Stat al RSR, imobilul din Calea V., nr. 57, Sectorul 3 a fost trecut în proprietatea statului pentru realizarea unor investiții de către stat, socotite ca fiind de utilitate publică, construcția fiind demolată, așa cum rezultă din anexa 2, punctul 6 din Lista Anexă la Decret.
Din întregul cuprins al Decretului Consiliului de Stat al RSR nr. 251/1988 și în mod special din art. 5 din decret, rezultă că preluarea și demolarea construcțiilor a fost aprobată înainte de realizarea Proiectului de investiții, urmând ca ulterior să se realizeze aceste proiecte și să se facă propuneri pentru reglementarea situației juridice a imobilelor proprietate personală afectate, printre care se aflau și imobilele preluate de la autorii reclamanților și demolate.
Rezultă astfel că prin acest decret nu au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul teren și construcție, iar din adresa nr. 2184/23.11.2012, emisă de S.C. TITAN AL S.A. rezultă că pentru imobil au fost stabilite despăgubiri în cuantum de_ lei ROL conform Procesului-verbal de evaluare nr. 441/12 noiembrie 1990 pe care nu-l deține și nu există nici evidențe din care să rezulte că despăgubirile ar fi fost plătite autorilor sau reclamanților-moștenitori.
Dovada dreptului de proprietate asupra construcțiilor este făcută cu Autorizația de construire nr. 1900/23.07.1941, emisă de Primăria II N., cu actele de impunere în care se arată componența clădirilor, din care s-a reținut că era vorba despre o clădire cu 9 camere și dependințe, cu Fișa tehnică a imobilului, din care s-a reținut că a fost o clădire din cărămidă, cu fundații din beton, cu regimul de înălțime P+Pivniță+Etaj, precum și cu Adresa nr._/6448/8 octombrie 1998, prin care Direcția Evidența Proprietății din cadrul Primăriei Mun. București, i-a comunicat reclamantului L. D.-C., printre altele, faptul că construcția demolată a avut o suprafață construită de 433,15 mp.
Referitor la calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, din actele de proprietate menționate mai sus și din actele de stare civilă, respectiv, din certificatele de moștenitori depuse la dosar, tribunalul a reținut că imobilul din Calea V., nr. 57, a fost dobândit de autorul comun M. Ștefanescu. Acesta a decedat în anul 1983, iar conform certificatului de moștenitor nr. 1364/16.11.1983 au rămas în calitate de moștenitori: L. M., soție supraviețuitoare cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, fiica G. V.
(reclamanta de azi) și fiul L. I., fiecare cu câte o cotă de 3/8 din masa succesorală.
Conform Certificatului de moștenitor nr. 771/24.06.1987, de pe urma autoarei L. M. a rămas ca moștenitor fiica G. V..
În anul 1992 a decedat fiul L. I., iar conform Certificatului de moștenitor nr. 716/21.04.1992, emis de Notariatul de Stat Sector 3 în dosarul succesoral nr. 716/1992 au rămas în calitate de moștenitori legali, fiica L. A. și fiul L. D. C..
Astfel, reclamanții au dovedit că în calitate de moștenitori legali ai autorilor de la care s-au preluat imobilele, au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Prin Notificarea nr. 3605/02.11.2001 (filele 13-15 din dosar) formulată în baza Legii nr. 10/2001 prin B. „T. G." din București, reclamanții-moștenitori au solicitat măsuri reparatorii cu privire la construcțiile demolate, imposibil de restituit în natură.
Imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, iar reclamanții sunt persoane îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de lege, în temeiul art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reținut din probele administrate în cauză analizate mai sus și chiar din decretul de expropriere pentru cauză de utilitate publică, că au fost demolate construcțiile, fiind astfel imposibilă restituirea în natură.
În cazul de față, construcția a fost demolată integral, inițial nu a fost calculată nicio despăgubire, iar în anul 1990, deși s-au calculat despăgubiri de 80.000 lei, nu există nicio dovadă prin care să se ateste că ar fi fost plătite.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, dispozițiile acestei legi se aplică și litigiilor în curs, aflate pe rolul instanțelor de judecată, astfel că drepturile reclamanților trebuie să fie stabilite în concordanță și cu dispozițiile acestei legi adoptată în timpul procesului, în condițiile în care nu le sunt vătămate drepturile.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, în situația în care este imposibilă restituirea în natură a imobilelor, sau a unor părți din acestea, măsurile reparatorii echivalente ce se pot acorda, sunt, compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea notificării, precum și compensarea prin puncte conform cap. III din această lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. București prin Primarul General criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea apelului se arată că notificarea reclamantelor urmează să fie analizată pe cale administrativă, și că, în cazul în care odată cu notificarea, nu se depun toate actele doveditoare, termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării curge de la data depunerii acestor acte.
În cel de-al doilea motiv de apel se arată că în ceea ce privește obligarea instituției apelante la transmiterea dosarului direct către CCSD, în vederea finalizării procesului, s-a constituit Comisia Națională care a preluat atribuțiile CCSD, și că Regulamentul pentru Organizarea și funcționarea Comisiei Naționale, a fost aprobat prin decizia Primului Ministru nr. 249/2013.
Se precizează că M. București prin Primarul General are obligația să înainteze către instituția Prefectului Municipiului București, în vederea întocmirii avizului de legalitate.
În ultimul motiv de apel se arată că apelanta nu datorează cheltuieli de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă.
Analizând apelul declarat, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Prima critică invocată este neîntemeiată.
De la data formulării notificării au trecut 12 ani, timp în care aceasta nu a fost soluționată, deși la dosarul administrativ au fost atașate înscrisurile în baza cărora se necesita rezolvarea notificării.
Astfel, reiese că notificarea nu a fost soluționată în termenul legal, de altfel fiind depășit orice termen rezonabil, refuzul fiind nejustificat în sensul menționat de soluționare a cererii, reținând în acest sens și Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul recursului în interesul legii stabilindu-se că instanța poate să se pronunțe asupra drepturilor solicitate de către reclamanți, urmând să analizeze notificarea sub toate aspectele.
Cel de-al doilea motiv de apel este întemeiat.
Procedura înaintării dosarului către Comisie reprezintă un aspect administrativ, viitor, fără caracter litigios la momentul actual.
Oricum, prin Legea nr. 165/2013 s-au adus modificări procedurii de acordare a măsurilor reparatorii (actualmente compensatorii) atât din punctul de vedere al instituțiilor cu atribuții în materie, cât și din punctul de vedere al conținutului măsurilor compensatorii.
Întrucât dispozițiile Legii nr. 165/2013 sunt de imediată aplicare și întrucât aspectele reglementate sunt aplicabile pentru viitor inclusiv în privința dreptului la despăgubiri în echivalent stabilit în patrimoniul reclamanților prin hotărârea primei instanțe, Curtea constată că din punct de vedere formal, după reținerea calității de persoană îndreptățită la obținerea de despăgubiri prin echivalent, respectiv după obligarea emiterii unei dispoziții de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, instanța trebuie să se limiteze la a arăta că aceste despăgubiri vor fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor.
Legea nr. 165/2013 reglementează punctual și procedurile care trebuie urmate de către autoritățile administrative. Dacă acestea din urmă nu respectă prevederile legii, persoanele vătămate au la îndemână dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Cu privire la ultima critică invocată de către apelanta pârâtă, aceasta este considerată a fi nefondată, deoarece în urma admiterii acțiunii reclamanților, pârâta recurentă este cea care „a căzut în pretenții”, în sensul prev. de art. 274 Cod procedură civilă, pârâta opunându-se admiterii acțiunii formulată de către petenți.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel va admite apelul conform dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va înlătura obligația Primarului General al Municipiului București de înaintare directă a actelor și documentației către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul pârât M. București prin Primar General cu sediul în București Splaiul Independenței nr.291-293, sectorul 6 împotriva sentinței civile nr.1917 din 15.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. V., L. A., L. D. C. cu domiciliul ales la . SA cu sediul în București .-138, corp B, parter, sector 5.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că înlătură obligația Primarului General al Municipiului București de înaintare directă a actelor și documentației către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. S. A. C. B. GREFIER
G. C. A.
Red. GS
Tehnored. GC - 4 ex
17.09.2014
Jud. fond V. S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 481/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 482/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
