Conflict de competenţă. Sentința nr. 46/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 46/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 59376/301/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.46F

Ședința din Camera de Consiliu de la 16 mai 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - F. C.

GREFIER - G.-M. V.

***********

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 3 București și Tribunalul București, în cauza civilă privind pe reclamanta U. Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM, cu sediul în București, ., . 3, sectorul 3 și pârâții S. A. Textilă, cu sediul în București, ..1-3, sector 5 și E. SRL, cu sediul în Crevedia, ., județul Dâmbovița.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a, la data de 18.12.2012, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, ., ., tronson 1 (subsol, parter și mezanin) și tronson 2 (subsol, mezanin) în suprafață de 1337 mp și să dispună evacuarea pârâtelor din imobil.

Acțiunea în revendicare formulată de reclamantă este o acțiune evaluabilă în bani.

Prin sentința civilă nr.635 /28.01.2013, pronunțată în dosarul nr-_/3/2012, Tribunalul București sectia a VI a civilă a admis excepția de necompetență materială a acesteia și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sector 5 București.

Pentru a pronunța această sentință, instanța reținut că, în raport de valoarea indicată de reclamant pentru imobilul în litigiu, respectiv 481.320 lei judecătoria este competentă material să soluționeze cererea dedusă judecății întrucât potrivit art 2 pct 1 lit b în competența tribunalului rămân litigii patrimoniale evaluabile în bani a căror valoare depășește suma de 500.000 lei.

Prin sentința civilă nr 7309/10.09.2013, Judecătoria sectorului 5 și-a declinat competența teritorială în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Prin sentința civilă nr. 4310/31.03.2014, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a constatat ivit conflictul negativ de competență. Totodată, a sesizat Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului și a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la pronunțarea regulatorului de competență.

Având în vedere poziția părților, precum și faptul că la dosarul cauzei nu s-a depus nici o dovadă care să ateste valoarea de circulație a imobilului în litigiu, judecătoria a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice construcții. Obiectivul acestei expertize a fost stabilirea valorii de circulație pe care imobilul în litigiu a avut-o la data de 19.12.2012, data învestirii instanței cu soluționarea cererii formulate de reclamant, expertiza fiind efectuată de expert.

Conform concluziilor acestui raport de expertiză, valoarea de circulație pe care imobilul în litigiu a avut-o la data de 19.12.2012, data învestirii instanței cu soluționarea cererii formulate de reclamant, este de 6.981.813 lei.

În aceste condiții, având în vedere valoare obiectului cererii deduse judecății, valoare calculată în raport de data sesizării instanței de judecată și în raport de care instanța trebuie să-și verifice competența materială, Judecătoria sector 3 a constatat că, potrivit dispozițiilor prevăzute de art.2 pct.1 lit. b din Cod procedură civilă Tribunalului București îi revine competența materială de soluționare a cererii formulate de reclamantul.

În temeiul dispozițiilor prevăzute de art.20 și următoarele Cod procedură civilă, a constatat ivit în cauză conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea acestuia.

Având în vedere dispozițiile art.20 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea învestită cu soluționarea conflictului de competență, a stabilit competența materială a soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Cererea introductivă de instanță promovată de reclamantul la 19.12.2012 are ca obiect revendicarea imobilului situat în, situat în București, ., ., tronson 1 (subsol, parter și mezanin) și tronson 2 (subsol, mezanin) în suprafață de 1337 mp temeiul juridic al cererii fiind dispozițiile art.480 Cod civil.

În mod corect, Judecătoria Sectorului 3 București a pus în vedere reclamantului să evalueze imobilul în litigiu pentru a determina competența materială și cuantumul taxei de timbru.

În fața instanței fondului reclamantul a precizat obiectul cererii în condițiile art.112 Cod procedură civilă și față de poziția divergentă a părților cu privire la valoarea imobilului s-a dispus o expertiză tehnică construcții și evaluare proprietate imobiliară, pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului în litigiu, la data înregistrării acțiunii 19.12.2012.

Expertul a stabilit valoarea de circulație pentru imobilul analizat, la nivelul lunii decembrie 2012, este de 6.981.813 lei (1.559.206 euro

Excepția necompetenței materiale a fost soluționată în mod corect de instanța fondului ca o excepție absolută dilatorie.

Față de dispozițiile art.2 alin.1 lit.b Cod procedură civilă, singurul criteriu în care se poate determina competența materială între tribunal și judecătorie îl reprezintă criteriul valorii obiectului litigiului.

Dar, valoarea obiectului litigiului stabilită de reclamant prin cererea de chemare în judecată potrivit art.112 pct.3 Cod procedură civilă poate fi contestată de instanță, astfel că în mod corect t Judecătoria sectorului 3 a dispus administrarea probei cu expertiză pentru determinarea valorii imobilului în litigiu.

Tot în mod corect judecătoria a solicitat stabilirea valorii obiectului imobilului la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, deoarece aceasta interesează în determinarea competenței materiale.

Văzând că valoarea imobilului depășește suma de 500.000 lei în baza art 2 pct 1 lit b c pr civ stabilește competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 3 București și Tribunalul București,, în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 3 București și Tribunalul București, în cauza civilă privind pe reclamanta U. Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM, cu sediul în București, ., . 3, sectorul 3 și pârâții S. A. Textilă, cu sediul în București, .. 1-3, sector 5 și E. SRL, cu sediul în Crevedia, ., județul Dâmbovița, în favoarea Tribunalului București.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. C. G.-M. V.

Red. FC/27.05.2014

Tehnored. FC/PS 5 ex.

19.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 46/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI