Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 157/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 157/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 2537/2/2014

Dosar nr._

(905/2014)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECTIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.157

Ședința publică de la 15.04.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - DOINIȚA M.

JUDECĂTOR - D. A. B.

GREFIER - RĂDIȚA I.

* * * * * * * * * *

MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror, C. C..

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul M. I., împotriva deciziei civile nr.140/A/12.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul, M. D., personal, legitimat cu C.I. . nr._/17.10.2011, și asistat de avocatul, M. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, lipsind revizuentul M. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează citarea telefonică a tuturor părților pentru termenul de astăzi.

Curtea, în urma deliberării, aduce la cunoștință părților, ca o chestiune prealabilă, împrejurarea că s-a ivit o chestiune de divergență a completului de judecată, în legătură cu aspectul admisibilității căii de atac de retractare, în raport de dispozițiile art. 69 alin.2 din Legea nr. 33/2007 și ale art. 398-399 N.c.p.civ. și acordă cuvântul părților pe această chestiune.

Avocatul intimatului, M. D., având cuvântul, arată că revizuirea formulată de M. I. este inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, arată că revizuirea formulată de M. I., în opinia sa este inadmisibilă.

Curtea, la acest moment procedează la suspendarea cauzei în vederea înaintării dosarului, președintelui secției pentru desemnarea celui de al treilea magistrat, care va participa la soluționarea cauzei, când dezbaterile vor fi reluate în complet de divergență.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

Doinița M. D. A. B.

La reluarea dosarului,

Completul de divergență constituit din:

PREȘEDINTE - DOINIȚA M.

JUDECĂTOR - D. A. B.

JUDECĂTOR - M. G. R.

****************************

Curtea, în complet de divergență, reia dosarul și acordă cuvântul părților pe admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la prevederile art. 69 alin.2 din Legea nr. 33/2007 și ale art. 398 și 399 N.c.p.civ.

Avocatul intimatului, M. D., având cuvântul, solicită admiterea excepției de inadmisibilitate a cererii de revizuire, conform prevederilor art. 69 alin.2 din Legea nr. 33/2007, în opinia sa, nu mai există nicio cale de atac împotriva hotărârilor definitive date de Curtea de Apel București.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, consideră calea de atac a revizuirii ca fiind inadmisibilă.

Solicită a se avea în vedere faptul că este vorba despre o lege specială, dată în materia procedurilor electorale, pentru alegerea membrilor în Parlamentul European.

La art. 20 din Legea nr. 33/2007, se prevede clar, procedura contestării candidaturilor depuse la Biroul Electoral Central, precum și termenele în care acestea se soluționează.

Totodată, se referă și H.G. nr. 80/2014, care stabilește pe date programul calendaristic pentru desfășurarea acestor alegeri și se reiau punctual termenele în care acestea se pot soluționa contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de B.E.C. și că nu se prevede decât calea de atac a apelului.

Curtea va reține cauza în pronunțare, pe aspectul admisibilității cererii de revizuire, iar în ipoteza în care va considera calea de atac admisibilă, părțile vor fi citate pentru continuarea judecății, privind fondul cererii de revizuire.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 14.04.2014 și înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, petiționarul M. I. a formulat revizuire împotriva hotărârii din 12.04.2014 pronunțată în dosarul cu nr._ al aceleiași instanțe arătând că i-a fost respins în mod abuziv și netemeinic apelul său formulat împotriva sentinței civile nr.33/AE/10.04.2014 de către Tribunalul București - Secția V-a Civilă.

În opinia sa cererea de revizuire este întemeiată deoarece în contestație în anulare a invocat câteva excepții de neconstituționalitate, iar pronunțarea pe aceste excepții este atributul exclusiv al Curții Constituționale și nu al Curții de Apel București care nu are căderea să se pronunțe pe excepțiile de neconstituționalitate.

La termenul de judecată de la 15.04.2014 instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii de revizuire având în vedere dispozițiile art. 513 alin.3 din Noul cod de procedură civilă, coroborate cu cele ale art.69 alin.2 din Legea nr.33/2007.

Potrivit dispozițiilor legii speciale în materia dedusă judecății, împotriva hotărârilor definitive pronunțate de instanțele judecătorești potrivit prezentei legi nu există cale de atac.

Or, hotărârea împotriva căreia este promovată calea extraordinară de atac de retractare este definitivă. Pe de altă parte, dispozițiile normei speciale nu disting cu referire la specificul căilor de atac vizate: căi de atac ordinare, extraordinare, de reformare ori de retractare.

Titlul II din Noul cod de procedură civilă reglementează căile de atac, iar la Capitolul III al aceluiași titlu sunt reglementate căile extraordinare de atac: recursul, contestația în anulare și revizuirea. Mențiunea expresă a legii are în vedere imposibilitatea de a se promova orice cale de atac împotriva unei hotărâri definitive pornind de la rațiunea avută în vedere de legiuitor la adoptarea normei speciale, respectiv aceea a rezolvării într-un termen cât mai scurt, așa cum rezultă și din dispozițiile H.G.nr.80/2014, a tuturor incidentelor care se pot ivi în legătură cu candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare. În situația în care, incidentele invocate sunt și întemeiate, rezolvarea acestora se face pe calea expres reglementată prin art.69 din Legea nr.33/2007 respectiv, prin promovarea contestației privind procesul electoral și a apelului împotriva soluției pronunțată de tribunal în legătură cu contestațiile astfel formulate.

Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea în opinie majoritară, apreciază că revizuirea pendinte este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În majoritate:

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M. I. cu domiciliul în orașul V., ., ., județul B., împotriva deciziei civile nr.140A/12.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. M. cu domiciliul în București, ..23, sector 1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

DOINIȚA M. M. G. R.

GREFIER

RĂDIȚA I.

Red.D.M.

Tehnored.C.S.

Ex.5/16.04.2014

Cu opinie separată a doamnei judecător, D. A. B.,

Potrivit art.483 alin.1 Cod procedură civilă hotărârile date în apel,cele date,potrivit legii,fără drept de apel,precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Articolul 69 alin.2 din Legea nr.33/2007 care arată că împotriva hotărârilor definitive pronunțate de instanțele judecătorești potrivit prezentei legi nu există cale de atac, reprezintă o derogare de la regula înscrisă în art.483 alin.1 Cod procedură civilă, în ceea ce privește exercitarea recursului, motivată de caracterul de urgență al procedurilor.

Acest aspect, rezultă chiar din art. 69 alin.1 din Legea nr.33/2007 care prevede că judecarea de către instanțe a întâmpinărilor, a contestațiilor sau a oricăror altor cereri privind procesul electoral se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanța președințială, cu participarea obligatorie a procurorului.

În consecință, fiind o hotărâre definitivă, ea poate fi supusă căilor de atac extraordinare,în retractare,conform art.503 sau 509 Cod procedură civilă .

De asemenea, am în vedere și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește accesul la justiție chiar și în procedurile de urgență.

JUDECĂTOR

D. A. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 157/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI