Obligaţie de a face. Decizia nr. 1213/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1213/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 14764/302/2013
Dosar nr._
(1236/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1213
Ședința publică de la 09.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurenta pârâtă S.C. G. T. IMPEX S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 365 A din data de 28.03.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă POLIȚIA L. SECTOR 5 BUCUREȘTI.
Obiectul pricinii – obligația de face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat Alexei Delimart, în calitate de reprezentant al recurentei pârâte S.C. G. T. IMPEX S.R.L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (fila 5), lipsind reprezentantul intimatei reclamante POLIȚIA L. SECTOR 5 BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură au fost depuse următoarele înscrisuri:
- la data de 10.07.2014, notă de probatorii formulată de recurenta pârâtă, având anexată un set de înscrisuri;
- la data de 21.07.2014, întâmpinare, ce a fost comunicată părții recurente, potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 22).
Recurenta pârâtă, prin apărător, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei, potrivit chitanțelor nr._/1, nr._/1, nr._/1 și nr._/1 din data de 12.08.2014 și timbru judiciar de 0,50 lei, aferente recursului declarat.
Având cuvântul, solicită proba cu înscrisuri, referindu-se la actele existente la dosarul cauzei.
Curtea, având în vedere că înscrisurile de care înțelege să se folosească partea recurentă se află deja depuse la dosar și sunt câștigate cauzei, va încuviința această probă, înscrisuri ce vor fi avute în vedere în raport de criticile formulate în recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta pârâtă S.C. G. T. IMPEX S.R.L., prin apărător, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței de fond pronunțate de către Judecătoria Sectorului 5 București, ca fiind temeinică și legală, pentru următoarele argumente:
Instanța de apel a considerat că prin măsura sancționării de către Poliția L. Sector 5 și încheierea procesului verbal de constatare a contravenției (proces verbal ce nu a fost atacat), și-ar fi însușit edificarea construcției și firma luminoasă. În aceeași zi, în data de 14.01.2011, organul constatator a sancționat chiriașii și proprietarul imobilului pentru aceleași fapte. La dosar a depus autorizația de construire a imobilului situat în București, Calea Rahovei nr. 322, . 5 și decizia civilă nr. 2064 din data de 17.09.2012 pronunțată de către Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 4250/302/CV/2011, prin care a fost anulat procesul verbal de contravenție nr.129 din data de 14.01.2011, prin care proprietarului imobilului i-a fost aplicată o sancțiune contravențională. Mai mult, societatea pe care o reprezintă nu mai deține de 4 ani contract de închiriere pentru spațiul în cauză.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._, reclamanta Poliția L. Sector 5 București a chemat în judecată pe pârâta S.C. G. T. Impex S.R.L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligata să desființeze lucrările de construire constând în extinderea pe domeniul public a spațiului comercial deținut de aceasta conform contractului de închiriere nr. 304/15.09.2009 încheiat cu S.C. Princiar 90 S.R.L., modificarea cromaticii și aspectului arhitectural și amplasarea unui ansamblu de firme publicitare, inclusiv luminoase, realizate fără a deține autorizația de construire prevăzută de Legea nr. 50/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare; cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 01.03.2012, instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție invocată de pârâtă la termenul din ședința publică din data de 19.01.2012.
Prin sentința civilă nr. 1891 din 01.03.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și a respins cererea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, față de prevederile exprese ale art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, legitimare procesuală activă pentru a solicita desființarea construcției în litigiu are organul care a aplicat sancțiunea, și anume Primarul Primăriei Sectorului 5 București, iar nu Poliția L. Sector 5.
Împrejurarea că prin Hotărârea nr. 64/24.12.2010 a Consiliului Local s-a dispus înființarea Poliției Locale Sector 5, instituție cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Sectorului 5, nu conduce automat la conferirea legitimării procesuale active de a solicita instanțelor de judecată desființarea construcțiilor edificate cu nerespectarea legii, atâta timp cât această prerogativă nu i s-a atribuit în mod expres. Totodată, instanța a constatat că Legea nr. 50/1991 este un act primar, fiind adoptată de puterea legiuitoare, în timp ce Hotărârea Consiliului Sectorului 5 este un act emis secundum legem, în vederea organizării executării și a executării în concret a legii.
Împotriva acestei sentințe, la data de 19.04.2012 a declarat apel reclamanta Poliția L. Sector 5, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția IV-a Civilă la data de 27.04.2012.
Prin decizia civilă nr. 98/04.02.2013, Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut, față de dispozițiile art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr.50/1991, că pentru a se stabili dacă apelanta reclamantă are calitate procesuală activă trebuie ca aceasta să fi fost organul care a aplicat respectiva sancțiune sau organul succesor ca urmare a reorganizării administrative.
Împotriva acestei decizii, la data de 02.04.2013 reclamanta Poliția L. sector 5 a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 19.04.2013.
Prin decizia civilă nr. 1128R/04.06.2013, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul și a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, stabilind cadrul general al modalității de sancționare în ceea ce privește disciplina în construcții prin art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, legiuitorul a prevăzut, prin excepție de la această regulă, posibilitatea ca și alte organe de control să primească această atribuție, prin arătarea detaliată a acestora în art. 27 al aceluiași act normativ.
Or, prin Legea nr. 155/2010 au fost instituite în sarcina poliției locale atribuții în domeniul disciplinei în construcții și al afișajului electoral.
Mai mult, prin Hotărârea Consiliului Local Sector 5 nr. 64/24.12.2010 a fost înființată Poliția L. sector 5, în subordinea Consiliului Local Sector 5, ca instituție publică cu personalitate juridică, fiind transferat Serviciul Disciplină în Construcții - Direcția Inspecției Control General către Poliția L. Sector 5.
Cauza a fost reînregistrată la data de 18.07.2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._ .
La data de 02.09.2013, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 7174/05.09.2013, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția lipsei calității procesual pasive; a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat redus).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 128 din data de 14.01.2011 întocmit de Primăria Sectorului 5 București, S.C. G. T. IMPEX S.R.L. a fost sancționată contravențional, în sarcina sa reținându-se săvârșirea contravenției prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 51/1991, respectiv efectuarea de lucrări de construcții neautorizate.
Prin rezoluția Primarului Municipiului București, pârâta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, fiind obligată să intre în legalitate, prin obținerea autorizației de construire, până la data de 20.04.2011.
Întrucât pârâta nu s-a conformat obligației de intrare în legalitate, prin depunerea demersurilor necesare în vederea obținerii autorizației de construire, reclamanta Poliția L. Sector 5 a solicitat desființarea lucrărilor de construire.
În drept, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, în vigoare la data sancționării pârâtei, potrivit cu care: „Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.”
În speță, instanța a constatat că pârâta nu deține niciun drept real asupra construcției în litigiu, ci doar un drept de folosință, aspect care rezultă din contractul de închiriere nr. 8/30.09.2010, prin care pârâta a dobândit dreptul de folosință asupra spațiului situat în București, Calea Rahovei nr. 322, . 5, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu data de 01.10.2010 și până la data de 30.09.2012.
În atare condiții, instanța a constatat că pârâta nu are deschisă calea prevăzută de lege pentru obținerea autorizației de construire.
Împotriva acestei sentințe, la data de 12.02.2014 a declarat apel reclamanta Poliția L. Sector 5, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția III-a Civilă la data de 21.02.2014.
Prin decizia civilă nr. 365A/28.03.2014, Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis apelul; a anulat sentința civilă apelată și, evocând fondul, a admis acțiunea și a obligat pârâta să desființeze lucrările de construire realizate fără autorizație de construcție la imobilul din Calea Rahovei nr. 322, . 5, indicate în procesul verbal de contravenție nr. 128/14.01.2011, lucrări constând în extinderea pe domeniul public a spațiului comercial deținut de pârâtă la adresa indicată, modificarea cromaticii și aspectului arhitectural și amplasarea unui ansamblu de firme publicitare, inclusiv luminoase.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, cu titlu prealabil, că legitimarea procesuală pasivă aparține celui obligat în temeiul raportului juridic dedus judecății.
În cazul de față, este disputată tocmai existența unei atare obligații, afirmate de apelanta reclamantă, dar contestate de intimata pârâtă.
Tribunalul a constatat că, într-adevăr, dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 prevăd dreptul de a obține o autorizație de construire numai pentru titularul unui drept real asupra unei construcții sau al unui teren. Cu toate acestea, consecința pe care intimata pârâtă o propune, respectiv aceea că numai titularul unui drept real care construiește fără autorizație de construcție poate fi sancționat potrivit legii și obligat la desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație, iar nu și locatarul, nu poate fi dedusă din textul de lege menționat. A admite o asemenea consecință ar avea drept efect imposibilitatea desființării unor lucrări efectuate fără autorizație de construire de către o persoană care nu era titulara unui drept real asupra imobilului, deși gravitatea faptei de construi fără autorizație de construire și pericolul social al acesteia există la fel ca în cazul încălcării. Mai mult, tribunalul a constatat că premisa sancțiunii prevăzute de lege pentru construirea fără autorizația prealabilă eliberată în condițiile legii se regăsește cu atât mai puternic cuvânt în cazul în care autorul faptei este o persoană care nici nu avea dreptul de a cere și obține o asemenea autorizație. Or, tocmai aceasta este situația în cazul de față, în care autorul faptei contravenționale este locatarul imobilului, iar nu proprietarul acestuia sau titularul unui alt drept real. Pe cale de consecință, în sarcina locatarului care a construit fără autorizație de construire se poate reține săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare la data încheierii procesului verbal de contravenție nr. 128/14.01.2011. În plus, tribunalul a constatat că acest text de lege nu face nicio distincție în ceea ce privește autorul faptei contravenționale, titularul dreptului real sau o persoană care nu are decât un drept de folosință asupra imobilului. Așa fiind, tribunalul a reținut că intimatei pârâte îi revin totodată și obligațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, respectiv, în cazul de față, aceea de a lua măsurile de desființare a lucrărilor executate fără autorizație, în termenul stabilit în procesul verbal de constatare a contravenției.
Pentru aceste considerente tribunalul a constatat că intimata pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauza de față, întrucât nu și-a respectat obligația menționată anterior care îi revenea conform dispozițiilor legale și aplicată prin procesul verbal de contravenție nr. 128/14.01.2011.
Așa fiind, tribunalul a admis apelul cu care a fost sesizat și, în temeiul art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, a anulat hotărârea atacată.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că, prin procesul verbal de contravenție nr. 128 din data de 14.01.2011, intimata pârâtă a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru executarea de lucrări de construire fără autorizație de construire, la imobilul situat la adresa din București, Calea Rahovei nr. 322, . 5, fiind dispusă măsura desființării lucrărilor efectuate fără autorizație de construire până la 30.04.2011.
În cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 32 din Legea nr. 51/1990, deoarece intimata pârâtă deși a fost sancționată contravențional nu s-a conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției privind obținerea autorizației de construire, astfel încât se poate dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Împotriva acestei decizii, la data de 20.05.2014, pârâta a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 26.05.2014.
În motivarea cererii sale, recurenta pârâtă a arătat că, având în vedere că autorizația de construire se eliberează numai la solicitarea sau cu acordul expres al beneficiarului, iar beneficiarul nu poate fi decât persoana deținătoare a unui titlu asupra imobilului, care atestă dreptul de proprietate, în mod abuziv a fost sancționată contravențional și acționată în instanță, fără să îi incumbe obligațiile stabilite în sarcina sa și fără a avea calitate procesuală pasivă.
Este nefondată afirmația instanței de apel în conformitate cu care nu rezultă din textul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 faptul că numai titularul unui drept real care construiește fără autorizație de construcție poate fi sancționat și obligat la desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație, întrucât, utilizând argumentul per a contrario de interpretare, ori de câte ori un text prevede un anumit lucru, este de presupus că neagă contrariul.
Imposibilitatea tragerii sale la răspundere pentru împrejurările constatate prin procesul verbal nr. 128/14.01.2011, motivat de faptul că nu îndeplinește condiția specială prevăzută de lege pentru a putea fi considerată subiect activ al contravenției, respectiv nu este titularul unui drept real asupra imobilului, nu atrage după sine concluzia că ne vom afla în fața imposibilității de desființare a acestor lucrări construite ilegal.
Analizând în mod temeinic dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, singura concluzie pertinentă la care putem ajunge este aceea că, în lipsa unei dovezi a faptului că recurenta pârâtă deține un drept real asupra imobilului în litigiu, nu poate fi obligată la desființarea unor lucrări efectuate ilegal la un imobil ce nu îi aparține, intimata reclamantă având la îndemână dreptul de a acționa în instanță titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, Calea Rahovei nr. 322, . 5, respectiv S.C. PRINCIAR 90 S.R.L., pentru a solicita obligarea acestuia la desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație de construcție.
Reiterează faptul că, la data sancționării sale, spațiul respectiv era înregistrat fiscal pe numele S.C. PRINCIAR 90 S.A., titularul dreptului de proprietate asupra acestuia, iar recurenta pârâtă beneficia de prerogativele unui contract de închiriere, contract de închiriere ce nu mai este valabil, fiind astfel în situația că nu mai deține nici măcar dreptul de folosință a spațiului pentru care instanța de apel a dispus obligarea sa la desființarea unei construcții.
În conformitate cu dispozițiile art. 551 Cod civil, drepturile rezultate din încheierea unui contract de închiriere nu reprezintă drepturi reale, care conform legislației sunt limitate ca număr, iar de la dispozițiile Legii nr. 50/1991 se poate deroga numai printr-o prevedere expresă a legii.
În virtutea contractului de închiriere încheiat între recurenta pârâtă și proprietarul tabular al imobilului, aceasta poate răspunde eventual față de proprietar pentru neîndeplinirea obligațiilor existente în contract, însă nu poate fi obligată să aducă la îndeplinire o măsură ce vizează un imobil asupra căruia nu deține niciun drept real și nici măcar de folosință.
Aceste modificări și lucrări de construcții nu au caracter provizoriu, pentru ca recurenta pârâtă să poată solicita în baza contractului de închiriere emiterea autorizațiilor.
Chiar dacă măsura intrării în legalitate a fost dispusă prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, aceasta nu se referă în mod automat la persoana contravenientului, întrucât dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 sunt extrem de precise, iar recurenta pârâtă nu poate avea decât calitatea de terț față de raportul juridic creat între beneficiarul lucrării și autoritatea administrativă.
Instanța de apel a pornit de la premisa greșită că, odată ce recurenta pârâtă nu a atacat procesul verbal de contravenție nr. 128/14.01.2011, și-a însușit fapta și este titularul construcției edificate.
Recurenta pârâtă a mai arătat că nu știe dacă lucrările de amenajare pe care le-a efectuat în spațiu necesitau obținerea unei autorizații de construire, știe doar că tot ce a făcut a fost să amenajeze un spațiu pe care îl avea închiriat, iar nu să efectueze lucrări de construire, acestea fiind făcute de proprietarul imobilului, iar panoul publicitar a fost amplasat pe un schelet existent.
În dovedirea susținerilor sale, recurenta pârâtă a depus la dosar, în fotocopie: autorizația de construire nr. 250-R/01.06.2012, procesul verbal de recepție lucrări pentru adresa din București, Calea Rahovei nr. 322, . 5 și decizia civilă nr. 2064/17.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 4250/302/CV/2011.
La data de 21.07.2014, intimata reclamantă 5 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că, prin necontestarea procesului verbal, recurenta pârâtă și-a recunoscut calitatea de constructor al lucrărilor realizate în mod ilegal, iar măsura complementară de intrare în legalitate prin obținerea autorizației de construire a fost stabilită în sarcina acesteia și nu a unei alte persoane.
Chiar dacă nu este proprietar, recurenta pârâtă este constructorul lucrărilor realizate ilegal.
Mai mult decât atât, având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991, recurenta pârâtă avea obligația obținerii autorizației de construire anterior executării oricăror lucrări de construire, iar după sancționarea acesteia, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor s-a dispus ca măsură complementară . obținerea autorizației de construire, prevăzută de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 20.04.2011.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115 Cod procedură civil și ale Legii nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând decizia civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. Potrivit situației de fapt reținute de către instanțele de fond, prin procesul verbal nr. 128 din 14.01.2011 întocmit de Primăria Sectorului 5 București, pârâta a fost sancționată contravențional cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 modificată și completată, constând în: extinderea pe domeniul public a spațiului comercial deținut de pârâtă în București, Calea Rahovei nr. 322, . 5, modificarea cromaticii și aspectului arhitectural și amplasarea unui ansamblu de firme publicitare, inclusiv luminoase, stabilindu-se totodată măsura intrării în legalitate prin obținerea autorizației de construire pentru lucrările realizate neautorizat până la data de 20.04.2011; în caz contrar, aducerea spațiului la stadiul inițial.
Întrucât pentru verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal este prevăzută o cale de atac specială, respectiv formularea unei plângeri contravenționale (art. 35 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare la data întocmirii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției), tăgăduirea situației reținute în cuprinsul acestuia, inclusiv a calității de autor al contravenției, nu mai este posibilă ulterior pe cale incidentală în cursul soluționării unei alte cereri, deoarece s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor ce reglementează contestarea acestuia, îndeosebi a celor referitoare la termenul în care se poate introduce.
Prin urmare, calitatea recurentei pârâte de autor (subiect activ) al contravenției a rămas definitiv stabilită.
2. Subsecvent, Curtea are în vedere că, potrivit art. 109 Cod procedură civilă, oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanța competentă. Calitatea procesuală pasivă presupune deci existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, deci persoana căreia titularul dreptului poate să-i pretindă o anumită conduită.
Aplicând în cauză această regulă de drept, se reține că desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială constituie o sancțiune contravențională complementară, conform prevederilor art. 5 alin. 3 lit. g din O.G. nr. 2/2001, astfel încât nu poate fi aplicată decât contravenientului.
De asemenea, Curtea reține că din prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: „Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil (…), în cazul în care legea nu dispune altfel” se deduce, pe baza principiului de logică conform căruia atunci când se afirmă ceva, se neagă contrariul (argumentul per a contrario), că executarea lucrărilor de construcții nu este permisă în lipsa unei autorizații de construcții și că, întrucât legea nu face nicio distincție, această obligație de a nu face (constând în îndatorirea de a nu executa o construcție fără a deține autorizație)incumbă tuturor subiectelor de drept, deci indiferent dacă sunt sau nu titulare ale unui drept real asupra imobilului.
Nu există niciun argument de ordin logico-juridic pentru care faptul că autorizația de construcție nu poate fi obținută decât de titularul unui drept real ar fi de natură să înlăture această concluzie, ceea ce ar avea semnificația că executarea lucrărilor de construcții ar fi permisă în absența unei autorizații, persoanei care nu este titularul unui drept real.
În egală măsură, nu există niciun argument de ordin logico-juridic pentru care din faptul că autorizația de construcție nu poate fi obținută decât de titularul unui drept real să se ajungă la concluzia că acestuia din urmă i-ar incumba obligația de a desființa construcția executată de o altă persoană fără autorizație de construcție.
Curtea mai constată că proprietarul spațiului asupra căruia recurenta pârâtă a operat modificările constructive nu este și proprietarul lucrărilor de extindere efectuate fără autorizație de construcție (extinderea de pe spațiul public, menționată în procesul verbal), întrucât potrivit art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991: „construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege.” și nici a ansamblului de firme publicitare amplasate pe construcție, care sunt bunuri mobile, și deci nu este beneficiarul lor, cu atât mai mult neputând fi obligat să suporte consecințele faptei ilicite (contravenției) săvârșite de o altă persoană.
Nu în ultimul rând, data stabilită în procesul verbal pentru desființarea lucrărilor a fost 20.04.2011, iar dacă ar fi respectat-o recurenta pârâtă nu ar mai fost expusă dificultăților pe care le-ar putea întâmpina pentru că nu mai deține dreptul de folosință asupra spațiului închiriat, în condițiile în care termenul pentru care a încheiat contractul de închiriere cu proprietarul acestuia s-a împlinit la data de 30.09.2012.
3. În fine, Curtea mai reține că executarea lucrărilor de construcții prevăzute de 3 din Legea nr. 50/1991 republicată este permisă numai în temeiul unei autorizații prealabile de construire sau desființare, împrejurare ce corespunde tezei a doua din primul alineat al Articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, condiționarea dreptului de construire urmărind un scop legitim, recunoscut ca atare și respectat în toate sistemele de drept ale statelor membre la Convenție, și anume asigurarea aplicării măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor, deci atât interesul public, constând în principal în securitatea clădirilor învecinate, menținerea valorii acestora prin păstrarea cadrului urbanistic și arhitectural, dar și interesul privat al proprietarului actual și al proprietarilor viitori, prin verificarea respectării exigențelor tehnice ce vizează înlăturarea riscul prăbușirii clădirilor, cu posibile consecințe asupra vieții sau integrității sănătății celor ce se afla înăuntrul sau în afara acestora.
Cum recurenta pârâtă nu deținea o asemenea autorizație, în virtutea respectării principiului legalității, al cărui corolar este restabilirea situației anterioare încălcării unei norme juridice, se impune desființarea construcției.
Față de aceste considerente, reținând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. G. T. IMPEX S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 365 A din data de 28.03.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă POLIȚIA L. SECTOR 5 BUCUREȘTI, ca nefondat.
Ia act că recurenta pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. M. H.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S.
Ex.2/9.10.2014
T.B. Secția a III-a civilă - M. S.
- A. E. P.
Jud. sector 5 București - E. R.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1006/2014. Curtea de Apel... | Accesiune. Decizia nr. 169/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
