Legea 10/2001. Decizia nr. 528/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 528/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 36217/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.528 A
Ședința publică din data de 11.12.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.2144/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. P. C., S. M., ambii cu domiciliul ales la av. I. L., cu sediul în București, ..36, ., sector 1, și intimata pârâtă C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR.10/2001, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelantul pârât a solicitat, prin motivele de apel, judecarea cauzei și în lipsă.
Se prezintă domnul avocat I. L. și precizează că îi reprezintă pe intimații reclamanți S. P. C. și S. M..
Curtea, verificând actele dosarului, constată că domnul avocat I. L. nu are împuternicire avocațială pentru reprezentarea intimaților reclamanți, însă având în vedere că apelantul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2013, reclamanții S. P.-C. și S. M., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și C. M. București pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților să emită dispoziția de restituire în natură ori prin echivalent în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a imobilului situat în București, ., sectorul 5; obligarea pârâților la plata sumei de 200 lei cu titlu de daune cominatorii, începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii ce va soluționa prezenta cauză.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat, în esență, că imobilul situat în București, sector 5, ., compus din teren în suprafață de 219 m.p. și construcții în suprafață de 96,29 m.p. a aparținut inițial in deplina proprietate si liniștita posesie defuncților bunici ai reclamanților și a trecut abuziv în proprietatea statului.
Reclamanții au arătat că au formulat notificare în baza Legii 10/2001, și deși au depus toate actele aferente privind calitatea de persoane îndreptățite, până în prezent Primăria M. București a tergiversat în mod nejustificat soluționarea notificării.
Or, au menționat reclamanții, în conformitate cu decizia XX din 19.03.2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, reclamanții au apelat la instanța de judecată în vederea invocării fondului în condițiile art. 329 alin. (3) din Vechiul C.proc.civ., iar in baza materialului probator să se dispună restituirea în natură ori prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a imobilelor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. e, art. 18 lit. b, art. 4 pct. 2 și 3, art. 24 pct. 2, 25, 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, art. 329 alin. 3 și următoarele din vechiul C.proc.civ., art. 21 alin. 2, art. 41, art. 42 și art. 44 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O., art. 6 și 13 din Convenția C.E.D.O.
Pârâtul M. București prin Primar General a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea instanței, fiind înaintat dosarul administrativ.
Prin încheierea din data de 29.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2013, în temeiul art. 99 N.C.proc.civ., s-a dispus disjungerea celor trei capete de cerere ale acțiunii, capătul doi de cerere privind imobilul situat în București, ., sector 5, fiind înregistrat sub nr._, la data de 12.11.2013
Prin sentința civilă nr. 2144/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei C. M. București Pentru Aplicarea Legii Nr. 10/2001, s-a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta C. M. București Pentru Aplicarea Legii Nr. 10/2001, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. P.-C. și S. M., în contradictoriu cu pârâtul M. București Prin Primarul General și a fost obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren, în suprafață totală de 219 m.p. și construcții demolate în suprafață de 96,29 m.p., situat în București, ., sector 5, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite și s-a respins în rest acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând prioritar, în condițiile art. 237 alin. 2 pct.1 C.proc.civ., excepția lipsei de folosință a pârâtei C. M. București pentru aplicarea Legii nr._, tribunalul a constatat că la nivelul M. București, unitatea deținătoare cu privire la imobilele preluate abuziv aflate pe raza M. București s-a constituit o comisie internă de analizarea notificărilor formulate în temeiul acestei legi, fără personalitate juridică.
Astfel, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, pentru punerea în aplicare a art. 25 din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit prin art. 1.1. lit. a că pentru urgentarea aplicării legii, pe lângă organele de conducere ale fiecărei entități implicate în soluționarea notificărilor, vor fi constituite și vor funcționa comisii interne pentru analizarea notificărilor, formate, de regulă, din 3-5 membri (în măsura posibilităților se vor numi juriști și economiști), care vor analiza fiecare notificare și actele doveditoare depuse și vor întocmi propunerea de soluționare. De asemenea, s-a stabilit că, aceste comisii se numesc prin ordin sau dispoziție a conducătorului entității respective.
Ca urmare, tribunalul a constatat că pârâta C. M. București pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, reprezintă un aparat administrativ fără personalitate juridică, creat în vederea analizării notificărilor ce nu poate avea personalitate juridică fiind o simplă structură funcțională.
Față de cele invocate, a admis excepția lipsei capacității de folosință a acestei pârâte și, pe cale de consecință, a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta C. M. București pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 5083/2001 transmisă prin executor judecătoresc, notificatoarea S. P. C. a solicitat despăgubiri bănești în cotă de ½ din terenul care a aparținut imobilului situat în București, ., sectorul 5. S-a arătat că imobilul era compus din teren în suprafață de 219 m.p. și construcție în suprafață de 96,29 m.p. și fost expropriat și demolat în baza Decretului nr. 151/1989.S-a mai arătat că imobilul construcție și teren a fost proprietatea soțului notificatoare, S. A. și a fratelui acestuia S. P., fiecare deținând câte o cote de ½ din imobil.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 1974/2001, transmisă prin executor judecătoresc, notificatorul S. M. a solicitat despăgubiri în echivalent pentru terenul situat în București, ., sectorul 5 format din 219 m.p. teren și 96,29 m.p., construcție, cotă indiviză moștenită de pe urma decesului tatălui său S. P. (fila 122).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1669/1950 T. S. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 24, fost nr. 22, compus din teren în suprafață de 255,20 m.p. și construcție compusă din 8 camere de paiantă, 5 magazii, puț american.
De pe urma defunctului S. T., au rămas ca moștenitori, conform certificatului de moștenitor nr. 502/1962 emis de notariatul de Stat V.I.Lenin, S. A. – soție supraviețuitoare cu o cotă de ¼, S. A., S. P. și S. Ortansa, în calitate de copii, cu o cotă de ¾ din moștenire.
De pe urma defunctei S. A., conform certificatului de moștenitor nr. 452/1976 a Notariatului de Stat Sectorul 6 București, au rămas ca moștenitori S. A., S. P. cu câte o cotă de ½ din moștenire, renunțătoare fiind S. Ortansa.
Tribunalul a constatat că S. A. și S. P. au dobândit de pe urma defuncților lor părinți, S. T. și A., fiecare câte o cotă de 7/16 din imobilul din București, ., sectorul 5, compus din teren în suprafață de 255 m.p. și construcție edificată pe acest teren.
De pe urma defunctului S. P. a rămas ca unic moștenitor în calitate de fiu notificatorul S. M., conform certificatului de moștenitor nr. 198/1988 eliberat de Notariatul de Stat Sectorul 5 București.
De pe urma defunctului S. A., decedat la data de 01.11.2001 conform certificatului de deces – fila 101 a rămas ca moștenitoare soția supraviețuitoare S. P. C., care a înțeles să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare ce constituie dovada acceptării succesiunii de pe urma defunctului său soț.
Imobilul ce a fost situat în București, ., a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 151/1989, în anexa 4 la acest decret fiind înscriși S. A. și S. M. cu o suprafață exproprietară de 219 m.p. teren și suprafață desfășurată construcții de 114,93 m.p.
Astfel, ca prim aspect, tribunalul a constatat că reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitorii persoanelor îndreptățite care au deținut în proprietate imobilul ce face obiectul notificării, în condițiile art. 4 alin 3 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate cu privire la teren, tribunalul a constatat că potrivit art. 23.1 din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea).
Sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate, tribunalul a constatat că din certificatele de moștenitori a defuncților S. A. și S. T. a rezultat că aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/1940, transcris sub nr._/1940, contract pe care l-au depus la dosarul administrativ de notificare (filele 116-117).
Ca urmare, tribunalul a reținut că suprafața de teren dovedită este aceea de 14/16 din suprafața totală de 255,20 m.p. teren și 114,93 m.p. construiți, însă notificatorii au solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent conform Legii nr. 10/2001 doar pentru suprafața de 219 m.p., teren și 96,29 m.p., construiți, astfel că tribunalul, conform principiului disponibilității se va raporta la aceste suprafețe.
In speță, este cert dovedit că reclamanții și-a îndeplinit obligația impusă de Legea nr. 10/2001, aceea de a notifica unitatea deținătoare în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, notificările fiind formulate cu respectarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 după republicarea din septembrie 2005 a legii). Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar în acest refuz trebuie cenzurat de instanță, întrucât procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, astfel că dacă este temporizată deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru a fi finalizată. De altfel, prin decizia nr.20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, inclusiv acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului de expropriere nr. 151/1989, pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 33.261 lei, fiind incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Față de cele de mai sus, tribunalul în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile RIL XX/2007, analizând în fond notificarea formulată de reclamant a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să emită dispoziție de restituire prin echivalent, constând în acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren, în suprafață totală de 219 m.p. și construcții demolate în suprafață de 96,29 m.p., situat în București, ., sector 5, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite. Tribunalul a constatat că din nota de reconstruire a imobilului situat la nr. 53 pe . că întreaga suprafață a imobilului este afectată în totalitate de elemente de sistematizare, . blocului, ., rețele edilitare, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupând întreg terenul, iar construcția dețină în proprietate de autorii reclamanților a fost demolată.
Față de capătul doi de cerere, tribunalul a constatat că se solicită obligarea la daune cominatorii pentru eventuala nerespectare a obligației pârâtei de a emite dispoziția conform prezentei hotărâri, obligație de a face, fiind incidente dispozițiile relative la executarea obligației de a face și, pe cale de consecință, dispozițiile art. 906 C.proc.civ. ce interzic acordarea de daune cominatorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârât M. București prin Primarul General.
În motivarea apelului, apelantul a arătat următoarele:
Potrivit art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, conform art.22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii formulate. Termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
În altă ordine de idei, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor se dovedesc numai cu acte, respectiv înscrisuri prin care înțelegem orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare. Mai mult, art.22 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
În consecință, apelantul a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin prima critică formulată, apelantul pârât susține nelegalitatea hotărârii, având în vedere că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 ( în prezent art. 25) din Legea 10/2001 în care unitatea deținătoare este obligată să soluționeze notificarea este un termen de recomandare, iar depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri dacă se dovedește culpa instituției în acest sens.
Critica este nefondată, având în vedere că reclamanții au deschisă calea acțiunii în justiție pentru valorificarea dreptului pretins în ipoteza dedusă judecătii, conform art. 26 alin. 3 din Lg. 10/2001, care a fost interpretat prin decizia dată în interesul legii nr. XX/19.03.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată in Monitorul Oficial din 12.11.2007, obligatorie potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.pr.civ. în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze în fond… și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. În cuprinsul acestei decizii se arată că, “în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime”.
În ceea ce privește critica apelantului pârât în sensul că numai după ce partea și-a îndeplinit obligația de a depune actele doveditoare, prevăzute la art. 22 (actual art. 23) din Legea 10/2001 unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare, Curtea reține următoarele:
Termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin.1(în prezent art. 25 alin.1) din lege, în care unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire, poate avea, într-adevăr, conform textului legal enunțat si Normelor Metodologice pentru aplicarea legii nr.10/2001, două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cauză, din documentația ce formează obiectul dosarului de restituire înregistrat la PMB, rezultă ca notificarea a fost însoțită de actele doveditoare de care reclamanții au înțeles să se prevaleze, și cu toate acestea, unitatea deținătoare nu a soluționat-o, în termenul prevăzut de lege.
Or, în sarcina apelantului pârât subzista obligația de a da o soluție cererii petenților, fie în sensul admiterii și restituirii imobilului în forma solicitată, fie în sensul respingerii acesteia, în termenul stabilit de lege.
Lipsa răspunsului la notificare îndreptățește persoana care a formulat notificare să solicite valorificarea în instanță a dreptului pretins, în mod corect procedând prima instanță la soluționarea pe fond a notificării, având în vedere decizia nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, menționată mai sus.
Pentru considerentele expuse mai sus, exercitând controlul judiciar în limitele criticilor formulate, conform art. 479 alin. 1 NCPC, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.2144/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. P. C., S. M., ambii cu domiciliul ales la av. I. L., cu sediul în București, ..36, ., sector 1, și intimata pârâtă C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGII NR.10/2001, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I/6 ex
Jud. fond: S. E. P.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 59/2014. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 1727/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
