Evacuare. Decizia nr. 1766/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1766/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 9584/302/2012
Dosar nr._
(2104/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1766
Ședința publică de la 20.11.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții pârâți G. E. și G. A. S., împotriva deciziei civile nr. 62 A din 24.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă N. Ș.-M..
P. are ca obiect – evacuare.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 13.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 20.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 04.12.2009, sub nr._/302/2009, reclamantul N. M. M. a chemat în judecata pe pârâții G. P., G. E., G. A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa dispună evacuarea necondiționată a acestora din imobilul proprietatea reclamantului situat în București, .. 52, sector 5, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică sub nr. 556 din data de 22.03.2001, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 52, sector 5.
Mai arată reclamantul că prin sentința civilă 3267 din 02.07.2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 1040, pronunțată de Secția a IV-a Civilă a Curții de apel București la 12.08.2008, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de pârâtul G. P. de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare pentru imobilul în cauză, respingând și capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 556/22.03.2001.
Precizează reclamantul că, din moment ce existența dreptului său de proprietate a fost recunoscută de o hotărâre judecătorească, prezenta acțiune nu poate fi calificată ca o acțiune în revendicare. Astfel, reclamantul arată că, instanța, urmează a constata, față de calitatea reclamantului de real și unic proprietar, că este sesizată cu o acțiune în evacuare ce are ca finalitate repunerea reclamantului în folosința bunului asupra căruia deține un titlu de proprietate ce poate fi opus oricărei persoane ce aduce atingere unui asemenea drept.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 480 și urm. C.civ. rap. la art. 1073 și 1075 C.civ.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că un drept real nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, iar nu pe calea acțiunii în evacuare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin cererea reconvențională, pârâții au solicitat să se constate dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului construcție situat în București, .. 52, sector 5 și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 556/22.03.2001.
Instanța a pronunțat sentința civilă nr. 7868 din 24.11.2010 prin care a admis excepția inadmisibilității, respingând cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și anulând cererea reconvențională ca netimbrată.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București la data 24.02.012.
În soluționarea apelului, Tribunalul București a pronunțat decizia civilă nr. 672 A din 05.09.2011 și a admis apelul formulat, desființând sentința atacată și trimițând cauza spre rejudecare.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 16.11.2011.
În soluționarea recursului, Curtea de Apel București a pronunțat decizia civilă nr. 361 din 29.02.2012 prin care a respins recursul declarată de pârâți, menținând decizia Tribunalului București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 24.04.2012 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 5102/05.06.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admis cererea având ca obiect evacuare; a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ..52, sector 5 și a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 7010 de lei, cheltuieli de judecată, din care, onorariul de avocat a fost micșorat conform art.274 alin.3 C.proc.civ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul N. V. M. este proprietarul imobilului situat în București, ..52, sector 5 compus din loc de casă în suprafață de 432,75 mp și o construcție cu patru camere și dependințe, pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP „M. P. și Asociații” sub nr.556/22.03.2001.
Imobilul este stăpânit de pârâții G. P., G. E. și G. A., fapt ce rezultă atât din întâmpinarea depusă de aceștia, cât și aplicarea disp. art. 225 C.p.c. în ceea ce privește interogatoriul încuviințat în primul ciclu procesual, la care aceștia, în mod nejustificat nu s-au prezentat pentru a răspunde.
Cât privește temeiul în baza căruia aceștia stăpânesc imobilul, respectiv, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12.01.2001(fila 24 dosar fond), instanța a reținut că nu constituie un titlu care să le confere atributul folosinței bunului. Aceasta întrucât promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu a transmis proprietatea bunului de la vânzător la cumpărător, iar prin sentința civilă nr. 3267/2003 a Judecătoriei Sector 5, care a rămas definitivă și irevocabilă, a fost respinsă acțiunea prin care s-a solicitat de către pârâți din acest dosar atât pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cât și anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 556/22.03.2001.
Așa fiind, prin hotărârea judecătorească susmenționată a fost confirmată validitatea titlului de proprietate al reclamantului și a fost tranșată problema lipsei dreptului de proprietate în ceea ce îi privește pe pârâți.
În drept, instanța de fond a reținut că potrivit art. 480 C.civ. proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege. Atunci când acțiunea în evacuare este determinată de faptul că sunt încălcate prerogativele dreptului de proprietate astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 480 C.civ., presupune dovada existenței unui titlu de proprietate al reclamantei și lipsa unui astfel de titlu asupra bunului pârâtei.
În cazul de față, dreptul de proprietate al reclamantului este încălcat de pârâți, care nu au nici un titlu în baza căruia să poată folosi în mod legal bunul, exercitând totuși atributul de posesie și folosință în detrimentul reclamantului.
Prin urmare, fiind un drept absolut, dreptul de proprietate trebuie respectat de către toate celelalte persoane. Cum pârâții nu respectă obligația de a nu aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului, exercitând în mod abuziv posesia asupra imobilului fără nici un drept, pentru restabilirea acestuia, instanța va admite cererea și va dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ..52, sector 5.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată prima instanța a reținut că potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată; temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală.
Având în vedere că acțiunea formulată de reclamat a fost admisă, după rejudecare, culpa procesuală aparține pârâților, care trebuie să suporte, în solidar, cheltuielile avansate de reclamant.
Sub aspectul întinderii acestora, prima instanța a constatat că în primă instanță reclamantul a achitat un onorariu de avocat de 9497 de lei, cf. chitanțelor nr. 607/16.12.2009 și nr.694/09.12.2010(filele 231-232), în apel un onorariu de avocat de 3000 de lei achitat cf. chitanței nr.755/10.02.2011(fila 31), în recurs un onorariu de 2480 de lei, achitat conform chitanței nr.848/14.12.2011(fila 56), iar în rejudecare, un onorariu de 5456 de lei, achitat conform chitanței nr.907/29.05.2012. De asemenea, taxa judiciară de timbru achitată pentru acțiunea în evacuare a fost de 10 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., instanța are dreptul de a cenzura cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocatului, în situația în care va constata ca acestea sunt disproporționat de mari fata de valoarea pricinii sau activitatea prestata de avocat urmând a se raporta la onorariile prevăzute în tabloul onorariilor minimale.
Prin aplicarea prevederilor anterior citate, instanța nu intervine în contractul de asistenta juridica dintre avocat și client, care se menține în integralitate, (drept urmare, clientul va plați avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsura onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauza trebuie suportat de partea care l-a pierdut, în raport de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei.
În acest sens în jurisprudența CEDO s-a statuat ca partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C.proc.civ., decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În speță, instanța de fond a apreciat că față de complexitatea medie a cauzei, de numărul termenelor de judecată la care avocatul a participat și de actele de procedură efectuate în fiecare etapă procesuală, se impune diminuarea sumei de 20.433 lei constând în onorariu de avocat achitat, la 7000 de lei (3000 de lei fond, câte 1500 de lei pentru apel și recurs și 1000 de lei rejudecare).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul N. M. M. și pârâții G. P., G. E. și G. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul său, apelantul-reclamant N. M. M. a solicitat în baza dispozițiilor art.296 C.proc.civ., admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării intimatilor-parati la plata tuturor cheltuielilor de judecata pentru toate fazele procesuale, respectiv primul ciclu procesual și fond rejudecare, iar în baza dispozițiilor art.274 C.proc.civ., obligarea intimatilor-parati la plata cheltuielilor de judecata în fond și apel.
Astfel, apelantul-reclamant a arătat sentința civila nr.5102/05.06.2012 a Judecătoriei Sectorului 5 București este parțial netemeinica și nelegala, în sensul ca a soluționat în mod greșit cererea apelantului-reclamant de obligare a intimatilor-parati la cheltuieli de judecata potrivit dispozițiilor art.274 alin. 3 C.proc.civ.
Asa cum s-a arătat, prezenta acțiune în evacuare promovata pe rolul instanțelor de judecata inca din decembrie 2009 a fost soluționata pe fond în rejudecare, după ce în prealabil a fost supusa controlului atât în calea de atac a apelului cat și a recursului.
Pe perioada celor 4 ani de judecata, fata de poziția procesuala a pârâților, apelantul-reclamant a fost obligat să suporte cheltuieli substanțiale întrucât aceștia au constestat în mod permanent dreptul său de proprietate și toate prerogativele ce decurg din acesta. Pentru soluționarea cauzei, s-a depus un volum de munca considerabil din partea apărătorului apelantului-reclamant, în sensul ca: au fost redactate acțiuni, intampinari, cai de atac; au fost administrate probe cu interogatorii, inscrisuri; au fost luate poziții scrise fata de nenumăratele tergiversări ale cauzei provocate de către intimatii-parati; au fost formulate de fiecare data concluzii scrise.
În pofida acestor eforturi depuse de către avocatul apelantului-reclamant, instanța de fond în rejudecare a diminuat considerabil cheltuielile de judecata făcând aplicarea dispozițiilor art.274 alin. 3 C.proc.civ., apreciind în mod eronat ca prezenta cauza are o complexitate medie, ca numărul termenelor de judecata la care avocatul a participat sunt relativ reduse, iar actele de procedura efectuate în fiecare etapa procesuala nu ar justifica totalul cheltuielilor efectuate și prezentate în instanța.
Soluția data de instanța de fond sub aspectul modului de soluționare a cererii apelantului-reclamant de obligare a paraților la cheltuieli de judecata este în vădita contradicție atât cu legea cat și cu probele administrate în cauza.
. alin. 3 C.proc.civ., permite instanței de judecata sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților, ori de cate ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita.
În jurisprudența, s-a reținut în mod constant ca în aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie sa aibă în vedere atât valoarea pricinii cat și volumul de munca presupus pentru pregătirea apărării în cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Pe de alta parte, tot în practica judecătoreasca s-a reținut ca, potrivit art. 132 din Statului profesiei de avocat, onorariul se stabilește inter partes ținându-se seama de elementele mai sus menționate, care sunt: „timpul și volumul de munca solicitate pentru executarea mandatului primit sau a activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanta intereselor în cauza; împrejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client ii împiedica pe avocat sa accepte alt mandat din partea unei alte persoane, daca aceasta împrejurare poate fi constatata de client fara investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în munca, experiența, reputația și specializarea avocatului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cazului pentru a asigura serviicii legale performante”.
Așa cum s-a menționat deja, inițial acțiunea formulata de apelantul-reclamant a avut ca obiect evacuarea intimatilor-parati în condițiile art.480 și urm. C.civ. C. procesual a fost lărgit prin formularea de către intimatii-parati a unei cereri reconventionale prin care au solicitat recunoașterea unui drept de proprietate asupra aceluiași imobil cu consecința anularii oricărui drept pe care l-ar deține apelantul-reclamant.
Asa cum rezulta din datele dosarului, avocatul apelantului-reclamant a fost prezent la fiecare termen, a participat la toate actele de procedura complexe și a redactat concluzii scrise ample, atât pe fondul cauzei cat și pe excepțiile invocate de către intimatii-parati.
Instanța de fond a refuzat a avea în vedere ca pe langa munca depusa de către avocat, imobilul din litigiu (construcții + teren) are o valoare considerabila, de peste 200.000 euro, conform declarațiilor date în cauza, iar în ceea ce privește complexitatea spetei, aceasta nu a fost nici pe departe una medie ci una substanțiala, mai ales ca prin toate eforturile depuse de intimatii-parati s-a urmărit tergiversarea soluționării pe fond a cauzei.
Însăși Judecătoria Sectorului 5 București la primul fond (în același complet) a apreciat inadmisibila acțiunea principala, motiv ce l-a determinat pe apelant sa urmeze calea de atac a apelului unde a obținut castig de cauza, urmând ca mai apoi sa se apere în recurs, intimatii-parati fiind interesați a întârzia rejudecarea cauzei.
Cu alte cuvinte, instanța de fond nu a verificat proportionalitatea onorariilor cu volumul de munca presupus pentru pregătirea apărării în cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea și noutatea litigiului.
Pe de alta parte, instanța de fond a refuzat a avea în vedere faptul ca prin reducerea onorariilor plătite avocatului, apelantul-reclamant care a câștigat procesul se afla în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla în culpa procesuala și nici în culpa de a fi convenit cu apărătorul un onorariu exafierat, recuperarea sumei avansate cu acest titlu nefiind în niciun caz un mijloc de imbogatire nejustificata.
Totodată, instanța de fond a pierdut din vedere faptul ca toate onorariile depuse la dosar sunt purtătoare de TVA, pe care avocatul ii varsă la bugetul de stat și pe care nu-1 recuperează niciodată.
În raport cu toate cele mai sus menționate, instanța de apel urmează a aprecia ca soluția instanței de fond este lipsita de temei legal, a fost data cu aplicarea greșita a dispozițiilor art.274 alin. 3 C.proc.civ., deoarece posibilitatea judecătorului de a reduce onorariul avocatului este doar în raport de tabloul onorariilor minimale. Pe de alta parte, potrivit dispozițiilor art.133 din Statutul profesiei de avocat, este interzisa fixarea de onorarii minime sau maxime recomandate de organele profesionale, de formele de exercitare a profesiei sau de către avocați, asa incat dispozițiile art.274 alin. 3 C.proc.civ., trebuie considerate abrogate implicit, dispărând criteriul diminuării onorariului de avocat.
În apelul lor, apelanții-pârâți G. P., G. E. și G. A., au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Motivele de apel ale apelanților-pârâți vizează faptul ca instanța de fond, rejudecand cauza, isi motivează soluția în mod identic, ca și instanța de apel, fara a avea o proprie opinie și fara a analiza și motiva în fapt și în drept, asa cum prevăd dispozițiile art.261 C.proc.civ., materialul probator aflat la dosarul cauzei. Instanța s-a mulțumit sa menționeze ca reclamantul a depus inscrisuri la filele 7-14, iar pârâții au depus înscrisurile aflate la filele 41-73, fără a le analiza și a stabili relevanta și forța lor probanta din punct de vedere juridic, în stabilirea situației de fapt și de drept, motiv pentru care hotărârea instanței de fond apare nemotivata.
Instanța insa a motivat detaliat reducerea cheltuielilor de judecata acordate reclamantului, respectiv a onorariului de avocat, alocând un spațiu egal cu analiza problemelor de drept deduse judecații.
Potrivit dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ., hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.
Așa fiind, cât timp instanța de fond s-a rezumat să afirme doar caracterul clar al considerentelor hotărârii instanței de apel cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamantului, motivarea hotărârii pronunțata în rejudecare nu este de natură să furnizeze noua apelantilor-parati dovada că mijloacele de apărare formulate în cauza au fost serios examinate.
Au mai precizat aceștia că în inscrisul sub semnătură privată incheiat la 12.01.2001 de părți prin care în calitate de mandatar al fratelui sau N. V. M. conform procurii autentificata sub nr.2501/20.10.2000 la BNP F. N. din București i-a instrainat pârâtului imobilul din București, .. 52, sectorul 5, contra sumei de 24.000USD, nu se face vorbire de avans sau arvuna, suma de 24.000USD, fiind stabilită cu titlu de preț, inscrisul valorind cantract de vânzare-cumpărare și nu antecontract.
De altfel și clauzele penale sunt stabilite în aceasta convenție incheiata la 12.01.2001, astfel încât, voința părților este clara, concisa și nu poate da naștere la interpretări.
De la încheierea inscrisului sub semnătura privata din 12.01.2001 au intrat în posesia imobilului, plătesc impozit pentru imobil, fiind titular de rol fiscal, însă . a fost abuziva, reclamantul luandu-și bunurile și predandu-i cheile.
O dată cu încheierea convenției, promitentul vânzător prin mandatar a primit prețul de 24.000USD, iar promitentul cumpărător a intrat în stăpânirea imobilului, sub nume de proprietar după cum reiese din declarațiile martorilor audiați de către P. de pe langa Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul 3194/P/2001.
F. de complexitatea cauzei, instanța deși a redus cheltuielile de judecata, reprezentând onorariul avocatului, consideră totuși ca aceste cheltuieli de judecata sunt excesive.
De altfel, problemele legate de valabilitatea titlului de proprietate al reclamantului inca nu au fost soluționate, în prezent pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, exista dosarul_, care are ca obiect nulitatea absoluta a titlului reclamantului, iar cauza are termen de judecata la 27.02.2013.
Apelanții-pârâți Gazdaru P., G. E. și G. A., au formulat, în temeiul art. 115-118 C.proc.civ., întâmpinare la apelul formulat de reclamantul N. M. M. solicitând respingerea apelului reclamantului ca nefondat.
Apelanții-pârâți au arătat că în ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat și ai au formulat un motiv de critica în apelul formulat, apreciind că față de complexitatea cauzei, instanța deși a redus cheltuielile de judecata, reprezentând onorariul avocatului, consideră totuși ca aceste cheltuieli de judecata sunt excesive.
La data de 08.03.2013, N. V. M. și N. S., moștenitori ai defunctului N. M. M., în calitate de apelanți-reclamanți au depus întâmpinare la la apelul formulat de către apelantii-pârâți Gazdaru P., Gazdaru E. și Gazdaru A., solicitând respingerea apelului ca nefondat; menținerea deciziei instanței de fond și obligarea apelantilor-parati la plata cheltuielilor de judecata, în conformitate cu dispozițiile art.274 C.proc.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 06.09.2013, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din data de 06.12.2013, tribunalul a luat act de transmiterea calității procesuale active a reclamantului N. M. M., decedat către numita N. Ș.-M..
Prin încheierea de ședință din data de 08.11.2013, tribunalul a luat act că apelantul-pârât G. P. a decedat la data de 13.10.2013, conform certificatului de deces depus la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr.62/24.01.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelurile ca nefondate.
În ceea ce privește apelul declarat de apelantii-pârâti G. E. și G. A., Tribunalul a reținut că soluția primei instanțe a fost criticată sub trei aspecte, primul vizând o alegată nemotivare a acesteia, greșita interpretare a probatoriului și cuantumul cheltuielilor de judecată la suportarea cărora au fost obligați.
Astfel, sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.556/22.03.2001 la BNP M. P. și Asociații defunctul N. M. M. a dobândit de la fratele său, N. V. M. proprietatea imobilului situat în București, .. 52, sector 5 compus din teren – loc de casă în suprafață de 432,75 mp (din măsurători 431,30 mp), pe care se află o construcție cu patru camere și dependințe (fila 7, ds_/302/2009, JS5).
Anterior încheierii contractului antemenționat, defunctul a încheiat cu apelanții-pârâți în data de 12.01.2001 un înscris sub semnătură privată cu privire la același imobil (fila 24, ds._/302/2009, JS5). Cum potrivit art. 2 din Legea nr. 54/1998 – în vigoare la data încheierii actului – pentru a opera transferul proprietății, contractul trebuia să îmbrace forma autentică, făcând aplicarea principiului conversiunii actului juridic (art. 1172 c.civ. 1864) și pentru ca acesta să producă efecte juridice, chiar apelanții-pârâți i-au conferit valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare. În acest context, aceștia au introdus o acțiune în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, soluționată prin respingerea sa prin sentința civilă 3267/02.07.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 5586/2001 (filele 8-9, ds_/302/2009, JS5), definitivă și irevocabilă.
În considerentele hotărârii judecătorești s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că înscrisul denumit chitanță, încheiat în data de 12.01.2001, pe care apelanții-pârâți îl opun apelantei—reclamante N. Ș. M. și în prezenta cauză nu are efecte translative de proprietate, iar contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică nu a mai fost încheiat între părți datorită unei neînțelegeri privitoare la prețul vânzării. Totodată, s-a statuat irevocabil că titlul de proprietate al apelanților-reclamanți este valabil, fiind respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute.
Pe cale de consecință, Tribunalul a conchis în sensul că apelanții pârâți folosesc imobilul din București, .. 52, sector 5 fără a avea vreun titlu care să le confere această folosință, în timp ce apelanții-reclamanți sunt proprietari ai imobilului în cauză.
În raport de situația de fapt astfel cum a fost reținută în cele ce preced, Tribunalul a apreciat nefondat apelul declarat de apelanții pârâți, urmând să îl respingă ca atare în considerarea următoarelor argumente:
În ceea ce privește primul motiv de apel învederat de apelanții-pârâți, acela al nemotivării sentinței pronunțate de prima instanță, Tribunalul a reținut că pleacă de la premisa că obligația judecătorilor de a-și motiva hotărârile nu presupune analizarea în detaliu a tuturor aspectelor invocate de către părți. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu toate că art. 6 alin. 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, „această obligație nu poate fi înțeleasă în sensul că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument (hotărârea B. contra României, paragraf 28). Dimensiunea acestei obligații poate să varieze în funcție de natura hotărârii. Mai mult, instanța trebuie să țină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica în instanță și de diferențele existente în statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentare și redactare a sentințelor și deciziilor. De aceea, problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței. În plus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanței inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății și să nu se fi mulțumit cu a aproba pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare”.
Examinând sentința apelată din perspectiva enunțată, Tribunalul a apreciat că hotărârea primei instanțe satisface exigențele de motivare, din lecturarea sa rezultând că prima instanță a coroborat probatoriul administrat și și-a fundamentat concluzia pe acesta.
Pe de altă parte, apelul este o cale devolutivă de atac care provoacă o nouă dezbatere asupra fondului, Tribunalul fiind chemat să cerceteze temeinicia pretenției deduse judecății, atât sub aspectul situației de fapt, cât și a dispozițiilor legale incidente, astfel că primul motiv de apel a fost apreciat ca neîntemeiat.
În continuare, răspunzând criticilor apelanților-pârâți referitoare la greșita apreciere a probatoriului, Tribunalul le-a apreciat deopotrivă neîntemeiate.
Pentru a conchide în acest mod, Tribunalul a făcut trimitere la situația de fapt expusă în cele ce preced și la faptul că asupra caracterului netranslativ de proprietate al chitanței din data de 12.01.2001 s-a pronunțat în mod irevocabil o instanță de judecată, iar acest aspect nu mai poate fi pus în discuție. În consecință, întrucât apelanții-pârâți nu au exhibat un titlu locativ, în mod corect prima instanță a dispus evacuarea acestora din imobilul din .. 52, sector 5.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel, privitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la suportarea cărora apelanții-pârâți au fost obligați, Tribunalul l-a apreciat ca nefondat.
Pentru a concluziona în acest fel, s-a reținut că prima instanță a procedat la reducerea cuantumului onorariului de avocat avansat pentru derularea procedurii judiciare în primul ciclu procesual (fond, apel, recurs și fond rejudecare), de la suma de 20 433 lei la 7000 lei, sumă pe care o apreciază proporțională în raport de criteriile enunțate de art. 274 alin. 3 c.pr.civ. Astfel, în aprecierea Tribunalului, nu se impune reducerea onorariului sub acest cuantum având în vedere obiectul litigiului, care are o complexitate medie, dar și durata derulării procedurii judiciare, avocatul ales prezentându-se la 6 termene de judecată ocazionate de dezbaterea cauzei în primă instanță (atât prim ciclu procesual, cât și în rejudecare), la un termen în apel și respectiv la 3 termene în recurs.
Având în vedere cele de mai sus, conform art. 296 c.pr.civ. Tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-pârâți G. E. și G. A..
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-reclamantă, Tribunalul a reținut că acesta vizează dispoziția de reducere a onorariului de avocat. În acest context, se au în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 917/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 524 din 28 iulie 2010, din care reiese că valoarea onorariului de avocat trebuie să fie proporțională serviciului prestat de acesta, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestația avocațială și onorariul avansat, iar instanței de judecată îi revine o astfel de prerogativă, în aplicarea prevederilor art. 274 c.pr.civ.
Tribunalul a apreciat că suma de 7000 lei răspunde în mod concret necesității asistării apelantei-reclamante de un avocat, prin raportare munca efectivă depusă și mai ales la complexitatea cauzei.
Durata procedurii concretizată în numărul termenelor de judecată (apreciat ca fiind mediu), prin ea însăși nu reprezintă un element suficient care să se opună reducerii onorariului de avocat, ci aceasta trebuie examinată în contextul general al cauzei. În acest sens s-a reținut că soluționarea cauzei a presupus exclusiv administrarea probei cu înscrisuri (aflate în posesia părților și ce au fost anexate cererii de chemare în judecată) în condițiile în care părțile nu s-au prezentat la administrarea interogatoriilor reciproce, iar obiectul acesteia – evacuare pentru lipsa titlului locativ, nu ridică probleme deosebite de interpretare a probatoriului.
Tribunalul a subliniat că reducerea onorariului de avocat nu aduce atingere în niciun mod contractului de asistență încheiat, în virtutea principiului libertății contractuale – partea fiind ținută la plata sumei convenite către avocatul ales.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții G. E. și G. A. S., solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de evacuare și, în cazul în care se va respinge primul capăt de cerere, reducerea cheltuielilor de judecată acordate de instanțele de fond.
În motivare, recurenții au arătat că prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 12.01.2001 de autorul lor cu reclamantul N. M. M. a fost înstrăinat în fapt imobilul din .. 52, sector 5, contra sumei de 24.000 e USD.
Astfel, nu se face vorbire de avans sau arvună, suma de 24.000 USD fiind stabilită cu titlu de preț.
În consecință, față de faptul că o asemenea practică era extinsă pe scară largă, recurenții consideră că instanța ar fi trebuit să țină cont de voința reală a părților.
De altfel, și clauzele penale sunt stabilite în această convenție încheiată la data de 12.01.2001, astfel încât, voința părților este clară, concisă și nu poale da naștere la interpretări.
De la încheierea înscrisului sub semnătură privată din data de 12.01.2001, recurenții au intrat în posesia imobilului, plătesc impozit pentru imobil, fiind titular de rol fiscal, însă . a fost una abuzivă, reclamantul luându-și bunurile și predând cheile.
O dată cu încheierea convenției, promitentul vânzător prin mandatar a primit prețul de 24.000 USD, iar autorul recurenților promitent cumpărător a intrat în stăpânirea imobilului, sub nume de proprietar după cum reiese din declarațiile martorilor audiați de către P. de pe lângă Judecătoria Sector 5 București în dosarul 319/P/2001.
De altfel, problemele legate de validitatea titlului de proprietate al reclamantului încă nu au fost soluționate. Astfel, pe rolul Judecătoriei Sector 5 există dosarul cu nr._ care are ca obiect nulitatea absolută a titlului reclamantului.
În privința cheltuielilor de judecată, recurenții arată că instanța de apel a făcut aplicarea greșită a prevederilor 247 alin.(3) Cod Procedura Civila. Astfel, conform acestui articol, instanța are dreptul de a cenzura cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat în situația în care va constata ca acestea sunt disproporționat de mari față de valoarea pricinii sau activitatea prestată.
Or, în cazul concret, chiar instanța de apel a reținut ca nivelul de complexitate a dosarului este unul mediu, nefiind de administrat decât probe cu înscrisuri, au ales să mențină nivelul cheltuielilor de judecată la același nivel cu cel stabilit de prima instanța.
Recurenții arată faptul că în cauză a fost vorba de un total de aproximativ 10 termene în toate fazele procesuale. În consecința, recurenții consideră ca onorariul de 7000 de lei este unul total disproporționat față de natura pricinii și de numărul de termene.
Intimata reclamantă N. Ș. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În principal, s-a susținut ca recursul declarat în cauza nu respecta cerințele impuse de lege din perspectiva dispozițiilor art.299 raportat la art.304 C.p.c.
Astfel, întrucât în prezenta cauza a existat și calea de atac a apelului, recursul împotriva deciziei civile nr.62/24.01.2014 este o veritabila cale extraordinara de atac, nedevolutiva, care nu poate viza decât motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art.304 C.p.c.
Deși recurenții-pârâți indică în mod formal pct.9 al art.304 C.p.c., motivele de recurs nu pot fi încadrate sub incidența acestui text de lege sau a vreunui alt motiv de nelegalitate. În realitate, criticile dezvoltate vizează fondul cauzei, ceea ce este inadmisibil într-un recurs care nu este declarat în temeiul art.304 ind.1 C.p.c.
Intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât toate susținerile recurenților au caracter aur formal și nu pot fi luate în considerare în condițiile în care nu sunt însoțite de argumente concrete, fiind de fapt doar o înșiruire de afirmații neprobate, fără legătura cu modul în care a fost soluționată cauza de către instanța de apel.
În pofida susținerilor recurenților pârâți, aceștia nu mai pot reitera pretenții cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, întrucât, așa cum în mod corect au reținut atât instanța de fond, cât și instanța de apel, prin sentința civilă nr.3267/2.07.2003, instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de G. P..
Din considerentele hotărârii judecătorești mai sus menționate, intrată în puterea lucrului judecat, rezultă că titlul de proprietate de care se prevalează reclamantul este pe deplin legal, familia Gazdaru neavând nici un drept asupra proprietății din ..52, pe care o ocupă fără titlu.
Nici afirmațiile recurenților în sensul că, din 2001 și până în prezent, aceștia sunt cei care plătesc impozit pentru imobilul din ..52, sector 5 și că sunt titulari de rol fiscal nu pot fi primite.
În primul rând, aceste afirmații sunt nedovedite și, deși sarcina probei le revenea recurenților, intimata depune Ia dosar înscrisuri din care reiese că titular de rol fiscal și plătitor de impozit a fost defunctul N. M.-M., până în anul 2012, și ulterior intimata N. S.-M., în calitate de moștenitoare.
Referitor la susținerile recurenților-pârâți de a reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către instanța de fond, intimata apreciază că și aceste critici sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Așa cum s-a arătat și în fața instanței de apel, pe perioada celor 4 ani de judecată, față de poziția procesuală a pârâților, intimata-reclamanta și defunctul N. M.-M. au fost obligați să suporte cheltuieli substanțiale întrucât fam.Gazdaru le-a contestat în mod permanent dreptul de proprietate. Pentru soluționarea cauzei, s-a depus un volum de muncă considerabil din partea avocatului și raportat la valoarea pricinii, cât și la complexitatea apărării depuse în cauză, cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond, care au fost deja reduse, nu pot fi și mai mult cenzurate, întrucât ar fi inechitabil.
În conformitate cu dispozițiile art.274 Cod proc.civ., solicită obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul recurs, respectiv onorariu de avocat conform chitanței nr.14/23.10.2014.
La data de 13.11.2014, apărătorul intimatei reclamante a invocat excepția tardivității declarării recursului.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției tardivității cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Cauza de față, având ca obiect evacuare, a fost soluționată în fond în sensul admiterii cererii reclamantului și evacuării pârâților din imobilul situat în București, ..52, sector 5. Această soluție a fost menținută în apel prin respingerea apelului ca nefondat prin decizia civilă nr.62/24.01.2014 pronunțată de către Tribunalul București – secția a IV a civilă.
Potrivit art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă,: „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”.
Potrivit art.301 Cod procedură civilă: „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.
Curtea constată că nu există dispoziție derogatorie de la aplicarea art. 299 și art.301 Cod procedură civilă, astfel încât va constata că decizia civilă atacată în cauza de față este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare.
Curtea reține, totodată, că, în cauza de față, decizia civilă atacată a fost pronunțată de Tribunalul București la data de 24.01.2014 și comunicată recurenților pârâți la data de 08.09.2014, la dresa din București, ..52, sector 5.
Reține, totodată, Curtea că recurenții pârâți nu și-au indicat altă adresă de comunicare a actelor de procedură astfel că în mod corect instanța de apel a procedat la comunicarea deciziei pronunțate la adresa menționată mai sus.
Făcând aplicarea art. 101 Cod procedură civilă la data comunicării sentinței civile recurate către acești recurenți, rezultă că termenul pentru depunerea cererii de recurs s-a împlinit la data de 24.09.2014.
Or, cererea de recurs poartă data de înregistrare la Tribunalul București, la registratura acestei instanțe, 26.09.2014.
Curtea nu poate valida susținerea recurenților în sensul că cererea de recurs a fost înaintată în termen la instanța care a pronunțat hotărârea, fiind expediată prin poștă. Astfel, la dosarul cauzei a fost anexată o dovadă de curierat AWB Urgent Curier nr._, care, pe lângă faptul că nu face referire în mod expres la dosarul de față, putând viza și o altă cauză înregistrată pe rolul Tribunalului București, poartă data de expediere 25.09.2014.
Or, și dacă luăm în considerare această dată, recunoscută și de recurenta reclamantă prin concluziile scrise, cererea de recurs nu poate fi considerată în termen, atâta vreme cât, așa cum s-a reținut mai sus, ultima dată când putea fi formulată cererea și depusă la instanță sau expediată prin poștă era 24.09.2014.
Potrivit art. 104 Cod procedură civilă, actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui, situație care nu se regăsește în cauza de față.
Mai mult, Curtea reține că recurenții nu au invocat niciun motiv de împiedicare pentru declararea recursului în termenul prevăzut de lege.
Față de cele reținute mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor de drept invocate mai sus, constatând depunerea cererii de recurs peste termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca tardiv declarat.
Având în vedere că intimata nu a făcut dovada ocazionării cheltuielilor de judecată, decât ulterior rămânerii în pronunțare, dovada fiind depusă la dosar odată cu concluziile scrise, Curtea va respinge cererea având ca obiect cheltuieli de judecată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenții pârâți G. E. și G. A. S., împotriva deciziei civile nr.62/A/24.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă N. Ș. M..
Respinge cererea intimatei, având ca obiect cheltuieli de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/8.12.2014
T.B.-Secția a IV-a – A.C.
- S.E.P.
Jud.Sector 5 – D.C.G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1553/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1120/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
