Obligaţie de a face. Decizia nr. 1553/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1553/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 6913/4/2008**

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1553 R

Ședința publică din data de 22.10.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - LIVIU-EUGEN FĂGET

JUDECĂTOR - I. R. T.

JUDECĂTOR - M. D. O.

GREFIER - F. J.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă M. E., împotriva Deciziei civile nr. 437 A/24.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. G. și M. M., cauza având ca obiect „obligația de a face”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă M. E. prin apărător, avocat Ciocăniu R. I., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 11 dosar, intimatul-reclamant G. G. personal și intimatul-reclamant M. M. prin apărător, avocat I. M., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 28 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea acordă cuvântul părților asupra excepției lipsei calității procesuale pasive și implicit a excepției inadmisibilității recursului în ceea ce îl privește pe acesta, astfel cum au fost invocate prin întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant G. G..

Reprezentantul recurentei-pârâte M. E. apreciază că G. G. are calitate procesuală pasivă în cauza de față având în vedere că acesta are obligații în ceea ce privește cheltuielile la care a fost obligat până la momentul renunțării la acțiune, motiv pentru care solicită respingerea excepțiilor.

Reprezentantul intimatului-reclamant M. M. apreciază că, deși acesta a renunțat la judecată în anul 2006, în cauza de față are calitate procesuală pasivă întrucât recursul fiind formulat și în contradictoriu cu acesta, apelul a fost exercitat și împotriva lui, recursul în vizează și pe G. G. însă, în criticile formulate în recurs nu se face nici o referire la faptul că acesta nu se îndreaptă și împotriva sa.

Intimatul-reclamant G. G. arată că nu mai are nimic de adăugat în afara celor scrise prin întâmpionara depusă la dosar.

Curtea unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părților în dezbaterea motivelor de recurs.

Recurenta-pârâtă M. E. prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și modificarea în parte a sentinței pronunțată la fond cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii introductive, în principal ca lipsită de interes și în subsidiar, ca neîntemeiată.

Invocă în drept, dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, cu mențiunea că hotărârea atacată a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, privind obligația instanței de a stătui prin toate mijloacele pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, din perspectiva modului greșit de interpretare și valorificare a probelor administrate sub aspectul interesului procesual și al pazei materiale a înscrisurilor deduse judecății și de asemenea, a fost dată cui greșita aplicare a art. 10 din Legea nr. 230/2007 și art. 18 alin.5 din H.G. nr. 1588/2007, în ceea ce privește drepturile proprietarilor de a avea acces la actele asociației din care fac parte și la obligarea președinților de a ține documentele asociației de proprietari.

Solicită cheltuieli de judecată.

Intimatul-pârât M. M. prin apărător solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Apreciază că hotărârea atacată este motivată în fapt și în drept, cu mențiunea că atât instanța de fond, cât și instanța de apel și-au exercitat cu prisosință rolul activ conferit de art. 129 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă neprobându-și pretențiile și apărările formulate conform dispozițiilor art. 129 alin.1 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, cât și a calității procesuale de a formula cererea inițială de chemare în judecată, în cel de al doilea ciclu procesual s-a pronunțat atât Tribunalul București, cât și Curtea de Apel București, apreciind astfel că pe acest aspect se află în puterea lucrului judecat.

Reprezentantul intimatului-reclamant M. M. arată că, a arătat și a dovedit faptul că numirile succesive în calitate de administrator și de președinte al Asociației . făcute fără a exista un proces-verbal de predare-primire și descărcare de gestiune în schimb, public și permanent, prin conivență, recurenta-pârâtă împreună cu ceilalți pârâți, l-au acuzat pe pârâtul M. M. de falsuri, acestea constând în faptul că a fraudat Asociația de proprietari, fără a dovedi în vreun fel acest aspect.

Precizează că, atât în perioada cât partea pe care o reprezintă a fost președintele Asociației, înainte și după separarea celor două scări, apelanta-pârâtă M. E. a avut calitatea de administrator, administrând atât prima cât și a doua asociație nou înființată în mod arbitrar, aceasta din urmă folosind ștampila asociației așa cum a crezut de cuviință și a semnat în locul reclamantului M. M. înscrisuri de care acesta nu a avut cunoștință.

Intimatul-reclamant G. G. solicită respingerea recursului ca nefundat și achiesează la concluziile puse de apărătorul intimatului-reclamant M. M..

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 29.07.2008, astfel cum a fost precizată la fila 24 din dosarul_, după disjungere și precizată în rejudecare la termenul de judecată din 29.01.2009, reclamanții M. M. și G. G. au chemat în judecată pe pârâta M. E., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să pună la dispoziția reclamanților în vederea efectuării unei expertize contabile, a următoarelor documente: 1. listele cotelor de întreținere lunare din perioada ianuarie 2004 - până în prezent; 2. procesele verbale ale adunărilor generale realizate în perioada ianuarie 2004 - până în prezent; 3. procesele verbale ale comisiei de cenzori realizate în perioada ianuarie 2004 - până în prezent; contractele încheiate de către Asociația de proprietari cu . etc., precum și cele încheiate cu diverși clienți pentru spațiile de depozitare și/sau magazine, reclame (de exemplu, cu Vodafone); 5. contractele de muncă încheiate pentru administrator, femeie de serviciu, portari sau orice alt salariat angajat de către Asociația de proprietari a blocului 7 B, documentele de gestiune, precum și ștampilele, procesul verbal de separare a patrimoniului vechii asociații (scara 1), să dispună efectuarea unei expertize contabile financiare privind corectitudinea efectuării operațiunilor în registrele asociației cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că pârâta a luat în primire de la soțul ei, în cursul anului 2000, administrația blocului 7 B situat în București, sector 4, bulevardul Unirii, nr. 10, fără să fi semnat vreun proces verbal în acest sens. De la momentul instalării în funcție aceasta a săvârșit numeroase abuzuri, în prezent fiind în curs de cercetare la P. de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București.

Arată reclamanții că personal au solicitat atât președintelui Asociației cât și administratorului să pună la dispoziția celorlalți proprietari și membri ai asociației actele pe baza cărora să se efectueze o expertiză extrajudiciară, întrucât există temeri că pârâta a realizat semnături în fals și s-a folosit de acestea. Aceste lucruri au fost posibile datorită lipsei de autoritate și control din partea comitetului executiv și al comisiei de cenzori, membri care au avut acces la actele asociației.

Prin notele scrise din dosarul_, reclamanții au arătat că începând cu luna ianuarie 2007 s-a înființat pentru apartamentele aferente scării 2 a blocului 7 B o asociație de proprietari separată, pentru care a fost ales ca președinte S. Al Akkad, iar administrator pârâta M. E. refuză să predea documentele de gestiune, ceea ce impune efectuarea unei expertize contabile la fost asociație a blocului 7B din ..

In rejudecare, cadrul procesual a fost stabilit la termenul de judecată din 20.11.2008.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat pârâta prin întâmpinare, Asociația de proprietari a blocului 7 B, scările 1 și 2 din București, ., a fost înființată în acord cu prevederile Legii 114/1996, a OG 85/2001 și a HG 400/2003, pârâta ocupând funcția de administrator în cadrul acesteia și asigurând managementul de proprietate al condominiului în acord cu prevederile legale enunțate. Pe fondul nemulțumirilor și al discuțiilor generate de reclamanți față de activitatea tuturor organelor de conducere ale asociației de proprietari, s-a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant - față de faptul că cererea poată semnătura unei singure persoane, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes în promovarea cererii.

Inițial, cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București sub nr._ la data de 22.02.2007, instanță care prin sentința civilă nr. 3103/22.05.2007 a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei și a dispus respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Prin sentința civilă nr. 4454/04.09.2007 aceeași instanță a admis cererea de completare a hotărârii anterioare, formulată de pârâtă, a constatat că a omis să se pronunțe asupra cererii de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată și a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 700 lei.

Împotriva sentinței civile 3103/22.05.2007 a formulat apel reclamantul Mușătescu M..

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta, cerere care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a IV a civilă sub nr. 2156/4/207 la data de 21.04.2008.

Prin decizia civilă nr. 1071/17.06.2008, irevocabilă, s-a respins ca nefondat recursul formulat.

În rejudecare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active în cauză, arătând că reclamanții sunt ținuți să facă dovada, cu precădere, a identității dintre persoana lor și titularul dreptului subiectiv civil care se pretinde a fi ocrotit, respectiv, dovada calității procesuale pasive a reclamanților presupune dovada faptului că aceștia ar avea în calitatea lor de membri ai asociației de proprietari al cărei administrator ester pârâta, dreptul de a solicita explicații cu privire la modalitatea de administrare a condominiului, de a avea acces la actele asociației și / sau de a contesta aceste acte, însă o astfel de dovadă nu poate fi făcută deoarece nici unul dintre cei doi reclamanți nu este membru al asociației de proprietari a locului 7B, scara 2, pentru a putea beneficia de o astfel de prevederile art. 10 din Legea 230/2007, în realitate aceștia fiind membri ai Asociației de proprietari . care nu pot avea acces la actele solicitate, pentru că nu aparțin propriei asociații.

Prin sentința civilă nr. 951/13.02.2009, Judecătoria Sectorului 4 București a admis, în fond după casare, excepția lipsei calități procesuale active invocată de pârâtă, a respins cererea astfel cum e precizată formulată de reclamanții M. M. și G. G., ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. M. și G. G..

Prin decizia civilă nr. 199 A/16.02.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă s-au admis apelurile declarate de apelanții reclamanți M. M. și G. G. împotriva sentinței civile nr. 951/13.02.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, s-a desființat sentința civilă apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs pârâta M. E., respins ca nefundat prin decizia civilă nr. 1453R/17.11.2010 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București la data de 14.03.2008.

Prin încheierea de ședință din data de 24.05.2011, instanța a luat act de precizarea obiectului acțiunii, în sensul că prin cerea formulată se solicită ca pârâta să fie obligată să pună la dispoziția reclamanților documentele reținute de către instanța de fond, în al doilea ciclu procesual, în cuprinsul sentinței civile nr. 951/13.02.2009.

În temeiul art. 246 C.pr.civ., instanța a luat act de renunțarea reclamantului G. G. la judecarea prezentei cereri formulate în contradictoriu cu pârâta M. E..

La termenul de judecată din data de 13.12.2011, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității cererii precizatoare invocată de pârâta M. E. în ședința publică din data de 04.10.2011 și în temeiul art. 132 C.pr.civ., a constatat tardiv formulată cererea precizatoare depusă de reclamant la termenul din 07.06.2011, pentru considerentele reținute în conținutul încheierii de ședință de la acel termen.

A fost atașat dosarul nr. 7389/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 București.

Prin sentința civilă nr. 3113/10.04.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes; a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul M. M., în contradictoriu cu pârâta M. E.; a obligat pârâta să pună la dispoziția reclamantului în vederea efectuării unei expertize contabile a următoarelor documente: listele cotelor de întreținere lunare din perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; procesele-verbale ale adunărilor generale realizate în perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; procesele verbale ale comisiei de cenzori realizate în perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; contractele încheiate de către Asociația de proprietari cu . etc, precum și cele încheiate cu diverși clienți pentru spațiile de depozitare și/sau magazine, reclame (de exemplu, cu Vodafone); contractele de muncă încheiate pentru administrator, femeie de serviciu, portari sau orice alte alt salariat angajat de către Asociația de proprietari a blocului 7B, documentele de gestiune, procesul verbal de separare a patrimoniului vechii asociații (scara 1) și a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, analizând cu prioritate excepția lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, prima instanță a reținut următoarele:

În privința excepției invocate de pârâtă instanța a reținut că pentru formularea unei cereri de chemare în judecată trebuie îndeplinite o . condiții generale printre care și cea referitoare la interesul declanșării unei proceduri judiciare.

Deși codul de procedură civilă nu dă o definiție în acest sens, instanța a reținut că prin interes se înțelege folosul practic, imediat, urmărit de cel care a formulat cererea prin care se învestește instanța cu soluționarea unei cauze, interes care trebuie sa se mențină pe parcursul soluționării cauzei.

În cauza de față, prima instanța reține că prin acțiunea precizată în rejudecare, la data de 24.05.2011, reclamantul Mușătescu M. a solicitat punerea la dispoziție a unor documente anterioare datei promovării acțiunii, respectiv: listele cotelor de întreținere lunare din perioada ianuarie 2004 - ianuarie 2007; procesele-verbale ale adunărilor generale realizate în perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; procesele verbale ale comisiei de cenzori realizate în perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; contractele încheiate de către Asociația de proprietari cu . etc, precum și cele încheiate cu diverși clienți pentru spațiile de depozitare și/sau magazine, reclame (de exemplu, cu Vodafone); contractele de muncă încheiate pentru administrator, femeie de serviciu, portari sau orice alte alt salariat angajat de către Asociația de proprietari a blocului 7B, documentele de gestiune precum și ștampilele, procesul verbal de separare a patrimoniului vechii asociații(scara 1).

Așa cum au reținut și instanțele de control judiciar, din actele dosarului, rezultă că până în anul 2007, a funcționat Asociația de Proprietari București, ., scările 1 și 2, pârâta M. E. îndeplinind funcția de administrator. În anul 2007, s-a constituit Asociația de Proprietari București, .. . membru al acestei asociații, pârâta rămânând administrator al Asociației de Proprietari de la scara 2.

Acțiunea formulată de reclamant se circumscrie dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 230/2007, potrivit cărora proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce țin de activitatea asociației și au acces la cerere, la orice documente al acesteia.

Contrar susținerilor pârâtei, acțiunea se referă la o . documente aferente perioadei 2004 - 2007 (data promovării prezentei acțiuni), perioadă în care a existat la nivelul blocului, o asociație comună pentru cele două scări, pârâta fiind administratorul acesteia, iar reclamantul era membru în cadrul acestei asociații.

Ca atare, pentru documentele emise în perioada în care reclamantul a fost membru al acestei asociații, acesta are interes în promovarea prezentei acțiuni, având conform legii, dreptul de a cunoaște orice document ce privește activitatea asociației.

Interesul justificat de reclamant constă în posibilitatea pe care legea i-o conferă de avea acces la orice document care privește activitatea asociației la care acesta era membru, cu atât mai mult cu cât până în luna septembrie 2005 acesta a avut calitatea de președinte al Asociației putând fi antrenată răspunderea sa în lipsa unui proces verbal de descărcare de gestiune. Mai reține instanța că, documentele solicitate de reclamant nu sunt depuse în cadrul dosarului nr. 7389/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 București, iar din înscrisul aflat la fila 118(131) dosar penal rezultă că numitul G. G., în calitate de președinte al Asociației de proprietari . a arătat că până la data de 03.12.2007, nu s-au predat documentele Asociației inițiale comune ambelor scări și nu s-a făcut o împărțire a patrimoniului financiar și material al fostei asociații pe întreg blocul 7B, deși acest lucru s-a solicitat în mod repetat. Chiar și în situația în care s-ar fi depus în întregime documentația financiar contabilă, în lipsa unui proces verbal de descărcare de gestiune, reclamantul nu poate fi exonerat de orice răspundere, astfel încât acesta este îndreptățit să urmărească și să dovedească avantajul pe care-l prefigurează prin promovarea acțiunii, respectiv de a cunoaște toate aspectele ce țin de activitatea asociației, de a avea acces la cerere, la orice documente al acesteia pentru efectuarea unei verificări contabile, interes privit ca folos practic legitim, personal și direct, născut și actual, condiții ce se cer a fi îndeplinite cumulativ atât la formularea acțiunii, cât și pe parcursul procesului civil.

Având în vedere cele de mai sus, instanța a apreciat neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâtă și a respins-o ca atare.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că după înființarea Asociației de proprietari scara B, respectiv la data de 31.01.2007, pârâta M. E. a deținut calitatea de administrator al acestei Asociații și ulterior calitatea de președinte în cadrul aceleiași asociații.

Potrivit art.18 alin. 5 din HG nr.1588/_ pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, președintele Asociației de proprietari păstrează și urmărește ținerea la zi a cărții tehnice a construcției, precum și a celorlalte documente privitoare la activitatea asociației de proprietari.

Potrivit art. 16 din același act normativ, comitetul executiv, reprezintă asociația de proprietari în administrarea și exploatarea clădirii, cu excepția atribuțiilor rezervate exclusiv proprietarilor cu privire la proprietățile individuale, apartamente sau spații cu altă destinația decât cea de locuință.

În temeiul art. 22 alin. 5 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007, administratorul asigură managementul de proprietate al condominiului, iar în situația în care asociația de proprietari angajează un casier, acesta răspunde de efectuarea operațiunilor de încasări și plăți în numerar, cu respectarea prevederilor Regulamentului operațiunilor de casă.

La interogatoriul administrat în cauză, în ședința publică din data de 24.01.2012, pârâta M. E. a recunoscut că deține cheile de la dulapul în care se află toate documentele blocului și ștampilele asociației, susținând că reclamantul nu are dreptul de a avea acces la respectivele documente, fiind un simplu membru al asociației de proprietari(fila 102 verso).

Prin urmare, obligația pârâtei de a pune la dispoziția reclamantului documentele gestionate în perioada în care a deținut funcții în administrația Asociației de proprietari, decurge din calitatea de persoană responsabilă cu întocmirea și paza juridică a acestor înscrisuri.

Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâtei de a-i pune la dispoziție ștampilele fostei asociații de proprietari, instanța a reținut că potrivit art. 18 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, ștampila asociației de proprietari se păstrează și se folosește numai de către președinte sau de vicepreședinte.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a constatat că reclamantul nu poate deține legal ștampilele asociației de proprietari, neavând calitatea de președinte sau vicepreședinte al acesteia.

În consecință, față de dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 230/2007, potrivit cărora proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce țin de activitatea asociației și au acces la cerere, la orice documente al acesteia, instanța a obligat pârâta să pună la dispoziția reclamantului în vederea efectuării unei expertize contabile a următoarelor documente: listele cotelor de întreținere lunare din perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; procesele-verbale ale adunărilor generale realizate în perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; procesele verbale ale comisiei de cenzori realizate în perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; contractele încheiate de către Asociația de proprietari cu . etc, precum și cele încheiate cu diverși clienți pentru spațiile de depozitare și/sau magazine, reclame (de exemplu, cu Vodafone); contractele de muncă încheiate pentru administrator, femeie de serviciu, portari sau orice alte alt salariat angajat de către Asociația de proprietari a blocului 7B, documentele de gestiune, procesul verbal de separare a patrimoniului vechii asociații(scara 1).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta M. E..

Prin decizia civilă nr. 437 A din 24.04.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă M. E., în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. M., împotriva sentinței civile nr. 3113/10.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Criticile aduse de apelanta sentinței civile atacate vizează soluția data de prima instanță excepției lipsei de interes a intimatului in formularea cererii de chemare in judecata.

Sub acest aspect, s-a reținut că interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus in mișcare acțiunea civila. In doctrina juridica, s-a precizat ca interesul trebuie sa îndeplinească următoarele cerințe: sa fie legitim; sa fie născut si actual; sa fie personal si direct.

1.Cu privire la primul argument invocat de apelanta, tribunalul are in vedere ca prin sentinta civila apelata s-a dispus obligarea apelantei sa puna la dispozitia intimatului urmatoarele inscrisuri: listele cotelor de intretinere lunare din perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; procesele-verbale ale adunarilor generale realizate in perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; procesele –verbale ale comisiei de cenzori realizate in perioada ianuarie 2004-ianuarie 2007; contractele incheiate de catre Asociatia de proprietari cu . precum si cele incheiate cu diversi clienti pentru spatiile de depozitare si/sau magazine, reclame; contractele de munca incheiate pentru administrator, portar, femeie de serviciu sau alți salariati angajati de asociatia de proprietari.

Dintre aceste înscrisuri, la dosar, au fost depuse listele de întreținere aferente lunilor ianuarie si martie – decembrie 2005 ianuarie-martie si aprilie, iunie, septembrie, octombrie si decembrie 2006 ( f. 47-58, dos. Nr._ ) si procesele verbale ale Adunarii Generale a Asociatiei de proprietari din datele de 03.11.2005, 27.10.2005, 12.04.2007, 12.01.2006, 22.09.2005, 03.07.2007. Celelalte inscrisuri mentionate in dispozitivul sentintei civile nr. 3113/10.04.2012, nu se regasesc la dosarul cauzei, astfel ca nu se poate sustine ca intimatul nu justifica un interes pentru a-i fi puse la dispozitie.

Pe de alta parte, si in ceea ce priveste inscrisurile existente la dosar, este lipsita de relevanta imprejurarea ca intimatul a intrat in posesia acestora pe alta cale decat cea prevazuta de art. 10 din Legea nr. 230/2007, cata vreme textul de lege indicat ii confera acestuia dreptul de a cunoaste direct de la Asociatia de proprietari, respectiv de la persoanele care le au in pastrare toate documentele care privesc activitatea desfasurata de asociatie. Intimatul justifica un interes in exercitarea acestui drept si pentru a aprecia asupra conformitatii inscrisurilor aflate in posesia sa cu cele originale, intocmite de reprezentantii Asociatiei de proprietari.

2. Referitor la cel de-al doilea argument invocat in sustinerea exceptiei, instanta apreciaza ca interesul intimatului in cunoastere a inscrisurilor mentionate mai sus exista independent de posibilitatea contestarii sau nu a hotararilor adunarii generale sau a listelor de intretinere.

Astfel, potrivit disp. art. 10 din Legea nr. 230/2007 „Proprietarii au dreptul sa cunoasca toate aspectele ce tin de activitatea asociatiei si au acces, la cerere, la orice document al acesteia”. Asadar, acest text reglementeaza in mod expres dreptul oricarui proprietar din condominiu, indiferent daca face sau nu parte din asociatia de proprietari, de a cunoaste toate aspectele privind activitatea asociatiei si de a avea acces la toate documentele acesteia. Legea nu conditioneaza exercitiul acestui drept de justificarea de catre proprietarul care solicita sa i se puna la dispozitie documentele asociatiei de justificarea unui interes si cu atat mai putin de formularea unei contestatii impotriva hotararilor adunarii generale sau listelor lunare de intretinere. Altfel spus, legiuitorul a apreciat ca fiecare proprietar din cadrul condominiului are interesul de a cunoaste toate documentele asociatiei de proprietari.

In cazul actiunii prin care reclamantul solicita obligarea asociatiei sau a reprezentantilor la recunoastere si respectarea acestui drept, folosul practic urmarit de reclamant este reprezentat chiar de cunoasterea acestor inscrisuri.

Din acest considerent, nu vor mai fi analizate in mod distinct argumentele invocate de apelanta privind lipsa de interes a intimatului in contestarea continutului si masurilor dispuse prin actele in discutie deoarece activitatea vechii asociatii a fost deja verificata prin doua rapoarte de expertiza, precum si de reprezentantii Primariei.

De asemenea, pentru motivele expuse anterior va fi inlaturat si argumentul privind faptul ca descarcarea de gestiune nu necesita detinerea inscrisurilor solicitate de intimat.

3.Sustinerile apelantei in sensul ca nu se afla in posesia documentelor solicitate nu sunt intemeiate. Astfel, potrivit disp. art. 18 alin. 5 din HG nr. 1588/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, presedintele asociatiei de proprietari are atributia de a pastra si de a tine la zi documentele privitoare la asociatia de proprietari. Este evident ca aceasta obligatie nu priveste numai pastrarea documentelor intocmite in perioada in care o anumita persoana detine functia de presedinte, ci a documentelor anterioare, care se afla in posesia Asociatiei.

Oricum, apelanta a recunoscut cu ocazia administrarii probei cu interogatoriu ca se afla in posesia inscrisurilor solicitate de intimat, la intrebarea nr. 10 - „ precizati de ce ati refuzat sa imi puneti la dispozitie listele cotelor de intretinere incepand cu luna ianuarie 2004, procesele-verbale ale adunarilor generale, procesele-verbale ale comisiei de cenzori, contractele incheiate cu ., etc., contractele individuale de munca privind femeia de serviciu, portari, administrator si oricare alt salariat?”, aplenta precizand ca „Da, a solicitat, i-am inmanat copii xerox de pe toate..:. Or, in situatia in care apelanta nu s-ar fi aflat in posesia documentelor nu se intelege cum i-a inmanat intimatului copii ale acestor inscrisuri.

Celelalte argumente invocate de apelanta, respectiv faptul ca intimatul nu poate obtine nici un folos practic prin punerea la dispozitie a contractelor incheiate de fosta asociatie cu ., si cele privind spatiile de depozitare si/sau magazine, reclame si ca s-a facut in mod gresit aplicarea art. 10 din Legea nr.230/2007, nu vor mai fi analizate intrucat prin decizia civila nr. 199 A/16.02.2010, pronuntata de Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a civila, s-a retinut, cu caracter obligatoriu pentru instanta de rejudecare, ca intimatul are dreptul de a i se pune la dispozitie documentele asociatiei de proprietari din perioada 2004-2007, in care era constituita numai Asociatia de proprietari, ., scarile 1 si 2, iar intimatul era membru al acestei asociatii.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâta M. E., care a invocat încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.29 alin.5 Cod procedură civilă, în sensul greșitei interpretări și a valorificării a probelor, deși exista obligația de a fi prevenită orice greșeală în aflarea adevărului, dar și a dispozițiilor art.10 din Legea nr.230/2007 și art.18 alin.5 din HG nr.1588/2007.

Se arată că instanța de apel a omis argumentul esențial al lipsei de interes, și anume faptul că intimatului i-au fost puse la dispoziție de către recurentă înscrisurile solicitate, iar aceasta nu doar din faptul că acestea se află la dosar; de altfel, la întrebările nr.8 și 11 de la interogatoriu intimatul a recunoscut deținerea și depunerea actelor respective din dosarul de față și în dosarul penal 7389/P/2008.

Pe de altă parte, ceea ce era important nu era interesul general și abstract al intimatului de a-i fi puse la dispoziție înscrisurile, ci trebuia identificat interesul complet și actual, sens în care nu se mai justifică nici un folos practic, în condițiile în care administrarea vechii asociații fusese deja verificată prin două rapoarte de expertiză și de către reprezentanții Primăriei; nici necesitatea descărcării intimatului de gestiune nu se constituie într-un interes legitim, de vreme ce acesta nu a deținut o funcție de președinte în fosta asociație comună de proprietari.

Se arată că în mod greșit s-a reținut, un fapt, că recurenta deține paza materială și juridică a înscrisurilor solicitate, în condițiile în care din procesul verbal nr.1/9.07.2008 al asociației de proprietari .. au fost predate o parte dl. Ț. V., care le păstrează în continuare.

Greșit s-a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.10 din Legea nr.230/2007, în condițiile asociația de proprietari . să existe dinainte de introducerea acțiunii, moment de la care intimatul a încetat să aibă calitatea de membru al acestei asociații și să beneficieze de prevederile art.10 din Legea nr.230/2007.

De asemenea, greșită a fost aplicarea art.18 alin.5 din HG nr.1588/2007, întrucât vechea asociație de proprietari . încetat să existe la momentul la care a încetat administrarea comună a celor două scări, actuala asociație de proprietari ., condusă de recurentă fiind distinctă cu o administrare și o documentație distincte.

Prin întâmpinare intimatul M. M. a solicitat respingerea recursului.

S-a dezbătut problema calității în recurs a intimatului G. G..

Va fi admisă excepția lipsei calității procesuale în recurs a intimatului G. G., ca urmare a faptului că acesta a renunțat la judecată în fața primei instanțe, care a luat act de această renunțare, necontestată pe calea apelului; decizia dată în apel nu a fost dată în contradictoriu cu acest intimat și nici recursul nu conține critici care să privească situația procesuală a lui G. G..

Recursul nu este fondat.

Curtea urmează să observe, în primul rând că în ciclul procesual anterior, atât tribunalul, cât și Curtea de apel București ca instanță de recurs au confirmat calitatea procesuală a intimatului M. M. în ciuda susținerilor contrare ale pârâtei recurente, arătând că, deși intimatul nu este membru al asociației de proprietar ..2, condusă de pârâta recurentă, acest fapt nu îl delegitimează procesual, cât timp acțiunea se referă la documente aferente perioadei 2004 – 2007, în care a exista la nivelul blocului o asociație comună pentru cele două scări, pârâta fiind administratorul acesteia iar reclamanții fiind membrii în cadrul acestei asociații, ceea ce le conferă dreptul de a cunoaște orice document privind administrarea respectivei asociații.

Față de aceste statuări ale instanței de recurs anterioare intrate în puterea de lucru judecat, vor fi înlăturate criticile recurentei referitoare la greșita aplicare a art.18 alin.5 din HG nr.1588/2007 și ale art.10 din Legea nr.230/2007, critici prin care se reiterează sub altă formă, aceleași argumente decurgând din împrejurarea încetării existenței fostei asociații comune și a administrării de către recurentă doar a asociației de la . au fost înlăturate irevocabil în ciclul procesual anterior, când Curtea de Apel București a dispus că intimații reclamanți au îndreptățirea de a cunoaște documentele privitoare la activitatea vechii asociații comune, pârâta recurentă fiind fostul administrator al acesteia.

În ceea ce privește interesul, Curtea reține potrivit art.10 din Legea nr.230/2007, proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce țin de activitatea asociației și au acces, la cerere, la orice document al acesteia, astfel că intimatul reclamant, în calitate membru al fostei asociații desființate este îndreptățit să aibă acces la documentele vechii asociații, chiar și ulterior desființării, având dreptul de a pretinde acest acces de la persoana care le deține.

În ceea ce privește interesul concret și actual, iar nu doar vocația generală de a pretinde acces la documente, Curtea reține că doar un abuz în exercițiul acestui drept și lipsa oricărei justificări a cererii de acces ar putea înlătura prezumția unui interes legitim recunoscută implicit de legiuitor prin modul în care a reglementat dreptul de acces la documentele asociației la simpla cerere a proprietarilor.

Prin urmare, în mod just instanța de apel a considerat că folosul practic urmărit de intimatul reclamant constă chiar în dreptul de a cunoaște și de a avea acces la respectivele înscrisuri solicitate, cu atât mai mult cu cât acesta reclamantă necesitatea unor verificări cu ajutorul unui expert și chiar dacă au mai fost efectuate expertize contabile.

Față de aceste aspecte statuate în drept și neluând în considerare alegațiile ce tind a pune în discuție diverse aspecte de ordin faptic ori modul în care au fost dovedite ce exced competenței instanței de recurs și asupra cărora instanțele de fond sunt suverane (verificarea modului de aplicare al art.129 alin.5 Cod procedură civilă neputând implica noi verificări de fapt), în baza art.312 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat.

În baza art.274 Cod procedură civilă va fi obligată recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată avansate constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-reclamant G. G..

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă M. E., împotriva deciziei civile nr. 437 A din 24.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. G., ca fiind declarat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă M. E., împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. E. F. I. R. T. M. D. O.

Grefier,

F. J.

Red. LEF/Tehnored. PS/ MȘ/2 ex.

10.11.2014/Jud. apel: V. S.

G. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1553/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI