Evacuare. Decizia nr. 61/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 22870/300/2010
Dosar nr._
(1576/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.61
Ședința publică de la 20.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - Doinița M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - I. N. - C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor promovate de recurenții –reclamanți T. A. – M. și T. M. R., și recurenții-pârâți N. G. A., N. M., N. M. G. și V. I. împotriva deciziei civile nr.355A/05.04.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III -a Civilă.
Obiectul pricinii acțiune civilă pentru evacuare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 13 ianuarie 2014, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 20 ianuarie 2014 și a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr._/29.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București - Secția Civila în dosarul nr._, a fost admisă in parte acțiunea precizată formulată de reclamanții T. A. M. și T. M. R. în contradictoriu cu pârâții V. I., N. G. A., N. M. și N. M. G.; s-a dispus evacuarea pârâților din locuința situată în București. .. 13, sector 2, care include apartamentul 3 plus alte 2 camere, conform releveu imobil atașat la contractul de închiriere încheiat între părți la data de 28.02.2006; au fost obligati pârâții să plătească reclamanților suma de 6.199 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 01.04.2010 – 31.05.2011; a fost respinsa cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru viitor până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, ca neîntemeiată si au fost obligati pârâții să plătească reclamanților suma de 1.296,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanta a retinut ca prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 30.06.2010, reclamanții T. A. M. și T. M. R. în contradictoriu cu pârâții V. I., N. G. A., N. M. și N. M. G. - prin reprezentanți legali N. M. și N. G. A., au solicitat evacuarea pârâților din locuința situată în București. .. 13, sector 2, care include apartamentul 3 plus alte 2 camere, conform releveu imobil atașat la contractul de închiriere încheiat între părți la data de 28.02.2006, obligarea pârâților la plata daunelor interese în cuantum de 100 lei/zi în solidar, pentru lipsa de folosință a imobilului pentru fiecare zi de întârziere, de neevacuare a locuinței după expirarea contractului de închiriere, începând cu data de 01.04.2010, până când hotărârea ce se va pronunța va rămâne definitivă și irevocabilă, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanții au arătat că la data de 28.02.2006 au încheiat cu pârâții un contract de închiriere pentru locuința situată în București. .. 13, sector 2, care include apartamentul 3 plus alte 2 camere, conform releveu imobil atașat la contractul de închiriere, iar acest contract a încetat prin expirarea duratei sale la data de 01.04.2010, pârâții fiind notificați cu privire la refuzul de reînnoire a contractului prin notificarea nr. 28/24.02.2009, comunicată prin intermediul B.E.J. S. D., nefiind îndeplinite condițiile tacitei relocațiuni.
Reclamanții au mai arătat că refuzul de reînnoire a contractului este justificat de faptul că locuința le este necesară pentru a satisface nevoile de locuit ale copiilor T. C. C. și T. A. D., fiicele reclamantului T. A. M. și nepoatele după frate ale reclamantei T. M. R..
De asemenea, reclamanții au arătat că solicită evacuarea pârâților și pentru motivul că aceștia au avut întotdeauna un comportament ce face imposibilă conviețuirea, împiedicând folosirea normală a locuinței, prin acte de intimidare, amenințare, insultare, calomniere, violență și agresiune fizică împotriva lor, culminând cu . săvârșită la data de 09.04.2002 asupra numitei T. M., soția reclamantului, motive pentru care au formulat mai multe plângeri penale.
Reclamanții au mai arătat că al treilea motiv de evacuare îl constituie faptul că pârâții au efectuat modificări parțiale structurale în locuința închiriată fără consimțământul scris al proprietarului și fără aprobările legale, în sensul că au spart un perete între două camere și au făcut o ușă de acces, slăbind rezistența imobilului.
De asemenea, reclamanții au arătat că solicită evacuarea pârâților și pentru motivul că aceștia au subînchiriat locuința fără consimțământul scris al proprietarului și au pricinuit însemnate stricăciuni locuinței închiriate, în sensul că au deteriorat și scos instalația de apă din bucătăria originală și au transformat o altă cameră în bucătărie, au făcut săpături și lucrări în pivniță, slăbind rezistența imobilului, care nu a fost întreținut.
În drept, reclamanții au invocat O.U.G. nr. 40/1999, art. 1436 alin. 1 Cod civil, art. 25, art. 23 din Legea nr. 114/1996 și art. 15 din Legea nr. 10/2001.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar înscrisuri și au solicitat interogatoriul pârâților V. I., N. G. A., N. M., precum și proba testimonială.
Reclamanții au achitat taxa judiciară de timbru de 10 lei și timbrul judiciar de 0,30 lei aferente capătului de cerere privind evacuarea.
Pârâții N. G. A., N. M. și N. M. G. au depus întâmpinare la data de 07.04.2011 (f. 113-114), prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În fapt, pârâții au arătat că acțiunea nu este suficient precizată cu privire la obiect și motivele de evacuare și că nu este real faptul că ar fi niște persoane agresive, întrucât starea de sănătate face acest lucru imposibil, pârâtul N. G. A. fiind bolnav de cancer și urmând un tratament sever cu citostatice, iar pârâta N. M. G. suferă de o gravă boală de inimă, la vârsta de 2 ani fiind operată pe cord deschi, astfel că se comportă întotdeauna calm pentru a nu o afecta.
Pârâții au mai arătat că plângerile penale au avut doar scopul de a-i determina să plece din imobil, în condițiile în care le-au propus reclamanților, care mai dețin spații libere, încheierea unui nou contract de închiriere, însă aceștia au refuzat.
De asemenea, pârâții au mai arătat că cele relatate de reclamanți cu privire la modificările aduse imobilului nu sunt reale, iar eventualele îmbunătățiri pe care le-au efectuat au fost făcute înainte de încheierea contractului de închiriere, situația lor fiind lămurită, fiind menționate în contract.
În drept, pârâții au invocat art. 115-118 Cod pr.civ.
În dovedire, pârâții au depus la dosar înscrisuri și au propus interogatoriul reclamanților și proba testimonială.
Pârâta V. I. nu a depus întâmpinare, nu a propus probe, iar în fața instanței a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
P. cererea precizatoare depusă în ședința publică de la data de 07.04.2011 (f. 115), reclamanții și-au precizat pretențiile pentru cel de-al doilea capăt de cerere și au arătat că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 01.04.2010 – 30.06.2010, iar în continuare câte 1.000 lei lunar până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Reclamanții au achitat taxa judiciară de timbru de 251 lei și timbrul judiciar de 3 lei aferente capătului de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință.
Instanța a încuviințat reclamanților proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul pârâților V. I., N. G. A., N. M. și proba testimonială, iar pârâților N. G. A., N. M. și N. M. G. le-a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul reclamanților și proba testimonială.
Instanța a dispus din oficiu, în temeiul art. 129 alin. 5 Cod pr.civ., efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea construcții civile și industriale, evaluarea proprietății imobiliare.
În cauză au fost administrate interogatoriile propuse de reclamanți pentru pârâții V. I. (f. 189), N. G. A. (f. 212) și N. M. (f. 190), precum și interogatoriile propuse de pârâții N. G. A., N. M. și N. M. G. pentru reclamanți (f. 191-194), întrebările și răspunsurile fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
De asemenea, a fost administrată proba testimonială, fiind audiați martorii M. B. O. (f. 195) și N. A. M. (f. 196), propuși de reclamanți și martorul Chircoiaș S. F. (f. 197), propus de pârâții N. G. A., N. M. și N. M. G., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcții civile și industriale, evaluarea proprietății imobiliare a fost efectuată de către expertul A. N., raportul de expertiză fiind depus la dosar (f. 167-186).
P. cererea precizatoare depusă la data de 21.06.2011 (f. 203), reclamanții și-au precizat pretențiile pentru cel de-al doilea capăt de cerere și au arătat că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 6.199 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 01.04.2010 – 31.05.2011, conform expertizei, iar în continuare prin efectuarea calculului matematic rezultând din expertiză până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Reclamanții au achitat diferența de taxa judiciară de timbru de 232 lei aferentă capătului de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință, corespunzător valorii precizate.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
La data de 28.02.2006, reclamanții au încheiat cu pârâții pentru o durată de 4 ani și o lună, de la 01.03.2006 până la data de 01.04.2010, un contract de închiriere pentru locuința situată în București, .. 13, sector 2, care include apartamentul 3 plus alte 2 camere, conform releveu imobil atașat la contractul de închiriere, anume camerele nr. 19, 20, 21, 22 și 26, pârâții fiind notificați cu privire la refuzul de reînnoire a contractului prin notificarea nr. 28/24.02.2009, comunicată pârâților prin intermediul B.E.J. S. D. la data de 26.02.2009.
Reclamanții au calitatea de proprietari asupra imobilului închiriat, după cum rezultă din Dispoziția nr.1615/12.11.1996, din Dispoziția nr.155/02.02.2000 și din Dispoziția nr.4172/31.03.2005, emise de Primarul General al Municipiului București.
Reclamanții sunt frați, fiind copiii defunctei J. (C. S.) T., după cum s-a reținut cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 9329/17.10.2001, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 3464/2001, iar T. C. C. și T. A. D., sunt fiicele reclamantului T. A. M., cu domiciliul în România, după cum rezultă din copiile actelor de identitate ale acestora, deci sunt și nepoatele după frate ale reclamantei T. M. R..
O.U.G. nr. 40/1999 prevede în art. 14 alin. 2 lit. a) că proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere dacă locuința este necesară pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soțului, părinților ori copiilor oricăruia dintre aceștia, numai dacă sunt cetățeni români cu domiciliul în România, sub condiția să îi notifice chiriașului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puțin un an înainte de expirarea acestuia.
Legea nr. 114/1996 prevede în art. 23 că în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual.
Având în vedere că reclamantul are două fiice cu domiciliul în România, că locuința este necesară pentru a satisface nevoile de locuit ale acestora și că a fost notificat pârâților refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puțin un an înainte de expirarea acestuia, instanța reține că reclamanții erau în drept să refuze reînnoirea contractului de închiriere și că acesta a încetat la data convenită de părți, 01.04.2010, iar în consecință, că pârâții au obligația de a părăsi locuința începând cu data de 01.04.2010, astfel că de la această dată ocupă locuința fără nici un titlu locativ.
Potrivit art.969 alin.1 C.civ., „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Așa fiind, părțile sunt ținute să respecte obligațiile reciproce asumate prin contractul de închiriere.
Acțiunea în evacuare este concepută ca un mecanism procesual prin intermediul căruia deținătorul legitim al unui imobil urmărește înlăturarea tulburării folosinței bunului său de către terțe persoane care ocupă imobilul fără a fi în măsură să opună un titlu locativ valabil de natură să legitimeze prezența acestora în imobil. În cauză, reclamanții au făcut dovada calității lor de proprietari a imobilului, iar ca urmare a încetării contractului de închiriere, pârâții nu mai pot să invoce un titlu locativ valabil. În aceste condiții, instanța constată că acțiunea de evacuare formulată de reclamant este întemeiată, atât timp cât acesta, ca titular al dreptului de proprietate, și-a exprimat în mod neechivoc refuzul de a mai permite pârâților să folosească imobilul său.
În ceea ce privește celelalte motive de evacuare invocate de reclamanți, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât existența plângerilor penale formulate de reclamanți nu face dovada comportamentului ce face imposibilă conviețuirea, împiedicând folosirea normală a locuinței și nici dovada subînchirierii locuinței fără acordul proprietarului, întrucât plângerile penale sunt doar acte procesuale unilaterale ale reclamanților, neputând constitui probe contra pârâților în procesul civil, iar reclamanții nu au făcut dovada că organele sau instanțele penale ar fi pronunțat vreo soluție contra pârâților care să aibă putere de lucru judecat, în timp ce din certificatul medical nu rezultă că soția reclamantului ar fi fost agresată de pârâți, acesta constatând doar existența unor leziuni și necoroborându-se cu alte probe din care să rezulte că leziunile ar fi fost cauzate de faptele pârâților și, chiar dacă ar fi fost cauzate de pârâți nu ar prezenta relevanță pentru soluționarea cauzei, întrucât leziunile s-au produs cu mult înainte de încheierea contractului de închiriere, anume la data de 09.04.2002.
În ceea ce privește declarațiile martorilor reclamanților, și acestea se referă la fapte ulterioare încetării contractului, petrecute în vara anului 2010, astfel că nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, iar în plus sunt cunoscute de la reclamanți și se referă la fapte izolate care nu pot fi considerate un „comportament”.
Referitor la faptul că pârâții ar fi efectuat modificări structurale și că ar fi pricinuit însemnate stricăciuni locuinței, instanța reține că din niciuna dintre probele administrate în cauză nu rezultă aceste fapte, iar în plus, prin răspunsul la interogatoriu, reclamanta a recunoscut că lucrările efectuate de pârâți asupra locuinței au fost realizate înainte de restituirea imobilului, deci înainte de încheierea contractului de închiriere, iar prin contractul de închiriere a fost reținută realizarea acestora, astfel că nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, în timp ce din declarația martorului Chircoiaș S. F. rezultă că imobilul este întreținut în raport de vechimea sa, acesta fiind edificat în jurul anului 1910, după cum rezultă din raportul de expertiză.
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâților cu privire la lipsirea reclamanților de folosința imobilului lor este necesară existența celor patru condiții prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a culpei.
Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite toate aceste patru condiții, fapta ilicită imputabilă pârâților constând în folosința imobilului fără nici un drept după data încetării contractului de închiriere, faptă prin care reclamanților le-a fost adus un prejudiciu constând în lipsirea acestora de folosința imobilului, care pentru perioada 01.04.2010 – 31.05.2011 este în sumă de 6.199 lei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, existând astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, iar culpa rezultă din faptul că pârâții au cunoscut faptul că a încetat contractul și că nu mai au dreptul să folosească imobilul dar au continuat să-l folosească acceptând faptul că reclamanții sunt astfel lipsiți de folosința imobilului, răspunderea pârâților fiind solidară în raport de prevederile art. 1003 Cod civil.
Apărarea pârâților în sensul că expertul nu a avut în vedere veniturile pârâților la stabilirea contravalorii lipsei de folosință, nu poate fi reținută de instanță, întrucât veniturile pârâților nu constituie un element în raport de care se stabilește contravaloarea lipsei de folosință.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru viitor până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, instanța a constatat ca este neîntemeiată, întrucât la acest moment nu se poate cunoaște dacă pârâții vor ocupa în continuare locuința, iar acest prejudiciu viitor nu este cert și nici nu este sigur că se va produce, lipsind deci atât legătura de cauzalitate cât și culpa pârâților pentru o faptă care încă nu a fost săvârșită.
Referitor la cererea pârâților de acordare a unui termen de grație de un an și eșalonarea plății, instanța a constatat că acestea nu se justifică în raport de ocuparea imobilului în lipsa titlului, iar pierderea oportunității de obținere a unei locuințe sociale se datorează exclusiv culpei pârâților, care nu au înțeles să apeleze la această oportunitate, deși au fost notificați din timp cu privire la faptul că nu se va reînnoi contractul de închiriere.
Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, instanța a admis în parte acțiunea precizată, a dispus evacuarea pârâților din locuința situată în București. .. 13, sector 2, care include apartamentul 3 plus alte 2 camere, conform releveu imobil atașat la contractul de închiriere încheiat între părți la data de 28.02.2006, a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 6.199 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 01.04.2010 – 31.05.2011 și a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru viitor până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, ca neîntemeiată.
Ținând seama de această soluție, instanța a constatat că pârâții se află în culpă procesuală, așa încât, în temeiul art. 274 Cod pr.civ., a obligat pârâții să plătească reclamanților suma totală de 1.296,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în sumele reținute mai sus și onorariul de expert în sumă de 800 lei, conform chitanței nr._/1/09.05.2011 (f. 148).
Pârâtii N. G. A., V. I., N. M. și N. M. G. au formulat, la data de 28.03.2012 (data postei), apel împotriva acestei hotărâri, ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă la data de 17.04.2010 iar motivele de apel au fost depuse la data de 11.01.2013.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantii au criticat sentinta civila apelata, invocand urmatoarele motive:
Procesul s-a prelungit foarte mult prin administrarea probelor iar pentru a putea beneficia de o locuinta sociala, trebuia depusa o hotarare judecatoreasca de evacuare, altfel nu puteau fi considerate lipsite de un spatiu locativ iar pana la finalizarea procesului, aceste locuinte au fost repartizate altor persoane.
Instanta de fond a retinut in mod gresit faptul ca paratii au criticat raportul de expertiza pentru faptul ca acesta nu a tinut seama de veniturile lor la stabilirea contravalorii de folosinta, ei au aratat ca, desi aveau venituri foarte mici, au realizat unele imbunatatiri si lucrari locatorii care incumbau proprietarului si care au facut ca acest spatiu sa fie propriu pentru a fi locuit iar la stabilirea contravalorii de folosinta, expertul nu a tinut cont si de faptul ca fara aceste imbunatatiri imobilul nu ar mai fi putut fi folosit.
Intimatii-reclamanti T. A. M. si T. M. R. au formulat la data de 30.01.2013 cerere de aderare la apelul formulat de apelantii-parati, solicitând ca in cazul admiterii apelului principal sa fie schimbata hotararea apelata, in sensul ca paratii sa fie obligati la suma de_,32 lei contravaloare lipsa de folosinta, suma ce include 6199 lei stabilita de instanta de fond, la care se adauga suma de 8986,37 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului pentru perioada 01.06._13, plus suma de 309,95 lei ce reprezinta dobanda legala de 5% acordata de instanta de fond la suma de 6199 lei.
In drept au fost invocate disp. art. 293 Cod proc. Civ.
Totodata au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Au invocat exceptia nemotivarii apelului, aratand că așa-zisa motivare a apelului, nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, constatându-se că nemulțumirile apelanților sunt legate de faptul că nu s-a înțeles mandatarul intimaților cu avocata apelanților. Se arată că, criticile aduse la raportul de expertiză sunt nefondate, având în vedere că la instanța de fond au arătat că nu formulează obiecțiuni la acesta, ba din contra au fost de accord cu suma rezultata din expertiza.
P. decizia civilă nr.355A/5.04.2013 Tribunalul București - secția a III-a Civilă a respins cererea de apel și cererea de aderare la apel ca nefondate având în vedere următoarele considerente:
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 292 alin.2 Cod proc. civ., potrivit cărora, în cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprind motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond numai pe baza celor invocate la prima instanta.
P. urmare, tribunalul a retinut ca nu exista sanctiunea nulitatii apelului, asa cum au invocate intimatii-reclamanti iar pe de alta parte, tribunalul a retinut ca motivele de apel vizeaza o critica si impotriva raportului de expertiza, care nu a tinut cont de imbunatatirile efectuate de parati.
In privinta modului de atribuire a unei locuinte sociale si a faptului ca pe parcursul solutionarii apelului, au fost instrinate aceste locuinte, tribunalul a retinut ca aceste aparari exced obiectului cu care instant a fost investita, nefiind critici referitoare la sentinta apelata.
In ceea ce priveste critica ca instant de fond a retinut in mod gresit faptul ca paratii au criticat raportul de expertiza pentru faptul ca acesta nu a tinut seama de veniturile lor la stabilirea contravalorii de folosinta, desi ei au aratat ca, desi aveau venituri foarte mici, au realizat unele imbunatatiri si lucrari locatorii care incumbau proprietarului si care au facut ca acest spatiu sa fie propriu pentru a fi locuit, tribunalul retine ca acestia au avut calitate de parati iar instanta de fond a combatut in considerentele hotararii si apararile pe care paratii le-au formulat prin intampinare.
Chiar daca aceasta retinere a instantei ar fi una eronata, acest aspect nu ar putea conduce la nelegalitatea sau netemenicia hotararii pronuntate, cu atat mai mult cu cat paratii nu au formulat obiectiuni la raportul de expertiza.
Cu privire la sustinerea ca la stabilirea contravalorii de folosinta, expertul nu a tinut cont si de faptul ca fara aceste imbunatatiri imobilul nu ar mai fi putut fi folosit, astfel ca lipsa contravalorii de folosinta ar fi fost mai mica, tribunalul retine ca aceasta critica este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Conform art. 212 alin.2 Cod proc. civ. obiecțiunile la raportul de expertiză pot fi formulate la următorul termen de judecată după depunerea lucrării.
Totodata, tribunalul apreciază că obiecțiunile la raport puteau fi formulate și în scris și depuse prin corespondență sau registratură, ori chiar prin intermediul părții reprezentate la termenul din 16.06.2011, insa la acel termen, instanta de fond a luat act nu partile nu au obiectiuni la raportul de expertiza..
Or cata vreme, paratii au achiesat la expertiza efectuata, fiind de accord cu valoarea stabilita prin expertiza nu pot veni in apel si invoca neregularitati legate de modul de stabilire a contravalorii lipsei de folosinta de catre expert.
Pe de alta parte, tribunalul a reținut ca la stabilirea contravalorii de folosinta, trebuie ca aceasta sa se raporteze la lipsa efectiva de folosinta tinand cont de starea actual a imobilului, care include inclusiv imbunatatirile efectuate, deoarece ele chiar daca sporesc valoarea imobilului, reprezinta un beneficiu in folosul titularului dreptului de proprietate. Astfel, chiriasii, in masura in care se dovedeste ca aceste imbunatatiri au fost necesare si utile au dreptul doar la un drept de creanta, insa pentru a obtine aceste imbunatatiri trebuie sa formulize o cerere prin care sa le solicite iar in cauza de fata, paratii nu au formulat nicio cerere cu character reconventional prin care sa pretinda aceste imbunatatiri.
În ceea ce privește cererea de aderare la apel formulată de către intimatii-reclamanti T. A. M. si T. M. R., tribunalul a reținut că aceasta este nefondată.
Tribunalul a reținut ca prin cererea de aderare la apel, acestia au solicitat obligarea apelantilor-parati la lipsa contravalorii imobilului in continuare, respectiv la suma de 8986,37 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului pentru perioada 01.06._13, plus suma de 309,95 lei ce reprezinta dobanda legala de 5% acordata de instanta de fond la suma de 6199 lei.
Sub un prim aspect, tribunalul a reținut ca prin cererea introductive, reclamantii au solicitat obligarea pârâților la plata daunelor interese în cuantum de 100 lei/zi în solidar, pentru lipsa de folosință a imobilului pentru fiecare zi de întârziere, de neevacuare a locuinței după expirarea contractului de închiriere, începând cu data de 01.04.2010, până când hotărârea ce se va pronunța va rămâne definitivă și irevocabilă.
P. cererea precizatoare depusă în ședința publică de la data de 07.04.2011 (f. 115), reclamanții și-au precizat pretențiile pentru cel de-al doilea capăt de cerere și au arătat că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 01.04.2010 – 30.06.2010, iar în continuare câte 1.000 lei lunar până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
P. cererea precizatoare depusă la data de 21.06.2011 (f. 203), reclamanții și-au precizat pretențiile pentru cel de-al doilea capăt de cerere și au arătat că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 6.199 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 01.04.2010 – 31.05.2011, conform expertizei, iar în continuare prin efectuarea calculului matematic rezultând din expertiză până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
P. sentinta civila apelata, instanta a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 6.199 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 01.04.2010 – 31.05.2011 și a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru viitor până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, ca neîntemeiată.
Astfel, tribunalul a retinut ca reclamantii nu au solicitat in fata instantei de fond si obligarea la plata dobanzilor legale iar instanta de fond nu a dispus in acest sens, fiind formulata o astfel de cerere direct in fata instantei de apel prin cererea de aderare la apel, astfel ca potrivit disp. art. 294 Cod proc. Civ., obligarea la plata dobanzilor legale este o cerere noua, inadmisibila in apel.
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratilor la suma de 8986,37 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului pentru perioada 01.06._13, tribunalul retine ca si aceasta este neintemeiata.
Astfel instanta de fond a respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru viitor până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, intrucat a constatat ca este neîntemeiată, întrucât la acest moment nu se poate cunoaște dacă pârâții vor ocupa în continuare locuința, iar acest prejudiciu viitor nu este cert și nici nu este sigur că se va produce, lipsind deci atât legătura de cauzalitate cât și culpa pârâților pentru o faptă care încă nu a fost săvârșită.
Potrivit disp.art.998-999 C.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.
Astfel, pentru a fi în prezența răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite elementele esențiale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciu, vinovăția.
Potrivit art.1169 C.civ. cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, deci sarcina probei revine reclamantului.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acestuia.
Astfel, fapta ilicita ar consta în ocuparea fără titlu a imobilului pe perioada 01.06._13, fara a justifica vreun titlu locativ in acest sens, aducandu-se, astfel, atingere normelor juridice care reglementeaza si garanteaza dreptul de proprietate, in conformitate cu dispozitiile art. 480 Codul civil.
Tribunalul a reținut ca in apel nu au fost aduse probe noi din care sa rezulte ca pârâții au folosit imobilul in continuare, fiind doar o prezumție simpla in acest sens.
Chiar daca s-ar retine aceasta prezumție, tribunalul a reținut că prejudiciul nu este cert.
Astfel, prejudiciul creat reclamanților constă în lipsirea acestora de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru imobil in perioada 01.06._13.
Tribunalul a retinut ca prin raportul de expertiza întocmit de expertul A. N. a fost stabilit un prejudiciu constând în lipsirea acestora de folosința imobilului, care pentru perioada 01.04.2010 – 31.05.2011 este în sumă de 6.199 lei. Instanța a retinut ca aceasta expertiza a avut ca obiectiv stabilirea contravalorii pana la data efectuării expertizei, astfel ca pentru perioada ulterioara expertizei nu se poate determina cuantumul prejudiciului, mai ales ca expertul a avut ca si criteriu pentru stabilirea acestei lipse de folosința valoarea chiriei iar aceasta diferă de la o perioada la alta.
P. urmare, tribunalul a retinut ca stabilirea contravalorii lipsei de folosința pe perioada 01.06._13, nu a fost determinate prin raportul de expertiza efectuat iar acesta nu se poate determina conform calculului efectuat de reclamanți si in apel aceștia nu au administrat probe noi din care sa rezulte cuantumul prejudiciului suferit de reclamanți in aceasta perioada.
F. de aceste considerente, reținând ca acest prejudiciu nu este cert, tribunalul a reținut ca si aceasta cerere, este neîntemeiata.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții T. A. – M. și T. Mihăila R. precum și pârâții N. G. A., N. M., N. M. G. și V. I..
În recurs, reclamanții au susținut că în mod greșit s-a respins cererea de aderare la apel, deoarece potrivit art.294 alin.2 Cod procedură civilă în apel se vor putea cere însă dobânzi, rate,venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe.
În acest context se arată că prejudiciul este cert, fiind determinat pentru perioada 01.06._13, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință; este actual, fiind o prelungire directă și necesară a unor fapte a intimaților pârâți; este direct reprezentând o daună care este consecința nemijlocită a faptei ilicite; este efectiv și material deoarece reprezintă o pierdere efectivă susceptibilă de evaluare bănească.
Expertul nu putea anticipa prejudiciul cauzat recurenților, ulterior raportului de expertiză, însă tribunalul în apel, în temeiul rolului activ putea să ordone efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru determinarea prejudiciului efectiv .
De asemenea se mai arată că dispozitivul trebuia completat cu cheltuielile de judecată și cu suma totală pe care o datorează apelanții – pârâți, solicitând completarea dispozitivului deciziei recurate.
Analizând acest recurs Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:
P. sentința primei instanțe, acțiunea reclamanților a fost admisă, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamanților și s-a dispus obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință în cuantum de 6.199 lei pentru perioada 1.04.2010 – 31.05.2011, respingând cererea de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru viitor până, la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.
P. cererea de aderare la apel s-a solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii folosinței și pentru perioada 01.06.2011 - 8.02.2013, precum și dobânda legală de 5% pentru suma de 6199 lei la care au fost obligați prin sentința de fond.
Cererea formulată de reclamanți prin cererea de aderare la apel nu este o cerere nouă în apel, în sensul art.294 alin.1 Cod procedură civilă, deoarece prin cererea formulată la 7.04.2011(fila 115d.f.) reclamanții au solicitat contravaloarea lipsei de folosință de la data de 1.04.2010 până când se va emite o hotărâre definitivă și irevocabilă, cerere asupra căreia instanța de fond s-a și pronunțat.
Potrivit art.294 alin.2 Cod procedură civilă în apel se vor putea cerere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe.
În raport cu acest text, cererea formulată în apel era admisibilă întrucât se solicita contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada ulterioară efectuării raportului de expertiză până la 8.02.2013 și reprezenta o despăgubire ivită după darea hotărârii primei instanțe, deoarece eliberarea efectivă a imobilului de către pârâți s-a realizat la o dată ulterioară pronunțării primei instanțe. Sub acest aspect, prejudiciul efectiv produs urmare faptei culpabile a pârâților putea fi determinat cu certitudine.
În acest sens, tribunalul în temeiul rolului activ prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă și pentru faptul că din dezbateri rezulta necesitatea administrării unor probe-art.138 alin.2 Cod procedură civilă, trebuia să pună în discuția părților administrarea oricăror probe necesare dezlegării cererii, inclusiv expertiză pentru determinarea cuantumului lipsei de folosință, precum și pentru stabilirea datei la care pârâții au eliberat efectiv imobilul.
Pentru aceste motive, recursul formulat de reclamanți va fi admis, iar pentru că sunt necesare probe ce nu pot fi efectuate în recurs, cauza va fi casată și trimisă spre rejudecare la același tribunal.
Critica referitoare la completarea dispozitivului în ceea ce privește cheltuielile de judecată este neîntemeiată, deoarece o asemenea cerere nu poate fi formulată decât în fața tribunalului, iar pe de altă parte, deoarece conform încheierii de consemnare a dezbaterilor din 5.04.2013 nu s-au solicitat cheltuieli de judecată iar cererea de aderare la apel a fost respinsă.
Curtea precizează că la rejudecarea cauzei, în funcție de soluția ce se va adopta și cererile ce se vor formula tribunalul va dezlega și chestiunea cheltuielilor de judecată, inclusiv cele efectuate și solicitate în recurs față de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare.
Pârâții N. G. A., N. M., N. M. G. și V. I. au criticat decizia tribunalului arătând că intimații reclamanți dispun de mai multe camere în același imobil astfel încât nu a rezultat necesitatea de a dispune și de camerele ocupate de recurenții .
Instanțele au omologat raportul de expertiză fără a-l corobora și cu celelalte probe administrate în cauză, astfel încât au fost obligați nelegal la plata unei contravalori a lipsei de folosință mult mai mari decât condițiile de locuit oferite și în lipsa unei diligențe a lor în întreținerea locuinței.
Fără intervenția recurenților – pârâți, în sensul de a face reparații înainte de retrocedarea imobilului și fără racordarea pe cheltuiala lor la diferite utilități, imobilul s-ar fi autodistrus. În acest context, instanța trebuia să coroboreze raportul de expertiză cu celelalte probe administrate în cauză .
Față de motivele invocate intimații – reclamanți au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele prevăzute la art.304.pct.1-9 Cod procedură civilă.
Curtea va respinge această excepție având în vedere că deși nu toate susținerile pot fi încadrate în motivele de recurs, totuși o parte din acestea fac obiectul dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Analizând recursul pârâților Curtea îl va respinge ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Pentru ca instanțele anterioare să țină cont de propria contribuție a recurenților pârâți la îmbunătățirile aduse imobilului, reprezentând conectarea imobilului la diferite utilități de gen: apă, gaze, canalizare era necesar ca aceștia să solicite prin cerere reconvențională contravaloarea acestora.
În lipsa unei asemenea cereri, instanțele de judecată nu se puteau pronunța în sensul diminuării cuantumului datorat cu titlu de lipsă de folosință, după cum pretind recurenții, atât instanța de fond cât și tribunalul fiind ținute a respecta principiul disponibilității procesului civil.
Din această perspectivă, nu s-a încălcat rolul activ prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, ambele instanțe soluționând cauza în raport cu cererile formulate.
Celelalte critici formulate vizând netemeinicia deciziei nu se încadrează în motivele de nelegalitate deoarece se referă la aprecierea probelor administrate, critici ce nu pot fi formulate în recurs, dispozițiile art. 304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă, fiind abrogate în mod expres prin OUG nr.138/2000.
Astfel fiind, în temeiul art.312 Curtea respinge excepția nulității recursului declarat de pârâții N. G. A., N. M., N. M. G. și V. I., ca nefondată, va respinge recursul pârâților N. G. A., N. M., N. M. G. și V. I., ca nefundat, va admite recursul formulat de reclamanții T. A. – M. și T. Mihăila R., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți N. G. A., N. M., N. M. G. și V. I. împotriva deciziei civile nr.355A/05.04.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți T. A. – M. ȘI T. M. R. împotriva deciziei civile nr.355A/05.04.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
N. C. I.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/11.02.2014
----------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – I.L.M.
| ← Evacuare. Decizia nr. 455/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 1307/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
