Pretenţii. Decizia nr. 1500/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1500/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 55872/3/2010
Dosar nr._
(1581/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1500
Ședința publică de la 16.10.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă A. A. M.-R., împotriva sentinței civile nr. 640 din 05.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect: pretenții – despăgubiri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților,m precum și faptul că recurenta reclamantă a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 din codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public arată,că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, având în vedere că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu se impune constatarea caracterului politic pe cale judecătorească, acesta fiind de drept prevăzut în Legea nr. 221/2009 atât în privința condamnării, cât și în ceea ce privește cealaltă măsură a interdicției corecționale, ambele fiind dispuse prin sentința penală.
În privința daunelor morale, instanța de fond corect a făcut aplicarea dispozițiilor Curții Constituționale, care se aplică și cauzelor în curs de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de18.11.2010, reclamanta A. A. M. a chemat în judecata pe paratul Statul Român prin Ministerul de Finanțe, solicitând sa se constate caracterul politic al condamnării sale prin sentința penala nr. 144/1953 pronunțata de Tribunalul M. Teritorial București, definitiva si irevocabila, urmând ca paratul sa fie obligat la plata de daune morale in cuantum de 1.200.000 euro in echivalent in lei la data efectuării plății, totodată să se constate caracterul politic al măsurii de interdicție corecționala aplicata pe o perioada de 3 ani si sa fie obligat pârâtul la plata sumei de 600.000 euro cu titlul de daune morale.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că întrucât era privita de către organele de represiune din acea vreme drept o persoana ostila regimului totalitar comunist a fost trimisă în detenție, iar prin sentința penala nr. 144/23.02.1953 pronunțata de Tribunalul M. Teritorial București susnumita a fost condamnată în baza art. 209 pct. 11, lif. f Cod penal la o pedeapsa de 3 ani interdicție corecționala si confiscarea averii personale pentru comiterea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, pedeapsa privativa de libertate fiind executata in mai multe închisori, prilej cu care a fost nevoita sa suporte condiții de detenție inumane care aveau drept scop exterminarea acesteia.
Reclamanta a arătat că ulterior eliberării din închisoare la data de 12.09.1955 a fost permanent urmărită de organele de securitate, totodată nepermițându-i-se practicarea profesiei pentru care era calificată, astfel că reclamanta a trebuit să presteze diverse activități de natură fizică pentru a se putea întreține. n conformitate cu prevederile Decretului nr. 118/1990, reclamantei i-au fost recunoscuți anii de detenție drept vechime în muncă.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Ca urmare a decesului reclamantei a fost introdusă în cauză succesoarea acesteia – A. – A. M. – R., în calitate de fiică, potrivit certificatului de legatar nr. 51/16.05.2011, emis de B.N.P. și anexat la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.640/05.05.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost condamnată penal la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea averii personale pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prin sentința penală nr.144/ 1953 pronunțată de Tribunalul Teritorial București, fiind eliberată din detenție la data de 12.09.1955.
Instanța a avut în vedere faptul că potrivit art.1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada regimului comunist, infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale pentru săvârșirea căreia a fost condamnată reclamanta prin sentința penală nr. 144/1953 constituie de drept condamnare cu caracter politic, așa încât nu se mai impune constatarea acestei situații prin hotărâre judecătorească de vreme ce în virtutea legii acea sancțiune reprezintă o condamnare de natură politică.
Pe de altă parte potrivit art. 5 alin. 1 lit. a teza 1 din Legea nr. 221/2009 s-a stabilit că persoanele care în regimul anterior au suferit o condamnare de natură politică ori au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, iar după decesul persoanei – soțul sau descendenții până la gradul 2 inclusiv pot să solicite instanței de judecată acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Aceste prevederi legale au fost declarate ca nefiind constituționale prin Decizia nr.1358/2010 pronunțată de către Curtea Constituțională, această decizie având caracter obligatoriu „erga omnes”, ceea ce înseamnă că instanța de judecată nu va putea admite solicitarea reclamantei privind acordarea de daune morale pentru suferințele ce i-au fost cauzate în timpul regimului totalitar.
Date fiind considerentele expuse, instanța a procedat la respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. A. M.-R., solicitând anularea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, constatarea caracterului politic al măsurii închisorii corecționale de 3 ani, constatarea caracterului politic al măsurii interdicției corecționale de 3 ani; acordarea de daune morale atât pentru perioada închisorii corecționale de 3 ani, cât si pentru perioada de 3 ani privind aplicarea interdicției corecționale
În motivare, recurenta reclamantă susține că instanța a apreciat că nu pot fi reținute cererile privind constatarea caracterului politic al condamnării, având în vedere prevederile Legii nr.221/2009, art.209 pct.11 lit.f, în sensul că, dacă există prevedere legală, este inutil să mai constate și instanța de judecată.
Situația prezentată de către instanța ar putea fi aplicata pentru cei 3 ani de condamnare pentru infracțiunea de uneltire prevăzuta de art.209 C.pen., nu și pentru cei 3 ani de interdicție corecțională.
Recurenta reclamantă solicită să se recunoască ca fiind măsură aplicată abuziv reprezentată de cei 3 ani interdicție corecțională.
Apreciază că această măsură a fost o măsură cu caracter politic.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, instanța a respins cererea invocând Decizia nr.1358/2010. Cererea introductivă de instanță are data anterioară pronunțării deciziei. Decizia nr.1358/2010 este aplicabilă acțiunilor introduse după data pronunțării acesteia, și nu retroactiv.
Potrivit principiului de drept tempus regit actum, acțiunii introductive de instanța îi este aplicabilă legislația de la data introducerii acțiunii, prin urmare autoarea reclamantei este îndreptățită la acordarea de daune morale.
În recurs, nu au fost administrate probe noi, în condițiile art. 305 din Codul de procedură civilă.
Curtea, analizând legalitatea si temeinicia criticilor cu care a fost legal sesizată, sub toate aspectele, în condițiile stabilite de art. 3041 din Codul de procedură civilă, prin raportare la actele dosarului și la prevederile legale incidente cauzei, constată următoarele:
Preliminar Curtea urmează a constata că în prezentul recurs, criticile formulate de recurenta reclamantă vizează doar aspectul vizând constatarea caracterului politic al măsurii interdicției corecționale care fundamentat cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, respectiv soluția adoptată de prima instanța în referire la daunele morale solicitate de reclamantă.
În referire la critica vizând omisiunea instanței de fond de a analiza cererea reclamantei vizând constatarea caracterului politic al măsuriide interdicție corecționala aplicata pe o perioada de 3 ani.
Critica este fondată.
Potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă,în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar conform art. 294 din Codul de procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
C. procesual al unui anumit litigiu este fixat, în virtutea principiului disponibilității, de către reclamant, în principiu, prin cererea introductivă, el fiind cel care determină obiectul judecății și părțile față de care înțelege să își stabilească drepturile, instanțele de judecată fiind chemate să analizeze în mod concret fiecare pretenție a părților angajate într-un proces civil, pentru ca rezolvarea oferită să reprezinte o soluție definitivă pentru situația litigioasă, fundamentată pe considerente de fapt-rezultat al probelor administrate în cauză-și de drept-rezultat al incidenței normelor de drept specifice raportului juridic litigios.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 112 pct. 4 Cod Procedură Civilă, „cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) 4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea”.
Prin urmare, instanțele nu ar putea să analizeze situația de fapt decât prin raportare exclusiv la cauza juridică invocată de către reclamantul din procesul judiciar și în același timp, au obligația de a se pronunța cu privire la toate pretențiile deduse judecații, în conformitate cu prevederile art. 261 Codul de procedură civilă.
Verificând din această perspectivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, Curtea reține că aceasta a investit instanța de fond cu o acțiune complexă, având mai multe capete de cerere, respectiv: constatarea caracterului politic al condamnării sale în ceea ce privește condamnarea sa prin sentința penală nr. 144/1953 a Tribunalului M. Teritorial București, obligarea pârâtului a plata de daune morale în sumă de 1.200.000 Euro, ca urmare a condamnării sale nedrepte, constatarea caracterului politic în ceea ce privește măsura de interdicție corecțională aplicată pe o perioada de 3 ani și obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 600.000 Euro, pentru suferințele înregistrate în această perioadă.
Din verificarea considerentelor sentinței civile recurate, Curtea reține că instanța de fond a procedat la examinarea în fond exclusiv a cererii având ca obiectconstatarea caracterului politic a măsurii condamnării autoarei recurentei pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prin sentința penală nr. 144/1953 a Tribunalului M. Teritorial București, reținând că aceasta are, în raport de art. 1 din Legea nr. 221/2009, caracter politic de drept, astfel că nu se mai impune recunoașterea acestui caracter pe cale judiciară. Astfel, în cadrul argumentelor prezentate nu se regăsește o motivare concretă care să vizeze solicitarea privind constatarea caracterului politic al măsurii de interdicție corecțională aplicată pe o perioadă de 3 ani, autoarei recurentei, instanța de fond neprocedând nici la da o altă calificare a acestui petit, care prin cererea de chemare în judecată a fost conceput ca un capăt de cerere distinct.
În aceste condiții, deși, în dispozitivul sentinței civile recurate, se menționează că acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, se constată că instanța de fond a omis să analizeze acest ultim petit al cererii introductive.
Potrivit art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.
Literatura de specialitate a arătat în acest sens, în mod consecvent că instanța judecă procesul fără a intra în cercetarea fondului atunci când soluționează în temeiul unei excepții procesuale cum ar fi lipsa de calitate procesuală, prescripția, puterea lucrului judecat etc., ori, omite să se pronunțe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut. Acest punct de vedere este reținut în mod constant și de către jurisprudență.
Prin urmare, se constată, față de toate considerentele anterior prezentate,că examinarea fondului acestui capăt de cerere, nu a fost realizată de prima instanță, aceasta omițând astfel să se pronunțe asupra tuturor pretențiilor deduse judecații.
În consecință, Curtea constată că este incidentă în cauză norma de ordine publică cuprinsă în art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
Caracterul imperativ al dispozițiilor legale menționate se întemeiază pe necesitatea asigurării principiului celor două grade de jurisdicție, instanța de recurs neputându-se pronunța direct în recurs, asupra fondului unei cereri pe care prima instanță n-a supus-o examinării.
Exigența acestui principiu se impune nu numai în interesul părților, ci și pentru respectarea competenței materiale a instanțelor, deoarece fondul oricărui litigiu trebuie să fie soluționat de instanța competentă, iar prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă,nu justifică modalitatea substituirii instanței de recurs, în atributele jurisdicționale proprii primei instanțe, ci numai posibilitatea reexaminării cauzei și suplimentarea probelor, în cazul unei soluții asupra fondului, lipsită de legalitate.
De asemenea, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59].(…).
Curtea reține însă în raport de cele anterior reliefate, că instanța de fond a nesocotit această obligație procedurală, vătămarea pricinuită în această situație recurentei reclamante fiind evidentă, prin nesoluționarea cu ocazia judecării fondului cauzei a tuturor pretențiilor deduse judecății, care face imposibilă exercitarea controlului de legalitate, în calea de atac.
Pentru aceste considerente, dar și de caracterul interdependent al celorlalte critici care vizează daunele morale, Curtea în temeiul art. 312. alin. 5 din Codul de procedură civilă raportat la art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, apreciază că se impune desființarea hotărârii de primă instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele anterior reliefate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă A. A. M.-R. împotriva sentinței civile nr.640/05.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/14.11.2014
-------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – C.T.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1307/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
