Legea 10/2001. Decizia nr. 209/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 209/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 7498/2/2013
Dosar nr._
(2164/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.209
Ședința publică de la 13.02.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii N. V., N. C. I., M. A., T. G.-G., C. C., W. A. și C. R., împotriva deciziei civile nr. 1645 din 21.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și P. M. BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul C. R. personal și asistat de avocatul C. D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând în proces și interesele contestatorilor N. V., N. C. I., M. A., T. G.-G., C. C., W. A., lipsind intimații M. București prin Primarul General și P. M. București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul contestatorilor depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și timbrul judiciar corespunzător, pe care instanța le anulează.
Arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor contestației în anulare.
Avocatul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată și motivată, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Consideră că decizia pronunțată de către instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, solicită a se observa faptul că M. București a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, prin care se atribuia în natură atât reclamanților, cât și intervenienților, apartamentele de la parter și etajul 2 ale corpului B din imobilul situat în București, .-9, sector 4 și care nu fuseseră înstrăinate. La dosar există acte ce emană de la autorități din care rezultă că aceste apartamente au fost ocupate doar cu contract de închiriere și nu au fost înstrăinate în niciun alt mod.
De asemenea, se poate observa faptul că, printr-o încheiere ulterioară, instanța de fond a dispus să se restituie în natură și suprafața de teren care nu era ocupată de construcții și care, potrivit raportului de expertiză în specialitatea topografie anexat la dosar, era liber și putea fi restituit în natură.
Învederează instanței împrejurarea că M. București a formulat recurs doar împotriva sentinței civile nr. nr. 1907 din 02.11.2012 și nu a exercitat această cale de atac și împotriva sentinței civile nr. 854 din 19.04.2013 pronunțată în același dosar, ca urmare a formulării cererii de completare a dispozitivului hotărârii. Cu toate acestea, instanța de recurs admite în totalitate recursul, declarat atât împotriva 1907 din 02.11.2012, cât și împotriva sentinței civile nr. 854 din 19.04.2013.
Prin urmare, greșeala materială constă în faptul că instanța de recurs nu a observat că M. București nu a declarat recurs și împotriva sentinței civile nr. 854 din 19.04.2013, astfel încât a admis un recurs care nu a fost formulat, iar pe de altă parte, această greșeală materială vizează și motivele de recurs formulate în cauză. Solicită a se observa că M. București, prin motivele de recurs, a solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată, motivând că instanța nu a administrat suficiente probe din care să rezulte că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite, respectiv că imobilul poate fi restituit în natură. Totodată, s-a mai invocat faptul că instanța de judecată nu avea posibilitatea obligării Primăriei M. București să emită o dispoziție de restituire în natură, ci trebuia să lase autoritatea respectivă, în speță P. M. București, să dea acea dispoziție fără să intervină în niciun mod, deoarece așa prevăd dispozițiile Legii nr. 10/2010.
Deși criticile recurentului M. București erau în sensul mai sus menționat, instanța de recurs modifică sentința și acordă ceea ce nu s-a cerut și anume că nu mai atribuie persoanelor îndreptățite terenul și construcțiile care puteau fi restituite în natură și obligă P. M. București să emită dispoziție pentru măsuri compensatorii, lucru care a nu a fost solicitat de niciuna dintre păți.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 15.11.2013, pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, petenții C. R., T. G. G., C. C., W. A., N. V., N. C. I. și M. A. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1645/21.10.2013, pronunțată de către aceeași instanță, solicitând schimbarea hotărârii contestate, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Invocând dispozițiile art.318 alin.1 C.proc.civ., contestatorii au susținut că în recursul formulat de către intimați împotriva sentinței de fond, criticile vizează însăși posibilitatea instanței de a pronunța o hotărâre care să soluționeze pe fond notificarea, considerându-se că doar unitatea deținătoare are dreptul să se pronunțe asupra notificărilor formulate de persoanele îndreptățite în baza Legii nr.10/2001.
Al doilea motiv de recurs vizează „superficialitatea” motivării restituirii în natură de către instanța de fond a unei părți a imobilului în speță, respectiv apartamentele de la parter și etajul 2 ale corp B, .-9, sector 4.
Acest al doilea motiv de recurs este susținut într-o fraza, astfel: „Motivarea instanței de judecată în sensul restituirii în natură a acestei părți din imobilul în litigiu nu poate fi interpretată decât superficială, în condițiile în care aceste aspecte nu rezultă cu claritate dintr-o adresă emisă de Administrația Fondului Imobiliar sau . au atribuții în administrarea bunurilor municipalității, în raport de concluziile raportului de expertiză care identifică în mod efectiv imobilul”.
Contestatorii au arătat că nu există o cerere a intimatei în sensul de a se dispune restituirea în echivalent și nu în natură a părții din imobil care nu a fost înstrăinată, ci doar o critica de „superficialitate”. Prin urmare, în lipsa unei solicitări exprese din partea recurentei de a se schimba hotărârea instanței de fond în sensul restituirii în echivalent și nu în natură a imobilului, dezlegarea dată pricinii de către instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale săvârșite prin neobservarea petitului cererii de recurs.
Deși acest aspect nu poate fi cenzurat de instanța care judecă contestația în anulare, totuși nu este lipsit de importanță faptul că adresele la care face referire recurenta (emise de Administrația Fondului Imobiliar sau .>există la dosar (filele 219 dosar fond, 217 dosar fond, 166 dosar fond, 167 dosar fond) împreună cu contractele de vânzare-cumpărare ale imobilelor înstrăinate în baza Legii nr.112/1995. Pentru apartamentele de la parter și etajul 2 ale corpului B din ., sector 4 există adresele emise de SCAVL Berceni SA, respectiv AFI, în sensul că nu au fost înstrăinate, astfel încât, potrivit dispozițiilor imperative atât ale Legii nr.10/2001, cât și ale Legii nr.165/2013, este obligatoriu ca acestea să fie restituite în natură și nu în echivalent.
Contestatorii au apreciat, de asemenea, că tot rezultatul unei greșeli materiale este și admiterea recursului formulat de recurentul M. București împotriva sentinței civile nr.1907/2.11.2012 și sentinței civile nr.845/19.04.2013, întrucât în realitate, recursul vizează doar sentința civilă 1907/02.11.2012, nu și sentința civilă 845/19.04.2013, așa cum în mod greșit este menționat în dispozitiv. Astfel, în ceea ce privește terenul aferent imobilului din ., sector 4, nu au fost formulate critici cu privire la modalitatea de atribuire, respectiv 181 mp - restituire în natură și 179 mp - restituire în echivalent.
Prin urmare, contestatorii au apreciat că instanța nu putea să schimbe hotărârea instanței de fond privind modalitatea de atribuire a terenului, atât timp cât niciuna dintre părți nu a solicitat acest lucru.
În calea de atac a contestației în anulare nu au fost administrate probe noi.
Prin raportare la criticile ce susțin contestația în anulare, Curtea constată următoarele:
Analizând cererea cu care a fost învestită, Curtea reține că demersul judiciar al părții constă în analiza deciziei atacate prin raportare la dispozițiile ce reglementează contestația în anulare specială, respectiv la dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă.
În ce privește motivele contestației reglementate de art. 318 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Curtea apreciază că primul motiv prevăzut de art. 318 din codul de procedură civilă - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța de recurs, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
În sensul articolului susmenționat, în literatura juridică de specialitate și practica judiciară s-a stabilit că sunt greșeli materiale, cu titlu de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, ori nu s-a observat că pentru unele motive de recurs nu era necesară timbrarea; anularea recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții, etc.
Textul vizează așadar greșeli evidente, involuntare, realizate prin confruntarea unor elemente sau a unor date aflate la dosarul cauzei și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Dacă s-ar da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce este inadmisibil.
Curtea constată că, în speța de față, contestatorii au invocat drept motiv al contestației speciale întemeiat pe art. 318 teza I Cod procedură civilă, faptul că nu există o cerere a intimaților din prezenta cauză formulată în recurs în sensul de a se dispune restituirea în echivalent și nu în natură a părții din imobil care nu a fost înstrăinată, or, instanța de recurs a dispus și în legătură cu aceste aspecte. Totodată, contestatorii au arătat că recursul formulat de M. București nu a vizat și sentința civilă nr.845/19.04.2013, ceea ce echivalează în opinia contestatorilor cu o greșeală materială a instanței de recurs prin pronunțarea și asupra acestei sentințe.
Raportat la considerațiile expuse mai sus, decurgând din interpretarea dispozițiilor art. 318 teza I Cod procedură civilă, Curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile sus-menționate. Astfel, analizând minuta, dar și dispozitivul hotărârii, se deduce că instanța de recurs nu a fost într-o confuzie în ceea ce privește limitele învestirii sale în recurs. Lecturând conținutul minutei, respectiv a dispozitivului hotărârii, care se coroborează cu considerentele acesteia, Curtea constată voința instanței de recurs de a se pronunța atât asupra sentinței civile nr.1907/2.11.2012, dar și asupra sentinței civile nr.845/19.04.2013 pronunțate de Tribunalul București - secția a III – a civilă, modificarea în parte a sentințelor sus-menționate, în sensul arătat în conținutul celor două acte procedurale reflectând intenția instanței de recurs de a se pronunța atât asupra construcțiilor, dar și asupra terenurilor situate la cele două adrese, respectiv ..18, sector 4, București și .-9 sector 4, București, ceea ce reprezintă o chestiune de judecată și de apreciere asupra limitelor în care se putea reforma soluția adoptată de instanța devolutivă.
Față de aspectele teoretice la care face trimitere art. 318 teza I Cod procedură civilă, raportat la decizia atacată, Curtea apreciază că instanța care a soluționat recursul a cărei decizie se atacă nu a săvârșit nici o greșeală materială în soluționarea cererii de recurs.
Curtea reține că această cale de atac extraordinară - contestația în anulare specială, în forma prevăzută la teza I a art. 318 Cod procedură civilă - este un remediu procedural pentru greșelile materiale săvârșite în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs și nu un mijloc de control judiciar asupra temeiniciei și legalității hotărârii din recurs.
Curtea are în vedere, în același sens, că legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea acestei căi de atac să deschidă părților calea recursului la recurs, sub motivul că s-a stabilit greșit situația de fapt sau că s-a aplicat greșit legea.
În sensul celor arătate mai sus, Curtea reține că, în cauza S. Taub împotriva României (hotărârea din 12 octombrie 2006), Curtea de la Strasbourg, în referire la contestația în anulare a decis că: „Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase", în același sens fiind și: Riabykn împotriva Rusiei, Hotărârea nr._/1999, Mașiniexportimport Industrial Group SA împotriva României, Hotărârea din 1 martie 2006; B. împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006.
În consecință, în baza art. 318 teza I Cod procedură civilă, nefiind incidente situațiile vizate de acest articol de drept, Curtea va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii N. V., N. C. I., M. A., TURȘCĂ G.-G., C. C., W. A. și C. R., împotriva deciziei civile nr.1645/21.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și P. M. BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/05.03.2014
-----------------------------------------
C.A.B- Secția a III-a – C.M.T.
- D.A.
- F.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1101/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1356/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
